Universul, august 1930 (Anul 48, nr. 178-208)
1930-08-01 / nr. 178
Anul XLVIII Nr. 178 Vineri 1 August 1930 Fiindcă de la o vreme totul merge pe dos în ţara noastră, un prieten ne întreabă : ce ar fi daca lumea ar merge cu capul in jos şi cu picioarele în sus? Nu cred, zice prietenul nostru, că ar fi o revoluţie In bine. Deşi ideia amicului care dă altă destinaţie capului, este vai de capul ei, încercăm să-i prezintăm unele avantagii. In primul rând, e drept, se va face un mare act de dreptate bietelor picioare cari de veacuri n'au mai fost scoase din circulate. Capetele vor înlocui picioarele și, cum în majoritatea cazurilor această parte *a corpului este mai tare (se zice „tare de cap*') suntem siguri că ea va suplini cu succes picioarele cari vor rămâne exclusiv pe seama poeţilor — la versuri. Fără îndoială că orice biet sărac — şi sunt mulţi săraci în bogata noastră ţară — va preferi acest nou mijloc de transport, întâi pentru că... în economiile lui vor intra şi însemnatele sume de bani pe cari Ie debursa pe ghete şi al doilea pentru că va scăpa pentru totd’auna de bătături — ucigaşele bătături. Că sunt şi capete cu bătături, nimeni nu contestă, dar bătăturile la cap n’au avut alt neajuns decât că posesorul lor a fost înconjurat de atenţii oficiale. Ele au produs, ca să zicem aşa, numai neajunsuri morale, dar fi zice niciodată şi nici unul. Prin urmare capul, în locul picioarelor, va fi un câştig important, un progres evident. Dar apoi mur ,cap, oricât de puţin tare ar fi el (şi de acum încolo el va trebui să fie numai tare) nu e superior picioarelor ? Cine nu ştie zicătoarea : unde nu e cap, vai de picioare ? Pe urmă ce calitate aveau, pentru bărbaţi cel puţin, — picioarele ? Să alerge. Ei bine, să spue orice simplu muritor (nu mai vorbesc de scriitori) câte nu le-au alergat şi prin cap ! Poate oare alerga un picior mai repede ca un gând prin cap? Deci şi din punctul acesta de vedere, al celebrităţii, adică de a te duce mai in grabă la slujbă ca să nu te amendeze şeful, capul va fi un excelent înlocuitor al picioarelor. Capul de asemenea, întrebuinţat drept cap, ce poate să facă ? Legi financiare nesăbuite, o căsătorie, etc. In definitiv, capul face, capul trage. Dar capul folosit ca picioare ! Ce cap frumos o să facă ! Pentru cucoane, lucrul va fi şi mai îmbucurător. Mai întâi, adio nesfârşitele certuri cu soţul pentru cumpăratul diverselor pălării după capriciile modei sau ale anotimpurilor. Moţăciile din cap, dispreţuitoare, ale d-nei Chioşc când treci pe lângă dumneaei şi se simte obligată să-ţi zică „bonjour" vor dispare. Saluturile se vor face un viitor din picioare. Domnul mişcă larg picioarele în dreapta şi în stânga când vrea să fie afectuos, mişcă numai din glesne când vrea să păstreze distanţa şi ţine picioarele lipite când refuză să te salute. Ce frumos ! Dar o mare binefacere pentru omenire, binefacere ce va rezulta din noul mers, va fi următoarea : boalele nervoase nu vor mai trimite la sinucidere atâtea victime. Neurastenia își va fi găsit leacul. A merge cu capul în jos era până acum un indiciu al melancoliei. Or melancolie cu picioarele în sus nu se pomenește. Picioarele vor dicta. Au dictat ele în toate timpurile, dar până acum lucrurile se făceau discret. In rezumat, o nouă ordine stabilită în mersul omenesc, e poate singura soluţie ca ţării să-i fie mai bine. Cu capul s’a făcut până acum la noi infructuoasă experienţă. Acest articol însă, scris după indicaţiile locomoţiunei viitoare (cu piciorul adică) nu face oare o dovadă din contră pentru pledoaria de mai sus ? c. cosco PLĂCERILE VOIAJULUI. Intr’un orăşel de provincie, în gară, lume multă pentru trenul de Mehadia. Toată lumea a venit de vreme în speranţa că va găsi un loc bun şi comod în tren. De departe se zăreşte namila pe şine care se apropie in mare viteză. Toţi se grăbesc să iasă pe peron cu bagaje, cu copii in braţe, cu coşuri cu mâncare, etc. Mare le fu insă mirarea când văzură că trenul trece cu viteză prin gară fără sa se oprească. Călătorii se duseră imediat la biroul de mişcare să ceară relaţii. — Sunteţi bun să ne spuneţi care este cauza că trenul personal a trecut fără ca să se oprească şi noi nu ştim nimic, căci nu s’a anunţat? — S’a certat ori mecanicul personalului cu şeful gării şi acum vrea să se răzbune pe el ! INTR’UN MUZEU Ghidul: Priviţi, acesta e patul în care a murit Ludovic al XVI-lea. Un turist : Pai, Ludovic al XVI-llea, a murit pe eşafod ! Ghidul: Sigur, dar patul acesta a fost făcut din lemnăria eșafodului. HAZ DE NECAZ Marele Incendia dela franca Speri CAUZELE INCENDIULUI La o bancă din Capitala, cu numele de mai sus, a isburnit un incendiu formidabil. Focul a luat naştere dela o discuţie între doi acţionari. Unul din ei s’a aprins şi in focul discuţiei a ars două palme interlocutorului său. Celălalt a văzut scântei şi a dat alarma. In primul rând a ars acoperişul, astfel că banca a rămas descoperită. Din cauza căldurei, beneficiile acţionarilor s’au topit. A mai ars o mare parte din arhiva veche a băncii, cu discursuri şi propuneri de-ale membrilor din consiliul de administraţie, ceea ce este o mare pagubă, în ciuperci. SOSIRE AJUTOARELOR Primele ajutoare care au sosit la faţa locului au fost : ajutorul dle primar, ajutorul comandantului de pompieri şi Doamne ajută. CE AU STABILIT AUTORITĂŢILE Autorităţile sosite în grabă, au stabilit santinele în jurul localului incendiat. LOCALIZAREA INCENDIULUI Fiind avizate posturile, de pompieri, au venit noile moto-pompe, care funcţionând fară pompieri, au reuşit să localizeze focul. Sosind şi consiliul de administraţie, a stins tot ce era prin bancă. PAGUBELE UNIVERSUL Timpuri noui, moravuri noui — Dar unde se face bae aici d-le? — Păi d-ta nu vezi, sus!.. MERITUL LOR pr. Ma Un fel de ţârcovnic, în haine negre ca de înmormântare, cu pălăria preoţească în mână şi cu capul ras ca al unui sas din Hermanstat, stă de vorbă cu gardistul din poarta unui minister, unde titularul e frate ardelean... Omul cu capul ras explica, in termenii cei mai reverenţioşi, că are o scrisoare de recomandaţie din partea unui om politic din Gibou şi că omul politic e finul unui fin de-al domnului primministru... Cetăţeanul din Gibou dădu aceleaşi lămuriri şi uşierului de la scara principală, precum şi şefului de cabinet de la uşa Excelenţei... Cum un român ardelean din Gibou, nu poate fi bănuit că ar fi român macedonean din Vodena, solicitatorul — cu scrisoarea recomandată din partea unui fin politic, — a fost imediat primit in audienţă. In scrisoarea sa, naşul ţârcovnicului şi finul d-lui Maniu, recomandă pe cetăţeanul Onisifor Scârţu ca pe unul din devotaţii cei mai înflăcăraţi ai primului ministru, şi cerea un ajutor bănesc cu care protejatul său să-şi poată termina casa, până la Sfântu Dumitru. Cum un ministru din partidul naţional nu lasă nesatisfăcut perotejatul unui fiu de al d-lui aniu, începu să „cujete“ serios din ce fond ar putea rupe câteva sute de mii. După o scurtă cujetare, ministrul chemă la telefon pe colegul său de la Instrucţie şi îl rugă frumos să facă cercetare dacă nu cumva are la îndemână im fond din care ar putea „extrage“ suma de cel puţin una sută de mii... Deşi ţărănist, ministrul instrucţiei se grăbi să-şi servească colegul naţional şi îi răspunse că deocamdată are la dispoziţie un fond de 120 mii de lei, care reprezintă bursa elevilor merituoşi de la Academia de arte frumoase... Crezând totuşi că ar putea salva acest fiind, ministrul Instrucţiei găsi nimerit să adauge că de aceşti bani se foloseşte colonia şcolară care merge la Baia-Mare, unde se află o Academie de pictură, şi unde elevii, pe lângă că lucrează în mijlocul naturei, au şi prilejul să se recreeze la poalele munţilor apuseni... Ministrul naţional obiectă : — Sunt bani aruncaţi pe gârlă, mai ales pe timpul acesta de criză !... Trebuie să Ie daţi o întrebuinţare mai practică... Şi reuşi să-şi convingă colegul, că protejatul finului naţionalist, valorează mai mult decât toţi elevii — la unic — de la Aca , demiile de arte frumoase din toată țara, încântat de modul cum a aranjat lucrurile cu „Instrucția", ministrul chemă la telefon și pe titularul de la „Munca“. Ministerul Muncii se scuză că n'are la dispoziție decât fondul destinat pentru cheltuelile cerute de adăpostul de vară de la Sâmbăta de sus. — Ce este acest adăpost dela Sâmbăta de Sus ? se interesa enervat ministrul national. — E un castel amenajat pentru a servi drept adăpost de reculegere, pe timpul verei, pentru scriitorii şi ziariştii lipsiţi de mijloace... Ministrul national se indignă , aproape: — Auzi castel pentru toti nepricopsiţii !... Asta înseamnă o adevărata risipă în banii Statului !... Dacă le trebuie scriitorilor castel, să le caute în Spania iar nu la Sâmbăta de Sus !... Fata de acest argument, ministrul Muncii s’a găbit să satisfacă pe deplin dorința colegului său naţional. O voi. Elevi talentaţi ai şcoalei de pictură, precum şi voi scriitori şi ziarişti fără mijloace dacă n’aţi avut prilejul anul acesta să vă recreaţi în aerul curat dela Baia-Mare sau dela Sâmbăta de Sus, consolaţi-vă cel puţin, că de data asta, banii Statului au fost aruncaţi pe gârlă !... Cu ei îşi va întemeia — ţârcovnicul din Gibou — o frumoasă gospodărie şi va trai asigurat până în adânci bătrâneţe, pentru fericirea şi gloria neamului românesc.* In chiar clipa când să pun semnătura sub aceste rânduri, aflu că atât fondul coloniei şcolare dela Baia-Mare cât şi cel pentru casa de adăpost dela Sâmbăta de Sus, n’au fost folosite de cetăţeanul din Gibou !... Ambele fonduri au fost „desfiinţate“ din motive de... economie... Facem deci cuvenita rectificare şi cerem scuze tuturor finilor şi sulfinilor d-lui Maniu, care şi-au clădit case de când guvernează naţional-ţărăniştii. ALCAZAE • Ziarele anunţă, că o mare firmă financiară engleză se arată dispusă să angajeze în România frumoasa sumă de cinci milioane lire sterline, peste patru miliarde lei, ca să facă iritaţii (irigaţii). Direcţiunea generală a Regiei autonome c. f. r. a hotărît să acorde în baza tarifului excepţional o bonificare de 10 la suta tuturor celor cari vor prăda (preda) la c. f. r. cel puţin 1000 de tone. Sonda 120 de la Moreni, după ce a stat câteva luni în completă inactivitate, a început de eri să erupă mari cantităţi de viţei (ţiţei). La direcţia generală a regiei autonome P. T. T. s-a înfiinţat o şcoală pentru viitoarele funcţionare ale acestei instituţii. După ce urmează şase luui cursurile acestei şcoli, tinerele absolvente fac un stagiu de o lună şi apoi sunt întrebuinţate la curtat (cartat). Ministerul instrucţiunii publice a trimis o circulară tuturor directorilor de școli secundare, prin care îi invită să desemneze câte cinci elevi din fiecare clasă cu aplicațiuni speciale pentru ocnă (oină). n. -------x □ x------- Firme înregistrate Societate anonimă pentru lţinerea de permisuri, înaintări, concesii etc. : La voaleta. Societate pentru exploatarea pădurilor : La Parchet. -------x □ x------- COMPENSAŢIE. Lache Căsătorescu e logodit şi mândru de alegerea sa, scoate fotografia din buzunar şi o arată unui prieten la cafenea. — Asta este portretul viitoarei mele : e frumoasâ, inteligentă, bogată, are caracter şi cultură şi pe deasupra zestre mare ! — Care va să zică are tot ce-ţi lipseşte ţie ! LA BODEGA — Chelner, vinul ăsta de Drăgăşani are gust de mucigai. — Nu se poate, domnule . Odobeştiul nostru are gust de mucigai. Drăgăşanul are gust de coclit ! IN PARC. — Doamnă, fetiţa dumneavoastră a dat cu păpuşa în capul băeţaşului meu ! — Nu face nimic ; păpuşa e incasabilă ! • LAUDO Ea: Cum găseşti, noul meu costum de line ? El : Nu ştiu .... Ea : Ce vorbă e asta ? El : Păi, mă uit mereu la line... şi nu-l găsesc I CURAJ Fafica Pitrulescu, funcţionar cu mare vază la cadastru şi apreciat de şefii săi ca un om serios şi muncitor, se plictisi cu burlăcin şi se hotărâ să se însoare. După ce consultă toate cărturăresele din oraş, intră în relaţii cu peţitoarele şi în urmă la şi abonă la revista „Căsătoriilor“. Un prieten auzind că vrea să se însoare îl prezentă domnişoarei Tilica Luxescu funcţionară la un birou de dactilografie. Cererea în căsătorie o făcu părinților care îi promiseră să-i dea răspunsul peste trei zile. La data, fixată, , Fafică se prezentă la locuința acelei care spera el să-i fie consoartă și negăsind pe nimeni acasă, se duse intr’un suflet la prietenul său să afle răspunsul. — F.i ce zici dragul meu ? Azi când era ziua fixată să am răspunsul nu am găsit pe nimeni acasă. Care să fie cauza? — Am auzit cjl a mai cerut-o în căsătorie și Lică Savrescu !... — Eu cred că nu e greu s’aleagă intre mine si Iică Savrescu!... — Greu nu e s’aleagă, dar II vine greu probabil să-ți comunice alegerea ! 1 7 + 7 , îl obosit, Nuhăm se opreşte la orănda lui Strai de pe drumul Bacăului. Acolo îl serveşte Hana. Ii dă mâncare şi băutură. La socoteala Hana spune: — Ai mâncat de 7 lei şi ai băut de 7 lei, prin urmare ai să-mi plăteşti 11 lei. — Cum femeie proastă ce eşti? Şapte şi cu şapte fac paisprezece. Cu socotelile tale ai să-l sărăcești pe Strai. -- Ascultă-mă, răspunse Hana. Strai a fost însurat încă pria dată și dela femeia dintâi i-a rămas 4 copii, să mi le fie de deochi. Eu am fost măritată încă odată și dela primul meu bărbat am avut patru copii, să-mi trăiască. De când sunt căsătorită cu Strabucă al meu avem trei copii. Prin urmare vezi d-ta d-le Nuhăm că avem fiecare din noi câte şapte copii şi în total avem 11, ptiu, să nu le fie de deochi. DELAIAŞI Crania conjugala sasa ferasaísu Massa Un tânăr croitor S. I. se însurase din dragoste cu domnișoara L U.. Din această cauză tânărul 3. I. suferea îngrozitor. Căsnicia dură doi ani de zile, ceeace aduse pe soț la disperare, într’o bună el voi să-și pună capăt zilelor, dar nu izbuti s'o facă, deoarece toată ziua umbla fără căpătâi. A mai încercat să-şi convingă soţia să se despartă, ceea ce femeea nu primi nici în ruptul capului. Văzându-se ajuns coadă de topor, el se hotărî s-o omoare cu toporul. In acest scop, se piti lângă uşa magazinului unde lucra soţia sa, pândind-o la csire , dar unde dai şi unde crapă , în loc de nevastă, el nemeri pe sora ei Din informaţiile culese dela vecini, reese felul cum s’a petrecut drama din pasajul Macca in adevărata ei lumină. Soţii şedeau în pasaj şi jucau macca. Soţia rămase la cinci, iar soţul îi aplica un abataj. Din aceasta reeşi o ceartă între cei doi soţi, care curând degenera în bătae. Sofia hotărî la început să se răzbune : în acest scop chemă pe mama ei, ca să locuiască împreună cu ei. Soţul insă preferă să-şi suprime soţia. BATAI SERALE Brăila, 29 Iulie. „ Organele componente ale politiei locale sunt zilnic avizate de scandalurile ce se accentuiază la un cunoscut varieteu de şantan din localitate. Nu este zi să nu avem bătăi serale intre clienţi sau viceversa. Cerem chesturii locale să ordonanţeze funcţionarea acestor ghelapaşuri. ACCIDENT DE FORŢA MAJORA Bălăneşti, 28 Iulie. — Pe când copila Ioana de 10 ani minoră se înapoia dela câmp pe carul cu boi ,care s'a răsturnat din cauza că s’a speriat, a suferit un grav accident de căruţă. Mama accidentului aflând de ceeace s’a întâmplat a avut o fază cu sincopă. — N’aveți nici o grijă eu sunt foarte norocos. De câte ori am avut vreun naufragiu am fost singurul care am scăpat. înşir o veche poveste, şi anume de când erau poveştile pe lume, adică nu de ieri, de alai tăeri, Ci de demult ţara De când era bunica fată mare, că de azi, cine s'apucă să spuie, lesne-i prins cu minciuna pe limbă.. -T- şi mai mare ruşinea ! Ascultaţi-mă, dragii mei, şi luaţi-mi vorbele mele drepte şi adeVirate. Cine n'a crede, întrebe pe alţii, şi aducă-mi dovadă, să mă închin şi eu. Cum am cumpărat o, aşa v’o vând, dacă nu cumva mai eftin de cum am plătit-o eu, că pentru povestea asta şapte bătăi am mâncat dela bunică-mea într'o seară, să-i dau pace şi să-mi pun capul pe pernă ! Ce era pe lumea asta înainte vreme ? Noroade şi împăraţi ca şi astăzi. Dar de bietele noroade cine ţinea socoteală ? Nimeni. Nici pe atunci, cum nu ţine seamă nici astăzi. Numai zilele împăraţilor se scriau şi rămâneau urmaşilor ca să le ştie : cine cunoştea slova, le citea ; cine nu, apoi le asculta, şi din om în om, umplea lumea. Aşa au ajuns şi în zilele noastre ; ca să nu se prăpădească, datorie aveţi să le ascultaţi şi dumneavoastră şi să le spuneţi şi altora. Ştiţi povaţa ceea: Cine ştie povestea asta şi n’a spune-o, L-a lua Maica Domnului de mâna stângă Şi l-a duce pe puntea strâmbă.La mese strânse La făclii stinse. Da cine va şti-o, şi-a spune-o. La anul. La luna, La săptămâna, L-a lua Maica Domnului de mâna dreaptă, şi l-a duce pe puntea lată. Unde judecă drepţii Şi înţelepţii, La mese ’ntinse Cu făclii aprinse. Cu pahare pline Şi bucate bune ! A fost un împărat,e lume, Ciocârlan-Craiul. împărăţia lui era mare şi bogată, iar el vestit în toate vânturile. De ce anume era vestit nu v’aşi putea arăta, dar ştiu că despre fata lui numai morţii nu aflaseră. O chema Lia, dar câte Lii nu sunt şi azi ! Fata asta aud că n’avea pereche sub soare de frumoasă : o mândreţe de copilă s’o pui într'o lingură de apă, să-ţi faci cruce şi s'o sorbi dintr'o dată. Aşa ! Şi de ani era, cam aşa, ştiţi, cum e bobocelul de floare gata-gata să se deschidă, cum e grâul când dă în pârg. Tu stai cu securea lângă el, şi nu ştii: să începi — ţi-i teamă să nu fie prea crud ; să, nu Începi. — ţi-i teamă să nu se treacă Aşa sta Ciocârlan Craiul pe lângă Lia lui. Că veneau, vedeţi dumneavoastră, peţitori cât frunză şi iarbă pe lumea asta, s’o ceară de nevastă. Cine n’a luat drumul spre castelul lui Ciocârlan Craiul ? Feciori de crai şi de împăraţi, sute şi sute ; feciori de boieri mari şi mărunţei, mii şi mii , şi de al de noi ce să mai zic ! Pe bunicul, numai bunica, cu vrăjitoare mare, l’a mutat dela gândul acesta. Şi bietul onaiu îşi pierduse cumpătul, ca găina umbletul. Mă rog, uşor lucru îţi pare să închizi şi să deschizi uşa cui pleacă şi cui vine ? Da să-i cinsteşti pe toţi, câtă cheltuială ! Şi o să mă întrebaţi poate : da de ce nu alegea pe unul şi să puie cruce chinului ? Să vă spun : lesne-i s’alegi din doi, din trei pe unul, dar dintre atâţia, când toţi sunt de viţă şi sămânţă, cum focul negru să te legi de unul ! Nu-i aşa ? Unul are ochi frumoşi, altul are mustăţi frumoase, unu-i aşa, altu-i pe dincolo, ce-i de făcut ? S’aleagă, pe unul, războirea cu ceilalţi ii stătea în minte ; s'aleagă doi-trei de-o dată, se mânie fata şi-i râde lumea. Hai să amâne şi el de azi pe mâine. — Că vezi, dragul meu, chiar acum nu putem intra in vorbă. Una, că-i fata prea tânără, şi aş vrea s'o mai cresc, şi pe urmă la o nuntă, câte nu trebue. Zestrea în casă nu-i gata şi împărăteasa zice că tocmai la iarnă pune războie pentru covoare şi lăiceme ; al doilea, nici de cheltuială nu prea am, că uite, anul trecut ne a cam dat înapoi seceta, şi puţine parale am strâns. Dumneata mai aşteaptă, să mai vedem ; fata asta mi-i de măritat şi tot am s’o mărit, şi tot a unuia dintre voi are să fie, căci nici eu n oi ţinea-o să îmbătrânească ! Şi eu, să fi auzit vorbele astea din gura împăratului, ce puteam face altceva, decât să-mi iau căciula din cap, să mă închin şi să-mai iau ziua bună,— şi să ne mai vedem sănătoşi! Dar iată alt rău mai mare, că feciorii toţi purtând nădejdea Liei, nu se mai gândea nici unul la însurătoare cu altcineva decât cu dânsa ; de asta mocneau în ele fetele de pe la sate şi târguri şi să nu stim minciuni, zău, s'o fi prins nebunele de fete pe Lia, aşa mai la o strâmtoare, nu ştiu dacă nu se întâmpla moarte de om! Ia urma urmei văd ele că alt chip nu-i decât să facă jalbă la împărat, să-şi mărite din grabă odrasla, că ele îmbătrânesc cu zile. Fac jalbă, o duc sus, şi împăratul, cu adevărat pus pe gânduri, se hotărî să taie pânza. Ocheşte azi, ocheşte mâine, ocheşte pe feciorul vântului şi-i spune: — Să vii peste o lună să facem foile de zestre, şi pe urmă, într’un noroc ! Doamne, Maica Domnului! Vorba ceea: gata, gata, ramai să vrea fata, dar vorbi: vrea Lia ori ba ? Nu vrea, nu vrea şi pace, să se mărite cu un om pământean. Păi atunci, cum făcea tată-său negustoria, aşa, fără s’o întrebe? Cum fac şi azi unii; dacă-s dela munte, umblă după gineri dela câmp; dacă-s plugari cearcă să şi mărite fetele pe la târguri, apoi cei dela târguri se înalţă mai sus, vor gineri de cei cu slujba şi cu strae nemţeşti. Ii spune şi Liei împăratul, şi fata rămâne galbenă ca ceara cea curată. — Că-i frumos feciorul vântului, draga tatei, şi-i mintos şi are averi şi ce n'are ? Şi fata tăcea şi se întuneca tot mai mult. Şi aicea nu pricepea un lucru. Cum se făcuse că Lia se îndrăgise de chipul fără seamăn al soarelui? Să fi fost pe atunci soarele om ca toţi oamenii, nu ştiu—dar de bună seamă că aşa era Şi-i era drag Liei soarele, cum mie mi-e dragă viaţa, şi încă mai mult. Ieşia dimineaţa în cerdacul curţilor şi îl privea cum suie încet-încet crestele munţilor frumoşi, cum se Înalţă pe pânză cerului către prânzul cel mare şi către crucea zilei, unde stă acolo sus, să-şi vadă împărăţia lui, toate împărăţiile lumii, — cum pleacă apoi şi scoboară la vale tot frumos, şi se ascunde după zările asfinţitului. Cine poate să fie mai mare pe lumea asta ca soarele? Nimeni ca el, el dă viaţă şi veselie tuturor. Şi mai frumos ca el ? Nimeni, că el e podoaba lumii. Şi după ce nu se mai vedea, stafia, fata de împărat, până noaptea târziu, şi se gândea la iubitul ei. împăratul o vedea pălind de-o jale, dar de nepriceput, nu se putea pricepe ; şi nu s'a priceput până într’o seară, când a auzit-o cântând cântecul cela carele-abia, de-abia, mii adut aminte . Frunză verde iarbă neagră, Cântă n frunză de dumbravă Cânt'o păsărică'n iarbă. Trece dorul şi mi-o întreabă: De ce-i tânără şi slabă? — Taci, dorule, că ţi-oi spune. Câte-am pătimit pe lume ! şi mai încolo nu-l mai ştiu. împăratul şi-a închipuit că boala fetei ii pribeagă. Feciorii, vântului a venit din nou şi împăratul i-a adăogat: — Cam sbârnâie fata, ginere, dar am s’o înduplec eu, că nu părintele face după voia feciorilor, ci feciorii se dau după voia părinţilor ; şi apoi ştii că ursul nu joacă de voie. Dumneata du-te acasă, strânge-ţi nuntaşii şi vino, că oi pune şi eu cele de nevoie la cale. Cu-adevărat, la curte au început de toate. Bucătăriţele sail pus la cuptoare, s’au trimis vornici după lăutari,—mă rog, cum îi clatina şi obiceiul. Şi toţi păreau bucuroşi, numai Lia domniţa, stătea amărâtă şi nu scotea un cuvânt cu nimeni. O cuprinse desnădejdea cea omorâtoare, care apucă pe omul fără nici un sprijin pe lume. Şi ce-i mai rămâne celui singur, decât să-şi închidă inima, să se roage şi să se plângă cu lacrimi icoanelor ? Căzut-a fecioara în genunchi înaintea Maicii Domnului, fără putinţă de a-i grăi cuvânt, şi a stat îndelungată vreme, cât inima Preacuratei Fecioare sa îndurat şi a mintuit-o. Povestea mea se încheie. Cine n'a auzit şi nu cunoaşte ciocârlia, pasărea cea cu limba meşteşugită, care se ridică primăvara cântând in văzduh, rugându-se parcă laolaltă cu noi, lui Dumnezeu, care ne poartă tuturor de grijă ? Zice lumea, zic şi eu şi cred că Lia, fecioara lui Ciocârlan-onaiul, se întrupează în pasărea asta cu altă făptură, dar tot cu inima veche, inimă ruptă de durere. Poate că chipul soarelui nu mai este cel de demult, dar dragostea fecioarei nu s'a schimbat. Asta să ne fie pildă de fire statornică în cuvinte și fapte. Vrea ciocârlia să se înalţe către iubitul ei, dar nu poate că-i lungă calea până la dânsul ; cântă şi se ridică până ce dă de plaiurile vântului turbat. Vântul o ameţeşte şi ciocârlia se lasă în jos fără suflare. Aşa se întâmplă de sute de ani şi se întâmpla încă multe sute de ani de-acum înainte, până când Ziditorul lumii se va îndura și va schimba unele din rosturile pământului nostru. p. conformitate ADAM — 0X0 —