Universul, noiembrie 1937 (Anul 54, nr. 301-315)
1937-11-01 / nr. 301
Anul al 51-lea 16 Pagini EXEMPLARUL I Is ( In strainatate:.6 Iei Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G Ie P. T. T. No. 110.288/932 FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 16 Pagini Nr. 301 Luni 1 Noembrie 1937 DIRECTOR: STELIAN POPESCU Sârma ghimpată S’a anunţat în mod oficial intensificarea lucrărilor pentru colonizarea graniţelor cu mase de luptători români din războiul pentru întregirea neamului. Este răspunsul cel mai oportun exprimărilor periodice de tendinţe revizioniste, despre care o experienţă îndelungată dovedeşte că sunt datorite mai mult intereselor interne decât celor externe. Dacă această operă de apărare naţională ar fi fost îndeplinită mai de mult, eficacitatea ei s’ar fi găsit astăzi în plină funcţiune. După războiul din 1877, colonizarea Doborgei cu veteranii Independenţii a intervenit la uni interval mai scurt; roadele sale s’au dovedit folositoare. Franţa a construit la răsărit bariera Maginot, model impunător de fortificare modernă, în cel mai mic răstimp în raport cu proporţiile sale uriaşe. Necesitatea unui strat impermeabil de-a lungul tuturor hotarelor contra transfuziunilor duşmănoase este îndreptăţită nu numai de un imperativ elementar al siguranţei externe a Statului, ci şi de realizările pe cât de tendenţioase pe atât de periculoase ale unora dintre foştii inamici. Cine nu cunoaşte sforţările şi sacrificiile mari şi continui consacrate aşezării unui cordon maghiar cât mai lung, cât mai adânc şi cât mai instruit pentru eventualităţi pe jumătate din graniţa noastră dela apus ? Este adevărat că intenţiunile urmărite de statul vecin s’au isbit în parte de opera de prevedere care a fost liberarea minorităţii maghiare din România de sub iobăgia agricolă, în care se sbat şi astăzi masele de peste hotar, dar nu este mai puţin adevărat că perseverenţa de dincolo în a agita iridenţa de dincoace impune generalizarea unui strat izolator, înfăptuit cât mai repede, cât mai bine, cât mai puternic. Unde s’ar putea găsi materialul cel mai bun, cel mai sigur pentru atingerea acestui scop, decât în luptătorii cari şi-au expus viaţa pentru apărarea patriei lor cu un avânt şi cu o abnegaţie ce legitimează cele mai mari speranţe pentru viitor ? Simbol de întrupare a unei enorme sârme ghimpate la hotarele ţării, colonizarea românească va constitui un dig permanent împotriva oricăror acţiuni sediţioase cu caracter extern. Desigur însă că eficacitatea unei realizări de asemenea proporţii stă în raport direct cu condiţiunile în care va fi săvârşită. Se impune ca cel puţin în ce priveşte apărarea naţională să se afirme acea unitate de concepţie, acea continuitate de înfăptuire, acel spirit de selecţiune a elementului uman şi a elementului material, acea subordonare a oricăror preocupări politice sau de alt caracter subiectiv, care, din nefericire, au lipsit în multe împrejurări, când s’ar fi putut obţine rezultate mai bune decât cele produse. Când dela un capăt la altul al hotarelor va domina sufletul românesc, topind cu căldura lui orice uneltiri potrivnice neamului, ţara noastră va dispune de încă o forţă mai mult pentru apărarea atât a drepturilor sale imprescriptibile, cât şi a păcii. S’a descoperit un complot pentru asasinarea cancelarului Schuschnigg Viena, 29 (Rador). — Corespondentul agenţiei „Reuter” anunţă: Din sursă oficială se anunţă că organele poliţieneşti au descoperit un complot pentru asasinarea cancelarului Schuschnigg. Din aceiaşi sursă se adaugă că primejdia care ameninţă viaţa cancelarului nu a fost încă îndepărtată, deoarece doi membrii ai unei organizaţii teroriste străine, care — se spune — au fost trimişi la Viena pentru săvârşirea asasinatului, sunt încă în libertate. Se crede că ei intenţionează să-şi îndeplinească misiunea, aruncând bombe asupra automobilului cancelarului Schuschnigg atunci când acesta se va duce de la reședința sa particulară din Landstrasse la cancelariat. *( - -- '■ •tmmmela brah ILEANA ANTONI •V ft Recepţia de la legaţia turcă ■-o Vineri, cu prilejul aniversării republicei turce, la legaţiunea turcă a fost primită colonia turcă din Capitală. In lipsa ministrului Turciei, plecat la Ankara împreună cu d. Gh. Tătărascu, membri coloniei au fost primiţi de d. Bu,lend Uşasiigii, însărcinat de a-faceri, înconjurat de întregul personal superior al legațiunei. fila §° paie, ia anii ii o altare Discursul d-lui Yvon Delbos la congresul dela Lille Lillé, 29. (Rador). — D. Yvon Delbos, ministrul afacerilor străine, a pronunțat azi, în fața congresului partidului radiicalsocialist, un important discurs, în cursulcăruia s’a ocupat de politica externă a Franţei. La fel că şi d. Dalad iereri, d. Delbos a început prin a afirma voinţa de pace a Franţei, dar şi voinţă de a nu accepta nici o abdicare.» Cred —„a spus d-sa — că Franţa, atunci când sunt în joc angajamentele sau interesele sale vitale, aredatoria să privească cu sânge rece şi hotărîre situaţia, pentru a putea face faţă oricărei eventualităţi. Cel mai sigur mijloc de a se evita râzboiul este a arăta că Franţa este unanimă spre a se apăra, ,ycăci, nu se atacă poporul care se ştie' că este unit, 'hotărât şi puternic”. Politica noastră externă, a continuat oratorul, este în întregime inspirată de idealul democraţiei franceze. ' ’ ' _____ /j'.. V.] Constatând că Societatea Naţiunilor a suferit numeroase atingeri şi că există o adevărată criză a moralităţii internaţionale, d. Delbos a declarat că trebue mai înainte de toate să se salveze pacea care este ameninţată, „evitând imprudenţele şi slăbiciunile, care ar fi de asemeni primejdioase“. VOINŢA DE PACE A FRANŢEI D. Delbos a insistat apoi asupra voinţei de pace a Franţei care nu a neglijat nici un prilej de înţelegere cu celelalte ţări. Pentru Franţa, a adăugat d-sa, nu există pace adevărată decât aceea care este deschisă tuturor. Franţa nu se va lăsa târîtă în nici o cruciadă. Nu înseamnă să trădezi Societatea Naţiunilor, ci să serveşti idealul ei, atunci când cauţi să te apropii de alţii. Este joc lângă Societatea Naţiunilor şi în deplin acord cu ea pentru înţelegeri concrete, limitate, cu obiecte precise, între ţările direct interesate. D. Delbos citează în această privinţă cazul conferinţelor de la Montreux şi Nyon. Aceste conferinţe trebue să servească drept punte între statele membre şi statele nemembre ale Societăţii Naţiunilor. Ele pot soluţiona problemele vitale ce se pun pentru toţi, cum este chestiunea dezarmării şi aceea a materiilor prime. Cea s-a produs, Franţa îşi va respecta angajamentele luate“. „ Pacea, a continuat oratorul, se bazează şi pe respectul mutual al independenţii popoarelor. Aci este şi unul din motivele atitudinei Franţei în problema spaniolă. D. Delbos a insistat pentru a se reda caracterul sacru tuturor angajamentelor contractate. „Franţa, legată cu un anumit număr de state, înţelege să dea exemplul realităţii celei mai scrupuloase. In toate împrejurările, oricare ar fi forma agresiunei dacă agresian. Delbos susţine apoi politica de neintervenţie, spunând între altele : „Amestecul în viaţa internă a popoarelor este un angrenaj de război, în care nu am voit să intrăm, chiar sub formă legală, oricare ar fi simpatiile noastre pentru republica spaniolă. Dacă am fi acceptat riscul intervenţiei, multe obstacole s’ar fi ridicat în cale. Intervenţiile însă care s’au făcut pun chestiunea securităţii uneia din frontierele noastre şi libertatea comunicaţiilor cu Africa de Nord. Cu toată atitudinea pacifică a Franţei, trebue să se ştie că ultimele negocieri care au început nu pot fi eternizate. In ce priveşte retragerea voluntarilor din Spania, care a fost cerută comitetului de la Londra, trebue să se precizeze că nimeni nu se gândeşte să-şi asigure poziţii ameninţătoare în Spania şi coloniile sale”. AMICIŢIILE FRANŢEI Trecând la amiciţiile Fran- Ite., d. Delbos, după ce a amintit în primul rând solidaritatea franco-britanică, a spus : „Prin acordul de la Rambouillet am împrospătat alianţa cu Polonia. Pactul franco-sovietic îşi păstrează întreaga sa valoare. Solidaritatea care ne leagă de Mica înţelegere a fost mărturisită de curând de Regele Carol II al României şi de d. Stoiadinovici ,primul ministru al Iugoslaviei. Pe de altă parte, prin discursurile lor de nobilă inspiraţie, preşedintele Roosevelt şi d. Hull au făcut să se audă marea voce a republicei americane”. D. Delbos a insistat apoi asupra acţiunei curagioase a Sfântului Scaun în favoarea păcii şi a libertăţii. INTRE FRANŢA ŞI GERMANIA Referindu-se la raporturile dintre Franţa şi Germania, oratorul a declarat : „Aceste două ţări ar săvârşi cea mai tragică greşeală dacă nu ar ajunge să se înţeleagă“. D. Delbos a încheiat astfel : „Calea care duce spre pacificarea generală este încă plină de obstacole. Nimic nu este pierdut, totul va putea fi salvat, numai cu condiţia ca Franţa să rămână unită şi puternică“. RESPECTUL ANGAJAMENTELOR AMESTECUL STRAIN IN SPANIA D. VON DELBOS, ministrul de externe al Franţei — .... xox a xox—— şi simii cu patria mumă Eri s’a sărbătorit la Chişinău, împlinirea celor 20 de ani de când s’au adunat în acest oraş ostaşii români din Basarabia, cari au luptat în timpul războiului pe diferite fronturi şi, împreună cu fruntaşii naţionalişti ,moldoveni“, au constituit cel dintâi „Sfat al Ţării“, ce avea să hotărască, nu unirea — după cum se obicinueşte să se spună — ci reunirea provinciei dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră cu ţara românească din care a făcut parte integrantă până la 1812. In epoca aceea plină de frământări şi de nesiguranţă pentru numeroasele triburi, popoare şi naţionalităţi din Rusia, în plină convulsiune revoluţionară, românii au înţeles că a sunat ceasul liberării lor de sub jugul moscovit şi numai prin voinţa lor puternic manifestată şi prin solidaritatea lor, în lupta pentru independenţă, vor putea să rupă lanţurile robiei şi să se împlinească dorinţa lor: reunirea cu patria-mamă. Până la înfăptuirea unirii definitive, s’a cerut mai întâi autonomia Basarabiei şi despărţirea ei de statul rusesc, adică dezanexarea pe temeiul principiului naţionalităţilor şi a liberei dispoziţii a popoarelor, — cele două principii recunoscute chiar de conducătorii revoluţiei „maximaliste“. Ideia autonomiei Basarabiei a fost discutată în primul congres al moldovenilor din Basarabia, ţinut în Mai, 1917, — deci, cu câteva luni înainte de congresul naţionalităţilor din Kielv. Românii, care luaseră parte la prima şedinţă a adunării deputaţilor, ţărani din Basarabia (21-24 mai 1917), nemulţumiţi de pretenţiile celorlalte naţionalităţi minoritare, s’au retras din adunare şi au ţinut un congres al lor naţional, în care, după ce au stăruit asupra „necinstirii şi nesuferiţii de către ruşi, bulgari şi alte popoare, a limbei moldoveneşti şi a neamului moldovenesc, fiindcă „ei cereau prea tare autonomia“, au votat o rezoluţie în care prevedeau „şcoală naţională, autonomie, pământ şi voie“. In ziua de 30 octombrie 1917 s’a ţinut apoi la Chişinău adunarea ostaşilor români basarabeni şi s’a constituit „Sfatul Ţării“, care a hotărît să se ia în seamă voinţa poporului român ce formează majoritatea populaţiei Basarabiei de a se libera de legăturile ce le-a avut în trecut, prin silnicie, cu fostul imperiu ţarist. In ziua de 2 Decembrie 1917, „Sfatul Ţării“— adunarea naţională a Basarabiei — a votat o „declaraţiune“, în care spunea că singura scăpare a naţionalităţilor, este să se unească şi să alcătuiască „stăpâniri naţionale în hotarele ţărilor unde locuesc“. „In virtutea temeiului acestuia şi având în vedere şi aşezarea rănduelei obşteşti şi întărirea drepturilor câştigate prin revoluţie, Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte, Republică Democratică Moldovenească“. Românii însă nu admiteau să mai aibă nici o legătură, sub nici o formă, cu Rusia şi de aceia Sfatul Ţării din Chişinău, în şedinţa dela 24 Ianuarie 1918, a votat în unanimitate, o rezoluţiune prin care a proclamat independenţa Basarabiei: „In împrejurările actuale — se spune în această rezoluţie — ne găsim în necesitatea istorică să declarăm, conform voinţei poporului, o republică moldovenească, liberă, autonomă şi independentă, care singură are dreptul să hotărască de viitorul dativelor sale“. A doua etapă trebuie să fie urmată de a treia: unirea cu patria-mamă, România. Adunarea din judeţul Bălţi a fost cea dintâiu, care în ziua de 3 Martie 1918, a votat, în unanimitate, o rezoluţie, prin care cerea Sfatului Ţârei să „proclame de urgenţă, în numele ţării întregi, unirea atât de arzător dorită, unirea sfântă şi vecinică a Basarabiei cu patria noastră mamă, România, care va garanta, ca o mamă adevărată, drepturile cucerite de poporul nostru după revoluţia din 1917“, iar la 27 Octombrie st. V., Sfatul Ţării a votat reunirea definitivă, cu patria mamă. Numeroase accidente provocate de ceaţă la Hamburg şi împrejurimi Berlin, 29 (Radar).—O ceaţă foarte deasă abătută asupra Germaniei de Nord, paralizează navigaţia pe Elba. Portul Hamburg este şi el imobilizat. In port, sunt blocate 40 de vapoare. In apropiere de Hamburg s’a înregistrat şi o nenorocire de cale ferată, provocată de ceaţă. Un tren a intrat într’un grup de muncitori cari lucrau la repararea liniilor. Sunt patru morţi. O zăpadă abundentă cade în regiunile nordice. ——XOX — XOX—psw» Londra, Octombrie Obârşia înţelegerii anglofranceze, în forma ei activă, este ameninţarea militarismului german. Când acesta, imediat după încheerea păcii, n’avea mijloacele de a vătăma, legătura dintre Marea Britanie şi Franţa, s’a slăbit imediat. Aceasta s’a văzut pe vremea afacerii Chanak, când francezii n’au ajutat pe englezi împotriva Turciei, şi pe vremea ocupaţiei Ruhrului de Franţa, când Anglia a refuzat să participe la această acţiune represivă, înţelegerea anglofranceză a reînviat, numai după ce reinarmarea Germaniei a devenit ameninţătoare pentru securitatea Europei. Dar ameninţarea militarismului de la Berlin a sporit de când a început să ia o formă concretă: combinaţia italo-germană, cunoscută sub numele de axa Roma-Berlin. In mai multe rânduri am vorbit de greşelile săvârşite de diplomaţii înţelegerei anglo-franceze, cari au îngăduit acestei axe a se naşte şi de a se consolida apoi, prin etape progresive. Nu ne vom pierde timpul să înşirăm încă odată aceste greşeli. Ne e de ajuns astăzi să ştim, că axa Roma-Berlin e o realitate tangibilă şi care întăreşte forţa ameninţării germane. Întărirea axei Roma-Berlin nu s’a terminat. Şi mai puţin încă se poate vorbi de slăbirea ei, pentru că diplomaţia înţelegerii anglo-franceze n’a găsit încă mijlocul practic să ajungă la scopul dorit deopotrivă de d-nii Neville Chamberlain şi Chartemps, adică la o lichidare definitivă a diferendului lor cu Ducele. Metodele diplomatice sunt astfel, încât avem puţină speranţă că această lichidare atât de dorită şi atât de necesară se va putea realiza într’un viitor apropiat. Trebuie să studiem, deci influenţele axei Roma-Berlin asupra afacerilor Europei centrale. Astfel vom putea găsi punctele nevralgice, unde interesele opuse ale Marii Britanii de o parte şi ale Italiei şi Germaniei de cealaltă, se ciocnesc în chip periculos. Spania reprezintă unul din aceste puncte. Dar în această problemă, situaţia, după un moment foarte critic, pare a fi din nou dominată de procedura diplomatică a Comitetului pentru neintervenţie in Spania. Se poate ca ea să se aprindă din nou, dar în acest moment când vă scriu opinia e mai optimistă. Există însă în Europa Centrală un al doilea punct nevralgic primejdios şi care de câteva luni dă semne de o posibilă agravare. Acest punct e în Cehoslovacia. Din momentul ce Roma şi Berlin socotesc că e în interesul lor să se înţeleagă, chiar numai pentru un timp, devine inevitabil pentru amândouă ţările să ajungă la un compromis şi în ce priveşte interesele lor divergente în ţările mici din basinul dunărean, adică în Austria şi Cehoslovacia. Un asemenea compromis între Roma şi Berlin nu produce la Viena o reacţiune violentă, pentru simplul motiv că guvernul austiac nu este de loc în stare să poată rezista voinţei comune a acestor doi puternici vecini. Viena nu e liniştită decât atât timp cât germanii şi italienii îşi opun forţele respective pe premier. Situaţia e cu totul diferită pentru Cehoslovacia. Politica ei nu este orientată nici spre Roma nici spre Berlin. Ea aparţine unui grup de state a căror, ideologie este opusă, prin natura ei, axei Roma-Berlin. Praga n’a acceptat niciodată să fie protejată nici de Berlin nici de Roma. Primejdia pentru ea, era reală chiar pe vremea când Italia și Germania se găseau în câmpuri diferite. Această primejdie s’a înzecit de când între aceste două mari puteri s’a stabilit o unitate de vederi şi de aspiraţiuni. Cehoslovacia e legată de (Continuare în pag. 2-a) SCRISORI DIN LONDRA CEHOSLOVACIA de AUGUR