Universul, ianuarie 1929 (Anul 47, nr. 1-26)
1929-01-15 / nr. 12
HC îngheţul Dunării şi navigaţiunea ! Ne-am obicinuit să considerăm ca un fapt normal închiderea navigaţiunii pe Dunărea maritimă din cauza îngheţului. Cum se înăspreşte vremea şi primele sloiuri încep să apară pe Dunăre, vasele trec la „iernatic“, ca animalele hibernante şi navigaţiunea pe marele fluviu între principalele noastre porturi şi Marea Neagră, încetează. Cu toate acestea, avem o comisiune europeană internaţională, care are unica misiune de a asigura navigaţiunea pe Dunărea maritimă, în tot cursul anului , iar nu numai în epoca cuprinsă între desgheţul şi îngheţul marelui fluviu. Comisiunea europeană dunăreană s’a ocupat, în primul rând, de asigurarea eşirii la mare şi a ales braţul cel mai puţin ridicat, prin volumul său de apă şi prin cantitatea aluviunilor ce transportă în mare, pentru navigaţiune , braţul Sulina. Dela 1857 până la 1875 lucrările efectuate de Comisia- Area europeană dunăreană, au avut ca rezultat adâncimea braţului şi gurii Sulina cu 12 jum. picioare engleze, cu toate că în acelaş timp debitul şi aluviunile acestui braţ au sporit continuu dela S% — cât s’a constatat în anul 1857 — la 12% din totalul şi aluviunile Dunării. După 1875, s’au efectuat lucrările necesitate de construirea canalului şi portului Sulina , dar inconvenientele prezintate de această cale navigabilă sunt atât de mari, încât trebue să se renunţe la ea. De o parte, canalul Sulina are o adâncime prea mică şi volumul său de apă, nu permite trecerea vaselor cu tonaj mare ; de altă parte, aluviunile transportate în mare cantitate, la gură, favorizează formarea unei „bare“ chiar în faţa portului Stili- Ina. Această bară creiază dificultăţi serioase navigaţiunii. Este adevărat că în ultimul timp comisia europeană dunăreană a luat măsuri pentru asigurarea navigaţiunii la gura Sulinei, prin prelungirea digului în larg, dar aceste lucrări nu vor rezolva problema importantă ce interesează înntrraiga viaţă economică a României întregite. Şi nu se va putea rezolva problema eşirii noastre la mare, la gurile Dunării, prin lucrările în stil mic de la Sulina, ci prin alegerea altei căi navigabile, fie această cale navigabilă, braţul Chilia, care are cel mai mare volum de apă, fie, braţul Sf. Gheorghe. Chestiunea navigaţiunii permanente pe Dunărea maritimă prezintă, apoi, o importanţă covârşitoare pentru noi. Comisiunea europeană dunăreană a neglijat această chestiune, ca şi când n’ar fi intrat în atribuţiile sale curăţirea totală a Dunării de gheţuri, pentru a asigura libera circulaţie a vaselor şi în timpul iernei. Interesele economice aleRomâniei întregite reclamă o altă eşire la mare, la gurile Dunării şi navigaţiunea permanentă pe porţiunea maritimă a marelui fluviu, între Brăila şi mare. minim stării regelui Angliei Londra 14 (Rainor). — Agenţia „Reuter“ află din sursă oficială că regele a petrecut crip ti liniştită marcată de o uşoară ameliorare in starea generală. -----—-xp X------- - Conflictul dintre Bolivia şi Paraguay supus arbitrajului Paris, 14 (R&dor). — Guvernul bolivian a adresat d-lui Etriand, în calitate de preşedinte al consiliului Ligii Naţiunilor, o notă prin care propune ca diferendul dintre Bolivia şi Paraguay să fie supus spre rezolvarea Gurii de Justiţie Internaţională de la Haga. leloieidin Golmar Paris, U (Bodor). — La alegerea legislativă din Golmar, pentru înlocuirea autonomistului Rosse, s’a declarat balotaj. Autonomistul Haus , în iuntea candidaţilor. Bicureşti a new Paliticianii turbulenţi de la Belgrad şi Zagreb trebuie să se simtă oarecum desamăgiţi. Regele Alexandru, care este un suveran tot atât de curagios în viaţa civilă ca şi pe câmpul de luptă, a tăiat dintr’odată nodul gordian pe care au sfârşit prin a-l forma miile de complicaţii ale antagonismului sârbo-croat. S’a isprăvit cu Skupcina, adică cu sgomotoasele şi zadarnicele certuri, cari au degenerat în focuri de revolver şi au cauzat moartea lui Ştefan Rădici, fruntaşul croat. S’a sfârşit cu constituţia liberală, deoarece ea devenise un grav pericol pentru unitatea iugoslavă. S’a sfârşit cu guvernele şubrede cari se prăbuşeau necontenit în faţa Camerei... E numai un rege, care va guverna, de aci înainte, cu decrete, prin intermediul miniştrilor răspunzători numai în faţa lui. Iată, aşadar, Iugoslavia trecând, după atâtea alte state, dela parlamentarism la dictatură. Dar, fapt curios și care nu s’a mai întâmplat de multă vreme, lovitura de stat este o operă regală şi este însuş Regele care s’a proclamat dictator. Putea s’o facă. El este, fără îndoială, singurul rege care putea acest lucru. El a îndurat cu poporul său toate nenorocirile războiului. In zilele întunecate ale retragerii din Albania, se vorbea în lumea întreagă de principele Alexandru al Serbiei cu aceeaş veneraţie ca de Albert I, sau mai târziu de eroicul Rege Ferdinand al României. El s’a suit pe tron pe urmele victoriei şi cu un regat de trei ori mărit. De atunci, cu toată povara unui stat vast, nou format şi având de îndurat multiple dificultăţi, el s’a arătat totdeauna la înălţimea misiunii sale şi plin de înţelepciune. Popularitatea sa este foarte mare printre toţi supuşii săi.Farmecul excepţional şi frumuseţea cu adevărat regală a Reginei Marioara au mărit-o şi mai mult. In mijlocul fur- tunilor politice cari clatină ţara, a rămas o stâncă sacră pe care nici un val n’a atins-o. In timpul călătoriilor mele în Iugoslavia n’am auzit niciodată vreun sârb, vreun croat, vreun sloven sau vreun bosniac să critice pe Rege. Cu totul dimpotrivă, fiecare se complace să laude demnitatea sa, simplicitatea, inteligenţa-i luminată şi simţul său ascuţit în afacerile publice. In definitiv, lovitura de stat care s’a produs la Belgrad nu este decât aparentă. Chiar sub regimul parlamentar, Regele exercita asupra vieţii naţionale o influenţă hotărîtoare. In politica externă, între altele, nimic nu se făcea fără inspiraţia sa, sau fără consimţământul său. „Casa Galbenă“ care este ministerul de externe iugoslav, îşi înalţă cele cinci etaje de biurouri diplomatice exact în faţa palatului regal. Nimic nu se face acolo fără ca Regele să nu ştie imediat. Şi mulţi sârbi mi-au spus nu mai departe decât anul trecut : „Regele este adevăratul nostru prim ministru“. Azi, el nu este prim ministru numai de fapt, ci întrucâtva şi de drept... Croaţii nu vor mai putea pretinde că sunt guvernaţi de sârbi, de vreme ce vor fi guvernaţi de Rege. Sârbii nu vor mai putea reproşa croaţilor de a fi răi patrioţi, de vreme ce aceştia din urmă au un adevărat cult pentru autoritatea regală. Şi toate popoarele cari formează unitatea iugoslavă se vor simţi, poate, egale în faţa Regelui. In general, în împrejurările actuale, Regele a avut perfectă dreptate să recurgă la dictatura, care în vremile tulburi, este adesea unicul mijloc de a salva situaţia. Şi este clar că era mai bine să se sacrifice câteva principii politice decât să se expună naţiunea la riscuri foarte grave de dislocare. Dar este vădit, pe de altă parte, că această soluţie radicală nu va putea fi decât vremelnică. Regele poate şi trebue să ia frânele când carul statului riscă să se răstoarne, dar trebuie să înapoieze frânele îndată ce vehiculul şi-a reluat echilibrul şi porneşte din nou pe câmp. In zilele noastre, o monarhie este, în adevăr, cu atât mai solidă cu cât ea se amestecă mai puţin în afaceri şi nu-şi asumă deloc răspunderi directe în guvern. Dovadă regalitatea britanică ce rămâne neclintită, cu toată dezvoltarea socialismului şi căreia însuş Mac Donald, şeflu suprem al laburiştilor, în cursul unei conferinţe recente la Paris, i-a adus din nou un omagiu pios şi mişcător. Având el însuş puterea în mână, Regele Alexandru se va expune publicităţii, criticilor inevitabile. Şi el riscă, concentrându-se prea mult, să piardă puţin din misterul acela care aureolează fruntea personagiilor încoronate şi care contribue mult la intangibilitatea lor. De aceea este cuminte să ne gândim că suveranul iugoslav nu a revenit la autocraţie decât numai cu scopul de a avea mâinile libere şi răgazul necesar ca să înzestreze ţara cu reforme constituţionale, cari singure sunt capabile să asigure Iugoslaviei o durabilă linişte internă şi, în afară, o desăvârşită securitate. de Lucien Bourgues Clfîftit pap. XII cine este cea nai manca ana iin toma aia Rezultatul concursului naţional de frumuseţe organizat de ziarul „Universul 151 ore sbor continuu Aviaţia americană a inregisitrat, zilele trecute, un nou succes. Cinci aviatori americani suiţi pe un avion Fokker cu 3 motoare, cu răcire cu aer, au sburat continuu timp de 151 ore (aproape o săptămână) bătând astfel recordul lumii de sbor de durată. Aprovizionarea se făcea în timpul sborului pe sus. In clişeul alăturat se vede cum avionul de jos primeşte în sbor benzina şi uleiul necesar de la un alt avion, care în scopul arătat, lasă un tub de cauciuc prins de aviatorii de deideaulit, ca să port, face această sm de mburat, tele sboară ca acelaş regim de viteză. Aprovizionarea avionului se făcea din 5 In 5 ore. Sborul a fost făcut la Los Angeles. In cele 151 ore avionul a parcurs peste 20.000 km., şi a fost aprovizionat de 25 ori. Până acum cele mai multe ore de sbor fără aterisare aparţineau dirigiamilului francez ,,Diximude‘‘ cu 119 ore. Acest diigiabil a pierit apoi într’o cetastrofă pe marea Mediterană. După acesta vine recordul dirigiabilului „Graf Zeppelin“ cu 111 ore făcute cea mai mare parte peste oceanul Atlantic. Relaţiile italoiugoslave Belgrad, 14 (Rador). Oral „Vreme'' din Belgrad, ocupându-se de relaţiile italo-iugoslave, scrie, intre altele: „Amânarea regulării chestiunilor pendinte s’a datorit mai ales situaţiei Interne dificile din Iugoslavia. Actualmente aceste cauze nu mai există. Politica de amiciţie si de colaborare sinceră, care, înainte de semnarea pactului din Tirana, dăduse cele mai bune rezultate, trebuea să fie continuată in interesul celor două țări. I --------- Il|î ------Zm ’ Revizuirea problemei reparaţiilor DELEGAŢII STATELOR UNITE Washington, 14 (Rador). — D-nii Omen Young şi Nelson Perkins vor reprezenta Statele-Unite în comitetul de experţi însărcinat cu revizuirea problemei reparaţiilor. -------X O X------- Ambasador turc, ales deputat 'Angora, 14 (Rador). —■ Vasif Bey, ambasadorul Turciei la Moscova, a fost algj deputat de Sufilraa, :i v \ Răspunsul Sovietelor la nota Poloniei Varşovia, liRadek. —Răspunzând potei polone, guvernul sovietic declară, că, primeşte de satisfacţie afirmaţia guvernului polonez exprimând bunăvoinţa de a accepta în principiu propunerea privitoare la accelerarea realizării pactului Kellog. Guvernul sovietic îşi exprimă regretul, că Polonia nu consimte la realizarea imediată a propunerei sovietice. Ultimul pasagiu din nota polonă, observă guvernul sovietic, arată, că guvernul polon pune drept condiţie a semnării pactului participarea altor State. In nota sa primă, observă răspunsul Sovietelor, guvernul sovietic a declarat lămurit că orice Stat poate participa la realizarea protocolului. Guvernul sovietic s'a adresat numai Lituaniei din motivul că celelalte State baltice n’au aderat formal la pactul Kellog semnat la Paris. In privinţa României, nota sovietică declară textual: „In cazul cftnd România, cu care guvernul Sovietelor nu intreţine raporturi diplomatice, s'ar găsi între Statele care au aderat formal la pactul din Paris, guvernul sovietic e gata să invite această ţară de a participa la protocolul propus. Este evident, că aderând la pactul din Paris, guvernul sovietic a ţinut seama nu totul este acest pact, luând asupra sa obligaţia de a renunţa faţă de România la metodele de război, ca mijloc de regulare a litigiilor sau neînţelegerilor, din momentul când România va fi aderat la pactul Kellog, deşi aceasta nu exclude de loc chestiunile contradictorii existente. „Guvernul sovietic nu poate avea deci nici un fel de rezervă Împotriva imediatei realizări a acestei obligaţiuni în raporturile sale Cu anvernul român, pe calea adeziune! României, conform paragrafului 4 al protocolului, la protocolul polono-sovietic. „Guvernul sovietic ar fi extrem de îndatorat guvernului polon pentru lămurirea şi informarea foarte grabnică în privinţa adeziune! formale a României la pactul din Paris şi de asemenea şi dacă România este de acord să participe la protocolul propus de guvernul sovietic. „Pactul de a se referi la România nu exolică In deajuns refuzul guvernului polon de a realiza imediat propunerea guvernului sovietic. Popoarele rus si polon, In aspiratiunile lor pacifice nu pot permite ca un al treilea Stat, să fie piedică la renunțarea la război. Presa polonă şi propunerea sovietelor Varşovia, 14 (Rador). — Ocupându-se de a doua notă sovietică dată la răspunsul Poloniei, presa din Varşovia comentează în unanimitate graba extraordinară cu care a fost redactată şi remisă personal însărcinatului de afaceri polon această notă. însărcinatul de afaceri, bolnav fiind şi nevoit să stea în pat, a primit nota la miezul nopţii. O astfel de grabă, observă presa polonă, s’ar putea explica numai un caz de extremă gravitate a situaţiei. Dar In condiţiuni normale nota putea prea bine aştepta până a doua zi dimineaţa. Această grabă creiază impresia că in relaţiile dintre Polonia si Soviete ar exista o încordare, care reclamă ajutor imediat. Din fericire insă, Intre cele două state există o situaţie normală şi nimic absolut nu împiedică examinarea liniştită a mijloacelor eficace şi proprii să întărească atmosfera de încredere In Europa orientală. De asemenea, situaţia actuală internaţională nu.i de natură să reclame o asemenea grabă, oare, ywhHniflfa u^wTj*r Bed* zienny”, — corespunde mai curând unei acţiuni de pompieri decât de diplomaţi. Recordul de viteză şi de abundenţă de cuvinte, realizat de diplomaţii sovietici, nu-şi are deloc echivalentul in claritatea necesară a acestei note. Intriedevăr, stilul şi compoziţia răspunsului sovietic sunt complicate şi încurcate. Cu toată lungimea ei, această notă nu e in măsură să schimbe atitudinea Poloniei așa cum a fostprimată în răspunsul dat propunerii lui Litvinov. Boala miaisMui ae haaitejl Mei —Exox----- Paris, U (Rador). — Ministerul finanţelor publică un comunicat anunţând că d. Cheron care a contractat de curând o răceală, se simte acum mult mai bine şi peste câteva zile îşi va putea relua ocupaţiile obişnuite la conducerea Automobilele asasine — Ăsta, e permisul d-tale de vânătoarei — Păi, nu e destul?!.. „Solidaritatea minoritară“ — Stăpânirea românească a mântuit pe şvabi de desnaţionalizare. — Nemulţumirea minorităţii maghiare. — O realitate, pe care saşii n’o mărturisesc — Problema minoritară, asupra căreia publicul românesc nu e totdeauna cu obiectivitate Informat, ce înfăţişează subt aspecte foarte diferite, uneori chiar surprinzătoare. Astfel, cei brei mulţi dintre noi sunt încredinţaţi, că există o solidaritate legitimă între diferitele minorităţi etnice din ţară, ale căror interese mai întâi se suprapun, pentru ca, legate apoi într'un mănuchi strâns, să fie opuse intereselor naţionale româneşti. S’a vorbit atât de des de organizarea dorită a unui bloc politic minoritar, încât în chip logic s’a desprins concluzia că fiecare minoritate etnică e aliata firească a celorlalte minorităţi, urmărind aceleaşi ţeluri şi având de câştigat aceleaşi revendicări. Lucrurile nu ştiau tocmai aşa. Intre minoritatea maghiară, de pildă, care s’a bucurat până la 1 Decembrie 1918 de privilegiile naţiunei dominante, şi celelalte popoare conlocuitoare ale Ardealului, care au avut de suportat consecinţele acestei dominaţii, mai stârnesc unele umbre ale trecutului, scoţând la iveală tendinţe cu desăvârşire opuse. Aşa se prezintă situaţia cu şvabii din Sătmar şi din Banat, care, supuşi în decursul ultimelor decenii ale stăpânirii maghiare unei acţiuni de deznaţionalizare sistematică, revin la sânul marei familii germane abia acum, subt generoasa oblăduire a regimului românesc. E un fapt indiscutabil, pe care-l mărturisesc şi carturarii şvabi şi pe care o întăresc statisticele recente, că minoritatea germană din ţinuturile mai sus amintite a realizat progrese hotărîtoare subt raportul culturei propriii şi a sentimentului naţional. Şvabii, osândiiţi la o maghiarizare sigură, sunt re-germanizaţi astăzi, mulţumită desăvârşiteilibertăţii de care se bucură în România întregită. Se înţelege, această reîntoarcere la matcă a unei populaţii care începuse să vorbească, să cugete şi să simtă ungureşte nu convine maghiarilor de da,noi, cari cu ajutorul biseriicei catolice, încearcă să mai ţină încă în captivitate spirituală aceste suflete rătăcite. Acum câtva timp, într’o broşură care a trecut prea puţin observată pe dinaintea atenţiei cititorilor din ţară, d. Victor O r e ncSi Hommenau, un distins publicist şi literat şvab, ne-a dat un tablou mai mult decât elocvent despre îmbunătăţirile produse în situaţia minorităţii şvăbeşti din Banat Cifrate au darul de a convinge mai repede decât orice alte argumente. Iată, deci contrastul, care ni se zugrăveşte. In anul 1910, nu erau în tot sudul Ungariei decât 18 şcoale primare cu limba vda,predate ^germană. iAstăzi,pe un teritoriu mult mai redus, în Banatul românesc, şvabii au 115 şcoale primare, 11 grădini de copii şi nu mai puţin de 20 şcoale secundare. Ni se pare de prisos să mai subliniem deosebirea, alegând de-o parte câştigul dobândit de minoritatea şvăbească pe urma lărgirei hotarelor româneşti. Dar, ne întrebăm: Cum s'ar putea statornici o legătură de solidaritate între aceşti şvabi, scăpaţi din ghiarele maghiarizării, şi minoritatea maghiară însăşi, care înregistrează în acest chip atât de însemnate pierderi pe tărâmul proiectelor sale de expansiune? La fel se petrece şi cu şvabii din Satmari, cari alunecaseră şi mai mult pe panta deznaţionalizării. Un studiu foarte documentate al d-lui Gh. Tulbure, fostul primar al municipiului Oradea şi actualmente inspector şcoliar, ne-a desvăluit tragedia acestor germani crescuţi cu sila în şcoală ungurească, pe cari şi astăzi, după zece ani de viaţă liberă, trebue să-i mai ajutăm să lupte cu metodele de terorizare ale bisericei catolice maghiare din Ardeal. Iată câteva adevăruri indiscutabile, împotriva cărora nimeni nu s’a înscris în fals până acum. Arareori, însă, fruntaşii partidului german din România binevoiiesc să le recunoască atunci când aşează condeiul pe hârtie ca să-şi fixeze atitudinea lor faţă de statul român. Acum de curând, d-nii R. Brandsch şi Hans Otto Roth, fostul şi actualul conducător politic al saşilor, au publicat câte un articol rezumativ asupra situaţiei minorităţilor etnice în România întregită. Amândoi au găsit câte ceva de criticat. Cel dintâi mai multe. Cel dea doilea mai puţine. Despre schimbarea intervenită în soarta şvabilor n’a amintit niciunul. De ce? Numai fiindcă s’ar fi văzut nevoiţi să recunoască anumite avantagii, pe cari stăpânirea românească le-a asigurat acestora? Totuş între saşi şi şvabi, două ramuri desprinse din aceeaş tulpină puternică germană, ar trebui, intr’adevăr, să existe o solidaritate firească, fiindcă şi unii şi alţii urmăresc aceleaşi ţeluri şi au decâştigat aceleaşi revendicări. Oare nu se bucură saşii, că fraţii lor şvabi au fost minntropiţi de primejdia desnaţionalizării ? Iată de ce ziceam la începutul acestor rânduri, că publicul românesc nu e totdeauna bine informat asupra problemei minoritare. Câteodată e de vină însăşi proverbiala sa superficialitate. Se dovedeşte însă, că de multe ori vinovaţi mai mari sunt chiar oamenii politici minoritari, cari evită să examineze cu sinceritate propria lor cauză, exagerând necazurile pe '.car!rie -au Meypus ifi ..trecând subt tăcere motivele de satisfacţie, pe cari 11 le oferim. Ei nu vor să se convingi, că recunoscând in mod loial foloasele, pe cari le-au cules în urma 13?,.mulți, românesc, bimăvoinţi noastră le va fi pe deantregul garantată. Binele nu rodeşte totdeauna recunoştinţă, dar nici cu ingranitudinea nu se cucereşte sufletul nimănui.-, Alexandru Holloș ——XOX------ * Conte rus, hoţ de bijuterii — Telegr. particulară — Paris, 14. — Contele Vladimir Taticef, in vârstă de 29 ani, fost ofiţer țarist, a fost arestat sub învinuirea că a furat unei bogate americane, d-na Elisabeth Salmon, — in noaptea de revelion, — o brăţară in valoare de 400 mii de franci. Taticef a tăgăduit la început, dar după un lung interogatoriu, a mărturisit că a găsit brățara, după ce d-na Salmon s’a urcat in automobilul ei, fi că a vândut-o unui giuvaergiu. Acesta din urmă a inapoiat-o ori păgubașei. * Taticef, fiul unui fost bancher la Moscova, este nepotul faimosului diplomat Tathcef, bine cunoscut sub ultimii doiani. , I VaR, I -------XOX — Demisii din mm radical socialist francez Paris, li (Rador). — In urma desbeterii asupra politicii generate a guvernului Poincaré patru deputați au demisionat din partidul radical-socialist, nefiind de acord cu atitudinea hotărîtă de conducerea partidului. Ei se vor înscrie, după toata probabilităţile, în gruparea Independenţilor de stânga. In urma acestor demisii, radical socialiştii vor pierde câte un loc in principalele comisiuni parlamentare. ! Betthimlui albanez Tirana, 14 (Rador).—/« cursul consiliului de miniştri ţinut eri, «’au produs unele divergenţe de vederi intre membrii guvernului, în chestiunea alcătuirii budgetului. Ca urmare a acestor divergenţe d. Kotta, preşedintele consiliului, a prezentat regelui demisia guvernului. Până la formarea nului guvern, actualul cabinet va aerapfacerile, curente. -