Universul - Provincie, ianuarie 1944 (Anul 61, nr. 1-30)

1944-01-01 / nr. 1

Anul al 61-lea Nr. 1 Sâmbătă 1 Ianuarie 1944 ! Omenirea a ieşit din făgaşele vieţii tihnite, pentru că prin suferinţă şi jertfă să-şi răscumpere dreptul la un destin mai bun. Sunt mii de ani de când această năzuinţă încălzeşte sufletul popoarelor. Pe altarul ei au căzut înfrânte neamuri, dinastii, civilizaţii, dar nici până azi geniul omenesc, care a smuls necunoscutului atâtea taine şi a plămădit cu puterea braţelor şi a spiritului atâtea minuni, n’a izbutit să ajungă până la acele rândueli ideale, care, înlăturând dintre oameni şi noroade pricinile de nemulţumire şi gâlceavă, să Ie asigure pacea şi bucuria netulburată de bunurile vieţii. Să fie oare împlinireacrâncenă a unui destin de neînlăturat goana şi frământarea aceasta fără răgaz a omului după himera păcii şi a dreptăţii ce se tot refuză a fi aşezate la temelia rânduelilor pământeşti?! Să fie oare porunca unei oarbe fatalităţi, care a rânduit, ca neînţelegerile dintre neamuri să nu poată fi potolite în veacul veacului decât prin sabie şi foc, prin suferinţă şi distrugere, prin moarte îşi pârjol?! Punând numai aceste întrebări, ne dăm seama de rătăcirea în care a căzut omenirea, din clipa în care şi-a închipuit că râvnirea bunului altuia poate constitui un drept pentru ea şi că brutalitatea forţei poate ratifica faptul şi impietarea în drepturi ce nu-i aparţin. Ca şi omul-individ, omulcolectivitate n’a înţeles să urmeze totdeauna cărările dreptăţii şi ale iubirii de oameni, propovăduite de Christos şi de profeţi , a dispreţuit dreptul la viaţă şi la demnitate al celor mici, preărând pe toate colţurile lumii sămânţa vrajbei, a urii şi a răzbunării. Dar cu ură şi cu răsbunare nu s’a clădit nimic temeinic în istoria lumii. Cu ură şi cu răsbunare nu se poate clădi nici pacea, care trebue să stingă suferinţele şi nedreptăţile din care a ieşit acest război. O pace dreaptă — este cuvântul care atârnă azi pe buzele mulţimilor îndurerate ! O pace dreaptă — este ecoul lozincilor ce însufleţesc braţul soldaţilor în tranşee ! Şi dacă în clipa când pe răbojul vremii se crestează începutul unui an nou, omenirea se găseşte încă încleştată în viforul şi asprimile războiului, aceasta înseamnă că sufletul ei n’a primit încă harul purificării; că pedagogia suferinţei mai are de depănat încă din firul răscumpărării , că învăţăturile înţelepţilor răsună încă în pustiu. Poporul român şi-a plătit şi azi, cum şi-a plătit totdeauna, din plin, dealungul trecutului său zbuciumat, dreptul la viaţă liberă şi demnă, în cuprinsul pământului, din care nu l-a clintit nici o urgie şi sub care se adăpostesc de mii de ani strămoşii şi răstrămoşii lui. El n’a încălcat dreptul altora , n’a râvnit bunurile şi n’a tulburat pacea nimănui. S’a arătat totdeauna dornic de a conlucra la desvoltarea unei vieţi internaţionale sprijinite pe principiul libertăţii şi al onoarei. Credincios acestor discipline, păşeşte cu toată încrederea pragul noului an, de la care toată lumea trebue să aştepte singurul lucru firesc, singurul lucru menit să mângâe de toate suferinţele războiului şi să stingă toate isvoarele unui nou război . O pace dreaptă ! . SORCOVA Ramură de măr domnesc in floare Sorcovă de bine purtătoare, Ştii că astăzi anul se’nnoeşte, Vină, pân’la Nanu mă’nsoţeşte. Tu frumos de-asupra-i să te dlatini, Eu să-i cânt colindul după datini. — Nanule cu pletele cărunte, Să trăeşti cât piscul ’nalt de munte, Şi, ca el, să ’nfrunţi cu bărbăţie Orice vânt în cale o să-ţi vie. Drept ca brazii munţilor străbuni Tu să râzi de vifor şi furtuni, Soarele din calea lui cerească Mai întâi la tine să zâmbească. Sorcovă, solie Invierii Ruptă din cununa primăverii. Aripă de înger luminoasă, Să’l desmierzi pe Nanu mângânoasâ, Că eu îi colind, urându-i bine Pentru anul nou, care ne vine... Nanule cu ochii de cărbune Să’ţi dea Domnul multe zile bune, Indurarea Lui să ţi-o arate, Să înfloreşti de multă sănătate. Să înfrăţeşti ai chicei ghiocei Cu bujorii din obrajii tăi. Purpur şi argint să ’mpodobească Drumul tău în viaţa pământească. Sorcovă în aur îmbrăcată, Mână a norocului, bogată, Peste cine blândă te cobori Verşi ai bucuriei calzi fiori. Pleacă-te spre Naniu ’ncet şi lin, Ca să’i meargă totul numa’n plin. — Nanule cu suflet plin de dor, Dumnezeu să’ţi dea la muncă spor, •Unde trage brazda al tău plug, Să răsară pace fi belşug. Spicele de bobul greu să cadă, Văile albească-a ta cireada, Viile pe deal să-ţi râdă coapte Frinse’n brâu de miere şi de lapte. Sorcovă, icoană a credinţei, Vestitoare caldă biruinţei, La cuvântu-ţi îndoiala tace. Intre oameni duci senina pace, Du-ii lui Nanu în priviri semeţe Focul bărbătesc din tinereţe, Când în zbor dedea ocol, călare Turmelor bălane de mioare, Sau juca prin herghlii arcanul De’i părea că’i prea strimt Bărăganul. Dă’i şi bucuria’n drum să iasă Cetei de nepoţi întorşi acasă Luminaţi de-al împlinitei soare: — Sorcovă de măr domnesc în floare !... I. II. SORICU Bucuria copiilor |UNIVERSAL O FOTOGRAFIE ISTORICĂ Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la naşterea Reginei Elisabeta (29 Decembrie 1843), socotim interesant să publicăm fotografia de mai sus, făcută acum peste 50 de ani la Sinaia. Iată personagiile din fotografie în ordinea numerotaţiei : 1. Regele Carol; 2. Regina Elisabeta; 3. Prințul de Galles (mai târziu Regele Eduard al Vll lea al Angliei; 4. Major-general Keith Fraser; 5. D-na Băicoianu ; 6. Lecomte de Nouy ; 7. D-ra Elena Grant; 8. Hon Tyrrwhitt-Wilson; 9. D-na Kennedy; 10. Schäfer; 11. D-na Z. Văcărescu; 12. D-na Elena Văcărescu; 13. D-ra Theodori; 14. D-na Voinescu; 15. D-na Lahovary; 16. Prințul de Wied; 17. D-ra Valleanu; 18. D-ra Cornescu; 19. Major-general Ellis; 20. Ministru Kennedy; 21. Baronul de Beck; 22. D-ra Falcoyano. CUVÂNTUL DE BINECUVÂNTARE AL BISERICII PENTRU ANUL NOU 1944 O, Ţară, Ţară, ascultă cuvântul Domnului ! (Ieremia 22, 29). Iubiţii mei fii duhovniceşti, Ni-a dat ca şi anul 1944 să-l începem tot sub bubuiturile tunurilor şi tot in străfulgerarea săbiilor, aşa cum am început şi anii din urmă. In acest crâncen vârtej al războiului este cuprins şi poporul nostru, şi scumpa noastră Ţară. Aşa cum v’am spus la începutul războiului, vă spun şi acum, că războiul este de două feluri: războiu de cotropire, şi războiu de apărare; noi ne găsim în războiul de apărare, căci ne apărăm ogorul nostru, casa noastră, altarele noastre sfinte şi mormintele strămoşilor noştri. Noi nu dorim să luăm nimic din ce nu-i al nostru, dar nu putem lăsa neapărată nici o brazdă din moştenirea ce ne-au lăsat înaintaşii. Războiul de cotropire este urâciune înaintea lui Dumnezeu, pentrucă este războiu de pradă, de jaf, iar Dumnezeu este totdeauna împotriva celor ce au asemenea apucături. Cartea sfântă ne încredinţează, că ,,Dumnezeu mândrilor le stă împotrivă“, iar istoria lumii ne arată că atunci când în cursul vremurilor s’au găsit oameni cuprinşi de pofta de a cuceri lumea toată, urmărind ca să devină ei stăpânii lumii, Dumnezeu le-a stricat totdeauna planurile lor de îndrăzneală şi de jefuire, pentru că asemenea planuri erau nu numai amare nenorociri pentru popoare, dar mai ales pentru că asemenea gânduri şi planuri sunt cel mai odios şi mai îndrăsneţ atentat la suveranitatea lui Dumnezeu, singurul stăpânitor al lumii, cu drepturi nediscutate şi nemărginite. Ce a ajuns împărăţia Tamerlanilor, Gingishanilor şi a atâtor alţii? Până unde s'a întins împărăţia lui Alexandru Macedoneanul, a Cezarilor şi a lui Napoleon cel Mare? împărăţia unuia, de pildă, s’a redus la o cuşcă de hiară sălbatecă, ca să fie spectacol lumii, iar a altuia la o toloacă verde, unde păştea iarbă ca boul. Alexandru Macedoneanul din culmea slavei şi în floarea vârstei s’a pogorît repede in mormânt, o împărăţie de, doi coţi! Imperiul vast al cezarilor nu mai este, iar împărăţia universală, visată de Napoleon, s’a redus la un mic ostrovaş — Santa Elena — şi încă şi acolo nu era stăpân, ci prizonier! Aşa trece slava lumii! Să ia aminte dar cei ce doresc să stăpânească lumea toată! Războiul de apărare însă este nu numai îngăduit, ci chiar poruncit de Dumnezeu, Stăpânul, Părintele şi Chivernisitorul lumii. In Evanghelia Sa Mântuitorul zice: ,,Să vă iubiţi unul pe altul, aşa precum v-am iubit Eu; şi dragoste mai mare nimenea nu are, decât ca cineva să-şi pună sufletul său pentru aproapele său“. Tocmai aşa e la vreme de războiu: oamenii îşi pun viaţa unii pentru alţii şi aşa împlinesc porunca dumnezeiască. Mai mult încă, Mântuitorul, in altă împrejurare, a zis celor ce-i urmau Lui: „Când v'am trimes la propovăduire, v'am zis: Să nu luaţi nici pungă, nici traistă, nici două haine, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Acum însă vă zic: cel ce are pungă să-şi cumpere sabie, iar cel ce nu are, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere sabie“. De aceia rezultă, că atunci când e vorba de a apăra pe fraţii noştri şi pe noi înşine, nu numai că suntem datori să ne jertfim chiar şi viaţa, dar cu toţii trebue să punem la dispoziţia înaltei conduceri a Ţării, toate ale noastre, până şi haina de pe noi, ca să putem duce lupta de apărare împotriva cotropitorului, până la definitiva şi complecta lui în-1 frângere. I In astfel de împrejurări trebuie să fim toţi pentru unul şi unul pentru toţi, uniţi laolaltă în cugete şi în simţiri, având ca singur ţel apărarea Ţării. Astfel vom dobândi izbânda şi vom împlini dumnezeiasca poruncă. In astfel de împrejurări, toţi fiii Ţării şi toate ţinuturile ei, ni-s deopotrivă de scumpe şi de dragi şi pentru asigurarea apărării lor şi a integrităţii Ţării, trebuie să ne punem deopotrivă viaţa. Mărturisim că atât cât ni e de scumpă şi de dragă Muntenia, tot atât de scumpă şi de dragă ni-i şi Moldova, cum ni-i de scump Ardealul, tot aşa de scumpe ne sunt Basarabia cea încercată şi Bucovina — vesela grădină. De aceia precum Voievozii şi strămoşii şi-au apărat deopotrivă ţara toată, aşa trebuie să facem şi noi. Ştefan cel Mare — atletul Creştinătăţii, avea rânduite punctele de veghe pe mijlocul ţării: Suceava, Iaşi, Vaslui, Huşi, Chilia; şi de acolo, când primejdia se ivea la răsărit, el cu oştirea lui era pe Nistru şi gonea pe duşman până departe în stepă; când primejdia era la apus, el era acolo şi da lecţie duşmanilor la Baia, sau aiurea; când primejdia era la miază-noapte, el era acolo şi dădea lecţie duşmanilor la Codrii Cosminului, sau aiurea; iar când duşmanul se ivea la miază-zi el apărea acolo ca din pământ şi-l arunca în spumoasele valuri ale Dunării. Aşa socotim că trebuie să se facă şi acum, şi avem deplină încredinţare că aceasta este şi socotinţa conducătorilor de astăzi ai Ţării noastre, aceasta este socotinţa conducătorilor oştirii noastre viteze, aceasta este socotinţa până şi a celui din urmă ostaş şi a celui din urmă cetăţean al nostru. Numai aşa fiind strânşi uniţi laolaltă, prin iubirea lui Dumnezeu şi a unuia către altul, vom merita şi dobândi izbânda. Iar dacă se va găsi în cuprinsul ţării vreun suflet care să cugete altfel, acela dovedeşte că nu este nici bun creştin şi cu atât mai puţin bun român; acela va dovedi că dragostea lui este peste hotare undeva, iar pentru unii ca acestia trebue să rugăm pe Dumnezeu să le lumineze mintea şi să le trezească conştiinţa adormită, înainte de a-i ajunge înfricoşatul blestem, pe care poetul îl are pentru: „Cine a’ndrăgit streinii...“ Binecuvânteze Domnul Dumnezeu dragostea voastră de Patria cea dela Nistru până la Tisa, de la Dunăre în Carpaţi şi dincolo de ei, binecuvânteze Dumnezeu jertfa şi osteneala fiecărui român, şi facă Dumnezeu ca luptele cele grele, duse de draga noastră armată pentru apărarea pământului strămoşesc şi integritatea teritorială şi sufletească a Ţării şi Neamului nostru, să fie încununate cu biruinţă şi cu toată izbândirea! întărească Domnul pe M. Sa Regele, stâncă de granit, in jurul căruia să se ţeasă frumoasă şi îm- I belşugată istoria luptelor, a drep- I tăţii şi a victoriilor noastre, răs- 1 cumpărate cu atât sânge şi suferinţe ! Sporească Domnul puterile Osârduitorului nostru Conducător şi ajute-l Domnul ca să strângă în jurul său la o supunere plină de iubire pe toţi locuitorii Ţării in fruntea căreia Dumnezeu L-a rânduit Conducător în această grea răscruce a istoriei noastre! Dea Domnul toată sprijinirea Onoratului Guvern al ţării, care se osteneşte cu atâta dăruire întru a tălmăci şi realiza salvatoarele planuri ale M. S. Regelui şi ale Domnului Mareşal Conducător! Ruşineze Domnul atât pe vrăşmaşii ce se luptă cu noi, cât şi pre acei, cât de puţini dintre noi, ce în orice chip s'ar întovărăşi cu ei, trădând astfel interesele Ţării şi sângele eroilor! Facă Domnul să vedem cât mai curând îndeplinindu-se cuvântul Său, care spune că: „Chiar în toiul biruinţelor sabia nedreptăţii va cădea“, şi ajute-ne El ca să fim una cu toţii până la sfârşit! Eu Vă binecuvintez pe toţi şi vă doresc ca noul an să vă dovedească încă odată dragostea lui Dumnezeu pentru noi, şi ca in acest an să-l dovedim şi noi lui Dumnezeu că: „Pre noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu i-am dat-o“. NICODIM Patriarhul României In pragul noului an de ZENOVIE PÂCLIŞANU Toate semnele şi toate prognosticurile arată că anul în care intrăm va fi anul supremelor încleştări sălbatice, al supremelor prăbuşiri şi al supremelor deciziuni. Duhul pustiirii va trece peste noroade, peste oraşe şi sate, prefăcând în praf şi cenuşe tot ce a izbutit să creeze eforturile milenare spre lumină şi confort ale umanităţii. Vechi altare vor sări în ţăndări, apele se vor roşi de sângele victimelor, codrii vor arde ca torţe aprinse şi, cum scrie în Apocalips, oamenii se vor ascunde în peşteri şi în stâncile munţilor şi căuta-vor moartea şi nu o vor afla şi vor pofti să moară, moartea însă va fugi de ei. Naţia noastră românească, pe care destinul a aşezat-o în calea tuturor răutăţilor, se găseşte şi de data aceasta in mijlocul pârjolului şi nime nu poate spune ce va aduce anul, al cărui prag l-am trecut cu sufletul plin de griji. Dar oricât de fioros ar fi clocotul de ură ce ne înconjoară hotarele, suntem unul din puţinele popoare, care poate sta cu fruntea senină şi cu conştiinţa împăcată în faţa asprei şi necruţătoarei judecăţi care va să vină. Nu am urzit pe nimeni nu am râvnit bogăţiile pământului nimănui, ci, în tot ce am întreprins, în toate sacrificiile pe care le-am adus şi le aducem şi în toate suferinţele pe care le-am îndurat şi le îndurăm, am fost călăuziţi numai de gândul de a ne apăra dreptul la viaţă, la libertate şi la unitatea naţională- Apărarea acestor supreme bunuri este o datorie ce nu poate fi nici discutată, nici contestată şi a cărei împlinire, împreunată cu atâtea sângeroase jertfe, nu poate deştepta decât respect şi admiraţie. Pe mia paşilor noştri nu au alergat corbii croncănind a moarte şi a pustiu, ci au răsărit altare, s’au înălţat cruci şi s’a coborît liniştea în căminuri. Noul an poate aduce pe plaiurile noastre furtuni năprasnice şi duhul pustiirii poate trece cu fâlfâiri sinistre şi peste oraşele şi satele româneşti. Nu va fi nici întâia şi poate nici ultima primejdie pe care a trebuit s’o înfrunte naţia în bimilenara ei existentă. Enirea biruitoare din acest halucinant cataclism apocaliptic depinde numai de noi. Depinde de solidaritatea, tare ca cremenea munţilor, a noastră a tuturora, de eroismul fiecăruia din noi în jertfă şi în suferinţă, de încrederea fanatică în dreptatea românească şi mai presus de toate, de încrederea nesdruncinată in ocrotirea lui Dumnezeu, care ne-a călăuzit paşii două mii de ani, prin nenumărate primejdii- Scoţându-ne teferi din toate furtunile care au vâjâit în cursul atâtor veacuri deasupra capetelor noastre, Dumnezeu a arătat că naţia românească are un rost în lumea asta şi că i-a destinat un rol în tainicele Lui planuri. Să credem în acest rost şi în acest rol şi să-l cerem cu Psalmistul: Veseleşte-ne pe noi după zilele acelea în care ne-ai umilit, după anii în cari am văzut rele. RĂMAŞI DE CĂRUŢA VREMII... de GABRIEL ŢEPELEA Sunt oameni contemporanidoar fiziceşte cu epoca noastră, cu sbucrumările ei ! Din toată încordarea vremurilor ei nu desprind decât aglomeraţia din tramvai, lipsa de taxiuri de pe piaţă, cartela, sensul unic... Desprind adică numai ceea ce e în directă legătură cu micile lor obiceiuri, cu searbădă lor viaţă de toate zilele. Se mişcă automat pe traseul deprinderilor, cu obloanele trase peste ferestrele sufletului. înainte, în dreapta, în stânga, nu există nimic, nu zăreşte nimic decât guşa eului propriu, mare, lăbărţată.' —alfa şi omega unei existenţe. In definitiv onorabilii cetăţeni n'ar avea dreptul să ne reţină atenţia dacă nu s’ar simţi obligaţi să aibă o părere despre lume şi despre viaţă, să caute aderenţi în saloane, în cafenele, pretutindeni. Şi părerile lor sunt surprinzător de naive. Pentru aceşti oameni cari nu se zăresc decât pe ei înşişi în oglinda vieţii, nu există evoluţie. Răsboiul nu are alt scop decât: să reediteze o veche stare de lucruri, s’o luăm d’a cape cu cutare şi cutare, să fim cu nea Petrică şi nea Costică. Simplu şi uşor ca şi cum nu s’ar fi întâmplat nimic. Sfârşitul răsboiului şi-l închii pe un moment obişnuit în care cineva apasă pe butonul vremii şi, gata, placa alunecă cu cinci floni în urmă, la bunele vremuri de altădată. Şi atunci adio tramvaie aglomerate, adio cartelă ! Cortina cade peste un vis urît şi iar păşim fără de griji în Ţara făgăduinţelor. Personagiile par, în fond, inofensive, fără importanţă, dar nu este aşa. Răsboaiele, conflictele sociale se datorează în bună parte acestor întârziaţi, cu sau fără suprafaţă socială, cu titluri răsunătoare sau desprinşi din gloata anonimilor.... Prin actele lor, prin hotărîrile lor, prin șoaptele și uneltirile lor se a(Continuare in pag. 4-a.) Un părinte mi-a trimis o carte de ,■literatură’“ românească pe care a găsit-o pitită printre cărţile de şcoală ale fiicei sale. După explicaţiile micei delicvenţe, cartea circulă clandestin printre camaradele de clasă, conştiente că fac un lucru vinovat. In adevăr, conţinutul cărţii este vulgar, obscen, desgustător. De ce atunci o citeau elevele, cu riscul de a supăra şi mâhni pe părinţi şi profesori ? Pentru că subiectul este luat din aşa zisa viaţă de şcoală. Eroinele sunt elevele unui liceu de fete, în pretinsele lor relaţii cu colegele, cu profesoarele, cu direcţia, cu părinţii, cu băieţii... mai ales cu băieţii. Şi atunci, curiositatea copilelor este explicabilă. Neştiutoare şi naive, ele cad în mrejile ispitei, iar când încep a-şi da seama peste ce fel de carte au dat, citirea a căpătat gustul fructului oprit. Gravitatea cazului stă în frecvenţa lui. Cartea urîtă pe care am avut-o în mână, nu e singura în genul ei. Din nenorocire, este un sistem. Autori, lipsiţi şi de talent şi de conştiinţă, preocupaţi numai de câştigul material, speculează curiozitatea tineretului şcolar şi scriu, pentru „uzul“ acestora, romane, în care tema principală este erotismul. Sub pretextul analizei psihologice, a iniţierii în viaţa afectivă care începe a-şi desvolta mugurii la vârstapubertăţii, aceste scrieri cuprind vulgarităţi şi obscenităţi ce sunt adevărate atentate morale la pudoarea tineretului şcolar. Intenţiunea neonestă se vede bine din faptul că titlul scrierii e ales astfel ca să excite curiositatea copiilor din şcoală, fiind luat din terminologia specific şcolărească. Uneori, el nu corespunde de loc textului. E o simplă momeală, întrebuinţarea lui delicioasă ar cădea deci sub prevederile acelor dispoziţii judiciare care pedepsesc prezentarea unei mărfi sub etichete ce nu corespund conţinutului- Procedarea este determinată de faptul că şcolărimea alcătueşte o masă importantă de public cititor- Această împrejurare e exploatată atât de scriitorii cât şi editorii lipsiţi de scrupuluri, săvârşind împreună o operă de pângărire a sufletului tineresc. Nu am intenţia să ridic din nou problema literaturii pornografice, cu variantele şi nuanţările ei. Ea prezintă felurite aspecte de ordin etic şi estetic, social şi educativ. Se vor putea aduce în discuţie argumente pro şi contra, fără a se ajunge la o înţelegere, din momentul ce la baza discuţiei nu există sinceritate, iar argumentele sprijinite pe consideraţii estetice ascund de fapt alt fel de interese. Mă mărginesc a circumscrie problema pe planul educaţiei şcolare. Există deci o literatură scandaloasă, menită a deprava gândirea fetelor şi băeţilor din şcoală, înfăţişându-le tablouri scabroase. Nu mai vorbesc de faptul că aceste tipărituri n’au nici o valoare literară, că viaţa de şcoală este caricaturizată fără talent, că instituţia şcolară însăşi şi ostenitorii ei sunt târâţi în noroi. Ce este mai trist, este că această pseudo-literatură găseşte putinţa de a-şi strecura impresă critice favorabile şi uneori pline de admiraţie! Sub semnătură de nume cunoscute, câteodată chiar de profesori, se laudă stilul „tare“, ,,arta rafinată“, „talentul viguros“ al acestor profanatori, trecându-se astfel mult dincolo de limitele admisibile ale colegialităţii şi confraternităţii dintre mânuitorii condeiului pentru ai servi laolaltă o acţiune rea. Scriitorii de adevărat talent, în acelaş timp admiraţi şi respectaţi pentru scrisul lor, nu pot avea nimic de comun cu profanatorii sufletului tineresc. Literatura, ca orice artă trebue să aibă şi o valoare socială, iar scriitorul este o conştiinţă luminată. Parisismul literar este însă un disolvant social, care trebue tratat în consecinţă-Pe vremuri s’au făcut unele încercări de a se stăvili lăţirea acestui Tău. Poate că metodele preconizate nu erau din cele mai fericite. Poate că erau lipsite chiar de valabilitate practică- In tot cazul, ele au rămas ca simple intenţii oneste, care au produs zgomot, mult şi efect nul. Dar boala a rămas. Microbul pătrunde adânc şi infectează organismul sănătos al şcoalei. Medicul trebue deci să intervină. Lucrul pare mai uşor astăzi. Atmosfera este alta. Concepţii noi de guvernare au înlocuit pe cele vechi. In locul libertăţii de desmăţ de altădată, există o supraveghere atentă asupra tuturor formelor de viaţă. Sunt atitudini necruţătoare pentru tot ce ar putea submina puterea şi sănătatea fizică şi morală a naţiunii, randamentul ei vital. Educaţia morală a tineretului se găseşte pe primul plan al preocupării conducerii de stat. Ea impune măsuri constructive, dar şi represive-Cine are răspunderea, are şi cuvântul. ÎNSEMNĂRI culturale PÂNGĂRITORII SUFLETULUI TINERESC de CONSTANTIN KIRIŢESCU ANUL POLITIC INTERNATIONAL 1943 Intrăm cu anul 1944 în al cincilea an de război. Cel de al patrulea an a fost un an greu, după cum de altfel a fost prevăzut de însuşi Fuehrerul Reichului german care, adresându-se armatei şi poporului german la începutul anului 1943, a spus că el va fi greu. Această greutate a fost resimţită de toţi beligeranţii, caracterul luptelor devenind, din ce în ce mai violent, mai necruţător. Dar această greutate nu s’a resimţit numai pe frontul militar ci şi pe frontul politic. Intr’adevăr anul 1943 a înregistrat o serie de evenimente politice de o importanţă covârşitoare şi care au adus profunde schimbări. In marea lor majoritate desigur aceste evenimente politice au fost urmări ale celor militare. Astfel debarcarea trupelor anglo-nordamericane în Africa de nord şi desfăşurarea operaţiilor pe frontul african au provocat evenimentele din Franţa. Sfârşitul anului 1942 a înregistrat ocuparea integrală a teritoriului francez şi o serie de evenimente în politica Franţei. Fuehrerul printr-o scrisoare adresată mareşalului Petain, a arătat că ocuparea şi a restului teritoriului francez nu are decât un caracter pur strategic, iar mareşalul Petain, adresându-se printr-un mesaj poporului francez, i-a cerut să fie unit, liniştit şi cu încredere în destinele Franţei. Amiralul Darlan care se afla în Africa a rămas de partea dizidenţei franceze şi în urmă a fost asasinat. D. Laval a fost investit de mareşalul Petain cu depline puteri. Diferite personalităţi politice franceze, printre care şi d. Herriot, fost preşedinte de Con£ siliu şi preşedinte al Camerei au fost arestate. Anul 1942 se încheia, astfel ce o accentuare a situaţiei dramatice în care se găsea marea republică franceză. Franţa şi-a văzut treptat întregul teritoriu metropolitan ocupat, o parte din flotă, cea de la Alexandria trecând înaliaţii anglo-americani iar, altă parte, cea de la Toulon, scufundându-se singură şi, în cele din urmă, întregul teritoriu african ocupat. Totuşi, pe plan politic internaţional, opiniunea chiar a aliaţilor anglo - nord - americani este că Franţa va trebui să-şi recapete■ rolul ei de mare putere în ordinea ce se va stabili după război. In acest sens a vorbit d. Roosevelt la 13 Februarie 1943, spţinând că va trebui să se conserve poporului francez suveranitatea franceză iar atunci când generalul Smuts a lăsat să se înţeleagă că în noua ordine Franţa nu va mai juca decât un rol secundar d in Camera Comunelor, guvernul britanic a precizat că Anglia rămâne la declaraţiile Regelui Marei Britanii în ce privește drep(Continuare in pag. 4-a) INSULA SAMOS Insula Santos din Eger se găsește atcumbinâțiî lâ i&ermaiikfor(BEC, Oh).