Veselia, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)

1910-11-26 / nr. 47

' 2. — No. 47. »'■■■■ „r...,,,. , ------- ■■ ■ ŞCOLARI! SI POLIŢIA /Vezi pag. 1) (S'a instituit, cu con­cursul minist, de instrucţie, un ser­viciu la poliţie pen­tru supravegherea purtării elevilor). Ziarele iE cu bucluc acuma lucrul,— ■\'a înfundat din gros, «scol­ar­» ! Cu noul ordin aţă scrântit-o... —Ce-i azi, nu e ce fuse emi. ■jSu mai e chip că să... ciupiţi O fiind fată,—e dement; Pe drum,spre şcoală, nu e curte... — Păzea, le umflă don agent! Ca să svârliţi cu pietre 'n oameni, Vă îndemna un­ stimulent... — Zât! nu mai merge-acum, s'a dus Din sbor vă 'nchide don agent. Şi «fitu» 'n ora de latină A unui domn prof. violent, S'a dus : nus chegle­­bilă, tacuri... Vă face «mască» don agent! Şi la «saitan» nu se mai ponte Să mergi, să fii băiat levent,— Piciorul damei când te-aprinde, Te stinge musai don agent. Erai un crai, cu batistioara fia spate, dară eminent; Poliţia iş'ţ vâră nasul... Te lasă, d­om'le, repetent, la poker, maus, bacarale Poţi fi ori­cât de competent: Când ai trântit chinta regală, Dă banc aluneca don agent. Cum e mai rău. Ba încă, dom’le, Te dă afară directorul— Ce-ape de a face bila, şpriţul, apaitan», desordinea cu-amorul?! Pe vremea mea făceam lui tata o concurenţă neleulă... O, unde-s vremile de-atuncea ? « Treceam» doară cu milogeală ! E rău acum, nu se mai spune... V'a înfundat din gros, «şcoleri» :— Conrupeţî pe agenţi la chefuri Şi-ave fi tovarăşi pişicheri ! Dăla complect. POLITICA LA MAHALA „Al NOŞTRI» — Comedie intr'un act — Nea Tănase alegător diligat de mahala şi „d’al guvernului"­. • Nea Ilie, opozant, alegător, și om „de propagandă". Nea Tudose, cetăţean de „princi­pii”, cu toată lumea. Nea Fane, cârciumarul, totdeauna cu... d. comisar. Comisarul circumscripţiei. Scena reprezintă un interior de cârciumă. In stânga tejgheaua la care tronează nea Fane, tare 'n ceafă, 'n burtă şi'n vinuri. La o masă, ală­turi de tejghea, nea Tănase, nea Ilie şi nea Tudose „judecă un chiloman“ şi face politică. Consumatori diverşi la alte mese­. Nea Tănase. — Ce are a face, domle, ce are a face! Guvernu e tare. Ai noştri suntără tari. Nea llie. — Ca piftia. Nea Tănase.—Ce are a face, domle, par’că piftia nu se ţine închegată! Ia ne ţinem şi noi de putere tot aşa, şi-o să mâncăm... Nea llie. — Rahat ! Nea Tănase (furios). — Ba aia ta şi cu ai tăi ! Auzi, mâncăm purcelu şi cu cartaboşii şi curcamu pă varză.. —Nea Tudose. — O’ii! îmi lasă gura apă după aşa ceva... Fie a Tănase.— Şi voi, ce are a face, o să îngiţiţî în sec. Nea Ilie. —­ Oleoo ! Nu te mai face Tănase, mănţelegi, că ştii tot aşa de Nea Fane, nea Tudose, comisarul Comisarul (intrând). — Da ce era gura asta pe aici ? Nea Fane ieșindu-i înainte. — Ia Tănase, știi al nostru, se certa cu bețivii de llre, care pretindă că o să vină ai lor la guvern... Auzi prostie. Nea Tudose. — Ba încă ce prostie. Comisarul (Clătinând din cap și scoborând vocea): — De! nu se ştie dacă e prostie. Nea Fane şi nea Tudóse (Făcând ochii mari). — Poftim ? Comisarii (Cu aerul unui om care merge la sigur). Lasă nu vă mai prefaceţi, ştiu eu că sunteţi de „aî noştri“. Nea Fane şi nea Tudose (Intr’un glas) — Trup şi suflet. Comisarul (Zâmbind). — Adică de ----------------------------------­ ÎNTÂMPLĂRI. DIN VIAȚĂ FRUMOASA COAFEZA frizerului, să. se sî tunză. Brrr! sa înfiora numai la gândul acesta. Nici'­odată. Ori­ce sacrificii, dan acesta nu! Bah ! are să încerce să o uite. * Dar care amorezat e în stare să lupte cu impulsiunile inime'i, maî" ales când e poet ? Mitică nu mai bea, nu măi mânca­,, nu maî copia... îşi pieptăna pletele cu o melancolie dureroasă, ofta şi combina versuri în minte... Visurile îi erau turburate de tot soiul de vi­­siuni ciudate. Vedea dealuri întregi de păr, nişte foarfece gigantice ama­­ninţându-i pletele; un brici uriaş, care-l rădea­ dintr’o singură dată, şi­­ deasupra tuturora figura fragedă şi delicioasă a frumoasei coafeze. Du­pă nopţi de insomnie, compuse în sfârşit o poezie, pe care o redau aci posterităţeî. Ca de un brici mi-e inima crestată, îi sângeră de un dor nemărginit, Căci a întâlnit cea mai frumoasă fată Cu ochi ce toată viaţa l-a robit. Tot sufletul ţi-aş da,—şi-a mele pleta Să faci din ele buclele gingaşe, Cu care a tale mâini, pe îndelete Să primă coafura-ţi drăgălaşe. Şi la genunchi te-aş adora ’n neştire Ca pe-o­ icoană sfântă din poveste: De un fir de păr molatic şi subţire­ De acum legat întreg norocu-mi este. Indură-te ! cu o foarfecă tirană Să nu’m­i retezi speranţele nebune, Căci sufletu-mi s’ar face tot o rană, Că mă iubeşti, îndură-te şi-mî spune! Poezia terminată, trebuia acum şi remisă. Mitică îşi luă inima în dinţi şi tramvaiul şi se opri la uşa salonu­lui „La coafura elegantă“. Inima-i bătea să se rupă când pu­se mâna pe clanţă. Picioarele-i tre­murau când intră. Ea era acolo. Pieptăna o coadă. Mitică salută cu stângăcie. Patronul, bărbatul, căci era măritată, a aflat Mitică mai târ­ziu,şi lucrătorii, ?! înconjurau cu politeţa rece cu care se primeşte în­­tr’o frizerie, un client care arăta să se rază odată la lună şi să nu se tunză nici­odată. Poezia lui Mitică, făcută sul şi ţi­nută în mână, frigea parcă degetele tânărului... Pe când se desbrăca, dând să-şi pue pălăria în eter, îşi a­­dună toate resursele curajului său şi al strămoşilor săi, şi lăsă să alunece sulul de hârtie, în poala ei, printre 0 ctac de păr. întors cu spatele către ceilalţi, mişcarea fusese mascată priv­irilor lor. Dar frumoasa coafeză ridică ochii mirată şi buzele i se in­­tredeschiseră ca şi cum ar fi vrut să spue:—Domnule v’a căzut ceva ! Privirea lui Mitică însă i se adresă atât de rugătoare şi atât de tragică, încât tânăra pufni de râs şi nu zise nimic. Era scăpat. * — Poate vreţi să trem şî părul ? în­trebă patronul, cu o căutătură iro­nică în spre nevast­ă-sa. Mitica surprinse privirea și inima i se strânse :—Dacă o fi băgat da seamă ! Se hotărâ deci la un act de eroism de care nu s’ar fi crezut capabil Bărbăi: — Dacă credeți... — Are să coaste îndoit, căci prea e lung... — Cum poftiți! oftă bietul Mitică, gândindu-se la singura piesă de cinci lei ce-­i maî rămăsese după unna le­­fel. Cel puţin are să stea mai mult lângă ea! Când scăpă din ghiarele foarfece­lor sălbatice şi se uită în oglindă, lăcrămila îi împânziră ochii. Sărmanele lui plete 1 * Mitică e în culmea fericire?. După trei săptămâni de nasuri de două ori pe săptămână şi tunsori reguţia­te, ceea ce-l făcuse să intre până în gât în datorii; după un chilogra­n de poezii şi un milion de suspine, Mi­tică obţinuse o întâlnire! Viaură» sale aveau să fie îndeplinitei SCENA II destul. Să mai vie şi ,,aî noştri“. Ce ziceţi ? Nea Fane şi nea Tudose (Price­­pând în sfârşit cum devine cazul, is­­bucnesc. — Aşa zău, să mai vie şi aî noştri. Nea Fane. — Auzi monopolul câr­­ciumarilor şi unpaus duminical. Să lovească în existenţa omului. Comisarul. — Tot „aî noştri” să­racii o să le îndrepte pe toate. Nea Ilie (Intervenind). — Bravoo! O să spun lui conu Nae că eşti de-al nostru. Ştiam eu. Să trăeştî şi să bem cevaşilea. Nea Fane şi nea Tudósé (Intr’un glas). — Ura! Trăiască „ai noştri“! bine ca şi mâne că, mă nţelegi, vă t­ăi care o să vie, căraţi d’acu ’nic’o lună... Nu mai a­ ! Nea Fane şi nea Tudósé (Uitându­­vețî suflet în voi mă'nțelegi, n’ai vă- i se unul la altul). — Poftim? zât și Misaru ? Comisarul (care a observat că nea Nea Tudóse.— Ce are aface dom’le,­­ llie s'a întors în prăvălie și se apro­­ce are aface­­ pie de dânșii). — Ăștia se duc, dofrt-Nea llie, (înfierbântat).­­— Ba are nilor, şi lasă-i să se ducă. Aui stat aface, ce Misaj e ăla care e ca un pomelnic de parastas. Inşiră-te măr­gărite, toate daravelele de până acu; da ce o să faceţi, mă ’nţelegi, d’a­­curm­a înainte ? Nix ! Păi dacă nix şi vax ! atunci vă curăţaţi mă ’nţe­legi chimicu ca la fabrica... Nu e aşa Tudose ?. Nea Tudose (care un particular e guvernamental pr­opozant, după per­soana cu care vorbeşte, şi care nu cutează să se pronunţe, căci pentru Tănase e liberal, iar pentru Ilie con­servator): — De, h­m ! ştiu şi eu !... se întâmplă de devine căzu şi aşa, şi aşa... Ca să mai bem un păhăruț... Îmi lasă gura apă după așa ceva. Nea Tănase (răspunzând lui llie):— Ce are a face, dom’le ! Ce după Misaj merge treaba. P’ormă ăla e făcut cu dibăcie. Arată ce am făcutără și care deci trebue să rămânem tot noi să facem și paliialte... Nea llie. — Pe care, nene ? Nea Tănase, (enervat). — Ce are a face! Pă care! P’ali co caeru! Le ştie o lume! Legile cari au­ rtamsără­­dă an... Nea Ilie. — Nix ! Da ce nu le po­meneşte, mă’nţelegi Misaju ! Nea Tănase.—Ce are a face! De ce să le pomenească daca se ştie! Nu e aşa Tudose?... Nea Tudose.—De, hm ! Devine căzu şi aşa şi aşa... Către edreiumar: Ce zici nea Fane? Nea Fane. — Să trăiască „aî noş­­tii" neică! Nea llie şi nea Tănase (în cor). — Bravoo ! Aî noştri să trăiască ! Nea Tănase (reculegându-se). — Ce are a face, ai noştri, adicătelea aî noştri! Nu e aşa Tudose? Nea llie.— Mă ’nţelegi, când zic ,,ai noştri“, care va să zică ,,aî noş­tri“, nu-i aşa nea Tudose ? Nea Tudose (Din ce în ce mai în­curcat, răspunde pe rând la fie­care). — Fireşte ! Nea Tănase.— „Ai noştri“ suntără cu program, dom’le ! Nea llie. — OLeo! Ţara, mă’mţe­­legî, e cu „ai noştri“. Nea Tănase. — Asta s’o spui tu mutu. Nea llie. — Şi tu lu­mma de piatră! Nea Tănase. — E mai deştept ca tine. Nea Ilie( scos din pepeni).— Be­­ţivule! Nea Tănase (Idem).—Beţiv e fecior tu lu tat’tu, mă ’nţelegi, alcooli­­cule! Nea Ilie (Repezindu se). — Ce face?!! Leturghia şi cădelniţa. Nea Tănase (La fel).— Oleo ! Vas­­crisu şi lumânarea. Nea Fane şi nea Tudose (Punân­­du-se între ei). Da, staţi, măi că vă aveaţi bine până acuma, ce v’a apucat? Oameni în toată firea, ce dracu! Nea Tănase.—Nu mai stau la masă cu un pahont. Nea Ilie. — Mi-e ruşine că am băut cu un alcoolic. (Es din cârciumă, ri­nul pe uşa din faţă celalt pe cea din dos­. Doamnei A. M. Mitică era amorezat... Asta se poa­te întâmpla ori­cui. Este şi mai les­ne însă unui poet liric şi inflamabil ca Mitică. Cineva nr’are de­cât să-l privească spre a se convinge: pletele majestoase, haina plină de mătreaţă, ghetele scâlciate şi­ pălăria melanco­lică, erau atâtea indicii sigure des­pre încercările şi ocupaţiile lui Mi­tică. E drept că pe lângă acea de „poet” mai cumula şi un post de copist intr’o autoritate oare­care. Ca „om de litere“, Mitică era mai mult de litere... caligrafice. Scria frumos, rondele, batardele, înfloratele n’a­­veau nici un secret pentru dânsul, şi de aceea „domnul director” le în­găduia pletele—la care Mitică ţinea tot atât de multe ca şi la poezie,— ca şi cum , cele dintâi ar fi depozitat inspiraţiile pentru cea de pe urmă. Deci Mitică era amorezat. Cum se întâmplase ? la aşa, cum devine tot­deauna asemenea accidente. O întâlnire intrim tramvai­­ și îj*­­tr’o clipă prozaicul vagon îi apăru Iui Mitică un fel de cal triumfat, în care Venus se plimba mânând un cal îna­ripat... Mitică hotăra s’o urmărească chiar dacă ar trebui pentru asta să mai plătească o taxă la tramvai. Dar acest sacrifseiu ii fu evitat. Frumoasa pasageră, — căci drept este, era frumoasă,— făcu un semn; tramvaiul se opri și dânsa descinse. Mitică făcu o mișcare ca­ și cum ar fi vrut s’o urmeze. Dar fata, căci pă­rea o demoazelă, intră imediat in­tr’o prăvălie de pe acea stradă. Mitică se coborâ­ ceva mai departe, apoi se întoarse. Ridică ochii spre firmă, ,fact coafura elegantă". Era un salon de coafură și frizerie, in a cărui vitrină un bust frumos de ceară, reproducea un chip divin și cu o coafură idem. — Trebue că a venit să se pieptene, se gândi Mitică intr'un stil de copist. Dar, după câteva plimbări în sus și în jos, prin fața prăvăliei, observă că nostima pasageră sta acolo ca la dânsa acasă , ba ea-şi pieptăna nişte coade. — Vai! E coafeoza! esclamă bie­tul Mitică. —Soarta are câte odată tronul de acestea crude. Mitică, ale cărui plete intangibile îl asigurau dispreţul băr­bierilor, nu călca prin asemenea lo­caluri Un brici moştenit îl ajuta să se vază cu aproximaţia cuvenită. Cât despre tuns, asta ar fi fost un sacri­legiu. Şi acum inima să-i fie prinsă tocmai de o coafeză! Ca s’o vază ar fi trebuit să se ducă în prăvălie. Cum n’au­ putea să-și frezeze pletele, să se aranjeze, ar fi trebuit să se rază și de sigur, spre a căpăta simpatia Arc. Amorul lui Mitică VESELIA Vineri, 26 Noembrie 1910

Next