Viitorul, octombrie 1908 (Anul 2, nr. 322-352)

1908-10-27 / nr. 348

ANUL n No; 348 ASOtfAMEtifU Ü țtrl .*"i................................O fel |r dtrWrd­U!« . . . . . . , 80 !«| Aponeaientele m­esp­ie | 9­ IS &l» fiecărei fa­n­| Pentru proțî *1 inulțători ptstui aboiumi, $« JeraJfe MDAOTMit *6, OaUk Victori«!, ®»s TEUFON iâM7 «ese. •A »8­­­ um 0 fel 18 lat 'Sasufe rti, Luni 27 Octombre (9 Noembrie) 1903 HIăM șe­c ti I­u­b­a­ri I­m mosmi qymero­âli Lin­ia de ears* 7 pa o eeiveni in pag. III . *0 Sin Idam „ „ » „ „ 8 „ IV . 30 Ba­­ fi «sstam ® linia....................... S­tel AmMosfe«îl* lft*«rațiunii« «a­­»rimuo ta Adminla­­ssbbií» fi­ia Agenții»« da PubllefUi* -m-t ■ [UNK] ADMiMISfgțftgtta Ofctaa VlfjjMwî*», 9% Btawrafti YtttJgFON I«#*7 «ssssc* D. Take Ionescu și capitalurile streine La întrunirea conservato­rilor-democrați, d. Take Io­­nescu a declarat ca d-sa nu face război capitalurilor stre­ine, fiind­că pentru el e na­țional ori­ce capital care ri­dică bogăția țărei, și a mai adăugat că liberalii caută să pornescă lumea în­po­triva capitalurilor indepen­dente, sprijinind capitalurile tirane. Să ne lămurim. Față de capitalurile streine se pot lua două atitudini: 1) Să le deschizi largi toate porțile, să le dai în exploa­tare toate bogățiile și să iiții că se sporește bog țârei, de­oare­ce intră bani în țară, se dă de muncă populațiunei, se mărește ex­portul și se pun în valoare isvoare de bogăție până a­­tunci neproductive. 2) Să cauți să asiguri ca­pitalului românesc toate is­­voarele principale de pro­­ducțiune, și unde acest ca­pital este insuficient să-l ali­mentezi p­r­i­n capitalurile streine, dar în așa formă în­cât inconvenientele lor să fie reduse la minimul posi­bil, puterea lor toxică să fie cât se poate de slabă. Deosebirea între aceste două școli stă în acea ca partizanii celei de a doua nu cred că se mărește bo­găția țărei prin faptul că vin aci bani străini și să dă de muncă la câți­va oa­meni. Nu e acolo îmbogățire națională, ci miragiul unei înavuțiri. Pentru câte­va taxe de transport trecătoare și pentru câte­va salarii de­­risorii asvârlite personalului inferior, adică pentru un blid de linie, se sleiesc for­țele vii ale țărei și se pom­pează în streinătate bogății pentru totdeauna pierdute în economia națională In sine, partizanii celei de a doua școli susțin, și cu drept cuvânt, că atunci când se va admite introducerea în România a capitalurilor stre­ine sub forma primei școli, poporul român va fi rodul capitalurilor streine, și inde­pendența țărei nu va mai fi decât un cuvânt, atât din punctul de vedere economic cât și din punctul de vedere politic. E bine, takiștii sunt azi în România partizanii pri­mei școli, iar partidul libe­ral reprezintă pe cea de a doua. Takiștii, în dorința lor de a vedea bani curgând pe piață, nu se îngrijesc nici de mândria națională nici de pericolul național. Partidul liberal are prea mult simțul mândriei nați­onale și prea mult grija de viitorul neamului și prea mare încredere în forțele și resursele’’țării, pentru a dori creațiunea unor industrii ,, a l’espagnole“ sau pentru a râ­vni pentru România soar­ta Portugaliei. Ca să concretizăm și mai bine punctul nostru de ve­dere, să dăm câteva pilde. D. Take Ionescu sfia să dea pe­ mâna capi­talurilor germane toată bo­găția petroliferă a țărei. Partidul liberal a zis : s’o dau capitalurilor românești, sau să n’o dau deloc cât timp nu voi avea putința să găsesc o formulă să asociez capitalul capitalului național rel, încât să pierd eeastă împreunare momen­tan necesară, cât mai puțin D. Take Ionescu a voit masa rurală unui m­­are strein în așa din a consorțiu de capitaliști en­glezi, cari în schimbul unui aport de 300 de milioane ar fi fost stăpâni de fapt ai jumătăței pământului ro­mânesc. Liberalii au zis: nu. Fac o societate cu capi­tal românesc, în­ care Statul va intra, căci are datoria să intre, și în care obli­gațiunile, chiar dacă în parte se vor plasa în străi­­nătate, direcțiunea, condu­cerea, puterea reală cu alte cuvinte, va fi în mâinile țărei. Diferența profundă între naționalismul concepțiunei iberale asupra capitali streine și între concepțiunea takistă este deci prea lim­pede și prea luminoasă, pen­tru a putea fi întunecată prin protestări de naționa­lism, prin diversiuni abile, sau chiar prin insinuări per­fide, ca acela ce i-a scăpa d-lui Take Ionescu, că par­tidul liberal nu ascunde sub naționalismul său economic decât solicitudinea sa pen­tru anume întreprinderi par­ticulare. la chestia interviewului îm­păratului Wilhelm Publicistul Sidney Whitman a fost întrebat de un redactor al zia­rului Standard, dacă este adevărat zvonul că dânsul ar fi redactat ar­ticolul cu interviewul împăratului Wilhelm al Germaniei, publicat în Daily Telegraph. Whhhtman a declarat că dacă ar redactat dânsul acel interview,­­ ar fi putut atribui împăratului Wilhelm afirmațiunea că majorita­tea poporului german este duș­mană Angliei. Ceea ce se petrece acuma este ultimul act al proce­sului de eliminare a elementelor personale din viața politică. Dacă parlamentul german și-ar înde­plini cu mai multă energie che­marea sa, rolul suveranului în po­litică s’ar micșora mult. Dacă presa germană, fără deosebire de culoare politică, ar lua o atitudine în toate cazurile analoage cu cd de acum, puterea ei ar crește enorm. In ce privește persoana cancela­rului german Whitman crede că acesta e vrednic de toată stima. NOTE POLITIC La întrunirea takistă din culoarea de albastru s'au spus câte­va f cruri interesante. D. Disescu, de pildă, care a avut de­sigur un moment de distracție a spus între altele că ceea­ ce face forța takiștilor e că au cap și i­nimă. Capul îl are șeful; inima are partidul... Ce vor 'zice iluștrii fruntași de această decapitare ? Alta. Ceea­ ce caracterizează pe d. Take Ionescu, după ilustrul maestru, este cinstea politică. Aci n’a mai fost distracție ci am­nezie.* D. Take Ionescu, foarte sensibil la învinuirile legitime de nenațio­­nalism ce i se aduc, protestează de cât­va timp prin toate discursurile lui împotriva acestor acuzațiuni, și ține cu ori­ce chip să dovedească că a făcut naționalism. Să fie oare începutul pocăinței . Facem și noi cartel cu d. Take Ionescu pentru o singură dată. Cerem și noi ca la Dacia să ci­tească d. C. Bacalbașa și discursul d lui P. P. Carp asupra legei câr­ciumelor. Tot interview-ul,, Dimineții“ Ziarele „Dimineața“ și „Adevă­rul“, furioase că au fost desmin­­țite pentru închipuitul interview luat A. S. R. Prințului George al Serbiei, au început să atace pe­­ Panaitescu, directorul siguranței generale a Statului. E bine să se știe că dezmințirea interview­ului a fost dată chiar de A. S. R. Prințul George, în gara Pitești, prin d. I. Panaitescu, care a transmis-o ministerului de in­terne spre a se da la ziare. De altfel d. I. Panaitescu, care primit pe prințul moștenitor la Ungheni-Ruși și care a voiajat chiar în acelaș compartiment cu prințul moștenitor de la Ungheni- Ruși și până la Severin, afirmă că nici un ziarist n’a fost primit de prințul moștenitor al Serbiei, și că d. dr. Steuerman dela Iași, chiar în fața d-lui Panaitescu, n’a făcut altceva de­cât a întrebat pe A. S R. : „Cum ați călătorit Alteță la care prințul i-a răspuns : „Foarte bine“. Apoi prințul s’a urcat în vagon și a plecat spre Iași. NOUTĂȚI „Comedia“ a cerut cititorilor ei, să-i spue cari sunt după părerea lor cei mai frumoși ochi. Iată rezultatul: 39 persoane au spus că cei mai fru­moși ochi sunt ai d-rei Lavallière, 32 ai d-rei Régina Badel, 27 ai d-rei Robismé, 16 ai d-rei Glady Maxhauce, 11 ai d-rei Ventura, 11 ai d-rei Otero, 9 ai d-rei Bérangere. Apoi, Segond Weber, Vallandri, Cléo de Merode, Marie Max, Gilda Darthy, Hania Rontcliine, Lucienrie Bréval, Jeanne Rosny, Hugette Villars, Marthe Brandes, Soiner, Marguerite Merval, Marie Charbonnei.* Republicanii din Portugalia au pă­truns în consiliile municipale ale mai multor centre, fără a avea împotriva lor nici o candidatură monarh­ist. Nouii consilieri din Lisabona au de­clarat că nu vor face politică, ci se vor ocupa numai de înfrumusețarea orașului și mai ales de restabilirea fi­nanțelor orașului care se află într’o stare deplorabilă. Republicanii au mai eșit învingă­tori la Alcoșet, Aldejallega, Molta și Villafranca.­ Din Viena ne vine știrea că ofițerii chemați pentru examenele de maior, au fost invitați să se întoarcă numai­decât la garnizoanele lor și examenul a fost amânat pentru o dată nehotă­râtă. Ziarele comentează ordinul mi­nistrului de război atribuindu-i crizei balcanice și posibilităței izbucnirei unui apropiat conflict.­­ Ziarul Gaulois posedă din sursă au­torizată știrea că Monsegnorul Cabri­­ere, arhiepiscopul din Montpellier, își va pune candidatura la Academia franceză pentru scaunul rămas vacant prin moartea cardinalului Mathieu.­­ împăratul Frantz Iosef a primit în audiență solemnă pe principele Elias de Bourbon și soția sa Maria Ana, cari veniseră să prezinte omagiile lor împăratului, cu ocazia jubileului său de 60 ani de domnie. Consiliul comunal al orașului Fiume a adus hotărârea de a obliga pe pro­fesoarele și institutoarele din acest oraș să demisioneze din postul Ier­ii cazul când vor ce mărite, In jurul alegerei d-lui Taft Fantezia americană nu cunoaște margini. Spiritul de reclamă și i­­maginația inventivă a americani­lor înmărmurește pe Europeni cari au prilej să asiste la desfășu­­rarea calităților acestora, cu pri­lejul alegerei Președintelui repu­blicei, mai ales. De alegerea lui depinde adevă­rate transformări economice și so­ciale. Ast­fel, între altele, 700.000 persoane—după statistică—așteap­ta sâ ocupe diferite funcțiuni, în urma schimbării președintelui. Numele candidaților la preșe­­denție, e strigat de lume prin tot soiul de mașini. Reflectoare imeni­se proiectează numele candidatu­lui favorit a cărui fotografie în mărimi imense, e purtată de fe­mei înălțată pe case sau atârnat de fațadele imense ale caselor în 40 de etaje. Vânzătorii cari vând butoane, ace de cravată și o mul­țime de alte obiecte de amintire cu portretul candidaților, apar în ziua alegerei cu zecile de mii. Pră­văliile mai toate își umple vitri­nele cu aceleași obiecte. Poporul se adună cu miile în fața ziarelor, toate hotelurile și restaurantele se pun în legătură cu telefonica, cu posturile urgent informate și înscriu cu litere imen­se rezultatele comunicate din toa­te părțile. E indiscriptibilă mișcarea din ziua aceea; ori­cine de alt­fel își poate închipui febrilitatea din ziua cea mai importantă pentru popo­rul acesta, care e mai febril de­cât noi chiar în viața de toate zilele. Dar, ziua alegerei președintelui nu are înfățișarea unei zile de luptă, ci a unei zile de mare săr­bătoare. Un far iMjamiMiMmm­ii Üti Criza din Austria în Austria a izbucnit iarăși criza. Lupta între popoarele­ cari locuesc în imperiul habsburgic a ajuns în­­tr-un ast­fel de stadiu în­cât nu pu­tem ști dacă deocamdată se va putea ajunge la o înțelegere. De când popoarele din Austria au început a pretinde drepturi pentru limba lor națională, viața politică a acestui stat este un lanț neîntrerupt de crize, întreaga viață a acestui stat este zdruncinată și această stare de lu­cruri datorește organizației lui inter­ne. Austria este un stat locuit de nea­muri, cari au cu totul alt trecut, altă limbă, altă credințe și alte aspirații. Este ușor de înțeles că, ast­fel stând lucrurile, e greu să se ajungă la o în­­elegere, la o conlucrare frățească, a­­tunci când națiunea cea mai favori­zată încearcă să înăbușe desvoltarea celor­lalte națiuni. Actualul președinte al consiliului, baronul Beck este un om politic de rară istețime. El speculează ori­ce moment, ori­ce eveniment, ori­ce ambiție personală în favorul său. Prin concesiuni naționale caută să împace popoarele nemulțumite, prin promisiuni și hatâruri împacă ambi­­ț­iile personale și în chipul acesta știe totdeauna să mențină în imperiu o pace relativă. A scăpa însă o dată pentru totdeauna Austria de zbuciu­­mările interne îi este imposibil. Numai abilității sale are să-i mul­țumească baronul Beck rămânerea ca­binetului său vreme atât de îndelun­gată la putere. Actuala criză este a treia care s’a declarat până acuma în guvernul său de coaliție. Prin introducerea votului universal, el și-a câștigat simpatia mulțimei. El a împăcat partidele și s’a năzuit să împace și popoarele nemulțumite, prin primirea în minister a reprezentan­ților lor. Ceh­ii și Germanii, cari s-au luptat decenii întregi unii contra al­tora au încetat ostilitățile îndată ce Bohemii și-au căpătat reprezentanții lor în minister. Era interesul condu­cătorilor politici ca de astă dată cer­tele să înceteze. Actuala criză este urmarea neînțe­legerilor din dieta provincială a Boe­­miei, a obstrucției începute de depu­tații germani de acolo și a demon­strațiilor zgomotoase de stradă, cari au avut loc zilele trecute. Cu alte cuvinte actuala criză este urmarea certurilor dintre Nemți și Cehi. Nemții înțeleg că ei pierd tot mai mult teren și că Cehii se întăresc tot mai mult în Austria. Atât Cehii, cât și Slovenii au ajuns la acel grad de conștiință națională, când nu mai per­mit să li se nesocotească nimica din cererile lor. Evenimentele de la Laibach dove­desc foarte bine ce sunt în stare să facă Slavii din Austria atunci când cererile lor nu sunt îndeplinite. Miniștrii cehi și-au înaintat demi­sia. Așa­dară tot Cehiii au provocat și această criză ministerială în Aus­tria. Și este interesant că baronul Beck nu aranjează odată definitiv toate diferendele. De mult promite că va veni cu un proect de lege relativ la limba oficiala, și cu un proiect de reforme sociale și naționale. Dar nu­mai promite, căci știe, că din mo­mentul ce ar veni cu aceste proecte, zilele guvernului lui sunt numărate. El va cerca desigur să împace lucru­rile tot pe calea concesiilor și a ha­târurilor personale. De la izbânda a­­cestei încercări atârnă soarta cabine­tului său, bătând ceea ce ei înșiși doreau cu ardoare. Acești ofițeri erau nemulțumiți și așteptau de câte un moment favorabil ca sa-și manifeste cu toții nemulțu­mirea lor, revoltător sufletească. Și a fost de ajuns pasul unui simplu ma­ior, ca­ întreaga Turcie, apăsată, în­lănțuită, să rupă fiarele absolutismu­lui și să salute aurora unei Turcii nouă, constituționale. Prin urmare revoluția turcească există de fapt. Hordele ce cutreerau imperiul nu erau decât cei nemulțu­miți cu funestul regim. S’a săvârșit o evoluție existentă de mult la procla­marea constituției, nu o revoluție după cum s’a zis. Grecii, doar, grecii cari nu trăiesc decât din trecut, grecii, cari astăzi și în­totdeauna n’au trăit decât cu min­ciuni, grecii singuri cu clerul lor cri­minal, dorea absolutismul, ca să fie în întuneric pe aromâni, pe bulgari și pe albanezi, ca aceștia să nu-și cu­noască sentimentele lor naționale, și să rămâe exploatați de călugări. Vechile privilegii ale patriarhiei în imperiu, cari formau un stat în stat, nu mai au valoare, de aceea este ex­plicabilă conduita patriarhului ecu­menic, care protesta în­potriva con­stituției, când lumea întreagă o aclama cu bucurie. Toată lumea luptă ani mai înainte pentru un ideal național. Lupta dintre naționalități era mai crâncenă ca ori­unde, cu toate reprimările draconice ale regimului absolutist. Sub Turcia liberală, lupta a început din nou, lupte febrile între greci și bulgari, bulgari și turci. Bulgarii sunt în ma­joritate. Ei vor avea la alegeri pre­­ponderanță. Toate naționalitățile au înființat cluburi. Grecii pun toate pie­­dicele, și uzează de toate mijloacele ca să restrângă avântul bulgarilor și aromânilor, cari stau rău de tot. In sangiacul Bitolia se vor alege vreo doi deputați bulgari, unul turc , și poate un român, grecii n'au voturi destule. Bitolia fiind un centru de cul­tură al tuturor naționalităților, școlile și-au reînceput mersul cu vechile lupte și cu vechile intrigi bizantine, dar nu-și­­ mai bine nu pot aduce imperiului. Dragomir. Scrisori din M­­aced­onia Lupta dintre naționalități Monastir, 21 Octombrie, 1908.—Ora­șul Bitolia, Monastir cum ii zic Turcii, este așezat în centrul Macedoniei și­­ sediul corpului al 3-lea de armată, de­venit așa de faimos prin ofițerii săi, în timpul din urmă, căci centrul miș­cării liberale din Turcia, care a avut ca rezultate acordarea constituției, a fost orașul nostru. In Me­nastir și Salonic era concen­trată floarea tinermii turce. Timp de 20 de ani, acești ofițeri priveau cu durere cum patria lor merge spre ruină, dar gurile le erau încătușate și nu puteau vorbi nimic, căci cea mai mică bănuială de liberal din partea autorităților, era ispășită cu moartea cea mai crudă: ștreangul, închisorile lemenului, fundul Bosforului, soartă de care nu a putut scăpa nici marele Midhat­ Pașa, inițiatorul și apostolul fervent al Turciei liberale. Starea Turciei de la revoluția Bul­garilor din 1903, care a fost reprimată în modul cel mai barbar, starea Tur­ciei ajunsese pustiită : în lungul și în latul Imperiului nu erau de­cât ca­davre. Absolutismul ajunsese la paroxismul său, spionajul secret ramificat în toate colțurile Imperiului, și cel mai mic semn, cel mai neînsemnat propus de o manifestare liberală era sfărâmată cu strășnicie. Și în aceste momente lupta dintre naționalități era mai a­­cută, mai sângeroasă. Nu era zi, ca să nu avem în orașul nostru câte 5 victime; nu erai sigur că ducându-te până la un prieten vei scăpa cu viața : turc, bulgar, aromân, grec, orice ai fi fost. Starea populațiunei era de plâns, oamenii mureau de foame, căci n’a­­veau de lucru, ogoarele erau părăgi­­­nite, comerțul imposibil, când viața era în pericol chiar la tine acasă. Câmpiile rămăseseră nesămănate, foametea bântuia pretutindeni. Nu le rămânea altceva oamenilor de­cât să emigreze, dar aceasta numai până la un moment, mai târziu fu oprită și emigrarea. Erai condamnat să stai acasă, să aș­tepți moartea crudă, nemiloasă... Musulmanii trăiau și mai rău de­cât creștinii: pe lângă toate calamitățile unui regim absolutist fără pereche în istorie, ei mai făceau și armata, timp de 10 și chiar 20 de ani. Veșnic mo­bilizați, goi, flămânzi, luptând cu un dușman nevăzut, putem pricepe ușor starea lor sufletească. Mai ales ofițerii duceau o viață ti­căloasă, urmăriți de mii de spioni, nepermițându-li-se să citească cea mai neînsemnată revistă din străinătate, luptând și ei prin munții Macedoniei, prin deșertările Arabiei, fără altă ți­nuți decât ata­mânați ca sclavi, cemi ■ «■■aagHaaBmMMinaMBBam Din spiritul altora }SU} 3 UBÂjy a Rezultatul luptei pentru preși­denția republicei Statelor­ Unite, a fost anunțată de un mare ziar printr’o gravură, în care învingă­torul, d. Taft, râdea, iar Bryan are înfățișarea tristă. In același ziar a apărut gravura de mai jos, care reprezintă pe d. Taft, și care fiind întoarsă repre­­zintă pe d. Bryan. D. Taft râde Starea sănătăței I­ P. 8. 8. Mitropolitului Primat După cum se știe, starea sănă­tăței I. P. S. S. mitropolitului pri­mat, de căte­va zile este foarte in­grijitoare. I. P. S. S. a suferit mult în aceste câte­va zile, în ur­ma unor emoragii vesicale. Eri boala agravându­se și bătrânul prelat simțindu se covârșit de slă­­biciune, s’a hotărât un consiliu de medicina cari au asistat d-nii d-rn Buicliu, Leonte, Bărdescu, Ghior­­ghian și Moscu. S’a crezut un mo­ment că emoragiile sunt provocate de un cancer și s’a hotărât ca I P. S. S. trebue să sufere o opera­ție. In urma avizului consiliului de medici, d-nii d-rn Leonte și Băr­descu au procedat la orele 11 di­mineața la operație Cum însă vârsta prea înaintată a Mitropolitului la care se mai adaogă starea așa de slăbită în urma suferințelor cau­zate de boală, s'a opiniat a se face operațiune cu stornină, așa că I. P. S. S. nici n’a putut fi adormit. «!« După operație am avut o mică convorbire cu d-nii d-ri Gheor­­ghian și Leonte. D. dr. Gheorghian mi-a declarat că deși se credea la început in­e­­xistența unui cancer, in urma o­­perației s'a constatat existența u­­nor varioli vesicale provenite din cauza bătrâneței. I. P. S. Sa a fost tamponat După operație starea sa este mai bunișoară, dar este extrem de slă­bit. In jurul patului stă in perma­nență de dr. Moscu și Gheorghian și este foarte des vizitat de d Gornoiw O cugetare pe zi Capriciul, la femei, e foarte aproa­pe de frumusețe, pentru a fi antido­tul ei și pentru ca dânsa să vatăme mai puțin bărbaților, cari, alt­fel, nu s’ar vindeca fără remediu anume. La Bruyăre ■i'-twr-­sragrr. IN ZIUA DE SFINȚI DUMITRU — IMPRESII —­­ Ce pacoste ! Sunt exact șase luni de când am jurat solemn, luându­­mi conștiința și pe D-zeu ca mar­tori că nu mă voi mai muta nici­odată. Și totuși iată-mă în ce stare de plâns mă găsesc și cu calaba­lâcul meu de asemenea ! Câte neajunsuri am avut atunci, acum șase luni — ; mă cuprin­sesese o revoltă, pe care nu o pu­team asemăna decât cu acela a u­­nui popor imens, care s’a ridicat împotriva unui apropiat naufragiu social, și îneacă tot văzduhul în clamuri; și întâia dată în viața mea, am blestemat, dar azi aveam parcă blesteme ucigătoare, ca ful­­gerile lui Jupiter. In timpul răsboiului acesta cu mine însu­mi, ași fi vrut să stră­bat ca o furtună lumea, să răstorn ca potopul tot ce se găsește pe pă­mânt, și să ascult apoi murmurul prelung al liniștei. Nu găseam răz­bunare mai întreagă, decât în par­­tea tuturor celor cari privind ja­lea de care eram cuprins, îmi a­­runcau priviri meschine, cari mă înveninau tot mai mult. Copiii săreau de bucurie că se mută, se certau pentru locul care li se oferea în camion spre casa a nouă, iar eu... plângeam amarnic Când am urcat primul obiect în camion, mă găseam în aceiași stare de suflet cu a celui care privește ștreangul pregătit spre a-i curma viața. Și doară nu sunt eu vinovat de mutare. Când m’am mutat întâia dată, am trebuit să’mi scot baga­jele, fiindcă se dublase aproape chi­ria și nu’mi puteam ruina de dragul casei, echilibrul vieței. A doua oară, fiindcă nu găseam casă după cum îmi trebuia, cu o chirie potrivită mie, m’am hotărât să stau la ma­hala, departe, să fac un ceas drum prin noroac până la servici, și a­­poi să stau și într’o casă urâtă. M’am mutat iar, înscriind în budgetul meu o urcare pentru chi­ria casei, dar aveam pretențiunea ca în schimbul acestei urcări să stau mai bine. Nu s’a realizat vi­sul.—O I dar când sa realizează I— și m’am mutat iar. Am avut mai târziu nevoe de o odae în plus — alt vis — căci îmi creștea familia. Și n’am isbutit astfel nici­odată să pun în acord chiria casei cu nevoile și inten­­țiunile mele. Eu nu mai simt nevoia de a mă muta, dar sunt gonit de nu știu cine să colind toate mahalalele. Am întâlnit studenți cari își că­rau după un cărucior calabalâcul ; a fost singura clipă în care am în­­trezărit un zâmbet pe buzele pe­regrinilor cari se întâlnesc — săr­bătorind astfel pe sfinții Gheorghe și Dumitru— în stradă. Studenții sunt ca și copiii, se salută zgomotos, râd, sar de vese­lie, când se încrucișează bagajele lor cu ale unui coleg. Ași fi vrut să fiu și eu student; visul mi-a fost risipit de căderea din ca­mionul a­jutoiului meu, în care mai pusesem niște vase! Numai vreau să plâng ruinile acestea, vreau să-mi economisesc mai bine sănă­tatea și după o clipă de înmărmu­­rire, pun și eu umărul de a ridica din drum butoiul, care s’a prefă­cut în mormântul serviciului meu de masă. In sfârșit, înainte de a descărca bagajul, duc în casă simbolul feri­cirei mele viitoare: felia de pâine și sarea. După descărcarea lucrurilor și îngrămădirea lor în casă, am așe­zat în grabă masa și făcând pen­tru întâia oară colinda pe la ne­gustorii de hrană din jurul locuin­ței celei noi, am luat cina, care mi s’a părut mai tainică decât cea sfântă. Pereții goi, necurățenia lăsată de chiriașul pe care am trebuit să-l gonesc, cerul întunecat de no­rii deși grămădiți să albească tot pământul, cernesc frontispiciul lo­cuinței mele. Spre seară, am așezat paturile, am adormit greu. Mă simțeam străpuns de înghețul păreților ăștia străini, respiram o atmosferă lip­sită de familiaritate. Dar în sfârșit, am adormit și barem cu atâta m-am ales după atâta trudă, am visat o feerie fără pereche. M-am deșteptat de vreme, era întuneric și am căutat să refac spectacolul pe care-l făurise visul. Am adormit din nou și m-am pomenit târziu cu urletul deștep­tătorului, care nu știam pe unde era ascuns. Până să-l găsesc—era într’un coș printr’o mulțime de alte lucruri— își sfârșise urletul și sculase toată lumea. Casa tot streină mi se părea, și copiii nu mai erau nici ei, ca ea, veseli, zgomotoși, căutau ceva care să-i readucă în atmosfera casei lor. E trist spectacolul. Mai târziu numai, după o sâp­­tămână-două, când se agață de pe­rete un tablou care a spus în lun­gul anilor atâtea lucruri sufletului nostru, când toate lucrurile își reiau înfățișarea lor curată și o­­rânduită revine liniștea, îi simți farmecul cu multă intensitate, și dorești să fie cât mai îndelungă. Studenți care se mută ÎNMORMÂNTAREA lui Remus Opreanu ori după amiază la orele 2 s’a săvârșit înmormântarea rămășițe­lor pământești ale consilierului de Casație, Remus Opreanu. La locuința defunctului au sosit de­vreme numeroase persoane de dis­tincție printre cari remarcăm pe d-nii : Tom­a Stelian ministrul de justi­ție, Anton Carp ministru de do­menii, Vintilă Brătianu primarul Capitalei, Nicolae N. Săveanu secre­tarul general al minist. de interne, Scarlat Popescu prim-președinte al Curței de Apel, Const. Dissescu fost ministru,C Nacu prof. univers., Ion Atanasiu, prefectul de Tulcea, Dim. Protopopescu, dr. Petrini Paul, Scarlat Phered­yde, preșe­dintele Curții de Casație, I. Duca, Alexandru Constantinescu, vice­președinte al Senatului C. F. Ro­­bescu, dr. Șuțu-junior, Victor De­­metrescu, general N. Constantine­­scu, etc. Pe catafalc se aflau depuse nu­meroase coroane din partea Curții de casație, ministerului de justi­ție și de interne, orașului Cons­tanța, prefecturii de Tulcea, ba­roului Capitalei, etc. precum și din partea membrilor familiei. După oficiarea serviciu­li divin d. Mandrea a rostit o cuvântare a­­rătând meritele celui dispărut ca magistrat, prefect și secretar ge­­n­ral la interne. A terminat spu- Carul cu bagage

Next