Universul, iunie 1929 (Anul 47, nr. 122-147)

1929-06-11 / nr. 130

Lucruri văzute Cu toate sacrificiile pe care le-a reclamat, Congresul in­ternaţional agricol poate fi socotit ca o manifestaţiune din cele mai reuşite şi din cele mai folositoare. Prin personalităţile parti­cipante, prin entuziasmul lor, prin impresiunile lor spon­tan şi sincer mărturisite, a­­ceastă incursiune străină în condiţiuinile agriculturii noa­stre se ridică cu mult pes­te anchetele procurorilor u­­manităţii şi ale altor vizita­tori interesaţi şi perfizi. Reprezentanţii agricultori­lor din atâtea părţi ale lumii au putut vedea personal pă­mântul românesc, pe care cei mai mulţi îl cunoşteau numai din studii. Au putut constata rezultatele „revoluţiei paci­nice“, care a dat atâta de vor­bit în străinătate şi a atras o îndreptăţită admiraţie pen­tru sănătatea morală a po­porului român, pentru meri­tul de a fi desăvârşit expro­prierea şi împroprietărirea într’o armonie fără pereche, schimbând dintr’o zi pe alta, fără sguduirile de aiurea, în­treaga faţă a repartiţiei pro­prietăţii rurale. Au putut ve­dea că’ realizarea acestui scop de înaltă necesitate naţională a implicat sacrificii indivi­duale nenumărate, îndurate cu o resemnare exemplară, şi a imprimat culturii, muncii, pro­ducţiei şi exportului anumi­te crize inerente stărilor tranzitorii în măriile prefa­ceri, crize pe care ţara le suportă cu o nobilă abnega­ţie şi cu credinţa hotărîtă în rezultatele fericite ale unei reforme cu adevărat istori­ce. Au putut vedea că fermele Statului, nenumărate exploa­tări particulare, multe con­duse sau lucrate de obştii sau de alţi exponenţi ageri ai populaţiei rurale, pot fi date ca model de pricepere şi me­todă, ce­ea ce îndreptăţeşte speranţele cele mai bune des­pre viitorul plugăriei naţio­nale, pe măsură ce mijloacele de exploatare se vor înmulţi şi îmbunătăţi la massele agri­cole. In sfârşit, congresiştii s’au aflat pentru câteva zile în mijlocul unui popor, care în 70 ani a făcut Unirea prin­cipatelor. Independenţa, în­tregirea neamului, evoluţie de o rapiditate şi măreţie fără seamăn, care garantează îndeajuns ,pentru ceea ce va veni, oricât de mari ar fi di­ficultăţile epocii curente, co­mune de altfel umanităţii în­tregi. Congresul internaţional a­­gricol a fost oportun şi va avea, cu siguranţă, restrân­geri folositoare ţării. Reamintim că toţi juriştii spre a putea asigura libertatea presei, au opiniat pentru jude­­car­e proceselor de presă, cu caracter politic, de către juriu, iar nu de către tribunalele or­dinare. Aşa se şi explică pentru ce în legislaţia statelor civili­zate, asemenea procese sunt date în competenţă Curţilor cu ju­raţi­ Frédéric Thomas, avocat la Curtea de apel din Paris, scria în 1867 în lucrarea sa: „Deraier quartier des veilles lunes d’un avocat”, în legătură cu proce­sele intentate de unii miniştri împotriva unor ziarişti. „Intr'un delict ordinar, guver­nul n'are decât un interes social, în cea mai mare parte a de­lictelor de presă, dimpotrivă, el are un interes personal. GUVER­NUL NU MAI ESTE JUDECĂ­TOR, EL ESTE PARTE, IN CAUZA. Ca un hoţ să fie condamnat la trei luni, sau la trei ani în­chisoare, ce au de făcut cei care ne guvernează? Absolut nimic, DAR II INTE­RESEAZĂ MULT CA UN ZIA­RIST SA FIE LOVIT, SAU AB­SOLVIT. Condamnat, — aceasta înseam­nă în unele cazuri, un triumf pentru guvern, achitat, — a­­ceasta este o pălmuire". Comentând aceste observa­­țiuni juste, d. José Théry, în stu­diul său apărut în ultimul nu­măr din revista „Mercire de France” (1 Iunie 1929, p. 743), relativ la legea asu­pra libertă­ţii preseii, scrie următoarele: „Aceste reflexiuni exprimate fără pasiune, cu moderaţie, re­zumă limpede şi exact argumen­tele în favoarea trimiterii în faţa Curţii cu juraţi a proceselor de presă INTERESÂND PE OA­­MENII POLITICI SI PE FUNC­ŢIONARII ATACAŢI IN RAŢIU­NEA CALIT­ATII, SAU A FUNC­ŢIUNILOR LOR. De la dezvolta­­rea presei, liberalii nu au încetat să reclame ca delictele de presă, având un caracter politic, să fie judecate de juriu. Există nume­roase scrieri şi discursuri in a­­cest sens". Aşa­da­r, în procesele de pre­să, interesând guvernul şi dacii având un caracter politic, toţi marii jurişti s’au pronunţat împotriva judecăţii lor de către tribunalele ordinare, bazându-se pe argumentul temeinic că gu­vernul, fiind parte, în cauză, este interesat să obţină o con­damnare a ziaristului presupus culpabil, iar judecata poate să fie iiţiată, prin faptul că ma­gistraţii depind de guvern în ce priveşte avansarea, permu­tarea sau pedepsirea lor, pentru modul cum îşi îndeplinesc funcţiunea. Dar în cazul când un ziarist dezvălue fapte, pe baza unor acte oficiale, săvârşite, sau pre­supuse că ar fi fost săvârşite de un om politic şi cel învinuit de ziarist, fiind ministru, dă în judecată pe adversarul său,­­ poate acest proces să fie jude­cat de tribunalul ordinar, iar ministrul să rămână, totuşi, în funcţiune? Dacă în procesele fie presă cu caracter politic, juriştii se opun ca ele să fie judecate de tribu­nalele ordinare, cu atât mai mult în procesele de presă, când un ministru este direct în cau­ză, este parte în proces şi are interesul să obţină condamna­rea adversarului său. Dacă ministrul, odată proce­sul său deschis, nu demisio­nează, CI CONTINUA SA RA­­MANA IN FUNCTIUNE, jude­­...i.---* tUrtf '. iif !' • uuuuijiUUil Ultin ai«, «1 puivu Cuu* duce la o condamnare sigură a sa. Chiar dacă magistraţii sunt integri şi conştiincioşi, opinia publică îi va bănui de parţiali­tate, de­oarece ei sunt funcţionari publici, putând fi avansaţi, per­mutaţi, pedepsiţi, sau decoraţi de guvernul finn care face parte ministrul ce a fost „parte” inte­resată in procesul judecat de ei. In asemenea cazuri delicate datoria impune ministrului să demisioneze, iar nu să rămână în funcţiune, spre a nu lăsa nici urmă de bănuială că el ar putea influenţa, — direct, sau indirect, — asupra conştiinţii magistraţilor în timpul judecă­rii procesului său, spre a obţine condamnarea ziariştu­ lui­ adver­sar. Cu toate acestea, s-a înre­gistrat la nai, zilele trecute, cazul când un ministru a dat în judecata trib­­ordinar un ziarist, dar a continuat să ră­mână în funcţiune şi adversa­rul său a fost judecat repede şi condamnat. A doua zi du­pă condamnare, ministrul a exploatat „politiceşte“ succe­sul său în presa favorabilă guvernului ! Numeroşi oameni politici şi miniştri au fost şi sunt a­­tacaţi de presă, dar, dacă a­­ceştia au dreptul să urmă- I rească, pe calea justiţiei, pe cei ce sunt învinuiţi că i-au atacat, pe nedrept, insinuând calomnii la adresa lor, nu ut­­l­mează de aci, ca atunci când un ministru este interesat personal într’un proces de presă, să rămână în funcţiune, spre a lăsa impresia penibilă că guvernul din care face parte, fiind solidar cu dânsul, a exercitat vre-o influenţă a­­supra magistraţilor spre a obţine condamnarea ziaristu­lui. Magistratul, ca şi femeia Cezarului, nu trebue să fie nici măcar bănuit şi nici să fie pus în situaţie de a fi bă­nuit de parţialitate. In cazul de care ne ocupăm — şi care interesează de­ aproape liber­tatea presei şi independenţa deplină a magistraţilor — vi­na este a ministrului, care a rămas în funcţiune în timpul judecării procesului. Am avut nu numai cazuri când miniş­­tr­i, atacaţi pe nedrept şi pă­r­e­n­ţii­­ ....­­, au evitat să intenteze procese de presă, spre a nu lăsa bă­nuiala că au influenţat justi­ţia, dar am avut şi cazuri când miniştri, în chestiuni de onoare, ce au fost tranşate pe calea armelor, au demisionat. De aceia, este foarte ciudată atitudinea acelor miniştri care abuzeză de situaţia lor politi­că, spre a intenta procese de presă, ziariştilor adversari, în faţa tribunalelor ordinare, ră­mânând, totuşi, în funcţiune. R. SEIŞANU Presele ziaristilor si illes press ..................... . —— Noul guvern britanic 2­0Ui tjUv^u cTncnit,.. tituit sub p­eşedinţia d-lui Mac Donald, şeful partidului muncei. Ministrul afacerilor străine a fost numit d. Henderson. In a­­cest cabinet au intrat şi trei lorzi. S a afirmat că noul guvern, fiind 9%socialist\ nu căuta să modifice politica internă şi ex­ternă a Marei Britanii prin pu­nerea în aplicare a programului său foarte avansat, ba chiar „extremistăEroare. Nu trebue să dăm un sens greşit cuvintelor şi programelor. Partidul condus de d. Mac Donald nu e propriu zis socialist şi extremist. Aşa se şi explică pentru ce d. Mac Do­nald e cel mai înverşunat ad­versar al comuniştilor, iar par­tidul său a înlăturat din titula­tura sa cuvântul „socialist''. Englezul este instinctiv anti-ex­tremist. Labour-party, înseamnă partidul muncei și din cauza nu­meroaselor elemente liberale, cari s'au înscris într’însul, ca şi din cauza psihologiei poporu­lui anglo-saxon, respectuos faţă de tradiţii, monarhist şi iubitor de ordine şi progres, caracteris­tica sa generală, este liberală.­­■ * Cea mai bună dovadă în a­­ceastă privinţă ne-a dat-o întâ­iul guvern prezidat de d. Mac Donald. Cum s’a manifestat el faţă Coroană ? Ca orice gu­vern monarhist — conservator, sau liberal. Miniştrii, în frunte cu d. Mac Donald s’au prezintat la palatul Buckingham în cos­tume de aparat, foarte respec­tuoşi faţă de protocolul compli­cat al curţii. Ce atitudine a avut acelaş guvern faţă de Camera lorzilor, pe care „laburiştii“ vo­iau să o desfiinţeze... în opozi­ţie ? O atitudine plină de curtoa­zie şi de respect. Venerabila ins­tituţie a fost, este şi va fi res­pectată. D. Mac Donald a avut, în pri­mul său cabinet, câţiva „lorzi“. Aceasta a fost o garanţie de se­riozitate pentru englezi. In pro­blemele strâns legate de apăra­rea naţională, guvernul Mac Donald a uitat angajamentele din opoziţie şi punctele din pro­gramul partidului, privitoare la -'vor. -o .­ - — ‘ ’-­a "cerut "camerei Comunelor cre­dite pentru construirea a 5 noi crucişetoare, care i s’au şi a­­cordat! Faţă de colonii, el a urmat politica tradiţională bri­tanică. In politica naţională, deasemenea, d. Mac Donald,­ în scurta sa guvernare, a aplicat şi a respectat principiile cuno­scute, urmând aceleaşi directive. In Anglia, orice guvern, care ur­mează directivele impuse de politica naţională, se bucură în marile afaceri de stat­­de spri­jinul unanim al partidelor şi al opiniunei publice. Intr’o singu­ră chestiune de politică­ externă, primul guvern Mac Donald a cutezat să aplice punctul său de vedere: în relaţiunile Marei Britanii cu Rusia sovietică. El a recunoscut de jure guvernul din Moscova şi apoi, imediat, a angajat tratative pentru înche­ierea unui tratat comercial. Din acea zi încrederea parti­delor din opoziţie şi a majori­tăţii opiniunii publice, i-a fost retrasă la soarta primului ca­binet „laburist“ a fost pecetlu­ită. Englezului îi plac aventuri­le în romane , dar nu în politica de stat. El e pozitivist. Un vot al Camerei comunelor a provo­cat răsturnarea guvernului. In alegerile ce au urmat — în An­glia după fiecare guvern răs­turnat se fac alegeri generale — ţara s’a pronunţat în favoarea partidului conservator. Acesta a fost bilanţul primului guvern Mac­Donald. CARE VA FI POLITICA IN­­TERNA SI EXTERNA A NOU­LUI GUVERN? Acum, d. Macdonald, chemat pentru a doua oară la cârma statului britanic, va putea — după cum cred unii — să dea o lovitură de bară accentuat spre stânga? Experienţa din 1923 impune prudenţa. Situaţia parlamentară reclamă atenţiu­ne. Noul guvern nu se poate mişca in deplină libertate. In coasta dreaptă, stau conserva­torii, iar in cea stângă, libera­lii. Aceştia îi vor da concursul aşa cum se vor dicta interesele lor de partid, dar în ziua când guvernul Mac Donald va in­cerca sa se audia de la directi­vele tradiţionale ale politicei naţionale, el va fi condamnat pieirei! In Anglia nu se fac sal­turi în necunoscut. Conservatorii sunt destul de puternici ca să intervină la momentul oportun şi liberalii d-lui Lloyd George sunt capa­bili de manevre savante, de compromisuri, sau de lovituri aranjate în culise. In conclu­zie, politica noului guvern va fi în cadrul LIBERALISMULUI BRITANIC. Iar nu In cadrul so­cialismului marxist, cum cred unii, care au şi văzut pe d. Mac Donald în fruntea batalioanelor sale populare, dând asalt ve­chilor instituţii ale Angliei. D. Mac Donald nu se va angaja pe panta alunecoasă. El cunoaşte forţele de care dispune, dar şi situaţia delicată a guvernului său, care, după cum se spune în Anglia, este un „guvern de mi­noritate“. De aceea în politica externă — care interesează Ro­mânia — noul guvern Mac Donald, va trebui să urmeze di­­rectivele de până acum, căci orice altă politică, ar provoca compiicaţiuni pe continent. Romicus xox- D­oî adversari! D. Oliver Baldwin, fostul premier al Marei Britanii, şeful partidului conservator şi fiul său d. Oswald Baldwin, unul fruntaşii partidului socialist şi după toate probabilităţile, ,V*ttPT sr.brcc­ rt­.r de 3îr.t în cabinetul laburiste Ilegaliştii greci contra numirii unui ministru Atena, 8. (Telgr. part.). —Re­­galiştii greci sunt foarte suresci­taţi de numirea ca ministru a ge­neralului Gonatas, motivând a­­ceasta pe faptul că generalul a făcut parte din cabinetul grec, sub care, în 1922 au fost execu­­taţi cei 5 foşti miniştri greci. Ca prim protest, deputaţii regalişti n’au participat la şedinţa Came­rei. D. Venizelos priveşte, însă, cu sânge rece, protestul regaliştilor. K 5PS G , mai vechiu trecut al nostru, care ia drumul, fără întoarce­re, al morţii. Conferenţiar la facultatea de litere din Cluj şi director girant al Şcoalei Române de la Roma, Gheorghe Mateescu se duce repede după maestrul sau Vasile Pâr­van, ca să con­firme încă o dată, cât de grea şi amară de aşa de multe ori, este în scumpa noastră ţară, lupta pentru carte şi ştiinţă. Strălucit elev al profesori­lor N. Iorga şi Vasile Pârvan şi de timpuriu asistent la cele mai de seamă săpături arche­­ologice din Dobrogea, func­ţionar al Muzeului naţional de antichităţi şi mai apoi membru al şcoalei noastre de la Roma, G. Mateescu se formase şi ajunsese a fi unul dintre cei mai buni cunoscă­tori ai vechilor Traci, din toa­tă lumea învăţată. La Roma ca şi la Oslo, anul trecut, cu ocaziunea congre­sului internaţional al istorici­lor. G. Mateescu a arătat în­că odată, cât de multe lucruri ştia şi cât de luminos le putea încadra în lumea veche a ace­lora ce constituiesc o aşa de însemnată parte în alcătuirea poporului român. Lecţiunile sale de la Vălenii Mun­te ţinute tot anul trecut, acum publicate,­ sunt începu­tul unei sinteze, pe baza de noi materiale pe care numai el cunoştea. Sinteza aceasta o va scrie târziu de tot, un altul. Luptând greu cu viaţa, a fost şi un harnic, profesor se­cundar, excepţional de bine înzestrat. G. Mateescu a căzut prea de timpuriu, desigur şi de pe urma adversităţilor ei, une­le fatale, altele însă împletite de oameni, în calea acelora care îşi iau pe spinare crucea răstignirii, pentru iubirea lor de carte şi de ştiinţă. Ager la minte, aprig la muncă, ambiţios numai pen­tru cele nobile, învăţat şi iu­bitor numai de bine, G. Ma­teescu a pornit din Cetatea giurgiuveană a Dunării, ca să moară tânăr, încununat de razele curate ale ştiinţei ne­muritoare, la Cluj, în mijlo­cul Daciei vechi, al cărei tre­cut îl ştia ca puţini alţii. I. Andreieşescu A Inundaţiile din Galaţi Cu barca pe str. Maramureş FIL­AE Mare lucru e să ai prieteni ! După deschiderea congresului internaţional de agricultură, zia­rul „Adevărul“ a închinat ur­mătoarele aprecieri entuziaste favoritului său din fruntea mi­nisterului domeniilor: ,,Apoii urcă tribuna preziden­ţială d. Ion Mihalache. Figura admirabilă a acestui neaoş plu­gar român se profilează catego­ric şi hotărît în atmosfera de dulceagă solemnitate a incintei, începe a vorbi. Franţuzeşte. Răs­picat, cu sonoritate de grai plin şi vârtos, d. Mihalache mânueş­­lv ‘ fc fcar­e#** Ailiaffc nu mau&lua jumătate din vor­bă, spre a fi „sic“. O spune toa­tă, corect, măsurat, impecabil“. Şi pentru ca elogiul să atingă culmea şi delicateţa faţă de d. Mihala­che să fie neasemuită, se mai spune : „Ia apoi cuvântul pre­şediinte­­le congresul­ui, d. mach­iz de Vo­­gué. Elegant şi distins, preziden­tul ridică atmosfera congresului la un nivel de înaltă şi frumoa­să manifestaţiune“. Ridică atmosfera creiată de ministrul domeniilor ! E locul ca neaoşul plugar, d. Mihalache, să exclame în fran­ţuzeşte şi româneşte, cu riscul de a nu fi „sic“: — Mersi !... A se slăbi !... Nici în România de altădată, nici în România Mare nu s'au adus vre­odată elogii unui mi­nistru pentru că a isbutit să ci­tească un discurs în franţuzeşte. Probabil că lumea se aştepta cel puţin la atâta dela un mi­nistru.­­D. Mihalache fi-va pare încântat de consideraţia priete­nilor, cari jubilează văzându-l că a treat hopul acesta cu notă bună ? E ca și cum un profesor ar zice unui elev, la examenul pen­tru sărirea pârleazului în cursul superior al liceului : — Bravo, Mihalache !... Ştiam, bănuiam, dar nu m’aşte­ptam !... Eşti tare la franceză !... Nu mă­nânci jumătate din vorbă, ca francezii !... L-am întreba pe ministrul do­meniilor, ce părere are despre menţiunea publică, acordată de amicii săi, pentru examenul la­­ franceză, dar nu­ e teamă că ar da un răspuns „răspicat, cu sonorităţi de grai plin şi vârtos“ fără să „mănânce jumătate din vorbă“ şi mai ales fără să fie „sic“... Don José Dela participanţii la congresul agricol , Hainisch, fost preşedinte al dea următorul autograf: (Această şedere în România m’a încântat. Ce ţară de viitor! Ce progra­me de perspective pentru oa­menii de acţiune! Doresc aces­tui popor, toată prosperitatea pe care o justifică vitejia şi in­teligenţa sa). Austriei, a binevoit să ne D. BAELS Armatele lui Napoleon în tim­pul campaniei din Egipt 1798) au observat fenomene luminoa­se cărora, chiar savanţii cari fă­ceau parte din expediţie, nu au putut să le găsească explicaţia în primul moment. Iată cum sunt descrise aceste fenomene luminoase. Armatele franceze extenuate de marşurile forţate cari nu se mai terminau, sub un soare arzător şi intr’o atmos­feră de nerespirat, plină de praf fin de nisip, şi turmentare din cauza unei sete arătătoare, mergeau disperate fără ca să se mai gândească la ţinta urmărită de marele lor comandant. Deo­dată strigăte de bucurie, reînvie în suflete speranţa pierdută. Iată că deşertul arată la ori­zont călătorilor desperaţi o oază imensă, cu verdeaţă multă, cu fântâni ___^ Te salutăm­ oază salvatoare, insu­lă presărată cu flori... Noaptea asta, Bonaparte şi soldaţii lui vor umple potecile pădurilor tale parfumate... Oaza diafană dătătoare de vi­sări de fericire, nu era decât o fantomă înşelătoare­. Soldaţii amăgiţi rătăcesc toată ziua şi toată noaptea fără ca să poată ajunge oaza fermecătoa­re, căci nu era decât o iluzie op­tică cunoscută sub numele de „fata morgana". O descriere, tot în Africa, de o „fata morgana" o găsim în cartea lui Sven Heddiin, „Pe drumuri, nebătute“. „Pe dromaderii noştri şi înso­ţiţi de călăuze arabe, plecam de la lacul Ciad spre Sudanul ră­săritean. înainte însă de a a­­lunga Nilul, ocolim către nord ***»•*•« Lybiei, partea cea mai puţin cu­noscută a Saharei din cauza condiţiunilor inaccesibile şi ma­rei lui întinderi. După puţină vreme ajunserăm în mijlocul i­­mensei mări de nisip. Cu toate că nu se mai vedea nici o că­rare, călăuzele noastre, după a­­numite semne cunoscute de ei, nu pierdură drumul“. „Deodată culoarea cerului se schimbă devenind galbenă şi a­­poi plumburie, iar soarele se vede numai ca un disc roşu. Călăuza spuse cu glasul înăbu­şit: „Samum", vântul năpras­nic, fierbinte, uneori până la 50 gr. şi distrugător. Dromade­rii rămân pe loc speriaţi şi cau­tă să­ se întoarcă din faţa fur­­tunei care se apropie vâjâind. Trebue să descălecăm paatru ca animalele să se culce Noi ne a­­coperim faţa cu pânze dese şi ne ascundem, întinşi pe pământ, după dromaderii cari îşi bagă nasul în pământ. In această poziţie, aşteptăm să treacă „vântul otrăvitor“ luptând cu răsuflarea, care devine din ce în ce mai greoae şi care înca­­tt­­­mz totul tini vântul ISm­rează mai multe ceasuri. In sfârşit avem norocul ca Samu­mul să nu dureze prea mult. Aerul se linişteşte, tăcerea re­vine, i­ar soarele începe să stră­lucească şi să ardă cu aceeaşi tărie ca şi înainte. Deodată ză­rim în calea noastră un frumos şir de palmieri şi în faţa lor par’că curgea o dungă argintie de apă“. Imaginea nu era însă de­cât o fata morgana, pe care călău­zele o cunosc şi de aceea nu se duc după ea. In Sicila şi în toată Italia meridională sunt foarte multe superstiţii legate de apariţia a­­cestei fata morgana, care se ob­servă în condiţiuni admirabile în golful Neapoli. Din timp în timp se observa la orizont, în Golful Neapoli, ruine, coloane înalte, castele şi palate strălucitoare şi multe alte obiecte cari se deplasează şi îşi schimbă forma m­ereu. Bernardin de Saint-Pierre des­crie astfel o fata morgana: ,,Un fenomen miraculos mi-a fost po­vestit de către celebrul nostru £j&K Jottglk Venni, «micul meu. Fiind în Italia, căuta să studieze cât mai mult cerul și lumina. Intr’o zi fu surprins când văzu proectat pe cer un o­­raş răsturnat. El distinse foarte bine ziduri înalte, turnuri şi e­­dificii pe care se grăbi să le fi­xeze pe pânză. Hotărît să des­­lege misterul, porni spre direc­ţia unde observă oraşul răstur­nat. La şapte leghe, în munţi, dădu peste oraşul care era pe pânza lui, însă invers“. Sunt multe exemple de obser­­vaţiuni cunoscute sub numele de „fota morgana”. Explicaţia ci­ată acest­tui miraculos feno­men de marele savant Monge, care a însoţit pe Napoleon în Egipt este următoarea: O rază de lumină, când se propagă prim­tr’un mediu în care aerul sau gazul are aceeaş densitate merge în linie dreaptă. Dacă raza trece dintr’um mediu în al­ttal, cu densitatea diferită de a primului, atunci ea îşi schim­bă drumul. De exemplu, o rază de lumină de la soare, când trece prin diferitele strate din atmos­feră îşi va schimba continuu di­recţia pentru că trece prin stra­turi de aer de densităţi dife­rite. Această acbimbare die detec­ţie se face după două legi cunos­­cute sub numele de legile re­­fracţiuimi, formulate de savan­tul olandez Snellius şi de Des­cartes. Prima lege spune că raza incidentă, adică aceea care vine dintr’un mediu oarecare, şi raza refractată, adică aceea care trece în mediul al doilea se găsesc totdeauna în acelaş plan; iar după legea a doua, trebue ca raza refractată să se apropie sau să se depărteze de normala dusă pe suprafaţa de separaţie a celor două medii în punctul unde raza străbate su­prafaţa; se apropie de normală, când mediul al doilea este mai dens, şi­­se depărtează când este mai puţin dens. Când raza tre­ce dintr’un mediu mai puţin dens în altul mai dens, se poate întâmpla ca raza refractară să formeze un unghiiu cu normala aga, cu 90 ,gr„ adică să meargă paralel cu suprafaţa de separa­ţie. Acest unghiu se numeşte un­ghiul limită. îndată­­ce o rază face un unghiu mai mare decât unghiul limită, atunci raza nu mai trece în mediul al doilea, mai puţin dens, ci se întoarce Continuare în pag 2­a Cronica ştiinţifică Fata morgana. Mirajul de prof. dr. Chr. Musceleanu

Next