Vatra, 1984 (Anul 14, nr. 1-12)
1984-01-01 / nr. 1
EXPRESIA DEPLINĂ A SUFLETULUI ROMÂNESC De obicei, specificul românesc al operei lui Eminescu se caută in tematica şi imagistica poeziei sale. Natura, istoria patriei, inspiraţia din folclor sînt, intr-adevăr, tot atîtea imagini ale acestui specific. Dar caracterul reprezentativ etnic şi social-istoric al operei lui Mihai Eminescu se verifică nu numai la acest nivel al motivelor şi temelor literare. Există un alt nivel mult mai adine, un nivel al structurilor esenţiale, la care trebuie să căutăm identitatea românească a creaţiei eminesciene. Pentru a confirma valoarea reprezentativă pentru spiritualitatea naţională a operei literare, calea cea mai convingătoare este aceea de a confrunta modelul dinamic interior al acestei opere cu modelul esenţial al spiritualităţii generice a poporului respectiv şi cu acela al dinamicii epocii din istoria lui, căreia îi aparţine autorul. In cele ce urmează, voi încerca o asemenea confruntare în cazul lui Eminescu. In ce priveşte modelul interior al mişcării de profunzime proprii epocii social-istorice în care a trăit Eminescu, acesta a fost în numeroase ocazii aproximat sau intuit de literatura şi de gîndirea teoretică românească. Eminescu s-a ivit pe fundalul unei rapide şi intense ascensiuni a societăţii româneşti, pe parcursul secolului al XIX-lea, dinspre formele medievale, patriarhale, spre formele moderne, capitaliste, dinspre ruralism spre citadinism, dinspre cultura tradiţională, folclorică, spre cea modernă, a tiparului. Această structură fundamentală, ascendentă întrucît e expresia progresului istoric, se poate decela la toate nivelele: social-cultural, politico-economic sau psihologic şi etic etc. Modelul esenţial care înglobează toate aceste forme sub care se poate înfăţişa ideea de progres în această epocă este acela al desprinderii de trecut şi al înaintării spre un orizont al viitorului, al ridicării la o nouă condiţie a omului şi umanităţii. Această structură imanentă socialului se inculcă inerent şi mentalităţii indivizilor vremii sub forma unei tendinţe spre înălţare. Tendinţa de înălţare este recognoscibilă imediat în planul vieţii sociale a individului, dar ea se poate recunoaşte, în forme mediate, şi în planul vieţii spirituale a vremii. In ce priveşte primul aspect, literatura noastră a întruchipat artistic, iar istoria şi sociologia au confirmat teoretic, fenomenul arivismului, atît de specific epocii : un masiv aflux de populaţie rurală spre oraşe, creşterea rîndurilor burgheziei, care aspiră să ia locul boierimii de altădată. Nevoia de lectură şi de instrucţie creşte, la fel exigenţele spiritului : se introduc instituţiile culturale moderne, revistele, editurile, universităţile, academia. In planul literaturii, ridicarea la un nivel superior a unei părţi din public se concretizează în apariţia criticii literare. E evidentă, aşadar, în epocă, această tendinţă de înălţare ca desprindere de un mod rudimentar şi natural de a trăi, sub imperiul „necesităţii imediate“ (simplific pentru mai multă claritate, în realitate, desigur, faptele au fost mult mai nuanţate), ca „înălţare“ spre o sferă a ideii şi a esteticului, a „emoţiei impersonale“, de care vorbea Titu Maiorescu, a conştiinţei obiective a sinelui şi a lumii. Eminescu însuşi, ca om al veacului său, este expresia cea mai vie a acestei înălţări a spiritului românesc în epocă. Anton COSMA (Continuare in pag. 10) 'RGI -MUREŞ 1 * inr.igini — 5 lei DIRECTORI FONDATORI: I. SLAVICI, I. L. CARAGIALE, G. COŞBUC (1894) REVISTĂ EDITATĂ DE UNIUNEA SCRIITORILOR DIN R. S. ROMÂNIA ŞI COMITETUL DE CULTURĂ Şl EDUCAŢIE SOCIALISTĂ AL JUDEȚULUI MUREȘ LUNAR SOCIAL-CULTURAL SERIE NOUĂ (1971) ANUL XIV Nr. 154 20 IANUARIE 1984 - -----------------------------------------------------------------------------------------------dintr-o sorbire---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Trecute vremi, Bălcescu, „Frăţia“, Oh, revoluţionari cu lavalieră şi plete in vint, Goleştii, Cuza, Kogălniceanu şi umbra garoafei fierbinţi a fiecărui, despre ţară, cuvînt. Trecute vremi, regulamente foarte organice, Generali străini călare peste divanul Ţării Româneşti, Puterile mari călare, ca-ntotdeauna, pe orice situaţie, Aceeaşi iarnă de pomină la Iaşi ca şi dincoace, la Bucureşti. In anul acela de graţie. Mai e nevoie să ne aducem aminte de unde venim? Ca praful aurit al unor înfiorate elitre simţi între degete aburul paginii de istorie. Atîta timp cit ne mai trece sînge prin trup avem şi memorie. Dintr-o sorbire — orice oprelişti care să-mpiedice curgerea sfînt-a vocalelor limbii române! Dintr-o sorbire — orice pohtă străină pindind zestrea, nevoia şi neamul acesta cuminte! Dintr-o sorbire — apa care-i despărţea cu nedreptate pe fraţii de acelaşi sînge şi cuget şi aceleaşi latine cuvinte! Daniela CRASNARU Cu ospitalitatea tradiţională 125 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN