Veselia, 1926 (Anul 34, nr. 1-53)

1926-10-14 / nr. 42

VESELIA CRONICA UPTAmANEI S'au redeschis şcolile ! Cetele de copii, băeţi şi fete, umplu iar* străzile cu larma lor. In tramvaie la anumi­te ■ ore înghesuiala e .elocventă» Intre furtCfUUia­ri şi elevi lupta. per locurile depe bănci h-pinerică. Bragagii şi al­­iiţari instalaţi în faţă şcolilor fac a­­faceri fructuoase şi anunţa mărirea instalaţiei. Chioşcurile din colţ se a­­provizionează abundent cu cele mai noi romane detective şi erotice. Iar părinţii cască... buzunarele şi se­­ scobesc idem. Cu cărţile c o halima­tele de anul trecut nu mai sunt brune. Nu doar, că­ s’a schimbat or­tografia,­ fiindcă, nu prea avem. Fie­care scrie, vorba ăluia : ţigăneşte, adieri după m­i­echei Cumi­ţi­şei năzare, aşa a mai bitte, şi când crezi că te ţii după cine ştie ce reguli ale Aca­demiei ,vezi că scrie anapoda tocmai d. academician cutare... Cărţile trebue să fie totdeauna noi, neumblate. Altfel n’ar renta plu­tonu­lui de autori trecuţi pe copertă şi care trebue pe bună şi sfântă drepta­te să-şi încaseze dreptul de autor. Uniformele : a doua pacoste pe ca­lmi nefericitului părinte. Zor nevoe, ca anul acesta toţi copiii de şcoală săă aibe uniforme noi tip. Ţaţa Manda spălătoreasă de la Puţul lui Crăciun, care are doi băeţi daţi la Sava şi o fată la Regina Maria, trebue să scoată 15.000 le, să-şi îmbrace copiii aşa ca să nu-i cunoşti de ai lui Ar­­menopol, mare industriaş sau ai lui Itzicson, hăinarul. Ai, nai, nu mă priveşte ! Chestiunea e, să vii cu hai­ne noi. Noroc c’au protestat părinţii şi au lăsat-o educatorii mai domol. Cu bixele, barem potop, clase ex­tra, bugetare ca şi­ cum părintele care traeşte din­ buget ar trebui să iasă la drumul mare ca să-şi creieze ve­nituri extra. In­ schimb dacă copiii o duc greu cu Nărtifc, cu­ taxele, cu hainele, au nemeri­t-o mai bine dinspre partea sufletului. Movisteru­l • școFLor a. admis c­a toate­­ tasele,să-șî cum­iiere câte o icoană de ar‘^i­ t,marcat’ de Stat „în scopul (îfetirei tinerilor suflete'' (prin icoană nu prin marcarea de Stat). Ad­mirabila icoană, chilipir pentru ori­ce bun creştin, numai 600 lei, o pro­cură, şcoalelor un cucernic preot, care desigur că nu le lucrează în o­­rele libere,­ ci njţjţaai le... editează, rer ţinând bun înţel..dreptul de.. autor. Ce mai la, deal, la viile, cu. atâta ..autoritate“ e greu Să nuai ajungem­da­ perfecţiune ! * B11 curând având nevoe de un act, nu fără oarecare codeală am păşit în localul Prefecturei de Poliţie. Es­­cursia a fost edificatoare. Drept mul­ţumire pentru serviciile­ făcute, dau aci câteva sfaturi­ personalului a­­cestei prefecturi, pentru bunul mers al maşinei administrative, o maşină care, în treacăt fie zis, suferă de prea multă „unsoare" ceea ce-i face mersul greoi : „se lasă greu“ 1) Nu toţi cei ce intră la poliţie sunt pungaşi ; între aceştia ,se cu­prind şi domnii funcţionari. 2) Nu toţi funcţionarii Poliţiei sunt generaţi Nicoleni. 3) Nu vă mai­ certaţi în faţa publi­­cului; acuzândi-vă de, şperţuială şi beţi­vă­rie. 4) Pudraţi-vă nasul cu „ocre“ şi lăsaţi să vi stei strecoare discret polul ; nu vă întindeţi după el. Tânărul Jean Sfârlează, deşi era de o timiditate fenomenală, egală a­­proape cu­ prostia­, totuşi,nu se putea plânge că în viaţa lui nu avusese no­roc în dragoste. Când o femee iubeşte un bărbat ti­mid, primele avansuri le face ea. Aşa s-a întâmplat şi cu Jean Sfâr­lează. Mimica Cotlete, frumoasa so­ţie a d-lui Cotlete, angrosist şi expor­tator de vite, se ’ndrăgostise ,aşa tam ne sam de tânărul Sfârlează (am ui­tat să vă­ spun că acesta era un băiat fercheşi şi cu lipici). Din prima zi văzându-1 cu părul neţesălat, Mimica Cotlete îi zise : — Pun rămăşag că d-ta eşti pod­. Aşa e c’am­ ghicit ? Adevărul e că Jean Sfârlează nu făcuse niciodată versuri. Ce vreţi ? Profesiunea sa de ajutor de contabil la o casă de export şi comision, nu se cam potrivea cu meseria de poet. Totuşi Sfârlează răspunse fără se ezite un moment, pronunţând mon­o­­silaba „da“­. Timoizii au marele avantagiu ca ■ ’ntotdeauna, oride câte ori sunt între­baţi, răspund, „da“ şi în cazul acesta cel ce pune întrebarea e foarte mul­ţumit. Dac ar răspunde „nu" ar tre­bui să explice din ce cau­ză, lucru foarte plictisitor şi greu. ■ Aşa in cazul de faţă, dacă Sfâr­lează ar fi răspuns . ..nu“ ar fi tre­buit să explice că poartă părul mare, fin din cauză că face să ru­peze „a­­nior“ cu „i»i-e dor“ sau ,.iubire“ cu „psaltire“, ci din cauză cel'P­e sîlă'să se tundă, pentru că bărbierul murl tunde niciodată aşa cum ar dori el 5) Nu vă supăraţi când­ cineva nu ungte .pnaşinja administrativă“. Poate că se jenează , curios dar po­sibil. Nu-i bruscaţi, ci făceţi-i edu­caţia (fără vâna de bou). 6) Socotiţi pe toţi egali în faţa bac­şişului. Nu părăsiţi pe cei cu un pol pentru a face tumbe artistice în faţa celor cu cinci.­­ 7) Daţi importanţă lucrului făcut : o aplicare de ştampilă în a ciucea parte dintr’o secundă îşi pierde va­loarea comercială. Repeziţi-vă şi o­­priţii-vă de cinci ori înainte de a o aplica şi muiaţi-o în­ tuş, energic, ca să răsune încăperea. Admiraţi dese­nul pecetei­ pe­­hârtie. ( 8) Nu fiţi egoişti şi puneţi aceste sfaturi la îndemâna şi a altor cate­gorii de funcţioari din alte institu­ţii publice. Tr. V. Radarul şi aceasta din cauză că e prea timid şi nu ’ndrăzneşte să spună bărbie­rului cum să-i fae părul, etc., etc., ’etc., vedeţi dlar ce vorbărie de­­prisos şi câtă plictiseală. Aşa­dar, cu un singuri „da“ Sfârlează mulţumi cu­riozitatea Mi­mi­căi. Dar Mimica Cotlete bătu din palme încântată. V’am spus­ că în fața unui bărbat tim­id femeea devine îndrăz­neață și caută să-i facă ea avansuri. Mimica Cotlete voia cu orice chip să lege cu Sfârlează o convorbire mai intimă și simulând o bucurie copilărească îi da zor înainte: — Poet ? Ce bine-m­i pare ! Şi eu care mă ’nebunesc după aşa ceva ! Să-mi­ faci şi mie o poezie, ai auzit -? şi să mi-o dedici mie. încă de pe când eram în şcoală visam să devin muza unui poet, pe care să-l inspir să facă cele mai simţite versuri. Şi pentru că Mimica dorea ca iniţiativa să fie de partea ei, adăugă : Cred că până mâine seară poe­zia­ o să fie gata. Am să viu chiar eu în persoană ca s’o iau. Natural că Sfârlează nu putea răspunde altceva decât­­„da“. Sosit acasă, Sfârlează, se gândi ca odată ce a promis, cea mai elemen­tară buna cuviinţă cerea să se ţie de promisiune, dar cu această ocazie încăpu să vadă la câte neplăceri poate duce acest fel de a răspimde. Bietul om, niciodată în viaţa lui nu 'ncercase să tragă o muză de cosiţe. ‘Dar cuvântul e'cuvânt 'şi Sfârlează era tot atât de scrupulos, pe cât era de timid. Un altul ar fi copiat câteva versuri DEDICAȚIA

Next