Veselia, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)
1910-11-26 / nr. 47
' 2. — No. 47. »'■■■■ „r...,,,. , ------- ■■ ■ ŞCOLARI! SI POLIŢIA /Vezi pag. 1) (S'a instituit, cu concursul minist, de instrucţie, un serviciu la poliţie pentru supravegherea purtării elevilor). Ziarele iE cu bucluc acuma lucrul,— ■\'a înfundat din gros, «scolar» ! Cu noul ordin aţă scrântit-o... —Ce-i azi, nu e ce fuse emi. ■jSu mai e chip că să... ciupiţi O fiind fată,—e dement; Pe drum,spre şcoală, nu e curte... — Păzea, le umflă don agent! Ca să svârliţi cu pietre 'n oameni, Vă îndemna un stimulent... — Zât! nu mai merge-acum, s'a dus Din sbor vă 'nchide don agent. Şi «fitu» 'n ora de latină A unui domn prof. violent, S'a dus : nus cheglebilă, tacuri... Vă face «mască» don agent! Şi la «saitan» nu se mai ponte Să mergi, să fii băiat levent,— Piciorul damei când te-aprinde, Te stinge musai don agent. Erai un crai, cu batistioara fia spate, dară eminent; Poliţia iş'ţ vâră nasul... Te lasă, dom'le, repetent, la poker, maus, bacarale Poţi fi oricât de competent: Când ai trântit chinta regală, Dă banc aluneca don agent. Cum e mai rău. Ba încă, dom’le, Te dă afară directorul— Ce-ape de a face bila, şpriţul, apaitan», desordinea cu-amorul?! Pe vremea mea făceam lui tata o concurenţă neleulă... O, unde-s vremile de-atuncea ? « Treceam» doară cu milogeală ! E rău acum, nu se mai spune... V'a înfundat din gros, «şcoleri» :— Conrupeţî pe agenţi la chefuri Şi-ave fi tovarăşi pişicheri ! Dăla complect. POLITICA LA MAHALA „Al NOŞTRI» — Comedie intr'un act — Nea Tănase alegător diligat de mahala şi „d’al guvernului". • Nea Ilie, opozant, alegător, și om „de propagandă". Nea Tudose, cetăţean de „principii”, cu toată lumea. Nea Fane, cârciumarul, totdeauna cu... d. comisar. Comisarul circumscripţiei. Scena reprezintă un interior de cârciumă. In stânga tejgheaua la care tronează nea Fane, tare 'n ceafă, 'n burtă şi'n vinuri. La o masă, alături de tejghea, nea Tănase, nea Ilie şi nea Tudose „judecă un chiloman“ şi face politică. Consumatori diverşi la alte mese. Nea Tănase. — Ce are a face, domle, ce are a face! Guvernu e tare. Ai noştri suntără tari. Nea llie. — Ca piftia. Nea Tănase.—Ce are a face, domle, par’că piftia nu se ţine închegată! Ia ne ţinem şi noi de putere tot aşa, şi-o să mâncăm... Nea llie. — Rahat ! Nea Tănase (furios). — Ba aia ta şi cu ai tăi ! Auzi, mâncăm purcelu şi cu cartaboşii şi curcamu pă varză.. —Nea Tudose. — O’ii! îmi lasă gura apă după aşa ceva... Fie a Tănase.— Şi voi, ce are a face, o să îngiţiţî în sec. Nea Ilie. — Oleoo ! Nu te mai face Tănase, mănţelegi, că ştii tot aşa de Nea Fane, nea Tudose, comisarul Comisarul (intrând). — Da ce era gura asta pe aici ? Nea Fane ieșindu-i înainte. — Ia Tănase, știi al nostru, se certa cu bețivii de llre, care pretindă că o să vină ai lor la guvern... Auzi prostie. Nea Tudose. — Ba încă ce prostie. Comisarul (Clătinând din cap și scoborând vocea): — De! nu se ştie dacă e prostie. Nea Fane şi nea Tudóse (Făcând ochii mari). — Poftim ? Comisarii (Cu aerul unui om care merge la sigur). Lasă nu vă mai prefaceţi, ştiu eu că sunteţi de „aî noştri“. Nea Fane şi nea Tudose (Intr’un glas) — Trup şi suflet. Comisarul (Zâmbind). — Adică de ---------------------------------- ÎNTÂMPLĂRI. DIN VIAȚĂ FRUMOASA COAFEZA frizerului, să. se sî tunză. Brrr! sa înfiora numai la gândul acesta. Nici'odată. Orice sacrificii, dan acesta nu! Bah ! are să încerce să o uite. * Dar care amorezat e în stare să lupte cu impulsiunile inime'i, maî" ales când e poet ? Mitică nu mai bea, nu măi mânca,, nu maî copia... îşi pieptăna pletele cu o melancolie dureroasă, ofta şi combina versuri în minte... Visurile îi erau turburate de tot soiul de visiuni ciudate. Vedea dealuri întregi de păr, nişte foarfece gigantice amaninţându-i pletele; un brici uriaş, care-l rădea dintr’o singură dată, şi deasupra tuturora figura fragedă şi delicioasă a frumoasei coafeze. După nopţi de insomnie, compuse în sfârşit o poezie, pe care o redau aci posterităţeî. Ca de un brici mi-e inima crestată, îi sângeră de un dor nemărginit, Căci a întâlnit cea mai frumoasă fată Cu ochi ce toată viaţa l-a robit. Tot sufletul ţi-aş da,—şi-a mele pleta Să faci din ele buclele gingaşe, Cu care a tale mâini, pe îndelete Să primă coafura-ţi drăgălaşe. Şi la genunchi te-aş adora ’n neştire Ca pe-o icoană sfântă din poveste: De un fir de păr molatic şi subţire De acum legat întreg norocu-mi este. Indură-te ! cu o foarfecă tirană Să nu’mi retezi speranţele nebune, Căci sufletu-mi s’ar face tot o rană, Că mă iubeşti, îndură-te şi-mî spune! Poezia terminată, trebuia acum şi remisă. Mitică îşi luă inima în dinţi şi tramvaiul şi se opri la uşa salonului „La coafura elegantă“. Inima-i bătea să se rupă când puse mâna pe clanţă. Picioarele-i tremurau când intră. Ea era acolo. Pieptăna o coadă. Mitică salută cu stângăcie. Patronul, bărbatul, căci era măritată, a aflat Mitică mai târziu,şi lucrătorii, ?! înconjurau cu politeţa rece cu care se primeşte într’o frizerie, un client care arăta să se rază odată la lună şi să nu se tunză niciodată. Poezia lui Mitică, făcută sul şi ţinută în mână, frigea parcă degetele tânărului... Pe când se desbrăca, dând să-şi pue pălăria în eter, îşi adună toate resursele curajului său şi al strămoşilor săi, şi lăsă să alunece sulul de hârtie, în poala ei, printre 0 ctac de păr. întors cu spatele către ceilalţi, mişcarea fusese mascată privirilor lor. Dar frumoasa coafeză ridică ochii mirată şi buzele i se intredeschiseră ca şi cum ar fi vrut să spue:—Domnule v’a căzut ceva ! Privirea lui Mitică însă i se adresă atât de rugătoare şi atât de tragică, încât tânăra pufni de râs şi nu zise nimic. Era scăpat. * — Poate vreţi să trem şî părul ? întrebă patronul, cu o căutătură ironică în spre nevastă-sa. Mitica surprinse privirea și inima i se strânse :—Dacă o fi băgat da seamă ! Se hotărâ deci la un act de eroism de care nu s’ar fi crezut capabil Bărbăi: — Dacă credeți... — Are să coaste îndoit, căci prea e lung... — Cum poftiți! oftă bietul Mitică, gândindu-se la singura piesă de cinci lei ce-i maî rămăsese după unna lefel. Cel puţin are să stea mai mult lângă ea! Când scăpă din ghiarele foarfecelor sălbatice şi se uită în oglindă, lăcrămila îi împânziră ochii. Sărmanele lui plete 1 * Mitică e în culmea fericire?. După trei săptămâni de nasuri de două ori pe săptămână şi tunsori reguţiate, ceea ce-l făcuse să intre până în gât în datorii; după un chilogran de poezii şi un milion de suspine, Mitică obţinuse o întâlnire! Viaură» sale aveau să fie îndeplinitei SCENA II destul. Să mai vie şi ,,aî noştri“. Ce ziceţi ? Nea Fane şi nea Tudose (Pricepând în sfârşit cum devine cazul, isbucnesc. — Aşa zău, să mai vie şi aî noştri. Nea Fane. — Auzi monopolul cârciumarilor şi unpaus duminical. Să lovească în existenţa omului. Comisarul. — Tot „aî noştri” săracii o să le îndrepte pe toate. Nea Ilie (Intervenind). — Bravoo! O să spun lui conu Nae că eşti de-al nostru. Ştiam eu. Să trăeştî şi să bem cevaşilea. Nea Fane şi nea Tudósé (Intr’un glas). — Ura! Trăiască „ai noştri“! bine ca şi mâne că, mă nţelegi, vă tăi care o să vie, căraţi d’acu ’nic’o lună... Nu mai a ! Nea Fane şi nea Tudósé (Uitânduvețî suflet în voi mă'nțelegi, n’ai vă- i se unul la altul). — Poftim? zât și Misaru ? Comisarul (care a observat că nea Nea Tudóse.— Ce are aface dom’le, llie s'a întors în prăvălie și se aproce are aface pie de dânșii). — Ăștia se duc, dofrt-Nea llie, (înfierbântat).— Ba are nilor, şi lasă-i să se ducă. Aui stat aface, ce Misaj e ăla care e ca un pomelnic de parastas. Inşiră-te mărgărite, toate daravelele de până acu; da ce o să faceţi, mă ’nţelegi, d’acurma înainte ? Nix ! Păi dacă nix şi vax ! atunci vă curăţaţi mă ’nţelegi chimicu ca la fabrica... Nu e aşa Tudose ?. Nea Tudose (care un particular e guvernamental propozant, după persoana cu care vorbeşte, şi care nu cutează să se pronunţe, căci pentru Tănase e liberal, iar pentru Ilie conservator): — De, hm ! ştiu şi eu !... se întâmplă de devine căzu şi aşa, şi aşa... Ca să mai bem un păhăruț... Îmi lasă gura apă după așa ceva. Nea Tănase (răspunzând lui llie):— Ce are a face, dom’le ! Ce după Misaj merge treaba. P’ormă ăla e făcut cu dibăcie. Arată ce am făcutără și care deci trebue să rămânem tot noi să facem și paliialte... Nea llie. — Pe care, nene ? Nea Tănase, (enervat). — Ce are a face! Pă care! P’ali co caeru! Le ştie o lume! Legile cari au rtamsărădă an... Nea Ilie. — Nix ! Da ce nu le pomeneşte, mă’nţelegi Misaju ! Nea Tănase.—Ce are a face! De ce să le pomenească daca se ştie! Nu e aşa Tudose?... Nea Tudose.—De, hm ! Devine căzu şi aşa şi aşa... Către edreiumar: Ce zici nea Fane? Nea Fane. — Să trăiască „aî noştii" neică! Nea llie şi nea Tănase (în cor). — Bravoo ! Aî noştri să trăiască ! Nea Tănase (reculegându-se). — Ce are a face, ai noştri, adicătelea aî noştri! Nu e aşa Tudose? Nea llie.— Mă ’nţelegi, când zic ,,ai noştri“, care va să zică ,,aî noştri“, nu-i aşa nea Tudose ? Nea Tudose (Din ce în ce mai încurcat, răspunde pe rând la fiecare). — Fireşte ! Nea Tănase.— „Ai noştri“ suntără cu program, dom’le ! Nea llie. — OLeo! Ţara, mă’mţelegî, e cu „ai noştri“. Nea Tănase. — Asta s’o spui tu mutu. Nea llie. — Şi tu lumma de piatră! Nea Tănase. — E mai deştept ca tine. Nea Ilie( scos din pepeni).— Beţivule! Nea Tănase (Idem).—Beţiv e fecior tu lu tat’tu, mă ’nţelegi, alcoolicule! Nea Ilie (Repezindu se). — Ce face?!! Leturghia şi cădelniţa. Nea Tănase (La fel).— Oleo ! Vascrisu şi lumânarea. Nea Fane şi nea Tudose (Punându-se între ei). Da, staţi, măi că vă aveaţi bine până acuma, ce v’a apucat? Oameni în toată firea, ce dracu! Nea Tănase.—Nu mai stau la masă cu un pahont. Nea Ilie. — Mi-e ruşine că am băut cu un alcoolic. (Es din cârciumă, rinul pe uşa din faţă celalt pe cea din dos. Doamnei A. M. Mitică era amorezat... Asta se poate întâmpla oricui. Este şi mai lesne însă unui poet liric şi inflamabil ca Mitică. Cineva nr’are decât să-l privească spre a se convinge: pletele majestoase, haina plină de mătreaţă, ghetele scâlciate şi pălăria melancolică, erau atâtea indicii sigure despre încercările şi ocupaţiile lui Mitică. E drept că pe lângă acea de „poet” mai cumula şi un post de copist intr’o autoritate oarecare. Ca „om de litere“, Mitică era mai mult de litere... caligrafice. Scria frumos, rondele, batardele, înfloratele n’aveau nici un secret pentru dânsul, şi de aceea „domnul director” le îngăduia pletele—la care Mitică ţinea tot atât de multe ca şi la poezie,— ca şi cum , cele dintâi ar fi depozitat inspiraţiile pentru cea de pe urmă. Deci Mitică era amorezat. Cum se întâmplase ? la aşa, cum devine totdeauna asemenea accidente. O întâlnire intrim tramvai și îj*tr’o clipă prozaicul vagon îi apăru Iui Mitică un fel de cal triumfat, în care Venus se plimba mânând un cal înaripat... Mitică hotăra s’o urmărească chiar dacă ar trebui pentru asta să mai plătească o taxă la tramvai. Dar acest sacrifseiu ii fu evitat. Frumoasa pasageră, — căci drept este, era frumoasă,— făcu un semn; tramvaiul se opri și dânsa descinse. Mitică făcu o mișcare ca și cum ar fi vrut s’o urmeze. Dar fata, căci părea o demoazelă, intră imediat intr’o prăvălie de pe acea stradă. Mitică se coborâ ceva mai departe, apoi se întoarse. Ridică ochii spre firmă, ,fact coafura elegantă". Era un salon de coafură și frizerie, in a cărui vitrină un bust frumos de ceară, reproducea un chip divin și cu o coafură idem. — Trebue că a venit să se pieptene, se gândi Mitică intr'un stil de copist. Dar, după câteva plimbări în sus și în jos, prin fața prăvăliei, observă că nostima pasageră sta acolo ca la dânsa acasă , ba ea-şi pieptăna nişte coade. — Vai! E coafeoza! esclamă bietul Mitică. —Soarta are câte odată tronul de acestea crude. Mitică, ale cărui plete intangibile îl asigurau dispreţul bărbierilor, nu călca prin asemenea localuri Un brici moştenit îl ajuta să se vază cu aproximaţia cuvenită. Cât despre tuns, asta ar fi fost un sacrilegiu. Şi acum inima să-i fie prinsă tocmai de o coafeză! Ca s’o vază ar fi trebuit să se ducă în prăvălie. Cum n’au putea să-și frezeze pletele, să se aranjeze, ar fi trebuit să se rază și de sigur, spre a căpăta simpatia Arc. Amorul lui Mitică VESELIA Vineri, 26 Noembrie 1910