Viitorul, ianuarie 1908 (Anul 2, nr. 55-83)

1908-01-15 / nr. 67

UN AN ȘASE LUNI In­­ari .......................18 lei 9 lei in Străinătate...........................30 lei 16 lei Abonamentele încep la 1 și 16 ale fiecărei luni Pentru preoți și învățători prețul abonat, pe Jumăt. REDACȚIA: 66, Calea Victoriei, 66, București .. ■ [UNK] ■ [UNK] ■ ----­ TELEFON 13/47 ===== ZIAR DE DIMINEAȚA Marti 15 (28) Ianuarie 1908 ! Inia de petit pe o coloană In pag. III. 30 Bani­­ dem­i » » . » » » IV. 20 Bani noersiuni și reclame linia....................... 3 Lei Anunciur­e și Inserațiunire se primesc numai la­­ Administrație ...... -ADMINISTRAȚIA: 3. Bulevardul Academiei, 3 la MINERVA» Inel de Arte Grafice și Edit. București TELEFON 3/31 ====== DROC DISPĂRUT ACTIVITATEA EXTRA-ȘCOLARA Dl. Titu Maiorescu a anun­țat la Senat o interpelare a­­supra direcțiunei dată de d. Haret activităței extra-școlare. Interpelarea aceasta vine la vreme. Ea era așteptată de mult, căci se simțea nevoia ca o persoană cu autoritate din partidul conservator, să lămu­rească odată ce vrea și gân­dește acest partid despre o problemă, căreia mulți îi dau o însemnătate egală cu refor­mele agrare propuse de guver­nul liberal. Dl. Maiorescu era m­ai mult ca ori­cine indicat să lămu­rească doctrina conservatoare— dacă e cu putință ca în această materie vre­una — și să arăte care este direcțiunea ce se cu­s­vine a se da activităței extra­­școlare. Așteptăm car interpelarea cu nerăbdare. Face-se-va ecoul luminat și eloquent al acelora cari din interes vor păstrarea întune­ricului la sale ? Sunt mulți care se tem instinctiv de ac­tivitatea extra-școlară. Ei simt dacă nu și dau seama în mod conștient, că neștiința este — ca să vorbim în stil financiar — aportul social al maselor întru realizarea unor beneficii materiale nedrepte. Un sat locuit de țărani cu știință de carte și de lume nu mai poate furniza materialul omenesc pe care -l poți mlă­dia după nevoia unor profituri exagerate. Activitatea extra-școlară, ca și întreg poporanismul econo­mic și cultural, are menirea să creeze asemenea sate. între­barea care se pune este, dacă o schimbare așa de pronunțată este și în interesul clasei stă­­pânitoare de latifundii ? Noi credem că da. Presupu­nând chiar că va culege mai puțin aur de pe urma țăranilor cu știință de carte și de rostul societății moderne, ea va câș­tiga în schimb stabilitatea așa de neapărat trebuincioasă ori­cărei întreprinderi. Marele pro­prietar german sau austriac, e mai mulțumit și mai sigur de situația lui, ca boierul rus care are a se teme fără încetare de mujicii lui. In unele guvernă­­minte rusești, neliniștea e per­manentă la sate și proprietarii ar da mult să câștige puțin, dar să fie ordine și pace. Mu­­jicul rus este ca și țăranul român. Revoltele din Martie 1907 au arătat că țăranul nu știe însă să deosebească realitatea de fantezie. Despre mujicul rus se povestește că e gata să apuce calea rezvrătirei, de în­dată ce vreun instigator în­drăzneț îl face să crează că e porunca Tătucă ca să se răs­coale. La noi situația nu e mai bună: înainte de revoltale ag­rare din primăvara anului tre­cut, credeam că țăranul are cel puțin atâta spirit de dis­cernământ ca să nu crează că «7 împărați» sau «stiudenți» vor să li se dea pământ și le trimit să arză conacurile boe­­rești. Ne-am înșelat. Revoltele ne-au arătat că țăranul nostru este tot așa de adâncit în ne­glijență, și, din pricină aceasta, cată mereu a fi victima pro­priilor sale iluzii, ca și înainte de legea obligativității învă­țământului primar. Poporanismul economic și cultural, care e cunoscut la noi sub denumirea de activi­tate extra-școlară, vrea să mic­­șoresc sărăcia prin stârpirea ignoranței. Nu e oare acesta un scop de o mărime așa de impunătoare, în­cât tot ce e suflare românească ar trebui să-l primească fără cârtire ? Aci nu suntem în fața unei chestiuni de partid, ci în fața unei mari nevoi naționale. Vor unii ca, prin întârzierea sau slăbirea activităței extra-șco­lare, să menite la sate igno­ranța care primejduește în rândul dintâi interesele con­­servărei sociale ? Conservato­rii, cari nu se coboară să ju­dece interesele mari naționale după campaniile de ziare in­spirate de patimă — să ju­dece ei! Și apoi, poporanismul, așa cum se practică în satele noas­tre, cu școli de adulți, cu cer­curi culturale, cu șezători li­terare, cu bănci populare și cooperative, are la noi un pre­mergător ilustru : Domeniul Coroanei. Cele dintâi încercări poporaniste s’au făcut în sa­tele Coroanei. Citiți circulările primite de administrația Do­meniului și pe acele ale mi­nisterului instrucțiunei, nici o deosebire între ele. Direcțiunea este desăvârșită în­ privința aceasta. Ele pleacă de la convinge­rea, că neștiința e tot așa­ de rea ca și sărăcia și că un po­por, care are un mare ideal național de împlinit și o nea­târnare prețioasă de aparat, nu poate să facă un pas îna­inte, dacă cea mai mare parte a lui este adâncită în igno­ranță și nu posedă măcar no­țiunea de patrie. In apus, se vorbește de e­­ducația integrală, de dreptul mulțimei ca să parcurgă tot ciclul învățământului, pentru ca acesta să nu mai fie pri­vilegiul celor bogați, iar la noi, țară eminamente analfa­betă, se găsesc oameni poli­tici cari refuză cu zgârcenie poporului ceva mai multă ști­ință de carte. Aceeași oameni cari, stăpâni pe mii de hec­tare, măsoară peticele țără­nești și numesc obraznice pre­­tențiunile acelora cari ar dori sporirea parcelelor! Activita­tea extra-școlară li este sus­pectă ca și Casa Rurală. Ei drămuesc brazda ca și cul­tura. Suntem singurii, împreună cu Rusia, cari ne mai îngă­duim luxul, într’o chestiune de cultură, să avem un partid de guvernământ dușman al cul­­turei. Va fi poate interesant de ascultat, cum un om ca d. Maiorescu, discută și combate pe un ministru care nu vrea doar alta, de­cât ca milioane de români din Țara românească să știe să’și dea seamă de vre­mea în care trăim și de lu­mea înconjurătoare. Dar să nu prejudecăm. Poate că d. Maiorescu ne rezervă o surpriză!... a mai intra în Ungaria. Acum minis­terul ungar de interne, a voit să abo­neze acest ziar pentru biuroul de presă. Gross-Oesterreich scrie însă într’un număr din zilele trecute, că nu primește abonamentul, de­oarece, cât timp cetățenii Ungariei, n’au voe să citească acest jurnal, redacția crede că nici d. ministru nu trebue să-l ci­tească.* Cunoscutul agitator antimilitarist, Gustav Hervé, a fost exclus din ba­roul din Paris.« In arh­iva Comediei Franceze s’a găsit următorul bilet: Cetățeanul Bo­­naparte are intrare liberă la toate re­prezentațiile teatrale».—Talma. Talma, unul dintre cei mai vestiți actori francezi, a fost prietin din tinerețe al lui Napoleon I. Și prietenia lor nu s’a răcit nici după ce Bonaparte a ajuns la culmea mărirei sale. * Ziarele italienești anunță că săptă­mâna viitoare la Theatrul Argentina unde s’a reprezentat noua piesă a lui d’Annunzio, se va juca piesa Voalul fericirei al cărui autor este d. George Clemenceau, actualul prim ministru al Franței. Partidele populare din Italia, pre­gătesc cu ocazia aceasta o mare ma­nifestație anticlericală.­­ O frumoasă surpriză a făcut împă­ratul Germaniei unuia din fiii săi. Mai zilele trecute al treilea fiu al Kaizerului, care este ofițer de marină și locuește la Kiel, dă un bal mas­cat la care invitase numai prieteni intimi, împăratul aude, se urcă într-un tren special și pornește la Kiel. Pe la orele 12 noaptea, o persoană mas­cată purtând costumul­­ marelui elec­tor de Brandemburg, își face intrarea în bal. Persoana nu fusese invitată și totuși servitorii îi deschiseră ușa sa­­lutând-o plecați până la pământ. In momentul acela însă o telegramă a­­dresată prințului de către mama sa, îi vestea că persoana necunoscută din bal este tatăl său. ■ Intr’una din zile s’a presentat co­merciantului C. Constantinof, pro­prietarul firmei «La Bazarul Oriental», un bulgar care a târguit mărunțișuri dându-i în schimb o monedă de aur, pentru a opri valoarea târguelei. D-na Constantinos luând moneda a văzut că e cam ștearsă și că fusese emisă în anul 1806 și pe care era scris : «Napoleon I consul al Franței», a primit-o cu un preț scăzut. Mai târziu acest comerciant a dat acea monedă unui turc, care a plecat la Constantinopol. Acum în urmă s’a constatat, că a­­cea monedă era o raritate, de­oarece din acest fel de monede s’au emis numai 10 bucăți și că o bucată la fel s’a vândut la Paris cu lei 150.000. FIGURI DISPĂRUTE r­ală, în urma avizului consiliului de miniștri. Lei 2.609.821—74. S’au împrumutat pe polițe acordate Băncilor populare și contracte de îm­prumut pe amanet transmise Băncilor populare lei 1.943.630—31. Pentru acoperirea datoriei rezul­tată din distribuirea de producte la săteni, s’au format contracte colec­tive pe comune, în valoare de lei 32.498.659—12 din care scăzând lei 3.085.034—84 cât s’a încasat prin perceptori în cursul anului și lei 7.7771.222—30 ce s’a iertat săteni­lor cu ocaziunea jubileului de 40 ani de domnie a M. S. Regelui rămâne un sold de 31 Martie 1907 de lei 21.642.400-98. Din împrumuturile cu anuități a­­cordate sătenilor care voiau să se strămute cu locuința la o vatră nouă de sat, soldul la* * * 31 Martie 1907 a fost de lei 749.663—29. Capitalul de fondațiune al Centra­lei în sumă de 20 milioane și sumele luate în cont curent de la Banca Națională în cursul anului a fost de lei 30.810.561—93 din care s’a resti­tuit de sucursale 6.484.502—97 ră­mânând un sold la 31 Martie 907 de 24.326.058 lei 96 bani. Fondul de rezervă cu prelevațiunea de 10 la sută din beneficiile anului 1906—907 este de lei 2332984—06 Profitele totale la finele anului, pro­venite din : dobânzi, procente, diver­se beneficii, comision, venitul imobi­lelor, mobilier, procentele fondului de rezervă, procente de anuități, etc., au fost de lei 3.050.928—80. Cheltuelile totale în cursul anului, au fost de lei 1.831.308—45 rămânând un beneficiu neto de, lei 1.219.620—35, din care prelevându-se 10 la sută pentru fondul de rezervă rămâne be­neficiu neto de vărsat la tezaurul pu­blic în camptul budgetului 1906—907 al statului, lei 1.097.658—30, la care dacă se vor adăuga beneficiile deja vărsat la tezaur, rezultă că: Creditul agricol a varsat Statului în Inter­val de 24 ani de existență, benefi­cii nete în sumă de lei 29102993-63. Din aceste rezultate se poate ve­dea că, această instituțiune, în cursul celor 24 ani de existență, a vărsat Sta­tului întreaga sumă de 20 milioane, care-i fusese avansată ca capital de fondațiune, realizând și un beneficiu de mai bine de 9 milioane. G. C. M. N­O­UIT­A­ȚI dj .Diplomația abisiniană abuzează de drepturile ei de câte ori se găsește în exercițiul funcțiunei. Un frumos exemplu ni-i povestesc gazetele fran­ceze. Astă vară o ambasadă abisiniană fusese trimisă la Constantinopol, pen­tru a trata cu guvernul turcesc mai multe chestiuni de ordin religios. Am­basada se compunea din 12 persoane, cari fusese găzduite la marele Palace- Hotel pe socoteala guvernului turc. Ce se întâmplă însă ? După ce amba­sada își termină misiunea, mai rămâ­ne totuși câteva zile la Constannti­­nopol. Faptul acesta însă, deși foarte natural, puse pe gânduri guvernul turcesc care înștiința pe Abisinieni că daca nu părăsesc Constantinopolul în 24 de ore, vor rămâne la hotel ca simpli voiajori și Guvernul nu le va mai plăti nota. Avizul diplomatic care pentru un moment ar părea o lipsă de politeță, în fond nu era de­cât o necesitate. Ambasada abisiniană în cele 10 zile cât stătuse la Con­stantinopol, consumase numai șampa­nie și lichioruri pentru suma de 15 mii de lei. Ne putem dar ușor închi­pui cât să fi costat restul celorlalte consumațiuni. Ziarele se întreabă în­spăimântate dacă toți Abisinienii con­sumă în țara lor atâta alcool sau dacă acest lux este rezervat numai mem­brilor diplomatici când sunt trimiși în misiuni extraordinare. ♦ Asociația transilvană, secția de la Sibiu, va ține astă seară o ședință pu­blică, la care va vorbi poetul I. Bor­­cea despre drama lui Björnson . Peste puterile noastre.* In urma intrigilor foilor jidănești, ziarul tíross-Oestertich a fost oprit de Fost mai bine de 40 de ani secretar al liceului Sf. Sava. A încetat din viață zilele acestea. Eri a fost în­mormântat. O CUGETARE PE ZI Nu e de fel ridicol să pari aceia ce ești în realitate ; ridicolul constă în a te sili să pari ceia ce nu ești. ____ Sir Jalka Lublock. Relațiile dintre Austria și Italia — Cu prilejul Nouei piese a lui d’Annunnzio — Schimb de note diplomatice.—Cum s’a interpretat unele cuvinte ale lui D’an­­uzio.—Relațiunea partidului imperialist-ita­ian. Se așteaptă ca noua piesă a lui d’Annunzio să producă aprinse discu­­țiuni în lumea literară. După lumea literară însă, se agită acum lumea diplomatică. Diplomația austriacă, mai cu seamă, comentează în termenii cei mai violenți diferitele pasagii din presă, în care se ascund aluziuni degh­izate contra Austriei. Noi nu știșa care să fi fost inten­ția autorului, când a scris aceste pa­­s­agii și nu știm dacă diplomația austriacă se alarmează pe drept sau pe nedrept. Un lucru însă trebue să recunoaștem, și acest lucru este clar ca lumina zilei. In Italia, există astăzi un așa zis Imperialism italian, un fel de partid mmai mult sentimental de­cât efectiv și mai mult teoretic de­cât practic. Acest imperialism reprezintă atmos­fera intelectuală din Italia Contem­porană și formează un element care se poate or când impune, de­oare­ce cuprinde pe toți profesorii, filosofii, oamenii de știință și de litere din Italia. Entuziasmați de splendoarea trecu­tului Romei, acest partid respinge cu putere ideia cum că Roma, pute­rea latină de altă dată, n’ar fi pier­dut cu totul rolul ei preponderant în concertul omenirei. Pot afișa alții su­perioritatea raselor Anglo-Saxone. Ita­lienii intelectuali însă, cred că această simplă constatare a nu-i decât un fe­nomen transitoriu, care nu este în măsură de a zdrobi încrederea ome­nirei în viitorul unei apropiate su­premații a Italiei restaurate. Gabriele d’Annunzio, contează prin­tre cei mai străluciți membrii ai a­­cestui partid, imperialist. Aluziile din piesa sa, dacă au fost făcute inten­ționat, publicul — care de cele mai multe ori, nu se înșală în asemenea ocazii — a avut dreptul să aplaude furtunos pasagii ca: «Liberează-ne Adriatica.... Scapă-ne frumoasa noastră mare de atâția pi­rați streini», sau : « Universul!... Universali... Urmează-ți bine corabia... Boteaz-o Lumea toată... Să fie cea mai mare corabie din lume... Iar mâine, vom tăia păduri în regi de brad pentru a ne construi alte mii de co­răbii la fel cu aceasta!... Să nu uităm însă, că acțiunea piesei lui d’Annunzio se petrece acum 1400 de ani, când Venețienii nici nu visau că odată și­ odată va fi posibilă exis­tența unui Dreadnoughts și iarăși să nu uităm că parlamentul Italian a vota mai lunile trecute construirea a patru cuirasate-tip care vor în­trece în proporție pe cel mai puternic cuirasat englez. Atâta însă nu-i de ajuns. A doua zi după reprezentație, Italia intelec­tuală, oferea lui d’Annunz un banchet monstru la care autorul Corăbiei toasta pentru mult amara Adriatica. Și Ad­riatica este amară fiind­ că­udă și coastele unei provincii odată Italienii și astăzi austriacă. Vederea lor mi-a făcut o impresie adâncă, așa în­cât nu o voi uita nici­odată. O rază de lumină a luminat deodată mintea mea întunecată des­pre cauza națională a Românilor din Transilvania. Cu un astfel de popor, luminat și conștient de drepturile și datoriile sale, m’am convins câtă drep­tate au deputații români ca să fie dârji în lupta lor și mândri de cauză sfântă ce apără. Am căutat să c­itez și societatea Petru Maior, dar n’am avut noroc. Studenții au plecat cu toții pe acasă în timpul vacanței, iar cancelaria am găsit-o închisă. N’am perdut însă spe­ranța de a vizita cu altă ocazie și această frumoasă societate a studen­ților români din Budapesta, Ion Codrea. GREVA AVOCAȚILOR Am scăpat de avocați! Pe onoarea mea, că am scăpat! Căci greva gene­rală însemnează sinuciderea întregului corp avocățesc. — Nu vom mai pleda până ce d. Toma Stelian nu va retrage legea ju­decătorilor ambulanți—spun avocații Dar legea nu se va retrage nici­o­­dată. Deci avocații nu vor mai pleda niciodată. O lacrimă pe corpul neînsu­flețit al sinucisului corp, — și să tre­cem mai departe. Ca să nu ne depărtăm pre mult însă să rămânem tot la chestie. Hotărârea avocaților de a declara grevă, mi se pare fi. hazlie. E tocmai ca și cum o categorie întreagă de in­divizi s’ar hotărâ să nu mai mănânce, atâta vreme până ce, de pildă, brutarii nu vor decide să scadă prețul pâinei. E foarte legitimă dorința de a mânca pâine eftină, dar până una alta trebue s’o mănânci și scumpă căci altfel n’o s’o mai poți mânca de fel. Tot așa se poate întâmpla să pățea­scă și avocații, până ce greva lor își va atinge țelul, te pomenești că lumea se va obișnui fără avocați.’ Și atunci ce-o să vă faceți d-lor a­­vocați? Sfredeluș Situația Creditului Agricol — pe exercițiul 1906-1907 — Raportul Directorului Creditului către ministrul de finanțe Direcțiunea creditului agricol pu­blică raportul d-lui director M. Ha­ret, către ministrul de finanțe, prin care supune aprobărei sale bilanțu general anual și contul de profit și perderi, din care se constată rezul­tatul definitiv al operațiunilor efec­tuate în cursul celui de-al 24 an de existență 1906-1907, al acestei insti­tuții. Din darea de seamă care precede bilanțul, extragem următoarele : S’au făcut împrumuturi pe amanete din nou și reânoite de la 1 Aprilie 1906 la 31 Martie 1907. Sold la 1 Aprilie 1906. ...­­ .lei 27.631.968-65 intrate în cursul a­nului........................» 29.008.907—89 Total, » 56.640.876—54 Eșite în cursul a­ nului.....................lei 30.304.749—09 Sold la 31 Martie 1907 » 26.336-127—45 S’au construit imobile în Capi­tală și provincie, conform legei creditului și cu aprobarea ministe­ Socializmul și naționalizmul Un răspuns d-lui Iorga."— Ue zice «Țara noastra».—Nobilul ungur. Unirea Românilor cu socialiștii, Brașov, 10 , 1908. Socialiștii dela congresul din Arad s’au ocupat și cu chestiunile interne ale României. Ei au vorbit cum s’au priceput și ce-au poftit;—dar d-voastră veți ști să faceți ce trebue să faceți în interesul țării; ei pot vorbi și mai departe, fără nici o primejdie. Aceasta nu trebue să ne împiedice însă pe noi, cei de-aici, a recunoaște că congresul dela Arad are o însem­nătate mare pentru Românii din Un­garia și Ardeal. D. N. Iorga este de altă părere. D-sa cere prin «Neamul românesc», oratorilor și mulțimii dela Arad un «naționalizm democratic» ; învinuește pe conducătorii noștri politici că­­ au fost în stare să-l producă până acum ; și este chiar desperat, când zice: «Și pot începe anii durerii, nu numai pentru vinovați, ci pentru un neam întreg, purtat de acum înainte pe căi de rătăcire». Din parte-ne constatăm întâi că Românii ardeleni nu au această te­mere și cităm ca — unică și sufici­entă — probă Țara noastră, ziarul poetului O. Goga, care scrie în nu­mărul 2, p. 15, din acest an : «Un curent de idei în sânul poporu­lui nostru nu se poate porni și susți­nea decât de oameni cari își au rostul lor la noi acasă și de oameni, înzes­trați cu un fond intelectual mai supe­rior. Iată de ce toate sforțările conducă­torilor din Budapesta sufer o derută când e vorba de propagarea principiilor socia­liste între noi. D-nii de la «Népszava», (ziarul socialiștilor) ar trebui să înțe­leagă acest lucru elementar și în loc de a aranja «congrese» cu oratori ca Io­­pescu și Ștrengar, etc., cari nu pot să stârnească decât hazul nostru, să caute pe alte căi apropierea. O astfel de a­­propiere, o frăție de arme se impune în fața evenimentelor din viitor și noi apre­ciem necesitatea ei. Programul nostru po­litic nu e în contrazicere cu lozincele miș­cării socialiste de la noi și astăzi când stăm în fața luptei pentru votul uni­versal, e o trebuință firească să mer­gem alături și să ne îngrijim reciproc. Această tovărășie de arme nu se poate îndeplini în nici un caz prin congrese ca cel din Arad, ci prin înțelegerea cu conducătorii noștri politici. «Con­gresul» din Arad am putut cel puțin să compromită apropierea noastră și cre­dem că a servit totodată și de un pre­țios învățământ d-lui Rakovschi». * Acesta este simțământul Ardeleni­lor tineri; ei admit o alianță cu so­cialiștii în toate cazurile în care pro­gramul lor politic nu se bate în ca­pete cu cel național-român. Cine admite acest principiu, va merge în curând și mai departe de­cât până unde îl chiamă lupta pen­tru votul universal. Iată de ce: Programul național a lăsat în des­considerare o serie lungă de ches­tiuni sociale și politice cari privesc și poporul român. Acestor chestii li se dau astăzi soluți din caz în caz, iar uneori li se dau soluții diferite, după personalitățile diferite politi­cește. Să ne închipuim că astă seară pro­gramul național ar fi realizat întreg și să punem întrebarea: In pe par­tid politic s’ar înscrie mâine depu­tații, demnitarii bisericești, avocații, profesorii ardeleni ? Credem că am avea multe surprize. Fiindcă între noi nu există încă o opinie publică politică — nu națională, care există. Socialiștii au însă o rețetă, care-i cel puțin limpede și foarte amăgi­toare pentru mințile mai naive. Nu trebue să ne mirăm deci, că țăranii și muncitorii români din Ungaria pri­miră rețeta, ale cărei părți practice le înțeleg ușor. Drept vorbind, instinctul lor nici nu este de astădată rătăcit. Ungaria este țara cea mai «nobilitară» în Aus­­tro-Ungaria. Nobilul ungur se simte și azi «cuceritor milenar» și fără milă. Umilirea lui trebue s-o producă cine­va, dacă-i vorb­ă ca și poporul român să răsufle. Orice umilire a lui îi este acestuia binevenită. Socialismul pro­mite una. De ce s’ar refuza deci pro­misiunea ? Așa se simte pe-aici. So­cialismul mai are ce de obicei Ro­mânii n’au, are îndrăzneala oarbă. De ce le-am micșora-o ? De școala în­­drăznelei avem chiar nevoe! Socialismul unguresc este un răz­bunător al unor nedreptăți seculare. .N’o să-l putem opri în loc, de aceea este mai cuminte să-i lăsăm drumul liber. Ar fi chiar o prostie ca noi Ro­mânii să ne facem polițiștii rasei ma­ghiare, care ne asuprește și pe noi, cum asuprește — în ipostaza de pro­prietară—și pe muncitor. Soartea pare că și-a împlinit și aici măsura. Ungurii au abuzat de daru­rile ei și acum le ia cu o mână, ce le-a dat cu alta. Viața românească în Budapesta Redacția ziarului «Lupta».—Trei mari idei.—Cine plătește deficitul. — Iubirea de nație—Tipografia «Poporului Român».—Un român mul­țumit­—Reuniunea meseriașilor români.—Un grup de­ țărani.—Socie­tatea Petru Maior. Dorind a cunoaște de aproape tot ce este românesc în capitala regatu­lui unguresc, am vizitat și redacția ziarului Lupta, tipografia Poporului Român și societatea Petru Maior. Ziarul Lupta este, precum se știe, organul autorizat al partidului națio­nal­ român, prin care răsună glasul de trâmbiță al deputaților români din parlamentul ungar. Proprietarul I faces lui—» aici­ po­­t. dr. Au­rel Vlad, care nu cruță nici o jertfă pentru a-l menține la­­ înălțimea cau­zei sublime ce apără. Redacția este instalată pe Istvan­­utca. 11, într’un local modest, sau mai bine zis în două camere puțin spațioase, din care una servește pen­tru administrație. Când am intrat, am simțit ca prin farmec un aer de apostolat și de nobilă jertfire. După ce m’am recomandat, domnii redac­tori, în număr de 5, tineri cu viață și, inimă caldă s’au grăbit să-mi dea mâna și să arate câte un compliment la adresa ziarului Viitorul. Pereții re­dacției sunt împodobiți cu trei tab­­louri : Șaguna, Gozsdu și Mihai Vi­teazul, simbolizând trei mari idei­­biserica, școala și vitejia românească. Din vorbă în vorbă, am putut afla multe lucruri interesante, cari fac onoare fraților noștri din Ardeal. Lupta are numai 5 redactori, d-nii Șchiopu (care nu e șchiop) Stoica, Iorga, Bolcaș și nepotul episcopului din Caransebeș, N. Popea. Mai toți au la activul lor fapte cât se poate de frumoase. D. Bolcaș, pentru un discurs înflăcărat ținut la Oradia- Mare, a fost dat afară de la toate uni­versitățile ungurești. Ziarul se im­primă tot de 5 lucrători, din cari doi lucrează cu mașina. Tirajul zil­nic este de 3.100 foi, fiecare număr costând 180 de coroane cu tipar și expediție. — își scoate ziarul cel puțin chel­tuelile — am întrebat pe d. Șchiopu, secretar. — Nu! — Și cine plătește deficitul ? — Dr. A. Vlad, proprietarul, se grăbi a răspunde d. Șchiopu iată niște oameni, mi-am zis a­­tunci în gând, pentru cari iubirea de nație nu este o vorbă goală, ci un fapt concret, mai prețios de­cât orice comoară din lume. Pe masă am observat un plic mare, cu o voluminoasă corespondență din provincie. — Cine l’a trimis ? am întrebat cu indiscreție. — Dr. V. Lucaci, care ne-a dat un articol ocazional pentru sărbă­tori. Lucrul acesta mi-a făcut impresie, căci nu credeam ca deputații ro­mâni din Transilvania să poarte un interes așa de aproape de organul lor chiar în timpul unei vacanțe par­lamentare. Am vizitat apoi atelierele tipogra­fiei Poporului Român, instalate în­tr’un fel de subsol, chiar in corpul clădirei, unde este și redacția ziaru­lui Lupta. Tipografia are trei sec­țiuni, fie­care cu specialitatea ei. In­­tr’una se tipăresc trei foi săptămâ­nale socialiste ungurești : una a so­cietăței pielarilor, alta a brutarilor și a treia a muncitorilor. La secția a doua se tipărește revista Poporul Român, care, fie zis în treacăt, este o revistă populară model, iar secția a treia tipărește Lupta. D-l. D.Birăuțiu, fericitul proprietar, mi-a dat bucuros și cu deosebită a­­mabilitate toate explicațiunile nece­sare. După veselia, care radia pe fi­gura sa, se sputea ușor ghici că d. Birăuțiu este un Român mulțumit de soarta și norocul său. — Cum îți merg afacerile ? l’am întrebat «frățește» știind bine că pentru Românii din Transilvania, Ro­mânii din țară sunt «frați». — Foarte bine ! Aș putea spune, că mai bine nici că se poate. Am vândut anul trecut și anul acesta câte 40 de mii de exemplare din Vhi­­co ar fi scos axe tigat mai mult decât m’am așteptat. Am rămas surprins de aceste de­­clarațiuni, dar la urmă mi-am zis, că d. Birăuțiu merită laudă, de oare­ce se știe că ori­ce ’câștig este permis, când se face prin muncă și prin cinste. — Dar reuniunea meseriașilor ro­mâni, unde este , am întrebat din nou. Și făcând un gest artistic cu mâna întreagă și cu un aer de mândrie per­sonală, D. Birăuțiu mi-a răspuns: — Iat-o ! Lucrătorii mei tipografi compun și reuniunea meseriașilor ro­mâni. Informându-mă de aproape, am pu­tut afla, că această reuniune a cerut de trei ori de la guvernul unguresc ca să-i reunească statutele de orga­nizare, iar guvernul a respins cu trei refuzuri categorice: înainte vreme, acum câți­va ani, meseriașii români din Budapesta, aveau dese întruniri și au dat numeroase­ dovezi de fru­moase manifestări naționale. Au dat concerte și reprezentații, care au pro­dus bucurii neașteptate în sufletul coloniei românești din capitala Un­gariei. Păcat, că această societate a decăzut în anul trecut cu totul, mai ales de la retragerea președintelui D. I. Crăciunel. A decăzut așa de mult, încât astăzi există numai cu numele. La plecare, am întâlnit pe stradă un grup de peste zece țărani, înalți, spătoși, cu fața plină de sănătate, cu cizme noi în picioare și cu haine cu­rate și frumoase. Erau conduși de d. Groza, un comersant român din Pesta — poate singurul — pe care l-am cunoscut cu două zile înainte. — Ce cauți pe aici ? am întrebat pe d. Groza. — Cum ce caut? Am venit cu na­ția să vedem Lupta și tipografia po­porului Român. Aceștia sunt tocmai din Oradea­ Mare, veniți ca să ne vi­ziteze pe noi de aici. Am dat mâna cu toți, exprimân­­du-le marea bucurie ce am simțit, văzând pentru prima dată în viața mea, pe niște țărani Români, cari să vie din locuri depărtate și să nu gă­sească în Budapesta altceva mai fru­mos de vizitat, decât localul de re­dacție al Luptei și tipografia româ­nească. Și­ acum, să lăsăm la o parte lite­ratura și să revenim la legăturile po­litice dintre cele două țări. De câte­va luni, ele se înrăesc pe zi ce trece. Vizitele reciproce ale miniștrilor de externe, par a nu fi putut într-u nimic schimba opinia publică. Popo­rul italian nutrește în ascuns răzbu­narea legitimă pe care și-o manifestă numai când găsește momente favora­bile. De data asta, reprezentația pie­sei lui d’Annunzio i-a dat cea mai potrivită ocazie. Presa austriacă însă, în furia ei, trece chiar peste valoarea literară a piesei pe care o găsește proastă, fiindcă nu corespunde vederi­lor politice austriace. Și această gre­­șală și lipsă de tact, o comit nu numai gazetele revolver din Austria, dar chiar Premdenblat, organul oficios al ministrului de externe. Dacă d’Annunzio ar fi fost diplo­mat, incidentul de sigur s’ar fi apia­ Personalul tipografiei «Poporul Român» din­ Budapesta.

Next