Universul, iulie 1938 (Anul 55, nr. 178-189)

1938-07-01 / nr. 178

Anul al 55-lea Fohdator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL« S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov SPORIREA VEHICULELOR AUTOMOBILE Cu toate că trăim în seco­lul technicei şi al precisiunii, industria legendelor continuă să facă la noi bună carieră. In jurul oamenilor, ca şi în jurul unor anumite stări de lucruri. Judecând după forfota ma­şinilor —­ mai ales în anu­mite ore din zi şi din noapte — la şosea, pe calea Victo­riei şi pe bulevardele bucure­­ştene — şi impresionat de a­­buzul practicat cu automobi­lele autorităţilor (prima gri­­je a unei instituţii publice, din chiar ziua când a luat naştere legală, este să-şi pro­cure o cât mai luxoasă limu­zină), publicul nostru şi-a format într’adevăr credinţa, că România ar fi un Eldo­rado al vehiculului cu motor. Ba credinţa aceasta că am avea prea multe vehicule mo­torizate, a răzbit, se pare până sus, la forurile tutelare, de îndată ce din toate părţile curg măsurile par’că pentru stă­vilirea şi oarecum pentru reprimarea curentului de în­mulţire a automobilelor în România. Nimeni nu stă să se gân­dească măcar câte utilităţi de ordin economic şi social sunt legate de numărul ve­hiculelor cu tracţiune rapidă într-o ţară , că automobilul este un instrument nepreţuit în slujba civilizaţiei şi a prosperităţii; că el desfiin­ţează distanţele şi pune in contact oamenii şi interesele din regiunile cele mai dife­rite; că, înlesnind astfel cir­culaţia oamenilor ca şi a bu­nurilor, aduce după sine spo­rirea ocaziilor de afaceri şi înviorarea economică a re­giunilor pe care le străbate. Singură utilitatea lui ex­traordinară din timp de răz­boi ar putea fi un argument decisiv pentru favorizarea sporirii parcului naţional de automobile şi pentru înfiin­ţarea unor uzine proprii de fabricat tipurile adecvate, cum şi piesele de schimb ne­cesare. Căci revenind la problema automobilelor din ţara noa­stră, este locul să ne între­băm dacă numărul lor este atât de prisoselnic, încât să îndreptăţească rigorile trata­mentului la care sunt su­puse. Intr’un substanţial şi foar­te judicios articol apărut în „Monitorul Petrolului Ro­mân“ din 15 iunie a. c., d. , ing. C. Osiceanu, preşedin-­­ tele Asociaţiei petroliştilor din România, vorbind de „consumul intern de produse petrolifere“, tratează şi pro­blema tracţiunii mecanice din ţara noastră, arătând că sub acest raport — şi în ciu­da prezenţei combustibilului lichid la noi — suntem în coada ţărilor. Avem numai 33.000 de vehicule automo­bile, de 4 ori şi ceva mai pu­ţine decât Cehoslovacia, care numără 135.000 unităţi, deşi noi avem aproape 20 milioa­ne locuitori, iar ea numai 15 milioane, deşi noi suntem ţa­ri exportatoare de petrol, iar ea îl importă; avem peste 6 ori mai puţine decât Belgia, care numără 210.000 unităţi, deşi nu are decât 8 milioane loc. şi importă benzină, de 3 ori mai puţine decât Elveţia, care numără 95.000 de uni­tăţi şi numai 4 milioane de locuitori, importând benzina. Ce să mai vorbim de Sta­tele Unite, care au aproape 29 milioane de automobile, adică lui automobil la 4 lo­cuitori, în timp ce noi avem unul la 591 locuitori... Sporirea parcului naţional de automobile este o necesi­tate, care nu mai are nevoe să fie documentată. Dar ea trebue să meargă mână în mână cu refacerea drumuri­lor şi cu creiarea unei indus­trii indigene a automobilu­lui, spre a nu mai fi tribu­tari străinătăţii. (Numai în 1937 am importat automobile, motociclete şi piese de schimb în valoare de circa 627 mi­lioane lei). Apei, în­ vederea beneficiilor indirecte, pe care Statul şi economia generală le vor culege de pe urma sporului de circulaţie, ca mă­sură de încurajare se impu­ne degrevarea neîntârziată a benzinei automobile de sar­cinile prea mari cari o apasă. Tot din articolul d-lui ing. C. Osiceanu aflăm că din preţul de vânzare de lei 10.30 loc o fabrică al benzinei de auto­mobil, taxele de consumaţie şi drumuri reprezintă 8.30, a­­dică de 4 ori şi ceva preţul mărfii. Iată atâtea situaţii nefi­reşti care ţin în loc mişcarea înainte­a ţării şi a căror în­dreptare ar servi în primul rând interesele bine cântă­rite ale Statului. *­/ani In România: S lei In străinătate: 6 lei EXEMPLARUL­­ taxa poștală plătită In numerar conform aprobării dir. G­ le P. J. T. No. 120.288/932 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE Şl TELEFONICE REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 f.*. 178 Vineri 1 Iulie 1958 14 Pagini DIRECTOR $I ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Neastâmpărul maghiar de EM. HAGI MOSCO După cum molimele ende­­mice, spre pildă, ciuma în Indii, somnul in Africa ș. a., au o mai mare sau mai scă­zută putere de întindere, tot astfel, revizionismul maghiar, răbufneşte la soroace, mai mult sau mai puţin hotărite.­­ Ca şi flacăra sfântă pe care o întreţineau vestalele, rana Ungariei ciopârţite este păs­trată sângerândă de anumiţi­­ interesaţi, ca nu cumva du- t rerea să amorţească. Sunt u­­­­nele vise pe cari omul voeşte să le trăiască şi treaz. Aşa­­ este cu visul întregirii ma­­r­ghiare! Dovada acestei iviri a mo­­­­limei o aflăm din „Neamul Românesc“ prin chiar pana I d-lui Nicolae Iorga, cum se­­ arată desgustat de propagan­­­­da făţişă de care — cum scrie d-sa — se loveşte omul ori­unde s’ar învârti in Italia ! Acolo, focul sfânt al înche­gării „statului milenar“ este întreţinut în ciuda simţă­mântului de solidaritate la­tină sau de amintire a lup­telor duse împreună pentru acelaş scop: dobândirea de pământ cotropit. Fără îndo­ială, că fiecare este stăpân pe cugetul şi sufletul său. Voluntarii români cari au luptat în marele războiu, sub cutele tricolorului italian, ştergeau ce făcuseră din po­runcă strămoşii ungurilor la Solferino şi Custozza. Din parte-ne, nici când nu s’a stins şi nu se va stinge, mân­dria ce o simte Românul când şi­ aminteşte de obârşia romană. Această legătură de sânge a fost lanţul dintre ro­mânii de pretutindeni pe care nu l-a putut frânge nici despărţirea silnică, nici obida străină. Vinovaţi sunt acei cari nu ştiu să se împotrivească ace­lei propagande înţelegătoare a marginelor cari nu pot fi depăşite. Maghiarii, şi cei cari I îi ascultă, uită Ianka-Puszta,­­ cu pata de sânge din Marsi­(Continuare in pag. 2-a) începuturile scrise cale fi-­ losofiei la români se ivesc în I cărţi de­osebite feluri, iar nu I de o dată în cărţi propriu­­ zise de filosof­ie, şi totuş ele­­ c­uprind o filosof­ie trdiţio-­­ nală română creştină. Apoi apar din ce în ce cărţi spe-­­ ciale de filosofie, mai întâi in traduceri, sau adaptări, şi cu timpul personale. Dar, din pricina vitregiei vieţii lor, românii au o cultură scrisă mai târzie, fără ca această întârziere să scadă din pre­ţul acestei culturi. Astfel, de ex., scrierile cro­nicarilor, — Miron Costin Niculae Costin, Dumitru Can­­temir, — din a doua jumăta­te a veacului al XVII-lea şi întâia jumătate a veacului al XVIII-lea, — sunt lucrări de istorie, dar ele cuprind şi o filosofie care, după cum se poate constata studiând-o, este filosofia tradiţională ro­mână creştină. In acelaş timp, şi în tot veacul al XVIII-lea, sunt cărţi speciale de filosofie în România, dar scrise în gre­ceşte şi care se învăţau la şcolile greceşti de la Iaşi şi Bucureşti. Aceste cărţi erau cunoscute, fireşte, numai de protipendadă, nu şi de însuş poporul român. Apoi, după cum am spus, filosofia tradiţională română creştină este lămurită dirt ce în ce în cărţi speciale de filo­­sofie scrise de români. Ea se strecoară mai întâi in tra­duceri sau adaptări. Astfel, (Continuare in pag. 2-a) LUNA CĂRŢII CARTEA DE FILOSOFIE de prof. MARIN ŞTEFĂNESCU — PIAŢĂ LA BRAŞOV TANTZI MIHAILESCU O axă a neutralităţii Ziarul „Politica“ din Belgrad crede a şti că d. Beck, ministrul de externe al Poloniei ar tinde la creiarea unei „Axe a neutra­lităţii“ ce s-ar întinde de la Hel­sinki (Finlanda) şi până la An­kara. Ziarul adaogă că rolul a­­cestei axe ar fi să asigure un maximum de securitate statelor cari se găsesc în vecinătatea Ger­maniei şi a Rusiei Sovietice în caz de conflict între aceste pu­teri. Nu avem până în momentul de faţă nici o confirmare oficială a acestor intenţiuni atribuite d-lui Beck. Ultimile călătorii ale mi­nistrului de externe polon au provocat diferite comentarii în presa europeană şi articolul zia­rului „Politica“ poate să nu fie decât interpretarea unor apa­renţe. Considerându-le ca atare, să vedem întrucât creiarea unei a­­semenea axe a neutralităţii ar fi într-adevăr o acţiune diplomati-'­că utilă ţărilor cari ar face parte­ din ea, adică întrucât securitatea acestor ţâri ar căpăta astfel în-­­tr’adevăr un maximum de ga­ranţii. Este incontestabil că , ţările­ cari ar intra în axa neutralităţii au între ele un punct comun, acela al securităţii şi indepen­denţei lor politice şi economice. Principiul însuşi al securităţii colective care este la baza Socie­tăţii Naţiunilor, este pornit din acest interes comun al tuturor statelor de a asigura indepen­denţei­­ şi integrităţii lor terito­riale un maximum de securitate. Nu ar fi deci surprinzător ca în virtutea acestui principiu şi în aplicarea lui, conducătorul poli­ticei externe a Poloniei, care este membră în Soc. Naţiunilor să ur­mărească o apropiere­ între sta­tele mai mult sau mai puţin ex­puse în caz de conflict armat între­ Germania şi Rusia Sovie­tică. Dar oare prin simpla consti­tuire a unei axe a neutralităţii, adică prin simpla afirmare uni­laterală a voinţei de a rămâne neutră se poate asigura în prac­tică securitatea ? Neutralitatea este o situaţie de abstenţiune imparţială pe care o adoptă un stat faţă de ţările beligerante. Această situaţie însă trebue să fie încadrată în anumite reguli de drept internaţional, aplicabile pe de o parte statului neutru, iar pe de altă parte statelor be­ligerante. Iată deci o primă con­diţie: declararea anticipată a neutralităţii unui stat sau a unui grup de state, trebue să fie recunoscută şi asigurată şi de celelalte state. Axa neutralităţii, în care ar intra deci ţările de la Helsinki la Ankara, ar trebui să aibă anticipat asigurarea respec­tării ei de către eventualii beli­geranţi. Nu încercăm să intrăm în adâncul problemei dar, de la o primă examinare se poate ve­dea cât de greu ar fi de obţinut o asemenea asigurare anticipată din partea presupuşilor belige­ranţi, Germania şi Rusia sovie­tică. Dar în afară de aceasta, exa­minând situaţia fiecăreia din ţă­rile cari ar intra eventual în axa neutralităţii, se poate con­stata că dacă există intre ele in­teresul comun al securităţii şi independenţei lor, fiecare din ele însă are multiple interese dife­rite, fie din cauza situaţiei geo­grafice respective, fie din cauza legăturilor şi angajamentelor in­ternaţionale speciale, fie din cau­za intereselor economice şi fi­nanciare cari variază de la stat la stat. In afară de aceste considera­­ţiuni, în cazul special privitor la eventuala constituire a „axei neutralităţii“, rămân o serie de dificultăţi a căror soluţionare este greu de prevăzut. In primul rând toate aceste state sunt membre în Soc. Naţiunilor şi ca atare ele nu pot rămâne neutre în cazul unui conflict întrucât statutul Ligii nu admite neutra­litatea, naţiunile membre tre­buind să se rânduiască de par­tea aceluia care a respectat le­gea, adică împotriva agresorului. In al doilea rând aceste state au obligaţiuni internaţionale cari în cazuri bine stabilite le împiedi­că de a rămâne neutre. Şi, mai presus de toate, va rămâne tot­deauna un punct de întrebare dacă eventualii beligeranţi,­­ în cursul conflictului vor respecta o neutralitate unilateral procla­mată. In ziarul nostru am arătat şi cu alt prilej cât de riscată ar fi o politică externă care s’ar bi­zui pe singura garanţie a pro­clamării unilaterale a neutralită­ţii. Dificultăţile de realizare a unei asemenea politici, oricât de seducătoare ar părea ea în prin­cipiu, sunt atât de mari şi atât de evidente încât, fără a mai intra in­ cercetarea lor, ne­­în­deamnă să rămânem mai departe la convingerea noastră. Rapidul-Ca»l­ag»-Sei­ttif«rf despre care «m*» 1* «wn prtft—rt taurtfcwMB—tm Paris, Iunie Mâhnirea a fost mare în Franţa la ştirea că mama Reginei An­gliei a murit şi că vizita Suve­ranilor a fost amânată până la 19 iulie. Amânarea serbărilor şi doliul Reginei e un început rău pentru minunatul sezon de vară care scaldă în lumină străzile Parisului, ar fi spus chiar câţiva superstiţioşi. E în adevăr o pre­vestire ? E ceva care ne vesteşte o catastrofă ? E drept că situaţia afacerilor europene ar putea cu adevărat să descurajeze pe opti­mişti. Dar publicul Parisian este puţin dispus, pentru moment, să vadă lucrurile în negru şi îşi spune că, în definitiv, evenimen­tele nu ne autoriză la un pesi­mism ci­printr’un comunicat oficial, cât e de mişcat de atenţia preşedin­telui republicei care sugerase i­­deea amânării călătoriei regale peste câteva săptămâni. Şi Ma­iestatea Sa a adăugat că această călătorie, căreia îi dădea o im­portanţă europeană, se va desfă­şura după ceremonialul fixat la început. Iată un lucru, care a atenuat oarecum mâhnirea francezilor. Dar cum s’ar putea descrie de­zolarea nenumăraţilor supuşi ai Regelui Angliei, cari, de câtva timp au invadat Parisul şi se pregăteau să aclame pe l­uvera­nul lor ? Grupuri de 20 sau de 30 de tineri englezi, cu faţa tranda­firie, abia scăpaţi din şcoale. co- SCRISORI DIN PARIS De la biserica Madeleine la palatul din Versailles de RENE SAIVE Lansarea unui nou torpilor iugoslav Belgrad. 28 (Rador). — Azi di­mineaţă, s’a făcut la Split lansa­rea torpilorului „Lubliana”, în întregime construit în şantierele navale din acest oraş. La solemnitate au asistat re­prezentanţii autorităţilor civile şi militare şi un numeros pu­blic. Torpilorul are un deplasament de 1500 tone, o lungime de 98 metri, o viteză de 38 mile pe oră și o putere motrice de 44 000 cal. --------ox®xo-------­ Foc mare in Germania Berlin 28 (Rador). — Un pu­ternic incendiu a nimicit în­treprinderea forestieră de la Freienwalde. In cursul operaţiilor de stin­gerea focului, doi pompieri și-au găsit moartea. •----—xxx®«C»)xxx--------­ Fiul cel mai mic al președintelui Roosevelt s-a căsători cu d-ra Ann Lindsay Clark --------xxxjț * »xxx-------­ Urbanistica in preocuparea universală Congresul internaţional urba­nistic a fost sorocit a se ţine, a­­nul acesta, la Budapesta. Pentru pregătirea lucrărilor s’a hotărît, însă, ca delegaţii biuroului per­manent al Uniunii internaţionale a oraşelor şi a Biuroului Institu­tului internaţional de ştiinţe ad­ministrative să se întrunească­­ mai întâi la Bucureşti, intr’o con­­­­ferinţă preliminară, care va fi un fel de „avant-gout“ al con­gresului plenar din Capitala Un­gariei. Conferinţa de la Bucureşti s’a­­ deschis chiar ori, la primăria­­ municipiului şi lucrările ei pre- I zintă de la inceput un interes şi o semnificaţie care se cer rele­vate. Mai întâi, însuşi faptul situă­rii problemelor urbanistice pe planul discuţiunilor internaţio­nale denotă ascensiunea pe care ele au dobândit-o azi în preocu­pările universale, şi, odată cu a­­ceasta, ni se pune sub ochi — pentru a câte­a oară? — adevă­rul reconfortant (din care con­ducătorii popoarelor ar trebui să tragă învăţămintele de rigoa­re), că peste atâtea mizerabile­­ motive de harţă şi ameninţare care stărue între oameni, înain­tea lor stau deschise atâtea câm­puri de muncă şi Înţelegere co­mună, care ar putea să schimbe în mai bine condiţiunea lor de viaţă şi destinele lor colective. Urbanistica este ea însăşi unul din aceste câmpuri de înţelegere şi de cooperare pozitivă între na­ţiuni. Chiar dacă i-am reduce conţinutul numai la problema prezentării exterioare a oraşelor, sub raportul esteticei, al planu­­ril­r de sistematizare, al grijii de a le imprima un stil arhitectonic propriu sau a-l perfecţiona pe cel existent, şi încă vom găsi în arena urbanistică, destule puncte de contact şi de cooperare între naţiuni. Dar, de fapt, urbanişti­­ca nu înseamnă numai preocu­pări de estetică, de technică a sistematizărilor şi a construcţii­lor, menite să asigure oarecum civilizaţia exterioară a oraşelor, ci ea cuprinde un complex de probleme de ordin social, econo­mic, moral şi cultural, intim­­e­(Continuare in pag. 2-a) rmmm­m­m^mmnm-Ai im­mm imms— Codurile penale modificate vor apare zilele acestea Ministerul de justiţie co­munică: Marţi dim. s-a întrunit, la ministerul justiţiei, sub preşedinţia d-lui Dinu Si­mion, secretar general, comi­sia pentru, modificarea codu­rilor penale. Comisia, în această şedinţă a terminat punerea de acord a codurilor penale cu disrpo­­ziţiunile nouei Constituţii. Peste câteva zile, ante­ proectul de modificare a co-­­ durilor penale va fi redactat definitiv şi supus pentru a­­probare d lui ministru al jus­tiţiei, împreună cu expunerea de motive care va arăta şi * A!*s —a /»rlîpînnuîlu Limba noastră ...un plin carnaval Sfat mare a ţinut Comitetul A­­sociaţiei profesorilor de română şi, potrivit dorinţii Congresului, a hotărît: „Fixarea a patru comisiuni, ca­re vor lucra în direcţiunile urmă­toare: morfologie, sintaxă, orto­grafie şi ortoepie, stil şi compo­ziţii“. Ne închipuim că profesorii că­rora li s’a dat această Însărci­nare au toată pregătirea. Nu se spune însă în cât timp se va fa­ce lucrarea. Cele „patru“ comi­siuni pot să lucreze un an, doi, cinci, zece, treizeci. Apoi, când unii din domnii membri se vor fi ostenit de atâta muncă, ei au să-şi caute moştenitori, elemen­te tinere, care să ducă mai de­parte opera­ începută. In timpul acesta pe ce vor în­văţa şcolarii ? Tot pe gramatice­le pe care învaţă acum ? Iată, am în faţa mea una, care e la ediţia a VlII-a. Citesc: „Perioada cea mai obicinuită constaţi­ din protază (de la gre­cescul protasis,pus înainte) a­­dică din propoziţiile (membrele perioadei) puse înainte şi din a­­podeză (de la grecescul apodosis, delegat, dat înapoi, plătit), adică propoziţiile puse în urmă“. După lecţia asta şcolarii înva­ţă că .„delegat“, „dat înapoi“, „plătit“ înseamnă... „propoziţie pusă în urmă“! Nu, domnilor profesori. Apodeza, ca termen de gramatică, înseamnă partea a doiua a perioadei­ fără nici un delegat, fără nici un dat înapoi şi fără nici un plătit. De o gramatică bună e nevoie grabnică Până la întocmirea unei astfel de gramatice, care cere timp mult şi muncă nu puţină — de ce s’o fi lepădat Academia de a­­ceastă a ei sarcină? — să se ia. Gramatica lui Tiktin, să se în­drepte unele greşeli şi să se îm­plinească unele lipsuri. Că, deşi veche de peste cincizeci de ani, Gramatica lui Tiktin e cea mai bună din câte s’au făcut la noi. Se pare însă că iubiţii noştri profesori de română dibuesc prin întuneric. Cea dintâi datorie a lor fiind apărarea limbii, — a vorbelor româneşti şi a formelor de vor­bire românească, — profesorii să-şi cureţe ei înşişi vorbirea, iar în şcoală să fie neîngăduitori cu îndrumări: „Elevii... sa se fe* rească... de neologisme inutile­ Când spui „să se ferească de neologisme inutile", dai dreptul oricui, chiar şi şcolarului, să în­trebuinţeze neologismele pe care în neştiinţa lui, le crede folosi­­toare. Deşteptul care a întocmit Programele n’a socotit oare că inutil (nefolositor, de prisos) nu e un neologism „inutil“? A­fară de cuvintele tehnice, limba noastră nu are nevoie de nici un neologism E bine să se știe aceasta: cine scrie cu neolo­gisme, scrie prost. Nu știe carte. Neologismele care s’au strecu­rat la unii din scriitorii noştri buni, să nu se ia drept pildă şi îndemn. Ci să se arate şcolarilor că acei scriitori au greşit. Greşesc şi scriitorii cei mari. Profesorii de română trebuie să cerceteze şi limba în care sunt scrise toate cărţile de şcoală, cele mai multe focare de limbă stri­cată, îmi spunea, nu de mult, un scriitor din cei cunoscuţi: — De când cu articolele tale mă feresc de neologisme. Dar ştii că e greu ? Cu mare casnă găsesc cuvântul românesc şi une­ori nici nu dau de e­l. Şi câţi nu-mi spun tot asta. Ba, unii mi-au scris să fac eu un dicţionar al neologismelor, în ca­re să poată găsi cuvântul româ­nesc. O tot migălim cu ortografia şi nu ne dăm seama că însăşi fiinţa­ limbii e în primejdie. Să facă profesorii de română acest dic­ţionar, cerut de toată lumea. Dumas-fiul a spus: „Limba, frumoasa limbă franceză, e în plin carnaval“. Avea, n’avea dreptate. —nu ştiu. Trebue să fii însă orb, sau cu totul nesimţitor, să nu vezi­ zăpăceala în care se sbate limba românească. Şi, a­­tunci, profesorii de română tre­bue să facă şi o carte. Nu zi.­Dar zi..., în felul cărţii franceze: Ne dites pas... Mais dites..., unde să arate toate barbarismele, gre­şelile de sintaxă, pleonasmele, zorzoanele de râs ale tuturor ne­pricepuţilor, cari au năvălit în scrisul românesc, încât, în ade­văr, limba, frumoasa noastră limbă, a ajuns să fie în plin car­­naval. Ce trebue să mai facă domniî profesori de română, voiu ară® î** anHirvinul vintur. »

Next