Viața Nouă, aprilie-iunie 1969 (Anul 25, nr. 7558-7634)

1969-04-08 / nr. 7564

Pae:. a 2-a F­OTBAL in derbiul seriei I a diviziei B Steagul roșu Brașov — Politehnica Galați 1-0 (1-0) Derbiul primei serii a divi­ziei naționale B, disputat du­minică la Brașov între for­mația locală Steagul roșu și Politehnica Galați a fost ur­mărit de aproape 15 000 de spectatori (printre care peste 500 de gălățeni­ dornici să vadă la lucru pe principalele pretendente la un loc în pri­ma divizie a țării. După un joc bun, în care fazele spectaculoase au abun­dat, gazdele au obținut o victo­rie la limită prin golul în­scris de Florescu în minutul 29, cu la­­­tul concurs al por­tarului­­ Iorgulescu. După a­­precierea generală, ...«uitatul îi neîndreptățește pe gălățeni care au controlat o bună par­te din timp jocul, au acționat cu multă ardoare ,și clarvi­ziune. Dar cum greșelile se plătesc, ei au trebuit să pa­rast­­că terenul învinși cu toate că după aspectul gene­ral al jocului un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil. Datorită golaverajului supe­rior (29—16, față de 26—16 cit are Steagul roșu), Politeh­nica Galați se menține în frunte. Așteptăm în continu­are comportări bune și rezul­tate valoroase din partea studenților gălățeni, care, după părerea noastră, pot să-și mențină locul pe care-l ocupă în prezent în clasa­ment. Despre jocul de duminică, de la Brașov, secretarul clu­bului Politehnica, Stere Buta­­ragă, care a însoțit echipa, a făcut următoarele a­­precieri : „Interesul pe care această partidă l-a suscitat în mijlo­cul iubitorilor fotbalului din Brașov a fost deosebit. O do­vadă — tribunele arhipline ale stadionului, în care s-au aflat și cîteva sute de gălă­țeni. Echipa noastră a abordat cu multă convingere partida, a știut să tempereze elanul furtunos al gazdelor în pri­mele 15 minute de joc și apoi să­ echilibreze jocul. Dacă nu greșea nepermis Iorgulescu, rezultatul final ne-ar fi fa­vorizat. Jucătorii au respectat sar­cinile primite și au luptat cu foarte multă dăruire. Cu trei minute înainte de fluierul fi­nal, Adam a ratat de puțin o bună ocazie de egalare. Cei mai buni din echipa noastră au fost Adam, Di­ma, Costache, Tudorie și Pac. Au jucat următorii : Iorgu­lescu (Enache) — Pac, Cos­tache, Dima, Tudorie — Stan­­cu, Profir — Bretan, Adam, Botescu, • Zor­incă. A condus I. Ritter (Timi­șoara). SILVIU DUMITRESCU Fază din întilnirea O­­țelul — Electronica Li­bor. Steagul roșu — Polite­hnica Galați 1—0, Portul Con­stanța — Ceahlăul P. Neamț 3—0, Oțelul Galați — Elec­tronica Obor 2—2, C.F.R. Pașcani — Chimia Su­ceava 2—0, Politehnica București — Metrom Brașov 1—0, Progresul Brăila — Poiana Cîmpina 3—1, Gloria Bîrlad — Metalul București 0—0, Dunărea Giurgiu — Flacăra Moreni 1—0. CLASAMENTUL In etapa viitoare, de duminică 13 aprilie, Politehnica întilnește pe teren propriu pe Ceahlăul Piatra Neamț, iar Otelul joacă la Giurgiu cu Dunărea. 1. Politehnica Galați 20 12 3 5 29 — 16 27 2. Steagul roșu Brașov 20 11 5 4 26 — 16 27 3. Portul Constanța 20 10 5 5 43 — 14 25 4. Metalul București 20 10 4 6 39 —18 24 5. Chimia Suceava 20 10 3 7 28 —19 23 6. Ceahlăul Piatra Neamț 20 10 3 7 27 — 22 23 7. Flacăra Moreni 20 8 5 7 20 —24 21 8. Poiana Cîmpina 20 8 4 8 21 —28 20 9. Progresul Brăila 19 6 7 6 21—26 19 10—11. Oțelul Galați 20 6 6 8 20 — 26 18 10—11. Politehnica București 20 6 6­8 20 — 26 18 12. Metrom Brașov 20 6 4 10 21—27 16 13. Dunărea Giurgiu 20 7­2 11 12—24 16 14. C.F.R. Pașcani 20 7­1 12 21 — 36 15 15. Electronica Obor 20 5­3 12 23 —36 13 16. Gloria Bîrlad 19 4­5 10 22 — 35 13 PE SCURT FOTBAL. In divizia C s-au consumat jocurile etapei a XX-a. Gloria C.F.R. Galați a în­­tîlnit pe teren propriu for­mația Gloria Tecuci. Gazde­­le au avut o comportare bu­nă, și au cîștigat cu scorul de 3—0 (2—0), Au Haralambie (min. 7), marcat (min. 39) și Florescu Marin (min­. 80). De remarcat că Arghir (Gloria C.F.R.) a ratat un penalti în minutul 67. Ancora Galați a jucat la Petrolistul Boldești și pierdut cu 0—1 (0—0). Ace­a­lași rezultat s-a înregistrat și în partida Metalul Buzău — S.U.T. Galați (1—0 pen­tru Metalul). "Flamura roșie Tecuci a­­ n­­tîlnit pe Șoimii Buzău. In­­tîlnirea s-a încheiat cu un scor alb : 0—0. VOLEI. Etapa a 18-a a diviziei naționale A­culin, n-a fost favorabilă mas­e­­chipei Politehnica Galați. In meciul susținut la Bacău, în compania formației Viitorul, studenții au fost întrecuți cu 1—3. După ce cîștigă pri­mul set destul de ușor, la 6, gălătenii nu mai insistă și le pierd pe următoarele trei — la 14, 11 și 13. In etapa viitoare, Politeh­nica joaca acasă cu Tracto­rul Brașov. LUPTE. In orașul ghe Gheorghiu-Dej a Gheor­­avut loc etapa de zonă a con­cursului republican pentru juniori la lupte libere. Au participat luptători­ din Cons­tanta, Medgidia, Iași, Galați, Rădăuți, Suceava, Brăila și orașul Gheorghe Gheor­ghiu-Dej. Tinerii luptători gălățeni (antrenor St. Babin) au avut o comportare foarte bună, obținînd 5 locuri 1 și trei locuri II, cucerind totodată primul loc pe orașe. Iată și performerii: Dumitru Ber­­becea, Viorel Cos­ti­că și Ștefan Gheorghiu, Buceac, Andrei Petrache. Luptătorii clasați pe pri­mele două locuri s-au cali­ficat pentru etapa finală, ca­re va avea loc între 12 și 14 mai, la Galați. HANDBAL. Duminică, pe terenul „Politehnica", s-a desfășurat primul joc ofi­ci­al al anului. In cadrul campionatului republican școlar, s-au întîlnit formați­ile Școlii sportive din Ga­lati și cea a Școlii sportive nr. 2 din București. Nei superiori, tinerii hand­­baliști din București au cîș­tigat cu un scor categoric : 25—11 (16—5). De remarcat că Școala sportivă nr. 2 București este campioana țării și dă echipei naționale cel mai mare număr de ju­cători. Gălățenii au jucat mai bi­ne în repriza secundă, dar n-au reușit să împiedice ma­­jorarea scorului. In cadrul aceleași com­petiții, formația feminina a Școlii­ sportive Galati s-a deplasat la Călărași, unde a jucat cu Liceul nr. 1 din localitate. Intîlnirea s-a încheiat cu un rezultat de egalitate: 7—7 (5—])_ (­e]e 7 goluri ale gălătencelor au fost înscrise de Ciobanu 3, Papadopol 3 și Petrescu, DUPĂ UN JOC SF.AB Oțelul — Electronica Obor 2-2 (1-0) Disputată în cadrul etapei a XX-a a diviziei naționale B, partida Oțelul — Electro­nica Obor a atras în tribunele stadionului aproape 3 000 ..Portul roșu v­a­­de spectatori dornici să-și vadă la lucru formația favorită. Păcat însă că această reîntîlnire a echipei Oțelul cu propriul public (du­pă cum se știe anterior for­mația gălățeană evoluase de două ori consecutiv în depla­sare) nu a coincis cu un joc de calitate și în final cu un succes pe care în mod normal gălățenii puteau să-l realize­ze. Jucînd fără convingere, să­­vîrșind permanent greșeli, jucătorii de la Oțelul au fost dominați de o formație afla­tă la periferia clasamentului și puțin a lipsit ca aceasta să nu plece de la Galați cu am­bele puncte. Unde a greșit Oțelul ? In primul rînd în ușurința cu care jucătorii au abordat partida, subapreciind posibili­tățile echipei Electronica (pro­babil ghidîndu-se și după lo­cul ocupat de aceasta în cla­sament). In al doilea rînd su­bliniem orientarea greșită a jocului pe care l-a desfășurat atacul cit și slaba contribuție a mijlocașilor (cu excepția lui Io­­niță — care a evoluat bine tot timpul) în sprijinirea acțiuni­lor ofensive. S-au încercat și inițiat aproape toate acțiunile prin centrul terenului acolo unde oaspeții au aglomerat spațiul, folosind 7-8 jucători. A fost permanent ignorat total jocul extremelor. Crăciu­­noiu, de pildă, a făcut doar 2-3 curse în tot jocul (? !!). S-a condus în multe situații exagerat de mult balonul, în­­tîrzindu-se pasa, permițînd în felul acesta adversarilor să se replieze și să destrame cu ușurință majoritatea acțiuni­lor ofensive ale gazdelor. Confuz a jucat și apărarea. Cu excepția lui Coman (foar­te inspirat și cu un plasament bun) ceilalți apărători, dar in mod deosebit fundașii laterali, au greșit nepermis. Cele d­ouă goluri înscrise de oaspeți au fost favorizate de astfel de greșeli.­­La al doilea a greșit Secășeanu, care a fost „specta­tor“ la faza din care Păunes­­cu a înscris cu capul ). Oțelul a rămas dator publi­cului spectator. Conducerea tehnică a echipei trebuie să adopte măsurile care se im­pun pentru ca jocul acesteia să capete atributele impuse de nivelul actual al diviziei B. Jucătorii să cu toată răspunderea privească propria lor pregătire și să manifeste mai mult respect față de spec­tatorii pe care-i reprezintă și în fața cărora evoluează. Vrem să considerăm un sim­plu accident evoluția slabă de duminică, pentru că Oțelul a dovedit în nenumărate rînduri că este capabilă de rezultate și comportări superioare. Cele patru goluri au fost realizate de Ioniță în minutele 45 și 75 (ambele din 11 m) pen­tru Oțelul­ Lazăr (min. 46) și Păunescu min. 74) pentru E­­lectronica. Arbitrul N. Buimistruc (Iași) a condus bine următoarele for­­mații : OȚELUL : Ionescu , Zdren­­ghea, Coman, Bogdan, (Secă­șeanu), Nicolescu, Ioniță, Cer­­nega, Crăciunoiu, Bruștiuc, Secășeanu, (Ion Ionică), Nistor, (Cîmpeanu). ELECTRONICA : Bunica , Păunescu, Moraru, Ienciu, Șer­­ban, Otărășanu, N. (Urmeș), Enache, Ion Nicolae Ștefan, Lazăr, Din­că, SORIN DUMITRIU in căutarea timpului pierdut (Urmare din pag. 1) nn­ argument — existența materiala — care să le facă să slujești in câmpul muncii este ca și cum ai accepta de la sine înfrîngerea. Efecte­le comportării în societate se așează întotdeauna la ba­za înfăptuirilor viitoare, din­­totdeauna presante pentru omul secolului nostru, exer­­citînd o atracție magnetică, confundîndu-se cu însăși sensul existenței. Ce se în­­tîmplă însă atunci cînd re­nunți la viitor ? Ce se în­­tîmplă cu omul care, renun­țând la inițiali­ 1­ ferindu-se deci de efort la conștiință, și de propria își face din platitudine steag, pe care îl flutură cu aer de victimă pe sub bolțile searbăde ale mediocrității ? Intîlnirea noastră debutează temperamental. Sună a regăsi­re. 11 cunoșteam pe S.D. din școală. Ambițiosul și nu mai pu­țin visătorul S.D... Acum are în jur de 30 de ani, poartă veri­ghetă și pare surmenat. Cearcă­ne intelectualizante... — ...Pe unde mai sînt? O fac de cîțiva ani pe contabilul... Nu, n-am terminat I.S.E.-ul. Ar fi fost prea tîrziu să mai încerc o facultate. Și-apoi am greu­tăți.­­. Trebuie să scot un ban... Sînt căsătorit... — Pari blazat. .. — Și chiar sînt. Am pierdut cîteva trenuri. N-am avut creier la tinerețe... — Oho, mai ai o viață în fa­ță, Sandale... — Să lăsăm asta. Am un bă­iat. El poate mă va răzbuna... Să vorbim mai bine despre co­legii noștri din școală... Prietenii și colegii lui S.D. generația lui, oameni, in fapt și în vorbă, destoinici. X este medic... Y maistru... frații Z, amîndoi ingineri. S. D. și cîțiva alții ca el sint conștiințe care mai ard incă. Din cenușa visurilor frumoase au mai rămas cîți­va tăciuni aprinși. Mocnesc la foc stins și nu depind de­cit de ei înșiși să se aprindă să ardă pentru ei și pentru ceilalți. Fiecare zi poate fi un în­ceput, poate recupera un timp pierdut. Și în căutarea timpului pierdut S. D. și alții ca el nu au nevoie decît de o oglindă , ochii semenilor. Sînt oameni, în aparență sfîrșiți, pe care dacă îl com­­ pătimești, nu faci altceva de­cît să le menajezi insuficien­tele. Forța de a se regăsi, de a-șî reuni apele tulburi și împrăștiate, într-o singură albie care să-i scoată la li­man, se găsește în ei înșiși. Nu există indivizi predes­tinați insuccesului sau rată­rii, după cum nu există mun­că care să nu-ți aducă satis­facții. Acestea sunt teorii, se înțe­lge. Au însă corespon­dențe în viața cea de toate zilele. Un om ca S. D. se gîn­­dește acum la viitorul fiului său. Va face — zice — totul pentru el. Despre al său, nici o vorbă. Un compro­mis, o pactizare cu platitudi­nea. .. Este timpul să spunem că astfel de existențe cenușii sunt o frînă în calea prog­e­­­sului. O singură rotiță a u­­riașului angrenaj social ca­re nu funcționează, impie­tează ideea de unitate, stin­­jenește. Ea nu trebuie supri­mată însă. Dimpotrivă tre­buie ajutată să-și găsească cadența. I-am spus lui S.D., în final părerea mea. O va afla și din aceste rînduri . Timpul nu poate fi oprit în loc. Clepsidra își picură necon­tenit și irevocabil clipele în canetajul trecutului. Fiecare clipă a fost pentru el o renun­țare. Și fiecare renunțare o­ nouă verigă în lanțul propriilor slăbiciuni. Tăria de a ieși din cercul vicios — ochii și faptele semenilor. VIATA NOUA Meciuri de amicale handbal In cadrul pregătirilor pe care le efectuează în vederea reluării campio­natelor divizionare A și B, formalive (masculină și feminină) clubului sportiv Politehnica Ga­lați au susținut, sîmbătă și duminică, două jocuri de verificare. Echipa masculină — ca­­re activează în divizia A — a avut ca parteneră de întrecere formația Institutului pedagogic din Bacău. In ambele jocuri, susținute în cele două zile, victoria a re­venit gălățenilor cu 22— 14 (10—9) în prima zi și, respectiv 31—17 (10—7).­­ Gazdele au demonstrat pregătire corespunză­toare , au controlat mai mult jocul și au încercat periculos poarta oaspeți­lor. Pentru returul campio­natului, antrenorul Dumi­tru Sîrbu are la dispozi­ție următorul lot de ju­cători: Răutu (Matei) portari — Dumitrescu, Văduva, Hornea, Bîrzoi, Micheti, Socaciu, Tom­a, Eftimie, Spătaru, Coi­o­­direa și Pădure. Formația feminină — antrenată de profesoara Adriana Ciolan — a sus­ținut tot două jocuri de verificare în compania e­­chipei Comerțul Constan­ța. Studentele au arătat că sunt bine pregătite pentru viitoarele între­ceri oficiale, unde speră să aibă o comportare cit mai bună. Sîmbătă, Politehnica a învins Comerțul cu 8—3 (4—2), dovedindu-se su­perioară la toate capito­lele. Diferența de valoa­re și pregătire dintre ju­cătoarele celor două e­­chipe a fost­ mai eviden­tă în cel de-al doilea joc cînd studentele au ju­cat aproape fără greșea­lă, adjudecîndu-și victo­ria la un scor categoric 20—3 (5—1), Ior Din rândul jucătoare­de la Politehnica s-au evidențiat Frumuza­­che, Ruja, Otelea, Con­stantin și Manolache. Antrenoarea A. Ciolan contează, pentru returul campionatului, pe urmă­toarele jucătoare : Mano­­lache (Vrapciu) portari — Otelea, Micu, Frumuza­­che, Roșca, Ruja, Popes­­cu, Croitoru, Constantin, Iancu, Bulboacă și Rîscă. Duminică 13 aprilie au loc primele jocuri din re­turul actualului campio­nat. Politehnica Galati (feminin) întîlnește, pe teren propriu, In cadrul diviziei B, formația Școlii sportive nr. 2 București, în timp ce echipa mas­culină se deplasează la Bacău, partida pentru a susține cu Dinamo, din localitate. GH. ARSENIE Etapa județeană a concursului popular de șah Sîmbătă și duminică s-au des­fășurat la Casa municipală de cultură din Galați întrecerile eta­­­pei județene a Concursului popu­lar de șah. Rezervat elevilor și tinerilor, concursul a reunit la start peste 10 000 de participanți. La etapa județeană au fost prezenți 64 de concurenți, dintre care 30 de fete. întrecerile s-au bucurat de succes, ele consti­tuind, totodată, un bun prilej de depistare a elementelor talenta­te în această disciplină sportivă. După două zile de dispute dîr­­ze, au fost desemnați cîștigătorii județeni ai primei ediții a aces­tui concurs. La feminin, ordinea primelor locuri se prezintă astfel: 1. Elena Romanescu (Liceul nr. 3 Galați), 2. Tonica Dura (satul Moscu), 3. Gabriela Florea (Liceul nr. 3 Galați), 4. Elisabeta Coman (Ivești). întrecerile masculine au fost ciștigate de tînărul Ion Vieru (Frumușița), urmat în ordine de Nicolae Ivanovici (Grupul școlar energetic), Ioan Bratosin (Fru­mușița), Toma Miron (Matca) și Mirel Mocanu (Liceul nr. 4 Ga­lați). Elevii Elena Romanescu și Mi­rel Mocanu vor participa, în va­canța de vară, la întrecerile sportive din cadrul Satului olim­pic, organizat de C.C. al U.T.C. zile Aspect de la întrece­din cadrul etapei județene a Concursului popular de șah. Nr. 7564 CHEORGHE CHENEA In ziua de 6 aprilie 1969 a încetat din viață după o grea suferință Gheorghe Ghenea, vechi tipograf gă­­lățean. Născut în Galați, la 19 mai 1909, a cunoscut încă din anii copilăriei ca ucenic tipograf traiul greu pe care l-a hărăzit clasei muncitoare regimul bur­ghezo - moșieresc. Lucrea­ză ca muncitor tipograf din anul 1924. După eliberare, în 1945, devine membru al Partidului Comunist Ro­mân și lucrează la tipărirea ziarului „Dezrobirea" apoi a ziarului „Viața nouă". Amintirea tovarășului Gheorghe Ghenea va rămî­­ne vie în Inimile celor care l-au cunoscut, înhumarea va avea loc azi la orele 15. Din partea colectivului întreprinderii poligrafice și a redacției ziarului „Viața nouă". Adine îndurerați, familia și prietenii anunță încetarea din viață a regretatului lor soț, tată, socru și bunic PARALIKIS CHIRIAC înmormântarea va avea loc azi marți 8 aprilie 1969. Cortegiul funebru va porni spre biserica greacă la ore­le 12 de la locuința defunctului din Țiglina I bloc turn 14. N­MM­­ © cîntece. 16,00 Radiojurnal. Sport. Bule­tin meteorologic.­ 16,10 Cîntă Elena Ha­­șaș și Marin Buzdugan. 16,30 Antena ti­neretului. 17,00 Muzică ușoară. 17,15 Ce e nou în județul dv . - Bacău. 18,05 Melodii populare. 18,30 Gazeta rad­io. 19,00 O melodie pe adresa dumneavoas­tră. ^ 19,30 Muzică populară. 19,50 Mini­aturi instrumentale. 20,15 Teatru radio­fonic serial. La răscruce de vînturi. 20,40 Muzică ușoară. 21,05 Rampa. 21,35 Mu­zică ușoară. 22,00 Radiojurnal. Buletin meteorologic. Sport. 22,20 Jazz. 22,43 Trei piese pentru orchestră. 23,00 Me­lodii magazin. 23,45 Treisprezece Rondo­­uri. 0,05 - 5,00 Estrada nocturnă. Teatrul muzical . Răzbunăto­rii la... revistă — orele 19,30. GALAȚI î „Central” - filmul Pașa - orele 10,00, 12,00, 15,00, 17,00, 19,00 21,00 ; .Republica” - filmul Cînd voi fi mort și fivnd - orele 10,00, 12,00, 15,00, 17,00, 19,00, 21,00 ; „Țiglina”­filmul Pentru încă puțini dolari - ore­le 10,00 14,45, 17,00, 19,15, 21,15 ; „Popular” - filmul Astă seară mă dis­trez - orele 15,00 17,00, 19,00, 21,00 ; „Dunărea” - filmele Cenușă și diamant— orele 10,00, 14,45 și Neînțelesul - o­­rele 16,45, 19,00, 21.00. TECUCI : „Arta” - filmul Expresul colonelului von Ryan - orele 10,00, 15,15, 18,00, 20,30 ; „Popular” - fil­mul Tandrețe - orele 15,15, 17,15, 19,15, 21.15. TG. BUJOR : „Doina” - filmul Inno­­urare trecătoare - orele 19,00. BEREȘTI - filmul Anunț matrimonial­­ orele 19,00. MARTI 8 APRILIE 1969 PROGRAMUL I 5,05-6,00 Program muzical de dimineață. 6,05 - 9,30 Muzică și actualități. 9,30 Miorița. 10,00 Să-nvățăm un cîntec . Freamătul. 10,30 Muzică populară. 11,05 Pagini din opereta „Cîntec gitan”. 11,15 Muzică ușoară. 11,45 Sfatul medicului. 11,50 Cotele apelor Du­nării. 12,00 Melodii. 12,30 Intîlnire cu melodia populară și _ interpretul _ pre­ferat. 13,10 Avanpremieră cotidiană. 13,21 Muzică ușoară. 14,10 Expediție pi­onierească. 15,05 Tangoul veșnic tînăr. 15,30 înflorești pămînt al bucuriei PROGRAMUL­UI 6,10 Muzică ușoară. 6,45 Itinerar fol­cloric muzical. 7,10 Marșuri. 7,37 Mu­zică ușoară. 7,45 Muzica populara. 8,10 Tot înainte. 8,25 Pagini din operete. 9,10 Curs de limba franceză. 9,30 Ac­torii cîntă - muzică ușoară. 10,03 Mu­zică simfonică. 10,30 Roza vînturilor. 11,25 Jocuri populare. 11,40 Pagini din opere. 12,16 Piese instrumentale. 12,30 Vorbește Moscova. 13,00 Concert de prînz. 13,30 Radiomagazinul femeilor. 14,10 Muzică populară. 14,20 Moment științific. 14,35 Muzica ușoară. 15,00 Concertul pentru flaut și orchestră de Tudor Jarda. 15,25 Din pîlnia gramo­fonului. 16,00 Miniaturi de estradă. 16,25 Viața de concert a Capitalei. *17,00 Radiojurnal. Sport. Buletin meteorolo­gic. 17,30 De la schiță, la roman. 17,45 Arii din opere. 18,05 Meridiane. 18,30 Muzică ușoară. 18,45 Romanțe. 19,05 Muzică corală. 19,50 Noapte bună, co­pii. 19,55 Cîntecul din amurg. 20,30 Varietăți folclorice. 20,50 Muzica ușoară. 22,00 Concert simfonic. 22,30 Cronica filmului. 23,07 File din istoria cvartetu­lui modern. 23,45 Melodii vechi, rit­muri noi. 24,00-1,00 Variațiuni cinemato­grafice. T­V MARTI­N APRILIE 1969 17,30 Telex TV. 17,35 Pentru elevi. Consultații la matematică (cl­­­ XII). Tema : Inspirație sau aplicare sistemati­că ? 18,05 Limba engleză. Secția 53. 18,30 Micii meșteri mari - emisiune pentru copii. 19,00 Telejurnalul de sea­ră. 19,30 Bucureștiul se întîlnește cu­­ primăvara. 19,50 Film muzical. 20,00 Seară de teatru. „Platonov” adaptare după A. P. Cehov. Interpretează un co­lectiv al Teatrului Național din Craiova. 23,00 Telejurnalul de noapte. 23,10 în­chiderea emisiunii. CAMPANIA AGRICOLĂ DE PRIMĂVARA Urmărind evoluția zvlntării terenului (Urmare di­n pag. 1) și au pregătit pentru însămîn­­țări o suprafață de 100 hecta­re. Legumicultorii din această unitate, tot ieri, au plantat un hectar cu usturoi, un hectar cu ceapă și două hectare cu var­ză. Inginerul agronom Paul Mi­­loș de la C.A.P. împreună cu patru Cuza-Vodă, brigadieri de cîmp controlau activitatea pregătirii terenului pentru în­­sămînțări pe parcelele conside­rate mai prielnice Cum starea terenului lucrului­ nu permis folosirea cu randament a sporit a tuturor tractoarelor și mașinilor agricole, s-a organi­zat transportul în vie a araci­lor și a gunoiului de grajd în cîmp. Pe mecanizatorii secției de tractoare care deservesc coope­rativa agricolă de producție din Izvoarele i-am întîlnit la pregătirea terenului. Conti­nued lucrarea începută dumi­nică, au reușit pînă în după­­amiiaza zilei de ieri să reali­zeze 65 hectare, suprafața ce va fi însămânțată cu borceag. Deși în cursul zilei, de ieri nu s-a lucrat cu toate forțele de care dispun, datorită umidi­tății excesive a terenului, rai­dul întreprins în cîteva uni­­tăti de pe raza de activitate a I.M.A. Vameș ne-a dat posibi­litatea să constatăm că în toa­te cooperativele agricole se urmărește evoluția pregătirii terenului cu toată răspunderea de către președinții și inginerii agronomi. Duminică pe ogoare s-a lucrat Șase aprilie a fost prima du­minică care a permis să se lu­creze în cîmp. Incă din primele ore ale dimineții mecanizatorii și țăranii cooperatori au început activitatea la pregătire­a terenu­lui și semănat. De exemplu, la ora șapte tractoriștii de la I.A.S. Bărboși pregăteau terenul pentru ca numai după o oră să înceapă semănatul lucernei în cultură pură pe terenurile amenajate pentru irigat prin conductă sub presiu­ne. Pînă ieri, la I.A.S. Bărboși se însămințaseră 55 ha cu lucernă și se pregătise pentru însămîn­­țare 70 ha. Duminică a mai constituit de­but la semănat și pentru I.A.S. Ivești, care a raportat realizarea a 20 ha insămînțate cu borceag, iar I.A.S. Brateș a semănat 25 ha cu borceag. La această unitate, pînă ieri, s-au semănat și două ha cu sămînță de ceapă pentru producerea de arpagic. Un alt popas l-am făcut duminică la cooperativa agricolă Bucești. Dacă la sediul unității atmosfe­ra era de zi de repaus, in cîmp se trăia din plin pulsul zilelor de campanie. La punctul vii, unde se însămînța mazăre pentru păs­tăi am întîlnit, alături de preșe­dintele cooperativei - tov. An­drei Grigoraș, pe tehnicianul a­­gronom Marin Burada, care con­ducea personal activitatea celor două semnători. — Am început dimineață la ora șase cu două semănători, iar acum (ora orele 10,00), ne-a de­clarat tehnicianul, pentru că te­­renul, fiind nisipos, s-a mai zvîn­­tat, am trimis să ne mai vină două semănători pe care le vom introduce in brazdă. Oameni ca­re să lucreze pe agregate avem, iar sămința am adus-o pe cîmp de dimineață. Așa că pînă la sfîrșitul acestei zile de lucru vom realiza peste 40 ha, încheind tarlaua de față, care, de altfel, reprezintă aproape jumătate din­ suprafața ce o vom semăna cu mazăre păstăi, pentru Fabrica de conserve Tecuci. In aceeași zi au lucrat la pre­gătirea terenului și mecanizato­rii care deservesc cooperativele agricole Movileni și Șendreni. Se poate spune, pe drept cu­­vînt, că prima duminică a lunii aprilie a fost și prima duminică de lucru în cîmp din această primăvară. M. CREJEANU

Next