Viața Nouă, octombrie-decembrie 1971 (Anul 28, nr. 8334-8412)

1971-10-28 / nr. 8357

Pag. a 2-a CAMPA AGRICOLA DE TOAMNĂ Pe primul plan In aceste zile-eliberarea terenului și executarea arăturilor Cu fiecare zi ce trece campa­nia agricolă de toamnă se apro­pie de sfîrșit. Recoltarea porum­bului, una din principalele lu­crări din această perioadă, care a reținut în mod deosebit atenția și a solicitat eforturi susținute din partea cooperatorilor și a tuturor factorilor de răspundere din agri­cultură, a fost terminată intr-un număr de 35 C.A.P.-uri, în cele­lalte executindu-se pe ultimele suprafețe. După cum se prezintă situația, apreciată prin prisma datelor fur­nizate de Direcția generală agri­colă județeană și, bineînțeles, printr-o intensificare a ritmului de lucru în unitățile rămase în ur­mă, în special­­ cum sunt spre exemplu C.A.P.-urile Drăgușeni, Smulți, Liești, Șerbănești etc., ca­re mai au de cules porumbul de pe suprafețe cuprinse între 200— 300 ha), sunt condiții ca în aceste zile să se recolteze porumbul de pe întreaga suprafață. Tocmai de aceea pe primul plan se situează acum eliberarea cât mai grabnică a terenului în vede­rea executării arăturilor de toamnă. Sunt destul de multe unități agricole cooperatiste care au obținut re­zultate satisfăcătoare ceea ce do­vedește că, organizînd bine mun­ca, folosind judicios mijloacele de transport de care dispun, și aceas­tă acțiune se poate efectua în­­tr-un timp scurt. Amintim aici C.A.P.-urile din Frumușița, Odaia Manolache, Șivița, Tulucești, In­dependența, Piscu, Șendreni și al­tele unde solele eliberate de co­ceni reprezintă circa 60—80 la sută din suprafețele cu porumb recoltate, fapt ce a permis ca și executarea arăturilor de toamnă să se afle într-un stadiu avansat. Cu toate acestea, sînt și coo­perative agricole unde atît eli­berarea terenului cît și executa­rea ogoarelor se desfășoară mult prea lent. In unitățile rămase în urmă din acest punct de vedere, cum ar fi C.A.P.-urile Fundeni, Brinzi, Condrea, Izvoarele și al­tele, se impune luarea celor mai potrivite măsuri care să asigure transportul rapid al știuleților și cocenilor de porumb din cîmp, asigurîndu-se astfel un front larg de lucru tractoarelor la arat. Livrarea porumbului la fondul de stat să fie intensificată !­ ­Urmare din pag. I­­dului central al statului cantități apreciabile de porumb este destul de mare, considerăm de datoria consiliilor de conducere să ia cele mai eficiente măsuri pentru intensificarea ritmului de trans­port. Aceasta cu atît mai mult cu cît în multe unități porumbul în­deplinește condițiile de a fi li­vrat direct din cîmp la bazele de recepție, fără a mai face ,escale" în curțile cooperativelor agricole. Asemenea practici sînt neecono­­micoase, în primul rînd pentru că se cheltuiesc sume în plus cu manipulări suplimentare, iar în al doilea rînd se întîrzie în mod nejustificat onorarea obligațiilor. Ținînd seamă că pe măsură ce culesul viilor și livrarea strugu­rilor se apropie de sfîrșit, poten­țialul de transport al fiecărei u­­nități agricole cooperatiste crește, este absolut necesar ca acesta să fie din plin folosit pentru livra­rea porumbului la bazele de re­cepție. Comitetele com­unale de partid vor trebui să urmărească ca, consiliile de conducere ale C.A.P. să reactualizeze graficele privind ritmul de livrare a po­rumbului și să determine ca a­­cestea să fie realizate și chiar depășite. In scopul accelerării ritmului de livrare a porumbului și conduce­rile bazelor de recepție vor tre­bui — așa cum au­ procedat de exemplu cele de la Frumușița, Ha­­nu Conachi ș.a. — să stabilească pentru fiecare furnizor pătulele necesare, în funcție de cantități­le ce le are de livrat, evitînd în felul acesta aglomerările la descărcatul porumbului, unde se mai pierd, cu așteptarea rîndului, ore prețioase. Față de forțele e­­xistente sînt condiții ca într-un timp scurt toate unitățile agrico­le să încheie livrarea porumbului datorat statului în baza contrac­telor economice încheiate. Un obiectiv modern (Urmare din pag. 1) ceea vom face totul pentru a grăbi execuția, fără a neglija ceea ce este de primă importan­ță — calitatea". Am desprins din cuvintele maistrului Costache Mihai dorin­ța de a înfăptui, de a-și îndepli­ni conștiincios datoria, de a rea­liza construcția înainte de termen. O dorință sinceră, însoțită de fapte, de munca neobosită a lui și a celorlalți constructori care au ridicat construcția pînă în stadiul finisărilor, al execuției tencuielilor, izolațiilor și instala­țiilor. O dorință, dar și un în­demn, o chemare adresată tutu­ror celor care participă la reali­zarea acestui obiectiv. Căci gre­utățile nu pot fi învinse decît cu eforturi unite. Și greutățile exis­tă. Lipsesc uneori mașini de transport, unele materiale nu so­sesc pe șantier la timp, iar șeful de șantier, tovarășul Dumitru Boric, de la I.C.I.P. Ploiești (an­treprenorul general) își face rar simțită prezența pe șantier. Trus­tul de construcții Galați, Direc­țiile națională și județeană de drumuri și poduri, participante la construcția obiectivului pre­cum și conducerea Depozitului Competrol din Galați, în calitate de beneficiar sunt chemate să ac­ționeze cu maximă operativitate pentru buna desfășurare a lucră­rilor pe șantier. Anotimpul, zilele însorite de toamnă invită la ac­țiuni mai hotărîte. Fiecare sector (Urmare din pag. 1) Nativ activitatea pe timp de iar­nă, există și în alte sectoare ale combinatului. Menționăm succint neajunsurile ce se manifestă în sectorul de construcții metalice, unde iarna trecută instalațiile termice au funcționat cu mari întreruperi, ca și starea necores­punzătoare a unor acoperișuri și intrări în atelierele și secțiile u­­zinei de piese de schimb. Departe de a fi putut consemna aici toate carențele existente în acțiunea de pregătire a produc­ției obiectivelor siderurgice pen­tru sezonul rece, considerăm to­tuși că deficiențele semnalate sunt suficiente pentru a constitui un motiv de mobilizare a tuturor factorilor răspunzători față de activitatea din lunile imediat ur­mătoare a sectoarelor de pe plat­forma combinatului. Mai ales că din numeroase analize, rezultă că forurile superioare au atras a­­tenția conducerii combinatului asupra modalităților și măsurilor tehnice și organizatorice ce tre­buie luate pentru ca producția pe timp de iarnă să se desfășoa­re în conformitate cu ritmurile stabilite și la nivelul cerințelor calitative impuse de sarcinile e­­conomice în continuă creștere. VIAȚA NOUA POPICE O victorie de prestigiu Constructorul I.C.M.S. Galați— Rapid București 5023 — 5019 Derbiul senei, desfășurat dumi­nică dimineața în cocheta sală de la complexul sportiv „Dunărea", a corespuns așteptărilor. A fost o întîlnire extrem de echilibrată, punctată cu multe momente de suspens. Este suficient să amin­tim în sprijinul acestei afirmații, că învingătorul a fost cunoscut abia după ultimele zile, victoria revenind pe merit — este drept, la limită — echipei gălățene. Iată pe scurt filmul partidei: După evoluția primilor doi spor­tivi gălățeni — Ivan și Chirilă, echipa locală realizează un avan­taj de 15 p.d. Din păcate, însă, următorii popicari, Chioru (înde­osebi) și Biciușcă, evoluează sub așteptări, dînd posibilitate oaspe­ților să ia conducerea : 3 328 — 3 273. Se părea că avantajul de 45 p.d. al oaspeților nu va mai putea fi recuperat. Dar, excelenții noștri sportivi Băieș și Tismăna­­ru dau din nou dovadă de mă­iestrie, reușind nu numai să re­cupereze dar — datorită a 3 serii de „nouari", la izolare — să tran­șeze în favoarea lor disputa cu redutabilii săi adversari. Scorul final, 5­023—5­019, a fost realizat după cum urmează : CONSTRUCTORUL: V. Ivan — 846 p.d. ; A. Chirilă — 825 p.d. I I. Biciușcă — 847 p.d. j P. Chioru — 754 p.d. ; I. Băieș — 873 p.d. j I. Tismănaru — 878 p.d. RAPID: L. Taina — 798 p.d. ; Gr. Marin — 858 p.d. ; I. Petru — 863 p.d. j A. Vrînceanu — 809 p.d. ; V. Mantoiu — 854 p.d.­­ C. Rădulescu — 837 p.d. T. MĂRGĂRIT volei Oțelul — Vagonul Ploiești 2-3 Oțelul a început bine jocul re­ușind să conducă cu 6—4. Dar oaspeții, mult mai incisivi la blo­caj și mai atenți în linia a doua, reușesc să egaleze și să preia conducerea pînă la finalul setu­lui pe care și-l adjudecă la o diferență confortabilă : 6—6, 7—10 și 9—15. In setul doi gălățenii reușesc să-și impună jocul și, la un moment dat, conduc cu 11—5. Cîteva clipe de relaxare permit oaspeților să se apropie și chiar să egaleze situația : 12—12, 14—14. Un blocaj inspirat al lui Kramer și un atac asemenea al lui Crăciunescu reușesc să restabi­lească egalitatea la seturi. Setul trei a fost clar dominat de oțelari care și-l adjudecă cu 15—9. Se părea că meciul e jucat și că victoria nu poate să scape gaz­delor. Ploieștenii, însă, bine sfă­tuiți în pauză și jucînd mai re­laxat, înving în setul următor cu 15—13. In setul decisiv Vagonul are în față o echipă resemnată și, implicit, conduc de la început pînă în final: 8—4, 11—5, 15—6. O victorie meritată a oaspeților, avînd la bază două cauze: lipsa de varietate a atacurilor echipei gazdă și ambiția, de a reface te­renul după trei seturi jucate, a oaspeților. Au condus­ un meci de factură tehnică modestă, C. Croitorescu (Constanța) și D. Zelinschi (Bucu­rești). Oțelul a folosit următoarea for­mație : Kramer, Danielescu (Leca), Ivanov (Coțoveanu), Chilian (Gro­­su), Crăciunescu, Feodorof (Stoi­ca). S-au remarcat: Băluță, Luca, Popescu (Vagonul) și Kramer, Crăciunescu (Oțelul). P. COMȘA handbal Sc.S.Tecuci- Sc. S. nr. 2 București 7-14 (2-4) In ultima etapă a campionatu­lui republican de juniori la hand­bal feminin, elevele Școlii spor­tive Tecuci au întilnit pe teren propriu echipa Școlii sportive nr. 2 București. Jocul a fost do­minat de oaspete care, mai bine pregătite fizic și tactic, reușesc să ia conducerea din primele minute. Ele înscriu aproape din fiecare acțiune și obțin o victo­rie clară : 14—7. Pentru gazde au înscris Boșcu 3, Anghel 2 și Bujor 2. Din nou despre centralele termice. _______________ Cu premiseunni nu se încălzesc apartamentele, le ce nu sunt sancționați vinovații ? Intr-un raid organizat de redac­ție cu o lună de zile în urmă, s-au constatat deficiențe serioase în executarea lucrărilor de repa­rații a centralelor termice. La critica adresată conducerii I.G.L. prin articolul publicat în ziarul nr. 8333, în legătură cu întîrzie­­rea acestor lucrări, redacția nu a primit nici un răspuns. In schimb execuția reparațiilor a continuat să se desfășoare în același ritm lent, dovedind lipsa de răspunde­re cu care cei criticați privesc această importantă problemă. Ca urmare, unele centrale termice nu au fost puse la punct și deci nu pot furniza căldură în blocuri. Locatarii au recurs la tot felul de mijloace (reșouri, lămpi de gătit etc.) pentru a face față tempera­turii scăzute, solicitînd cu insis­tență administrațiilor de blocuri să intervină pentru rezolvarea problemei încălzirii apartamente­lor. Zeci de telefoane și scrisori adresate de unii locatari redacției pun aceleași întrebări: „...De ce nu avem căldură la bloc ? De ce nu se iau măsuri împotriva celor vinovați ?" Indignat de lipsa de atenție și nepăsarea unor salariați răspun­zători de aceste lipsuri, un loca­tar din microraionul 19 ne rela­ta : „...Nimeni nu s-a interesat de situația în care se află centrala termică nr. 31. După insistențele repetate ale locatarilor au sosit la fața locului reprezentanți ai I.G.L., dar cine ar fi crezut că echipa trimisă aici să lucreze va face imediat cale întoarsă ? In­­cercînd să pună în funcțiune cen­trala, lucrătorii au constatat că nu era făcut racordul la rețeaua electrică. Pentru depășirea aces­tui „obstacol" a trebuit să treacă încă trei zile. Iată pentru care motiv — dacă se poate numi astfel — locatarii din blocurile aflate în raza acestei centrale nu aveau căldură la data de 20 oc­tombrie..." Locatarul Toader Neguț din blocul C 2 apartamentul 33, mi­croraionul 17, ne-a prezentat un dosar cu mai multe cereri adre­sate administrației blocurilor pen­tru a se face verificarea instala­ției de calorifere, deoarece aces­tea sînt înfundate. Cauza acestei stări de lucruri nu este alta decît lipsa intervenției sectorului 9 al I.G.L. care a anunțat printr-o a­­dresă că între 8—20 octombrie a.c. va face probe la instalația de încălzit, dar a „uitat" să facă a­­cest lucru. Și cu toate că tov. M. Chiriță, inginerul șef al I.G.L., ia cunoștință de aceste aspecte nu găsește cu cale să dispună măsuri de sancționare. Se mulțu­mește doar să pună o rezoluție pe cererea locatarului amintit și să-l trimită din nou la șeful sec­torului 9 I.G.L. din Țiglina III. îngăduința față de asemenea manifestări nu poate avea decît urmări negative în activitatea co­lectivului de salariați. De aceea nu este de mirare ceea ce se în­tîmplă în alte sectoare. Centrala termică de la blocul „Plombă" din bulevardul Republicii, despre care am mai relatat în două ar­ticole publicate anterior nu func­ționează decît cu două cazane din cele patru existente. Motivul ? Echipa de instalatori care execu­tase reparații la cazanele puse în funcțiune a fost retrasă din dis­poziția șefului de sector, cu pro­misiunea că lucrarea va fi con­tinuată de o altă echipă. Dar a trecut o zi, două, cinci și promi­siunea nu s-a împlinit. De ce nu s-a executat această lucrare pînă acum ? Din vina cui sînt nevoiți locatarii și copiii de la creșa de cartier nr. 1 să suporte frigul? In scrisoarea unui grup de lo­catari din microraionul 40 adre­sată redacției la 20 octombrie a.c. se arăta: „...După cum se pre­zintă situația pe teren, lucrările de finisare a racordului pentru încălzirea blocurilor din cartierul nostru nu vor fi terminate în curînd. Cu adresa nr. 28 022 din 27 septembrie 1971, Consiliul popular al municipiului Galați a asigurat locatarii că pînă la data de 15 octombrie a.c. lucrările de termoficare a acestui cartier vor fi terminate, dar perspectivele sînt îndepărtate..." Observațiile locatarilor ilus­trează realitatea, deoarece lucră­rile se desfășoară cu încetinito­rul. Cu toate că aceste lucrări sînt mult întîrziate nu se observă nici o grabă, se acționează cu in­suficientă forță de muncă. Spe­cialiștii constructori și instalatori s-au angajat să execute aceste lucrări pînă la 15 octombrie. De ce nu s-a respectat termenul sta­bilit ? întrebarea aceasta, la care se așteaptă un răspuns imediat și măsuri operative, o adresă a conducerilor întreprinderii elec­­trocentrale, întreprinderii de con­strucții agrozootehnice și I.G.L. O parte din centralele termice au fost puse de curînd în func­țiune, dar și la acestea mai sînt de executat unele lucrări și re­medieri. In această situație se află centralele din cartierul Țigli­na I, cele din blocurile W 3, R 3 și altele. Cazane care au fost „re­vizuite" și „reparate", continuă să prezinte deficiențe avînd fi­suri prin care apa picură în fla­căra cuptoarelor. Prin alte fisuri din instalațiile unor centrale și conductele exterioare se pierd importante cantități de apă. Din cauza neaerisirii instalațiilor din unele blocuri, caloriferele nu se încălzesc în toate apartamentele de la etajele superioare, iar a­­tunci cînd locatarii anunță astfel de deficiențe sectoarelor I.G.L. acestea nu intervin prompt. Cu ce se ocupă oare echipele de in­stalatori ? De ce trebuie să aș­tepte locatarii zile întregi și să-și piardă vremea pentru a-i „convinge" pe salariații I.G.L. de necesitatea intervenției lor ? Fenomenele negative ce s-au manifestat și se manifestă încă în desfășurarea lucrărilor pentru asigurarea încălzirii blocurilor nu pot avea nici un fel de justifi­care. Existența lor un timp atît de îndelungat (acțiunea trebuia să fie terminată, conform planu­lui, la 30 august 1971) se dato­­rește slabei exigențe a comitetu­lui de direcție al I.G.L. De ase­menea, nu­­ se fac simțite îndea­juns îndrumarea și controlul or­ganizației de bază. Iată de ce se impun grabnice măsuri care să ducă în scurtă vreme la îmbună­tățirea activității conducerii I.G.L., astfel ca sarcinile ce revin colecti­vului de salariați să fie realizate la un nivel calitativ superior, corespunzător cerințelor actuale. VASILE NETCU — Consider că am înlăturat avariile. Dacă se mai întîmplă ceva, vă vom mai trimite ligheane !... T. V. JOI 28 OCTOMBRIE 1971 16,15 Deschiderea emisiunii — handbal feminin : R.D.G. — Olan­da (Trofeul Carpați). Transmisiune directă de la Cluj. 17,15 Timp și anotimp în agricultură: 17,30 emi­siune în limba maghiară: 18,30 Handbal feminin: România — Iugoslavia (Trofeul Carpați) — transmisiune directă de la Cluj. In pauză, la ora 18,55 — „1­001 de seri" — emisiune pentru cei mici. 19,30 Telejurnalul de seară. Cincinalul în acțiune. 20,10 Le­gile în atenția opiniei publice. Criterii științifice echitabile în promovarea cadrelor. 20,25 „Nun­tă maramureșeană" — reportaj filmat despre turneul Ansamblu­lui Casei de cultură din Vișeul de Sus, în Franța și Spania. 20,50 Antologie Charlie Chaplin. 21,30 Interpretul săptămînii: Aida Moga. 21,45 Cadran internațional. 22,35 Virtuoși ai baletului — Magdalena Popa, Marina Kondra­tieva, Toni Sander, Vladimir Ti­honov, Scott Douglas, 22,55 Tele­jurnalul de noapte. Carmen Augustin cu fa­milia anunță decesul mamei sale HRISANTI AUGUSTIN Inmormîntarea are loc as­tăzi, 28 octombrie. Cortegiul va porni din str. Avîntului nr. 11, la ora 15. Fiica Ecaterina Caradia și ginerele Mihai, Gh. Ca­potă fiu și rudele dr. Ion și Anița Capotă, nepoții și prietenii anunță cu durere încetarea bruscă din viață a scumpei lor MARIA CAPOTA în etate de 80 ani. înhumarea a avut loc miercuri 27 octombrie orele 14 la cimitirul Eternitatea Galați. Familia, purtînd în suflet aceeași nemărginită durere, anunță împlinirea a 40 zile de lacrimi, de cînd ne-a părăsit pentru totdeauna, prea scumpul și mult iubi­tul nostru CONSTANTIN BÂRBU Comemorarea are loc joi 28 octombrie. Nr. 8357 important pentru cetățenii municipiului Tecuci BaBSH„ Oficiul pentru construirea de locuințe proprietate per­sonală primește înscrieri pentru apartamente cu 2 camere confort II în blocul B de pe str. Dobrogeanu Gherea, colț cu str. V. Alecsandri. Relații asupra condițiilor de înscriere, valori, avansuri minime, etc. se pot obține de la FILIALA O.C.L.P.P. din str. Ștefan cel Mare, nr. 132 — Tecuci. întreprinderea teritorială de aprovizionare — Galați Str. Mihai Bravu, nr. 1 Telefon 12349 , 14543 ANGAJEAZĂ 2 tehnicieni la serviciul de aprovizionare Condiții de angajare — conform H.C.M. nr. 914/968. Statia de sortare a minereului — Galati s 1 angajează : — ECONOMIST NORMARE-SALARIZARE, cu respectarea H.C.M. 914/1968 — MUNCITORI NECALIFICATI D. N.F. „NAVROM“—GALAȚI anunță întreprinderile de stat, cooperatiste, precum și persoanele particulare interesate, că EFECTUEAZĂ TRANSPORTURI DE MĂRFURI generale de orice fel și greutate între porturile dunărene Transportul se efectuează cu șlepul N.R. „ABRUD" și alte vase N R. special destinate. Taxarea se face conform tarifelor stabilite prin H.C.M. 508/1971. Pentru relații suplimentare adresați-vă serviciului co­mercial D.N.F NAVROM GALAȚI, telefon 14664 ; Portul Brăila, telefon 13701 ; Portul Tulcea, telefon 12376, cît și în celelalte porturi. Uzina de fabricație, reparații și montaj pentru agricultură Galați B-dul G. Coșbuc nr. 256 califică prin cursuri de scurtă durată, pe timp de 8 luni, în următoarele meserii : — 80 lăcătuși construcții metalice (dintre care 30 femei) — 30 sudori (dintre care 10 femei) — 30 turnători (dintre care 15 femei) — 30 strungari (dintre care 10 femei) înscrierile se fac pînă la data de 1 noiembrie 1971 Condiții de admitere : 7—8 clase elementare. — Se primesc și absolvenți ai școlii medii—vîrsta 18—40 ani In timpul școlarizării se va acorda o indemniza­ție conform H.C.M. 2105/1969. întreprinderea de reparații construcții GALAȚI str. 1 Mai nr. 67 ANGAJEAZĂ — maistru constructor — gestionar materiale — zidari — tinichigii — izolatori hidro — tîmplari — parchetari — mozaicuri — excavatori st pentru excavator 0,4 m­c Informații se pot obține la sediul întreprinderii. DEȚINĂTORI DE OI! In această perioadă comisiile D.C.A. încheie contracte pentru producția de lună a anului 1972, încheind contracte cu D.C.A., veți beneficia de următoa­rele avantaje : — Scutiri de cote obligatorii. — împrumuturi sub formă de avans de 45 la sută din valoarea contractului. — Prioritate la pășunat. — Prețuri sporite după cum urmează : — Lină merinos cal. I 60 lei per kg — Lină spancă cal. I 50 lei per kg — Lină tigaie cal. I 44 lei per kg — Lină stogașe cal. I 32 lei per kg — Lină țurcană cal. I 30 lei per kg Pentru sectorul socialist prețurile se majorează cu 10 la sută. Producători ! Valorificînd către stat tîna prin încheieri de contracte, vă asigurați venituri sporite în gospodăriile dv. și contri­buiți în același timp la mărirea producției de bunuri de larg consum. Pentru publicitate, adresați-vă ziarului „Viața nouă” Galați, str. Avîntului nr. 20, telefon 11300

Next