Universul - Capitala, iunie 1943 (Anul 60, nr. 147-175)

1943-06-11 / nr. 157

Snal al 66-Iea ; io Pagini Fondator; LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL11 S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov iu r:V EXEMPLARUL 1 LEI Taxa­ poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G-Ie­t I. T. T. Nr. S4.464/939 CELE URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 2305 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.10.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 ,Ed 51 TOMinistrator DELEGAT STELIAN POPESCU PRIZONIERII Soarta prizonierilor de răz­boi continuă să formeze obiac- • tul de discuţie a­l presei euro-­­ pene. Descoperirile din pădu-­­ rea Katyn, refuzul Sovietelor­­ de a răspunde la intervenţiu­­nile Crucei Roşii — instituţie recunoscută de toate statele­­ civilizate —, la intervenţiunile chiar ale înaltului For Papal, sunt de natură a proiecta o lu­mină destul de neliniştitoare asupra soartei ostaşilor căzuţi în prizonieratul bolşevic. Căci dacă este regretabil că odată cu înmulţirea şi perfec­ţionarea armelor de război nu s’a ajuns şi la umanizarea con­­diţiunilor de luptă — dovadă desfăşurarea războiului ae­rian, care nu face alegere în­tre obiectivele civile şi cele cu caracter militar —, ne-ar fi plăcut să credem că cel puţin în privinţa tratamentului apli­cat prizonierilor s’a realizat în fine un progres faţă de trecut. Spunând acestea, nu ne re­ferim, fireşte, la regimul apli­cat prizonierilor de război în ţara noastră. El nu este şi nici n’ar putea fi altul decât acela dictat de firea blajină şi iertă­toare a poporului român, de tradiţiile lui de bunătate şi de cruţare faţă chiar de vrăjma­şul cel mai neîmpăcat, din momentul în care acesta, în­frânt şi fără nicio apărare, se află în puterea lui. Exemplul porneşte de la însuşi luptătorul­­de pe front, care, chiar simplu soldat, uită ş­i toate suferinţele şi primejdiile înfruntate, tre­când peste toată sălbătăcia condiţiunilor de luptă, înţele­ge să respecte în prizonierul dezarmat toate legile omeniei. Ba, de câte ori ostaşii noştri n’au întins prizonierilor înse­­toşaţi bidonul lor cu apă sau bucata lor de pâine, ca să-şi potolească foamea! Şi la fel se poartă ţăranul român, care vede în inamicul prizonier tot o făptură a lui Dumnezeu, un biet nenorocit, faţă de care omenia nu trebue să înceteze, faţă de care orice cruzime apare nu numai inu­tilă, dar ca un păcat şi ca o degradare. In sufletul lui nu poate în­căpea sau nu se poate acumula ura. Cei cari au căutat să i-o insufle, n’au izbutit. Faţă de evrei, e cunoscută expresia ţă­ranului nostru: „sunt şi ei nişte creştini de jidani...” Ne povestea un colonel ne­cazul pe care’l făcea un cuib de soldaţi bolşevici unităţilor pe care le comanda. Căzuse toată linia de apărare inami­că; rămăsese numai cuibul a­­cela blestemat care continua să tragă, împotriva oricărei ra­ţiuni militare. Furia ostaşilor români nu mai avea margini. Un pâlc de zece ostaşi, conduşi de un sergent, a cerut învoirea să atace cuibul bolşevic, jurând că nu vor mai lăsa unul în viaţă­­Din salt în salt au ajuns la ascunzătoarea bolşevică, prinzându-i ca din oală. Ser­gentul s’a prezentat la raport cu prizonierii vii, nevătămaţi, iar colonelul l’a luat de scurt: „Păi, bine, sergent Cristei .Va­sile, te lăudai că’i tragi pe toţi în frigare!” —, sergentul, ple­când capul de scârbă şi de ciu­dă, a răspuns: „Nişte nenoro­ciţi, d-le colonel, n’am vrut să’mi mai fac păcate cu ei­..”. De acelalt spirit larg ome­nesc şi creştinesc este condus şi tratamentul împărtăşit la­gărelor noastre de prizonieri. Şi tot el explică înţelegerea şi quasi libertatea de care se bu­cură echipele de prizonieri re­­partizate la diferite munci, la câmp, sau pe la întreprinderi particulare şi de stat. De unde la început, însă, se găseau printre prizonierii bol­şevici unii fanatizaţi cari refu­zau să muncească la „burjui”, acum s’au dat pe brazdă şi se cer singuri la munci, ba mulţi au învăţat româneşte, expri­­mându-şi dorinţa de a rămâ­nea şi după război în ţara noa­stră, repudiind deci „paradisul roşu”, în care n’ar mai vrea să se întoarcă. N’am dori decât ca şi prizo­nierii noştri să se bucure mă­car de a zecea parte din ome­nia arătată de poporul şi de autorităţile române prizonieri­lor inamici. Inundaţiile din Turcia au produs mari pagube culturilor Ankara, 9 (Rador). — Stă­ pricinuite culturilor sunt vilarul Hasan Aga din apro­piere de Adana s’a prăbuşit în urma topirii zăpezilor de Pe muntele Taurus, fapt care a făcut ca apele să-şi sporea­scă in mod considerabil vo­lumul lor. Enormele pagube e­valuate, până acum, la mai mult de 3 milioane lire tur­ceşti. Şi alt stăvilar s’a mai pră­buşit în mod parţial, însă măsurile de protecţie luate imediat au evitat pagubele. PERSPECTIVELE ECONOMIEI DE MÂINE Pentru cel care nu priveş­te în adâncul lor problemele şi fenomenele economice ale timpurilor anormale pe care le trăim, poate părea o grije prematură, dacă nu inutilă, preocuparea pricinuită de consecinţele economice ce vor izvorî în viitor în mod inevitabil din colosala pre­facere pe care necesităţile războiului au impus-o în mai toate ţările de pe glob. Dar cunoscătorii văd şi ştiu că înainte ca armele să hotărască, sunt transfor­mări şi deplasări de centre de greutate economică şi fi­nanciară care îndepărtează complet iluzia că, odată cu era mult aşteptată de pace, firul activităţii va fi reluat din punctul pe care îl lăsase omenirea în clipele începu­tului celui de al doilea răz­boi mondial. Economistul francez Thier­ry Maulnier constată că războiul de la 1914-1918 a fă­cut ca Europa din exporta­toare de maşini şi capitaluri spre Statele­ Unite, să devi­nă importatoare, creând a­­cea schimbare profundă în raporturile dintre lumea ve­che şi continentul nou, dar transformările de atunci nici pe departe nu se pot compa­ra cu această răsturnare completă a „centrelor“ pre­văzute de harta geografiei e­­conomice a lumii, răsturna­re cauzată de războiul pen­tru care omenirea sângerea­ză de la 1939 încoace. Ca să compenseze pierde­rile suferite prin ocuparea japoneză a Malaeziei şi In­­sulindei, Statele­ Unite şi-au­­ îndreptat atenţia spre Ame­rica de Sud şi cu concursul Braziliei spera ca, prin plan­taţii şi industrii, să înlocuia­scă materiile prime şi fabri­cate— în special cauciucul— ce veneau altă dată din teri­toriile asiatice. Nevoile descentralizării au impus Marii Britanii să ins­taleze uzine şi fabrici în cele mai îndepărtate colţuri ale dominioanelor de peste mări; odată războiul terminat a­­ceste instalaţii, evident, nu vor fi părăsite ci vor fi trans­formate în industrii de timp de pace, atingând în mod fa­tal predominarea industrială ce constituia aproape un mo­nopol al Metropolei britanice. Războiul total și blocus-ul maritim au impus Europei creări de industrii noui, cele mai multe de armament, îm­prăștiate în regiuni altă dată esclusiv agricole, regimurile autarhice au determinat in­stalări de fabrici pentru a­numite surogate în locul ar­ticolelor cari se importau din alte continente, toate acestea punând pe primul plan al preocupărilor întrebarea : ce destinaţie se vor da acestor instalaţii odată războiul ter­minat ? Şi la noi anumite industrii, în deosebi textile şi agricole au luat un mare avânt dar în multe domenii dacă propăşi­rea n’a fost cea aşteptată este că scumpirea mărfurilor manufacturate n’a ţinut so­coteala de puterea de cumpă­rare a consumatorului mij­lociu. Marea clasă producătoare agricolă a satelor păstrează banul aşteptând „vremuri mai bune“, mica burghezie orăşenească îşi cheltueşte câştigul pentru satisfacerea nevoilor aprovizionării ali­mentare, aşteptând şi ea „vremuri mai bune“ pentru umplerea golurilor vestimen­tare ori mobiliare. Cei în drept trebue să gân­dească în ritm cu specialiştii din lumea economică inter­naţională şi să facă astfel ca epoca marilor prefaceri de după război să găsească în picioare o solidă şi sănătoasă viaţă comercială şi indus­trială românească. .. SITUAŢIA PE FRONTURILE DE LUPTA COMUNICATUL CARTIERULUI GENERAL AL FUEHRERULUI germane au bombardat în r ţiile portuare noaptea de 9 Iunie instala -1 coasta algeriană, situate Berlin, 9 (Rador). — De la cartierul general al Fuehre­­rului, Înaltul comandament al forţelor armate germane comunică: Pe frontul de răsărit nu s'au dat lupte importante. In luptele ce s'au desfă­şurat în ultimele 15 zile la capul de pod de pe Cuban şi pentru care sovieticii au pus în acţiune 15 divizii şi 5 brigăzi de infanterie, 6 formaţiuni blindate şi puter­nice formaţiuni aeriene, ina­micul a suferit pierderi foarte grele de oameni şi material. Au fost distruse nu mai puţin de 100 de tancuri şi 550 de avioane, fără a mai pune la socoteală celelalte pierderi. Formaţiuni de avioane de asalt au scufundat eri în largul coastei de răsărit a Mării Azov 47 vase de de­barcare sovietice. In sectorul central al fron­tului de răsărit, cu prilejul unei încercări a Sovietelor de a bombarda aerodromu­rile noastre și centrele noa­stre de aprovizionare, au fost doborîte 75 avioane sovietice, dintre care 11 au căzut numai sub loviturile aviatorilor de vânătoare spanioli. In total, inamicul a pier­dut ori pe frontul de răsărit mii de avioane. Lipsesc 5 avioane ale noastre. Avioanele de­ luptă grele Comunicatul italian Roma, 9 (Rador). — Iată textul comunicatului nr. 1110 dat de marele cartier general al forţelor armate italiene: Garnizoana de pe insula Pantelleria, care, în cursul zi­lei de Marţi, a suferit un bombardament aerian neîn­trerupt, nu a răspuns la so­maţia făcută de inamic de a se preda. Insula a fost bom­bardată în mod violent şi de o mare formaţiune navală: o unitate inamică a fost lovită de avioanele noastre de atac. Cinci aparate inamice au fost distruse de artileria anti-ae­­riană iar 10 doborîte de vâ­nătorii regimentului 53 ae­rian, în cursul atacurilor ae­riene. Avioanele de vânătoare germane au doborît două avi­oane „Spitfire“ pe coasta de sud a Siciliei. O incursiune inamică asu­pra localităţii Carbonia şi a împrejurimilor ei a provocat prăbuşirea câtorva clădiri, precum şi câteva incendii, sunt de plâns câţiva răniţi. Lovite de artileria anti-aeria­­nă, două aparate inamice au fost doborîte, unul la Calsetta şi altul la San Antioco (Ca­gliari), pe BOLŞEVICII AU SUFERIT MARI PIERDERI PE TOT FRONTUL DE EST AL PATRULEA ATAC SOVIETIC OUI CUBAN A FOST SI EL RESPINS.­RĂZBOIUL CU GAZE $1 INVAZIA Prin telefon de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 9. — In capitala Rei­­chul­ui se constată cu satisfacţie că şi al patrulea mare atac so­vietic împotriva capului de pod Cuban a eşuat. Participarea trupelor române aliate la aceste lupte de apărare, încununate de succes, este subli­niată cu elogii de experţii mili­tari germani. Intr’un timp rela­tiv scurt, bolşevicii au aruncat în foc 13 divizii de infanterie, trei brigăzi speciale, 6 detaşa­mente blindate şi o aviaţie nu­meroasă, pierzând peste 100 de tancuri şi peste 350 avioane. Pierderile omeneşti su­nt dease­­menea foarte mari. Infanteria bolşevică Şi-a săpat acum tran­şee iar — după constatările ger­mane — aprovizionarea ei este foarte slabă, astfel că se presu­pune că deocamdată nu se va mai produce vreo acţiune mai mare din partea ei. Interesante sunt pierderile mari suferite de aviaţia bolşe­vică în sectorul central al fron­tului, unde numai eri, au fost do­horite 140 de avioane sovietice, în timp ce germanii n’au pier­dut decât trei. Atacurile aeriene sovietice împotriva aerodromuri­lor şi bazelor de aprovizionare germane pot fi deci considerate ca eşuate. Toate aceste succese au o va­loare şi mai mare, aflându-se că Stalin şi-a pus prestigiul în joc, prin angajarea sa in aceste ac­ţiuni. Importanţa deosebită pe care o atribue bolşevicii capului de pod Cuban, reiese din decla­raţiile prizonierilor sovietici, cari au arătat că s’a promis soldaţi­lor că vor fi trimişi la vatră şi scutiţi de orice serviciu militar, dacă atacurile lor vor fi încunu­nate de succes. Această fază a luptelor de pe frontul de Est se încheie cu un succes deplin pentru germani şi aliaţii lor, succes ce va fi poate simptomatic pentru evenimentele viitoare pe frontul de Est. ❖ Presa germană ignorează com­plet discursurile d-lor Churchill şi Roosevelt, cari — după păre­rile germane — nu reprezintă decât manevre aţâţătoare şi au numai un scop de oportunitate. In cercurile politice germane, discursul preşedintelui Roosevelt este violent criticat, deoarece aruncă din nou bănueli asupra puterilor Axei că ar pregăti răz­boiul cu gaze. La Berlin această campanie de aţâţare pe chestia războiului cu gaze, este interpre­tată în sensul că anglo-americanii nutresc ei înşişi astfel de intenţii şi caută să-şi procure din timp un alibi, sau că în Anglia şi Ame­rica nervozitatea constatată vizi­bil în ultimul timp, se află în plină creştere. La Berlin, nervozitatea din rândurile anglo-americanilor este pe deplin înţeleasă, deoarece a­­ceştia se află în faţa unei faze de război complet nouă, când tre­bue să ia iniţiativa, indiferent dacă vor sau nu. Chiar şi marea massă anglo-americană a înţe­les că viitoarele evenimente mili­tare reprezintă unul din cele mai mari riscuri din acest război. Acestei nervozităţi i se datoreşte febra invaziei izbucnită în An­glia şi America. Ministerul de informaţii brita­nic a dat dispoziţiuni presei şi radio-ului să liniştească spiritele şi să atragă atenţia opiniei pu­blice să nu nutrească speranţe exagerate. Chiar şi englezii sunt de părere că invazia este cel mai riscant joc de noroc. Războiul nervilor, deslănţuit de propa­ganda anglo-americană se în­dreaptă acum chiar asupra an­glo-americanilor. La popoarele Axei nu se constată nici cea mai mică nervozitate, în timp ce anglo-americanii sunt stăpâniţi, din cauza riscurilor invaziei, fie de speranţe exagerate, fie de o depresiune profundă. Acestei ner­vozităţi i se datoreşte şi războiul cu gaze al preşedintelui Roose­velt. La Berlin se subliniază că punctul de vedere german în a­­ceastă problemă nu s’a modificat cu nimic. I­n schimb este adevă­rat, că numeroase trupe germane au fost concentrate în toate punctele, unde o încercare de invazie ar fi posibilă. Aviaţia germană şi vase de coastă ra­pide cât şi forţe navale impor­tante sunt în aşteptarea atacu­rilor duşmane. ❖ Mâine, 10 iunie, se împlinesc trei ani de când Italia a intrat în război. Presa germană foloseşte această ocazie spre a elogia foar­te cordial poporul şi armata ita­liană. Se poate constata că capa­citatea militară a Italiei este pe deplin recunoscută de germani. Prin aceasta sunt definitiv com­bătute părerile exprimate în unele state neutre, că aliatul ita­lian n’ar fi apreciat în Germa­nia. DISCURSUL PREŞEDINTELUI TURCIEI Politica intereselor naţionale Discursul rostit de d. Ismel Inonu, preşedintele Republi­cei turce, cu prilejul deschiderei Con­gresului partidului republican al poporului — discurs aşteptat cu interes de opinia publică mon­dială şi al cărui rezumat transmis de agenţia telegrafică turcă l-am publicat în numărul nostru de ieri — n’are desigur nimic sen­zaţional în el. In această privinţă aşteptările acelora cari n’au ur­mărit cu toată atenţiunea politica rectilină a Turciei şi cari o so­co­teau oportunistă, au fost decepţio­nate. Preşedintele republicei turce, prin declaraţiile făcute, a subliniat din nou că Turcia a a­­doptat faţă de conflictul actual atitudinea hotărîtă a intereselor ei naţionale permanente şi ale cărei limite sunt securitatea ei teritorială şi independenţa ei poli­tică. „Problema care a trecut înain­tea oricăror alte consideraţii — a spus d. Ismet Inonu — a fost menţinerea securităţii naţionale pe o bază solidă”. In acest scop, Turcia a făcut uriaşe sacrificii şi politica de stat a avut neînt­­rupt sprijinul efec­tiv şi patriotic al poporului turc. „Faptul de a fi putut în mij­locul acestei stări încurcate şi a­­narhice, în care se zbate omeni­rea — a declarat d. Ismet Inonu — să menţină forţa naţiunii turce la un nivel atât de ridicat, repre­zintă un mare succes pentru A­­dunarea naţională pusă în slujba ţării”. Şi, dezvoltând această con­statare, preşedintele republicei a precizat, comparănd-o cu cele petrecute în alte ţări, că „Ma­rea Adunare naţională a ştiut să cruţe naţiunea turcă de cen­zură, constrângere şi anarhie“, întemeiat pe forţa aceasta mo­rală a disciplinei şi consimţimân­­tuî*~* naţional, guvernul turc şi-a putut concentra — după cum a subliniat d. Ismet Inonu — toate sforţările „asupra problemelor esenţiale privitoare la securita­tea externă, apărarea ţării, pro­ducţia şi lupta în domeniul eco­nomic pentru învingerea dificul­tăţilor alimentare". Dar, preşedintele republicei turce n’a îmbrăţişat în expunerea sa numai trecutul şi prezentul. Privind spre viitor, cu perspicaci­tatea omului de stat experimen­tat, d-sa a pus în lumină nu­(Continuare in pag. 2-a) ’$*♦ 157 Vineri 1i Iunie 1940 10 Pagini PAZA COASTELOR MĂRII NEGRE Servanţii unei unităţi antiaeriene curăţă piesele tunului (S. M. P.-P. K.) MAIORII ROMÂNI ŞI-AU DAT OBOLUL DE SÂNGE PE ALTARUL PATRIEI, ALĂTURI DE OSTAŞI Un nimb al nemuririi încunu­nează frunţile eroilor Neamului, cari au căutat — mânaţi de sim­ţământul Împlinirii datoriei — să stăvilească cu braţul lor de oţel puhoiul ce ne ameninţa din Ră­sărit. Un nimb al nemuririi încunu­nează frunţile­ maiorilor eroi, căzuţi vitejeşte în lupte, condu­când batalioanele româneşti pe calea izbânzii celei mari. In ochii lor vultureşti, cari scă­părau milioane de scântei, aveau viziunea României reîntregite, ia­r în inimi clocotitorul dor de­ a se jertfi pentru ţară. Căzând vitejeşte, ei nu au avut alt cuvânt pe buze, decât chema­rea sublimă — Patrie ! — pentru care îşi dădeau generos sângele şi viaţa. Ne plecăm capetele cu emoţie şi reculegere în faţa măreţiei gestului lor pilduitor, care pune temelii noui de granit edificiului Neamului, ca o chezăşie pentru toate timpurile, că România nu piere ! Falnici ca brazii munţilor noş­tri şi mândri ca piscurile Carpa­­ţilor româneşti ce străbat prin nori către seninătatea ţării noas­tre, ei au înfruntat moartea, îm­plântând în pieptul duşmanului îngrozit spada română. Crescuţi în plinătatea dreptu­rilor sfinte şi de nestrămutat ale Naţiei, ei n’au şovăit să le apere, atunci când vrăjmaşul a îndrăz­nit să râvnească la brazda ro­mânească. Lumea întreagă a privit plină de admiraţie la eroismul fără seamăn al ostaşului român, care în lupta grea şi hotărîtoare nu a făcut deosebire de grad şi situa­ţie socială, atunci când au fost chemaţi să-şi dea obolul pe Al­tarul Patriei. Istoria Neamului Românesc pe aceste plaiuri binecuvântate de Dumnezeu, a numărat sute şi mii de comandanţi-eroi, al căror nume s’a înscris cu litere de aur pe lespezile de marmoră ale mau­soleului României creştine. Apărători ai civilizaţiei euro­pene împotriva încălcărilor bar­bare, aceşti mari eroi au trecut facla vitejiei, pusă în slujba des­tinelor româneşti, din generaţie în generaţie. In războiul crucial pe care ţara noastră îl duce astăzi, ei au pur­tat această flacără tot mai de­parte în­spre Răsărit, aducând Piepturile multora dintre aceşti bravi eroi străluceau sub refle­xele cruciuliţei marelui Ordin de război „Mihai Viteazu“ şi ale panglicilor de „Virtute Militară“, iar mulţi dintre ei au primit gra­dul de maior „post mortem“, ca o răsplată binemeritată de la Pa­trie, pentru minunatele fapte de arme săvârşite pe câmpul de lup­tă, cu preţul vieţei lor. Prinosul de recunoştinţă al în­tregului popor românesc pentru lumina bunei orândueli şi a pă­cii, acolo unde până mai­eri dom­nea teroarea şi întunerecul. Maiorii-eroi căzând în lupta neîndurată pentru Patrie, au tre­cut la rândul lor mai departe forţa eternităţii românismului — odată cu spada — camarazilor lor. Din rândurile lor brave, vont da astăzi numele unora dintre ei şi anume :­­ jertfa lor, — a cărei însemnătate ne depăşeşte astăzi, — va fi veş­nic. Neamul românesc, prin glasul şi litera generaţiilor viitoare, va sublinia valoarea dăruirii lor pentru Neam, Patrie şi Cruce. Iar omenirea întreagă, va în­ţelege odată rostul sacrificiului făcut de ei astăzi, pentru a o salva de cea mai groaznică din­tre ameninţări: bolşevismul. TUDORACHE IORGU STOIAN BUCUR POPESCU CONSTANTIN NICULESCU SEVER PAUL CHIRIACESCU NICOLAE HENTES CORNELIU VASILOIU I. NICOLAE OPASCHI ADRIAN RADUCANU IOAN C-TINESCU N. CONST. IONESCU GH. GH. II GHEORGHIU VICTOR SURDU NICOLAE DONCIU CONSTANTIN VALTER JEAN MANOLIU GRIGORE POPESCU I. VASILE PIVNICERU PETRE REZMAN VIRGILIU TEODORESCU DUMITRU IONESCU ȘTEFAN COSTEA IUSTIN DUMITRESCU C-TIN IONESCU N. M. GH. timco st. victor VENŢEL VALERIU POPESCU I. DUMITRU BUDURESCU V. IOAN FRANC GH. VASILE PANAITESCU N. PETRE ANGELES­CU C. VASILE MIHAILESCU P. ALEX. IOAN D. MIHAIL BALDEA D. IOSIF CHIRIŢESCU F GHEORGHI STANESCU GH. PETRE DUMITRESCU D. GH. ŞEICĂRESCU Z. PAUL STIHI V. IOAN MIHAILA CONSTANTIN NIŢULESCU FLORIAN SAVU ALEXANDRU MITREA CONSTANTIN Medic CONSTANTINESCU TEMISTOCLE BALS ALEX. Lt. Comandor VERNESCU ERNEST Lt. Con VASILESCU I. IOAN Lt. Con L­IMBA NOASTRĂ Reintelege, resfinţeşte Care e înţelesul cuvintelor­­ maestru şi maistru? — mă­­ întreabă a, administrator-că­­pitan Bede Hristache, din Ploeşti. „In vorbirea de toate zilele, îmi scrie­­ corespondentul meu, cuvântul maestru s’ar zice despre oamenii cari întrec pe ceilalţi în muzică, în arte, în ştiinţă, în mâhnirea cuvântu­lui. Maistru ar fi pentru cine face cu pricepere o meserie: maistru-zidar, lăcătuş, croitor, brutar, sau pentru acei cu o meserie ceva mai nobilă în ca­riera armelor, cum e la mari­nă şi la aviaţie: maistru-timo­­nier, maistru-torpilor, mai­­stru-mecanic. In afară de a­­ceste înţelesuri, în comerţ, re­gistrului Cartea mare i se mai spune şi maestru: „Se poate întâmpla ca tot din cuvântul maistru să se fi ajuns, în vorbirea comună, la cuvântul meşter...” Maestru şi maistru se trag din latinul magister. Amân­două au acelaş înţeles. Se numeşte maestru omul învă­ţat, cu dărui vorbirii sau al scrisului, care s’a ridicat de­asupra celorlalţi. Cine cu­noaşte bine artele frumoase sau artele folositoare. Maestrul, maistrul, meşterul cari lu­crează cu artă, cu îndemânare, cu măestrie, născocesc, desco­peră, găsesc nouă mijloace de înflorire pentru îndeletnicirea lor. Cine poate să înveţe pe alţii. Poporul zice: Meşterul se cunoaşte la lucru, adică lu­crul e bun, dacă meşterul e bun. A fi meşteru Manole, în­semnează a fi meşter vestit ca Manole, care a ridicat minu­nata mănăstire din Curtea de Argeş. In Transilvania meşterul lu­crător se chiam­ă maister, iar în Banat maister. Nu ştiu dacă cuvântul meşter îl avem dea­­dreptul din latinescul ma­gister, sau mai degrabă prin mijlocirea cuvântului german Maister. Registrului mare, comercial, i se zice maestru de la cuvân­tul italienesc maestro. Limba franceză are parti­cula­re, care se pune la înce­,­putul cuvintelor ca să arate uneori repetare, alteori întoar­cere sau lucrare împotrivă, alteori să sporească înțelesul verbului. Ca să arătăm repetarea, noi zicem: i-am spus din nou, i-am mai spus, i-am spus iar, i-am tot spus. Ca să dea mai multă tărie verbului, Haşdeu scrie: „Şi (neaua) cade, cade, cade...”. Noi am luat particula­re din limba franceză şi o agă­ţăm fără rost la cuvintele noastre. Desprind din scrisul de toate zilele, şi încă din scrisul unora cari îşi zic scriitori: „îşi re­amintea că munca”, „şi se re­întoarce în curte”, „îndată ce regăsea păsările”, „de parcă ar fi regăsit”, „retrăia în fie­care zi”, ,,de câte ori reapare”, „mi se părea reîntoarcerea”, „refăcut în mine”, „să redeve­nim copii”, „în primele tim­puri ale reluării”, „punctul de plecare al retipăririlor”, ”să se reînţeleagă eul său”, „să se reaprindă acel tăciune”, „să reînceapă tot”, „reînoind su­fletul se reînoeşte lumea”, „reîncepe noul capitol”, „re­­înfloreşte în tăcere”, „reîn­toarcerea la pământ”, „reîn­toarcerea­­ primăverii”, „pro­blema reromânizărilor”, „re­trăiesc deci”, „bucuria regă­sirii”, „totul îmi reapăru di­nainte-mi”, „acum mi-am re­făcut şi regăsit puterile”, „o refac, o reclădesc, o reînoiesc”, „se­ reîmprospătează viziunea”, „libertăţile recuceririi”.. .„nu numai cetralh, regândeam”, „Eminescu a redefinit rapor­turile culturii”, „a mers până acolo încât a republicat şi opere editate”, „nu va lua parte la resfinţirea catedralei”, „greaua sarcină de a reju­­deca”... Ca o boală molipsitoare, ca o pecingine, particula­re s’a întins şi se tot întinde, sluţind limba. Pe acei cari regândesc, refabrică, republică, resfin­­ţesc, nu poţi decât să-i reju­­deci şi să le rezici : Vai, buni­lor români, prea vă rebateţi joc de limba românească !... T. PISANI

Next