Universul, iulie 1933 (Anul 50, nr. 176-206)
1933-07-01 / nr. 176
Anul al 50-lea LUIGI CAZZAVILLAN 12 ORGANIZAREA TURISMULUI IN ROMANIA ■ Cu toate că avem numeroase staţiuni balneare şi climaterice,o poziţii pitoreşti şi regiuni interesante, care ar putea să atragă şi vizitatori străini, noi n’am dat importanţa cuvenită turismului, drumurilor şi industriei hoteliere. Nu putem să avem o industrie turistică dacă nu vom dispune de şosele bune şi de mijloace de transport convenabile. Nici chiar staţiunile climaterice de pe valea Prahovei, care îndeplinesc condiţiile necesare, nu le-am organizat încă pentru a fi şi staţiuni de iarnă. Bulgaria a început să dea importanţă turismului şi aviaţiei civile. Zilele acestea a fost o conferinţă la Sofia, care s-a ocupat de problema îmbunătăţirii drumurilor în peninsula balcanică, în vederea turismului internaţional, a stabilirii de legături cât mai bune de cf., a transporturilor aeriene şi automobile. S-a atras atenţiunea asupra importanţei ce o prezintă pentru dezvoltarea turismului în sud-estul Europei, şoselele : Oradea-Alba-Iulia -Bucureşti - Rusciuc - Târnova - Sofia; Niş-Negotin -Cladova- Tumniu Severin - Bucureşti ; Bucureşti- Piteşti-Vârciorova- Orşova- Baziaş - Belgrad , ca şi asupra necesităţii stabilirii unor legături noi, sau îmbunătăţirii celor existente, Intre Bucureşti-Sofia -Sidercastro-Salonic - Atena; Bucureşti - Stambul. Intre alte propuneri ce s’au făcut la această conferinţă este şi aceea privitoare la construirea de autostrade rezervate numai pentru circulaţia automobilelor şi autobuzelor. O comunicare s’a făcut şi despre utilizarea şoselei Vârciorova-Orşova - Baziaş, care prezintă un interes special turistic, deoarece ea trece dealungul Dunărei, pe la Cazane, printr’o regiune pitorească. O atenţiune deosebită s’a dat de către reprezentanţii biurourilor de transport, a organizaţiilor turistice şi a aero-cluiburilor, transporturilor combinate, industriei hoteliere, propagandei, unificării formalităţilor vamale şi poliţieneşti, procurării devizelor, etc. Oare această iniţiativă n’am fi putut s’o luăm noi, cănd România — după cum s’a dovedit şi din cele discutate la Sofia — prezintă un interes deosebit din punctul de vedere turistic ? Cum vom putea să ne integrăm în acest sistem internaţional turistic, dacă şoselele noastre sunt degradate, dacă nu ne dăm încă seama de importanţa industriei hoteliere şi de organizarea transporturilor combinate — tren, automobil, vapor, avion ? A sosit timpul să studiem această problemă spre a nu rămâne înapoi faţă de statele balcanice. Pa^m EXEMPLARUL ^ . Pagini Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir« G I« P. T. T. No. 120228/932. No. 176 Sâmbătă 1 Iulie 1954 DIRECTORI STELIANPOPESCU storesl „Coşurile” din ţara Moţilor — Destăinuiri grave, care reclamă sancţiuni severe — Au trecut 15 ani de la unirea Ardealului cu regatul român şi situaţia Moţilor din munţii Apuseni a rămas aproape aceeaş, ca şi sub regimul asupritorilor maghiari. Se ştie că moţii au drepturi străvechi de stăpânire asupra pădurilor şi terenurilor agricole din munţii Apuseni. Aceşti munţi sunt ai lor. Ca să'şi apere drepturile acestea strămoşeşti, moţii s’au răsculat de mai multe ori, ca să le apere cu preţul sângelui. Mereu s’a spus şi s’a promis — după unire — că moţilor li se va face dreptate. Şi iată că după 15 ani un loc de revolver tras în palatul justiţiei din capitala României Mari, de căpitanul invalid Stancu împotriva lui Tischler, a adus în discuţie publică, nu atât fapta atentatorului, cât cauzele reale ce au provocat-o. Procesul Tischler este de fapt procesul guvernelor din ultimul timp, cari, fie din incapacitate, fie din indolenţă, fie din anumite consideraţiuni şi interese, au lăsat populaţia românească din Ţara Moţilor să îndure aceleaşi suferinţe ca şi în trecut, fără să o repună în drepturile sale străvechi, fără să rezolve definitiv problema agrară din acest ţinut, care este, nu numai o problemă economică şi de existenţă, ci şi o problemă de ordin naţional. Datoria noastră era să asigurăm moţilor deplinul lor drept de proprietate asupra domeniilor forestive şi agricole. Operaţiunea aceasta, din cauza caracterului ei naţional şi economic, trebuia să se îndeplinească repede spre a nu lăsa fermenţi de nemulţumiri, care să creeze în munţii Apuseni o stare de spirit îngrijitoare. De fapt, operaţiunea împroprietăririi s’a complicat prin intervenţiile interesate ale unor politiciani nărăviţi în rele şi ale unor funcţionari, incorecţi, abuzivi, sau tembeli. Iată ce a declarat reprezentantul ministerului public, în procesul Tischler, în această chestiune ,locuitorii îndreptăţiţi la împroprietărire din Ţara Moţilor au reuşit să-şi valorifice drepturile lor aproape în întregime... Stanţele au declarat exprcite domeniile expropriab ce au hotărît împărţirea lor. prietarii au făcut însă cerere de revizuire la comitetul agrar...“ Şi ce a făcut comitetul agrar? El a hotărît — a declarat reprezentantul ministerului public, ca exproprierea să fie redusă doar la satisfacerea strictă a necesităţilor locale, iar spre a-şi da seama de acele „necesităţi stricte”, a delegat doi inspectori generali din minister — unul silvic, altul agricol. Ce au făcut aceşti dni inspectori generali, delegaţi ai ministerului de agricultură şi domenii ? Cum şi-au îndeplinit ei misiunea ? Aceşti delegaţi — reproducem iarăşi spusele reprezentantului ministerului public — IN LOC SA CERCETEZE LA FAŢA LOCULUI, PE TEREN, IN SATELE LOCUITORILOR CE URMAU SA FIE ÎMPROPRIETĂRIŢI PE DOMENIILE EXPROPRIATE IN PRINCIPIU , IN LOC SA EXECUTE, DECI, MANDATUL CE LI SE ÎNCREDINŢASE, IN LITERA LUI. S-AU MULTUMIT SA FACA DOAR O VIZITA DE AGREMENT PE LATIFUNDIUL LUI TISCHLER SI SA-SI AŞESE TOATE CONCLUZIILE CE LE-AU PREZINTAT APOI COMITETULUI AGRAR, NUMAI PE CIFRELE ȘI DATELE UNEI STATISTICI MAGHIARE EXTRASA DIN SCRIPTELE VECHI ALE UNUI OFICIU, PUBLIC CE-I REPTUL, DAR FARA NICI O LEGĂTURĂ POSIBILA CU CARACTERUL DE SPECIALITATE AGRICOLA SI SILVICA... Statistica însăși era stabilită pe baze ABSOLUT ERONATE, deoarece fixa numărul locuitorilor îndreptăţiţi la împroprietărire. ...DUPĂ NUMĂRUL COŞURILOR LOCUINŢELOR MOŢILOR...“ In condiţiile acestea au rămas neîmproprietăriţi 2000 DE MOŢI!... Această expunere de fapte este foarte gravă. Ea dezvălue o stare de lucruri îngrijitoare şi caracterizează un regim. Aşadar, în România Mare, în „ţara“ lui Avram Iancu, pe baza statisticilor falsificate de unguri, s’au răpit drepturile străvechi ale Moţilor spre a fi satisfăcute interesele exploatatorilor străini, la Tischler & Co... Şi care au fost sancţiunile? Abia acum unul din inspectorii generali ai ministerului de domenii a fost dat judecăţii pentru... „fals intelectual“, iar complicele şi colegul acestuia a rămas nesancţionat, deoarece a decedat! Dacă n’ar fi intervenit drama de la palatul de justiţie din Bucureşti, gestul reflex al lui Stancu, n’am fi aflat de numărătoarea coşurilor din Ţara Moţilor, pe baza căreia s’a încercat să se despoie de drepturile lor cei 2000 de români şi poate nici isprăvile inspectorilor generali ai ministerului de domenii! Adevăraţii vinovaţi şi singurii răspunzători, în această tristă afacere, sunt guvernanţii, cari au lăsat Ţara Moţilor pe seama exploatatorilor străini şi a inspectorilor generali specialişti în falsuri, mai mult sau mai puţin intelectuale. R. SEISANU Lacrimile de sub zâmbete Am citit odată că unul din acei domnitori din epoca băjeniei naţionale, avea obiceiul să pună biruri foarte apăsătoare peste popor. Fireşte, vistieria ţării fiind în buzunarul lui Vodă, acesta avea tot interesul să aibă buzunarul plin. De câte ori Domnul orânduia un bir nou, întreba regulat pe ministrul său de finanţe : — Arhon vistiere, ce spune norodul de birul ăsta nou ? Iar Arhon vistierul răspundea : — Rău, Măria Ta! Toţi ţipă, toţi blestemă, toţi scrâşnesc din dinţi. Atunci faţa îngrijorată a lui Vodă se ’nsenina şi, cu zâmbetul pe buze, Măria Sa spunea : — Bine, Arhon vistiere, e bine. Dacă norodul se supără, asta însemnează că rabdă. In sfârşit, într’altă zi, după ce Domnul aşezase un bir nou, dar mai apăsător decât toate celelalte, când ministrul său de finanţe veni, ca de obiceiu, să i se ploconească, Măria Sa întrebă din nou : — Dar de birul acesta din urmă ce zice norodul, Arhon vistiere ? — Ce să zică Măria Ta, ciudat lucru : cu toate că birul ăl nou este mai greu decât toate de până acum, toată lumea e veselă, toată lumea petrece, toate cârciumile sunt pline şi lăutarii cântă pe capete. Atunci faţa lui Vodă se înăspri şi luă înfăţişare îngrijorată: — Arhon vistiere, asta e rău, de aceea acum sa ne oprim. Dacă norodul a trecut la veselie, asta însemnează că nu mai poate răbda. Parcă s’ar fi întors vremurile de atunci. Când actualul regim a fost chemat să cârmuiască din nou, în toată ţara a fost mai întâi uimire, apoi strângeri de pumni. La Bucureşti pe străzi, prin tramvaie, în localurile publice, manifestaţiile ostile au fost numeroase şi violente: în alegerile pentru parlament Capitala a votat cu mari majorităţi pentru candidaţii opoziţiei. Şi după aceea a urmat o dârză opoziţie a partidelor şi violenţe de presă şi tot ceea ce inspira o supărare. Apoi îndârjirea populară a crescut ! Cazul Iuliu Maniu! Cazul Mihalache ! Cazul Forţu ! Cazul atelierelor de la căile ferate ! Nevoia de a se institui starea de asediu ! Scrâşnire din dinţi ! Svonuri de criză ministerială ! Dar niici un fir de iarbă nu s’a mişcat în ţară mai tare decât a fost suflarea vântului ! Cu cât s’a supărat mai tare norodul, cu atât s’a îndesat guvernul mai statornic în scaunul puterii. După aceea a urmat minunea’Apele s’au domolit. In presă este apă de trandafiri, in public este veselie ca niciodată ! Râd toţi românii întocmai ca paiaţa din opera italiană La cinematograf toate sălile pline. La revistă se râde cu fălci încleştate ! La percepţii încasările curg mai bogat decât în toţi anii de mai înainte. Numărul sinuciderilor din cauză de sărăcie, a scăzut simţitor. Cererile de valută pentru petrecere în străinătate au crescut enorm la Banca Naţională, fapt care a îngrijorat pe d. ministru Mironescu! In sfârşit, niciodată în ţară nu s’a râs mai mult!... Dar... printre rânjete se simt şi suspinele şi blestemele! Poporul trebue să fi ajins la acel punct mort care a mirat atât pe Arhon vistierul de odinioară, şi a încreţit sprâncenele lui Vodă. Veselie cu stare de asediu este o veselie de ritm nou, este nepăsarea din partea unora şi focul de sub cenuşă pentru alţii! Ce va mai urma se va vedea ! Aşa se întâmplă totdeauna ; cei cari scrâşnesc din dinţi de durere, rabdă, cei cari nu pot răbda, chinese de veselie. Dacă primăverile sunt aducătoare de speranţe, în schimb toamnele, mai ales pentru guverne, sunt aducătoare de melancolie. Iar sărmanele popoare cărora nu le mai este dat să râdă decât numai pentru ca să-și ascundă durerile, nu ai veselia fericirii ! CONSTANTIN BACALBAŞA — xox— TRAGEDIA A DOI AVIATORI ----------xox--------- Aviatorii spanioli : căp. Barberan şi locot. Collar, cari s’au prăbuşit cu avionul în Mexic, după ce realizaseră în condiţiuni bune raidul direct Spania-Cuba. Victimele cutremurului catastrofal din Sumatra — SUTE DE MORŢI — Londra, 28 (Rador).— Se comunică din Baiavia că numărul victimelor omeneşti de pe urma cutremurului, care bântuie insula Sumatra, de 36 ore, este de 250 morţi. Numărul răniţilor nu se cunoaşte încă. Printre victimele cutremurului de pământ nu este nici un european. -xox- OMUL D-LUI ROOSEVELT Profesorul RAYMOND I. MOLEY colaboratorul intim al preşedintelui Statelor Unite, trimis speciali la conferinţa de la Londra, spre a susţine interesele americane. -xox- film al iroaianii italiene Hidroavionul generalului Balbo, portalui comandantul escadrilei în rada Orbetello. Ministrul de externe al Franţei despre situaţia din Europa Centrală Paris, 28 (Rador). — In faţa comisiunii pentru afacerile străine a Camerei, d. Paul Boncour a făcut un expozeu cu privire la chestiunea împrumutului austriac. D-sa a înfăţişat comisiunii demersurile făcute în această privinţă şi dispoziţiile luate de guvern pentru terminarea operaţiunii internaţionale începută in sensul vederilor exprimate de Parlament. In continuare, ministrul de externe a arătat că, în chestiunile în legătură cu Europa Centrală, guvernul francez acţionează ţinând seamă în cel mai înalt grad de interesele Micii înţelegeri. D. Paul Boncour a subliniat apoi că realizarea împrumutului austriac nu poate depinde de considerente de ordin politic. In ce priveşte chestiunea restaurării monarchiae într'o eventuală Austro-Ungarie, D. Paul Boncour a declarat că nu poate fi vorba de o asemenea eventualitate la Quai d’Orsay. D-sa a recunoscut necesitatea unei organizări economice a țărilor dunărene. Situaţia comparativă a minorităţilor din Europa centrală Zilele trecute s-a angajat o discuţie in Camera din Budapesta relativă la situaţia minorităţilor din Ungaria. Deputatul german din partidul guvernamental, d. dr. Bleyer, a făcut o expunere interesantă asupra cauzelor scăderei brusce a populaţiunii minoritare germane din această ţară, în deceniul 1920—1930. După recensământul din 1920 numărul germanilor din Ungaria a fost de 551.000, iar după recensământul din 1930 el a scăzut brusc la 478.000 Dacă luăm în consideraţie nu numai pierderea de 73.000, ce reese din cifrele comparative, ci şi creşterea naturală din ultimul deceniu, reese o pierdere reală de 110.000 de suflete, adică o proporţie de 20%. Cum s’ar explica această scădere anormală ? In primul rând prin politica şcolară a guvernului maghiar, D. dr. Bleyer a reamintit că printr’un decret lege, fostul guvern Bethlen, a creiat trei tipuri de şcoli minoritare: 1) Tipul A, cu limba de instrucţie exclusiv germană; 2) Tipul B., cu limba de predare mixtă ; 3) Tipul C., cu limba de instrucţie maghiară, prevăzând numai un curs pentru limba germană. De fapt, nu au funcţionat şcoli de tipul A. decât în zona frontierei de Vest; şcolile de tipul B., au scăzut din an în an, fiind mai mult şcoli de tipul C., iar şcolile de tipul C., au fost transformate în Şcoli maghiare, elimiinându-se din învăţământ limba germană. In urma măsurilor luate de ministerul instrucţiei publice maghiar, în şcolile catolice, învăţământul religios predat în limba maternă, a fost suprimat, aşa că elevii germani au fost cu desăvârşire înglobaţi în sistemul de învăţământ maghiar, chiar în domeniul confesional. Cu toate ordonanţele lansate de fostul guvern Bethlen, nu există în toată Ungaria o singură şcoală civilă, un singur liceu, în care învăţământul elevilor minoritari să se facă, integral sau parţial, în limba maternă respectivă! De asemenea nu există nicio şcoală normală pentru formarea personalului didactic necesar tineretului şcolar minoritar... In urma acestor misiuni — a declarat d. dr. Bleyer — 70% din numărul absolvenţilor germani ai şcolilor primare, nu cunosc bine limba maternă, iar 90% din germani, absolvenţi ai liceelor, nu pot redacta o scrisoare în limba lor maternă ! Aşa se explică scăderea populaţiei minoritare germane din Ungaria după recensământul din 1930. Totuşi, contele Bethlen, a fost acum câtva timp la Berlin şi, într’o conferinţă pronunţată în acest oraş, a avut îndrăzneala să asigure pe germani, că Ungaria este o ţară liberală, în care toate elementele minoritare se bucură de un tratament privilegiat ! Fireşte, că dacă minoritatea germană este supusă unui asemenea regim şcolar, cu tendinţe vădite de maghiarizare forţată, cu toate relaţiunile amicale dintre Germania şi Ungaria, celelalte minorităţi — române, cehoslovace şi iugoslave — sunt supuse unui regim şi mai drastic. Drepturile lor sunt complet nesocotite. In comunele locuite de o populaţie majoritară românească, instrucţia în limba română, în şcolile elementare, este o parodie odioasă ! Guvernul a numit ca învăţători şi institutori în aceste şcoli, secui, care nici nu cunosc limba românească. Aceleaşi procedee se aplică şi minorităţilor cehoslovacă şi iugoslavă. Iată cum înţeleg ungurii să respecte pactul minorităţilor ! Cu toate acestea ei nu încetează să aducă învinuiri statelor vecine privitoare la tratamentul minorității maghiare, învinuiri lipsite de orice temei. -xox- In jurul unui protest al ungurilor impotriva României Londra, 28 (Rador).—« Camera Comunelor, un deputat a întrebat azi dacă s’a atras atenţia d-lui John Simon asupra unui protest pe care o asociaţie naţională ungară l-a făcut la Societatea Naţiunilor în chestiunea unor excese pe cari mai mulţi ţărani români, le-ar fi comis în ziua de 29 Mai în Ardeal împotriva unor locuitori unguri. Deputatul a întrebat deasemenea ce are intenţia să facă guvernul britanic in această chestiune. Sir John Simon a răspuns: — Am cerut lămuriri la secretariatul Societăţii Naţiunilor şi mi s’a răspuns că nu s’a primit nici un protest de acest fel. Principele Nicolae la Praga Primirea A. S. Regale la aerodromul din Praga de către d-nii miniștri / Ăi, Dostalek și Rouck “ fránjia. Principele Nicolae a părăsit Varşovia Varşovia, 28 (Rador). — A. S. R. Principele Nicolae a plecat azi dimineaţă cu avionul spre Paris. La plecare au asistat d. Beck ministrul afacerilor străine ; d. Butkiewicz, ministrul comunicaţiilor ; d. Szembek, viceministru al afacerilor străine, și generalul Fabrycy, ministrul de război. O companie de infanterie cu drapele a dat onorurile militare, iar în momentul plecării orchestra a executat Imnul naţional român. --XCX Au ucis un copil, ca să-i dea sângele unui bolnav Madrid, 28 (Rador).— In localitatea Ubeda, provincia Jao, a fost descoperită o crimă oribilă. Un tânăr a răpit un copil de 28 luni, apoi, în tovărăşia altor doi tineri, l-au ucis spre a da sângele copilului unui bolnav. Toţi trei criminalii au fost arestaţi. Poliţia a fost nevoită să ia măsuri de apărare ca mulţimea înfuriată să nu ia închisoarea cu asalt, spre a linşa pe vinovaţi. ----------xox--------- Estonia renunţă la etalonul aur Tallin, 28 (Rador). — Estonia a decis să abandoneze etalonul aur care stă acum la baza devizei estonieme. Tallinn, 28 (Rador). — Ministrul economiei a declarat într’o şedinţă extraordinară a parlamentului, ţinută azi, că va reduce coroana estoniană la nivelul coroanei suedeze. Operația aceasta implică o devalorizare cu 35 la sută a monedei estoniene. ----------XIX----------- Maxime și cugetări Relele închipuite vor deveni repede reale dacă ne gândim prea mult la ele. Intr’un mo- ment de visare vedem un cap pe un zid; cu câteva trăsături de creion îlputem face vizibil. • (Swift) m Roma, Iunie ! Eram într’o zi vecinul de masă al blândului şi încântătorului poet belgian Emile Verhaeren, care mi-a spus cât de periculoasă îi părea desvoltarea crescândă a urbanismului. Oraşul tentacular, — această definiţie era a lui, — îi apărea un pericol social, politic, spiritual. Prooroc, ca orice adevărat poet, Verhaeren vedea just şi multă vreme după strigătul lui de alarmă s’a văzut cam pretutindeni câte ravagii săvârşise şi mai face şi acum acest nou rău. Suntem înspăimântaţi văzând, cum vălul tot mai mare de pietre şi ciment goneşte natura sănătoasă şi verde, în vreme ce chemarea halucinantă a oraşului goleşte încet câmpiile. România este fericită, întrucât respiră doar atât de frumos prin minunatele ei păduri, iar Capitala ei se împodobeşte cu frageda tinereţe a parcurilor şi grădinilor, astfel că e desigur de prisos să o sfătuim să se ferească. Aiurea însă problema a devenit gravă. Lumea se îngrămădeşte în oraşe, unde se înăbuşe, cele mai mici grădini devin oaze şi cartierele populare nu sunt de cele mai multe ori decât nişte stupi în cari piere şi degenerează mulţimea transfugilor de la ţară. • Wells, în nu mai ştiu ce anticipaţie, ne arată viitoarele populaţiuni îngrămădite toate în oraşe. Scriitorul englez prevede că vastele întinderi pe cari nu se află case încă vor mai dăinui, dar nu vor mai fi câmpiile frumoase şi împădurite. Nu va mai fi câmpia aşa cum o cunoaştem şi-o iubim încă, vor fi exploatări agricole posomorâte, unde multe maşini şi foarte puţini oameni vor fi de-ajuns să poată alimenta oraşele. Dar oare numai grâul şi legumele ne fac preţioasă câmpia ? Nu trăim numai din pâine şi pare că un fel de desnădejde cuprinde spiritul numai la gândul unei civilizaţii închise în liniile geometrice şi neîndurate ale pie-,trii. Acest neajuns e vădit chiar in Statele Unite şi în Australia, dar el bântue mai ales în Europa. De pe acum Belgia se plânge că şoselele oraşelor ei sunt gata să se împreune in mai multe regiuni şi în Franţa lumea se plângea mai deunăzi de soarta unor anumite sate cari complet pustiite, cad în ruine. In Italia s’a constelat deasemenea câteva ravagii. Emigrarea anemia regiuni întregi, atracţia oraşelor la rândul ei slăbea oraşele, mai ales acelea din zonele muntoase. Un astfel de fenomen era cu atât mai supărător cu cât echilibrul finaciar el însuşi, într’o ţară săracă în materii prime ca Italia, se bazează pe o agricultură rodnică şi generalizată, deşi diversă, din Alpi până în Sicilia. Dificultăţile economice ale lumii au oprit automat emoragia emigrării şi au făcut chiar să vină în Italia un număr considerabil de cetăţeni risipiţi dincolo de graniţe. Astfel, se numără aproximativ 1.150.000 şomeri şi de aceasta trebue să fitem socoteală ca să ne dăm seama că altminteri n’ar mai fi şomaj în Italia. De pe urma acestui fapt deci au trebuit să se reguleze dificultăţi deosebite, dar se înţelege că toţi cărmuitorii italieni simt o profundă satisfacţie să rezolve o atare problemă. înapoierea atâtor italieni la vechile căminuri, nu e oare o dovadă elocventă de încredere şi de speranţă ? Orice popor care crede în viitorul său nu trebue să facă oare astfel ca fiilor săi să le fie asigurat traiul pe pământul naţional? Iată o temă a cărei desvoltare ne-ar duce azi prea departe. Să spunem doar că greutăţile generale dacă au agravat dificultăţile italiene, au slujit ca stimulent puternic. Spre a favoriza în adevăr massele de muncitori s’a făcut emigraţie internă, adică s’au cultivat şi s’au pus în valoare regiuni întinse aproape pustiite la sud şi, Continuare In pag. 2-a Scrisori din Italia Sub semnul zeiţei Ceres de VERAX Vizită la ziarul nostru Elevii şcoalelor militare de aplicaţie şi pregătitoare de ofiţeri de adiţie au vizitat Miercuri ziarul nostru, conduşi fiind de d-nii : int.-col. Al. Miulescu, int. maior I. Ureche, int.-cpt. M. Mitache, cap. C. Cazacu, adm.-lt. Gh. Cazacu şi adm. It. C. Pădureanu.