Universul, ianuarie 1929 (Anul 47, nr. 1-26)

1929-01-15 / nr. 12

HC îngheţul Dunării şi navigaţiunea ! Ne-am­ obicinuit să consi­derăm ca un fapt normal în­chiderea navigaţiunii pe Du­nărea maritimă din cau­za în­gheţului. Cum se înăspreşte vremea şi primele sloiuri în­cep să apară pe Dunăre, va­sele trec la „iernatic“, ca ani­malele hibernante şi naviga­ţiunea pe marele fluviu în­tre principalele noastre por­turi şi Marea Neagră, înce­tează. Cu toate acestea, avem o comisiune europeană interna­ţională, care are unica misiu­ne de a asigura navigaţiunea pe Dunărea maritimă, în tot cursul anului , iar nu numai în epoca cuprinsă între des­­gheţul şi îngheţul marelui fluviu. Com­isiunea europeană du­năreană s’a ocupat, în primul rând, de asigurarea eşirii la mare şi a ales braţul cel mai puţin ridicat, prin volumul său de apă ş­i prin cantitatea aluviunilor ce transportă în mare, pentru navigaţiune , braţul Sulina. Dela 1857 până la 1875 lu­crările efectuate de Comisia- Area europeană dunăreană, au avut ca rezultat adâncimea braţului şi gurii Sulina cu 12 jum. picioare engleze, cu toate că în acelaş timp debi­tul şi aluviunile acestui braţ au sporit continuu dela S% — cât s’a constatat în anul 1857 — la 12% din­ totalul şi aluviunile Dunării. După 1875, s’au efectuat lucrările necesitate de cons­truirea canalului şi portului Sulina , dar inconvenientele prezintate de această cale na­vigabilă sunt atât de mari, încât trebue să se renunţe la ea. De o parte, canalul Sulina are o adâncime prea mică şi volumul său de apă, nu per­mite trecerea vaselor cu to­naj mare ; de altă parte, alu­viunile transportate în ma­re cantitate, la gură, favori­zează formarea unei „bare“ chiar în faţa portului Stili- I­na. Această bară creiază difi­cultăţi serioase navigaţiunii. Este adevărat că în ultimul timp comisia europeană du­năreană a luat măsuri pentru asigurarea navigaţiunii la gura Sulinei, prin prelungirea­­ digului în larg, dar aceste lu­crări nu vor rezolva problema importantă ce interesează în­­ntrraiga viaţă economică a României întregite. Şi nu se va putea rezolva problema eşirii noastre la ma­re, la gurile Dunării, prin lu­crările în stil mic de la Sulina, ci prin alegerea altei căi na­vigabile,­­ fie această cale navigabilă, braţul Chilia, care are cel mai mare volum de apă, fie, braţul Sf. Gheor­­ghe. Chestiunea navigaţiunii permanente pe Dunărea mari­timă prezintă, apoi, o impor­tanţă covârşitoare pentru noi. Comisiun­ea europeană dună­reană a neglijat această ches­tiune, ca şi când n’ar fi in­trat în atribuţiile sale cură­ţirea totală a Dunării de ghe­ţuri, pentru a asigura libera circulaţie a vaselor şi în tim­pul iernei. Interesele economice ale­­României întregite reclamă o altă eşire la mare, la gurile Dunării şi navigaţiunea per­manentă pe porţiunea mariti­mă a marelui fluviu, între Brăila şi mare. minim stării regelui Angliei Londra 14 (Rainor). — Agenţia „Reuter“ află din su­rsă oficială că regele a petrecut cri­p ti li­­­niştită marcată de o uşoară a­­meliorare in starea generală. -----—-xp X------- - Conflictul dintre Bolivia şi Para­guay supus arbitrajului Paris, 14 (R&dor). — Guvernul bolivian a adresat d-lui Etriand, în calitate de preşedinte al con­siliului Ligii Naţiunilor, o notă prin care propune ca diferen­dul dintre Bolivia şi Paraguay să fie supus spre rezolvarea Gurii de Justiţie Internaţională de la Haga. leloieid­in Golmar Paris, U (Bodor). — La ale­gerea legislativă din Golmar, pentru înlocuirea autonomistu­lui Rosse, s’a declarat balotaj. Autonomistul Haus , în iuntea candidaţilor. Bicu­reşti a new Paliticianii turbulenţi de la Belgrad şi Zagreb trebuie să se simtă oarecum desamăgiţi. Regele Alexandru, care este un suveran tot atât de cura­­gios în viaţa civilă ca şi pe câmpul de luptă, a tăiat din­­tr’odată nodul gordian pe care au sfârşit prin a-l forma miile de complicaţii ale anta­gonismului sârbo-croat. S’a isprăvit cu Skupcina, adică cu sgomotoasele şi zadarni­cele certuri, cari au degene­rat în focuri de revolver şi au cauzat moartea lui Ştefan Rădici, fruntaşul croat. S’a sfârşit cu constituţia libera­­lă, de­oarece ea devenise un grav pericol pentru unitatea iugoslavă. S’a sfârşit cu gu­vernele şubrede cari se pră­buşeau necontenit în faţa Camerei... E numai un rege, care va guverna, de aci îna­inte, cu decrete, prin inter­mediul miniştrilor răspun­zători numai în faţa lui. Iată, aşa­dar, Iugoslavia trecând, după atâtea alte sta­te, dela parlamentarism la dictatură. Dar, fapt curios și care nu s’a mai întâmplat de multă vreme, lovitura de stat este o operă regală şi este însuş Regele care s’a procla­mat dictator. Putea s’o fa­că. El este, fără îndoială, singurul rege care putea acest lucru. El a îndu­rat cu poporul său toate ne­norocirile războiului. In zi­lele întunecate ale retragerii din Albania, se vorbea în lu­mea întreagă de principele Alexandru al Serbiei cu a­­ceeaş veneraţie ca de Albert I, sau mai târziu de eroicul Rege Ferdinand al României. El s’a suit pe tron pe urmele victoriei şi cu un regat de trei ori mărit. De atunci, cu toată povara unui stat vast, nou format şi având de îndurat multiple dificultăţi, el s’a a­­rătat totdeauna la înălţimea misiunii sale şi plin de înţe­lepciune. Popularitatea sa este foarte mare printre toţi supuşii săi.­­Farmecul excepţional şi fru­museţea cu adevărat regală a Reginei Marioara au mărit-o şi mai mult. In mijlocul fur-­­ tunilor politice cari clatină­­ ţara, a rămas o stâncă sacră pe care nici un val n’a atins-o. In timpul călătoriilor mele în Iugoslavia n’am auzit nicio­dată vreun sârb, vreun croat, vreun sloven sau vreun bos­niac să critice pe Rege. Cu totul dimpotrivă, fiecare se complace să laude demnita­tea sa, simplicitatea, inteli­­genţa-i luminată şi simţul său ascuţit în afacerile publice. In definitiv, lovitura de stat care s’a produs la Bel­grad nu este decât aparentă. Chiar sub regimul parlamen­tar, Regele exercita asupra vieţii naţionale o influenţă hotărîtoare. In politica ex­ternă, între altele, nimic nu se făcea fără inspiraţia sa, sau fără consimţământul său. „Casa Galbenă“ care este mi­nisterul de externe iugoslav, îşi înalţă cele cinci etaje de biurouri diplomatice exact în faţa palatului regal. Nimic nu se face acolo fără ca Re­gele să nu ştie imediat. Şi mulţi sârbi mi-au spus nu mai departe de­cât anul tre­cut : „Regele este adevăratul nostru prim ministru“. Azi, el nu este prim minis­tru numai de fapt, ci întru­câtva şi de drept... Croaţii nu vor mai putea pretinde că sunt guvernaţi de sârbi, de vreme ce vor fi guvernaţi de Rege. Sârbii nu vor mai pu­tea reproşa croaţilor de a fi răi patrioţi, de vreme ce ace­ştia din urmă au un adevă­rat cult pentru autoritatea regală. Şi toate popoarele cari formează unitatea iugoslavă se vor simţi, poate, egale în faţa Regelui. In general, în împrejurările actuale, Regele a avut per­fectă dreptate să recurgă la dictatura, care în vremile tulburi, este adesea unicul mijloc de a salva situaţia. Şi este clar că era mai bine să se sacrifice câteva principii politice decât să se expună naţiunea la riscuri foarte grave de dislocare. Dar este vădit, pe de altă parte, că această soluţie radicală nu va putea fi decât vremelni­că. Regele poate şi trebue să ia frânele când carul sta­tului riscă să se răstoarne, dar trebuie să înapoieze frâ­nele îndată ce vehiculul şi-a reluat echilibrul şi porneşte din nou pe câmp. In zilele noastre, o monar­hie este, în adevăr, cu atât mai solidă cu cât ea se a­­mestecă mai puţin în afaceri şi nu-şi asumă deloc răspun­deri directe în guvern. Do­vadă regalitatea britanică ce rămâne neclintită, cu toată dezvoltarea socialismului şi căreia însuş Mac Donald, şe­­flu suprem al laburiştilor, în cursul unei conferinţe recen­te la Paris, i-a adus din nou un omagiu pios şi mişcător. Având el însuş puterea în mână, Regele Alexandru se va expune publicităţii, criti­cilor inevitabile. Şi el riscă, concentrându-se prea mult, să piardă puţin din misterul acela care aureolează fruntea personagiilor încoronate şi care contribue mult la intan­­gibilitatea lor. De aceea este cuminte să ne gândim că suveranul iu­goslav nu a revenit la auto­craţie decât numai cu scopul de a avea mâinile libere şi răgazul necesar ca să înzes­treze ţara cu reforme consti­tuţionale, cari singure sunt capabile să asigure Iugosla­viei o durabilă linişte inter­nă şi, în afară, o desăvârşită securitate. de Lucien Bourgues Clfîft­­it pap. XII cine este cea nai manca ana iin toma aia Rezultatul concursului naţional de frumuseţe orga­nizat de ziarul „Universul 151 ore sbor continuu Aviaţia americană a inregisi­­trat, zilele trecute, un nou suc­ces. Cinci aviatori americani suiţi pe un avion Fokker cu 3 motoare, cu răcire cu aer, au sburat continuu timp de 151 ore (aproape o săptămână) bătând astfel recordul lumii de sbor de durată. Aprovizionarea se fă­cea în timpul sborului pe sus. In clişeul alăturat se vede cum avionul de jos primeşte în sbor benzina şi uleiul necesar de la un alt avion, care în sco­pul arătat, lasă un tub de cau­ciuc prins de aviatorii de de­­ideaulit, ca să port, face această sm de mburat, tele sboară ca acelaş regim de viteză. Aprovizionarea avionului se făcea din 5 In 5 ore. Sborul a fost făcut la Los Angeles. In cele 151 ore avionul a par­curs peste 20.000 km., şi a fost aprovizionat de 25 ori. Până acum cele mai multe ore de sbor fără aterisare apar­ţineau dirigiamilului francez ,,Diximude‘‘ cu 119 ore. Acest di­­igiabil a pierit apoi într’o ce­­­tastrofă pe marea Mediterană. După acesta vine recordul di­­rigiabilului „Graf Zeppelin“ cu 111 ore făcute cea mai mare parte peste oceanul Atlantic. Relaţiile italo­­iugoslave Belgrad, 14 (Rador). O­ral „Vreme'' din Belgrad, ocu­­pându-se de relaţiile italo-iugo­­slave, scrie, intre altele: „Amânarea regulării chestiu­­nilor pendinte s’a datorit mai ales situaţiei Interne dificile din Iugoslavia. Actualmente aceste cauze nu mai există. Politica de amiciţie si de colaborare since­ră, care, înainte de semnarea pactului din Tirana, dăduse cele mai bune rezultate, trebue­a să fie continuată in interesul­ celor două țări. I --------- Il|î ------Zm ’ Revizuirea proble­mei reparaţiilor DELEGAŢII STATELOR­ UNITE Washington, 14 (Rador). — D-nii Omen Young şi Nelson Per­­kins vor reprezenta Statele-Unite în comitetul de experţi însărcinat cu revizuirea problemei repara­ţiilor. -------X O X-------­ Ambasador turc, ales deputat 'Angora, 14 (Rador). —■ Vasif Bey, ambasadorul Turciei la Mos­cova, a fost algj deputat de Sufilraa, :i v \ Răspunsul Sovietelor la nota Poloniei Varşovia, li­­Radek­. —Răs­punzând potei polone, guvernul sovietic declară, că, primeşte d­e satisfacţie afirmaţia guvernu­lui polonez exprimând bună­voinţa de a accepta în princi­piu propunerea privitoare la ac­celerarea realizării pactului Kel­log. Guvernul sovietic îşi expri­mă regretul, că Polonia nu con­simte la realizarea imediată a propunerei sovietice. Ultimul pasagiu din nota polonă, ob­servă guvernul sovietic, arată, că guvernul polon pune drept condiţie a semnării pactului participarea altor State. In no­ta sa primă, observă răspunsul Sovietelor, guvernul sovietic a declarat lămurit că orice Stat poate participa la realizarea protocolului. Guvernul sovietic s'a adresat numai Lituaniei din motivul că celelalte State balti­ce n’au aderat formal la pactul Kellog semnat la Paris. In privinţa României, nota sovietică declară textual: „In cazul cftnd România, cu care guvernul Sovietelor nu in­­treţine raporturi diplomatice, s'ar găsi între Statele care au aderat formal la pactul din Pa­ris, guvernul sovietic e gata să invite această ţară de a parti­cipa la protocolul propus. Este evident, că aderând la pactul din Paris, guvernul sovietic a ţinut seama nu totul este acest pact, luând asupra sa obligaţia de a renunţa faţă de România la metodele de război, ca mij­­loc de regulare a litigiilor sau neînţelegerilor, din momentul când România va fi aderat la pactul Kellog, deşi aceasta nu exclude de loc chestiunile con­tradictorii existente. „Guvernul sovietic nu poate avea deci nici un fel de rezer­vă Împotriva imediatei reali­zări a acestei obligaţiuni în ra­porturile sale Cu anvernul ro­mân, pe calea adeziune! Româ­niei, conform paragrafului 4 al protocolului, la protocolul po­­lono-sovietic. „Guvernul sovietic ar fi ex­trem de îndatorat guvernului polon pentru lămurirea şi in­formarea foarte grabnică în privinţa adeziune! formale a României la pactul din Paris şi de asemenea şi dacă Româ­nia este de acord să participe la protocolul propus de guver­nul sovietic. „Pactul de a se referi la Ro­mânia nu exolică In deajuns refuzul guvernului polon de a realiza imediat propunerea gu­­vernului sovietic. Popoarele rus si polon, In aspiratiunile lor pacifice nu pot permite ca un al treilea Stat, să fie piedică la renunțarea la război. Presa polonă şi propunerea sovietelor Varşovia, 14 (Rador). — Ocu­­pându-se de a doua notă sovie­tică dată la răspunsul Poloniei, presa din Varşovia comentează în unanimitate graba extraor­dinară cu care a fost redactată şi remisă personal însărcinatu­lui de afaceri polon această notă. însărcinatul de afaceri, bolnav fiind şi nevoit să stea în pat, a primit nota la miezul nopţii. O astfel de grabă, observă presa polonă, s’ar putea explica numai un caz de extremă gra­vitate a situaţiei. Dar In condi­­ţiuni normale nota putea prea bine aştepta până a doua zi di­mineaţa. Această grabă creiază impresia că in relaţiile dintre Polonia si Soviete ar exista o încordare, care reclamă ajutor imediat. Din fericire insă, Intre cele două state există o situaţie normală şi nimic absolut nu împiedică examinarea liniştită a mijloacelor eficace şi proprii să întărească atmosfera de în­credere In Europa orientală. De asemenea, situaţia actuală in­ternaţională nu.i de natură să reclame o asemenea grabă, oare, ywhHniflfa u^wTj*r Bed* zienny”, — corespunde mai curând unei acţiuni de pom­pieri decât de diplomaţi. Re­cordul de viteză şi de abunden­ţă de cuvinte, realizat de diplo­maţii sovietici, nu-şi are deloc echivalentul in claritatea ne­cesară a acestei note. Intriede­­văr, stilul şi compoziţia răspun­sului sovietic sunt complicate şi încurcate. Cu toată lungimea ei, această notă nu e in măsură să schimbe atitudinea Poloniei așa cum a fost­­primată în răspunsul dat propunerii lui Litvinov. Boala miaisMui ae h­aaitejl Mei —Exox-----­ Paris, U (Rador). — Minis­terul finanţelor publică un co­municat anunţând că d. Che­­ron care a contractat de cu­rând o răceală, se simte acum mult mai bine şi peste câteva zile îşi va putea relua­ ocupa­ţiile obişnuite la conducerea Automobilele asasine — Ăsta, e permisul d-tale de vânătoarei — Păi, nu e destul?!.. „Solidaritatea minoritară“ — Stăpânirea românească a mântuit pe şvabi de desnaţiona­­lizare. — Nemulţumirea minorităţii maghiare. — O realitate, pe care saşii n’o mărturisesc — Problema minoritară, asupra­­ căreia publicul românesc nu e­­ totdeauna cu obiectivitate In­format, ce înfăţişează subt as­pecte foarte diferite­, uneori chiar surprinzătoare. Astfel, cei brei mulţi dintre noi sunt încredinţaţi, că există o solidaritate legitimă între di­feritele minorităţi etnice din ţară, ale căror interese mai în­tâi se suprapun, pentru ca, le­gate apoi într'un mănuchi strâns, să fie opuse intereselor naţio­nale româneşti. S’a vorbit atât de des de organizarea dorită a unui bloc politic minoritar, în­cât în chip logic s­’a desprins concluzia că fiecare minoritate etnică e aliata firească a celor­lalte minorităţi, urmărind ace­leaşi ţeluri şi având de câşti­gat aceleaşi revendicări. Lucrurile nu ştiau tocmai aşa. Intre minoritatea maghiară, de pildă, care s’a bucurat până la 1 Decembrie 1918 de privilegiile naţiunei dominante, şi celelalte popoare conlocuitoare ale Ar­dealului, care au avut de su­portat consecinţele acestei do­minaţii, mai stârnesc unele umbre ale trecutului, scoţând la iveală tendinţe cu desăvâr­şire opuse. Aşa se prezintă situaţia cu şvabii din Sătmar şi din Ba­nat, care, supuşi în decursul ultimelor decenii ale stăpânirii maghiare unei acţiuni de dez­naţionalizare sistematică, re­vin la sânul marei familii ger­mane abia acum, subt gene­roasa oblăduire a regimului ro­mânesc. E un fapt indiscutabil, pe care-l mărturisesc şi carturarii şvabi şi pe care o întăresc sta­tisticele recente, că minorita­tea germană din ţinuturile mai sus amintite a realizat progrese hotărîtoare subt raportul cul­turei propriii şi a sentimentu­lui naţional. Şvabii, osândiiţi la o maghiarizare sigură, sunt re-germanizaţi astăzi, mulţu­mită desăvârşitei­­libertăţii de care se bucură în România în­tregită. Se înţelege, această re­întoarcere la matcă a unei populaţii care începuse să vor­bească, să­ cugete şi să simtă ungureşte nu convine maghia­rilor de da,noi, cari­ cu ajutorul biseriicei catolice, încearcă să mai ţină încă în captivitate spiritua­lă aceste suflete rătă­cite. Acum câtva timp, într’o bro­şură care a trecu­t prea puţin observată pe dinaintea atenţiei cititorilor din ţară, d. Victor O r e n­cSi­­ Hommenau, un distins publicist şi literat şvab, ne-a dat un tablou mai mult decât elocvent despre îmbunătăţirile produse în situaţia minorităţii şvăbeşti din Banat Cifrate au darul de a convinge mai repede decât orice alte argumente. Iată, deci contrastul, care ni se zugrăveşte. In anul 1910, nu erau în tot sudul U­ngariei de­cât 18 şcoale primare cu limba vda,predate ^germană. iAstăzi,pe un teritoriu mult mai redus, în Banatul românesc, şvabii au 115 şcoa­le primare, 11 grădini de copii şi nu mai puţin de 20 şcoale secundare. Ni se pare de prisos să mai subliniem deosebirea, alegând de-o parte câştigul dobândit de minoritatea şvăbească pe urma lărgirei hotarelor româneşti. Dar, ne întrebăm: Cum s'ar putea statornici o legătură de solidaritate între aceşti şvabi, scăpaţi din ghiarele maghiari­zării, şi minoritatea maghiară însăşi, care înregistrează în a­­cest chip atât de însemnate pierderi pe tărâmul proiectelor sale de expansiune? La fel se petrece şi cu şvabii din Satmari, cari alunecaseră şi mai mult pe panta deznaţio­nalizării. Un studiu foarte do­cumentate al d-lui Gh. Tulbure, fostul primar al municipiului Oradea şi actualmente inspec­tor şcoliar, ne-a des­văl­uit tra­gedia acestor germani crescuţi c­u sil­a în şcoală ungurească, pe cari şi astăzi, după zece ani de viaţă liberă, trebue să-i mai ajutăm să lupte cu metodele de terorizare ale bi­sericei cato­lice maghiare din Ardeal. Iată câteva adevăruri indis­cutabile, împotriva cărora ni­meni nu s’a înscris în fals până acum. Arareori, însă, fruntaşii partidului german din România binevoii­esc să le recunoască a­­tunci când aşează condeiul pe hârtie ca să-şi fixeze atitudinea lor faţă de statul român. Acum de curând, d-nii R. Brandsch şi Hans Otto Roth, fostul şi actua­lul conducător politic al saşi­lor, au publicat câte un articol rezumativ asupra situaţiei mi­norităţilor etnice în România întregită. Amândoi au găsit câte ceva de criticat. Cel dintâi mai multe. Cel dea doilea mai puţine. Despre schimbarea in­tervenită în soarta şvabilor n’a amintit niciunul. De ce? Numai fiindcă s’ar fi văzut nevoiţi să recunoască anumite avantagii, pe cari stăpânirea românească le-a asigurat acestora? Totuş între saşi şi şvabi, două ramuri desprinse din aceeaş tulpină puternică germană, ar trebui, intr’ad­evăr, să existe o solida­ritate firească, fiindcă şi unii şi alţii urmăresc aceleaşi ţeluri şi au de­­câştigat aceleaşi reven­dicări. Oare nu se bucură saşii, că fraţii lor şvabi au fost minn­­tropiţi de primejdia desnaţiona­lizării ? Iată de ce ziceam la începu­tul acestor rânduri, că publicul românesc nu e totdeauna bine informat asupra problemei mi­noritare. Câteodată e de vină însăşi proverbiala sa superfi­cialitate. Se dovedeşte însă, că de multe ori vinovaţi mai mari sunt chiar oamenii politici mi­noritari, cari evită să exami­neze cu sinceritate propria lor cauză, exagerând necazurile pe '.car!­rie -au Me­ypus ifi ..trecând subt tăcere motivele de satis­facţie, pe cari 11 le oferim. Ei nu vor să se convingi, că re­cunoscând in mod loial foloa­sele, pe cari le-au cules în urma 13?,.mulți, românesc, bimăvoin­­ţi noastră le va fi pe dean­tre­gul garantată. Binele nu ro­deşte totdeauna recunoştinţă, dar nici cu ingranitudinea nu se cucereşte sufletul nimănui.-, Alexandru Holloș ——XOX------­ * Conte rus, hoţ de bijuterii — Telegr. particulară — Paris, 14. — Contele Vladi­mir Taticef, in vârstă de 29 ani, fost ofiţer țarist, a fost arestat sub învinuirea că a furat unei bogate americane, d-na Elisa­beth Salmon, — in noaptea de revelion, — o brăţară in valoare de 400 mii de franci. Taticef a tăgăduit la început, dar după un lung interogatoriu, a mărturisit că a găsit brățara, după ce d-na Salmon s’a urcat in automobilul ei, fi că a vân­­dut-o unui giuvaergiu. Acesta din urmă a inapoiat-o ori păgu­bașei.­­ * Taticef, fiul unui fost bancher la Moscova, este nepotul faimo­sului diplomat Tathcef, bine cu­noscut sub ultimii doi­­ani. , I VaR, I -------XOX — Demisii din mm radical socialist francez Paris, li (Rador). — In urma desbeterii asupra politicii gene­rate a guvernului Poincaré pa­tru deputați au demisionat din partidul radical-socialist, ne­­fiind de acord cu atitudinea ho­­tărîtă de conducerea partidului. Ei se vor înscrie, după toata probabilităţile, în gruparea In­dependenţilor de stânga. In urma acestor demisii, ra­dical socialiştii vor pierde câte un loc in principalele comisi­uni parlamentare. ! Betth­imlui albanez Tirana, 14 (Rador).—/« cursul consiliului de miniştri ţinut eri, «’au produs unele divergenţe de vederi intre membrii guvernu­lui, în chestiunea alcătuirii bud­getului. Ca urmare a acestor divergenţe d. Kotta, preşedintele consiliului, a prezentat regelui demisia guvernului. Până la formarea nului guv­­ern, actualul cabinet va aera­­pfacerile, curente. -

Next