Universul, iunie 1929 (Anul 47, nr. 122-147)
1929-06-11 / nr. 130
Lucruri văzute Cu toate sacrificiile pe care le-a reclamat, Congresul internaţional agricol poate fi socotit ca o manifestaţiune din cele mai reuşite şi din cele mai folositoare. Prin personalităţile participante, prin entuziasmul lor, prin impresiunile lor spontan şi sincer mărturisite, această incursiune străină în condiţiuinile agriculturii noastre se ridică cu mult peste anchetele procurorilor umanităţii şi ale altor vizitatori interesaţi şi perfizi. Reprezentanţii agricultorilor din atâtea părţi ale lumii au putut vedea personal pământul românesc, pe care cei mai mulţi îl cunoşteau numai din studii. Au putut constata rezultatele „revoluţiei pacinice“, care a dat atâta de vorbit în străinătate şi a atras o îndreptăţită admiraţie pentru sănătatea morală a poporului român, pentru meritul de a fi desăvârşit exproprierea şi împroprietărirea într’o armonie fără pereche, schimbând dintr’o zi pe alta, fără sguduirile de aiurea, întreaga faţă a repartiţiei proprietăţii rurale. Au putut vedea că’ realizarea acestui scop de înaltă necesitate naţională a implicat sacrificii individuale nenumărate, îndurate cu o resemnare exemplară, şi a imprimat culturii, muncii, producţiei şi exportului anumite crize inerente stărilor tranzitorii în măriile prefaceri, crize pe care ţara le suportă cu o nobilă abnegaţie şi cu credinţa hotărîtă în rezultatele fericite ale unei reforme cu adevărat istorice. Au putut vedea că fermele Statului, nenumărate exploatări particulare, multe conduse sau lucrate de obştii sau de alţi exponenţi ageri ai populaţiei rurale, pot fi date ca model de pricepere şi metodă, ceea ce îndreptăţeşte speranţele cele mai bune despre viitorul plugăriei naţionale, pe măsură ce mijloacele de exploatare se vor înmulţi şi îmbunătăţi la massele agricole. In sfârşit, congresiştii s’au aflat pentru câteva zile în mijlocul unui popor, care în 70 ani a făcut Unirea principatelor. Independenţa, întregirea neamului, evoluţie de o rapiditate şi măreţie fără seamăn, care garantează îndeajuns ,pentru ceea ce va veni, oricât de mari ar fi dificultăţile epocii curente, comune de altfel umanităţii întregi. Congresul internaţional agricol a fost oportun şi va avea, cu siguranţă, restrângeri folositoare ţării. Reamintim că toţi juriştii spre a putea asigura libertatea presei, au opiniat pentru judecare proceselor de presă, cu caracter politic, de către juriu, iar nu de către tribunalele ordinare. Aşa se şi explică pentru ce în legislaţia statelor civilizate, asemenea procese sunt date în competenţă Curţilor cu juraţi Frédéric Thomas, avocat la Curtea de apel din Paris, scria în 1867 în lucrarea sa: „Deraier quartier des veilles lunes d’un avocat”, în legătură cu procesele intentate de unii miniştri împotriva unor ziarişti. „Intr'un delict ordinar, guvernul n'are decât un interes social, în cea mai mare parte a delictelor de presă, dimpotrivă, el are un interes personal. GUVERNUL NU MAI ESTE JUDECĂTOR, EL ESTE PARTE, IN CAUZA. Ca un hoţ să fie condamnat la trei luni, sau la trei ani închisoare, ce au de făcut cei care ne guvernează? Absolut nimic, DAR II INTERESEAZĂ MULT CA UN ZIARIST SA FIE LOVIT, SAU ABSOLVIT. Condamnat, — aceasta înseamnă în unele cazuri, un triumf pentru guvern, achitat, — aceasta este o pălmuire". Comentând aceste observațiuni juste, d. José Théry, în studiul său apărut în ultimul număr din revista „Mercire de France” (1 Iunie 1929, p. 743), relativ la legea asupra libertăţii preseii, scrie următoarele: „Aceste reflexiuni exprimate fără pasiune, cu moderaţie, rezumă limpede şi exact argumentele în favoarea trimiterii în faţa Curţii cu juraţi a proceselor de presă INTERESÂND PE OAMENII POLITICI SI PE FUNCŢIONARII ATACAŢI IN RAŢIUNEA CALITATII, SAU A FUNCŢIUNILOR LOR. De la dezvoltarea presei, liberalii nu au încetat să reclame ca delictele de presă, având un caracter politic, să fie judecate de juriu. Există numeroase scrieri şi discursuri in acest sens". Aşadar, în procesele de presă, interesând guvernul şi dacii având un caracter politic, toţi marii jurişti s’au pronunţat împotriva judecăţii lor de către tribunalele ordinare, bazându-se pe argumentul temeinic că guvernul, fiind parte, în cauză, este interesat să obţină o condamnare a ziaristului presupus culpabil, iar judecata poate să fie iiţiată, prin faptul că magistraţii depind de guvern în ce priveşte avansarea, permutarea sau pedepsirea lor, pentru modul cum îşi îndeplinesc funcţiunea. Dar în cazul când un ziarist dezvălue fapte, pe baza unor acte oficiale, săvârşite, sau presupuse că ar fi fost săvârşite de un om politic şi cel învinuit de ziarist, fiind ministru, dă în judecată pe adversarul său, poate acest proces să fie judecat de tribunalul ordinar, iar ministrul să rămână, totuşi, în funcţiune? Dacă în procesele fie presă cu caracter politic, juriştii se opun ca ele să fie judecate de tribunalele ordinare, cu atât mai mult în procesele de presă, când un ministru este direct în cauză, este parte în proces şi are interesul să obţină condamnarea adversarului său. Dacă ministrul, odată procesul său deschis, nu demisionează, CI CONTINUA SA RAMANA IN FUNCTIUNE, jude...i.---* tUrtf '. iif !' • uuuuijiUUil Ultin ai«, «1 puivu Cuu* duce la o condamnare sigură a sa. Chiar dacă magistraţii sunt integri şi conştiincioşi, opinia publică îi va bănui de parţialitate, deoarece ei sunt funcţionari publici, putând fi avansaţi, permutaţi, pedepsiţi, sau decoraţi de guvernul finn care face parte ministrul ce a fost „parte” interesată in procesul judecat de ei. In asemenea cazuri delicate datoria impune ministrului să demisioneze, iar nu să rămână în funcţiune, spre a nu lăsa nici urmă de bănuială că el ar putea influenţa, — direct, sau indirect, — asupra conştiinţii magistraţilor în timpul judecării procesului său, spre a obţine condamnarea ziariştu lui adversar. Cu toate acestea, s-a înregistrat la nai, zilele trecute, cazul când un ministru a dat în judecata tribordinar un ziarist, dar a continuat să rămână în funcţiune şi adversarul său a fost judecat repede şi condamnat. A doua zi după condamnare, ministrul a exploatat „politiceşte“ succesul său în presa favorabilă guvernului ! Numeroşi oameni politici şi miniştri au fost şi sunt atacaţi de presă, dar, dacă aceştia au dreptul să urmă- I rească, pe calea justiţiei, pe cei ce sunt învinuiţi că i-au atacat, pe nedrept, insinuând calomnii la adresa lor, nu utlmează de aci, ca atunci când un ministru este interesat personal într’un proces de presă, să rămână în funcţiune, spre a lăsa impresia penibilă că guvernul din care face parte, fiind solidar cu dânsul, a exercitat vre-o influenţă asupra magistraţilor spre a obţine condamnarea ziaristului. Magistratul, ca şi femeia Cezarului, nu trebue să fie nici măcar bănuit şi nici să fie pus în situaţie de a fi bănuit de parţialitate. In cazul de care ne ocupăm — şi care interesează de aproape libertatea presei şi independenţa deplină a magistraţilor — vina este a ministrului, care a rămas în funcţiune în timpul judecării procesului. Am avut nu numai cazuri când miniştri, atacaţi pe nedrept şi părenţii ...., au evitat să intenteze procese de presă, spre a nu lăsa bănuiala că au influenţat justiţia, dar am avut şi cazuri când miniştri, în chestiuni de onoare, ce au fost tranşate pe calea armelor, au demisionat. De aceia, este foarte ciudată atitudinea acelor miniştri care abuzeză de situaţia lor politică, spre a intenta procese de presă, ziariştilor adversari, în faţa tribunalelor ordinare, rămânând, totuşi, în funcţiune. R. SEIŞANU Presele ziaristilor si illes press ..................... . —— Noul guvern britanic 20Ui tjUv^u cTncnit,.. tituit sub peşedinţia d-lui Mac Donald, şeful partidului muncei. Ministrul afacerilor străine a fost numit d. Henderson. In acest cabinet au intrat şi trei lorzi. S a afirmat că noul guvern, fiind 9%socialist\ nu căuta să modifice politica internă şi externă a Marei Britanii prin punerea în aplicare a programului său foarte avansat, ba chiar „extremistăEroare. Nu trebue să dăm un sens greşit cuvintelor şi programelor. Partidul condus de d. Mac Donald nu e propriu zis socialist şi extremist. Aşa se şi explică pentru ce d. Mac Donald e cel mai înverşunat adversar al comuniştilor, iar partidul său a înlăturat din titulatura sa cuvântul „socialist''. Englezul este instinctiv anti-extremist. Labour-party, înseamnă partidul muncei și din cauza numeroaselor elemente liberale, cari s'au înscris într’însul, ca şi din cauza psihologiei poporului anglo-saxon, respectuos faţă de tradiţii, monarhist şi iubitor de ordine şi progres, caracteristica sa generală, este liberală.■ * Cea mai bună dovadă în această privinţă ne-a dat-o întâiul guvern prezidat de d. Mac Donald. Cum s’a manifestat el faţă Coroană ? Ca orice guvern monarhist — conservator, sau liberal. Miniştrii, în frunte cu d. Mac Donald s’au prezintat la palatul Buckingham în costume de aparat, foarte respectuoşi faţă de protocolul complicat al curţii. Ce atitudine a avut acelaş guvern faţă de Camera lorzilor, pe care „laburiştii“ voiau să o desfiinţeze... în opoziţie ? O atitudine plină de curtoazie şi de respect. Venerabila instituţie a fost, este şi va fi respectată. D. Mac Donald a avut, în primul său cabinet, câţiva „lorzi“. Aceasta a fost o garanţie de seriozitate pentru englezi. In problemele strâns legate de apărarea naţională, guvernul Mac Donald a uitat angajamentele din opoziţie şi punctele din programul partidului, privitoare la -'vor. -o . - — ‘ ’-a "cerut "camerei Comunelor credite pentru construirea a 5 noi crucişetoare, care i s’au şi acordat! Faţă de colonii, el a urmat politica tradiţională britanică. In politica naţională, deasemenea, d. Mac Donald, în scurta sa guvernare, a aplicat şi a respectat principiile cunoscute, urmând aceleaşi directive. In Anglia, orice guvern, care urmează directivele impuse de politica naţională, se bucură în marile afaceri de statde sprijinul unanim al partidelor şi al opiniunei publice. Intr’o singură chestiune de politică externă, primul guvern Mac Donald a cutezat să aplice punctul său de vedere: în relaţiunile Marei Britanii cu Rusia sovietică. El a recunoscut de jure guvernul din Moscova şi apoi, imediat, a angajat tratative pentru încheierea unui tratat comercial. Din acea zi încrederea partidelor din opoziţie şi a majorităţii opiniunii publice, i-a fost retrasă la soarta primului cabinet „laburist“ a fost pecetluită. Englezului îi plac aventurile în romane , dar nu în politica de stat. El e pozitivist. Un vot al Camerei comunelor a provocat răsturnarea guvernului. In alegerile ce au urmat — în Anglia după fiecare guvern răsturnat se fac alegeri generale — ţara s’a pronunţat în favoarea partidului conservator. Acesta a fost bilanţul primului guvern MacDonald. CARE VA FI POLITICA INTERNA SI EXTERNA A NOULUI GUVERN? Acum, d. Macdonald, chemat pentru a doua oară la cârma statului britanic, va putea — după cum cred unii — să dea o lovitură de bară accentuat spre stânga? Experienţa din 1923 impune prudenţa. Situaţia parlamentară reclamă atenţiune. Noul guvern nu se poate mişca in deplină libertate. In coasta dreaptă, stau conservatorii, iar in cea stângă, liberalii. Aceştia îi vor da concursul aşa cum se vor dicta interesele lor de partid, dar în ziua când guvernul Mac Donald va incerca sa se audia de la directivele tradiţionale ale politicei naţionale, el va fi condamnat pieirei! In Anglia nu se fac salturi în necunoscut. Conservatorii sunt destul de puternici ca să intervină la momentul oportun şi liberalii d-lui Lloyd George sunt capabili de manevre savante, de compromisuri, sau de lovituri aranjate în culise. In concluzie, politica noului guvern va fi în cadrul LIBERALISMULUI BRITANIC. Iar nu In cadrul socialismului marxist, cum cred unii, care au şi văzut pe d. Mac Donald în fruntea batalioanelor sale populare, dând asalt vechilor instituţii ale Angliei. D. Mac Donald nu se va angaja pe panta alunecoasă. El cunoaşte forţele de care dispune, dar şi situaţia delicată a guvernului său, care, după cum se spune în Anglia, este un „guvern de minoritate“. De aceea în politica externă — care interesează România — noul guvern Mac Donald, va trebui să urmeze directivele de până acum, căci orice altă politică, ar provoca compiicaţiuni pe continent. Romicus xox- Doî adversari! D. Oliver Baldwin, fostul premier al Marei Britanii, şeful partidului conservator şi fiul său d. Oswald Baldwin, unul fruntaşii partidului socialist şi după toate probabilităţile, ,V*ttPT sr.brcc rt.r de 3îr.t în cabinetul laburiste Ilegaliştii greci contra numirii unui ministru Atena, 8. (Telgr. part.). —Regaliştii greci sunt foarte surescitaţi de numirea ca ministru a generalului Gonatas, motivând aceasta pe faptul că generalul a făcut parte din cabinetul grec, sub care, în 1922 au fost executaţi cei 5 foşti miniştri greci. Ca prim protest, deputaţii regalişti n’au participat la şedinţa Camerei. D. Venizelos priveşte, însă, cu sânge rece, protestul regaliştilor. K 5PS G , mai vechiu trecut al nostru, care ia drumul, fără întoarcere, al morţii. Conferenţiar la facultatea de litere din Cluj şi director girant al Şcoalei Române de la Roma, Gheorghe Mateescu se duce repede după maestrul sau Vasile Pârvan, ca să confirme încă o dată, cât de grea şi amară de aşa de multe ori, este în scumpa noastră ţară, lupta pentru carte şi ştiinţă. Strălucit elev al profesorilor N. Iorga şi Vasile Pârvan şi de timpuriu asistent la cele mai de seamă săpături archeologice din Dobrogea, funcţionar al Muzeului naţional de antichităţi şi mai apoi membru al şcoalei noastre de la Roma, G. Mateescu se formase şi ajunsese a fi unul dintre cei mai buni cunoscători ai vechilor Traci, din toată lumea învăţată. La Roma ca şi la Oslo, anul trecut, cu ocaziunea congresului internaţional al istoricilor. G. Mateescu a arătat încă odată, cât de multe lucruri ştia şi cât de luminos le putea încadra în lumea veche a acelora ce constituiesc o aşa de însemnată parte în alcătuirea poporului român. Lecţiunile sale de la Vălenii Munte ţinute tot anul trecut, acum publicate, sunt începutul unei sinteze, pe baza de noi materiale pe care numai el cunoştea. Sinteza aceasta o va scrie târziu de tot, un altul. Luptând greu cu viaţa, a fost şi un harnic, profesor secundar, excepţional de bine înzestrat. G. Mateescu a căzut prea de timpuriu, desigur şi de pe urma adversităţilor ei, unele fatale, altele însă împletite de oameni, în calea acelora care îşi iau pe spinare crucea răstignirii, pentru iubirea lor de carte şi de ştiinţă. Ager la minte, aprig la muncă, ambiţios numai pentru cele nobile, învăţat şi iubitor numai de bine, G. Mateescu a pornit din Cetatea giurgiuveană a Dunării, ca să moară tânăr, încununat de razele curate ale ştiinţei nemuritoare, la Cluj, în mijlocul Daciei vechi, al cărei trecut îl ştia ca puţini alţii. I. Andreieşescu A Inundaţiile din Galaţi Cu barca pe str. Maramureş FILAE Mare lucru e să ai prieteni ! După deschiderea congresului internaţional de agricultură, ziarul „Adevărul“ a închinat următoarele aprecieri entuziaste favoritului său din fruntea ministerului domeniilor: ,,Apoii urcă tribuna prezidenţială d. Ion Mihalache. Figura admirabilă a acestui neaoş plugar român se profilează categoric şi hotărît în atmosfera de dulceagă solemnitate a incintei, începe a vorbi. Franţuzeşte. Răspicat, cu sonoritate de grai plin şi vârtos, d. Mihalache mânueşlv ‘ fc fcare#** Ailiaffc nu mau&lua jumătate din vorbă, spre a fi „sic“. O spune toată, corect, măsurat, impecabil“. Şi pentru ca elogiul să atingă culmea şi delicateţa faţă de d. Mihalache să fie neasemuită, se mai spune : „Ia apoi cuvântul preşediintele congresului, d. machiz de Vogué. Elegant şi distins, prezidentul ridică atmosfera congresului la un nivel de înaltă şi frumoasă manifestaţiune“. Ridică atmosfera creiată de ministrul domeniilor ! E locul ca neaoşul plugar, d. Mihalache, să exclame în franţuzeşte şi româneşte, cu riscul de a nu fi „sic“: — Mersi !... A se slăbi !... Nici în România de altădată, nici în România Mare nu s'au adus vreodată elogii unui ministru pentru că a isbutit să citească un discurs în franţuzeşte. Probabil că lumea se aştepta cel puţin la atâta dela un ministru.D. Mihalache fi-va pare încântat de consideraţia prietenilor, cari jubilează văzându-l că a treat hopul acesta cu notă bună ? E ca și cum un profesor ar zice unui elev, la examenul pentru sărirea pârleazului în cursul superior al liceului : — Bravo, Mihalache !... Ştiam, bănuiam, dar nu m’aşteptam !... Eşti tare la franceză !... Nu mănânci jumătate din vorbă, ca francezii !... L-am întreba pe ministrul domeniilor, ce părere are despre menţiunea publică, acordată de amicii săi, pentru examenul la franceză, dar nu e teamă că ar da un răspuns „răspicat, cu sonorităţi de grai plin şi vârtos“ fără să „mănânce jumătate din vorbă“ şi mai ales fără să fie „sic“... Don José Dela participanţii la congresul agricol , Hainisch, fost preşedinte al dea următorul autograf: (Această şedere în România m’a încântat. Ce ţară de viitor! Ce programe de perspective pentru oamenii de acţiune! Doresc acestui popor, toată prosperitatea pe care o justifică vitejia şi inteligenţa sa). Austriei, a binevoit să ne D. BAELS Armatele lui Napoleon în timpul campaniei din Egipt 1798) au observat fenomene luminoase cărora, chiar savanţii cari făceau parte din expediţie, nu au putut să le găsească explicaţia în primul moment. Iată cum sunt descrise aceste fenomene luminoase. Armatele franceze extenuate de marşurile forţate cari nu se mai terminau, sub un soare arzător şi intr’o atmosferă de nerespirat, plină de praf fin de nisip, şi turmentare din cauza unei sete arătătoare, mergeau disperate fără ca să se mai gândească la ţinta urmărită de marele lor comandant. Deodată strigăte de bucurie, reînvie în suflete speranţa pierdută. Iată că deşertul arată la orizont călătorilor desperaţi o oază imensă, cu verdeaţă multă, cu fântâni ___^ Te salutăm oază salvatoare, insulă presărată cu flori... Noaptea asta, Bonaparte şi soldaţii lui vor umple potecile pădurilor tale parfumate... Oaza diafană dătătoare de visări de fericire, nu era decât o fantomă înşelătoare. Soldaţii amăgiţi rătăcesc toată ziua şi toată noaptea fără ca să poată ajunge oaza fermecătoare, căci nu era decât o iluzie optică cunoscută sub numele de „fata morgana". O descriere, tot în Africa, de o „fata morgana" o găsim în cartea lui Sven Heddiin, „Pe drumuri, nebătute“. „Pe dromaderii noştri şi însoţiţi de călăuze arabe, plecam de la lacul Ciad spre Sudanul răsăritean. înainte însă de a alunga Nilul, ocolim către nord ***»•*•« Lybiei, partea cea mai puţin cunoscută a Saharei din cauza condiţiunilor inaccesibile şi marei lui întinderi. După puţină vreme ajunserăm în mijlocul imensei mări de nisip. Cu toate că nu se mai vedea nici o cărare, călăuzele noastre, după anumite semne cunoscute de ei, nu pierdură drumul“. „Deodată culoarea cerului se schimbă devenind galbenă şi apoi plumburie, iar soarele se vede numai ca un disc roşu. Călăuza spuse cu glasul înăbuşit: „Samum", vântul năprasnic, fierbinte, uneori până la 50 gr. şi distrugător. Dromaderii rămân pe loc speriaţi şi caută să se întoarcă din faţa furtunei care se apropie vâjâind. Trebue să descălecăm paatru ca animalele să se culce Noi ne acoperim faţa cu pânze dese şi ne ascundem, întinşi pe pământ, după dromaderii cari îşi bagă nasul în pământ. In această poziţie, aşteptăm să treacă „vântul otrăvitor“ luptând cu răsuflarea, care devine din ce în ce mai greoae şi care încattmz totul tini vântul ISmrează mai multe ceasuri. In sfârşit avem norocul ca Samumul să nu dureze prea mult. Aerul se linişteşte, tăcerea revine, iar soarele începe să strălucească şi să ardă cu aceeaşi tărie ca şi înainte. Deodată zărim în calea noastră un frumos şir de palmieri şi în faţa lor par’că curgea o dungă argintie de apă“. Imaginea nu era însă decât o fata morgana, pe care călăuzele o cunosc şi de aceea nu se duc după ea. In Sicila şi în toată Italia meridională sunt foarte multe superstiţii legate de apariţia acestei fata morgana, care se observă în condiţiuni admirabile în golful Neapoli. Din timp în timp se observa la orizont, în Golful Neapoli, ruine, coloane înalte, castele şi palate strălucitoare şi multe alte obiecte cari se deplasează şi îşi schimbă forma mereu. Bernardin de Saint-Pierre descrie astfel o fata morgana: ,,Un fenomen miraculos mi-a fost povestit de către celebrul nostru £j&K Jottglk Venni, «micul meu. Fiind în Italia, căuta să studieze cât mai mult cerul și lumina. Intr’o zi fu surprins când văzu proectat pe cer un oraş răsturnat. El distinse foarte bine ziduri înalte, turnuri şi edificii pe care se grăbi să le fixeze pe pânză. Hotărît să deslege misterul, porni spre direcţia unde observă oraşul răsturnat. La şapte leghe, în munţi, dădu peste oraşul care era pe pânza lui, însă invers“. Sunt multe exemple de observaţiuni cunoscute sub numele de „fota morgana”. Explicaţia ciată acesttui miraculos fenomen de marele savant Monge, care a însoţit pe Napoleon în Egipt este următoarea: O rază de lumină, când se propagă primtr’un mediu în care aerul sau gazul are aceeaş densitate merge în linie dreaptă. Dacă raza trece dintr’um mediu în alttal, cu densitatea diferită de a primului, atunci ea îşi schimbă drumul. De exemplu, o rază de lumină de la soare, când trece prin diferitele strate din atmosferă îşi va schimba continuu direcţia pentru că trece prin straturi de aer de densităţi diferite. Această acbimbare die detecţie se face după două legi cunoscute sub numele de legile refracţiuimi, formulate de savantul olandez Snellius şi de Descartes. Prima lege spune că raza incidentă, adică aceea care vine dintr’un mediu oarecare, şi raza refractată, adică aceea care trece în mediul al doilea se găsesc totdeauna în acelaş plan; iar după legea a doua, trebue ca raza refractată să se apropie sau să se depărteze de normala dusă pe suprafaţa de separaţie a celor două medii în punctul unde raza străbate suprafaţa; se apropie de normală, când mediul al doilea este mai dens, şise depărtează când este mai puţin dens. Când raza trece dintr’un mediu mai puţin dens în altul mai dens, se poate întâmpla ca raza refractară să formeze un unghiiu cu normala aga, cu 90 ,gr„ adică să meargă paralel cu suprafaţa de separaţie. Acest unghiu se numeşte unghiul limită. îndatăce o rază face un unghiu mai mare decât unghiul limită, atunci raza nu mai trece în mediul al doilea, mai puţin dens, ci se întoarce Continuare în pag 2a Cronica ştiinţifică Fata morgana. Mirajul de prof. dr. Chr. Musceleanu