Universul, iunie 1933 (Anul 50, nr. 146-160)

1933-06-01 / nr. 146

. Anul al 50-lea Nr. 146 Joi 1 Iunie 1933 la fiecare ZI GOSPODĂRIE In subiectul acestor însem­nări cărora le este îngăduit a­u cât mai felurite, să ne oprim azi asupra şcoalelor de menaj pentru a semnala o iniţiativă practică. Humorul şi verva unui coleg de literatură, Al. O. Teodoreanu, a ştiut cu neobo­sită graţie şi cu sare multă, să apropie literaturei preocupări gastronomice, iar în literatura noastră clasică, întâiul roman­cier Filimon, a păstrat reţeta poem, a mielului fript in cojo­cul lui. Personal, de o scanda­loasă ignoranţă culinară, îmi dau însă seama că civilizaţia şi bunul trai al unei ţări are ne­voie şi de simţ gospodăresc. In această îndrumare practică, ce nu se mai opreşte la teorie ,Asociaţia educaţia menajera“ a avut iniţiativa de a lua în întreprindere pentru anul ace­sta un restaurant într’o staţiu­ne balneară. E o activitate ce vrea să demonstreze putinţa realizărilor, şi e cu atât mai bine venită cu cât nu odată s’a constatat că bogăţia localităţi­lor climaterice nu poate fi va­lorificată din lipsă de confort gospodăresc. Socot că toate şcolile trebue să fie cât mai mult ale vieţii. Cred că in cursul anului şcolile de menaj pot deschide orizonturi noui de muncă în ajutorarea şomaju­lui de o parte — în stimularea producţiei îngrijite—de alta. Arătăm, la fel, că şcoala edu­caţiei fizice intenţionează tot in vara acestui an, prin echro­peiel er tinere, sir propage din staţiunile de vilegiatură bine­facerile sportului înţelepţeşte înţeles—şi de aceste două sem­ne vreau să leg activitatea şco­lilor noastre superioare. Ştiu ca un dr. din Braşov—Liviu Câm­­peanu, însufleţeşte acum stu­denţimea facultăţilor de medi­cină cerând ca în lunile de vară, întrun voluntariat admi­rabil, tinerii să ajute prin sate opera sanitară ce trebue să lupte împotriva decimatoarelor flagele. Cred că nu suntem de­parte de o nouă activitate a ti­neretului de la litere şi teologie, menit înainte de toate sa ajute propovăduirea abecedarului. Campaniile monografice poar­tă de mult sămânţa unui astfel de îndemn ce va preschimba activ toată educaţia,­generali­­zăndu-se. . Adrian Marin .« Un hoţ modest întâmplarea s’a petrecut la Los Angeles. Două surori s’au străduit o seară întreagă să deslege o pro­blemă de cuvinte încrucişate. Necăjite că nu isbutesc să gă­sească soluţia şi obosite de răs­foitul a numeroase­i acţionare enciclopedice, au amânat desle­­garea problemei şi s’au culcat. A doua zi dimineaţa, proble­ma lăsată pe masă era deslega­­tă. Un spărgător care­ vizitase locuinţa peste noapte găsise foa­ia de hârtie pe masă şi n’a putut rezista ambiţiei de a des­­lega problema. Pentru ostenea­la sa, şi-a însuşit o geantă care conţinea 32 de dolari. Nu e prea mult pentru o problemă grea. Un balon cade pe o casă Domnul Gilbert Galuchon, ae­ronaut pasionat, a plecat să se plimbe cu balonul la Liancourt în Franţa; fiind surprins de o furtună s’a văzut trântit cu ba­lon one tot de casa doamnei Ne­­bout dela Rochy-Conde. Nacela s'a dobit de un geam, a intrat cu uşurinţă în apartamentul de la primul etaj, iar pilotul Galv­­ebon se pomeni de-o dată de­barcat fără sguduire în camera doamnei Nebout. Iată ce se poate numi o vizi­tă neașteptată. BICICLETĂ Un inventator francez a pus la punct o bicicletă care poate fi folosită atât pe uscat cât şi pe apă. După cum arată clişeul nostru, această bicicletă amfi­­bie este prevăzută cu şase ba­loane de cauciuc care o fac să plutească perfect; pe uscat, micile roţi suplimentare se ri­dică iar baloanele lor se des­­umflă. CLEO DE MER­ODE TRĂEŞTE De când nu s‘a mai vorbit de această frumuseţe din timpul expoziţiei... dela 1900 ! O epocă întreagă s‘a vorbit de Cléo de Mérode ; pieptănă­tura sa, cu cărare la mijloc peste urechi, fusese împărtăşită de jumătate din feminismul ce­lor două emisfere; fetiţele născute în timpul splendoarei sale erau botezate în număr mare Cleo , iar curtezanii aler­gau după ea ca ogarii după vânat. Era actriţă — ca etichetă. In realitate, era cap de fru­museţe rară pe tabachere, cutii de chibrituri sau de pudră, re­clamă cu iscălitură proprie — sau făcută de alţii — pentru di­ferite parfumuri şi băuturi, etc., etc. Şi deodată, cortina uitării s-a lăsat. Murise Cléo de Mérodé ? Unii aşa ar fi crezut Dar ce­lebrităţile frumuseţei mor de două ori: întâi, când aceasta a rămas o amintire. A doua oară, când însuşi posesoara rămâne o amintire. De aceea, reacţia logică poate să revină când nu te gândeşti. Aşa s-a întâmplat cu Clro de Mérode zilele trecute. La o expoziţie interesantă din Paris, intr'un moment toate lu­crurile au rămas pe jos, toţi o­­chii îndreptându-se spre o si­luetă încă interesantă, spre o cărare impecabilă intre două plete mai puţin impecabile, lă­sate peste urechi încântate de discreţiunea cu care erau aco­perite... Eleganţa gestului ei era ace­­laş. Fincţia zâmbetului nu se pierduse de tot. In sfârşit „tou­­te proportion gardée“ era, da. Cléo de Mérade. Ce bucurie pe parizienii cari au avut norocul s-o vadă! In acel moment, dispăruse Confe­rinţa dezarmării, securitatea şi alte gogoriţe la ordinea zilei. Domina pe toţi acei tempi pas­­satti, când Cleo era regina cu­ceritoare a inimilor, subvenţii­lor şi sinuciiilor. UN TELESCOP GIGANTIC Sunt ani de zile de când as­tronomia aşteaptă confecţionarea unui ochi gigantic, care să-i per­mită să scruteze cu mai multă tărie adâncurle universului. Astăzi, ochiul aces­ta este gata : o oglindă de cuarţ, cu un diametru de cinci me­tri, turnată, şlefuită şi până la punct sub directa su­praveghere a tereiul astronom american Ritchty» un maestru în optica astronomică. Profanii nu-şi pot închipui ce greutăţi s’au riscat în calea a­­cestei lucrări. Suprafaţa, din ch­alit topit, a acestui oglinzi de telescop, trebuie să aibă o for­mă parabolică şi cel mai mic fi­­rişor de cuarţ trebuia să cores­pundă locului şi menirii sale, maximul de eroare admis fiind numai de o sutime de milimetru. Pentru a şlefui cu o astfel de precizie o oglindă în greutate de 50 de tone, a fost nevoe de o muncă şi o răbdare supra-ome­­nească. Dar răsplata acestor sfor­ţări nu va fi mică. Această o­­glindă fără pereche, cea mai mare construită vre­odată pe pă­mânt, va fi puesa principală a unui telescop la rândul său unic, cu un schelet metalic ce cântă­reşte aproape­­ de tone şi fa­bricat în acelaşi şantiere care au alimentat cu tunuri în timpul războiului marile americană. O­­chiului acesta uriaș, i se vor des­­vă­lui noui și neînchipuite aspecte ale Universului nostru. Cele 4 miliarde de ooli ale tuturor lo­cuitorilor pălmâitullui n’ar repre­zenta decât a patra,zecea parte­­ din vizibilitatea telescopului gi-­­gantic despre care vorbim. O lumânare obişnuită, esvâ­r­­b­ită în spaţiu , o depărtare e­gală cu Bucureşti-Capu­l Bunei Speranţe, ar deveni perfect vizi­bilă prin telescop şi ar putea fi fotografiată. Un bere electric, a­­prin­s în Humă, ar fi imediat desco­perit. Un obiect cu o lungime de pa­truzeci de metri, aflat pe Lună, a­r putea fi observat de pe pă­mânt drept u® punct clar vizibil; o clădire cu o întindere lineară de optzeci de metri ar fi foarte uşor recunoscută de pe pământ. Dar Luna nu-i decât o primă sta­ţie de oprire pentru călătorul care pleacă pe de planeta noas­tră spre Univers. Depărtarea dintre Pământ şi Merte — atunci când aceasta din urmă se gă­seşte în poziţia cea mai apropiată de pământ — va fi redusă de pu­terea măritoare la o distanţă cât Haimsbu­rg-Ne­w-Yor­k. Bine­înţeles că aceste recor­duri nu vor fi posibile decât când atmosfera es­te extrem de clară. Pentru ca telescopul să dea maxi­mul de randament, e­l va fi insta­lat pe muntele Wilson, în Cali­fornie, colț care dispune de o atmosferă cum nu se poate mai clară. Pentru limpezirea misterului razelor cosmice Ascensiunile în stratosfera ale profesorului Piccard au făcut cunoscute în cercuri foarte largi razele cosmice; se ştie astfel că ele au o putere de pătrundere cu mult superioare razelor X şi de aceea studiul lor trebue făcut cu o mult mai mare atenţie. Fotografia noa­stră, luată in pivniţa Institu­tului de fizici din California, arată pe celebrul fizician dr. Robert Millikan (in dreapta), alături de un electroscop spe­cial, de­­ formă sferică, între­buinţat în lucrările pe care în­văţatul le face actualmente asupra razelor cosmice. Note medicale PROPAGANDA ANTIVEINERI­­CA PRIN RADIOFONIE Uniunea Internaţională con­tra pericolului veneric, în adu­narea generală ţinută la Cairo, în zilele de 13, 14 şi 15 Aprilie a. c„ a luat următoarea hootărîre: fiind cuno­st cuibă pulberea de di­fuziunea şi valoarea educativă, a radiofoniei precum şi rezul­tatele obţinute la naţiunile un­de radiofonia a luat extensie, asociaţiile de luptă ambiveneri­­că să intervină pe lângă gu­vernele lor şi conducătorii pos­turilor de emisiune ca să le dea posibilitatea întrebuinţării a­­cestui mijloc eficace de educa­ţie şi informaţie antivenerică. Se recomandă claritate şi tact. Uniunea internaţională con­tra pericolului veneric reco­mandă următoarele măsuri în scopul reuşitei : să se trateze la radiofonie subiectele cu delica­teţă şi precauţiune. Să se prevină ascultătorii, făcându-li-se cunoscut, că se vor trata subiecte speciale, pentru, acei ce nu voesc să le audieze­, să închidă aparatul. Să se evite orice reclamă pentru produse medicamentoa­se,­­preparate și tratamente. Să nu se dea detalii terapeu­tice, pentrum ascultătorii să nu capete convingerea, că se pot trata fără medic. Să se dea poveţe ca bolnavii să se adreseze medicului. Să se aleagă bine ora emisiunii. Tratarea subiectului să nu dureze mai mult de 10—12 mi­nute, frazele să fie m­urite, la­pidare , să se arate organiza­ţiile sociale şi de tratament, cărora bolnavi se pot adresa. Dr. P. Preţul abonamentului la ziarul UNIVERSUL este: Lei 750 pe un an „ 380 pe 6 luni 200 pe 3 luni O pasăre călătoare venită din Germania In ziarul „Universul" din 28 Aprilie a. c., a apărut o infor­maţie, că In comuna Titeşti, satul Retevoeşti, o barză in ne­putinţă de a mai sbura, a fost prinsă de săteni. Barza avea a­­taşat la unul din picioare un inel de aluminiu cu inscripţia : „Vogelwarte Rossitten, Germa­nia B. 20291". Stațiunea ornithologică Ros­­sitten ne face cunoscut, că a­­ceastă barză a fost inelată ca pui la 24 iunie 1930 în comuna­­ Maulen, districtul Königsberg de către Horst May. Inelarea anuală a păsărilor are de scop stabilirea direcţii­lor de sbor în timpul migraţiu­­nei şi cunoaşterea vârstei la reidentificare. Mii de berze inelate ne-au­­ dat putinţa constatărei direcţi-­­ ilor de sbor. Astfel, Toamna berzele din regiunile de Est a­l Weserului iau direcţia : Bal­cani, Asia mică, Egipt, Suda- I­frica, iar acele din Vestul We­­i­serului pe acea a Spaniei, Sa­hara, Sudafrica. Numai o mică parte îşi îndreaptă sborul pes­te teritoriul Italiei. Barza prinsă în comuna Ti­teşti, care urma drumul de mappere, ne adevereşte obser­va­ţiunile de mai sus. Toţi cei cari au ocazia de a prinde orice fel de pasăre ine­lată, sunt rugaţi a comunica datele de pe inel, oficiului vâ­nătorilor regale, secţia ornito­logică, Sibiu, precizând locul şi data când a fost găsită. Conducătoarea secţiei ornitologice al oficiu­lui vânătorilor regale, Sibiu. Silvia Spiess um verisuc Laborator Modern pentru orice lucrări fotografice NU UIT­ATI SĂ LUATI IN EXCURSIUNE UN APARAT FOTOGRAFIC JEAN FEDER " Vânzare in RATE WIK­I " DELA Opreşte! pana nu e prea târziu ... Dintele are o gaură şi trebue umplut. Curăţirea radicală zilnică cu pasta de dinţi Clorodont,­ care curăţă admirabil, ar fi putut să evite rău. Chlorodont nu numai că face dinţii albi strălucitori, dar ii şi păstrează sănătoşi. Se obţine pretutindeni, încercaţi odată un tub, rezultatul vă va surprinde! Pentru funcţionarii !MOARTEA PLOŞNIŢELOR de bancă şomeri Alsociatiiia fuiiiaţio­nar­­ilor de bănică afiliată Federaţiei sindica­­teilor de funcţionarii particulari, cu setd­iu­l în b-du­l Carol nr. 7, aduce iia cu neştiinţa tuturor funcţionar­­ilor de bancă şomeri, ceri s-au înscris pentru ajutorul lunar, să se prezinte de urgenţă comitetull­ui de ajutorare şil func­ţionarilor de bancă şomeri spre a-şi ridica ajutoarele acordate. Totodată cei neînscrişi sunt invitaţi pe această cale să se prezinte pentru a se înscrie pe ta­bloul respectiv. __ ESENTA EXTRA CONCENTRATA MOARTEA GÂNDACIIOR Esenţa concentrată „MORTIN“, este cea mai puternică şi cea mai eftină. D­intr'un flacon de 100 grame esenţă, obţineţi un kg. soluţie MORTIN. De vânzare pretutindeni. Re­prezentant general Martin, Bucu­rești, Str. Isvor 9. Depozit Gene­ral B. Lux - Botot, București, Str. Nicolae Filipescu 27. filim generală a Societăţii „LIGNITUL“ dri la ora 10 societatea carboni­feră „Lignitul” a ţinut adunarea generală anuală la sediul său din Bucureşti, sub prezidenţia d-lui I. Marinescu, membru în consiliu, in prezenţa d-lui ing. P. Bejan, ad­ministrator delegat, şi a membri­lor din consiliul de administraţie. Intrându-se în ordinea de zi, s’a citit darea de seamă a consiliului­­ din care se constată că în cursul­­ anului trecut livrările de lignit a Căilor Ferate s’au ridicat la 19.844 l­t., cu o uşoară sporire faţă de 1931, când s’au livrat 18.899 t. Cantita­tea contractuală trebuia să fie insă de 1989 t. lunar. Deficitul de livrare se datoreşte crizei de trans-­­ port şi majorărei consumului de­­ păcură in detrimentul cărbunelui.­­ Producţia totală, in creştere, a atins 52.876 t., faţă de 50.809 t. în 1931. Vânzările s’au ridicat la 17.950.122 lei. Beneficiul net pe 1932 a fost de 2.564.491 lei, repartizându-se acţio­narilor societăţii un dividend de 3% net. La discuţia generală, d. G. V. Ţincu, în numele acţionarilor din Muscel ai societăţii, a relevat că deşi dividendul ce s’a dat nu e mare, e mulţumitor totuşi într’un timp când alte societăţi nu dau nimic sau îşi prăpădesc chiar ca­pitalurile, din lipsa unei legislaţii care să ocrotească pe acţionari. A cerut forţarea debitorilor de a-şi plăti datoriile şi a mulţumit con­ducătorilor societăţii. D. preşedinte I. Marinescu a răs­puns că cuvintele de mulţumire exprimate de d. Ţincu la adresa conducerei societăţii sunt o satis­facţie pentru consiliu. In ce priveşte urmărirea debi­torilor, contenciosul societăţii o face cu toată energia, dar se iz­beşte de legislaţia care-i ocroteşte. Adunarea a votat ordinea de zi şi a reales pe aceiaşi membri în consiliul de administraţie eşiţi la sorţi, cum şi acelaş comitet de cen­zori. _____ Raportorul afacerii Skoda­r Se­­letzki îşi coordonează materialul adunat în urma audierii marto­rilor şi informatorilor, în vede­rea întocmirii ordonanţei defini­tive. E probabil, ca în cursul acestei săptămâni să mai fie ascultată o serie de informatori dintre ofi­ţerii superiori, cari au lucrat la contract şi cartele de sarcini pri­vitoare la comenzile de arma­ment. Pentru precizarea condiţiilor în care s-au încheiat contractele, se spune, că se vor cere infor­maţii şi foştilor miniştri ai ar­matei, sub care sau încheiat a­­ceste contracte. AFACEREA SKODA Vor fi audiaţi şi foştii miniştri ai armatei? EDIŢIA lll-a din Take Ionescu Premiată de MCJIDEJVUM R&MMRIM Recomandăm această lucrare preţioasă tutulor acelora — cari n’au citit’o încă. — Un volum de aproape 500 de pagini, ţinut în text, cu numeroase, ilustra-L ei 159 de C. XENI Aniversarea independenţei republicii armene _ Solemnitatea de la asoc. culturală „Haiti“ — Din iniţiativa unui grup de foşti luptători voluntari armeni în armatele aliate, s-a sărbătorit, Luni după amiază, în sala asoc. culturale armene „Rafii", din str. Episcopul Radu 44, a 15 a­­niversare a independenţei repu­blicii armene. Solemnitatea a fost prezidată de d. general Ranaian, fost gu­vernator militar al Armeniei şi care a luat parte activă în lup­tele războiului mondial. D-sa, după ce a explicat în­semnătatea zilei, a arătat că du­pă şase veacuri de subjugare i-a fost dat poporului armean să-şi recapete independenţa la 28 Mai 1918, iar astăzi serbează aniversarea acestui eveniment cu nădejdea că vor avea iarăş independenţă deplină. D. S. Saru­i a arătat coinci­denţa manifestaţiei poporului contra revizuirii tratatelor cu aceea a aniversării independen­ţei Armeniei, evidenţiând hotă­­rîrea poporului armean de a lup­ta pentru realizarea idealului lor. Reaminteşte cuvintele lui Paimleve: „Noi vorbim mereu de suferinţele armenilor, bravura şi forţa lor de rezistenţă pe care nici o încercare nu a putut-o în­frânge“. D. A. Tomasian, în numele comitetului organizator a adus omagii presei române arătând că poporul armean este alături de suflarea românească spre a pro­testa împotriva revizuirii trata­telor. Au mai vorbit d-nii L. Schaha­­zyzijan, etc. La urmă a fost o producţie ar­tistică în care au debutat d. A. Davidescu, voce şi d. G. Ava­­chian, la vioară. Au mai dat concursul d-rele Arziuni, Her­­b­an şi Haciadrunian la piano, iar d-ra Sonia Cerdian a recitat cu mult temperament versuri armeneşti. La acest festival au participat membrii marcanţi ai elitei ar­mene din Bucureşti. Serbarea a luat sfârşit prin­­tr-o cuvântare a d-lui general Kanaian care a mulţumit presei pentru concursul dat, uvând prosperitate în viitorul Arme­niei, iar României îi doreşte pro­gres şi izbândă în lupta frumoa­să ce o duce alături de aliaţi pentru pace şi liberarea popoa­relor. Domnii abonaţi sunt rugaţi ca la orice reclamaţie, sau o schimbare de adresă, să bine­­voiască a ne trimete eticheta cu care primeşte ziarul, şi pentru a fi prompt serviţi la reînoirea abonamentului, să lipească de cuponul mandatului poştal eti­cheta abonamentului expirat. Fenomenala indiană Ella HINZARAH „Prezicătoarea minune“ din Calcutta, care prezice uimitor destinul oricărei persoane. Spune totul şi pe nume sigur. Amor, căsă­torie afaceri, ju­decăţi, boli, des­coperiri, comori, şi ori­ce. Reuşirea dorinţelor. Con- , „A­­­sultaţii zilnic de la 10 dimineaţa până la 8 seara. Str. Bozeşti No. 30, în curte pe stânga. Bucureşti. — Este în inte­resul D-voastră, să consultaţi ime­diat să vedeţi totul. Ella Hinzarah face adevărate minuni cu prezicerile ei nemaipo­menite. Vestita Prezicătoare e ve-­­ ritabila străină şi vă probează cu documentul de origină. Observaţi bine aceasta, în interesul D-vstră. 1 Direcţiunea REGIA PUBLICA A CONDUCTE­LOR DE PETROL ALE STATULUI Publicaţiune de licitaţie Se aduce la cunoştinţa celor In­teresaţi că in ziua de 15 Iulie 1933 ora 10 se va ţine în localul Regiei Conductelor de Petrol ale Statului, situat in Bucureşti, str. I. G. Saita nr. 10, o licitaţie pu­blică pentru : „Furnizarea şi instalarea unui grup electrogen compus dintr’im motor Diesel de 475 cai putere la 300 rotaţiuni pe minut, cuplat di­rect cu un generator trifazic-vo­­lan de 450 KVA sau 315 KW la cos.10,7,50 Herz sec. şi 400 Volţi, in Centrala Electrică a Staţiei de pompare C. P. S. Teleajen. Licitaţiimea se va ţine în con­formitate cu art. 88—110, inclusiv din Legea Contabilităţii Publice, Regulamentul O. C. L. şi normele publicate în Monitorul Oficial Nr. 127 din 4 Iunie 1931. Toate persoanele care vor lua parte la licitaţie vor depune pe lângă ofertă, o garanţie de cinci la sută din valoarea furniturii o­­ferite, iar oferta se va face numai în conformitate cu caietul de sar­cini, care poate fi văzut in fie­care zi dela ora 10 până la ora 13, în localul acestei Regii din Bucu­rești, str. I. G. Saita Nr. 10. DIRECȚIUNEA 10070 Odată cu numărul festiv al ziarului „Universul“ apare „Bi­oteca agricolă a ziarului Universul“ Primul număr cuprinde ARATUL de prof. GH. IONESCU SISESTI, fost ministru al agriculturii. 32 pagini 10 lei. 567 STR. BAZACA 11 STR CAROL 76 78 80 82 L STR. HALELOR21. Fantastica descoperire fotografică Cu Iei 60 se obţine, la lumina zilei, în câteva minute, foto­grafii perfecte pe hârtie, pânză, mătăsuri, lingerie, abatjoare, poşete piele, porcelan lemn etc. .Nici o pregătire specială, Exclu­de camera obscură, Fără developator, Fără fixaj, Numai la lu­mina zilei, cu miraculosul preparat lliluid Poly­phorto „ECLAIR“ care aplicându-se cu puţină vată pe obiectul dorit, fotografia apare imediat, de pe simplul negativ. Fotografiile obţinute pe orice obiect, cu preparatul „ECLA­IR“ sunt garantate că nu ese la spălat sau la soare. Cu una sticlă de „ECLAIR“ se obţin până la 120 de foto­­­­­grafii. Reprezentant pentru Bucureşti Ion Brateş. Reprezentanţa Generală exclusivă şi Depozitul General pen­tru întreaga Ţară, unde se vor adresa toate comenzile şi orice fel de corespondenţă. Exclusivitatea Generală a Laboratoarelor LACROIX şi ECLAIR București I Strada Carol 104. Telefon 3.33.91. Reprezentanţi, depozitari, bine introduşi, se caută în în­treaga Ţară. 3 AMPI - LUSTRE- CADOURI TACAffi^CHRISTOFLE AD|j°z'T^LEA­qbT e~cte.~de arta APMjfafr HtoHreBijsF ,3Snc?AII)0R Biurouriîa Exploatarea Farola S. A. Osias Nacht c.) au fost transportate provizoriu ,până la 1 Iunie a. în Calea Moşilor No. 88 şi se vor transfera de la 1 Iunie a. c., în strada Vasile Lascar No. 1 (Piaţa Rosetti) 9 MMRmn Dretor H. MARTIN asistent colaborator al fnstlt. Psiho-Fisic (Paris) Vindecă: (IMPOTENŢA PSIHONEVROSELE: NEURASTE­NIA, FOBIA (frica), Timidi­tatea, Histeria,­­ Melancolia (gân­duri negre) Nevrosa inimei şi a Stomacului: palpitaţie, sughiţ, no­duri, vărsături, aerofagie). Nevral­gie,migrenă, paralisie, reumatism, tremurături, insomnie. Reeducaţia copiilor impulsivi, vicioşi Ticuri, gângăviala. Incontinenţa urinei (o­­nania). Neuro-Sifilis. Hipnotism autosugestie. înaltă frecvenţă (ful­guraţie). Diatermie). Str. Câmpi­­neanu 4. Tel. 374-91 consult: 8-11— 2-7, deasupra berăriei Gambrinus. Dotîoi 111. MM Specializat la Paris în Boli şi operaţiuni de Nas­ găt-urecM Consult dela 7-8 */, şi 3-5 ‘/2pm. intrarea Amsei 3 BLENORAGIA AT&£ VINDECA Dr. TULIU BLANC Cons.9-12,­2-8 Str. POPA-TATU No. 6 lângă Cişmigiu Gratuit pentru săraci dela 5—6 u. m MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIMĂRIA SECTORULUI I GALBEN SERVICIUL FINANCIAR Biroul Econo­ miat şi Licitaţii Publicaţiune Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că în zilele notate mai jos se vor ţine licitaţiuni pu­blice . In ziua de 14 Iunie a. c. orele 10 dimineaţa. Vânzarea a diferite vehicule şi materiale scoase din uz. Vehiculele se pot vedea în fie­care zi la Rampa din Calea Plevnei, iar materialele la De­pozitul Codentina din Strada Maşina de Pâine, unde se va ţine şi licitaţia. In ziua de 21 iunie a. c. orele 10 dimineaţa Aprovizionarea a 60 vagoane piatră spartă de granit. Valoarea devizului lei 294.000 Predarea materialului se va face în termen de 20 zile de la aprobare. Garanţia la licitaţie este de 5% din valoarea devizului. Licitaţia se ţine la Primăria Sectorului 1, Str. Batiştei 39. Informaţiuni asupra acestor licitaţii se pot lua la Biroul Economat şi Licitaţii, Strada Batiştei Nr. 39, 6607 EUROFA IM mm de M. NEGRU Cel dintâi sbor importam făcut de un avion român, cu un echipaj românesc, în jurul Europei, este descris de iniţia­tor cu verva pe care i-o cu­noaştem, alcătuind cea mai in­teresantă descriere în acest gen. De vânzare la­ librării şi la librăria ziarului „Universul“ cu preţul de lei 30. Achizitori destoinici prezentabili se caută imediat pentru lu­crări de Recensământ in Str. Edgard Quinet No. 1 Etaj II 10 Antinevralgic Dr. NANO MUSCEL SINGURUL REMEDIU CONTRA GRIPEI, MIGRENEI, NEVRAL­­­­GII, ETC. Se vinde numai in cutii origi­nale, conţinând 2 buline şi cu semnătura doctorului. Depozit Farmacia N. Popovici, Bucureşti, Calea Rahovei 237. 1463 INSPECTORATUL GENERAL AL NAVIGAŢIUNEI ŞI PORTURILOR PUBLICAŢIUNE Se aduce la cunoştinţa celor in­teresaţi, că in ziua de 12 Iunie 1933, ora 10 dimineaţa, se va ţine in localul Inspectoratului General al Navigaţiei şi Porturilor, strada Portului (Palatul N.F.R.) Galaţi, licitaţie publică pentru procurarea îmbrăcămintei de uniformă nece­sară personalului căpităniilor de port. Licitația se va ţine în confor­mitate cu art. 88—110 inclusiv din Legea Contabilităţii Publice, Re­gulamentul O.C.L. şi normele pu­blicate în Monitorul Oficial No. 127 din 4 Iunie 1931. Toate persoanele cari vor lua parte la licitație, vor depune pe lângă ofertă şi o garanţie de 5% din valoarea furniturii oferite, iar oferta se va face numai in con­formitate cu cartele de sarcini, cari pot fi văzute in fiecare zi de la ora 9—1 a. m. si dela 4—6 p. m. in localul Inspectoratului general al Navigaţiei şi Porturilor, Strada Portului (Palatul N. F. R.) Galați. Inspectoratul General al Port. Nr. 3884, 18 Mai 1933. 10071

Next