Universul, decembrie 1940 (Anul 57, nr. 331-358)
1940-12-01 / nr. 331
Anni al si-lea lo Pagini Fondator: LUICI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. Iiwcris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL { în România Mei la străinătate 6 lei Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G le P. T. T. Nr. 24.404/939 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA INTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOEANU NR. 23-75 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 DRUMUL cooperaţie. Tulburăriile adânci provocate de rǎzboi în funcţiunile economice ale statelor şi mai ales greutăţile de aprovizionare ce se fac pe fiecare zi mai simţite, au deschis drumul guvernelor spre sistemele unei economii controlate şi dirijate, spre sistemul economiei organizate. Este o evoluţie necesară, imperativă, impusă de fatalităţi cu care nu se poate lupta. Ar fi şi pueril, de altfel, ca într-o economie baricadată, blocată, stingherită în toate posibili- tăţile ei de expansiune, cum sunt azi economiile tuturor statelor europene, să se mai întârzie in sisteme întemeiate pe liberul arbitru şi pe libera acţiune individualistă. Scăparea rămâne în organizarea propriilor forţe şi posibilităţi de lucru. De condiţiunile în care acestea vor fi coordonate, îndrumate şi valorificate, în scopul de a menţine economia şi viaţa naţiunea la un nivel de echilibru, atârnă puterea şi durata rezistenţii fiecărui popor până în ziua trecerii impasului de azi. Intre instrumentele chemate să joace un rol de primul ordin în cadrul unei economii organizate, se numără — mai ales in ţările necapitaliste, cu caracter agrar — şi cooperaţia. In ce priveşte condiţiunile din ţara noastră, noi totdeauna am văzut în cooperaţie pivotul de sprijin al economiei rurale, armătura ei cea mai nimerită din punct de vedere al organizării comerciale şi financiare. Precum, pentru situaţia de la oraşe, tot în cooperaţie am văzut instrumentul cel mai firesc de legătură între producător şi consumator şi, pe o linie mai largă, un excelent regulator al pieţii prin vânzarea la preţuri moderate. Iar pe o linie superioară — a politicei de stat — cooperaţia, atât la sate cât şi la oraşe, trebuia să însemne din capul locului primele noastre avantposturi în lupta de românizare a vieţii economice. Din nefericire, ca în atâtea alte domenii, n’am izbutit să traducem ideea de cooperaţie în sensul ei pur şi firesc, ca o iniţiativă şi ca un instrument de lucru în mâinile şi spre folosul păturilor minore ale societăţii româneşti. După inimoasele începuturi din vremea lui Dobrescu-Argeş şi a lui Spiru Haret, cooperaţia şi-a trivializat sensul, devenind obiect de supralicitaţie in jocul de bursă al partidelor politice, iar ceea ce mai supravieţuia in cooperaţia de credit, s’a năruit odată cu conversiunea. Anii cei mai grei de după război au surprins aşezământul cooperaţiei la noi în plină lichidare a trecutului şi abia la începutul acţiunii sale de purificare şi refacere. Situaţia economică a ţării şi mai ales a plugărimii noa-stre ar fi fost cu totul alta, dacă vremurile grele de azi ne-ar fi găsit sprijiniţi pe o organizaţie cooperatistă sănătoasă, bine închegată. Sunt desigur lăudabile toate sforţările ce s’au făcut şi se continuă pentru ridicarea cooperaţiei, atunci când i se încredinţează operaţiuni atât de importante, dar şi atât de delicate, cum este aceea a colectării şi valorificării cerealelor, a aprovizionării armatei şi populaţiei rurale şi urbane. Cooperaţia a devenit azi, într-adevăr, principalul factor de import şi de export. Dar, iarăşi, trebue să recunoaştem, că toate aceste desvoltări rămân circumscrise la oficiile organului central, care este „Institutul naţional al cooperaţiei” şi care lucrează aproape ca orice creaţie de stat, fără legături prea structurale, cu reţeaua unităţilor cooperatiste din ţară, o creaţie mai mult suprapusă decât angrenată acestora. Am dori să vedem, cel puţin în viitor, desvoltată la cel mai mare diapazon, activitatea locală a unităţilor cooperatiste, care să devină centrul de polarizare a tuturor forţelor şi posibilităţilor economice regionale, cooperative de exploatări forestiere, în regiunile păduroase, cooperative de pescari în regiunile dunărene, maritime şi de baltă, cooperative miniere, altele pentru colectarea, industrializarea şi comercializarea laptelui, altele de vinificare şi desfacerea fructelor, apoi ateliere cooperative, cum se încercase in unele părţi ale Basarabiei, asociaţiuni de cumpărare şi vânzare în comun, etc., etc., cu legături directe cu centrele orăşeneşti de desfacere. Numai această trezire şi desfăşurare pe rază cât mai întinsă a iniţiativelor şi posibilităţilor locale vor da măsura integrării organice a ideii de cooperaţie în viaţa şi deprinderile poporului român, devenind un necontestat instrument de consolidare şi de prosperare a întregii economii naţionale. PROBLEMA NAŢIONALITĂŢILOR DIN UNGARIA ŞI REVIZUIREA REFORMEI AGRARE DIN PARTEA TRANSILVANIEI OCUPATE de R. SEIŞANU Cu prilejul dezbaterilor din Parlamentul ungar privitoare la noul statut al minorităţii germane cuprins în convenţia germano-ungară încheiată la Viena, s’a atacat şi problema naţionalităţilor. Comentând concluziile acestei dezbateri, ziarul grupului etnic german din Ungaria ,Deutsche Zeitung”, constată că maghiarii de astăzi „privesc problema naţionalităţilor prin aceeaş prizma veche a trecutului”, fără să ţină seama de cerinţele vremurilor actuale. Marea revistă germană „Volk und Reich”, ocupânduse şi ea de situaţia Ungariei scrie următoarele: „Ungaria de astăzi are 1.200.000 de români; 650.000 de germani; 550.000 de ruteni; 120.000 de iugoslavi şi 800.000 de evrei. Aşadar Ungaria a redevenit un stat de naţionalităţi. Faptul, că mai mult de o cincime din locuitorii ei aparţin altor grupuri etnice, pune Ungariei de astăzi numeroase probleme, care, cu toată noutatea lor, trebue să fie cât mai grabnic rezolvate“. Intre problemele acestea politice, sociale, etnice şi economice, cele mai importante sunt două: problema naţionalităţilor şi problemai agrară. Niciuna, nici alta, nu pot să fie însă rezolvate aşa cum impun cerinţele vremurilor actuale şi structura multinaţională a statului ungar, din cauza spiritului tradiţionalist şi reacţionar al păturei conducătoare din Ungaria. „O luptă crâncenă — scrie Volk und Reich — se desfăşoară între pătura conducătoare maghiară, care reprezintă forţele reacţiunii şi între elementele tinerei care stăruesc asupra prefacerilor radicale” — în jurul acestor mari probleme de ordin politic, social şi agrar ce aşteaptă rezolvarea. In adevăr, atât în problema naţionalităţilor, cât şi cea agrară, care necesită o altă distribuţie a proprietăţii rurale şi deci o altă structură socială, pătura conducătoare maghiară păstrează aceleaş concepţii din trecut, care sunt în violentă opoziţie cu concepţiile moderne. După mentalitatea plutocraţiei dirigente a Ungariei de astăzi, redevenită stat mozaic de naţionalităţi, grupurile etnice ar trebui să se integreze în massa populaţiunii maghiare. Cu alte cuvinte ea urmăreşte aceeaş politică de desnaţionalizare, pe care au dus-o şi conducătorii Ungariei de la 1848 —1918. Cu prilejul revoluţiei din 1848, faimosul cancelar al Austriei, Metternich, cunoscut prin politica sa reacţionară, a recunoscut, totuşi, că zadarnic urmăresc maghiarii „renaşterea” Ungariei, căci aceasta nu se poate îndeplini prin nesocotirea drepturilor naţionalităţilor. Metternich atrăgea atenţia revoluţionarilor din Buda asupra teoriei „similia similicus”, care chiamă magic renaşerea daco-romană, slovacă, birică (iugoslavă) şi germană! Un alt personaj politic aus- triac, contele Figuelmont, fost preşedinte al consiliului, ocupându-se de pretenţiile maghiarilor de a domina celelalte naţionalităţi şi de a juca un rol prim în bazinul dunărean, scria în 1857, că aceste pretenţii sunt nejustificate, căci celelalte naţionalităţi sunt superioare lor. Mai târziu, în 1877, etnologul german dr. lung, a formulat aceeaş opiniune. Ori, astăzi, conducătorii Ungariei, redevenită stat de naţionalităţi, împărtăşesc aceleaş idei şi caută să aplice aceleaş concepţii în problema naţionalităţilor.. In ce priveşte a doua problemă mare pe care urmează s’o rezolve Ungaria de astăzi, — problema agrară, cu dublul ei caracter social şi economic — se constată acelaş spirit tradiţionalist, conservator şi reacţionar din partea păturei conducătoare maghiare, care nu înţelege să renunţe la vechile sale privilegii. Cum din această pătură, fac parte magnaţii latifundiari şi mica nobleţe ce dispune de (Continuare in pagina 2-a) Noul prefect al poliţiei Capitalei „Monitorul Oficial” de ieri a publicat următorul decret: ART. I. — D. Radu Mironovici, Comandant al Bunei Vestiri, este numit Prefect al Poliţiei Capitalei, în locul d-lui colonel în rezervă Ştefan Zăvoianu, demisionat. ART. II. — D. Ministru Secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne este însărcinat cu executarea Decretului de faţă. ■Joi seară, la ora 6, s-a făcut la Prefectura poliţiei Capitalei, instalarea d-lui Radu Mironovici, comandantul Bunei Vestiri, în postul de prefect al poliţiei. D-sa a şi luat îndată contact cu toţi şefii de servicii şi personalul acestei instituţiuni. D. colonel Ştefan Zăvoianu, fostul prefect, luându-şi rămas bun de la funcţionari, l-a recomandat pe noul titular, căruia i-a urat spor la muncă. TELEGRAMA MAREŞALULUI KEITEL CĂTRE D. GENERAL ANTONESCU Domnul General Antonescu a primit din partea d-lui von Keitel, Mareşalul Reich-ului şi şeful Comandamentului General al Aratei Germane, următoarea radio-telegramă : „Către GENERALUL ANTONESCU Conducătorul Statului Român şi Preşedintele Consiliului de Miniştri Bucureşti URGENT Vă mulţumesc foarte mult Excelenţă, pentru cuvintele ce ne-au onorat şi pe care le-aţi adresat prin mine armatei germane şi unesc această mulţumire a mea cu dorinţa cea mai vie pentru desvoltarea continuă a Armatei Regale Române şi pentru colaborarea noastră. Mareşalul Reich-ului şi Şeful Comandamentului General al Armatei Germane (ss) REITEL“ D. LAVAL A SOSIT DIN NOU LA PARIS Paris, 28 (Rador). — D. Laval, vice - președintele konsifliuirii de miniștri, francez, a sosit Miercuri din nou la Paris, venind de la Vichy. Mareşalul v. Brauchitsch, comandantul suprem al armatei germane şi generalul Dollmann într’o inspecţie pe coasta canalului Mânecii COMUNICATUL PREŞEDINŢIEI CONSILIULUI DE MINIŞTRI Preşedinţia Consiliului de Miniştri comunică: In ziua de 26 Noembrie a. c. fostul ministru Virgil Madgearu a fost ridicat de către necunoscuţi de la locuinţa sa. La ora 15 şi jumătate corpul său a fost găsit neînsufleţit în pădurea Snagov, purtând urme de gloanţe de revolver. In seara zilei de 27 Noembrie a. c. profesorul Nicolae Iorga a fost ridicat de către necunoscuţi de la locuinţa sa de la Sinaia. Măsurile grabnice, luate în cursul nopţii de către autorităţi pentru aflarea şi eliberarea fostului prim-ministru au rămas fără rezultat. In dimineaţa zilei de 28 Noembrie a. c. Legiunea de Jandarmi Prahova a găsit corpul neînsufleţit al profesorului Nicolae Iorga în comuna Streşnic (Jud. Prahova), străpuns de 6 gloanţe de revolver. Guvernul este în căutarea vinovaţilor, cărora li se vor aplica severe sancțiuni, potrivit legilor în vigoare. BEMOL ŞI PROBLEMELE BALCANICE Prin telefon de la corespondentul nostru particular Berlin, 28. — Problemele balcanice continuă să atragă atenţia cercurilor politice din Berlin. Această atenţie e îndreptată în primul rând asupra Bulgariei. La Wilhelmstrasse a domnit în această direcţie tăcere completă, din momentul în care forurile autorizate germane au luat atitudine faţă de declaraţia engleză cu privire la Bulgaria şi de când anumite surse inspirate au relevat aspiraţiile acesteia în legătură cu Marea Egee. Forurile autorizate germane nu se pronunţă însă asupra călătoriei întreprinsă la Sofia de ministrul Bulgariei la Berlin şi nici asupra tratativelor duse de ministrul Sovietelor în capitala Bulgariei, necomentând în acelaş timp declaraţiile pe care le-ar fi făcut aceşti doi diplomaţi. O noutate o constitue acum faptul că presa germană a luat o atitudine favorabilă faţă de aspiraţiile revizioniste ale Bulgariei. Astfel „Deutsche Allgemeine Zeitung” spune că Bulgaria poate privi în linişte şi încredere luarea în seamă a „aspiraţiilor ei îndreptăţite” şi că „lipsa de produse agricole constitue un argument în plus că dorinţele ei sunt îndreptăţite”. Afară de Bulgaria, şi Iugoslavia este pusă aci pe primul plan al discuţiilor. Deşi cercurile germane nu se pronunţă în această privinţă, trebue relevat că cercurile diplomatice observatoare din capitala Reichului arată că la Belgrad au și început luări de contact diplomatice în legătură cu atitudinea Iugoslaviei față de noul plan de rânduire a Europei, conceput de conducătorii politici ai Germaniei. In jurul strămutării sediului guvernului francez, dela Vichy la Paris Prin telefon dela corespondentul nostru particular Berlin, 28. — Deşi se vorbeşte de câtva timp în străinătate că guvernul francez işi va strămuta la 15 Decembrie reşedinţa dela Vichy la Paris, ştirea aceasta e considerată aci ca un balon de încercare, mai ales că forurile autorizate de la Wilhelmstrasse declară că nu ştiu nimic în această privinţă. Afară de aceasta, se spune că pentru o schimbare atât de însemnată ar fi neapărat necesare tratative între cele două guverne, iar forurile germane declară că nu au nicio cunoştinţă despre asemenea tratative. Acelaş lucru se spune aci şi despre ştirea că d. Laval ar urma să sosească în curând în Germania. Asupra apelului guvernului francez pentru constituirea unei armate voluntare se spune aci că această armată va fi constituită „după cum prevăd clauzele armistiţiului”. Această armată ar urma să fie o imitaţie a armatei de o sută de mii de oameni pe care a obţinut-o Germania după războiul mondial. DUPĂ O LUPTĂ NAVALĂ In drum spre Norvegia, un distrugător englez se scufundă cuprins de flăcări, după ce a fost atacat de un vas de război german__________ Sfârşitul Proletariatului de dr. ROBERT LEY şeful organizării partidului naţional socialist şi conducătorul Frontului Muncii Germane De la începutul capitalismului, cuvântul „proletar“ a stăpânit neînţelegerile din domeniul social. Massa muncitorilor lipsiţi de mijloace era considerată de unii drept condiţia de desvoltare a industriei, iar pentru alţii ea însemna mizeria pe care anul ca a construi teorii de tot de lupta, între clase. *TW se poate nega, că în denumirea „proletariat“ a fost cuprins un strat al populaţiei, care prezenta tot mai mult un pericol pentru comunitate. Aceasta nu numai pentru faptul, că proletarul era lipsit de mijloace şi părea incult faţă de burghezul intelectual, ci înainte de toate, pentrucă nesiguranţa soartei sale îl silea deadreptul la negarea legăturilor de comiu ncitate. Dacă un muncitor a de- venit proletar, motivul nu era numai sărăcia, ci mai mult frica de o mizerie şi mai mare, de concediere, de boală sau de bătrâneţe fără sprijin care nimicea orice speranţă în viitor. După fiecare angajament ameninţa concedierea, fiecare boală însemna o mizerie neagră, iar pentru bătrâneţe pândea ca un coşmar acelaş mizerie. Mişcarea naţional-socialistă a început prin asigurarea angajamentului lucrătorilor, schimbând astfel radical condiţiiunile de trai ale muncitorilor. Dreptul la lucru a fost primul pas spre înlăturarea nesiguranţei în viaţa marei masse. Bineînţeles stabilitatea posibilităţii de lucru nu este suficientă pentru motivarea bunei stări sociale. Munca este pilonul de bază al ordinei sociale; viaţa însă în totalitatea ei, cere mult mai mult. Numai după ce s’au asigurat cadrele viitoare, iar nevoile în timpul incapacităţii şi al bătrâneţii au fost înlăturate, se poate vorbi de dispariţie definitivă al noţiunii de proletariat. Naţional-soicialismul este departe de bănuiala, că ar voi să creeze cu ajutorul acestor idealuri, un paradis fără muncă şi trudă. Scopul politicei sociale nu poate să rezide în înlăturarea muncii şi răspunderii. Ba mai mult decât atât, munca şi răspunderea trebuesc ridicate la adevărata lor importanţă. Aceasta nu este posibil decât dacă munca ordonată se desfăşoară într'un organism ordonat. Nu s’ar fi ajuns niciodată la naşterea proletariatului, dacă s’ar fi ţinut seama de acest lucru. In realitate fiecare conaţional, dacă nu aparţinea celor câteva sute de mii de înstăriţi, trebuia să socoată că mai curând sau mai târziu trebuia să ajungă cerşetor şi povară pentru familie sau pentru comună. Lumea se obişnuisecu faptul că noţiunea de „sărac” şi cea de „bătrân” aveau aceiaşi însemnătate, în aceiaşi grupă putându-se adăuga şi noţiune „de invalid“, formând toate o singură categorie de cumplită mizerie. Fiecare lucrător trăia cu ameninţarea că într-o bună zi va deveni „un om bătrân şi sărman”. Nu este deci mirare că în această lume de desnădăjduiţi să se fi stins şi ultima scântee a sentimentului de comunitate. A subsistat însă puterea de muncă a naţiunei, voinţa ei de viaţă, care şi-a găsit în fine, prin revoluţia naţional socialistă întregul ei sens. Tot ceeace s’a realizat în Germania in domeniul politic ,și social, începând dela 1933, alcătuiesc fundamentele acestei noui ordine. S’a început prin înlăturarea primelor cauze care au dus la nașterea proletariatului: Asigurarea dreptului de muncă, asigurarea bătrâneţii şi măsurile privind sănătatea muncitorilor, astfel ca nesiguranţa din trecut să fie definitiv înlăturată. Atunci când se înfăptueşte o asemenea operă fundamentală, este îndreptăţită întrebarea cine are dreptul la asigurarea bărâneţii, înainte primea pensie cine plătea cotizaţiile, întocmai ca la teatru, cine avea bilet de intrare sau îşi cumpăra atunci bilet putea să intre. Raportul de drept era cât se poate de clar, dar consecinţa din punct de vedere social a fost catastrofală. Asigurarea bătrâneţii, preconizată de noi, va porni de la o altă idee fundamentală. Drept la asigurarea bătrâneţii va avea acela, care şi-a împlinit datoria faţă de comunitate. Această împlinire a datoriei trebue înţeleasă în sensul cel mai larg şi (Continuare in pagina 2-a) SÂMBĂTĂ CURSURILE ŞCOLILOR SUNT SUSPENDATE Sâmbătă, 30 Noembrie, fiind izma reîngropări osemintelor Căpitanului, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor aduce la cunoştinţăcă în această zi cursurile şcolare sunt suspendate în toată ţara. Aceasta, pentru a putea permite tuturor legionarilor, corpului studenţesc şi Frăţiilor de Cruce să participe la festivităţi. Germania va furniza cartofi populaţiei franceze Bedlin, 28 (Rador). — Agenţia D. N. R. află că Germania va furniza populaţiunei franceze un milion de quintale cartofi, din care până acum, a şi fost pusă la dispoziţie cantitatea de 60.000 quintale. Noul ambasador sovietic a sosit la Berlin Berlin, 28 (Rador). — D. Vladimir Dekanozov, noul ambasador al Uniunii Sovietelor la Berlin,, a sosit joi la amiază în capitala Reichului. Ambasadorul a fost salutat la gara Friederichstrasse, în numele d-lui von Ribbmntrop, ministrul afacerilor străine, de d. Wiperman subsecretar de stat ca şi de d. Halam, şeful adjunct al protocolului, d. Kobulov, însărcinatul cu afacerii al ambasadei sovietice, şi de personalul ambasadei ’ . B'umîmim 31 Dee$mferte'5940 10 Pagini R 1111 DIRECTOR 51 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU CU PRILEJUL VIZITEI D-LUI GENERAL ANTONESCU LA BERLIN D. Ribbentrop ministrul de externe al Reichului întâmpină pe d. general Antonescu la sosirea la recepţia de la hotelul „Adlon“.