Viața Sindicală, ianuarie 1949 (Anul 6, nr. 403-425)
1949-01-03 / nr. 403
í 2 PISIRim PIAM Așa cum străluce ziua de vară trează, la fel PARTIDUL . o veghiază, stindardul coloaneiăcărate, cu zorii, grăbite, spre mâine plecate, să poarte victoria PRIMULUI PLAN, de-a lungul noului și mărețului an. Deci pastile, î aleargă spre ziua de muncă plină, s'o purtăm în cântec viciu de mașină, , în nană ne așteaptă, bogăția straturilor de cărbune, și’n fabrici ne așteaptă, gura cuptoarelor, '>'• . ‘ • roșu- tăciune;;tl-gr.i.fe războaiele de țesut grăbite,uzinele........._____________ ____ orașele, I %f și satele ce trebuiesc construite, gândul și brațul n’aibă răgaz, cuvântul. PARTIDULUI, mereu să ne fie în suflete treaz. Wm* 3 •£ 3&1’ wem* Omule, atâtea avem în acest an de făcut, de ȘTEFAN GH'EORGHMJ încât tractorul nu steie tăcut, să umble, să are, cuțitele plugului, . .. oglinzi lucitoare, din brazdă în brazdă să treacă, din zori, până ce ziua cu amurgul sângeriu pleacă. Și eu, , și tovarășii mei, cu toții să muncim cu temei, cu toții spre ziua de mâine, cu holde pline, aburitoare pâine, să facem din plan un an de belșu , fără chiaburi, și făr’ al lor jug. Tovarășilor, REPUBLICII noastre-i durăm temelie, în sufletele noastre PARTIDUL, clocote viața cea vie, în urmă zilele grele rămân, astăzi poporul este stăpân, și drumul anului nou are fața senină ca fruntea muncitorului, când doboară norma în uzină. Pe marginea consfătuirii cu responsabilii culturali sindicali din jud. Prahova La Ploești, îi* localul Tea*trului Muncitoresc- a avut loc zilele trecute* consfătuirea, pe județ a responsabil Boro,culturali [éifcireaH.-iL.gma mrărimi din partea secției de educație și cultură a C. G. M., au luat parte tovarășii Al- Lovin, Vasile Inean și Ion Bunescu. Consfătuirea a fost deschisă de tov. Rădulescu, responsabiuil resortului de educație și cultură din Consiliul Sindical Județean Prahova, care în expunerea sa a făcut o scurtă analiză a activității culturale și a arătat că scopul consfătuirii este de a îmbunătăți activitatea resoartelor de educație și cultură. Discuțiile bogate, purtate în această consfătuire au adus însemnate lămuriri în privința muncii culturaleasupra celor mai potrivite metode de muncă, pentru că resoartele de educație și cultură să poată susține cu cele mai bune rezultate efortul colectiv în producție. In linii mari s’au înregistrat realizări frumoase în munca de educație și cultură a resoartelor sind cale.xofersă . Aproape în toate întreprinderile există collective culturale care se lărgesc necontenit și care antrenează massele lărgi la aceste munci culturale. In județ funcționează 22 cluburi. Sunt mai mullt de 1000 gazete de perete redactate prin grija comitetelor de fabrică. S’a remarcat în special desvoltarea masivă pe care suat-o munca artistică- Există a una mare număr de echipe de dansuri și teatrale, coruri bine pregătite, care au„ dat numeroase festivaluri tovarășilor muncitori.». tiwitt*. In județ ființează multe biblioteci sindicale cu peste 100.000 victuimes' ” . Și în învățământul profesional, în fel de alfabetizare șiîn oarecare măsură — și la școlile de cadre, ■ s’au făcut progresC* * h S’a dus o temeinică muncă de lămurire în rândul massei. In Toate întreprinderile din județ se citesc, în Scânteia“ și >,Viața colectiv, Sindicală“. Conferința cu responsabili culturali a scos însă în evidență și unele lipsuri serioase în activitatea resoartelor de educație și cultură ale sindicatelor din jud. Prahova. Cauza lor constă în unele defecte de organizare a colectvelor, și în insuficienta adâncire a muncii culturale- De aceea, rareori gazetele de perete oglindesc viața și munca din fabrică, și cele mai multe conțin articole vechi. Numărul colaboratorilor se reduce la câțiva tovarăși cari scrii permanent gazeta. Munca de popularizare cărților și de îndrumare a ciatitului e încă slabă. Astfel, în luna Noembrie din 105.000 salariați câți are județul Prahova, au citit numai 9 000. Mai dăinuiește încă în unele locuri,,sistemul de muncă de birou, muncă de suprafață, fără antrenarea maselor largi (cum a fost cazul Comisiei Locale Moreni). Responsabilii culturali nu trebue să uite că misiunea lor este de a ridica conștiința de clasă a celor ce muncesc și de a-i înarma în lupta pentru mărirea producției. Pentru aceasta ,responsabilii trebue să folosească cele mai potrivite metode și să se jească fără încetare de îngrijoră iler necesare pentru îndeplinirea sarcinilor. Ei trebue să-și organizeze colective cât mai largi de colaboratori. Membri colectivelor vor fi recrutați dintre elementele care se evidențiază în câmpul muncii și care arată dragoste pentru munca de educația și cultură. In noua perioadă care se deschide în viața țării noastre prin apliare planului economic, se nasc sarcini noi, mai grele, și se deschid perspective și mai largi pentru munca de educație și cultură. La concluzile discuțiilor, care au prilejuit și un bogat și variat schimb de experiențe, s’a arătat că resoartelor de educație și cultură le revine sarcina de a ridica conștiința de clasă a oamenlor muncii, de a face din activitatea culturală un mijloc de susținere a bătăliei ridicări productivității, subliniind că ele au datoria să îndrumeze și să mobilizeze masele în efortul colectv al clasei muncitoare, pentru îndeplinirea planului economic, pentru construirea socialismului în Republica noatră Populară. P. Ieniță IM HUI eă6 £ xi.-.ee : Colhozul „Tractor“ (Editura „Cartea Rusă”) __-Acțiunea se petrece într-un colhoz din regiunea Gorki, și se ocupă cu viața de toate zilele a țăranului nou, format de organizarea socială cea mai avansată Caracteristic pentru activitatea noului muncitor agricol, este cadrul modern în care se desfășoară munca lui, servită de o tehnică superioară și bazată pe sistemul proprietății obștești — colhoznice. Orizontul lui este astfel cu mult lărgit, interesul individual al țăranului, unindu-se cu interesul social într-o perfectă sinteză. Calitățile profesionale ale oamenilor muncii sunt: dragostea de muncă, dorința de a câștiga cât mai multe cunoștințe de specializare, priceperea înăscută adresându-se unor domenii cât mai largi de activitate. Intr’o suită de schițe unite sub egida unei acțiuni comune, ne sunt descrise succesele la care se ajunge prin muncă susținută și luptă hotărîtă cu greutățile. Autoarea sosită în colhozul „Tractor” vizitează instalațiile exemplar organizate și are câteva convorbiri cu colhoznicii de frunte. Cunoaștem în felul acesta pe președintele Vasile MLhanovici Busaev agronom experimentat, pe ing. Diseev, constructorul hidrocentralei colhozului, pe colhoznica de frunte Claudia Orlova. Peste tot, autoarea întâlnește entuziasm în fața formei colective de muncă sovietică și desaprobare energică pentru munca individualistă, izolată. Ea observă clar rădăcinile puternice cu care noua orânduire s’a împlântat în conștiința omului sovietic făcându-l stăpân și creator de natură. atâtil cărții e sobru, nu lipsit de o undă de poezie. Ne sunt descrise pădurile din Urali în care civilizația socialistă a pătruns schimbând natura primară și îmbogățind-o. 5 miliarde cărți și broșuri tipărite în Uniunea Sovietică în cursul anului 1948 MOSCOVA 2 (Rador). — TASS transmite : Publicarea de cărți și broșuri a sporit considerabil după război în Uniunea Sovietică. Așa de exemplu, numărul edițiilor cărților scoase în 1947 a fost cu 21 la sută mai mare decât în 1940. In cursul anului 1948, publicarea de cărți și broșuri a crescut încă și mai mult. Potrivit cifrelor preliminare, în cursul acestui an au fost tipărite aproximativ 5 miliarde cărți și broșuri. In cursul perioadei Ianuarie — Septembrie 1948 au fost tipărite romane într-un număr de 76 milioane exemplare. Romanul lui Parenco „Fericire” a fost publicat de 22 case de editură într-o ediție totală de 438.000 exemplare. Cartea lui Bubenov „Mesteacănul alb" a fost editată de 16 case de editură în 600.000 exemplare. Romanul lui Boris Polevoi „Povestea unui om adevărat", o carte extrem de populară, a fost tipărită de 20 case de editură în ediții totalizând 560.000 exemplare. ^ A apărut în limbile rusă, română, germană, franceză și engleză .,Pentru pace trainică, pentru democrație populară! Nr 1 (28) București. Organ al Biroului Informativ al Partidelor comuniste și muncitorești Cuprinde : FORȚELE DEMOCRAȚIEI ȘI ALE SOCIALISMULUI CRESC ȘI SE ÎNTĂRESC. Despre bazele ideologice ale Partidului Muncitoresc Polonez Unificat. — Raportul tovarășului B. Bierut prezentat la Congresul de unificare al P. P. R. și P.P.S. — Raportul tovarășului Gh. M. Dimitrov prezentat la al V-lea Congres al Partidului Muncitoresc (comunist) Bulgar. Situația clasei muncitoare din Germania Prietenia cu U.R.S.S. — garanția înfloririi democrațiilor populare. Femeile franceze în luptă pentru pâine, pace și democrație Timpul e cu noi Viitorul culturii aparține socialismului Speranțe socialiste și iluzii capitaliste Noastră” Calea Victoriei nr. 45 și la Lei 12. I. EHRENBURG J. DRDA : D. ZASLAVSKI: Denumite la „Librăria toate chioșcurile — W. PIECK: C. I. PARHON J. VERMEERSCH 9 9 VIAȚA SINDICALA No. m TIMPUL Când regele Filip al IV-lea a aflat despre înfrângerea armatelor sale, a ordonat sase scoată cadranul solar care se afla pe fațada palatului său. ..Când văd umbra alunecând”,—spunea el, — „văd sfârșitul domniei mele’. Mă gândesc acum la adversarii noștri, la cei care se fălesc că dispun de majoritatea voturilor la conferințele diplomatice și care se tem de glasul poporului lor, la scamatorii urnelor electorale, la micii Fauști ai laboratoarelor secrete, la traficanții de conserve de carne și de carne omenească, la toți acei oameni bine puși și bine cărora le place să repete rași că trăiesc în bună înțelegere unii cu alții și că voir să trăiască în bună înțelegere cu toată lumea. Desigur, ei trăiesc în bună înțelegere: regele pietroiului și regele oțelului, republicanul din Nord și democratul din Sud, prim-ușierul Casei Albe și premierul Spaak, generalul Clay și doctorul Schacht, socialiștii francezi și carnetul de cecuri al lui mister Green, generalul Franco și Statuia Libertății. Ei trăiesc în bună înțelegere cu dividendele și călăii,cu Leon Blum și ienicerii turci, cu „declarația drepturilor omului’’ și cu „democrații greci“ care împodobesc tunurile lor americane, nornouțe, cu testele scalpate ale tinerelor fete torturate de ei- în bună înțelegere cu toată lumea! Dar numai cu timpul nu! Dacă ar sta în puterea lor, Pi ar distruge toate ceasurile și ar svârrli în joc toate calendarele- Ar proclama că timpul nu există. Ei știu să facă mină când jocul merge prost; bună vor sărbători cu o veselie de comandă venirea anului 1949; ei au doar multă șampanie, mulți muzicanți tocmiți și mulți lingăi la masa lor. Dar mă îndoiesc că își vor unul altu’a ca anul nou ura să fie cu adevărat nou. Nu vorbesc de Ciang-Kai-Shek — nu-i arde lui acum de felicitări, — și nici de Tsaldaris, care își pleacă urechea mai degrabă la bubuitul tunurilor decât la bătaia ceasului. Nu vorbesc de paiațele tremurânde, silite să râdă atunci când ar vrea să plângă; de Jules Moch — acest Noske în miniatură. model postbelic — care Se închircește superstițios când vede o franțuzoaică , în doliu; ,sau designor Scelba care nu și-a revenit încă de pe urma furtunii de astă vară, când indignarea a răzvrătit orașele Italiei. Nu vorbesc despre dictatorii și semidictatorii din America Latină, fabricați în serie la Washington și care cunosc prea bine natura Vulcanică a solului țării lor. Vorbesc despre stăpâni. Tremură și ei, acești linșări democrați și majori republicani, gentlemanii cu pofte de dihori, dihori cu apucături de tigri, fabricanți de bombe atomice gata să nimicească omenirea, dar care aruncă priviri bănuitoare pe fereastră, se uită chioriș la băiatul de la ascensor, la primul venit: n’e cumva un comun șt? Tremufiră imperialiștii atotputernici, care visează să cucerească planeta și care, până una alta vânează actrițe suspecte, tremură milionarii, care aspiră să devină miliardari și care noaptea văd în vis când pe Micke Mouse prins în flagrant-delict de activi* Din „Pentru pace trainică, mocrație pentru depopulară !‘‘ Nr. 1 (28)tate ant americană, când „vinerea neagră” sau purr și simplu nodul alb al cravatei lor. Ei sunt fericiți că au mai trăit un an, fericiți de bilanțurile lor, fericiți de dividendele lor; și când se felicită unii pe alții în pragul noului an, se gândesc în Ier, poate că anul care-i ținea pe dacă n'a plecat chiar de alinelea! Le place ca predicatori să vorbească despre viața veșnică, dar visul lor e mult mai modest: ei se roagă ca moartea lor să fie amânată" Anul care se încheie a fost un an greu. Priviți înapoi și veți înțelege mâhnirea și mânia oamenilor. Amintiți'vă de bucuria parizienilor întâmpinând libertatea printre baricadele care mai stăteau în picioare; entuziasmul Italienilor care ardeau Ducelui, încrederea portretele tuturor mamelor strângând în brațe, fericite, pe copiii lor, ușurarea oamenilor din lumea întreagă care surâdeau muncii și fericirii. E atât păcii, de mult de când s’au petrecut toate acestea? Abia trei sau patru ani... Ce a adus lumii 1948? La începutul anului 1948 se vorbea cu insistență despre „pericolul de război”; aceleași cuvinte odioase marchează și sfârșitul său. Ele ne vin din America pe toate undele, lungi și scurte, le culeg linotipiștii dela toate ziarele, le înregistrează stenografele dela toate congresele, dela toate sesiunile, dela toate, conferințele. Ele sunt rostite cu suspine ipocrite și tainice speranțe, lumea banilor, a cruzimii și a minciunii această lume condamnată, crede că-și poate existența agitând fără prelungi încetare spectrul războiului, care face pe oameni să-și piardă capul. Să aruncăm o privire asupra istoriei anului trecut, țesută din ură și perfidie. Unchiul Sam se travestise în Moș Crăciun. Dar zorzoanele au căzut repede și Europenii au văzut că în tolbă unchiul (sau moșul) avea pe lângă făină de porumb și bretele de proastă calitate, niște daruri neașteptate, planuri de baze militare, impozite noi, șomaj, gaze lacrimogene, uniforme pentru Englezi, pericolul german pentru Francezi, puțin aur pentru nonagenarul Sophylis și puțin plumb pentru tânărul cioban din Thesalia. Sub ochii popoarelor înmărmurite, imperialiștii americani creau bac militare, elaborau planuri de mobilizare. „Curând vor cădea undeva bombe’’, trâmbițează Muncii, membru al Congresului, adăugând ca un șarlatan patentat ce este: „Avem șanse 73 până la 87V de a câștiga războiul”. Amiralul Zaharias bâlbâie cu sfială: „Suntem în posesia unei arme cu ajutorul căreia putem nimici oamenii, animalele și plantele de pe orice teritoriu“. Profesorul Oppenheimer, un apostol al războiului atomic, ne împărtășește visul său: „Apăsând pe un buton, pot să nimicesc în 24 de ore șaptezeci de milioane de oameni”. Americani sunt desprinși cu expresia „a apăsa pe buton”. George Eastman, fondatorul Casei Kodak, care a sfârșit prin a se sinucide, acoperea toate gardurile din America cu reclamele lui: „Apăsați pe buton, restul îl vom face noi”. Imperialiștii din Statele Unite știu bine că profesorul Oppenheimer calcă pe urmele lui Tartarin. Ei spun cu un aer protector statelor vasale: „Noi vom apăsa pe buton, iar voi veți face restul, veți merge la atac, veți arde în văzduh, vă veți veți înneca în mări, veți îngheța pe pământ... Noi vom apăsa, iar voi veți muri“... Fără a se mulțumi cu țările pe care le-au cumpărat, imperialiștii americani continuă să recruteze mercenari- Domnul Farley, proprietarul firmei ,,Koca-Rola’’ și unul din marii trăgători de sfori ai partidului democrat, a plecat în Spania. El a dus tratative cu generalul Franco De astă dată, domnul Farley nu vindea marfa lui; el cumpăra sângele Spaniolilor. D-l Farley a spus: „Cinci sute de milioane dolari pe an“. Măcelarul Franco a răspuns zâmbind: ,,Cinci sute de mi de soldați sub arme”. O mie de dolari de cap — ei sunt foarte generoși de felul lor... Intre timp, mareșalul Montgomery era însărcinat de șefii săi americanii să încheie o alianță militară cu generalul Baros Rodriguez: Intr’o gospodărie bună orice poate fi de folos, chiar și soldații portughezi... In cursul anului trecut, țările Americii Latine pierdut ultimele rămășițe și au de independență Washington-ul a cumpărat, pe cei care puteau fi cumpărați și i-a înlăturat pe cei incoruptibili. Președintele Statului Chili, Gonzales Videla, pe care l-au adus la putere masele populare, căzut la învoi"1"“ cu yankeii. El a înțesat închisorile cu alegătorii săi de ieri și a încredințat apărarea țării unor străini- Președintele Venezuelei, Remullo Gallegos, nu s’a lăsat cumpărat; el e un democrat cinstit, un bun scriitor și un om curajos. La ultimele alegeri a întrunit 70%% din voturi. Atunci „democrații” de la Washington, caire țipă pe toate undele — lungi și scurte — că ei respectă voința popoarelor și drepturile națiunilor mici, mi s’au sfiit să-l înlăture. Un prieten mi-a povestit că vizitând odată o casă de nebuni, a rămas puțin în urma medicului. S’a apropiat de el un necunoscut. ..Eu sunt medicul șef”, a spus el și l-a condus apoi prin săli dându-i explicații. „Acesta e un schizofrenic, celtălalt are mania grandoarei”, până când în cele medicul dim urmă a revenit adevărat care i-a spus: „la seama, cel mai periculos, e nebunul se crede doctor”, îmi amintesc de această întâmplare când aud povestindu-se cum din Mississipi vor să-i rasiștii de ce pe cei din Bavaria oricum prietenii lui Parnell Thosimas îi reeducă pe amicii lui Josef Goebbels. Dealtminteri, farsa denazificării se apropie de sfârșit. Magnații Ruhrului zâmbesc satisfăcuți, au scăpat cu o mică spaimă. Generalul Clay a grațiat-o de curând pe Ilse Koch, femeiacălău, căreia i-a mers vestea pentru că făcea abat-jour-uri de lampă din pielea dețimrnților. Și nu pentru că generalul s-ar fi lăsat înduioșat, gestul a fost calculat- Revista catolică „Esprit” a observat foarte just că nu se poate lupta împotriva fascismului fără o înțelegere cu comuniștii, tot așa cum nu se poate împotriva comuniștilor lupta fără sprijinul fasciștilor. Imperialștii americani care tesc o nouă „Cruciadă” pregătint in căutare de „cruciați”, și o Ilse Koch e bună pentru ei... Generalul Halder, una din stelele Reichswehr-ului, a ținut de curând o conferință de presă la proprietatea lui, nu departe de Frankfurt. Și-a oferit serviciile sale Americanilor. Are un stagiu frumos: câte sate Și orașe rusești a ars el! „Puterile occidentale trebue să atace” —a declarat el cu mult temperament — „acesta e cea mai bună apărare.” Și nu s’a scumpit la sfaturi: „Cel mai bine ar fi de a folosi bazele din Iran sau de pe litoralul Mării Negre”. Ce să mai adaugi la asta ? că „social-democratul” Büchler declară pe un tom amenințător: „Dacă nu ții se dă Breslau și Koenigsberg-ul, um al treilea război mondial este inevitabil”? Sau că „national-democratul” Karl Schaefer cere Metz și Strassburg-ul? „într’un anumit sens, noi suntem americani”, a declarat nu de mult generalul Franco. Se gândea la comuniștii împușcați și la dolarii făgăduiți. „într’un anumit sens, sunt și eu americană”, poate spune la rândul ei lise Koch când citește Frankfurter Rundschau la lumina dulce a unei lămpi cu abat-jour din piele de om. Raportul ministrului de război al Statelor Unite arată cu cinism rolul pe care trebue să-l joace țările căzute sub stăpânirea noilor pretendenți la dominația mondială: „Ele pot fi comparate cu pionii unui joc de șah, care servesc ca să-u acopere pe rege. Posibilitățile lor sunt foarte limitate, dar atâta timp cât sunt la locurile lor și-l apără pe rege, acesta e în siguranță”. Sărmanul domn Kevin își dă atâta osteneală ca să ia un ton demn de o mare putere, și iată că i se spune că nu e nici măcar un nebun, că nu e decât un simplu pion. Anul trecut popoarele vândute și trădate de guvernanții orbi sau necinstiți au golit încă odată cuipă amărăciunii. In Franța, capitulanții de ieri pozează în învingători: nu e lună în care să nu fi repurtat „victorii” muncitorilor dezarmați. asupra Au făcut uz de tancuri împotriva minerilor și, vrând să-l întreacă pe Stülpnagel, au stropit cu sânge francez străzile orașelor din Franța. A curs sânge și în Italia, unde poporul, revoltat de uneltirile neofasciste și ale trădătorilor de totdeauna, de atitudinea nunțiilor americani și foametea din țară, s’au ridicat în repetate rânduri pentru apără drepturile călcate a și în picioare. In Grecia, pământul ars de soare era roz; el roșu acum, roșu de sânge- Tot e ceea ce s’a spus despre „drepturile omului” n’a împiedecat pe oamenii americanilor să ucidă în massă institutori și muncitori, studente și ciobani, în orașe și în munți, în lupte și în temnițe, și toate acestea, cu excelente gloanțe „democatce” americane- Fasciștii germani, SS ii, călăii din Oradour și Licite, purtând uniforma străine franceze au „Legiunii masacrat oameni lipsiți de apărare în Viet Nam, iar un ilustru poet francez a scris ode în onoarea asasinilor. Tot anul a curs sângele în Palestina, în India, în Malaia, Francez sau indian, evreesc sau chinez, grec sau italian, acest sânge a curs pentru că așa a vrut America și pentru gloria Americii. Dar ce a adus acest an tulbure Americii însăși? Abatele Boulier, profesor la Universitatea catolică din Paris, scrie: „In Statele Unite domnește panica, o panică artificial provocată, fabricată, propagată Acolo se vinde acum războiul cum se vinde săpunul de bărberit”. Da, în America le e frică tuturor, și celor care sunt înșelați. Potentații Americii văd indignarea popoarelor, văd semnele pe care foamea și mânia le pun pe obrazul Europei ruinaite, văd furtuna care suflă deasupra Asiei deșteptate; văd calmul sobru al omului sovietic. Și văd de asemenea dezorientarea americanului mijlociu, nedumerirea lui care se transformă în neîncredere, neliniștea lui surdă. Frica îi cuprinde pe cei care sunt denumiți atotputernici. Ea îi face să-și piardă capul: ei rostesc discursuri belicoase, amenință cu bomba atomică și, cuprinși de groază, văd „roșii” pretutindeni: nezvela, în studiourile In Vedin Hollywood și până și sub patul lorînnebuniți, ei se dedau, în zgârie-norii lor, la interogatorii medievale, invocă charta libertăților pentru a înscena procese care l-ar putea face invidios pe Hitler. Trimit pe banca acuzaților comuniști a căror singură crimă este de a avea idei marxiste. Dacă în 1948 guvernul Statelor Unite a îndrăznit să însceneze „procesul celor doisprezece”, aceasta nu a fost pentru că se simțea puternic, ci pentru că îi era frică, îngrozitor de frică. Totul le inspiră teamă: recoltele din UR S.S. și romanele lui Fast, minerii din Chili și Charlie Chaplin, comuniștii din Franța și criza din America, propunerea sovietică de reducere a înarmărilor și grevele din Detroit. Ei îndeamnă la război și le e frică de război- Se jură că apără pacea, dar se tem de ea mai rău decât de război- Să nu creadă cititorul că mă las ispitt de dorința de a obține efecte de antiteză. Iată o telegramă, foarte puțin poetică, expediată din New York, la 10 Noembrie, de Agenția Economică și Financiară: „Acum, reprezentanții cei mai de vază ai lumii financiare cred că nu este exclus ca anul 1949 să fie un an al , fricii de pace” (peace scare)”Aruncând o privire asupra anului care s’a scurs, putem spune: a fost un an aspru, dar așa cum a fost, a lucrat pentru roi pentru oamenii viitorului. Mult sânge a curs în acest an și multe lacrimi, multă amărăciune a cășunat, dar a dus la disperare pe adversarii noștri Și ne-a uins mai strâns, ne-a călit, ne-a dat puteri noi Calomniatorii pretind că muncitorii francezi au fost învinși. Ei își prăznuesc „victoria” asupra minerilor. Ei nu vor să înțeleagă că lupta a unit poporul francez, a smuls masca de pe fața spărgătorilor de greve și a trădătorilor, a făcut să se nască noi mâni și noi speranțe- „Tuciurii” 1, se spune în Franța minerilor; putem spune acum că domnului Jules Moch nu-i este mai puțină frică de „tuciurii” decât îi este plantatorului din Mississipi de oamenii cu piele neagră. Mândra Italie nu a fost îngenunchiată. Când niște derbedei au ridicat mâna asupra lui Togliatti, un val de indignare a sguduit întreaga țară- iar guvernanții ei, devotați „Bisericii romanocatolice militante”, și sectei militante deja precum Washington, erau departe de a avea un aer martial. Ei înțelegeau ce furtună s-ar deslănțui dacă ar îndrăsni să atenteze la onoarea și conștiința Italiei. La sfârșitul verii, posturile de radio americane anunțau lumii că toți insurgenții greci au fost nimiciți. Două luni mai târziu ele au fost nevoite să transmită un comunicat al Statului major al monarho-fasciștiilor cum că insurgenții așaziși „nimiciți” trecuseră la ofensivă. E pare nevoie să amintim ceea ce a adus anul trecut șerifilor americani din China? Oricât ar fi de obișnuiți diplomații americani cu ritmurile vertiginoase, cursele de automobil și urmăririle pe ecran, ei nu s’au putut ține de administratorii lor chinezi care fugeau de le scăpărau călcâimli. Ol*) In țările de democrație populară, marea ofensivă a Departamentului de Stat nu s’a soldat decât cu câteva mici procese. Domnii din Wall-Street au putut constata că popoarele nu sunt ca membrii Congresului, nu le poți câștiga cu dolari. In Cehoslovacia s’a întărit puterea oamenilor muncii, iar Washingtonul nu s-a ales decât cu niște trofee duboase — vreo sută, două de noi linge-blide- Renașterea Varșoviei și Wroclawului, recolta bună din România, noile fabrici și căi ferate din Bulgaria — toate acestea nu pot fi considerate, desigur, victorii ale imperialismului american. Nu mai vorbesc de UR S.S., prin însăși natura sa. Statul nostru îi duce la disperare pe regii de peste Atlantic. Ei credeau că vor semăna printre noi pan’ca, dar noi continuăm să trăim, să clădim orașe, să scriem cărți, să creștem copii. Fabricanților de bombe atomice, care pretind „că ajunge să apeseze un buton”, noi le-am răspuns printr’un plan grandios de luptă împotriva secetei, ne este ușor să refacem Nu o țară pustiită de război, ne avem încă destul timp pentru odihnă; dar când privim îndărăt, vedem că suntem mai puternici astăzi decât acum un an. Am mai câștigat un an- Noi nu suntem ca Filip al IV-lea: iubim timpul pentru că merge înainte. In Statele Unite s’au schimbat multe lucruri în cursul acestui an. Americanul mijlociu se orientează greu în politica internațională, dar el are și inimă și minte; el dovedit că nu-i place lozinca a „ajunge să apăsăm pe un buton”; el a dovedit că, vorbindu-i de război, e greu să-l mâni la război, și nici măcar la ume. El nu e încă prea știutor, acest american mijlociu, dar e de o sută de ori mai civilizat decât un Parnell Thomas, și el a dovedit că interogatoriile medievale sau tribunalele care amintesc de inchiziție nu sunt pe placul său. La sfârșitul anului s’a portu a observa o anumită zăpărceală în rândurile imperialiștilor balicoși. De câte ori n’au repetat ei că participarea comuniștilor la guvernul uneiai sau altei țări constitue un pericol pentru pace. Noi a tat cum au șantajat ei n’am pe italienii și francezii înfometați. Iată însă că d-l Hoffman principalul reprezentant al cămătarilor americani, declară în mod public, că ar fi bine ca în guvernul chinez să intre și comuniști. Ceri sugerează oare domnului Hoffman idei atât de lberale? Spectacolul mercenarilor Americii care fug de le scapără călcâiele. Ei trebue să bată o retragere nu numai în China ci chiar și acasă !« ei au „amânat” procesul conducătorilor Partidului Comunist, sub pretext că Foster e bolnav. Acest gest nu va înșela pe nimeni; nu e vorba de sănătatea lui Foster ci de deși gustul pe care acest proces îl inspiră oricărui american cinstit. Nu am nimic de obiect al unor retrageri de genul acesta; se găsesc mult mai decente decât toată vorbăria cu privire la distrugerea a șaptezeci de milioane de oameni sau decât lucrările „Comisiunii pentru activitatea antiamericană”. Și de asemenea nu aș avea nimic împotrivă ca anul 1949 să devină pentru imperialiștii americani un an al „fricii de pace”. Cu cât această frică o va face să tremure mai mult, cu atât mai linești te vor putea privi mamele jocul copiilor lor-Cine știe, poate că domnul Hoffman va trebui să mai facă și alte declarații neașteptate, nu numai în China, dar și în Europa? Poate că Americanilor va începe să le ie rușine nu numai cu Thomas sau cu Mundt, ci și cu d-l Dulles? Căci chiar de a-i sfărâma toate ceasurile, vremea nu o poți opri în loc. In ultimul său poem . Să se deștepte pădurarul”. Pablo Neruda scrie: „In trei încăperi d'n vechhul Kremln Locuește un om căruia ii zce Iosif Stalin Noaptea târziu, lumina mai lucește la fereastra lui..“ Tot anul această fereastră a luminat ca un far: lumina ei a luptat cu ceața galbenă sângerândă, cu noaptea Americii. Această lumină strălucește în pragul anului nou și ne umple de încredere. Noi știm bine că anul nou e cu nod, că timpul e cu nod, j E CUN de ILYA EHRENBURG