Universul - Provincie, iulie 1941 (Anul 58, nr. 174-204)
1941-07-01 / nr. 174
c fiul al 58-lea 6 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL din România ) Iei Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G.J. P. T. T. Nr. 24 464/939 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 PENTRU VITEJII CĂZUŢIOperaţiunile militare pe frontul germano-român Comunicatul Nr. 3, din 28 iunie 1941 Cartierul general al comandamentului frontului germano-român în România comunică: 1. Acţiunea împotriva forţelor sovietice continuă din munţii Bucovinei şi până la Mare. Unităţile germane şi române au isbutit pretutindeni să-şi aducă la îndeplinire misiunile primite. Toate încercările inamicului de a contraataca au fost sfărîmate. In Deltă operaţiunile sunt în curs. 2. Aviaţia germano-română a continuat operaţiunile ofensive şi de acoperire a teritoriului reuşind să-şi afirme superioritatea asupra adversarului. Inamicul a efectuat unele bombardamente în regiunile Iaşi, Buzău, Galaţi şi Constanţa atacând populaţia civilă cu bombe şi mitraliere cu efecte neînsemnate. In ziua de 26 iunie trei avioane inamice au isbutit pentru prima oară să arunce câteva bombe într-un cartier al Capitalei fără a provoca pagube însemnate. Două din cele trei avioane au fost doborîte imediat de aviaţia de vânătoare. Au fost distruse în ultimele zile în lupte aeriene şi la sol circa 150 avioane sovietice din care 32 de către aviaţia şi A. C. A. română. Am pierdut 3 avioane. 5. In ziua de 26 iunie două distrugătoare sovietice au apărut în faţa Constanţei. Distrugătorul Moscova a fost scufundat iar celălalt avariat. 4. Inamicul a lansat paraşutişti în câteva puncte ale teritoriului. Majoritatea au fost prinși. A trecut o săptămână de la începerea războiului nostru pentru redobândirea Basarabiei şi Bucovinei şi a ostilităţilor — pe întregul front uriaş de la Oceanul îngheţat la Marea Neagră —— pentru înfrângerea bolşevismului. Săptămână de aşteptare, de nădejde şi de încredere ! Nu avem încă veşti oficiale amănunţite de pe fronturi, dar fiecare ştie , cu certitudinea convingerii, pe care o dă dreptatea unei cauze şi conştiinţa superiorităţii camarazilor noştri de argine şi a noastră ---- că perspectivele sunt bune, că luptele se desfăşoară prielnic pentru noi, că la capătul marşului ,înainte va fi biruinţa oştilor noastre. In ceasul când scriem aceste rânduri, nu avem alte ştiri decât cele publicate de comunicatele oficiale. Dar nu desvăluim nici un secret al operaţiilor militare, spunând că armata noastră e mândră de misiunea, care i s’a încredinţat; că e însufleţită de un avânt, care nu cunoaşte alt consemn decât al victoriei; că îşi face întreaga datorie şi este vrednică de toată încrederea şi de toate speranţele noastre. Ea şi-a dat în aceste zile cel dintâi tribut al sacrificiului pentru ţară. Au curs primele picături de sânge eroic de ostaşi şi curg primele lacrimi ale mamelor, soţiilor şi copiilor, purtând în ele deopotrivă mândria românească de a plânge pe un viteaz şi durerea dramatică de a pierde pentru totdeauna o fiinţă scumpă, o ocrotire, un sprijin, o voinţă, un bărbat. La Catedrala Patriarhiei şi în toate bisericile din întreg cuprinsul ţării, astăzi, la sfârşitul dimineţii, ruga morţilor se va ridica gravă şi plină de pietate, din altare, spre bolţile lăcaşurilor sfinte, pentru creştineasca iertare a păcatelor, pentru veşnica amintire şi pentru solemna glorificare a ostaşilor căzuţi întru împlinirea celei mai nobile dintre datorii. Sufletele milioanelor de Români, cari au fiecare solii lor iubiţi pe fronturilor de luptă, vor fi străbătute pretutindeni de acelaş fior de mândrie naţională şi încălzite de aceleaşi sentimente de evlavie, de caldă recunoştinţă şi de adâncă veneraţie pentru pierderea acelora, cari au avut dramatica ursită şi marea onoare de a fi cei dintâi căzuţi pentru mărirea patriei. Alături de ei, pietatea şi gratitudinea noastră vor aşeza pe acei soldaţi germani, cari, fraţi în credinţa creştină şi camarazi de arme, şi-au înfrăţit sângele lor bărbătesc cu sângele nostru pentru triumful unei cauze, care este, în aceste ceasuri, deopotrivă, a Europei, a ţării lor şi a ţării noastre. Celebrând cultul amintirii eroice, în sunetul clopotelor creştine, care sunt muzica, divină a istoriei româneşti, împlinim astăzi marea tradiţie a voivozilor noştri, pentru care rugăciunea fierbinte către ceruri şi pomenirea recunoscătoare a vitejiei erau făgăduiala şi chezăşia isbânzii. v DREPTURILE ROMÂNILOR ASUPRA BASARABIEI Basarabia Românească in lumina istoriei politice europene de prof. VICTOR PAPACOSTEA II Basarabia nu a fost luată de ruşi de la turci, ci a fost ruptă din statul moldovean. Acest stat a avut existenţă continuă, de la întemeerea şi până la contopirea lui, în 1859, cu principatul muntean. El n’a fost nici un moment provincie turcească, ci un stat aparte, cu monarhul şi guvernul său, cu stemă şi aparatură statală, cu frontiere, cu organizaţie militară proprie. In statele creştine pe care turcii le-au provincializat, ei n’au mai lăsat nimic din organizaţia politică găsită (adesea ei au făcut chiar colonizări militare); aşa au făcut de pildă în statele balcanice, aşa au făcut si in Ungaria. Moldova însă s’a înţeles de bună voe cu turcii şi le-a plătit tribut în schimbul protecţiunii militare. Aceştia n'au avut niciodată un drept teritorial asupra ei. Celor care nu pricepeau — sau se făceau a nu pricepe — raporturile juridice dintre cele două state, turcii inşişi n'au pregetat a le da explicaţiunile cuvenite. Astfel au făcut plenipotenţiarii otomani cu prilejul tratativelor premergătoare păcii de la Carlowitz (1699). Faţă de anume revendicări polone în trupul Moldovei, ei au răspuns cu fermitate că nu potia lucrul care aparţine altuia şi pe care s’au legat pe Coran să-l apere. Când diplomaţia polonă a citat — pentru analogie — cazul Dalmaţiei şi al altor provincii pe care turcii le cedaseră germanilor, a intervenit Vaticanul, explicând, în termeni precişi că Dalmaţia este o provincie turcească, pe când Moldova este un stat aparte, cu vechime, avându-şi prinţul şi ordinea sa politică. Amintirea acestor discuţii s’a păstrat şi in cronica ţării. Iată ce spune Niculce : „Leşii încă cereau tare Ţara Moldovei, dar turcii au răspuns pentru Ţara Moldovei, zicând că Ţara Moldovei nu pot să o dea să le fie lor podană că este volnică, iar Turcilor le este închinată, iar nu luată cu sabia”. Pentru motive strategice și economice turcii au ocupat în secolul 16 Sudul Basarabiei. Acest fapt a avut un mare răsunet în istoria Moldovei. Niciodată moldovenii n’au iertat turcilor această greșală. Sute de ani, idealul (Continuare in pag. 2-a) In străinătate 6 leiNr. 174 Marți 1 Iulie 1941 6 Pagini SI ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU Răzbunarea Basarabiei Cuvântarea d-lui prof. Mihai Antonescu, vice-preşedintele consiliului de miniştri, rostită ori, la radio D. profesor Mihai A. Antonescu, vice-preşedintele consiliului de miniştri a rostit Sâmbătă, la radio următoarea cuvântare: ROMANL Azi este un an de când trupul Ţării ne-a fost sdrobit; de când imperiul urei şi al anarhiei s’a năpustit asupra noastră, flămând şi prădalnic, ca să ne cotropească viaţa şi drepturile, glia şi mormintele. Ros de păcate prea lungi şi prea grele — pe cari trebue să avem tăria a le mărturisi educator, — măcinat în credinţa şi puterile lui de unire, în urma unei domnii trufaşei şi ascunzătoare de adevăr, — preamul Românesc abia a avut vremea să se trezească din trudnica lui amorţire, fără să-şi poată aduna la vreme mândria puterilor în apărare. Cârmuitori laşi i-au poruncit înfrângerea, înainte de a fi încercat lupta. Iar armata noastră, scutul demnităţii şi al vieţii Neamului, a fost silită să-şi strecoare umilirea neputincioasă, trecând pe sub furcile caudine ale duşmanilor săi barbari, întovărăşită numai de dispreţul trădător al complicilor bolşevismului, cari au adăugat eristicei noastre răstigniri iudaica lor ofensă. Ca smulşi dintr’un vis, sărmanii Basarabeni şi Bucovineni cotropiţi, abia au isbutit să părăsească zarea de aur a bătrânului nostru pământ. Flămânzi şi goi s’au aruncat în primejdia nădejdii, mai curând decât să se supună robiei disperării. Astfel, o geană de lumină şi de dreptate deschisă de Providenţă sbuciumatei noastre Patrii, se închidea azi, tăios, implacabil. Basarabia nu mai era românească. Bucovina s’a frânt. Istoria acestui Neam este o cascadă nesfârşită de dureri şi de jertfe. Aproape că am putea spune suferinţei că ea a fost pentru noi legea veacurilor. Bucuria ne-a fost trecătoare ca rouă pe florile dimineţii. Niciodată însă, Neamul nostru nu a primit lovirile ca pe o binefacere, niciodată nu şi-a plecat fruntea decât când i-a fost sdrobită în sângele luptei. Oricât de trufaş şi de puternic ne-a fost duşmanul noi nu ne-am dat înfrânţi Şi chiar din înfrângeri, ne-am tors mari temeiuri de credinţă şi de mărire. In 1940 ne-am abătut de la această lege. Ne-am abătut de la jurământul lui Ştefan cel Mare care poruncea : „Pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească noi cu capul nostru". In 1940 am trădat laş Şi bătrânul pământ moldovenesc şi legea sfântă a apărării lui creştine. Dar am plătit-o. ROMANI: Coborâţi în conştiinţele voastre, întoarceţi gândul spre trecutul acesta pătat. Regăsiţi desnădejdea care cuprinsese Ţara, neîncrederea care rodea sufletele, priviţi în urmă ca să găsiţi cortegiul acela sfâşietor al fraţilor goniţi de la vetrele lor stinse. (Preoţii care mai părăseau altarele cotropite de păgâni, dascălii care îşi lăsau în urmă rosturile lor de viaţă, în sfârşit geamătul acela surd de vai eştt din matcă. Iar voi care aţi avut întotdeauna suflet de români adevăraţi, voi acei pentru care Patria este singura bucurie a vieţii şi ultima nădejde — simţiţi încă obrajii arşi de palmele nevăzute ale ruşinei, fruntea umilită de înfrângere, sufletul pustiit de durere şi pumnii strânşi, strânşi ca o stâncă în care vrei să-ţi îngropi sparte lacrămile disperării. Acesta ne-a fost 28 iunie 1940. Azi, în popas de un an, zăbranicul întunericului s’a spart. Inimile tresaltă. Freamătul de nădejdii ne-a umplut pieptul. Fronţii s’au spălat de pete, iar umbrele desonoarei (Continuare in pag. 2-a) Cel mai bun prinos pe care orice român il poate oferi Patriei in aceste ceasuri istorice Un răspuns al d-lui general Antonescu, conducătorul statului D. general Antonescu primeşte numeroase scrisori şi telegrame omagiale prin care românii de pretutindeni îşi arată entuziasmul cu care au primit vestea începerii războiului sfânt, dus pentru desrobirea românilor şi dn-tregirea hotarelor ţării. Mulţi cer să fie mobilizaţi imediat şi trimişi în prima linie. Conducătorul Statului mulţumeşte cu recunoştinţă tuturor, pentru sentimentele lor patriotice, pentru dragostea cu care înconjoară ţării şi pentru omagiul şi încrederea nelimitată care i se arată. D-sa socoteşte însă, că cel mai bun prinos pe c care orice bun român îl poate oferi Patriei în aceste ceasuri istorice, este ca să-şi facă datoria cu spirit de sacrificiu, muncind fără odihnă acolo unde se găsește fiecare, după cum armata își face întreaga datorie pe front, cu un neîntrecut spirit de jertfă. SCHIMB DE TELEGRAME INTRE D. GENERAL ANTONESCU §1 PRESEDINTELE FINLANDEI Helsinki, 28 (Rador). — Un schimb de telegrame a avut loc între generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român şi Preşedintele Finlandei, cu prilejul intrării in război a acestor două state contra bolşevismului. Au fost condamnaţi pentru că au contravenit la ordonanţele Comandamentului militar al Capitalei COMUNICAT Curtea marţială a comandamentului militar al Capitalei a pronunţat în ziua de 27 iunie a. c. următoarele sentinţe: — O condamnare la 6 luni închisoare şi alta la 3 luni închisoare, pentru necamuflarea luminei la locuinţe. — Patru condamnări la câte 3 luni închisoare corecţională pentru circulaţie pe străzi după ora 22. : * DIN ISPRĂVILE MOSCOVEI Catedrala ortodoxă din Sofia, aruncată în aer de criminalii comuniști, dintre care evreul Friedmann a fost trimis special, în acest scop, de la Moscova, în capitala Bulgariei Cu prilejul nouei desrobiri a Basarabiei de N. BATZARIA Cronicile timpului şi alte mărturii ne spun despre jalea fără seamăn şi groaza ce cuprinsese populaţia Basarabiei, atunci când în anul 1812 s’a produs prima răpire a provinciei româneşti dintre Prut şi Nistru şi când stăpânirea românească a Moldovei a fost înlocuită cu stăpânirea rusească a ţarilor moscoviţi. Părăsindu-şi căminurile şi toată agoniseala, fugeau românii basarabeni şi veneau să-şi caute adăpost şi să-şi dureze noui căminuri dincoace de Prut. Şi nu erau numai intelectualii, cari părăseau locurile lor de naştere. Alături de dânşii şi în grupuri mari fugeau ţăranii şi păstorii români, trecând clandestin Prutul şi înfruntând primejdii de moarte. Ba chiar n’au fost puţini cei ce au murit, luaţi de apa râului sau răpuşi de gloanţele soldaţilor ruşi. Vrednic de însemnat în această atitudine a poporului român din Basarabia este că s’a produs într’un timp când, din lipsa de şcoli, sentimentul conştiinţei naţionale nu era încă desvoltat. Pe de altă parte, românii basarabeni fugeau de o stăpânire care, intr’o anumită privinţă foarte importantă pentru dânşii, n’aducea vreo schimbare în traiul lor de până atunci. In adevăr, oricât de arbitrar şi apăsător era regimul absolutist al ţarilor, acest regim respecta cele două instituţii fundamentale ale societăţii: religia şi familia. Nu este fără importanţă şi faptul că religia era aceeaşi, deci aceeaşi şi slujba din biserici. Totuşi, mânaţi de acel instinct de rasă, care a fost pavăza cea mai puternică a poporului nostru dealungul veacurilor de restrişte, fraţii noştri basarabeni simţeau româneşte, simţeau că pentru dânşii bine nu poate fi decât într-o ţară românească şi la umbra tricolorului român. Dar ca să se confirme oarecum adevărul, că nu e pe lume popor care să fi suferit atât cât a suferit poporul român, Basarabia ne-a fost din nou răpită în ultimele zile ale lunii iunie din anul trecut. Insă din toate punctele de vedere, situaţia se prezintă acum diferită de situaţia din 1812. Mai întâi, această nouă răpire se producea după mai bine de douăzeci de ani de administraţie românească, de cultură şi civilizaţie românească. Să nu se uite că, în anul 1918, când prin hotărîrea Sfatului Ţării de la Chişinău, Basarabia se alipise de bună voie la vechiul regat, ea a fost găsită sub toate raporturile în stare de paragină. Lipsă aproape totală de căi de comunicaţie, lipsă aproape completă de şcoli, mai ales de şcoli pentru săteni, lipsă de cea mai elementară asistenţă sanitară şi medicală, o administraţie primitivă, o justiţie tot atât de primitivă. Aşa se înfăţişa Basarabia, când a venit din nou la sânul Patriei Mume. Insă în cei douăzeci şi ceva de ani de administraţie română s’a muncit în toate direcţiile. S’au înfiinţat numeroase şcoli, atât la oraşe cât şi la sate, s-au dus campanii energice pentru stârpirea tifosului exantematic şi a altor boli cu caracter endemic, numărul medicilor şi al spitalelor a fost sporit au fost trimişi magistraţi integri şi bine pricepuţi, iar armata şi jandarmeria asigurau ordinea şi liniştea, asigurau viaţa şi avutul fiecăruia. la (Continuare in pag. 2-a) OPINIA PUBLICĂ TURCĂ ADÂNC INDIGNATA CONTRA SOVIETELOR Ankara, 28 (Rador). — Corespondentul agenţiei „Ştefani” transmite : Pornirea cont.a Sovietelor este din ce în ce mai pronunţată îtoată ţara. Indignarea opiniei publice creşte pe măsură ce presa desvălue dedesubturile relaţiilor ruso turce. Ziarul „Vakit”, ocupându-se de negocierile ruso-turce din 1939 şi de călătoria la Moscova a d-lui Saracioglu, care ar fi trebuit să semneze un pact de asistenţă, arată că în ultimul moment Sovietele au cerut ocuparea unor baze în Strâmtori, şi că atunci ministrul de externe al Turciei a părăsit Moscova fără a mai semna nimic. Opinia publică turcă comentează cu indignare şi faptul că Rusia a încercat să provoace un război între Turcia şi Bulgară, pentru ca Sovietele să poată pune cu uşurinţă stăpânire pe Strâmtori. LOCOTENENTUL AGARICI de AL. O. TEODOREANU In clipa de faţă, fapta de arme a locotenentului pilot Agarici Horia e cunoscută şi preţuită de întreaga suflare românească. E inutil să mai fie povestită şi indecent să mai fie notată. Vorbeşte singură şi cei în drept s’au rostit la timp şi cum se cuvine asupra-i. Citarea ofiţerului în ordinul de zi pe armată e cea mai înaltă confirmare a vredniciei militare la care un ostaş poate râvni. Cele ce urmează ca distincţiuni şi onoruri, nu sunt decât obişnuitele consecinţe fireşti. Dar dacă fapta, în simpla ei măreţie respinge comentarea, ţie îngăduit camaradereştii noastre simpatii de vechi ostaş şi fost combatant să caute să aşeze făptuitorul în lumina în care trebuie privit. ❖ Plin de bune intenţii, realizate însă în pripă, un entusiast şi talentat confrate matinal, s’a grăbit să scrie că numele Agarici era până ori necunoscut, dacă nu cumva obscur numai, sau aşa ceva. Nu-i putem face o vină prea mare apreciatului nostru confrate pentru acest lapsus calami, după cum desigur nici atenţia temerarului pilot nu va fi aterisat pe acest amănunt. Dar dacă am lărgi puţin orizontul redacţional şi eventual al cafenelii, decolând un pic cu gândul, pentru a ne pune în măsură să aruncăm o privire, cum s’ar zice circulară, asupra istoriei contimporane a Moldovei, am fi siliţi să renunţăm la iluzia că l-amfi scos din obscuritate pe locotenentul Agarici, cu prilejul unui act de bravură, a cărui strălucire a ispitit pana de aur a stiloului nostru apologetic. Locotenentul Agarici, oricât de convenabil ar fi aceasta unei prezentări romantice, nu e un unus multorim. Nu zic, s’ar fi putut să fie, dar nu e. E un exemplar selecţionat dintr’o serie lungă de Agarici afirmaţi şi cunoscuţi. Purtat cu cinste de Moldoveni de baştină, numele acesta nu numai că era cunoscut şi eri şi alaltăeri, şi mai de demult, dar ne lovim de el atât de des în o seamă de evenimente din ultimele decade, încât profesorul Nicolae Iorga s’a socotit îndreptăţit să scrie o broşură tipărită de Academia Română şi în care vorbeşte de neamul Agaricilor, exclusiv. Aşa că numele acesta nu numai că era cunoscut nouă Moldovenilor, dar odată cu unirea Principatelor Moldo-Valahe, trecuse Milcovul. Un Agarici, figura în Divanul ad hoc, un altul (cred că bunicul locotenentului), a prezidat Camera Deputaţilor sub Ion Brătianu, iar moşia Moara Grecilor, din Vaslui, a fost de(Continuare in pag. 2-a)