Viața Sindicală, aprilie-iunie 1945 (Anul 2, nr. 15-27)

1945-04-01 / nr. 15

Duminică 1 Aprilie I @45 num. I Mp. 4s REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Str. Calomfirescu No. 8 Telefon 3.79.85 Hl Ökq,­xk |ăptăm­ânal cJL Co­n.fledo­ z.alleC Qm&KcJLe. a Muncii din Șicanăn £ a ||| ABONAMENTE: Instituții: 8 luni, lei 4.000 Particulari , 3 luni, lei 400 Cont cec poștal 1393 1 m­uncitori, sprijinit tuia de­­mii. O nouă acțiune a muncito­rimii sindicalizate este în curs de desfășurare. Este vor­ba de acțiunea de sprijinire a campaniei de însămânțare, de ajutorare a țărănimii cu u­­nelte agricole. Multă vreme încă înainte de venirea primăverii, mun­citorii încadrați în Sindicate­le Unite din Arad luaseră ini­țiativa de a ajuta pe țărani, lucrând și reparând unelte a­­gricole, înființând școli de tractoriști. Astăzi, muncitorii din nu­meroase întreprinderi din ța­ră au trecut la sprijinirea prin fapte, pe teren, a fraților lor, țăranii. In fabrici se lu­crează de zor în orele libere pentru fabricarea sau procu­rarea de pluguri, semănători, grape, ranițe, sape și alte u­­nelte agricole. Din ce în ce mai multe echipe de munci­tori pornesc cu însuflețire Duminicile la sate pentru repara uneltele sătenilor, pen­­­tru a le aduce cuvântul lor de îmbărbătare și de îndemn frățesc la muncă spornică. A­­lături de muncitorii manuali, profesioniști și intelectuali sindicalizați, medici, dentiști, surori duc la sate binefaceri­­le îngrijirii medicale. Dumi­neca trecută, numai din Capi­tală au luat parte la această acțiune pe teren echipe de la Ford Româna, Lammet, Le­­maître, S. T. B., Leonida, S. E. T., A. S. A. M., Moara As­­san, Autex și altele. Mulți se vor întreba: oare această acțiune este o acțiune pe linia luptei sindicale, a a­­părării intereselor profesio­nale ale muncitorimii. Fără îndoială că răspunsul cel mai hotărît la această în­trebare îl dă participarea din ce în ce mai numeroasă și mai entuziastă a muncitori­mii sindicalizate la opera de ajutorare a țăranilor în vede­rea muncilor agricole. Muncitorii știu că, fără hrană, nu se poate munci. Fără o hrană îndestulătoare, nu se poate spori efortul fi­zic în muncă. Ei mai știu că, din cauza războiului criminal antisovietic în care au fost târâți de reacționari, din cau­za exploatării moșierești de până acum, țărănimea duce lipsă de unelte agricole. As­tăzi, când datorită luptei dusă de întregul popor, în frunte cu clasa muncitoare, datorită guvernului Petru Groza, ță­rănimea a fost înstăpânită pe ogoarele ce le muncește de veacuri, muncitorimea e con­știentă de datoria sa de a a­­juta pe țărani să se bucure de foloasele reformei agrare. Ajutorul muncitorului este de mare folos. El aduce țăra­nului priceperea teh­nică, meșteșugul său de a lucra cu mai mult spor. El îi pune la dispoziție foloasele uriașe ce le aduce teh­nică modernă, agriculturii. Muncitorul știe că fierul de plug pe care îl ascute va răs­coli mai adânc brazda, va face mai roditor pământul și îi va aduce lui și familiei sale hrana trebuincioasă. Dar campania de sprijinire a muncilor agricole mai are și o altă înfățișare de mare însemnătate. Ajutorul dat ță­ranilor de către muncitori, va face ca hrana ostașilor noștri de pe front să fie asigurată, va grăbi terminarea victori­oasă a războiului împotriva hitlerismului, dușmanul săl­batec al muncitorimii și în­tregului popor român. De a­­ceea, loviturile de ciocane ce făuresc uneltele agricole, sunt tot atâtea lovituri de moarte în țeasta vrăjmașului hitlerist. Ele anunță apropie­rea luminoasei zile a păcii, când întreaga clasă munci­toare va putea porni la mă­reața operă pașnică a recon­strucției țării, își va putea concentra eforturile în inte­resul ridicării nivelului de traiu, al ma­selor muncitoa­re, ,când binefacerile muncii se vor putea revărsa și mai mult asupra celor ce­ mun­cesc. Făurind uneltele de muncă ale țăranilor, ducând în sate cuvântul lor frățesc, munci­torii ajută la întărirea strân­sei legături între toți cei ce muncesc, la consolidarea a­­lianței muncitorilor manuali și intelectuali cu țăranii ce trudesc pe ogoare pentru pâi­nea tuturor. Cele mai arză­toare interese profesionale ale muncitorilor cer întărirea și prefacerea acestei alianțe în­­tr o forță uriașă, care va rea­liza o înviorare puternică a vieții economice și va putea totodată apăra cu puteri spo­rite drepturile tuturor forțe­lor productive. Iată de ce înseși interesele muncitorimii sindicalizate cer continuarea fără răgaz și cu forțe înzecite a operei de aju­torare a țăranilor în muncile agricole. Iată de ce această acțiune muncitorească trebue să cuprindă și va cuprinde ș1 masse din ce în ce mai largi de muncitori manuali și inte­lectuali. Timpul este scurt. De reu­șita însămânțărilor depinde asigurarea hranei poporului, îmbunătățirea condițiilor sale de viață și de muncă, grăbi­rea sfârșitului victorios al războiului. De aceea, fiecare muncitor conștient își va face datoria de a sprijini prin fapte aceas­tă campanie agricolă de al că­rei rezultat atârnă pregătirea­­ unui viitor mai bun pentru poporul român. „T­O­p 111 pentru front, totul pentru victorie!“ Conferința rostita Sa radio de tovf Gh. Stroia, vice­președintele Confederației Generale a Muncii De veacuri întregi poporul ro­mân a trebuit să muncească fără ca să se poată bucura de rodul muncii sale. Un număr restrâns de persoane acaparau tot bunul aces­tui pământ, acestui popor, trăind în belșug și desfrâu, iar marea massă a poporului trebuia să tră­iască în cea mai neagră lipsă și mizerie. Dar pe lângă rodul muncii sale, poporului i se luau și fiii și erau duși în războaie, cari aveau drept țintă, în foarte multe cazuri, să satisfacă oareșicari ambițiuni personale sau familiare ale stăpâ­nilor. In toate războaiele i s’a spus poporului că-și apără pământul și căminul, deci trebuie să lupte și să moară pentru acest pământ. După cum știm, acest pământ nu a fost al poporului român, ci al câtorva moșieri, cari îl stăpâneau aproape în întregime, iar poporul era iobag și silit de moșieri să-l muncească, neprimind în schimb altceva decât o coajă de pâine, un bulgăre de mămăligă și eventual niște ceapă și ceva murături, cu cari să-și întrețină viața de pe o zi pe alta, spre a putea munci și mai departe pe moșiile boierești. ""Această muncă țăranul român o făcea sub baioneta jandarmului și biciul vătafului. Au trecut ani, sute de ani plini de zbucium și lupte până la primul război mondial, la sfârșitul căruia, moșierii români, au trebuit să ac­cepte prima reformă agrară mai serioasă pe întreaga țară. O opera­ție grea, suportată de către aceia cari trăiau în străinătate, unii chiar fără a-și cunoaște moșiile de unde primeau banii în fiecare an pentru a putea face față risipei pe care o desfășurau în marile me­tropole ale Occidentului. Sunt numai patru ani de când stăpânirea reacționară a țăriii ro­mânești a mobilizat poporul sub amenințarea baionetelor hitleriste și sub diversionista lozincă „Pă­mânt și Cruce“ pornind război a­­lături de dușmanii de totdeauna ai poporului român, alături de nemți și de grofii unguri, contra acelora cari în 1918, prin sacrificiile aduse, au înfăptuit visul secular al tutu­ror românilor, unirea Transilva­(Continuare în pag. 5-a) e pmamt Nu arareori ai prilejul să auzi voci compătimitoare care propovăduesc milă și ertare pentru toți cei care au greșit. Poți atunci, să auzi cuvin­te fru­­moase și fraze meșteșugite despre iubire și milă, despre înțelegerea înaltă a greșelilor omenești și necesi­tatea de a ierta celor care au făptuit ceia ce nu trebuiau să făptuiască. Mai mut decât atât, am auzit pe unii care se mândresc că nu pot uri, că nu ar fi în stare decât de acele sentimente înalte care se învecinesc cu dragostea Nu cred că aceștia au dreptate, fiindcă nu îmi închipui că cineva știe să iu­bească fără să știe să urască. Nu știu cum ar putea fi socotit om întreg, acela care nu ar putea să urască, și cum ar putea să prețuiască cineva un asemenea vis. Nu ar fi oare un suflet închircit acela care ar putea să ră­mână nepăsător la nedreptate, la crimă și la infamie ? Nu ar trăda o adevărată mutilare sufletească acela care cunoaște pe cel care făptuește crima și infamia și nu-i cuprinde nă­­valnic simțăminte aprige împotriva criminalului, împotriva ticălosului ? A rămâne nepăsător, fără să te cu­tremure revolta și scârba, fără să te năvălească o ură pustiitoare împo­­triva celor ce atentează la viața semenilor tăi și aceia ce face ca viața să merite a fi trăită, aceasta nu este o însușire. Nu este un merit, ci dim­potrivă. Ce fel de om este acela care nu cunoaște altă reacțiune la nelegiui­rile, ticăloșiile și grozăviile pe care le-au comis criminalii de războiu, decât o imensă nepăsare sau... compă­­timire pentru cei care au ispășit cri­me atât de oribile ? Dar știu că mie și la sute de mii de oameni din țara asta ni­­ se mcrâncenează carnea când aflăm isprăvile Zlăteștilor,, Trepăduși­­lor, Buradeștilor și a Intregei galerii înspăimântătoare de monștri care au mânjit noțiunea de om și de român. Ne covârșește o ură copleșitoare îm­potriva ticăloșilor care au schingiuit, au terorizat și au masacrat oameni nevinovați și fiii cei mai buni ai poporului. Un poet francez spunea că mânia poporului este ca lava vulcanului care mai întâi o pustiește și apoi fe­­cundează. Ura dreaptă împotriva cri­minalilor de războiu, este ca lava vulcanului. Ea se revarsă nimicitoare împotriva celor care au păcătuit îm­potriva pomenirii și a poporului. Ea crează și rodește cdeia de justiție și împinge la înfăptuirea dreptății. Călăul este confruntat cu victima Am fost' la Tribunalului Popo­rului," "Am ăcT multe '"cunoștințe și toate personagii ilustre. Adevărate vedete ale crimei și a infamiei, cum ar spune un ziarist american. Am fost tot timpul mistuit de o imensă și răscolitoare curiozitate. Ii­­ cu­­noscusem pe acuzații care vin în fața Tribunalului Poporului în vre­mea puterii lor, și acolo unde își exercitau cu cruzime și sadism a­­totputernicia în toată plinătatea ei. Cum oare ar fi arătând acum ? Nu puteam să-mi alcătuiesc ima­ginea lui Trepăduș, locotenentul criminal de la Târgul Jiu, fără cio­mag. Așa l-am văzut totdeauna, parcă ciomagul făcea parte compo­nentă din persoana lui fizică. In declarația pe care a dat-o, spune că „Eu (adică Trepăduș) când bă­­team, nu dădeam niciodată cu pal­ma... băteam cu o m­elușe tare“. Trepăduș minte, ca totdeauna. N­elușa era un ciomag noduros, pe care îl mânuia adeseori și cu o perversă voluptate. Cum avea să a­­rate Trepăduș fără ciomag sau fără m­elușe,, cum poate că-i plăcea să-l alinte ?7 Dar Zlătescu, totdeauna despotic și grandoman, ca un dic­tator al țarcului cu oameni care a fost lagărul din Târgul Jiu ? O curiozitate pasionantă asociată cu desgust și ură, m’a mânat pe sălile tribunalului, pline de lume., Oameni de toate felurile și din toate păr­țile. Sunt mulți care au venit să depună mărturii, care au venit să spună ce­ia ce au trăit, ceia ce au vă­zut cu ochii lor și mai ales ceiace au simțit pe pielea și în sufletul lor, în închisorile, lagărele și si­guranțele antonescienilor. Depozi­țiile martorilor se fac în fața a­­cuzatului- îmi povestea un acuza­tor public cât de dramatice și pa­tetice sunt confruntările acestea între victimă și călău. „Aud victima povestind lucruri cumplite, lucruri care te răscolesc și te umplu de o revoltă nemăr­ginita. Chinuri, schingiuiri, masa­cre, înfometări în masă, curg de pe buzele omului și te duc într’o lume fantastică de coșmar și bles­tem. Iar călăul, cu fața puhavă și răvășită de temeri și prevestiri rele ascultă, ascultă mereu grozăviile pe care le cunoaște cel mai bine, fiindcă el le-a iscat. Te aștepți să se prăbușească sub povara remuș­­cărilor, să crape sub greutatea in­famiilor lui. Ei bine, îi vezi pe toți ticăloșii aceștia urmărind cu o concentrare diabolică să dihnească un amănunt pe care ar putea să-l combată, să prindă un fapt pe care ar putea să-l răstălmăcească. Ti­căloșii ăștia nu au nici o conștiin­ță, nu trădează nici o rușine, nici o remușcare pentru crimele lor, ci numai se înverșunează cu o dis­perare de, fiară încolțită să-și sal­veze pielea sau cât s’o putea din pielea lor“. Mâniîî apărării Despre bestiile acestea, vorbesc cei care se perm­e­a pe sălile Tri­bunalului Poporului. Cei mai mulți sunt acei care au venit să dea in­formații, oameni care au simțit în carnea și sufletul lor, ticăloșiile criminalilor de războiu. O categorie foarte interesantă este cea a martorilor chemați de acuzați. Am vorbit cu unul din a­­ceștia. Este un domn elegant care a făcut parte dintr-o comisie de triere a internaților de la Târgul Jiu, în calitatea lui de funcționar al Ministerului de Interne. In trea­­­ căt’^m­­ă" m­ărturisit "că ăCtLTrt ~este epurat... Domnul acesta elegant, Eugen Gheorghe (Continuare în pag. 4-a) Victimele criminalilor de război i­gnu u­rmut muui Călăul este confruntat cu victima. — Martorii apărării — O pâine la 70 de oameni. — „Să te chinuiești și tu cum mi-ai chinuit copiii" Taxa poștală plătită in numerar conform aprobărei Dir. G-le P­­T T. Nr. 58.120­945. LEU m ti a li jgig in Bulgaria M Mrtul Mi­­a Uimii so mi­itoriio­­asai Primirea tovărășească și plină de căldură ce ne-a făcut-o muncitorimea din Bulgaria, imediat ce am pus pi­­picioruil pe pământul țării lor dovede­ște că muncitorimea din Bulgaria este adânc pătrunsă de simțul solidarită­ții internaționale. De la primul con­tact vezi imprimată pe figura munci­torului­ și muncitoarei manuale sau intelectuale, voința hotărâtă de luptă și uită până la moarte contra fascis­mului, care le-a adus sărăcia și a se­mănat moartea groaznică în rândul poporului muncitor de la orașe și sate ucigând bătrâni, tineri, bărbați și fe­mei neiertând nici pruncii din pânte­cele sau brațele mamelor. Nu există familie unde să nu fie unul s­au mai mulți morți în luptă contra bestiilor hitleriste germane sau uciși de cri­minali fasciști bulgari. In toate vitri­nele sediilor sindicatelor, partidelor muncitorești, fabrici și ateliere, vezi zeci și sute de fotografii de eroi că­zuți în luptă contra bestiilor fasciste, vezi în aceste fotografii bătrâni cu barbă albă, tineri, femei bolnave și tinere, mame împușcate cu pruncii în brațe, vezi copii mici de la câteva luni până la cei mai mari. Muncitorii din Rusciuk­ ne-au condus la monumentul eroilor căzuți în luptă cu bestiile fas­ciste germane, și bulgare, mormânt ce este în grădina publică, iar pe mor­mânt vezi buchete de flori proaspete puse de populația orașului în semn de iubire și recunoștință pentru acei ce au căzut în luptă pentru eliberarea lor de sub jugul hitleriștilor din afara și dinăuntrul țării. In tren de la Rusciuk­ la Sofia am fost obiectul unei sincere atenții de simpatie din partea personalului Căi­lor Ferate Bulgare și a pasagerilor din tren, iar în gara Sofia am fost întâmpinați d­e muncitori și munci­­torire cu­ fiori urâmdu_ni-se bun sosit, și special și din partea d-lui Ministru al Propagandei. Desbaterile din congres și hotărî­­rea de luptă contra fascismului ma­nifestată în mod hotărît de către toți delegații, participarea la congres a Regentului Bulgariei, a întregului guvern în frunte cu d. Prim Minis­tru Kimon Gheorghieff, arată clar cât de strânse sunt legăturile dintre popor. Regenți și guvern. Numai da­torită acestei legi­uni poporul bulgar a putut face un pas înainte distru­gând din rădăcini hidra fascistă in­ternă și alungarea fiarei fasciste de pe teritoriul Bulgariei. De remarcat este faptul că în aparatul de stat din Bulgaria nu mai găsești nici urmă de fascist, profascist sau sabotor. Principalii vinovați și-au luat pe­deapsa meritată, fiind condamnați la moarte, iar ceilalți­ au luat ani grei de închisoare. întregul aparat de stat este primenit cu oameni noul, luptă­tori antifasciști hotărîți. Iar în frun­tea instituțiilor sunt puși luptători antifasciști încercați. La acest popor dârz în luptă și hotărît în a-și crai o viață liberă într’un stat democrat și independent am găsit cea mai mare ospitalitate și pe fețele tuturor citeai dorința de a trăi în cea mai strânsă legătură de prietenie cu po­porul român. La fiecare ocazie a­­ceastă dorință era manifestată des­chis și sincer. La congres, la recep­ția dată de guvern în cinstea dele­gațiilor­ străini, membrii guvernului, în frunte cu d. Prim Ministru Gheor­ghieff, și-au manifestat chiaritința­ vie ca prietenia dintre poporul român și cel bulgar să fie pentru vecie. Aceste popoare vecine au numai de câștigat din această veșnică prietenie și ni­mic de pierdut. Aceasta a dovedit-o manifestația călduroasă și plină de simpatie a poporului bulgar în frun­te cu muncitorimea, făcută delegației române la fiecare prilej. Manifesta­ția de simpatie ce ni s’a făcut când am luat cuvântul în Congres și stri­gătele din sală, trăiască poporul român unit” — ropotele de aplauze ce nu se mai opreau, au dovedit a­­ceasta din plin. Marin Fiorea lenesc« § mm în fața mișcării simuioare — Conferință rostită la Radio de Joi­. Gh. Apostol, Președintele Confederației Generale a Muncii — La 1 Septembrie 1944 sindicală din Romania a mișcarea deschis un nou capitol în istoria sa și­ pu­­tem spune capitolul cel mai măreț. La această dată a luat ființă Co­misia de Organizare a Mișcării Sindicale Unite din România, care a stabilit principiile politice și or­ganizatorice ca fundament pe care să se clădească mișcarea sindicală unită. Sarcinile ce și le-a pus Comisia de Organizare a Mișcării Sindicale Unite din România și care au fost enunțate în „Rezoluția“ cu data de 1 Septembrie au fost realizate cu succes. Realizările pozitive cât și părțile negative au fost desbătute pe larg în Congresele unde s’au pus bazele Uniunilor, cât și în Congresul Ge­neral Sindical unde s’au pus ba­zele CONFEDERAȚIEI GENERA­LE A MUNCII. Până la Congresele Sindicale, mișcarea sindicală din România care înglobase peste 500.000 mem­bri organizați, devenise o forță cum țara noastră nu cunoscuse încă. Creșterea din zi în zi a mișcării sindicale, făcea să turbeze reacțiu­­nea în general și partidele istorice în special. Au folosit presa lor de­șănțată, au folosit legionarii în fa­brici și birouri, au folosit și pe miniștrii lor în guvern ca să lo­vească în mișcarea sindicală unită, trâmbițând printre altele că sindi­catele trebuie să se intereseze nu­mai de interesele pur profesionale ale salariaților și să nu facă po­litică. Sindicatele Unite și politica Ce-i determina pe acești indi­vizi să trâmbițeze as­emenea stupi­dități? Nimic altceva decât faptul că muncitorii, funcționarii, ingi­nerii, intelectualii se îndepărtau de politica antinațională, antipopulară a partidelor istorice și prin sindi­catele unite se încadrau mai ac­tivi, uniți în lupta hotărâtă contra fascismului și pentru democratiza­rea reală a țării. In perioada dela 1 Septembrie­­ 1944 până la Congresele Sindicale, cât și în a doua perioadă începută în Ianuarie 1945, când s’au pus bazele C. G. M , Sindicatele Unite au participat în mod activ la toate acțiunile întreprinse de F.N.D., deci au luat parte în mod hotărît la viața politică a țării. Oare a­­ceastă participare activă a Sindi­catelor Unite în viața politică, schimbat cu ceva fizionomia lor de a organizațiuni profesionale? Nici­decum ! Sindicatele Unite nu stau la remorca niciunui partid! Sindi­catele Unite duc lupta, pentru îm­bunătățirea condițiunilor de mun­că și de viață ale salariaților, dar pentru îndeplinirea acestor dezide­rate, sindicatele au înțeles să se alăture și să sprijine politica Fron­tului Național Democrat, să lupte în primele rânduri ale poporului pentru realizarea programului de guvernare a guvernului de con­centrare democratică. Sindicatele Unite îmbrățișează cu căldură pro­gramul de muncă a guvernului și se obligă să ajute guvernului prin toate mijloacele pentru realizarea lui. Această participare activă a Sin­dicatelor în realizarea programu­lui de guvernământ, înseamnă participare activă în viața politică­­ a țării ? Desigur că da ! Corespunde această participare intereselor clasei muncitoare și nă­zuințelor poporului român? Desi­gur că da! Și dacă e așa, atunci Sindicatele vor continua să facă și în viitor aceiași politică ca și până astăzi — politica intereselor clasei muncitoare și a întregului nostru popor. Activitatea Sindicatelor Unite în frunte cu Comitetul Executiv al C. G. M. este cunoscută masselor celor mai largi. Trebuie menționat faptul că Sindicatele — după cele întâmplate la Malaxa, au devenit for­ța cea mai dinamică în sânul poporului român, luptând cu ener­gie crescândă contra reacțiunii, cărui port-drapel a fost și a rămas a Maniu, precum și contra bandelor de fasciști, legionari, ocrotiți, spri­jiniți, ajutați și conduși de către Maniu, Ilie Lazăr, Brătianu. Răsturnarea guvernului prezidat de călăul și asasinul poporului — Rădescu și aducerea în fruntea țării a unui guvern de largă con­centrare democratică, se datorește și Sindicatelor Unite, RAȚIEI GENERALE A CONFEDE­care au dat cele mai mari MUNCII, jertfe în lupta de îngenunchiere a reac­­țiunii și a fascismului intern. Unul din exemplele cele mai elocvente este ziua de 24 Februarie 1945. C. G. M. apreciază la justa lor valoare succesele realizate până a­­cum de guvernul prezidat de d- dr. Petru Groza, încadrarea Ardealu­lui la patria mamă, cât și legifera­rea Reformei agrare, sunt minunate realizări de importanță istorică în viața poporului român. De aceea poporul în frunte cu clasa munci­toare face zid în jurul guvernului, spre a ridica țara din haosul eco­nomic în care a fost aruncată de criminalii de războiu, de toți vino­vații dezastrului țării, oricum s’ar numi, legionari, sau clica reac­ep­ționară în frunte cu Maniu, Bră­tianu și Rădescu. Cot la cot cu țăranii Legea Reformei agrare a pus pe țărani în stăpânirea pământului pentru care au luptat de secole- Lupta muncitorimii manuale și in­telectuale este sprijinire a țăranilor pentru reforma agrară s’a terminat cu deplin succes. Țăranii și-au pri­mit răsplata pentru jertfele făcute de moșii și strămoșii lor în lupta ce au dus-o pentru a fi stăpânii pământului ce-i muncesc. C. G. M. socotește că dacă țăra­nii s’au simțit cot la cot cu munci­torii în lupta pentru pământ, apoi tot cot la cot să se simtă și în cam­pania de însămânțare a acestor păm­mânturi. Pentru aceasta, C. G. M. a hotărît să înceapă o campanie de (Continuare în pag. 4-a)

Next