Universul - Capitala, iunie 1943 (Anul 60, nr. 147-175)
1943-06-11 / nr. 157
Snal al 66-Iea ; io Pagini Fondator; LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL11 S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov iu r:V EXEMPLARUL 1 LEI Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G-Iet I. T. T. Nr. S4.464/939 CELE URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 2305 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.10.10. SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.30.15 ,Ed 51 TOMinistrator DELEGAT STELIAN POPESCU PRIZONIERII Soarta prizonierilor de război continuă să formeze obiac- • tul de discuţie al presei euro- pene. Descoperirile din pădu- rea Katyn, refuzul Sovietelor de a răspunde la intervenţiunile Crucei Roşii — instituţie recunoscută de toate statele civilizate —, la intervenţiunile chiar ale înaltului For Papal, sunt de natură a proiecta o lumină destul de neliniştitoare asupra soartei ostaşilor căzuţi în prizonieratul bolşevic. Căci dacă este regretabil că odată cu înmulţirea şi perfecţionarea armelor de război nu s’a ajuns şi la umanizarea condiţiunilor de luptă — dovadă desfăşurarea războiului aerian, care nu face alegere între obiectivele civile şi cele cu caracter militar —, ne-ar fi plăcut să credem că cel puţin în privinţa tratamentului aplicat prizonierilor s’a realizat în fine un progres faţă de trecut. Spunând acestea, nu ne referim, fireşte, la regimul aplicat prizonierilor de război în ţara noastră. El nu este şi nici n’ar putea fi altul decât acela dictat de firea blajină şi iertătoare a poporului român, de tradiţiile lui de bunătate şi de cruţare faţă chiar de vrăjmaşul cel mai neîmpăcat, din momentul în care acesta, înfrânt şi fără nicio apărare, se află în puterea lui. Exemplul porneşte de la însuşi luptătorulde pe front, care, chiar simplu soldat, uită şi toate suferinţele şi primejdiile înfruntate, trecând peste toată sălbătăcia condiţiunilor de luptă, înţelege să respecte în prizonierul dezarmat toate legile omeniei. Ba, de câte ori ostaşii noştri n’au întins prizonierilor însetoşaţi bidonul lor cu apă sau bucata lor de pâine, ca să-şi potolească foamea! Şi la fel se poartă ţăranul român, care vede în inamicul prizonier tot o făptură a lui Dumnezeu, un biet nenorocit, faţă de care omenia nu trebue să înceteze, faţă de care orice cruzime apare nu numai inutilă, dar ca un păcat şi ca o degradare. In sufletul lui nu poate încăpea sau nu se poate acumula ura. Cei cari au căutat să i-o insufle, n’au izbutit. Faţă de evrei, e cunoscută expresia ţăranului nostru: „sunt şi ei nişte creştini de jidani...” Ne povestea un colonel necazul pe care’l făcea un cuib de soldaţi bolşevici unităţilor pe care le comanda. Căzuse toată linia de apărare inamică; rămăsese numai cuibul acela blestemat care continua să tragă, împotriva oricărei raţiuni militare. Furia ostaşilor români nu mai avea margini. Un pâlc de zece ostaşi, conduşi de un sergent, a cerut învoirea să atace cuibul bolşevic, jurând că nu vor mai lăsa unul în viaţăDin salt în salt au ajuns la ascunzătoarea bolşevică, prinzându-i ca din oală. Sergentul s’a prezentat la raport cu prizonierii vii, nevătămaţi, iar colonelul l’a luat de scurt: „Păi, bine, sergent Cristei .Vasile, te lăudai că’i tragi pe toţi în frigare!” —, sergentul, plecând capul de scârbă şi de ciudă, a răspuns: „Nişte nenorociţi, d-le colonel, n’am vrut să’mi mai fac păcate cu ei..”. De acelalt spirit larg omenesc şi creştinesc este condus şi tratamentul împărtăşit lagărelor noastre de prizonieri. Şi tot el explică înţelegerea şi quasi libertatea de care se bucură echipele de prizonieri repartizate la diferite munci, la câmp, sau pe la întreprinderi particulare şi de stat. De unde la început, însă, se găseau printre prizonierii bolşevici unii fanatizaţi cari refuzau să muncească la „burjui”, acum s’au dat pe brazdă şi se cer singuri la munci, ba mulţi au învăţat româneşte, exprimându-şi dorinţa de a rămânea şi după război în ţara noastră, repudiind deci „paradisul roşu”, în care n’ar mai vrea să se întoarcă. N’am dori decât ca şi prizonierii noştri să se bucure măcar de a zecea parte din omenia arătată de poporul şi de autorităţile române prizonierilor inamici. Inundaţiile din Turcia au produs mari pagube culturilor Ankara, 9 (Rador). — Stă pricinuite culturilor sunt vilarul Hasan Aga din apropiere de Adana s’a prăbuşit în urma topirii zăpezilor de Pe muntele Taurus, fapt care a făcut ca apele să-şi sporească in mod considerabil volumul lor. Enormele pagube evaluate, până acum, la mai mult de 3 milioane lire turceşti. Şi alt stăvilar s’a mai prăbuşit în mod parţial, însă măsurile de protecţie luate imediat au evitat pagubele. PERSPECTIVELE ECONOMIEI DE MÂINE Pentru cel care nu priveşte în adâncul lor problemele şi fenomenele economice ale timpurilor anormale pe care le trăim, poate părea o grije prematură, dacă nu inutilă, preocuparea pricinuită de consecinţele economice ce vor izvorî în viitor în mod inevitabil din colosala prefacere pe care necesităţile războiului au impus-o în mai toate ţările de pe glob. Dar cunoscătorii văd şi ştiu că înainte ca armele să hotărască, sunt transformări şi deplasări de centre de greutate economică şi financiară care îndepărtează complet iluzia că, odată cu era mult aşteptată de pace, firul activităţii va fi reluat din punctul pe care îl lăsase omenirea în clipele începutului celui de al doilea război mondial. Economistul francez Thierry Maulnier constată că războiul de la 1914-1918 a făcut ca Europa din exportatoare de maşini şi capitaluri spre Statele Unite, să devină importatoare, creând acea schimbare profundă în raporturile dintre lumea veche şi continentul nou, dar transformările de atunci nici pe departe nu se pot compara cu această răsturnare completă a „centrelor“ prevăzute de harta geografiei economice a lumii, răsturnare cauzată de războiul pentru care omenirea sângerează de la 1939 încoace. Ca să compenseze pierderile suferite prin ocuparea japoneză a Malaeziei şi Insulindei, Statele Unite şi-au îndreptat atenţia spre America de Sud şi cu concursul Braziliei spera ca, prin plantaţii şi industrii, să înlocuiască materiile prime şi fabricate— în special cauciucul— ce veneau altă dată din teritoriile asiatice. Nevoile descentralizării au impus Marii Britanii să instaleze uzine şi fabrici în cele mai îndepărtate colţuri ale dominioanelor de peste mări; odată războiul terminat aceste instalaţii, evident, nu vor fi părăsite ci vor fi transformate în industrii de timp de pace, atingând în mod fatal predominarea industrială ce constituia aproape un monopol al Metropolei britanice. Războiul total și blocus-ul maritim au impus Europei creări de industrii noui, cele mai multe de armament, împrăștiate în regiuni altă dată esclusiv agricole, regimurile autarhice au determinat instalări de fabrici pentru anumite surogate în locul articolelor cari se importau din alte continente, toate acestea punând pe primul plan al preocupărilor întrebarea : ce destinaţie se vor da acestor instalaţii odată războiul terminat ? Şi la noi anumite industrii, în deosebi textile şi agricole au luat un mare avânt dar în multe domenii dacă propăşirea n’a fost cea aşteptată este că scumpirea mărfurilor manufacturate n’a ţinut socoteala de puterea de cumpărare a consumatorului mijlociu. Marea clasă producătoare agricolă a satelor păstrează banul aşteptând „vremuri mai bune“, mica burghezie orăşenească îşi cheltueşte câştigul pentru satisfacerea nevoilor aprovizionării alimentare, aşteptând şi ea „vremuri mai bune“ pentru umplerea golurilor vestimentare ori mobiliare. Cei în drept trebue să gândească în ritm cu specialiştii din lumea economică internaţională şi să facă astfel ca epoca marilor prefaceri de după război să găsească în picioare o solidă şi sănătoasă viaţă comercială şi industrială românească. .. SITUAŢIA PE FRONTURILE DE LUPTA COMUNICATUL CARTIERULUI GENERAL AL FUEHRERULUI germane au bombardat în r ţiile portuare noaptea de 9 Iunie instala -1 coasta algeriană, situate Berlin, 9 (Rador). — De la cartierul general al Fuehrerului, Înaltul comandament al forţelor armate germane comunică: Pe frontul de răsărit nu s'au dat lupte importante. In luptele ce s'au desfăşurat în ultimele 15 zile la capul de pod de pe Cuban şi pentru care sovieticii au pus în acţiune 15 divizii şi 5 brigăzi de infanterie, 6 formaţiuni blindate şi puternice formaţiuni aeriene, inamicul a suferit pierderi foarte grele de oameni şi material. Au fost distruse nu mai puţin de 100 de tancuri şi 550 de avioane, fără a mai pune la socoteală celelalte pierderi. Formaţiuni de avioane de asalt au scufundat eri în largul coastei de răsărit a Mării Azov 47 vase de debarcare sovietice. In sectorul central al frontului de răsărit, cu prilejul unei încercări a Sovietelor de a bombarda aerodromurile noastre și centrele noastre de aprovizionare, au fost doborîte 75 avioane sovietice, dintre care 11 au căzut numai sub loviturile aviatorilor de vânătoare spanioli. In total, inamicul a pierdut ori pe frontul de răsărit mii de avioane. Lipsesc 5 avioane ale noastre. Avioanele de luptă grele Comunicatul italian Roma, 9 (Rador). — Iată textul comunicatului nr. 1110 dat de marele cartier general al forţelor armate italiene: Garnizoana de pe insula Pantelleria, care, în cursul zilei de Marţi, a suferit un bombardament aerian neîntrerupt, nu a răspuns la somaţia făcută de inamic de a se preda. Insula a fost bombardată în mod violent şi de o mare formaţiune navală: o unitate inamică a fost lovită de avioanele noastre de atac. Cinci aparate inamice au fost distruse de artileria anti-aeriană iar 10 doborîte de vânătorii regimentului 53 aerian, în cursul atacurilor aeriene. Avioanele de vânătoare germane au doborît două avioane „Spitfire“ pe coasta de sud a Siciliei. O incursiune inamică asupra localităţii Carbonia şi a împrejurimilor ei a provocat prăbuşirea câtorva clădiri, precum şi câteva incendii, sunt de plâns câţiva răniţi. Lovite de artileria anti-aeriană, două aparate inamice au fost doborîte, unul la Calsetta şi altul la San Antioco (Cagliari), pe BOLŞEVICII AU SUFERIT MARI PIERDERI PE TOT FRONTUL DE EST AL PATRULEA ATAC SOVIETIC OUI CUBAN A FOST SI EL RESPINS.RĂZBOIUL CU GAZE $1 INVAZIA Prin telefon de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 9. — In capitala Reichului se constată cu satisfacţie că şi al patrulea mare atac sovietic împotriva capului de pod Cuban a eşuat. Participarea trupelor române aliate la aceste lupte de apărare, încununate de succes, este subliniată cu elogii de experţii militari germani. Intr’un timp relativ scurt, bolşevicii au aruncat în foc 13 divizii de infanterie, trei brigăzi speciale, 6 detaşamente blindate şi o aviaţie numeroasă, pierzând peste 100 de tancuri şi peste 350 avioane. Pierderile omeneşti sunt deasemenea foarte mari. Infanteria bolşevică Şi-a săpat acum tranşee iar — după constatările germane — aprovizionarea ei este foarte slabă, astfel că se presupune că deocamdată nu se va mai produce vreo acţiune mai mare din partea ei. Interesante sunt pierderile mari suferite de aviaţia bolşevică în sectorul central al frontului, unde numai eri, au fost dohorite 140 de avioane sovietice, în timp ce germanii n’au pierdut decât trei. Atacurile aeriene sovietice împotriva aerodromurilor şi bazelor de aprovizionare germane pot fi deci considerate ca eşuate. Toate aceste succese au o valoare şi mai mare, aflându-se că Stalin şi-a pus prestigiul în joc, prin angajarea sa in aceste acţiuni. Importanţa deosebită pe care o atribue bolşevicii capului de pod Cuban, reiese din declaraţiile prizonierilor sovietici, cari au arătat că s’a promis soldaţilor că vor fi trimişi la vatră şi scutiţi de orice serviciu militar, dacă atacurile lor vor fi încununate de succes. Această fază a luptelor de pe frontul de Est se încheie cu un succes deplin pentru germani şi aliaţii lor, succes ce va fi poate simptomatic pentru evenimentele viitoare pe frontul de Est. ❖ Presa germană ignorează complet discursurile d-lor Churchill şi Roosevelt, cari — după părerile germane — nu reprezintă decât manevre aţâţătoare şi au numai un scop de oportunitate. In cercurile politice germane, discursul preşedintelui Roosevelt este violent criticat, deoarece aruncă din nou bănueli asupra puterilor Axei că ar pregăti războiul cu gaze. La Berlin această campanie de aţâţare pe chestia războiului cu gaze, este interpretată în sensul că anglo-americanii nutresc ei înşişi astfel de intenţii şi caută să-şi procure din timp un alibi, sau că în Anglia şi America nervozitatea constatată vizibil în ultimul timp, se află în plină creştere. La Berlin, nervozitatea din rândurile anglo-americanilor este pe deplin înţeleasă, deoarece aceştia se află în faţa unei faze de război complet nouă, când trebue să ia iniţiativa, indiferent dacă vor sau nu. Chiar şi marea massă anglo-americană a înţeles că viitoarele evenimente militare reprezintă unul din cele mai mari riscuri din acest război. Acestei nervozităţi i se datoreşte febra invaziei izbucnită în Anglia şi America. Ministerul de informaţii britanic a dat dispoziţiuni presei şi radio-ului să liniştească spiritele şi să atragă atenţia opiniei publice să nu nutrească speranţe exagerate. Chiar şi englezii sunt de părere că invazia este cel mai riscant joc de noroc. Războiul nervilor, deslănţuit de propaganda anglo-americană se îndreaptă acum chiar asupra anglo-americanilor. La popoarele Axei nu se constată nici cea mai mică nervozitate, în timp ce anglo-americanii sunt stăpâniţi, din cauza riscurilor invaziei, fie de speranţe exagerate, fie de o depresiune profundă. Acestei nervozităţi i se datoreşte şi războiul cu gaze al preşedintelui Roosevelt. La Berlin se subliniază că punctul de vedere german în această problemă nu s’a modificat cu nimic. In schimb este adevărat, că numeroase trupe germane au fost concentrate în toate punctele, unde o încercare de invazie ar fi posibilă. Aviaţia germană şi vase de coastă rapide cât şi forţe navale importante sunt în aşteptarea atacurilor duşmane. ❖ Mâine, 10 iunie, se împlinesc trei ani de când Italia a intrat în război. Presa germană foloseşte această ocazie spre a elogia foarte cordial poporul şi armata italiană. Se poate constata că capacitatea militară a Italiei este pe deplin recunoscută de germani. Prin aceasta sunt definitiv combătute părerile exprimate în unele state neutre, că aliatul italian n’ar fi apreciat în Germania. DISCURSUL PREŞEDINTELUI TURCIEI Politica intereselor naţionale Discursul rostit de d. Ismel Inonu, preşedintele Republicei turce, cu prilejul deschiderei Congresului partidului republican al poporului — discurs aşteptat cu interes de opinia publică mondială şi al cărui rezumat transmis de agenţia telegrafică turcă l-am publicat în numărul nostru de ieri — n’are desigur nimic senzaţional în el. In această privinţă aşteptările acelora cari n’au urmărit cu toată atenţiunea politica rectilină a Turciei şi cari o socoteau oportunistă, au fost decepţionate. Preşedintele republicei turce, prin declaraţiile făcute, a subliniat din nou că Turcia a adoptat faţă de conflictul actual atitudinea hotărîtă a intereselor ei naţionale permanente şi ale cărei limite sunt securitatea ei teritorială şi independenţa ei politică. „Problema care a trecut înaintea oricăror alte consideraţii — a spus d. Ismet Inonu — a fost menţinerea securităţii naţionale pe o bază solidă”. In acest scop, Turcia a făcut uriaşe sacrificii şi politica de stat a avut neîntrupt sprijinul efectiv şi patriotic al poporului turc. „Faptul de a fi putut în mijlocul acestei stări încurcate şi anarhice, în care se zbate omenirea — a declarat d. Ismet Inonu — să menţină forţa naţiunii turce la un nivel atât de ridicat, reprezintă un mare succes pentru Adunarea naţională pusă în slujba ţării”. Şi, dezvoltând această constatare, preşedintele republicei a precizat, comparănd-o cu cele petrecute în alte ţări, că „Marea Adunare naţională a ştiut să cruţe naţiunea turcă de cenzură, constrângere şi anarhie“, întemeiat pe forţa aceasta morală a disciplinei şi consimţimântuî*~* naţional, guvernul turc şi-a putut concentra — după cum a subliniat d. Ismet Inonu — toate sforţările „asupra problemelor esenţiale privitoare la securitatea externă, apărarea ţării, producţia şi lupta în domeniul economic pentru învingerea dificultăţilor alimentare". Dar, preşedintele republicei turce n’a îmbrăţişat în expunerea sa numai trecutul şi prezentul. Privind spre viitor, cu perspicacitatea omului de stat experimentat, d-sa a pus în lumină nu(Continuare in pag. 2-a) ’$*♦ 157 Vineri 1i Iunie 1940 10 Pagini PAZA COASTELOR MĂRII NEGRE Servanţii unei unităţi antiaeriene curăţă piesele tunului (S. M. P.-P. K.) MAIORII ROMÂNI ŞI-AU DAT OBOLUL DE SÂNGE PE ALTARUL PATRIEI, ALĂTURI DE OSTAŞI Un nimb al nemuririi încununează frunţile eroilor Neamului, cari au căutat — mânaţi de simţământul Împlinirii datoriei — să stăvilească cu braţul lor de oţel puhoiul ce ne ameninţa din Răsărit. Un nimb al nemuririi încununează frunţile maiorilor eroi, căzuţi vitejeşte în lupte, conducând batalioanele româneşti pe calea izbânzii celei mari. In ochii lor vultureşti, cari scăpărau milioane de scântei, aveau viziunea României reîntregite, iar în inimi clocotitorul dor de a se jertfi pentru ţară. Căzând vitejeşte, ei nu au avut alt cuvânt pe buze, decât chemarea sublimă — Patrie ! — pentru care îşi dădeau generos sângele şi viaţa. Ne plecăm capetele cu emoţie şi reculegere în faţa măreţiei gestului lor pilduitor, care pune temelii noui de granit edificiului Neamului, ca o chezăşie pentru toate timpurile, că România nu piere ! Falnici ca brazii munţilor noştri şi mândri ca piscurile Carpaţilor româneşti ce străbat prin nori către seninătatea ţării noastre, ei au înfruntat moartea, împlântând în pieptul duşmanului îngrozit spada română. Crescuţi în plinătatea drepturilor sfinte şi de nestrămutat ale Naţiei, ei n’au şovăit să le apere, atunci când vrăjmaşul a îndrăznit să râvnească la brazda românească. Lumea întreagă a privit plină de admiraţie la eroismul fără seamăn al ostaşului român, care în lupta grea şi hotărîtoare nu a făcut deosebire de grad şi situaţie socială, atunci când au fost chemaţi să-şi dea obolul pe Altarul Patriei. Istoria Neamului Românesc pe aceste plaiuri binecuvântate de Dumnezeu, a numărat sute şi mii de comandanţi-eroi, al căror nume s’a înscris cu litere de aur pe lespezile de marmoră ale mausoleului României creştine. Apărători ai civilizaţiei europene împotriva încălcărilor barbare, aceşti mari eroi au trecut facla vitejiei, pusă în slujba destinelor româneşti, din generaţie în generaţie. In războiul crucial pe care ţara noastră îl duce astăzi, ei au purtat această flacără tot mai departe înspre Răsărit, aducând Piepturile multora dintre aceşti bravi eroi străluceau sub reflexele cruciuliţei marelui Ordin de război „Mihai Viteazu“ şi ale panglicilor de „Virtute Militară“, iar mulţi dintre ei au primit gradul de maior „post mortem“, ca o răsplată binemeritată de la Patrie, pentru minunatele fapte de arme săvârşite pe câmpul de luptă, cu preţul vieţei lor. Prinosul de recunoştinţă al întregului popor românesc pentru lumina bunei orândueli şi a păcii, acolo unde până maieri domnea teroarea şi întunerecul. Maiorii-eroi căzând în lupta neîndurată pentru Patrie, au trecut la rândul lor mai departe forţa eternităţii românismului — odată cu spada — camarazilor lor. Din rândurile lor brave, vont da astăzi numele unora dintre ei şi anume : jertfa lor, — a cărei însemnătate ne depăşeşte astăzi, — va fi veşnic. Neamul românesc, prin glasul şi litera generaţiilor viitoare, va sublinia valoarea dăruirii lor pentru Neam, Patrie şi Cruce. Iar omenirea întreagă, va înţelege odată rostul sacrificiului făcut de ei astăzi, pentru a o salva de cea mai groaznică dintre ameninţări: bolşevismul. TUDORACHE IORGU STOIAN BUCUR POPESCU CONSTANTIN NICULESCU SEVER PAUL CHIRIACESCU NICOLAE HENTES CORNELIU VASILOIU I. NICOLAE OPASCHI ADRIAN RADUCANU IOAN C-TINESCU N. CONST. IONESCU GH. GH. II GHEORGHIU VICTOR SURDU NICOLAE DONCIU CONSTANTIN VALTER JEAN MANOLIU GRIGORE POPESCU I. VASILE PIVNICERU PETRE REZMAN VIRGILIU TEODORESCU DUMITRU IONESCU ȘTEFAN COSTEA IUSTIN DUMITRESCU C-TIN IONESCU N. M. GH. timco st. victor VENŢEL VALERIU POPESCU I. DUMITRU BUDURESCU V. IOAN FRANC GH. VASILE PANAITESCU N. PETRE ANGELESCU C. VASILE MIHAILESCU P. ALEX. IOAN D. MIHAIL BALDEA D. IOSIF CHIRIŢESCU F GHEORGHI STANESCU GH. PETRE DUMITRESCU D. GH. ŞEICĂRESCU Z. PAUL STIHI V. IOAN MIHAILA CONSTANTIN NIŢULESCU FLORIAN SAVU ALEXANDRU MITREA CONSTANTIN Medic CONSTANTINESCU TEMISTOCLE BALS ALEX. Lt. Comandor VERNESCU ERNEST Lt. Con VASILESCU I. IOAN Lt. Con LIMBA NOASTRĂ Reintelege, resfinţeşte Care e înţelesul cuvintelor maestru şi maistru? — mă întreabă a, administrator-căpitan Bede Hristache, din Ploeşti. „In vorbirea de toate zilele, îmi scrie corespondentul meu, cuvântul maestru s’ar zice despre oamenii cari întrec pe ceilalţi în muzică, în arte, în ştiinţă, în mâhnirea cuvântului. Maistru ar fi pentru cine face cu pricepere o meserie: maistru-zidar, lăcătuş, croitor, brutar, sau pentru acei cu o meserie ceva mai nobilă în cariera armelor, cum e la marină şi la aviaţie: maistru-timonier, maistru-torpilor, maistru-mecanic. In afară de aceste înţelesuri, în comerţ, registrului Cartea mare i se mai spune şi maestru: „Se poate întâmpla ca tot din cuvântul maistru să se fi ajuns, în vorbirea comună, la cuvântul meşter...” Maestru şi maistru se trag din latinul magister. Amândouă au acelaş înţeles. Se numeşte maestru omul învăţat, cu dărui vorbirii sau al scrisului, care s’a ridicat deasupra celorlalţi. Cine cunoaşte bine artele frumoase sau artele folositoare. Maestrul, maistrul, meşterul cari lucrează cu artă, cu îndemânare, cu măestrie, născocesc, descoperă, găsesc nouă mijloace de înflorire pentru îndeletnicirea lor. Cine poate să înveţe pe alţii. Poporul zice: Meşterul se cunoaşte la lucru, adică lucrul e bun, dacă meşterul e bun. A fi meşteru Manole, însemnează a fi meşter vestit ca Manole, care a ridicat minunata mănăstire din Curtea de Argeş. In Transilvania meşterul lucrător se chiamă maister, iar în Banat maister. Nu ştiu dacă cuvântul meşter îl avem deadreptul din latinescul magister, sau mai degrabă prin mijlocirea cuvântului german Maister. Registrului mare, comercial, i se zice maestru de la cuvântul italienesc maestro. Limba franceză are particulare, care se pune la înce,putul cuvintelor ca să arate uneori repetare, alteori întoarcere sau lucrare împotrivă, alteori să sporească înțelesul verbului. Ca să arătăm repetarea, noi zicem: i-am spus din nou, i-am mai spus, i-am spus iar, i-am tot spus. Ca să dea mai multă tărie verbului, Haşdeu scrie: „Şi (neaua) cade, cade, cade...”. Noi am luat particulare din limba franceză şi o agăţăm fără rost la cuvintele noastre. Desprind din scrisul de toate zilele, şi încă din scrisul unora cari îşi zic scriitori: „îşi reamintea că munca”, „şi se reîntoarce în curte”, „îndată ce regăsea păsările”, „de parcă ar fi regăsit”, „retrăia în fiecare zi”, ,,de câte ori reapare”, „mi se părea reîntoarcerea”, „refăcut în mine”, „să redevenim copii”, „în primele timpuri ale reluării”, „punctul de plecare al retipăririlor”, ”să se reînţeleagă eul său”, „să se reaprindă acel tăciune”, „să reînceapă tot”, „reînoind sufletul se reînoeşte lumea”, „reîncepe noul capitol”, „reînfloreşte în tăcere”, „reîntoarcerea la pământ”, „reîntoarcerea primăverii”, „problema reromânizărilor”, „retrăiesc deci”, „bucuria regăsirii”, „totul îmi reapăru dinainte-mi”, „acum mi-am refăcut şi regăsit puterile”, „o refac, o reclădesc, o reînoiesc”, „se reîmprospătează viziunea”, „libertăţile recuceririi”.. .„nu numai cetralh, regândeam”, „Eminescu a redefinit raporturile culturii”, „a mers până acolo încât a republicat şi opere editate”, „nu va lua parte la resfinţirea catedralei”, „greaua sarcină de a rejudeca”... Ca o boală molipsitoare, ca o pecingine, particulare s’a întins şi se tot întinde, sluţind limba. Pe acei cari regândesc, refabrică, republică, resfinţesc, nu poţi decât să-i rejudeci şi să le rezici : Vai, bunilor români, prea vă rebateţi joc de limba românească !... T. PISANI