Viața Studențească, aprilie-iunie 1982 (Anul 27, nr. 14-26)
1982-04-07 / nr. 14
La Sibiu și la București, în cadrul manifestărilor dedicate de studenții comuniști ai României socialiste aniversării a 60 de ani de la crearea U.T.C. și a 25 de ani de la înființarea U.A.S.C.R., creația și cercetarea științifică studențească au ocupat locul central, demonstrînd incă o dată modul în care tineretul universitar înțelege să transpună kn viață politica P.C.R.; să se integreze eforturilor întregului nostru popor dedicate îndeplinirii Programului partidului, hotăririlor adoptate la cel de-al XII-lea Congres al P.C.R., acționînd in conformitate cu cerințele puse în fața învățâmîntului nostru superior de conducerea de partid și de stat privind integrarea cu cercetarea și producția. în același timp, respectiv odată cu luna februarie, au început deja să se desfășoare fazele pe facultăți ale concursurilor profesional-științifice ale studenților, obiectivul acestora fiind de asemenea orientat în direcția continuei ridicări a nivelului pregătirii profesionale a studenților, prin stimularea spiritului de emulație caracteristic oricărei întreceri. Probele și temele concursurilor profesional-științifice, la disciplinele la care acestea se organizează, sunt destinate, in primul rind, dezvoltării gîndirii științifice, a spiritului de sinteză și de discernământ al studenților, a capacității lor de a rezolva problemele teoretice ale specialității in care se pregătesc printr-o gîndire interdisciplinară. Vor ciștiga, evident, cei ce vor găsi soluțiile cele mai „elegante“, respectiv cele care conduc la rezultat intr-o manieră originală, cu maximum de simplitate, deci de eficiență în utilizarea cunoștințelor acumulate in facultate. Desfașurându-se de-a lungul lunilor februarie-aprilie, aceste concursuri se vor finaliza în fazele naționale, la care vor participa primii clasați la fazele pe institute și centre universitare, faze naționale care se vor desfășura după cum urmează: Matematica — la Universitatea Cluj-Napoca, Chimia — la Institutul politehnic Iași, Fizica— la Universitatea București, Mecanica, Rezistența materialelor și Bazele electrotehnicii — la Institutul politehnic Timișoara — toate având loc în zilele de 8—9 mai 1982 —, concursul la profilul de Medicină și Farmacie, în zilele de 7—8 mai — la I.M.F. Tg. Mureș, seria fiind deschisă de profilul Agronomic care își va desfășura concursul la Institutul agronomic „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, în zilele de 2—3 aprilie. Se înțelege de la sine că organizarea și buna desfășurare a acestor concursuri reprezintă o sarcină de maximă actualitate pentru comisiile profesional-științifice ale Consiliilor A.S.C. și U.A.S.C. din facultăți și institute, pentru ca rezultatele ce se vor obține să reprezinte un salt calitativ în pregătirea profesional-științifică a studenților, o nouă dovadă a maturității de gîndire și a nivelului superior de pregătire a acestora. „Viața studențească“ U. S. S. M. — medicii stagiari în fața probei profesionalismului Joi, 25 martie, în Amfiteatrul Spitalului Municipal a avut loc ședința inaugurală de prezentări de cazuri clinice pe care le vor susține — de acum înainte săptămînal — medicii stagiari de pe întreg teritoriul Capitalei. Au fost prezentate în acest debut științific citeva comunicări ale medicilor stagiari ce lucrează in mari clinici bucureștene, materialele fiind însoțite de numeroase documente, exemple de radiografii, explorări morfofuncționale paraclinice moderne etc. Au fost apreciate ca deosebit de interesante acele cazuri clinice ce necesitau confruntări chirurgicale și histopatologice, precum și cazurile ce au o deosebită notă de dificultate in elaborarea diagnosticului. Cadrele didactice, șefii de lucrări, medicii specialiști ce conduc activitatea stagiarilor au salutat această inițiativă a R.S.S.M.-ului, ea fiind în prezent singura formă de cerc științific integrat, care suplinește intr-un fel o pregătire de cercetare științifică și aplicații practice post-universitară. Avind în vedere faptul că toate prezentările de cazuri clinice sunt însoțite de avizul obligatoriu al profesorului sau conferențiarului șef de clinică, și tematica deosebit de variată ce va sta pe masa de lucru săptămînală a acestui cerc științific, debutul său se înscrie în formula probării înaltului profesionalism pe care trebuie să și-l asume cu răspundere viitoarea școală de medicină românească. Iată pentru ce un sprijin real și constant din partea conducerii I.M.F.-ului, a Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației și învățămîntului este un deziderat ce nu trebuie să rămînă doar pe hîrtie. Sperăm ca în viitoarele ședințe el să se transpună intr-o modalitate de lucru și mai eficientă, într-un stimul profesional pe care-1 așteptăm cu toții. A.M.S. 2 Academicianul Caius Iacob la 70 de ani ÎN URMA CU 70 DE ANI I Aradul primea In rindurile locuitorilor săi un nou copil trecut, in registru primăriei sub numele de Caius Iacob. Atunci la 20 martie 1912, cine ar fi bănuit că peste șapte decenii, Aula Universității bucureștene și apoi cea a Academiei R.S.R. se vor dovedi neincăpătoare pentru sutele de cadre didactice, specialiști, cercetători, care vor omagia cu emoție pe ctitorul școlii românești de matematică-mecanică, academicianul Caius Iacob. Toți cei care au rostit calde alocuțiuni și tradiționalul „La mulți ani", colegii de generație: acad Șerban Țițeica, acad. Nicolae Teodorescu, acad. Dumitru Dumitrescu, sau de breaslă : acad. Octav Onicescu, precum și mulți dintre foștii săi elevi în personalitatea au recunoscut ca, o continuatoare demnă a generațiilor de cărturari ardeleni, care cu trudă și jertfă in planul vieții personale, au purtat flacăra științei in ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei. De la bacalaureatul luat cu cea mai mare medie pe țară, in 1928, la licența susținută la Facultatea de matematică a Universității din București, sub conducerea regretatului Victor Voikovici și până la eminenta dizertație condusă la Paris de către nu mai puțin celebrul profesor Henri Villat, profesorul Caius Iacob a străbătut traiectoria unei vieți închinate in întregime științei și școlii românești, căreia i-a dat un nou de tip de specialist : mecanicianul, deopotrivă teoretician și practician la granița a două discipline: matematică-mecanică. Cei peste 40 de doctori formați de către profesor, colocviile naționale de mecanică pe care le organizează anual, cele peste 300 de lucrări științifice purtînd marca originalității, sutele de studenți formați in spiritul dragostei pentru cercetarea științifică, sunt doar citeva din acele virtuți care au conturat nobile totdeauna personalitatea unui profesor complet. In cuvîntul său, acad. Caius Iacob a evocat nu întimplător „școala" care l-a format oprindu-se cu recunoștință pioasă asupra memoriei tuturor celor care l-au inițiat, de la renumitul dascăl ardelean Iosif Moldovan și pină la Victor Vâlcovici. După cum nu întimplător André Gide cindva că „arta se naște nota constrîngere și moare din din libertate" Bineînțeles, constrângerea era privită drept necesitate interioară, stimul permanent pentru creație. zindu-l pe cunoscutul Parafrascriitor francez am putea spune și noi că pentru acad. Caius Iacob „constringerea" s -a confundat cu dăruirea totală pentru școală și știință. Iar reprezentanții săi i-au adus supremul omagiu prin organizarea unei sesiuni științifice jubiliare cu peste 150 de comunicări din domeniul mecanicii matematicii, reunind specialiști din toate marile centre universitare ale țării, și dovedind că în țara noastră există în prezent o puternică și prestigioasă școală românească de mecanică-matematică al cărui promotor este academicianul Caius Iacob. Aura Matei SAVULESCU cititorii au Referitor la articolul „Peripețiile disciplinei“, apărut în revista D-voastră din 20.01.1982, vă facem cunoscut că analizînd cele relatate referitor la întârzierea tov. prof. dr. ing. V. Tabără, la orele de predare a proiectelor de an ale grupei 643 Db, s-a constatat că acestea au fost rezultatul unei tratări formale a conținutului unor activități desfășurate cu studenții din partea tor reporteri. Facem această precizare întrucît predarea proiectelor de an nu poate fi încadrată riguros în programul orar, fapt pentru care au fost prevăzute și comunicate din timp, ore și zile de predare a proiectelor atit în cadrul orarului, cît și în afara acestui program (exemplu — 15.01.1982 și 16.01.1982) fără a se face diferențierea pe grupe de studiu. La predarea proiectelor se impune verificarea acestora și analiza activității fiecărui student, luînd în considerare întreaga activitate desfășurată pe parcursul semestrului, precum și modul în care a fost finalizată. Ca urmare, discuțiile care se poartă cu studenții nu se pot încadra limitele a două ore, ceea ce în făcut ca primirea și notarea proiectelor grupei 642 Da, programată înaintea grupei 643 Db, să dureze peste ora 11:30, fapt constat și de tovarășii reporteri. Primirea proiectelor celor două grupe, s-a desfășurat practic fără pauză, tovarășul profesor trecând doar de la o grupă de studenți la alta. Precizăm că predarea proiectelor terminate de studenții grupei 643 Db s-a desfășurat pînă la ora 15.20, deși activitățile didactice, corespunzător orarului, se încheiau la ora 13.30. Studenții care nu au reușit să termine proiectele pînă la data de 14.01.1982, au fost programați din timp pentru ziua de 16.01. 1982 ora 13.30 în afara programului orar, râspunzînd în acest fel Indicațiilor Ministerului Educației și învățămîntului și Comitetului de Partid al Centrului Universitar București, cu privire la sprijinirea studenților pentru a-și încheia toate lucrările practice cu o săptămână înaintea sesiunii de examene. Prin urmare, în ziua de 14.01.1982, nu s-a făcut verificarea prezenței așa cum se arată în articol, deoarece ședința era destinată numai predării de proiecte de către studenții care le-au finalizat, ceilalți avînd posibilitatea să le predea și în zilele de 15 și 16 ianuarie 1982. Este bine de reținut și faptul că toți studenții grupei la care se referă articolul, ca și de altfel studenții celorlalte grupe au predat proiectele obtinând rezultate bune și foarte bune. In încheiere, apreciind sprijinul pe care articolele din revista D-voastră poate să-l aducă perfecționării procesului de învățămînt, considerăm necesar să subliniem faptul că aceasta se realizează numai dacă cele relatate sînt rezultatul unor Investigații în cunoștință de cauză și nu formale. Sîntem convinși că în viitor se vor lua măsurile cuvenite pentru a se evita transmiterea unor informații eronate iar pentru cazul relatat rugăm a se face rectificările de rigoare: Decan, Prof. dr. ing. AL. RADULESCU Șef catedră, Conf. dr. ing. V. MORARU TOVARĂȘE REDACTOR, Mii de studenți ieșeni au așteptat cu nerăbdare o nouă etapă pe „Centrul Universitar“ a concursului „Gaudeamus“, concurs apare în Centrul universitar Iași devenit tradițional și prin atmosfera pe care o are în rîndul suporterilor. Semnificativ în acest sens era rivalitatea dintre Electrotehnică și Medicină, dar anul acesta, spre dezamăgirea tuturora, această confruntare nu a mai avut loc. Un lucru nu l-am înțeles, acela ca în acest concurs să se întîlnească două facultăți aparținînd „Institutului politehnic” (Electro, și Construcții). Nu credeți că pentru reușita spectacolelor atît de pe scenă, cît și din sală trebuie să se țină cont și de acest lucru ? Intrucît zarurile au fost aruncate, acum — cine știe? — s-ar putea la apariția acestui „semnal“, dar și la o vorbă bună din partea dumneavoastră la adresa organizatorilor, s-ar putea, zice programa o întîlnire în afara concursului între Electro și Medicină, pentru a satisface și dorința maselor largi de studenți, care așteaptă cu nerăbdare această clipă. Vă mulțumesc anticipat, grosu ulise, str. Codrescu 14, cămin E 2, camera 44, Iași Timpul (XIV) . Un AN ÎNAINTE de a muri, marele matematician german Hermann Weil (1885—1955) a ținut la Universitatea din Lausanne (Elveția) o conferință în care a relatat aventura sa intelectuală, de-a lungul unei vieți care a dăruit științei o operă monumentală (originalul german al textului a apărut în Studia Philosophica, vol. lb, 1955 ; o versiune în limba engleză, sub titlul „Insight and Reflection“ a fost publicată în antologia The Spirit and the uses of the matematical sciences, editată de Th. L. Santy și F. Joachim Weyl, Mc Graw-Hill, New York 1969, p. 281—301). Cel care in 1930 se întorcea de la Zürich la Göttingen pentru a deveni succesorul lui David Hilbert, dar care numai trei ani mai tîrziu se vedea obligat să părăsească Germania, revoltat de rușinea pe care hitlerismul o adusese asupra acestei țări, acumulase o experiență științifică și filozofică fundamentală, in mare parte dedicată problemelor spațiului și timpului. H. Weil fusese în tinerețe un mare admirator filozofiei lui Kant. Școlar fiind, găsise în casa părinalilor săi o copie a unui comentariu asupra Criticii rațiunii pure. Ideile lui Kant privind idealitatea spațiului și timpului îl captivaseră. I se părea pe deplin plauzibil faptul că spațiul și timpul nu sunt inerente obiectelor unei lumi care există independent de ceea ce noi conștientizăm, ci mai degrabă sunt forme conceptuale avînd sediul in intelectul nostru. „Cee ce ordonează percepțiile noastre senzoriale nu poate fi tot o percepție senzorială , rezultă că, deși aspectele materiale ale aparențelor ne sunt date numai a posteriori, formele acestor aparențe trebuie să fie prezente în minte a priori, deci capabile de a fi contemplate independent de orice percepție senzorială“. Așa își explica H. Weil, la vremea respectivă, faptul că principiile de bază ale geometriei ne apar de ..o evidentă imediată și constrîngătoare, fără a fi nevoie să recurgem la experiență“. Kant diferenția judecățile analitice, care nu fac altceva decât să specifice ceea ce este deja conținut în concepte (de exemplu „Un obiect rotund este rotund“, „Dacă Socrate este un om iar oamenii sunt muritori, atunci Socrate este muritor“) de judecățile sintetice, cum ar fi legea newtoniană a gravitației. Faptul că judecățile analitice sunt validate a priori, independent de experiență, este de așteptat. Dar enunțurile geometriei furnizează un exemplu de judecăți sintetice care, in ciuda caracterului lor sintetic, prezintă pentru Kant, o validitate a priori, deci nu sunt bazate pe experiență și nici nu pot fi invalidate de vreo experiență. Cum poate avea un caracter aprioric o judecată sintetică ? Iată o întrebare crucială a filozofiei kantiene. Weil mărturisește că a avut dificultăți nu atît cu această întrebare ci cu schematismul conceptelor pur mentale. Prima zdruncinare serioasă a convingerilor kantiene ale lui H. Wies este determinată de studiul cărții lui Hilbert privind fundamentele geometriei. Această replică îndepărtată la mentalitatea euclidiană conduce la o nouă viziune axiomatică, în care, pe o bază aritmetică, devin plauzibile diferite geometrii ciudate, ce se adaugă geometriilor neeuclidiene descoperite cu aproape un secol mai devreme. Fată in fată cu ideile lui Hilbert, filozofia lui Kant și-a pierdut pentru Weil orice credit. „Vasalitatea lui Kant față de geometria euclidiană mi se părea acum naivă“ mărturisește Weil și continuă : „filozofia kantiană, carea îi fusesem atit de devotat, se prefăcea acum în ruine". Kant era astfel detronat în favoarea lui Einstein. După expresia lui Weil, teoria specială a relativității a contopit spațiul — timp cu cosmosul; într-un singur continuum cu patru dimensiuni. Weil îl invocă pe Helmholtz, care argumentase că din teza kantiană a spațiului și timpului ca forme pure ale intuiției nu rezultă validitatea apriorică a geometriei euclidiene, ci numai faptul că toate obiectele din lumea exterioară au o extensiune spațială. In linia gindirii lui Newton. Riemann, Helmholtz și Einstein, H. Weil dezvoltă o geometrie fizică, văzută aproape ca o parte a mecanicii. Teama lui Riemann că unele concepte empirice ale geometriei își pierd sensul la nivelul infinitului mic, teamă care se transformase intr-o sursă de îngrijorare pentru fizica cuantică, a putut fi depășită, H. Weil avind în această privință o contribuție importantă. Geometria diferențială a varietăților de dimensiune arbitrară, inițiată de Riemann, și-a descoperit o nouă identitate prin teoria generală a relativității, în care s-a arătat că structura metrică a lumii cu patru dimensiuni nu mai este o entitate dată dinainte, ci este influențată de procesele fizice, influențindu-le la rîndul ei pe acestea : fluiditatea cîmpului metric se manifestă în fenomenele de gravitație. Confirmând teza lui Leibniz, după care separarea trecutului de viitor se sprijină pe structura cauzală a lumii cu patru dimensiuni, teoria relativității a condus la o descriere a acestei structuri în care, deviere de la ideile tradiționale, simultaneitatea prin coincidența spațială a evenimentelor pierd semnifișicația lor obiectivă. In această lume, spune H. Weil, dacă asimilez corpul meu cu un punct, voi trasa o lume-linie unidimensională, de-a lungul căreia este fizic posibil să se definească un timp propriu, cu trecut, prezent și viitor. Ordinea temporală a fenomenelor, inerentă în conștientizarea actelor mele, nu poate fi pusă în paralel cu coordonata temporală a continuumului cu patru dimensiuni, dar își are corespondentul ei fizic în acest timp propriu al lumii mele liniare. Erată la Timpul (XII) ; col. 1, rîndul 22 : paranteză după științific ; ultimul rind. insă în loc de încă ; col. 2 rîndul 17 de jos ; tipul în loc de timpul. C vinta /tudenfea/ca