Universul, iulie 1938 (Anul 55, nr. 178-189)
1938-07-01 / nr. 178
Anul al 55-lea Fohdator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL« S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov SPORIREA VEHICULELOR AUTOMOBILE Cu toate că trăim în secolul technicei şi al precisiunii, industria legendelor continuă să facă la noi bună carieră. In jurul oamenilor, ca şi în jurul unor anumite stări de lucruri. Judecând după forfota maşinilor — mai ales în anumite ore din zi şi din noapte — la şosea, pe calea Victoriei şi pe bulevardele bucureştene — şi impresionat de abuzul practicat cu automobilele autorităţilor (prima grije a unei instituţii publice, din chiar ziua când a luat naştere legală, este să-şi procure o cât mai luxoasă limuzină), publicul nostru şi-a format într’adevăr credinţa, că România ar fi un Eldorado al vehiculului cu motor. Ba credinţa aceasta că am avea prea multe vehicule motorizate, a răzbit, se pare până sus, la forurile tutelare, de îndată ce din toate părţile curg măsurile par’că pentru stăvilirea şi oarecum pentru reprimarea curentului de înmulţire a automobilelor în România. Nimeni nu stă să se gândească măcar câte utilităţi de ordin economic şi social sunt legate de numărul vehiculelor cu tracţiune rapidă într-o ţară , că automobilul este un instrument nepreţuit în slujba civilizaţiei şi a prosperităţii; că el desfiinţează distanţele şi pune in contact oamenii şi interesele din regiunile cele mai diferite; că, înlesnind astfel circulaţia oamenilor ca şi a bunurilor, aduce după sine sporirea ocaziilor de afaceri şi înviorarea economică a regiunilor pe care le străbate. Singură utilitatea lui extraordinară din timp de război ar putea fi un argument decisiv pentru favorizarea sporirii parcului naţional de automobile şi pentru înfiinţarea unor uzine proprii de fabricat tipurile adecvate, cum şi piesele de schimb necesare. Căci revenind la problema automobilelor din ţara noastră, este locul să ne întrebăm dacă numărul lor este atât de prisoselnic, încât să îndreptăţească rigorile tratamentului la care sunt supuse. Intr’un substanţial şi foarte judicios articol apărut în „Monitorul Petrolului Român“ din 15 iunie a. c., d. , ing. C. Osiceanu, preşedin- tele Asociaţiei petroliştilor din România, vorbind de „consumul intern de produse petrolifere“, tratează şi problema tracţiunii mecanice din ţara noastră, arătând că sub acest raport — şi în ciuda prezenţei combustibilului lichid la noi — suntem în coada ţărilor. Avem numai 33.000 de vehicule automobile, de 4 ori şi ceva mai puţine decât Cehoslovacia, care numără 135.000 unităţi, deşi noi avem aproape 20 milioane locuitori, iar ea numai 15 milioane, deşi noi suntem ţari exportatoare de petrol, iar ea îl importă; avem peste 6 ori mai puţine decât Belgia, care numără 210.000 unităţi, deşi nu are decât 8 milioane loc. şi importă benzină, de 3 ori mai puţine decât Elveţia, care numără 95.000 de unităţi şi numai 4 milioane de locuitori, importând benzina. Ce să mai vorbim de Statele Unite, care au aproape 29 milioane de automobile, adică lui automobil la 4 locuitori, în timp ce noi avem unul la 591 locuitori... Sporirea parcului naţional de automobile este o necesitate, care nu mai are nevoe să fie documentată. Dar ea trebue să meargă mână în mână cu refacerea drumurilor şi cu creiarea unei industrii indigene a automobilului, spre a nu mai fi tributari străinătăţii. (Numai în 1937 am importat automobile, motociclete şi piese de schimb în valoare de circa 627 milioane lei). Apei, în vederea beneficiilor indirecte, pe care Statul şi economia generală le vor culege de pe urma sporului de circulaţie, ca măsură de încurajare se impune degrevarea neîntârziată a benzinei automobile de sarcinile prea mari cari o apasă. Tot din articolul d-lui ing. C. Osiceanu aflăm că din preţul de vânzare de lei 10.30 loc o fabrică al benzinei de automobil, taxele de consumaţie şi drumuri reprezintă 8.30, adică de 4 ori şi ceva preţul mărfii. Iată atâtea situaţii nefireşti care ţin în loc mişcarea înaintea ţării şi a căror îndreptare ar servi în primul rând interesele bine cântărite ale Statului. */ani In România: S lei In străinătate: 6 lei EXEMPLARUL taxa poștală plătită In numerar conform aprobării dir. G le P. J. T. No. 120.288/932 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE Şl TELEFONICE REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 f.*. 178 Vineri 1 Iulie 1958 14 Pagini DIRECTOR $I ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Neastâmpărul maghiar de EM. HAGI MOSCO După cum molimele endemice, spre pildă, ciuma în Indii, somnul in Africa ș. a., au o mai mare sau mai scăzută putere de întindere, tot astfel, revizionismul maghiar, răbufneşte la soroace, mai mult sau mai puţin hotărite. Ca şi flacăra sfântă pe care o întreţineau vestalele, rana Ungariei ciopârţite este păstrată sângerândă de anumiţi interesaţi, ca nu cumva du- t rerea să amorţească. Sunt unele vise pe cari omul voeşte să le trăiască şi treaz. Aşa este cu visul întregirii marghiare! Dovada acestei iviri a molimei o aflăm din „Neamul Românesc“ prin chiar pana I d-lui Nicolae Iorga, cum se arată desgustat de propaganda făţişă de care — cum scrie d-sa — se loveşte omul oriunde s’ar învârti in Italia ! Acolo, focul sfânt al închegării „statului milenar“ este întreţinut în ciuda simţământului de solidaritate latină sau de amintire a luptelor duse împreună pentru acelaş scop: dobândirea de pământ cotropit. Fără îndoială, că fiecare este stăpân pe cugetul şi sufletul său. Voluntarii români cari au luptat în marele războiu, sub cutele tricolorului italian, ştergeau ce făcuseră din poruncă strămoşii ungurilor la Solferino şi Custozza. Din parte-ne, nici când nu s’a stins şi nu se va stinge, mândria ce o simte Românul când şi aminteşte de obârşia romană. Această legătură de sânge a fost lanţul dintre românii de pretutindeni pe care nu l-a putut frânge nici despărţirea silnică, nici obida străină. Vinovaţi sunt acei cari nu ştiu să se împotrivească acelei propagande înţelegătoare a marginelor cari nu pot fi depăşite. Maghiarii, şi cei cari I îi ascultă, uită Ianka-Puszta, cu pata de sânge din Marsi(Continuare in pag. 2-a) începuturile scrise cale fi- losofiei la români se ivesc în I cărţi deosebite feluri, iar nu I de o dată în cărţi propriu zise de filosofie, şi totuş ele cuprind o filosofie trdiţio- nală română creştină. Apoi apar din ce în ce cărţi spe- ciale de filosofie, mai întâi in traduceri, sau adaptări, şi cu timpul personale. Dar, din pricina vitregiei vieţii lor, românii au o cultură scrisă mai târzie, fără ca această întârziere să scadă din preţul acestei culturi. Astfel, de ex., scrierile cronicarilor, — Miron Costin Niculae Costin, Dumitru Cantemir, — din a doua jumătate a veacului al XVII-lea şi întâia jumătate a veacului al XVIII-lea, — sunt lucrări de istorie, dar ele cuprind şi o filosofie care, după cum se poate constata studiând-o, este filosofia tradiţională română creştină. In acelaş timp, şi în tot veacul al XVIII-lea, sunt cărţi speciale de filosofie în România, dar scrise în greceşte şi care se învăţau la şcolile greceşti de la Iaşi şi Bucureşti. Aceste cărţi erau cunoscute, fireşte, numai de protipendadă, nu şi de însuş poporul român. Apoi, după cum am spus, filosofia tradiţională română creştină este lămurită dirt ce în ce în cărţi speciale de filosofie scrise de români. Ea se strecoară mai întâi in traduceri sau adaptări. Astfel, (Continuare in pag. 2-a) LUNA CĂRŢII CARTEA DE FILOSOFIE de prof. MARIN ŞTEFĂNESCU — PIAŢĂ LA BRAŞOV TANTZI MIHAILESCU O axă a neutralităţii Ziarul „Politica“ din Belgrad crede a şti că d. Beck, ministrul de externe al Poloniei ar tinde la creiarea unei „Axe a neutralităţii“ ce s-ar întinde de la Helsinki (Finlanda) şi până la Ankara. Ziarul adaogă că rolul acestei axe ar fi să asigure un maximum de securitate statelor cari se găsesc în vecinătatea Germaniei şi a Rusiei Sovietice în caz de conflict între aceste puteri. Nu avem până în momentul de faţă nici o confirmare oficială a acestor intenţiuni atribuite d-lui Beck. Ultimile călătorii ale ministrului de externe polon au provocat diferite comentarii în presa europeană şi articolul ziarului „Politica“ poate să nu fie decât interpretarea unor aparenţe. Considerându-le ca atare, să vedem întrucât creiarea unei asemenea axe a neutralităţii ar fi într-adevăr o acţiune diplomati-'că utilă ţărilor cari ar face parte din ea, adică întrucât securitatea acestor ţâri ar căpăta astfel în-tr’adevăr un maximum de garanţii. Este incontestabil că , ţările cari ar intra în axa neutralităţii au între ele un punct comun, acela al securităţii şi independenţei lor politice şi economice. Principiul însuşi al securităţii colective care este la baza Societăţii Naţiunilor, este pornit din acest interes comun al tuturor statelor de a asigura independenţei şi integrităţii lor teritoriale un maximum de securitate. Nu ar fi deci surprinzător ca în virtutea acestui principiu şi în aplicarea lui, conducătorul politicei externe a Poloniei, care este membră în Soc. Naţiunilor să urmărească o apropiere între statele mai mult sau mai puţin expuse în caz de conflict armat între Germania şi Rusia Sovietică. Dar oare prin simpla constituire a unei axe a neutralităţii, adică prin simpla afirmare unilaterală a voinţei de a rămâne neutră se poate asigura în practică securitatea ? Neutralitatea este o situaţie de abstenţiune imparţială pe care o adoptă un stat faţă de ţările beligerante. Această situaţie însă trebue să fie încadrată în anumite reguli de drept internaţional, aplicabile pe de o parte statului neutru, iar pe de altă parte statelor beligerante. Iată deci o primă condiţie: declararea anticipată a neutralităţii unui stat sau a unui grup de state, trebue să fie recunoscută şi asigurată şi de celelalte state. Axa neutralităţii, în care ar intra deci ţările de la Helsinki la Ankara, ar trebui să aibă anticipat asigurarea respectării ei de către eventualii beligeranţi. Nu încercăm să intrăm în adâncul problemei dar, de la o primă examinare se poate vedea cât de greu ar fi de obţinut o asemenea asigurare anticipată din partea presupuşilor beligeranţi, Germania şi Rusia sovietică. Dar în afară de aceasta, examinând situaţia fiecăreia din ţările cari ar intra eventual în axa neutralităţii, se poate constata că dacă există intre ele interesul comun al securităţii şi independenţei lor, fiecare din ele însă are multiple interese diferite, fie din cauza situaţiei geografice respective, fie din cauza legăturilor şi angajamentelor internaţionale speciale, fie din cauza intereselor economice şi financiare cari variază de la stat la stat. In afară de aceste consideraţiuni, în cazul special privitor la eventuala constituire a „axei neutralităţii“, rămân o serie de dificultăţi a căror soluţionare este greu de prevăzut. In primul rând toate aceste state sunt membre în Soc. Naţiunilor şi ca atare ele nu pot rămâne neutre în cazul unui conflict întrucât statutul Ligii nu admite neutralitatea, naţiunile membre trebuind să se rânduiască de partea aceluia care a respectat legea, adică împotriva agresorului. In al doilea rând aceste state au obligaţiuni internaţionale cari în cazuri bine stabilite le împiedică de a rămâne neutre. Şi, mai presus de toate, va rămâne totdeauna un punct de întrebare dacă eventualii beligeranţi, în cursul conflictului vor respecta o neutralitate unilateral proclamată. In ziarul nostru am arătat şi cu alt prilej cât de riscată ar fi o politică externă care s’ar bizui pe singura garanţie a proclamării unilaterale a neutralităţii. Dificultăţile de realizare a unei asemenea politici, oricât de seducătoare ar părea ea în principiu, sunt atât de mari şi atât de evidente încât, fără a mai intra in cercetarea lor, neîndeamnă să rămânem mai departe la convingerea noastră. Rapidul-Ca»lag»-Seittif«rf despre care «m*» 1* «wn prtft—rt taurtfcwMB—tm Paris, Iunie Mâhnirea a fost mare în Franţa la ştirea că mama Reginei Angliei a murit şi că vizita Suveranilor a fost amânată până la 19 iulie. Amânarea serbărilor şi doliul Reginei e un început rău pentru minunatul sezon de vară care scaldă în lumină străzile Parisului, ar fi spus chiar câţiva superstiţioşi. E în adevăr o prevestire ? E ceva care ne vesteşte o catastrofă ? E drept că situaţia afacerilor europene ar putea cu adevărat să descurajeze pe optimişti. Dar publicul Parisian este puţin dispus, pentru moment, să vadă lucrurile în negru şi îşi spune că, în definitiv, evenimentele nu ne autoriză la un pesimism ciprintr’un comunicat oficial, cât e de mişcat de atenţia preşedintelui republicei care sugerase ideea amânării călătoriei regale peste câteva săptămâni. Şi Maiestatea Sa a adăugat că această călătorie, căreia îi dădea o importanţă europeană, se va desfăşura după ceremonialul fixat la început. Iată un lucru, care a atenuat oarecum mâhnirea francezilor. Dar cum s’ar putea descrie dezolarea nenumăraţilor supuşi ai Regelui Angliei, cari, de câtva timp au invadat Parisul şi se pregăteau să aclame pe luveranul lor ? Grupuri de 20 sau de 30 de tineri englezi, cu faţa trandafirie, abia scăpaţi din şcoale. co- SCRISORI DIN PARIS De la biserica Madeleine la palatul din Versailles de RENE SAIVE Lansarea unui nou torpilor iugoslav Belgrad. 28 (Rador). — Azi dimineaţă, s’a făcut la Split lansarea torpilorului „Lubliana”, în întregime construit în şantierele navale din acest oraş. La solemnitate au asistat reprezentanţii autorităţilor civile şi militare şi un numeros public. Torpilorul are un deplasament de 1500 tone, o lungime de 98 metri, o viteză de 38 mile pe oră și o putere motrice de 44 000 cal. --------ox®xo------- Foc mare in Germania Berlin 28 (Rador). — Un puternic incendiu a nimicit întreprinderea forestieră de la Freienwalde. In cursul operaţiilor de stingerea focului, doi pompieri și-au găsit moartea. •----—xxx®«C»)xxx-------- Fiul cel mai mic al președintelui Roosevelt s-a căsători cu d-ra Ann Lindsay Clark --------xxxjț * »xxx------- Urbanistica in preocuparea universală Congresul internaţional urbanistic a fost sorocit a se ţine, anul acesta, la Budapesta. Pentru pregătirea lucrărilor s’a hotărît, însă, ca delegaţii biuroului permanent al Uniunii internaţionale a oraşelor şi a Biuroului Institutului internaţional de ştiinţe administrative să se întrunească mai întâi la Bucureşti, intr’o conferinţă preliminară, care va fi un fel de „avant-gout“ al congresului plenar din Capitala Ungariei. Conferinţa de la Bucureşti s’a deschis chiar ori, la primăria municipiului şi lucrările ei pre- I zintă de la inceput un interes şi o semnificaţie care se cer relevate. Mai întâi, însuşi faptul situării problemelor urbanistice pe planul discuţiunilor internaţionale denotă ascensiunea pe care ele au dobândit-o azi în preocupările universale, şi, odată cu aceasta, ni se pune sub ochi — pentru a câtea oară? — adevărul reconfortant (din care conducătorii popoarelor ar trebui să tragă învăţămintele de rigoare), că peste atâtea mizerabile motive de harţă şi ameninţare care stărue între oameni, înaintea lor stau deschise atâtea câmpuri de muncă şi Înţelegere comună, care ar putea să schimbe în mai bine condiţiunea lor de viaţă şi destinele lor colective. Urbanistica este ea însăşi unul din aceste câmpuri de înţelegere şi de cooperare pozitivă între naţiuni. Chiar dacă i-am reduce conţinutul numai la problema prezentării exterioare a oraşelor, sub raportul esteticei, al planurilr de sistematizare, al grijii de a le imprima un stil arhitectonic propriu sau a-l perfecţiona pe cel existent, şi încă vom găsi în arena urbanistică, destule puncte de contact şi de cooperare între naţiuni. Dar, de fapt, urbaniştica nu înseamnă numai preocupări de estetică, de technică a sistematizărilor şi a construcţiilor, menite să asigure oarecum civilizaţia exterioară a oraşelor, ci ea cuprinde un complex de probleme de ordin social, economic, moral şi cultural, intime(Continuare in pag. 2-a) rmmmmm^mmnm-Ai immm imms— Codurile penale modificate vor apare zilele acestea Ministerul de justiţie comunică: Marţi dim. s-a întrunit, la ministerul justiţiei, sub preşedinţia d-lui Dinu Simion, secretar general, comisia pentru, modificarea codurilor penale. Comisia, în această şedinţă a terminat punerea de acord a codurilor penale cu disrpoziţiunile nouei Constituţii. Peste câteva zile, ante proectul de modificare a co- durilor penale va fi redactat definitiv şi supus pentru aprobare d lui ministru al justiţiei, împreună cu expunerea de motive care va arăta şi * A!*s —a /»rlîpînnuîlu Limba noastră ...un plin carnaval Sfat mare a ţinut Comitetul Asociaţiei profesorilor de română şi, potrivit dorinţii Congresului, a hotărît: „Fixarea a patru comisiuni, care vor lucra în direcţiunile următoare: morfologie, sintaxă, ortografie şi ortoepie, stil şi compoziţii“. Ne închipuim că profesorii cărora li s’a dat această Însărcinare au toată pregătirea. Nu se spune însă în cât timp se va face lucrarea. Cele „patru“ comisiuni pot să lucreze un an, doi, cinci, zece, treizeci. Apoi, când unii din domnii membri se vor fi ostenit de atâta muncă, ei au să-şi caute moştenitori, elemente tinere, care să ducă mai departe opera începută. In timpul acesta pe ce vor învăţa şcolarii ? Tot pe gramaticele pe care învaţă acum ? Iată, am în faţa mea una, care e la ediţia a VlII-a. Citesc: „Perioada cea mai obicinuită constaţi din protază (de la grecescul protasis,pus înainte) adică din propoziţiile (membrele perioadei) puse înainte şi din apodeză (de la grecescul apodosis, delegat, dat înapoi, plătit), adică propoziţiile puse în urmă“. După lecţia asta şcolarii învaţă că .„delegat“, „dat înapoi“, „plătit“ înseamnă... „propoziţie pusă în urmă“! Nu, domnilor profesori. Apodeza, ca termen de gramatică, înseamnă partea a doiua a perioadei fără nici un delegat, fără nici un dat înapoi şi fără nici un plătit. De o gramatică bună e nevoie grabnică Până la întocmirea unei astfel de gramatice, care cere timp mult şi muncă nu puţină — de ce s’o fi lepădat Academia de această a ei sarcină? — să se ia. Gramatica lui Tiktin, să se îndrepte unele greşeli şi să se împlinească unele lipsuri. Că, deşi veche de peste cincizeci de ani, Gramatica lui Tiktin e cea mai bună din câte s’au făcut la noi. Se pare însă că iubiţii noştri profesori de română dibuesc prin întuneric. Cea dintâi datorie a lor fiind apărarea limbii, — a vorbelor româneşti şi a formelor de vorbire românească, — profesorii să-şi cureţe ei înşişi vorbirea, iar în şcoală să fie neîngăduitori cu îndrumări: „Elevii... sa se fe* rească... de neologisme inutile Când spui „să se ferească de neologisme inutile", dai dreptul oricui, chiar şi şcolarului, să întrebuinţeze neologismele pe care în neştiinţa lui, le crede folositoare. Deşteptul care a întocmit Programele n’a socotit oare că inutil (nefolositor, de prisos) nu e un neologism „inutil“? Afară de cuvintele tehnice, limba noastră nu are nevoie de nici un neologism E bine să se știe aceasta: cine scrie cu neologisme, scrie prost. Nu știe carte. Neologismele care s’au strecurat la unii din scriitorii noştri buni, să nu se ia drept pildă şi îndemn. Ci să se arate şcolarilor că acei scriitori au greşit. Greşesc şi scriitorii cei mari. Profesorii de română trebuie să cerceteze şi limba în care sunt scrise toate cărţile de şcoală, cele mai multe focare de limbă stricată, îmi spunea, nu de mult, un scriitor din cei cunoscuţi: — De când cu articolele tale mă feresc de neologisme. Dar ştii că e greu ? Cu mare casnă găsesc cuvântul românesc şi uneori nici nu dau de el. Şi câţi nu-mi spun tot asta. Ba, unii mi-au scris să fac eu un dicţionar al neologismelor, în care să poată găsi cuvântul românesc. O tot migălim cu ortografia şi nu ne dăm seama că însăşi fiinţa limbii e în primejdie. Să facă profesorii de română acest dicţionar, cerut de toată lumea. Dumas-fiul a spus: „Limba, frumoasa limbă franceză, e în plin carnaval“. Avea, n’avea dreptate. —nu ştiu. Trebue să fii însă orb, sau cu totul nesimţitor, să nu vezi zăpăceala în care se sbate limba românească. Şi, atunci, profesorii de română trebue să facă şi o carte. Nu zi.Dar zi..., în felul cărţii franceze: Ne dites pas... Mais dites..., unde să arate toate barbarismele, greşelile de sintaxă, pleonasmele, zorzoanele de râs ale tuturor nepricepuţilor, cari au năvălit în scrisul românesc, încât, în adevăr, limba, frumoasa noastră limbă, a ajuns să fie în plin carnaval. Ce trebue să mai facă domniî profesori de română, voiu ară® î** anHirvinul vintur. »