Veselia, 1927 (Anul 35, nr. 1-52)
1927-01-06 / nr. 1
VESELIA tei. De zece ani de când se însurase, nu se despărţise niciodată de Dora, aşa că lipsa ei modifică în mod serios felul său obişnuit de viaţă. Timpul era frumos, senin şi aerul răcoros. O zi splendidă de toamnă. Razele palide ale soarelui consolară puţin sufletul d-lui Zalman. încetini pasul. Un aer rece de toamnă târzie îi biciui faţa. — Ce frumoase sunt femeile azi, îşi zise el în gând. Dar imediat, pentru aceste gânduri vinovate, care-l îndemnau la lucruri necurate, îşi făcu singur reproşuri. Ce nebunie! Tocmai în ziua când scumpa lui soţie plecase în acel lung voiaj, al cărui scop unic era viitoarea lui fericire, care nu putea săl întârzie prea mult, încercă să se gândească la alte lucruri mai serioase, la criza de numerar, la noua lege a chiriilor. Pe str. Romană două picioare plinuţe, eşite dîntr’o hăinuţă de blană scurtă, era să-l facă să-şi schimbe direcţia. Dar Zalman iar îşi făcu reproşuri amare, grăbi pasul şi în curând sosi în faţa domiciliului conjugal. Intră înăuntru, suind în grabă treptele primului etaj şi intră în buduarul ei, al soţiei iubite, în care vai nu se mai auzea ciripind nici un glas de femee. Făcu o mare sforţare, pentru a se debarasa de gândurile ce năpădeau şi cu evlavie sărută chipul soţiei adorate, prind într’o ramă de stejar. ■ Aruncându-şi insă ochii în* dreapta şi’n stânga, prin buduarul Dorei, băgă de seamă că sertarul dela toaletă rămăsese deschis. Voi să-l închidă la loc,, dar curiozitatea îl făcu să tragă sertarul. înăuntru nu găsi decât un roşu de buze și un plic bleu care conţinea o scrisoare parfumată. Instinctiv desfăcu hârtia şi citi : „Dora mea cea adorată“. Furios, împinse cu putere sertarul, trânti un pumn formidabil în marmora toaletei, făcu scrisoarea în mii de bucăţi, pe care le aruncă în gura sobei, apoi căzu abătut p© un scaun, cu capul în mâini. Cele mai grele gânduri începură să-l năpădească. Autorul scrisoarei fără îndoială că nu şi-ar fi putut permite să se adreseze soţiei lui cu: „Dora mea cea adorată“, dacă Dora nu mar fi angajat prin acte reale şi definitive. Iancu Zalman nu mai putea să se ’ndoiască de coarnele ce le purta, cine ştie de când, ca orice muritor de rând. Şi el, naivul, care-şi reproşase că prea se uitase lung la femeile frumoase de pe stradă, îi era acum necaz că avusese remuşcări. Curând din fundul mâniei sale se născu o idee. Infidelitatea soţiei sale schimba radical faţa lucrurilor. Fapta ei îl autoriza să urmeze şi el acelaş drum. Viziunea la distanţă La aceasta idee Jancu Zalman zâmbi. Se ridică, trecu în sufragerie, mâncă cu poftă și bău din plin, apoi în smoching, înmănuşat, parfumat, cu un trabuc în colțul gurii, cu aerul cel mai degajat din lume, încântat, lancu Zalman apucă drumul către varieteu! „Chat noip“. Mox. Arată limba puiule la nema docierul!ir Ah! afurisita de gură mă ţine aici. Ia să văd ce fac funcţionarii mei. O punere la punct Tânăra doamnă Nina Micazera căsătorită numai de şase luni. Soţul ei, domnul Ionel Micaz, era un tânăr încântător, dar cam naiv. Acum câteva zile Ionelera în vizită la o prietenă a Ninei. Madam Micaz nu putuse să-l însoţească. Din una, din alta, gazda la un moment dat puse întrebarea tuturor celor de faţă ce anume preferă mai mult. Fiecare răspunse după cum îl fae capul: teatrul, sportul, dansul, bijuteriile, etc. Fu întrebat şi tânărul Micaz. La început acesta ezită, dar în urma stăruinţă gazdei, se hotărî să răspundă, roşind puţin : — Eu prefer să-mi îndeplinesc datoriile conjugale. Fu o ilaritate grozavă. Toată lumea izbucni în aplauze ironice de bravo. In fine se mai găseau și oameni galanţi şi sinceri. Câteva cocoane, mai în etate își dădură cu părerea că d-na Miraz trebue să fie cea mai fericită femee din lume. Bietul băiat plecă puțin cam jenat întrebându-se mereu dacă nu cumva făcuse vr’o gafă. întors 'acasă, natural că d-na Mi* 5