Universul, noiembrie 1927 (Anul 45, nr. 255-279)
1927-11-02 / nr. 255
O idilă D. ministru de finanțe a pregătit un proiect de lege al cărui obiect este : Controlul preventiv al mânuirei banului public.. ., Este cazul' să izbucnim cu o răsuflare ușurătoare, strigând: In sfârșit"., In sfârșit vom avea controlul dacă nu cumva, după bunul obiceiu al pământului nostru atât de din belşug înzestrat, vom avea încă o lege fără aplicaţiune. Dar să nădăjduim că de astă dată, cel puţin, va fi altfel. Dacă această lege binefăcătoare vine chemată de nesfârşita serie de jafuri a banului public, pe toate acestea să le binecuvântăm. Să trimitem aplauze celor cari au vârât braţele până în coate în toate lăzile publice, să împletim cununi pentru cei cari, furând cu toate neruşinările aplicate, au deşteptat în fine şi-a desnădăjduit o opiniune publică impasibilă până la vinovăţia criminală. Cele din urmă descoperiri ale anchetei de la „Monitorul Oficial“ sunt de un interes idilic. Căci ce voiţi mai îngeresc colţ de lume, decât acela în care o instituţiune, pe lângă că putea funcţiona matematic dar încă procura celor cari o diriguiau, zilnice milioane, pentru satisfacerea tutulor dulceţilor vieţei. Unul juca cărţile pe socoteala Casei Statului. De câte ori zeul ingrat al „ghinei" îl atingea cu aripa lui pustiitoare, suna telefonul la instituţia din Bulevardul Elisabeta şi cerea Casa. Iar ghişeul binecuvântat plătea cu o regularitate fără greş datoriile care în 24 de ore deveneau exigibile. Căci un om de onoare este dator să achite în 24 de ceasuri datoriile din joc de cărţi, chiar dacă ar fi să fure pe statulchiabur. Altul îşi dădea vile şi palate. Când arhitectul, sau taseronii deveneau exigenţi, iar la sfârşitul săptămânei lucrătorii trebuiau plătiţi, toţi erau achitaţi cu o punctualitate care făcea cinste acestor perfecţi oameni de cuvânt. Un al treilea era amator de vii. Viticultura modernă şi postfiloxerică îl atrăgea ca o fată morgana, de aceea cumpăra vii în regiunea celor mai reputate dealuri şi dădea tărei instalaţiuni demne de cele mai vestite podgorii ale lumei. Dar viile costă mult, iar pătimaşul slujbaş avea parale puţine !.... Nu face nimic, dacă el nu era bogat, în schimb era bogat „Monitorul Oficial". Generoasa Casa a instituţiei Statului, îşi deschidea baerele pungei şi prezentând-o domnului său funcţionar îi spunea : „Vă rog nu vă jenaţi ; luaţi cât vă trebuie". Din acest punct de vedere n’a fost în România Casă mai curantă şi mai cinstit plătitoare decât Casa „Monitorului1" din Bulevardul Elisabeta. Dacă atâtea alte Case ale statului lăsau mandatele în suferinţă, dacă furnizorii nu erau plătiţi cu anii, dacă lefurile nu puteau fi achitate câte 0 lună şi două, „Monitorul Oficial" a fost cu totul de o altă trampă. Chiar noaptea, la cele mai inso-ilite ore, la 2, la 3, la 4, dacă înaltul demnitar încerca o pagubă oricât de mare, o sută de mii, două sute, o jumătate de milion, nu era nevoie decât de timpul strict necesar pentru desprinderea transmiţătorului telefonului şi obţinerea comunicarii cu Casa „Monitorului Ofi- cial‘‘. Allo ! allo ! câteva vorbe convenţionale şi imperative, iar peste o jumătate de oră suma cerută era pe masa verde. Şi acum d. ministru de finanţe vrea să sfarme farmecul acestei feerii. ...Păcat! Constantin Bacalbaşiu .1 Atentat contra preşedintelui republicei greceştiO manifestare a Soc. „Cultul Patriei“ ’Atena, 31. (Hadev).— Duminică la amiază. în momentul când Preşedintele fSepM&li« di Ccnrîuri&tfisg ieşea de la CQnqc*es?.32 psima» râîer, îîîir&mSi în localul palatului municipal, un tânăr a tras un glonţ de revolver asupra automolistului presidenţial. Glontele spărgând geamul, şi-a pierdut din forţă, ast- I fel că a atins numai fruntea preşedintelui . Conduriotfass rănindu- I fără gravitate. Preşe- I dintele a fost imediat I transportat la o clinică apropiată, unde a pri- I mit primele îngrijiri. Atentatorul, arestat imediat, a fost scăpat cu multă greutate de furia mulţimii care a voit să-l linşeze. * Atena, 31 (Rador). Preşedintele republicii a primit imediat după atentat pe membrii guvernului, care l-au felicitat că a scăpat de odioasa încercare de asasinat. înalţii funcţionari, şefii misiunilor şi conducătorii armatei s’au înscris în registrele deschise la palatul Preşidenţiei. Populaţia manifestă cea mai mare indignare. * Atena, 31 (Rador). — Primele cercetări ale poliţiei au stabilit, că atentatorul se numește Zaviris Gussios, de profesiune chelner, originar din Larissa. Venit la Atena acum două săptămâni, a fost internat într’un spital, unde s’a vindecat de o boală de urechi. Foarte tânăr, pare a fi dezechilibrat. In valiza sa au fost găsite mai multe scrieri comuniste. Atena, 31 (Rador). — Aseară s’a publicat un buletin medicial, anunţând că rana preşedintelui afectează pielea din regiunea froniaia. monteie a provocat o uşoară fractură a osului frontal. Preşedintele a suportat foarte liniştit uşoara operaţie la care a fost supus. Starea sa este excelentă. ULTIMUL BULETIN MEDICAL Atena, 31. — Rectorul Universităţii, profesorul chirurg Alevizatos a făcut o nouă intervenţie chirurgicală preşedintelui republicei la tâmpla dreaptă. Ultimul buletin spune că starea d-lui Conduriotus este inafară de orice pericol. » CUM S'A SAVARSIT ATENTATUL Atena, 31. — Atentatul a avut loc la orele 11 a. m. Atentatorul după ce a tras un glonte, a încercat să tragă din nou, dar a fost împiedicat la timp. CE DECLARA ATENTATORUL Atentatorul Zaviris Gussios a declarat instrucţiei că el a făcut aceasta într'un moment de supremă desperare din cauza lipsurilor şi a sdruncinării sănătăţei sale. Autorităţile au stabilit că atentatorul este comunist. Autorităţile sunt pe urmele descoperirei unui complot comunist. In automobilul prezidenţial a fost găsit glontele tras de asasin. D. CONDURIOTTIS Ce scriu ziariştii şi scriitorii cari au luat paria la «pul presei latine D. Eugisne Montiert, distinsul scriitor francez, a publicat în Journal des Débats, următorul articol: Congresul s-a deschis un en- ■ tusiasm. Ne răsunau încă în urechi a , clamaţiile ce ne-au întâmpinat , pe pământul românesc la Turgei-Severin. Aci se văd vestigiile unui pod pe Dunăre construit de împăratul Traian, ruinile unui turn roman şi pietrele funerare ale legionarilor romani. Această veche cetate a rămas latină dealungul veacurilor. Abia coborîţi din tren, am fost , primiţi de fetiţe în costum naţional cântând în cinstea noas- tră cânturi de bun venit. Şirul automobilelor noastre trecea pe sub arcuri de triumf şi alu l necau între două garduri de oameni entusiaşti, fericiţi, cari ne băteau cu flori. Peste tot nu- i scripţii de bun venit. La feres- tre, la balcoane, covoare în culori vii atârnau în semn de sărbătoare. Nu mai eram noi, eram înălţaţi deasupra noastră Înşişi. Primirea aceasta ne mişcase până la lacrimi. Oamenii simpli ce ne înconjurau, cari voiau să ne strângă mâna, călăreţii ţărani veniţi să ne vadă din depărtările vetrelor lor, toate strigătele, toate uratele, toată această mare însufleţire de dragoste pentru Franţa, ne inspira tot pe atâta farmec cât şi surprindere. Şi vraja începută la T.Severin, a durat tot timpul călătoriei. Vraja venea de acolo că fiind aşa de departe de ţările noastre, nu ne simţeam streini sau exi-laţi. In această Românie despărţită de Franţa de întinse teritorii, de atâtea ţari, de atâtea popoare, de atâtea rase, ne regăseam într'o altă Franţă. Bărbaţii şi femeile erau compatrioţii noştri, vorbeau limba noastră la regina şi la micul legeam ca şi cum ne-am fi aflat între amici la Orléans sau la Paris. Şi iată-ne porniţi într’o călătorie admirabilă, într’o ţară unde nu puteam întâlni nici una din greutăţile cari te opresc în străinătate, ci ca şi cum am fi făcut o plimbare în Poitou, în Vosgi, sau în Bordelais. După frumoasele zile ale congresului, in Capitală, unde , am fost sărbătoriţi de „Univer- sul" marele ziar pe care-l con- l duce d. Stelian Popescu, de mu- nicipalitate şi de toate asociaţiile de presă, cari, perfect organizate în România, posedă, un su-perb imobil într'o stradă principală din Bucureşti, după aceste frumoase zile, un tren special ne-a purtat vreme de-o săptămână din Dobrogea la graniţele iugoslave, prilejuindu-ne să vedem toată partea meridională a României. Nu voiu vorbi de recepţia fia noastră la regina şi la micul rege, într'o dimineaţă, la Sinaia, rămasă pentru mine de-o melancolie şi de-o nobleţă infinite. Nu voiu descrie castelul în peisajul romantic şi frumoşii munţi acoperiţi de brazi, nici Braşovul unde am văzut jucând femei în costum merovingian. Nu voiu vorbi nici de câmpiile de petrol, de înaltele sonde în peisajele sumbre, căci vreau să insist asupra a trei specta- cole ce mi-au părut cele mai curioase. Suntem pe Dunăre într’o dimineaţă ceţoasă şi răcoroasă. Brăila se depărtează şi în curând dispare. Iată-ne printre insule, insule joase, acoperite cu o vegetaţie tristă, arbori limfatici cu frunză de un verde spălăcit, sălcii bolnăvicioase şi mărăcini salibezi. Am părăsit vaporul şi am coborît într'un fel de dulce, navigând acum într'o apă aproape moartă într’un peisagiu de o ciudată sălbăticie. Pescari bărboşi cu căciuli în cap, ruşi ce trăesc pe aceste insule de un veac, aruncă năvodul şi-l scot afară încărcat de peşte, mult peşte. Sunt pescăriile statului de la Filipoiu, unde apele sunt cele mai pline de peşte după pământ. Şase luni pe an apa acoperă în întregime insulele din cari nu se mai văd atunci decât vârfurile sălciilor. Debarcăm pe una din aceste insule. Vremea e umedă şi tristă, dar guşti aci o astfel de odihnă, o existenţă aşa de singuratecă, încât mulţi dintre noi, plecând simt un misterios regret. Altă dimineaţă, mergem pe o cale de drum de fer, trecând încolo de magazii şi docuri. Ajungem înaintea unei construcţii primitive pe care o înconjură muncitori şi femei. Ne facem drum printre ei şi la ceasuri intrăm într’o cuşcă suspendată de un cablu de oţel unde ne aşezăm pe bănci de lemn. Coborârea e vertiginoasă. Pe urmă o viziune extraordinară. Suntem în salina dela Slănic. Este o imensă sală subterană de proporţii uriaşe, ce te duce cu gândul, prin măreţia ei nemăsurată,, la antichitatea cea mai îndepărtata, la Babilonieni, la Faraonii Piramidelor, sau la un vis dintr’o altă planetă. De aci, coborâm pe o scară monumentală de o înălţime prodigioasă, cu treptele săpate numai în sare, într-o catedrală fabuloasă, din calea, fără vastă pentru oameni, disproporţionată, ne maipomenită. De-a lungul acestor pereţi uriaşi se înşiruiesc dungi regulate, şi sarea aceasta pare a fi de marmoră. Din când în când blocuri imense se desprind şi se sfarmă cu un zgomot formidabil. Privim înmărmuriţi în jurul nostru, ne simţim transportaţi într’o lume imaginară şi când ajungem sus, la lumină, ni s’ar părea că am visat dacă n'am strânge în mâinile noastre bulgărele străveziu de sare, pe care l-am cules adineaori de jos. Voi termina acest articol cu o amintire din cele mai recente ale plăcutei mele şederi în România. Era la o serbare câmpenească la Breaza. Acolo la douăzeci şi cinci leghi de Bucureşti, toate femeile, ţărancele şi prinţesele, poartă delicioasa bluză românească brodată toată şi pe cap un barş roşu. In ziua aceea au defilat pe dinaintea noastră o sumedenie de care şi era o privelişte naivă şi pură Zidarul pe carul său ţinea mistria în mână, dulgherul mânuia rândeaua. Unii făceau mobile, câteva fete brodau. Şi mai era un car în care femeile legănau prunci şi altul în care torceau. Era carul ţesătorilor, acela al culegătorilor de struguri şi chiar acela al băncii populare, unde se vedea în jurul unei mese un consiliu de administraţie cum se cade şi nevinovat. Atuoi a mai defilat o turmă de oi cu câinele şi păstorul. Şi am simţit o plăcere desăvârşită zărind aceste suflete încântătoare şi simple, streine de orice corupţie şi cari îşi îndeplineau munca cu voioşie. Oamenii aceştia erau fireşte nobili şi am văzut la Breaza ţărăni sărutând mâna doamnelor, fără nici o afectarie, cu o eleganţă nesilită ca în cel mai distins salon. Ne-am dus în România fără vre-o idee preconcepută. Ne-ar dus acolo ca să găsim ’latini Am găsit într'adevăr, şi asociaţia de presă latină pe care rr ţi-am închipuit-o ca oricare alta, îmi pare acum o asociaţie cum nu există alta. Virtutea acestor congrese a devenit pentru mine vădită. Acela dele București, pentru orice om neprevenit, l-a dovedit într'adevăr în mod strălucit. -----r—rr-n * □-----------■- . Tacticii guvernului sovietic Amânarea conflictelor armate ca statele burgheze Paris, 31. (Rador).— O telegramă distriga ensanfăg că in actuala seniwne a parlamentia. I iui sovietici care are loc la Leningrad, c©neisaruS pentru afacerile străine Kharakan, a afirmat că tactâca guvernului sovietic urmărește întârzierea unui conflict armat cu ţările burgheze, — sovietele niedorind războiul în prezent. Sovietele speră să contrabalanseze influenţa britanică, câştigând pe americani prin oferte economice privilegiate. Deasemeni, sovietele speră să profit® de dificultăţile Marei Britanii în colonii, cât si de dificultăţile peşterilor euronetie în Asia. Sovietele vor încerca să provoace popoarele asiatice împotriva europenilor. Privitor la relatăvinite ere Franţa, comisarul Kharakan a arătat că mai există un pericol anti-sovietic, cu í©úta , aranjamentele Ciarî au survenit intre timp. Eu este exclusă posibilitatea ruperii relațiunilor cu această tară. D. Litvinof, luând cuvântul, a calificat absurdă atitudinea guvernului francez în chestiunea Rakowsky. ------------□ v □---------Barcă l© vită de vapor — 20 DE VICTIME — New-York, 31 (Radar). — O corabie cu pânză s’a ciocnit cu vaporul italian „Presidente Wilson’ din cauza cefei foarte groase. Se crede că 20 perosane din echipagiul corăbiei au pierit în valuri. ------------□ * □------------• Io Mara o liiste Paris, 31 (Rador). — Biroul de presă albanez din Tirana desminte zvonurile despre izbucnirea unei răscoale în Albania de Nord. In toată ţara domneşte linişte perfectă. FÎLAU! Vom sărbători în curând zece ani de la unirea Basarabiei. Par’c'a fost ori! La apelul fraţilor martirizaţi de ruşii de altădată şi ameninţaţi cu gâtuirea de ruşii de astăzi trupele române au trecut Prutul, i-au liberat, i-au mântuit. Prutul nu mai este hotar între cele două părţi pe vecie nedespărţite ale frumoasei şi mândrei Moldove. In centrul Chişinăului se ridică monumentul lui Ştefan cel Mare, simbol al drepturilor noastre imprescriptibile asupra Basarabiei. Ce păcat că aniversarea de zece ani nu găseşte în picioare monumentul Comemorării Unirei, iniţiativă luată din primele timpuri după fericitul eveniment ! Poate că au lipsit mijloacele , poate că chiar dacă preşedintele comitetului, d. Halipa, ar fi vorbit mai puţin şi ar fi lucrat mai mult, opera n'ar fi fost încă gata, deşi unii cred că dacă s’ar fi cheltuit pentru ea o parte din sforţările şi fondurile risipite pentru scopuri electorale astăzi Chişinăul ar fi putut s‘o slăvească ; fapt este că străinii şi înstrăinaţii îşi dau cu cotul şi ‘şi fac cu ochiul când vorbesc de monumentul Unirei, încântaţi de această întârziere. Aniversarea apropiată se va mulţumi însă cu altă manifestare a românismului reînviat între Prut şi Nistru : sufletul românesc e una de la un capăt la altul. Tocmai de aceea se cade să-l uşurăm de orice nemulţumiri trecătoare, izolate. Aşa, de pildă, dacă ne gândim la strădaniile basarabenilor pentru asvârlirea dominaţiunei ruseşti, nu se poate să nu ne aducem aminte de curajul organizaţiunilor militare moldovene. Românii din armata rusă, punându-şi capul în joc, au ajutat eroic Unirea. Dar printre ei se găseau şi invalizi. La ştirea că Basarabia se îndreaptă spre România, unii au fugit din spitale, cu rănile nevindecate, au muncit, au luptat. Ceva mai mult doi din ei au fost deputaţi în Sfatul Ţării şi au votat Unirea. Şi-au văzut visul cu ochii. Aceşti invalizi primeau de la ruşi pensia gradului. De la noi nu primesc nimic ! Unul e într’un sanatoriu de tuberculoşi ; altul, cu averea pierdută atunci, nu’şi poate creşte copiii. De sigur, comisia de pensii de la Finanţe nu i-a putut ajuta, fiindcă legea n’a prevăzut cazul. Dar s’a depus odinioară în Cameră un proect, ca invalizii de război din armata rusă cari au votat unirea în Sfatul Ţării să primească pensia gradului. Aprobat de consiliul de miniştri şi de consiliul legislativ, proectul totuşi a amorţit acolo. Şi se făcea atât de puţin ! Parlamentarii vor găsi oare mijlocul să-l trezească ? Ştim că basarabenii ar fi gata să-l ia în braţe. Trebue să-i ajute toată lumea. Repede, cât mai repede. Aniversarea Unirei să ne găsească în plină lumină fără Umbre fără, nici o umbră. Don Jose —• O candelă la mormântul Eroului necuscut O candelă aprinsă la mormânt e simbol de nemurire ; făclie de veghe pentru sufletul celui care pluteşte pe alte tărâmuri; semnul dragostei neîntrerupte că cel plecat trăeşte în aceeaş înfrăţire cu cei de aici. Dar pentru „Eroul necunoscut" înseamnă ceva mai mult. Veneraţia ce se cuvine celui care întruchipează jertfa unei naţii. Şi această grijă, de a-i aprinde la mormânt o candelă a pornit de la „Cultul Patriei". Solemnitate a fost Duminică dimineaţa. Iume multă, trupe din garnizoana Bucureşti şi şcollile au luat parte la pioasa manifestare din parcul Carol. Din numeroasa asistenţă, notăm pe d-nii miniştri ţ. g-ral Paul Angelescu, T. Inculeţ, Const. Brătianu, I. P. S. mitropolit Pimen al Moldovei; d. Nicolaescu, prof. prof. Marin Ştefănescu a vorbit apoi, de pe terasa muzeului militar, Asociaţia „Cultul Patriei" a ţinut să arate şi prin fapte, nu numai prin vorbe, ce este dragostea de patrie. A aprins această candelă, care să ardă continuu la mormântul aceluia, care simbolizează tot freamătul, sufletului de român. Să îngrijim şedintele Senatului, d-nii generali Presan, Mărdărăscu, Mircescu, Petala, I. Popescu, V. Popescu, Alimănescu, Dumitrescu, Sârbu, Rudeanu, Cihoschi, Broşteanu, Scodrea, Dragu, Condeescu, Nicoleanu, comisar regal Carapancea, R. Seişanu, col. Negreanu, M. Berceanu, maior Vasiliu ş. a. D-nele Stelian Popescu cu d-ra, Piat, etc. ■ P. S. arhiereu Ciosu, păr. potropop Vintilescu şi doi diaconi au oficiat un serviciu religios. A urmat aprinderea candelei. A fost un moment impresionant. In vreme ce muzica militară intona imnul „Eroului necunoscut", toată lumea în genunchi aştepta să scânteeze lumina. D. general Presan dând onorul, s-a aplecat în genunchi şi a aprins candela, care va arde continuu de acest mormânt şi în jurul lui să jurăm că ţara va fi ferită de frământări. Să o vedem ridicându-se, cum se ridică flacăra din candelă. De executarea lucrărilor acestei candele s-a ocupat d. maior ing. Vasiliu. Candela arde cu gaz aerian, un cuvânt de deschidere, fixând doctrina „Căitului Patriei“. D. Vasile Militaru a citit im- nul „Cultului Patriei”, conferinţa d-lui prof. DR. G. MARINESCU D. prof. dr. G. Marinescu a vorbit despre Cultul ştiinţei şi al patriei. După ce defineşte ştiinţa că e o formă de cunoştinţă ce urmăreşte descoperirea adevărului, prin stabilirea raportului dintre două fapte, un instrument al progresului,afirmă că e în acelaş timp şi cea mai înaltă personificare a patriei, în care intervine unitatea de rasă şi limbă, obiceiuri şi aspiraţii. Patriotismul pe măsură ce creşte şi se aprofundează permite o cunoaştere mai 'naltă a personalităţii patriei. Ideea de patrie a inspirat şi desăvârşit atâtea opere mari, a făcut să vibreze atâtea inimi generoase. D-sa a dat pilda multor bărbaţi de ştiinţă, cari au fost in acelaş timp şi mari patrioţi. Astfel Arhimede, marele matematician, a organizat apărarea Sirac Cuzei, ţinând în loc, timp de 30 ani, armatele romane. Galileu, Lavoisier, Nobel, Pasteur sunt apostoli ai ştiinţei,, cari s'au sacrificat pentru binele patriei şi al umanităţii. Pasteur e cea mai înaltă şi nobilă manifestare a geniului omenesc. In fiinţa lui s'au îmbinat ca într'un tot armonios cultul ştiinţei, al patriei şi al umanităţii. El spunea : „Dacă ştiinţa nare patrie, omul de ştiinţă trebue să se gândească mereu la tot ce poate face gloria patriei sale. In orice savant mare veţi găsi un mare patriot". Conferenţiarul dă exemplu din activitatea de apostolat cultural a lui Gh. Lazăr, care a suferit atâta, pentru că voia să risipească întunerecul. Să căutăm să cultivăm ştiinţa, morala şi patriotismul, căci dacă aceste 3 energii se risipesc asistăm la disoluţia societăţilor. * Sau executat apoi marşul „Cultului patriei“ şi cântece populare de corul elevelor şi elevilor de la Conservator, ai clasei d-lui Ştefan Popescu. Festivalul s'a încheiat cu „Sergentul" de Candeli a cântat adjmirabil de baritonul Jean Athanasiu dela Opera română. — c. ş. _ Sratarea preşedintelui Asociaţiei Un an Sala înfiinţarea asociaţiei „Soitul Patriei“ Dupa amazi, membrii „Cultu- lui Patriei“ s'au întrunit la sediul asociaţiei (str. Cobălcescu) unde s'a făcut darea de seama asupra activităţii în primul an dela fiinţare. D. Marin Ştefănescu a făcut o expunere asupra activităţii asociaţiei, care a luat fiinţă la 14 octombrie 1926, cu scopul de a strânge rândurile sufletelor curate pentru cultivarea sentimentului de dragoste către patrie. Până acum, s'au publicat diferite broşuri, s'au înfiinţat secţii în provincie. Sunt înscrişi 2060 membri. S'a aprobat raportul cenzorilor asupra gestiunii comitetului şi s'a premiat poezia d-lui Vasile Militaru, imnul „Cultului Patriei“, cu 10 mii lei. O distincţie s'a acordat d-lui col. Haralamb Constantinescu pentru altă poezie, oferindu-i-se o statuetă de Dimitriu-Bârlad. Festivalul de la Ateneu Seara, la ora 9, a fost un festi- soc. simfonică „Muzica", dirijaţi val artistic la Ateneu. S'a des de d. I. Niculescu, chis cu Imnul regal, executat de D. Marin Ştefănescu a ţinu mai Mite. mii uri iitrE § 1 siEfilii li iii In legătură cu fraudele comise prin falsificarea ordonanţelor de plată surprinse la ghişeul casieriei centrale din ministerul de finanţe, ni s’au dat din partea organelor de conducere ale acestui departament următoarele relaţiuni : Fraudele nu s’au comis la ministerul de finanţe. La casieria centrală un individ s’aprezentat zilele trecute cu 3 ordonanţe spre încasare. Ordonanţele erau emise de ministerul agriculturii şi domeniilor pe numele unui anume I. Georgescu. Obiectul plăţii îl formau , pentru una din ordonanţe preţul măsurătorii unei moşii, iar pentru celelalte cheltuielile de întreţinere a unui imobil aparţinând ministrului de domenii Una din ordonanţe a putut fi încasată; când însă au fost prezentate şi celelalte două, casierului central i s’a părut ceva suspect atât în atitudinea individului care se prezentase la ghişeu, cât şi în modul cum erau ticluite ordonanţele. Văzând pe casier examinând îndelung şi cu atenţie ordonanţele, individul, ştiindu-se cu musca pe căciulă, a rupt-o la fugă, abandonând ordonanţele în mâna casierului contra. Acesta a reclamat cazul superiorilor săi, iar aceştia au sezisat parchetul. Din cele de mai sus, reiese clar, că fraudele au fost descoperite numai, dar nu şi comise, de către funcţionarii ministerului de finanţe, cum s’au grăbit să relateze unele ziare, care au exagerat şi cuantumul sumelor atunci când au scris, că se cifrează la un milion. iul „praf Luni dimineaţa, s-a continuat instrucţia cazului Manoilescu. D. maior raportor Pruteanu a imterogat la Jilava pe fostul subsecretar de stat, iar d. general Jujescu, comandantul pieţei Bucureşti a interogat pe d. It.-colonel Theodorescu, din aviaţie, în cabinetul comisarilor regali de la consiliul de război al corp. 2 armată, unde bănuitul e ţinut sub pază. Se lucrează cu multă asiduitate, totuşi se pare că instrucţia judiciară a afacerii va întârzia şi săptămâna aceasta. Comuniști ens'lezi la serbările din Leningrad Londra, 31 (Rador). — O sută de comuniști englezi s’au îmbarcat eri pe un vapor rusesc, plecând la Leningrad spre a asista la serbările aniversării de zece ani a regimu,* lui sovietic. 4