Viața Nouă, aprilie-iunie 1971 (Anul 27, nr. 8177-8254)

1971-05-08 / nr. 8209

you TRĂIASCĂ PARTIDUL COMUNIST ROMÂN - FORȚA CONDUCĂTOARE A POPORULUI NOSTRU PE CALEA UNEI VIEȚI ÎMBELȘUGATE Ș 1 LIBERE! „Această minunată sărbătoare este, s-ar putea spune, o piatră de hotar atît în istoria partidu­­lui, cit și a patriei noastre socialiste. Este o J­­­coincidență fericită că partidul își inaugurează cea de-a doua jumătate de secol o dată cu intrarea­­ României într-o nouă etapă de dezvoltare. (Din expunerea tovarășului ( NICOLAE CEAUȘESCU) ! Organ al Comitetului județean Galați al P.C.R. și al Consiliului popular județean ANUL XXVII — Nr. 8209 SIMBATA 8 MAI 1971 6 PAGINI — 30 BANI Adunarea solemnă din sala Palatului Republicii Socialiste România EXPUNEREA TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși și prieteni. Sărbătorim astăzi împlinirea a 80 de ani de la înființarea Parti­dului Comunist Român, eveni­ment de însemnătate istorică e­­pocală în viața poporului nostru. Cu acest prilej festiv permite­­ți-mi să vă adresez dumneavoas­tră, tuturor comuniștilor, între­gului nostru popor, cele mai cal­de felicitări și un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat și a guvernu­lui Republicii Socialiste Româ­nia. (Aplauze puternice, prelungi­te) Această aniversare prilejuiește o retrospectivă a drumului par­curs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toți oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate și libertate socială și națională, pentru răsturnarea re­gimului burgh­ezo-moșieresc, pen­tru cucerirea puterii politice și făurirea cu succes a socialismu­lui în România. Drumul străbătut nu a fost neted ! au trebuit în­vinse multe greutăți, trecute mari obstacole — dar nici teroa­rea sălbatică, nici închisorile și nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comuniști din calea lor. Comuniștii au ținut întotdeauna sus steagul luptei sociale și naționale, acționînd ca organizatori și con­ducători încercați ai clasei munci­toare, ai întregului popor mun­citor. (Aplauze puternice, prelungi­te). Ceea ce i-a însuflețit per­manent pe comuniști în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învățătura atotbiruitoare­xist-leninistă, devotamentul man­­i e­stimați tovarăși. Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale și naționa­le ale clasei muncitoare, țără­nimii, intelectualității, ale tutu­ror oamenilor muncii fără deo­sebire de naționalitate, este isto­ria nașterii și dezvoltării miș­cării muncitorești și revoluționa­re din România. Noi, comuniștii, sîntem continuatorii tradițiilor progresiste ale poporului. Cin­stim pe toți acei care au stat în fruntea luptei împotriva asupririi străine, pentru neatîrnarea po­porului, pentru formarea statului național român. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi populare , le adresăm recunoș­tința noastră fierbinte și ne ple­căm cu smerenie în fața jertfe­lor grele pe care le-au dat în a­­ceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracte­rizat prin mari mișcări pentru e­­liberarea națională și socială. Răscoala din 1821, revoluția din 1848, Unirea Principatelor în 1859, războiul pentru independen­ță din 1877 sunt momente cru­ciale în istoria țării noastre. A­­ceste evenimente au marcat tot­odată intrarea țării pe calea dez­voltării capitaliste, precum și a­­pariția pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoa­re. In a doua jumătate a secolu­lui trecut, îndeosebi după forma­rea statului național român în 1859, România a cunoscut o pu­ternică dezvoltare capitalistă. Si­tuația specifică, determinată de dependența față de imperiul oto­man și de pătrunderea în eco­nomia țării, încă din acea ne­mărginit față de năzuințele de libertate națională și dreptate so­cială ale poporului. (Vii aplauze). La această adunare participă veterani care au luat iite la formarea par­tidului, mulți activiști din a­­nii ilegalității ca­re și-au în­deplinit cu înalt devotament ne­țărmurit sarci­nile încredin­țate de par­tid, aducîn­­du-și contribu­ția la toate marile succese obținute de partidul și po­porul nostru. Partidul îi pre­țuiește în cel mai înalt grad pe activiștii din anii ilega­lității. In nu­mele Comitetu­lui Central, se adresez tuturor calde felicitări și mulțumiri comuniste­­ (A­­plauze înde­lungate). Mulți din cei care au luat parte la înfiin­țarea partidu­lui în 1921 și care au activat în rîndurile sale n­u mai „ sînt printre noi. In semn de adînc oma­giu, propun să păstrăm un moment de reculegere. (Asistența se ridică pentru cîteva clipe în picioare cinstind memoria celor dispăruți), rioadă a capitelului străin, a creat oamenilor muncii condiții deosebit de grele. In acest cadru, încă în perioada 1860—1870, în­cepe crearea organizațiilor mun­citorești. Trebuie să menționez că for­marea primelor cercuri munci­torești, începutul răspîndirii ide­ilor socialiste în România au fost stimulate de legăturile mili­tanților români cu făuritorii so­cialismului științific ■— Marx și Engels. Intr-o scrisoare trimisă militantului socialist Ion Nădej­de în 1888, Engels arăta că în­cearcă o mare satisfacție văzînd că socialiștii din România au a­­doptat în programul lor princi­piile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mișcării muncito­rești și­­ răspîndirea ideilor socia­lismului științific au dus la for­marea în 1893 a Partidului So­cial-Democrat al Muncitorilor din România. Deși a activat nu­mai 6 ani, datorită trecerii unor fruntași de partea burgheziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România a marcat un moment deosebit în lupta politică a proletariatului. Organizarea pe plan național a mișcării sindicale în 1906 și re­facerea Partidului Socialist în 1910 reflectau maturizarea poli­tică a clasei muncitoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viața ță­rii. Continuînd să întrețină legă­turi cu mișcarea revoluționară din alte țări, mișcarea muncito­rească din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii tipărite de emigrația rusă din Apus — inclusiv a Iskrei leni­niste — a manifestat o activă solidaritate cu lupta proletaria­tului rus împotriva țarismului în 1905, printre altele a­cordînd ajutor echipajului revoluționar de pe crucișătorul Potemkin ca­re, după cum se știe, a primit azil politic în România. Militan­ții socialiști români au avut le­gături nemijlocite cu V. I. Lenin. In anii premergători, precum și în timpul primului război mon­dial imperialist, mișcarea mun­citorească și socialistă a acțio­nat cu hotărîre împotriva războ­iului, participînd la conferințele internaționale antirăzboinice și organizînd mari manifestări de masă în țară. După terminarea războiului și realizarea statului național uni­tar, România a intrat nouă etapă de dezvoltare : într-o tot­odată, mișcarea muncitorească și socialistă a căpătat dimensiuni noi. La sfîrșitul deceniului al doilea al secolului nostru, în țară se acumulaseră multe contra­dicții sociale și naționale, care creau necesitatea unor profunde transformări în viața societății. Se impuneau, în special, înfăp­tuirea reformei agrare, crearea unei industrii naționale avansa­te, lichidarea dependenței față de capitalul străin, democratiza­rea vieții politice și de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al țării din punct de vedere economic și social. In viața internațională se a­­dînceau, de asemenea, continuu contradicțiile de clasă ; avea loc un puternic avînt revoluționar al clasei muncitoare, se prăbu­șeau imperii, creștea lupta de e­­liberare națională și socială. Vic­toria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socia­lismului și comunismului. In­ aceste împrejurări interne și internaționale, clasa muncitoa­re și alte forțe sociale din Româ­nia s-au ridicat cu hotărîre la luptă împotriva asupririi sociale și naționale. Grevele din 1918— 1919, greva generală din 1920 a­­deveresc creșterea avîntului re­voluționar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forță socială a societății românești. Situația internă și internațio­nală, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea nece­sității creării unui partid revo­luționar de tip nou, în stare să conducă clasa muncitoare și ce­lelalte forțe sociale și progresis­te în lupta pentru apăra­rea drepturilor și libertăților lor democrati­ce pentru în­făptuirea unor adi­er­se­ mari trans­­socia­le. In rîndurile partidului so­cialist se ma­nifestau tot mai puternic forțele care se pronunțau pen­tru un par­tid revoluțio­nar, bazat pe ideologia mar­xist­ - leninistă. La «­ mai 1921, Congresul Par­tidului Socia­list a hotărît, cu o mare ma­joritate de vo­turi, marea transfor­sa în Partidul Co­munist România, d­i­n (A­­plauze puterni­ce, îndelung repetate). Cred­­ că sînteți de acord să salu­tăm prezența la adunarea noastră ple­nară a celui care a fost primul secretar gene­ral al Partidului Comunist din România, tovarășul Gheorghe Cristescu. (Aplauze puternice). Crearea Partidului comunist marcat triumful forțelor revolu­­­ționare și a marxism-leninismului în mișcarea muncitorească din țara noastră ; din acest moment mișcarea revoluționară din Româ­nia a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale. încă din timpul primului Con­gres al partidului, cercurile reac­ționare au dezlănțuit o prigoană sălbatică împotriva comuniștilor. După trei ani de activitate le­gală, guvernul burghezo-moșie­­resc a scos partidul în afara le­gii. Timp de două decenii, co­muniștii au fost obligați să ac­tiveze în condițiile grele ale ile­galității, înfruntând represiunile regimului bur­ghezo-moșieresc. In toată această perioadă, parti­dul a fost organizatorul și con­ducătorul tuturor luptelor revo­luționare ale oamenilor muncii. Dintre numeroasele b­ătălii de clasă din acea vreme, voi men­ționa greva minerilor de la Lu­­peni din 1929, grevele petroliș­tilor și ceferiștilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, afir­marea rolului partidului comu­nist, a capacității sale de a orga­niza și conduce lupta oamenilor muncii.­­Aplauze puternice). O activitate multilaterală desfășurat partidul nostru pentru a unitatea clasei muncitoare, pen­tru unirea tuturor forțelor demo­cratice în lupta împotriva politi­cii de fascizare a țării și a pre­gătirii de război. Merită mențio­nate în acest sens acțiunile unite ale forțelor democrate, soldate cu succes în alegerile parțiale din 1936, precum și marea de­monstrație antifascistă și anti­războinică de la 1 Mai 1939. In toată această perioadă, partidul a militat neobosit pentru o poli­tică de prietenie și colaborare cu Uniunea Sovietică, pentru stabilirea de relații diplomatice între cele două țări. (Vii aplauze). In fața politicii antinaționale a cercurilor reacționare, Partidul comunist a fost forța cea mai consecventă a apărării interese­lor naționale ale țării. Lipsa de unitate a forțelor democratice a permis însă reacțiunii să instau­reze dictatura să subordoneze militaro-fascistă, țara Germaniei hitleriste. După cum se știe, în 1939—1940 situația internaționa­lă s-a agravat. Germania nazis­tă a trecut la agresiune direc­tă împotriva a numeroase state din Europa, dezlănțuind cel de-al doilea război mondial. România se găsea într-o situație de izola­re internațională, care a ușurat lui Hitler impunerea Dictatului de la Viena, dezmembrarea teri­torială a țării noastre. In aces­te împrejurări, Partidul Comu­nist din Romi­nia împreună cu Frontul Plugarilor, Madost­ul și alte forțe politice au chemat po­porul la luptă pentru apărarea integrității teritoriale a pa­triei. (Aplauze puternice). Se crease o situație favorabilă rezistenței naționale, dar trăda­rea cercurilor conducătoare gu­vernante și a conducerii partide­lor burgheze a împiedicat lupta­­ maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dictatura militaro-fascistă, a­­lături de Germania războiul antisovietic, nazistă, în împotriva voinței poporului și a interese­lor sale naționale. Intrarea trupelor hitleriste în țară în 1940 a însemnat în fapt ocuparea României și subordona­rea ei mașinii de război naziste, a dus la jefuirea bogățiilor ță­rii, provocînd grele suferințe po­porului român. Totodată, dictatu­ra militaro-fascistă și ocupanții hitleriști au dezlănțuit o prigoa­nă sălbatică împotriva comuniș­tilor și a altor forțe patriotice antifasciste. Sute și mii de co­muniști și luptători antifasciști au fost aruncați în închisori și lagăre ; zeci dintre ei au fost u­­ciși de plutoanele de execuție. Prin aceste represiuni sîngeroa­­se se urmărea decapitarea miș­cării de rezistență antifascistă și antirăzboinică. Dar, după cum se știe, planurile reacțiunii fasciste române și ale naziștilor germani au suferit un eșec total ; ei nu au putut învinge voința forțelor an­tifasciste care, în ciuda terorii, și-au unit rîndurile și au desfă­șurat cu succes lupta contra fas­cismului și războiului. (Aplauze puternice, prelungite). Este meritul Partidului Comu­nist Român că a militat, încă de la înființarea sa, împotriva inter­venției imperialiste contra puterii sovietice. După cum știți, la pri­mul Congres a fost votată și o moțiune de solidaritate cu statul făurit de Lenin. (Vii aplau­ze). Atunci cînd a izbucnit agre­siunea Germaniei fasciste partidul s-a ridicat cu toată forța împotriva participării României la acest război nedrept. El chemat toate forțele naționale la a lupta pentru ieșirea din războiul antisovietic, pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei fas­ciste și alăturarea țării noastre coaliției antihitleriste. Prin poli­tica sa Partidul Comunist Român a apărat onoarea poporului și in­teresele naționale ale țării, po­litica de prietenie tradițională cu marea noastră vecină Uniunea Sovietică. (Aplauze puternice). Activitatea intensă desfășura­tă de partid a dus la uni­rea forțelor antifasciste patrio­tice, la formarea în mai 1944 a Frontului Unic Muncitoresc între Partidul Comunist și Partidul Social Democrat și apoi a Blocului National Democratic. In același timp, partidul a organizat gărzile patriotice, condus numeroase acțiuni de sa­­­botare a războiului. Anul 1944 se caracterizează prin schimbarea radicală a situa­ției militare în favoarea coaliției antihitleriste. Sub loviturile zdro­bitoare ale Armatei Roșii, care a dus greul celui de-al doilea răz­boi mondial trupele fasciste se retrăgeau cu pierderi mari; pe alte fronturi forțele aliate dădeau. (Continuare în pag. a II-a) Mărețe tradiții revoluționare de luptă pentru eliberarea socială și națională a poporului, pentru socialism Cea de-a 50-a întemeierii Partidului aniversare­a Comunist Român, eveniment de importan­ță epocală în istoria mișcării muncitorești din țara noastră, în viața poporului român, a fost sărbătorită, vineri dimineața, în Capitală, în cadrul unei adunări solemne organizate în sala Pa­latului Republicii Socialiste România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, do­minat de faldurile partidului și statului, drapelelor se văd stema Partidului Comunist Ro­mân, cifra jubiliară „50" și da­tele jubiliare : „1921-1971". La ora 10 dimineața, o fur­tună de aplauze și urale salută sosirea în sală a conducătorilor partidului și statului. In prezidiu iau loc tovarășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraș, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Ră­­dulescu, Virgil Trofin, Ilie Ver­deț, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Dragan, Emil Drăganescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Du­mitru Popescu, Gheorghe Stoica, Leonte Răutu, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Con­stantin Băbălău, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Du­­ca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniță, Carol Király, Vasile Pa­­tilineț, Ion Stănescu, Mihai Te­leșenu Iosif Ugrar, Richard Winter, precum și participanți la crea­rea partidului și alți veterani ai mișcării muncitorești din țara noastră - Gheorghe Cristescu, primul secretar general al Par­tidului Comunist din România, Constantin Pîrvulescu, Stoica, Mihail Cruceanu, Chivu Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Vasilichi, Petre Con­­stantinescu-Iași, Wanda Nicol­schi, Constantin Tiulescu, Con­stanța Crăciun, Vasile Bîgu, Vic­tor Brătfăleanu, Ion Popescu - Puțuri, Sanda Rangheț, Anton Breitenhofer, Ladislau Banyai, Lajos Csogor, József Méliusz, Gheorghe Petrescu, Rusu, Mihai Roșianu Gheorghe și Vida Géza — fruntași în muncă din industrie și agricultură - eroi ai muncii socialiste — conducători ai organizațiilor obștești, gene­rali, oameni de știință, artă și cultură. Se aflau în sală membrii C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat și ai guvernului, ai Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste, activiști de partid și de stat, numeroși membri de partid din ilegalitate veniți din toate județele țării, primii secre­tari ai comitetelor județene ale P.C.R., conducători ai instituții­lor centrale și organizațiilor ob­ștești, muncitori și țărani frun­tași în producție, militari ai For­țelor noastre Armate, savanți, creatori pe tărîmul artelor. Miile de oameni prezenți la adunarea solemnă ofereau ima­ginea simbolică a însăși istoriei partidului. Alături de partici­panții la primul congres de con­stituire a P.C.R., de vechi mili­tanți care în anii negri ai ile­galității au luptat partidului în marile în rîndurile­ bătălii de clasă organizate și conduse de comuniști pentru libertatea și independența patriei, pentru fe­ricirea poporului, alături de cei care și-au adus contribuția la victoria insurecției de la 23 August, instaurarea regimului democrat, la înfăptuirea revolu­ției populare, se aflau reprezen­tanții tuturor categoriilor de oa­meni ai muncii, români, ma­ghiari, germani și de alte națio­nalități, de toate vîrstele și pro­fesiile. Sînt cei care cu brațele și cu mintea participă cu pa­siune și înaltă responsabilitate patriotică la elaborarea și tra­ducerea în viață a politicii Par­tidului Comunist Român, înălțînd pe pămîntul patriei noastre edi­ficiul societății socialiste multi­lateral dezvoltate. (Continuare în pag. a VI-a) j SPECTACOL CT CALĂ MOL II AL SCMI CC ST CHART LIII PARI­IBII­L III In sala Palatului Republicii Socialiste România a avut loc vineri seara spectacolul de gală, organizat cu prilejul semicente­narului Partidului Comunist Ro­mân. La spectacol au asistat tovară­șii Nicolae Ceaușescu, cu soția, Elena Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, cu soția, Elena Maurer, Emil Bodnaraș, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Vir­gil Trofin, Ilie Verdeț, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Drăgă­­nescu, János Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea Miu Dobrescu, Au­rel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniță, Carol Király, Vasile Patilineț, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Ugrar,­­­Richard Winter, împreună cu soțiile, mem­bri ai CC al PCR, ai Consiliului de Stat și ai „guvernului. In _ sală” se aflau, de asemenea, vechi militanți ai mișcării munci­torești din țara noastră, activiști de partid și de stat, conducători ai instituțiilor centrale și organi­zațiilor obștești, personalități ale vieții științifice, culturale și ar­tistice, oameni ai muncii din în­treprinderile și instituțiile Capi­talei. Au asistat, de asemenea, la spectacol șefi ai misiunilor di­plomatice acreditați la Bucu­rești, atașați culturali și alți membri ai corpului diplomatic. Apariția în loja oficială a to­varășilor Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, a celorlalți conducători de partid și de stat a fost întîmpinată cu îndelungi aplauze de asistență. La spectacol și-au dat concursul ansamblurile artistice „Doina" al armatei și „Rapsodia Română", corul Filarmonicii de Stat „Geor­ge Enescu" corul „Madrigal" al Conservatorului „Ciprian Po­­rumbescu", baletul Operei Româ­ne, Studioul cinematografic „Alexandru Sahia", formații in­strumentale și de dansuri popu­lare din județele Vîlcea, Caraș- Severin, Alba, Satu-Mare, Olt, Neamț, Covasna, Timiș, Con­stanța, Brașov, Teleorman, Dolj, laureate la cel de-al 10-lea Concurs al artiștilor amatori ro­mâni, maghiari, germani, sîrbi, precum și interpreți de seamă ai scenelor bucureștene. Spectacolul a constituit o presionantă evocare a celor 1­­50 de ani de activitate glorioasă a Partidului Comunist Român — anii grei ai luptei ilegale a parti­dului pentru libertate și indepen­dență națională, insurecția arma­tă de la 23 August 1944, inițiată, organizată și condusă de partid, munca plină de avînt pentru edi­ficarea României socialiste. Spectacolul se încheie apoteo­tic cu un imn închiriat partidului.­­ Toți cei prezenți în marea sa­­lă se ridică în picioare, aplaudă îndelung, cu entuziasm și căldu­ră pentru Partidul Comunist Român, pentru secretarul gene­ral, tovarășul Nicolae Ceaușescu. In încheiere­a artiștilor și reali­zatorilor spectacolului le-au fost oferite flori din partea conducerii de partid și de stat. (Agerpres)

Next