Universul - Provincie, octombrie 1943 (Anul 60, nr. 268-298)

1943-10-14 / nr. 281

IN SPRIJINUL ECONOMIEI DE RĂZBOI E îndeobşte cunoscut, că starea de război impune, în mod imperativ, tuturor ţări­lor, restricţiuni mai în toate ramurile de producţie indus­trială, fiecare naţiune căutând să se limiteze la posibilităţile şi mijloacele ei proprii. Legile aspre ale războiului, rupând echilibrul vieţii eco­nomice între State, — echili­bru, care în timp de pace se întemeiază pe principiul coo­perării şi al schimburilor de materii prime, — creiază în împrejurări excepţionale ca a­­cestea, greutăţi cari nu pot fi învinse de­cât prin sforţările proprii ale fiecărei ţări. Economia de pace trebuind astfel să fie adaptată econo­miei de război, duce fatal la o raţionare a producţiei pen­tru consumul general şi la o sporire cât mai accentuată a capacităţii industriei de răz­boi pentru împlinirea nevoilor armatei. Orice sacrificiu cât de mă­runt din partea noastră pen­tru, dotarea şi întărirea arma­tei, constitue în aceste vremuri temeiul securităţii noastre na­ţionale şi reazemul de tot­deauna al unităţii poporului român. O armată bine utilată şi bine îmbrăcată ne asigură vii­torul neamului. Şi dacă în timpuri normale n’am cunoscut restricţiunile şi renunţările de nici un fel, astăzi, faţă de ceea ce trebue să dăm şi să contribuim pentru a avea o armată puternică, aces­te restricţiuni şi renunţări sunt neînsemnate. Sub raportul alimentaţiei, pământul ţării a rodit din bel­şug. Se simt într’adevăr unele restricţii în ce priveşte îmbră­cămintea şi încălţămintea. Stofele şi pânzeturile nu mai sunt aşa de trainice ca altădată. Populaţia de la sate e nevoită să revie la pânza de cânepă şi in pe care o purtau înaintaşii, la zeghea de lână şi la opinci în locul ghetelor, iar orăşeanul să poarte din hainele vechi sau să le mai întoarcă pe dos. .Starea de război a pus şi pune totdeauna probleme noul spiritului de gospodărie al ce­tăţenilor Una din aceste probleme, care la noi, din cauză că nu s’au cunoscut lipsurile, nu i s’a dat nicio atenţie, a fost aceia a materialelor vechi, — a de­şeurilor — cari se iroseau fără nici un rost, şi cari adunate şi transformate, constitue o va­loare în economia unei ţări. In alte ţări aceste materiale vechi se strâng şi în timpuri normale, nu numai în timp de război. Fierul vechiu, metale neferoase, resturi de­­textile, cârpe, soivenţe, obiecte de îm­brăcăminte şi încălţăminte ce nu mai pot fi folosite în gos­podărie şi cam­ altădată erau aruncate la gunoi, trebuesc a­­dunate, fiindcă ele ajută la sporirea materialelor necesare industriei de război. Fierul vechiu adunat şi topit va fi fo­losit în uzinele de armament, iar materialul uzat de îmbră­căminte, transformat în fabri­cile de ţesătorie va fi între­buinţat pentru armată, pentru văduve şi orfanii de război şi chiar pentru noi toţi. A strânge aceste resturi cari par fără utilitate într’o gospo­dărie, dar care pot fi de mare folos în timp de război denotă şi un spirit de economie, de care trebue să dea dovadă fie­care cetăţean. Prin acest spirit de econo­mie, de bun gospodar, cu gri­jă şi chibzuinţă de tot ce i-ar putea folosi la un moment dat, se creiază bună­starea unui popor în timp de pace şi se a­­sigură rezistenţa lui morală în vremuri excepţionale. »»Boierii se închinară frumos înaintea morţii şi o priviră in faţă“ (Istoria lui Ştefan cel Mare povestită neamului românesc de N. Iorga, p. 179). Am recitit astă-vară mai multe cărţi despre Revoluţia Franceză, în­tre altele atât de documenta­tele volume ale lui Jean Jaurés şi am fost izbit de faptul că, di,­ar n timpul preludiilor Re­volutei, o bună parte din nobi­limea franceză s’a refugiat în ţări vecine. Acest refugiu al ce­lor mai timoraţi s’a transformat apoi intr’o emigrare masivă, care a umplut toate ţările Eu­ropei de vlăstare ale celor mai vrechi şi mai nobile familii fran­ceze. M’am întrebat şi mă întreb : făcut-au bine acei ce şi-au pă­răsit patria atunci? Adus-au ei vre-un folos ţării în care s’au născut şi la a cărei mărire au contribuit părinţii şi strămo­şii lor ? Mi se va răspunde, cum mi s’a şi răspuns odată, că prin acea­stă emigrare s’au păstrat Franţei elementele elitei sociale despre care omul de vastă cultură, so­cialistul Ioan Nădejde, spune, în prefaţa cărţii sale despre Vasile Morţun : „Această elită cu toate păca­­­tele fatal legate de o mână de „pământ, este produsul cel mai „preţios ce s‘a selecţionat în „cursul veacurilor. A distruge „ori chiar a înlătura această e­­„lită e cea mai mare greşeală, „crima cea mai grozavă ce poate „făptui un popor, îngăduind „unui număr de inşi, ce se de­cretează, cu de la sine putere, „elită socială ,— să distrugă a­­­cest produs al unei evoluţii în­delungate şi costisitoare, de general R. ROSETTI „Atari greşeli se plătesc prim­­„tr'o recădere în barbarie,­prin „refacerea unei noui elite socia­­­le, care anevoie va fi la înălţi­mea celei ce are mii de ani în „trecutul ei“. Mi se va răspunde, poate, de a­­semenea, că prin această emi­grare s’au creat în străinătate institute ce au răspândit cultura franceză şi s‘au înfiinţat centre de influenţă franceză, cum mi se va spune că, mulţumită ace­stei răspândiri, ideile secolului al XVIII-lea francez au fost cu­noscute mai intens de lumea în­treagă, contribuind la o mai re­pede desvoltare a mişcării libe­rale în Europa. Şi de­sigur că apărătorii, atât contimporani cât şi cei actuali ai acestei fugi au găsit şi ar găsi multe alte te­meiuri subtile pentru a justifi­ca pe emigraţii de la finele se­colului al XVlll-lea. Pentru mine toate aceste chi­­ţibuşerii nu sunt convingătoare. Şi nu sunt convingătoare pen­tru faptul că prin elită eu înţe­leg nu numai ceea ce se nu­meşte elită socială, nici numai elita politică sau elita intelec­tuală, ci şi, şi mai ales, aceea care este pe lângă o elită socia­lă, politică sau intelectuală şi o elită de caracter. Şi n‘aşi putea spune prin ce asociaţie de idei, gândul mi s‘a dus la purtarea boierimii — eli­ta de atunci — moldoveneşti în vara anului 1476. Ţara era co-(Continuare in pag. 2-a) ROLUL ŞI POZIŢIA BĂNCILOR ROCI IN ECONOMIA ŢAR»­ Băncile mici şi mijlocii înde­plinesc, netăgăduit, un rost bine determinat în distribuţia credi­tului în ţara noastră şi, prin a­­ceasta, în sprijinirea economiei româneşti. Ele acoperă aproape în întregime nevoile locale şi periferice de credit ale ţării, şi constitue, s’ar putea spune, sursa exclusivă de alimentare a micu­lui întreprinzător din comerţ, din industrie şi agricultură. In aceste privinţi şi-au asigurat o poziţie atât de temeinică, încât nici sucursalele băncilor mari, nici alte creaţiuni înrudite nu le-au putut uzurpa vadul şi ex­perienţa câştigate pe acest tă­râm. Iată de ce am urmărit cu le­gitim interes problemele desbă­­tute în adunarea generală de Duminică a Asociaţiei băncilor mici şi mijlocii din Româna, ţi­nută la Bucureşti sub preşedin­ţia d-lui Al. Săvulescu. Am reţinut în primul rând constatarea făcută de exponenţii provinciali ai acestor bănci, că în urma recentei revizuiri a re­gimului de lichidare prevăzut pentru datoriile din conversiune, afluxul datornicilor întârziaţi a început să se resimtă la ghişee, mulţi din ei încheind odată pen­tru totdeauna socotelile şi libe­­rându-şi astfel avutul de sarci­nile care-1 zălogeau. In legătură cu această problemă, observaţia că urcarea preţurilor şi depre­cierea valorii creanţelor în nu­merar ar fi trebuit să determine revizuirea procentului iniţial de reducere a creanţelor intrate în conversiu­ne, este, incontesta­bil, logică în principiu, nu nu­mai ca un act de justiţie pentru creditori, dar şi pentru satisfa­cerea unui principiu de etică şi echitate de ordin general, care ne împiedecă să acordăm prime de încurajare şi regim privile­giat tocmai debitorilor cari au dovedit neglijenţă totală, recal­citrantă sau chiar rea voinţă în împlinirea angajamentelor lor. Noul legiuitor s’a gândit, însă, că printre debitorii neplatnici se vor fi găsind şi unii năpăstuiţi de soartă, cari nu din rea vo­inţă, ci din împrejurări de forţă majoră au fost puşi în imposi­bilitate de a-şi plăti ratele la timp, cu toate reducerile şi cele­lalte avantagii acordate de lege. Reţinând criteriul legiuitorului, trebue să recunoaştem totuşi că mijloacele de lucru ale băncilor mici şi mjlocii s’au redus simţi­tor prin efectele legii conver­siunii, ceeace justifică cererea lor formulată in adunarea de Duminică de a li se pune la dis­poziţie mijloace noui şi îndestu­lătoare pentru a’şi Îndeplini mi­siunea lor atât de însemnată în economia generală a ţării. S’a mai pus în discuţie şi ches­tiunea încurajării rezervelor ban­care sub orice formă, prin scu­tirea lor de impozit, ceea ce ar da putinţa fiecărei unităţi ban­care să formeze un element de stimulare a producţiei şi, prin a­­ceasta, de sporire a veniturilor statului. Desvoltarea activităţii bănci­lor mai este apoi în funcţie de revizuirea regimului dobânzilor, atât debitoare cât şi creditoare, care, sporind rentabilitatea atât a băncilor cât şi a depunerilor, ar activa destezaurizarea şi a­­fluxul disponibilităţilor particu­lare la bănci, ceea ce ar veni în sprijinul activităţilor economice. Nu am reţinut aci decât o parte din revendicările mai însemnate formulate de exponenţii băncilor mici şi mijlocii în adunarea ge­nerală de Duminica trecută. Ceea ce vrem să subliniem insă este seriozitatea problemelor des­­bătute şi, odată cu aceasta, im­portanţa sporită a acestor orga­­nizaţiuni in servirea intereselor economiei naţionale. Şi aceasta mai ales acum, când lozinca zi­lei este încurajarea şi sprijini­rea micului producător şi când acţiunea de românizare, în plină desfăşurare, trebue să pornească dela formarea şi susţinerea mi­cului intreprinzător. Dacă recu­noaştem că toate aceste sforţări îşi au antenele şi punctul de reazăm în ponositele organiza­­ţiuni ale creditului nostru mă­runt şi popular, c ele înseşi re­duse prin acţiunea de asanare la mai puţin de un sfert din numărul înregistrat înainte de criza bancară din 1932 —, apoi ipso facto trebue să le oferim şi posibilităţile de a-şi îndeplini în cât mai lesnicioase condiţiuni misiunea lor de animatoare şi de susţinătoare ale forţelor produc­tive din categoria cea mai im­portantă, dar cea mai puţin aju­tată din economia românească, aceea a micului întreprinzător din comerțul, industria şi agri­cultura noastră. H. I. CERCURILE BERLINEZE PREOCUPATE DE SOARTA POLITICĂ A EUROPEI SOVIETICII AU CREAT UN AL DOILEA CENTRU DE GRAVITATE PE FRONTUL DE EST Prin telefon de la corespondentul nostru particular Berlin, 11. — Cu toate că cercurile politice din capitala Reichului nu pot să-și dea încă perfect seama de tergiversările aliaţilor în ce priveşte plănuita conferinţă în trei, ele sunt con­­tinuu preocupate de soarta poli­tică a Europei. Bine­înţeles că aceste cercuri se bucură de si­tuaţia penibilă în care au ajuns englezii şi americanii faţă de mereu zădărnicită conferinţă a celor trei miniştri de externe, a­­nunţată până acum cu atâta lux de amănunte. Presa anglo-americană — aşa se stabileşte la Berlin — nu mai are în această privinţă niciun subiect de tratat. Conferinţa în­săşi rămâne însă, deocamdată, neprecizată. Faptul acesta nu în­dreptăţeşte însă să se vorbească despre o încordare între aliaţi, căci, — după cum se spune la ministerul de externe german — nu există încă baze suficiente în acest sens. Este însă cât se poate de limpede că englezii şi ame­­ricanii nu şi-au închipuit ca lu­crurile să ia o astfel de întor­sătură. Ei trebue — şi aceasta e acum grija oricărui european inamic al bolşevismului, în speţă şi grija guvernului german — să capituleze acum, în mod practic, în faţa Moscovei. După toate aparenţele — ast­fel precizează purtătorul de cu­vânt de la Wilhelmstrasse — So­vieticii se folosesc acum de ve­­chea reţetă a d-lui Churchill: ei lasă pe englezi şi americani să fiarbă în propria lor zeamă, iar Stalin aşteaptă în tăcere mo­mentul în care să poată să-şi realizeze pretenţiile sale impe­rialiste cu cât mai puţină artă de convingere. Această metodă a diplomaţiei Staliniste este considerată însă la Berlin ca foarte îndemânatecă, spunându-se că iniţiatorul ei se pricepe să-şi realizeze cu dibă­­cie scopul de a stăpâni Europa nu numai cu ajutorul armatei sale, sau prin manevre comu­niste ascunse, ci şi prin metode de politică externă. Faptul că Stalin a refuzat net ca plănuita conferinţă să se ţină la Londra şi nu la Moscova, do­vedeşte cât de mult sunt con­vinşi bolşevicii de puterea pe care o au în Europa. Cercurile berlineze consideră faptul că Moscova urmează să fie centrul acestui joc diploma­tic ca o dovadă neîndoelnică a modului cum s’ar putea prezenta noua ordine a Europei în cazul unei eventuale victorii a aliaţi­lor. ❖ Bolşevicii au adus din nou puternice rezerve în sudul frontului de Est, şi anume în­tre Melitopol şi Zaporoje, ast­fel că sectorul poate fi conside­rat ca un nou centru de gravi­tate al acestui front-Celalt centru de gravitate e situat, după cum se ştie, în sec­torul mijlociu de nord al fron­tului de est, în regiunea Ne­vel. După cum spune însă purtă­torul militar de cuvânt al gu­vernului german, bolşevicii n’au reuşit în niciunul din ace­ste puncte să-şi extindă pă­trunderile realizate până a­­cum. După părerea cercurilor militare germane nu poate fi în niciun caz vorba de o nouă mare ofensivă bolşevică. Lup­tele grele date în aceste sec­toare arată însă — după cum se spune la Berlin — noui in­tenţii ale bolşevicilor de a străpunge frontul german­ SPRE FRONT Infanterie germană, îndlrum spre­ noile poziții PK­F (RDV). CRIZĂ MINISTERIALĂ IN CROATIA Zagreb, 11 (Rador). — Luni s’a dat următorul comunicat : Luni la amiază, a avut loc sub preşedinţia primului ministru croat un consiliu de miniştri, la care au luat parte toţi membrii guvernului. Cu acest prilej, ei au pus la dispoziţia Poglavnicului porto­foliile lor, pentru ca d. Ante Pa­­velici să poată forma un nou gu­vern. După terminarea consiliului, d. dr. Mandici, președintele consi­liului de miniștri, a fost primit de Poglavnic, căruia i-a comuni­cat hotărîrea consiliului. Se vorbeşte în biblie de un caz unic de flagelare a orgoliului omenesc. ...Cică oamenii nu se simţeau bine lângă miresmele pământului. Prea erau strâmte zările, li se păreau cătuşe legile vieţii. Şi au pornit atuncia să scuture jugul ceresc, să înfrunte vămile omeneştilor puteri, să se ridice pe scara orgoliului până sus, la straşina împărăţiei Al­bastre. Pământul era cuprins de febra creaţiei. Căruţaşii plecau şi ve­neau, zidarii potriveau pietrele, meşterii durau spre înălţimi templul înfruntării omeneşti : Turnul Babilonului... Totul mer­gea de minune. Stăpânul cetăţii era pe punctul de a striga hai­­duceşte : priveşte Dumnezeule, ne apropiem de livezile Tale, unde Ţi-e puterea ?! Şi deodată pedeapsa vine, mare, neaştepta­tă. Slugilor le poruncea să a­­ducă var şi ele aduceau apă, le poruncea să aducă pietre şi ele aduceau nisip... Oamenii nu se mai înţelegeau : se amestecaseră limbile. Totul era prevăzut exact: pârghia braţelor omeneşti, pie­trele, varul, zilele de lucru. Ui­taseră însă oamenii ceva : ceva care-i depăşeşte, graniţele pute­rii omeneşti, Suprema Lege. A urmat tragedia Turnului Babei. Oamenii apucară care încotro, pe poteci diferite. Ei nu voiseră să cunoască o lege, o graniţă­, şi între ei apăreau din­­tr’odată mii de graniţe , limbile. Păşeau alături, ca nişte umbre ale înfrângerii... Păşeau, dar în­spre ce destin ? Povestea Turnului Babei e în fond povestea orgoliului ome­nesc. Şi nu este o întâmplare că biblia aşează la temelia prăbuşi­rii omeneşti tot afurisita trufie. Cine nu-şi aminteşte de îmbie­­toarea viaţă a lui Adam ? Feri­cirea atârna — ciorchine — în grădina cu flori mirositoare şi gâlgâit de pâraie a Paradisului ? Nu i se cerea primului om decât să rămână ce-a fost: stăpânul florilor, regele plăsmuirilor pă­mântene. Prin gradul de lumină al Pa­radisului s’a strecurat însă co­diţa trufiei. Adam se săturase de monotonia fermecătoarei gră­dini. Se voia pe creste de azur, pe coama norilor, stăpân al în­ceputului şi al sfârşitului: Dum­nezeu. A ajuns pribeag, cu călcâile sfâşiate de muchea stâncilor... El, căruia i se plecau mătăsoase ierburile Paradisului, crengile îndoldorate de rod şi străjerii zărilor, brazii... El, pentru care dorinţa era lege, el, stăpânul­ păsărilor şi dobitoacelor de ieri! Şi a început să muncească. Pe frunte i se îngrămădeau broboa­ne de sudoare şi în suflet se ghemuiau regretele... Era insă prea târziu : se împlinise legea. Există în cartea vieţii o sen­tinţă „cel ce se înalţă amili-se­­va“­. E prima sentinţă aplicată de pronie oamenilor. E legea adamică. De atunci în particular sau co­lectiv nu facem decât să înfrun­tăm aceleaşi legi şi să ispăşim aceleaşi pedepse. Ne înălţăm şi ne prăbuşim. Oameni sau po­poare... După sufletul nostru, după îndemnurile din noi. Toate planurile măreţe sunt un fel de Turnul Babei, de al (Continuare in pag. 2-a) POPASURI BIBLICE SENTINŢA CERULUI de GABRIEL ŢEPELEA Tranşeul bolşevic a fost cucerit după­ lupte grele. Iată prizonierii capturaţi cu această ocazie (PK Ob.) LUPTE GRELE IN SECTORUL DE SUD AL FRON­TULUI RĂSĂRITEAN FOST PRETUTINDENI RESPINŞI BOLŞEVICII AU Berlin, 11 (Rador). — Se dau următoarele amănunte cu privire la luptele din sectorul sudic al frontului răsăritean : La nord de Marea Azov, forţe de infanterie germane au cucerit printr’un contraatac dat cu mare avânt o poziţie principală im­­portantă, apărată cu înverşunare de bolşevici, pe care au căutat să se stabilească şi să o întărească cu toate că bolşevicii au făcut mari sforţări să o cucerească din nou, aruncând în luptă for­maţii superioare ca număr şi fiind sprijiniţi de tirul puternic al artileriei şi al tunurilor de salve, deoarece această poziţie permite să se vadă până departe în regiunea de marş sovietică. INTRE MELITOPOL ŞI ZAPOROJE Flancul sudic al capului de pod dela Melitopol s’a aflat în mod trecător sub o puternică pre­siune bolşevică. Dar grenadierii germani şi-au apărat dârz pozi­ţia şi au făcut în repetate rân­duri să dea greş atacurile date în diferite locuri. Centrul de maximă presiune al marelui atac bolşevic a fost şi în cursul acestei zile în zona dintre Melitopol şi Zaporoje, unde înaltul comandament so­vietic spera să obţină un suc­ces hotărîtor prin utilizarea unor puternice forţe de tancuri şi in­fanterie. După ce primul val de atac sovietic, care era format în cea mai mare parte din unităţi pe­depsite, sângerase considerabil sub focul armelor germane şi după ce urmase o pregătire in­tensă de artilerie de o jumătate de oră, au pornit la atac puter­nice forţe blindate, cărora le-au urmat companii de infanterie bolşevice. Agresorii au reuşit să ajungă în liniile germane, dar ei au fost pretutindeni respinşi prin contraatacuri în lupte dârze, cu toate că în câteva locuri, ei au reluat încercările de pătrun­dere de mai bine de zece ori Către seară, principala linie de, luptă fusese păstrată pe întreaga întindere.­­ Cele 114 tancuri sovietice ni­micite în primele două zile ale atacului, sunt la cea mai mare parte de tipul T 34. LA CAPUL DE POD DE LA ZAPOROJE Capul de pod de la Zaporoje a fost atacat de bolşevici de la nord şi de la est cu aproximativ zece divizii de infanterie şi două bri­găzi de tancuri. Totdeodată, ei au folosit şi puternice forţe de artilerie şi de aviaţie. Inamicul a fost însă respins pe întreaga linie, cu mari pierderi sânge­roase, în parte în urma unor contraatacuri. Un contraatac de forţe blin­date germane într’un moment ho­tărîtor s’a transformat într’o mare luptă de blindate în care, de partea germanilor, au inter­venit şi numeroase tunuri de a­­salt greu. Intr o luptă de mai bi­ne de două ore, tanc contra tanc­ şi tun de asalt contra tanc, ar­mele germane s’au dovedit din nou superioare. Cu pierderi re­duse din rândurile germane au rămas pe câmpul de luptă, dis­truse, arzând sau imobilizate, nu mai puţin de 38 tancuri sovie­tice. O formaţie de grenadieri blin­daţi germani, în cursul unor lup­te cu rezultat schimbător, a reu­şit printr’o îndrăsneaţă manevră de încercuire să taie legăturile cu spatele a două batalioane de infanterie sovietice şi a unei pu­ternice formaţii de tunuri anti­tanc bolşevice şi să le nimicească în cea mai mare parte. Resturile acestor batalonade au fost prinse în fuga lor de focul de fanc al mitralierelor germane, astfel în­cât numai puţini bolşevici au reuşit să scape de pieire. In zona Niprului Mijlociu, b bol­­şevicii au executat la mai multe capete de pod atacuri de diver­siune şi de reţinere de forţe, ce au putut fi respinse cu preci­­ziune. Lupte deosebit de grele s’au dat vii regiunea mlăştinoasă dela Sicerca, la vest de Neşin, lupte ce nu s’au terminat ncă. Poziţia de pe înălţimi, cucerită în ziua de 9 Octombrie de tru­pele germane la Cernobil, a fost atacată Duminică fără încetare de bolşevici, care voiau să o cu­cerească cu orice preţ Ei au reu­şit, după imense pierderi sânge­roase să ocupe în chip trecător această poziţie. înainte de a fi putut aduce însă întăriri, ei au fost din nou isgoniţi din ea prin­tr’un contraatac. Nici aducerea unor­­forţe mult superioare, nici folosirea unor arme grele, foarte greu de de­plasat pe terenul accidentat şi supuse unor lovituri puternice din partea tunurilor antitanc germane, prin faptul că dispu­neau de o mobilitate redusă, nu au permis bolşevicilor să obţină vreun avantaj, poziţiile acestora de pe înălţimi au putut fi men­ţinute în faţa tuturor atacurilor ce au urmat. IN SECTOARELE CENTRAL­EI NORDIC de a extinde zona de pătrundere de la Newel către sud şi nord. O deosebită menţiune se cu­vine contribuţiei avioanelor de bătălie germane, care au spriji­nit cu succes trupele terestre în grelele lor lupte de apărare. Prin raiduri de noapte ale forţelor ae­riene germane, au fost distruse în aceiaşi zonă, în atacurile îm­potriva aprovizionărilor, cinci trenuri încărcate cu trupe şi ma­terial, ele fiind lovite de bombe grele. Alte opt au fost avariate, în parte prin proectile trasoare, atât de grav, încât au trebuit să-şi întrerupă călătoria. Cu efect vizibil au fost bom­bardate şi mai multe aerodro­muri din zona Smolensk, cu care prilej au fost nimicite numeroase avioane aflate pe sol şi au fost incendiate depozite de carbu­ranţi şi tabere. La nord de Veliki-Luki, tru­pele germane au reuşit câteva, atacuri de uşurare. In cursul unui atac asupra gării Veliki-Luki au fost nimi­cite sau incendiate şapte trenuri de transport, iar reţeaua din a­­ceastă intersecţie feroviară va­stă, precum şi atelierele, au fost distruse într’o mare măsură.­ Pe frontul Volhov, bolşevicii au căutat, cu puternice forţe de infanterie şi blindate, să pă­trundă în liniile germane, dar au fost obligaţi în urma pierderi­lor grele pe care le-au suferit, de a greş sforţările­­ bolşevicilor să renunţe la intenţiile lor. Berlin, 11 (Rador). — Se dau următoarele amănunte cu pri­vire la luptele din sectoarele central şi nordic ale frontului de răsărit. La nord de gurile Pripetului, acţiunile de atac germane au putut fi continuate în cursul zi­lei de 10 octombrie către sud­­est, cu un apreciabil câştig de teren, cu toate că bolşevicii s’au apărat cu înverşunare. La sud de Gomei, un contra­atac dat de forţe de infanterie germane a dus la curăţirea a­­proape completă a unei pătrun­deri sovietice pe care aceştia o obţinuseră în cursul zilelor an­terioare. In schimb, capul de pod ger­man de la Gomei, de pe malul răsăritean a fos îngustat spre a se obţine o linie mai bună de rezistenţă. Oraşul Gomei se află ca şi până acum puternic în mâinile germanilor. Şi de ambele părţi ale şoselei care duce de la Smolensk spre apus a­u fost retrase liniile ger­mane din poziţii în formă de coardă, în faţa presiunii din nou sporite a unor­­ forţe bolşevice mult superioare ca număr, iar toate atacurile au fost respinse cu succes de elementele de arier­gardă. In lupte grele și deosebit de înverșunate, au fost făcute să

Next