Veselia, 1933 (Anul 41, nr. 1-52)
1933-01-05 / nr. 1
DESPRE BOTEZ De ziua când Isus sa botezat. Un trei minute vrând să eu distrez, In versuri schioape așa cum mă pricep Vă scriu câte ceva despre botez. In primul rând botezul taină nu i, Pentru că nu se face în ascuns ; Asistă atâta lume, că ades Nici mărturii nu ai îndeajuns. Al doilea , botezul e prilej De cumetrie cu mâncări şi vin, Când pan şi coana moaşe face chef, Sărbătorind pe fin, dar fără fin. Botezul e o baen mod forţat Făcută, sau cum vine mai exact, O scăldătură de pe urma cui le-alegi pe toată viaţa cu un act. Primesc botezul nu numai copiii Ci şi acei ce’şi lasă legea lor . La sex opus e singurul prilej Când e şi subsemnatul amator ! Iorgu Ţinta cea adevărată O tânără fu răsturnată pe stradă de o maşină care dispăru imediat. Cum starea ei nu eră prea liniştitoare, ea fu transportată la un spital şi îngrijită. A doua zi un inspector de poliţie veni s’o vadă și să-i ceară câteva lămuriri asupra accidentului. — Nu cumva vă amintiți doamnă, fie marca automobilului ? începu el interogatoriul. — Pe loc... răspunse tânăra. Totul s'a petrecut așa de repede ! — Și n ați putut vedea măcar numărul, la spate ? — Nici la asta n am avut timp să mă gândesc. — Cu alte cuvinte nu-mi puteţi da nici o lămurire? — Nu... Ştiu atât că lângă şofer eră o doamnă... — Ah !... Spuneji, vă rog... — Da. Era o doamnă. Avea o pălăriuţă cloş, roşie, cu o panglică de catifea. JPe umeri purta o vulpe iar mantoul, foarte şic, avea nişte reveruri ecoseze... Şi era şi blondă dar cred că oxigenată... Tânăra rănită avusese cum vedeţi tot timpul să remarce aceste lucruri esenţiale pentru ea. — Nai putea sați schimbi maseoza, Adele? Pieptul îţi cade prea jos! (Frou-Frou) bine ! N'ai puteasali schimbi croitorul, Traiane? Fracul nu cade tocmai VACANȚĂ — Ce bucurie că te văd, strigai eu întâlnind pe prietenul meu Robert; să fii în București de o lună și mai bine și să nu ne vedem ! Cum ți-ai petrecut vacanța ? — A fost ceva rar ! Hai la o cafenea cu mine ; am atâtea să-ți povestesc. — După cum ar fi, am impresia că ai reușit să găseşti la băi viața ele abstinentă, pe care te hotărîseși s o duci în ultimul timp, ca să te restabileşti. — Dragul meu, îmi răspunse Robert, să vrei şi să poţi sunt două lucruri deosebite. Visam să trăesc ca un călugăr, retras, departe de orişice tentaţie şi pentru ca aceasta să-mi fie cât mai uşor îmi alesesem o staţiune, care cred că nu figurează nicăeri drept staţiune balneară. Eram sigur că n am să întâlnesc acolo decât simple ţărănci lipsite de farmec, care am credinţa că nu ar fi lăsat complect rece. Trebue să-ţi spun că de la început am fost satisfăcut când am văzut apărând gara : o gară mică, nenorocită, iar „hotelul" care, după spusele unui țăran avea tot „confortul modern" era şi mai mizerabil. Camera însă îmi plăcu într adevăr prin priveliştea frumoasă pe care o aveam. In faţă, la câteva sute de metri, se întindea marea. „Ea îmi va fi singura tovarăşe, îmi spuneam eu, sgomotul ei ca şi liniştea ei mă vor face fericit. Chiar de a doua zi dimineaţa pornii să mă plimb prin târguşor ; nu întâlnii de cât câteva găini, nişte gâşte şi nişte raţe. Tot mergând astfel ajunsei la plaja. Nimeni, şi nici o cabină, sau, mai bine zis, o singură cabină, care părea că se plictisește groaznic fără nici o vecină cu care să se înțeleagă. Sărmană cabină, îmi zisei eu, vreau să te văd ele mai aproape. Spunând aceasta mă uitai printro crăpătură încercând să văd dacă înăuntru... — Bravo, îți începeai bine cura. — Ei, asta-i ! Se putea foarte bine ca înăuntru să nu fie nimeni sau să fie un bărbat... Ceea ce trebue să-ți spun însă e că cu toate sforțările mele