Viitorul, mai 1911 (Anul 5, nr. 1188-1208)
1911-05-02 / nr. 1188
!« ANUL AL PATRULEA—No. 11882 bani ABONAMENTE In țară...................... nn an 18 lei................șease luni 9 lei In străinătate............ nn an 30 lei................ șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărei ii«»»» PENTRU PREOTI SI AVATĂTORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI NO. 17.—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 ANUNGIURI COMERCIALE o coloană In pagina III .......................59 o coloană In pagina IIV........ . . 30 bani pagina III lima .............................. 9 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELDERT Linia corp 7 Linia corp 7 Inserții ;i Inițiativa națională Atitudinea,pe care guvernul d-lui Carp a adoptat-o în chestia înființărei societăței de exploatare a Siriei, a pus din nou in evidență concepția mai mult decit ciudată pe care conservatorii o au și azi despre raterea inițiativei și a capitaurilor românești. Deși principiile noastre în această privință sunt înde-ajuns cunoscute, deși chiar în manifestul program publicat anul acesta s’a precizat in mod luminos că suntem «convinși de necesitatea armonizărei intereselor noastre economice cu interesele internationale», totuși credem că e interesant să mai relevăm odată, cu acest prilej, că azi, ca și în trecut, conservatorii au rămas aceiași ireductibili vrășmași ai oricărei inițiative naționale. Fiindcă, în trecut ca și azi, conservatorii totdeauna au intervenit în contra posibilităței de valorare a capitalurilor romînești și în folosul celor străine. Să nu nege ziarele conservatoare aceasta, deoarece istoria celor din urmă 40 de ani constitue cea mai tristă dar și cea mai covîrșitoare dovadă a afirmațiilor noastre. D-l Carp a spus că niciodată n’a putut să facă nimic bun în țara asta, deoarece toate încercările sale lăudabile s’au ciocnit de rezistența înpotrivire a partidului liberal. E greu de controlat dacă șeful partidului conservator are dreptul să formuleze această plîngere. (Totuși, judecind după activitatea actuală a d-lui Carp, se poate deduce că partidul liberal nici odată n’a avut ocazia să zădărnicească proectul vreunei mari opere carpiste). In schimb, sîntem gata oii cind să dovedim că partidul liberal, în ultașa sa campanie de întărire a bazei noastre economice prin mijloace naționale, a avut de întîmpinat totdeauna împotrivirea neputincioasă de îndărătnică și pătimașe, a partidului conservator. Conștient că «un Stat nu poate progresa în mod real decit dacă poporul său participă de fapt la toate ramurile de activitate» , partidul național-liberal, chiar din primii ani ai afirmărei sale politice, a vegheat mereu ca acest adevăr, care figurează și azi in programul sau, să devie o realitate cit mai trainică. Și sforțările sale au fost încoronate cu succes, spre cea mai mare fericire a țarei. Mulțumită Băncii Naționale, creditul Statului nostru, azi înăuntru cit și in străinătate, s’a întărit, a ‘devenit o forță financiară de mîna întiia, iar comerțul nostru a luat un avânt puternic; mulțumită Creditului rural, proprietatea funciară s’a desvoltat, prețul pămintului a crescut, producția agricolă a ciștigat și calitativ și cantitativ*. Casa rurală va face ca o parte din marea proprietate să treacă în stăpînirea țăranilor lipsiți de pămînt. Societatea comunală de tramvaye va contribui, prin electrizarea tuturor liniilor de tramway, la ieftenirea traiului, făcind cu putință locuirea cartierelor mărginașe ale Capitalei . Băncile populare au stimulat într’un mod prodigios economia rurală și au creiat creditul țărănesc , ș. a. m. d. Toate aceste societăți și credite, cari azi constituesc temelia națională de nezdruncinat a economiei noastre, au fos create din inițiativa partidului național-liberal și înpotriva voinței energice a partidului conservator. Partidului liberal se datoresc aceste mari rezervoare de conservare a avuției naționale precum și încrederea pe care azi publicul nostru a cîștigat-o la puterea de izbindă a inițiativei și a capitalurilor romînești. Conservatorii singuri n’au avut nici odată încredere în această putere. Și n’au nici azi. Dovadă, după cum acum 30 de ani și mai bine au combătut cu atîta învierșunare procesul unei Bănci naționale și al unui Credit rural cu capital exclusiv național, tot așa azi ei duc campaniile cele mai fătimașe, întemeiate pe simple insinuații infame, în contra oricărui apel la capitalurile și inițativa națională. După cum odinioară răspîndeau cele mai serfide svonuri pe socoteala bine inspiraților inițiatori ai Creditului rural, tot așa azi aruncă epitetele cele mai triviale partidului liberal ori de cîte ori acesta reclamă preferința capitalurilor naționale pentru* întreprinderile * cari sunt potrivite cu capacitatea acestor capitaluri. Iar de cîte ori, ființa lor la guvern le permite, conservatorii înlătură pur și simplu capitalurile romînești în folosul capitaliștilor străini,— cum este cazul recent al societăței pentru exploatarea Siriei. Prin urmare, acuzațiile de acaparare cu care acest partid ne-a obișnuit, departe de a ne ofensa, ne onorează. Da, așa e, am acaparat rezervoarele principale ale avuției romînești, dar le-am acaparat prin forțele națiunei nepreocupate de politica de partid și în folosul, exclusiv al economiei naționale. Dovadă , în toate așa- zisele societăți și credite liberale figurează o mulțime de fruntași ai partidului conservator. Și știu aceasta adversarii noștri. Dar pe ei nu-i interesează acum adevărul, după cum nici idealul romînesc nu i-a interesat odinioară cînd cereau ca Banca Națională și Creditul Rural să fie instituțiuni internaționale.P NOTE POLITICE Epoca spune că este o nedemnitate să se puie bază pe afirmațiile ziarului grecesc Mesagerul Atenei, In chestia atitudinei d-lui Carp față de Românii macedoneni. O nedemnitate sa se pute bazi pe afirmațiile unui ziar grecesc ? Și asta tocmaiE[023. o spune?! • # ft Cu toate că ziarul Conservatorul declară că țipetele ziarelor liberale, In chestia tripoului de la Sinaia, nu merită să fie luate in băgare de seamă, oficiosul guvernamental, nu pierde totuși ocazia de a stoarce din aceiași chestie o coloană și mai bine de injurii la adresa partidului liberal care a zădărnicit întruparea visului de aur al d-nului Grigore Cantacuzino. Dacă ordinaia tripom este o simplă vorbă, după cum pretinde Conservatorul pentru ce atuncea d. Gantacuzino ține cu tot dinadinsul s’o traducă printr’un «fapt*?... Iată un caz foarte ciudat, când credem că d lui Cantacuzino ii convine pentru prima oară în viața sa, să i se ia apărarea, nu cu fapte, fapte, fapte... ci cu vorbe, vorbe, vorbe!... * * * Se șoptește pe ici pe colo — după cum este obiceiul să se șoptească totdeauna când se află conservatorii la putere—că așa zisul raport al d-lui Melik, în care se critică administrația Epitropiei Sfântului Spiridon de sub regimul liberal, este inspirat de d l Iancu Lahovary, care iși inchipue că prin asemenea mijloace va produce în opinia publică o impresie favorabilă proectului său de lege pentru secularizarea bunurilor de mină moartă Nu ne așteptam la atita subtilitate din partea docilului ministru al domeniilor, care până mai ori nu se preta decit cel mult a fi inspirat de alții, iar nici de cum a inspira d-sa pe un oarecare d. Melik. Să sperăm insa că Ieșenii nu sunt așa slabi de inger, după cum ii crede d-l Lahovary. EXPOZIȚIA DIN TORINO Podul peste Po SiSiâ ARTELE LA NOI A X-eA Expoziție a «Tinerimei artistice» A zecea expoziție a «Tinerimei artistice» care și-a deschis porțile Duminica trecută, continuă cu aceeași onorabilă aproximație tradiția inaugurată de cîțiva îndrăzneți visători, într’o vreme nu tocmai îndepărtată, cînd asemenea manifestațiuni colective nu numai că nu erau cunoscute, dar puteau fi socotite chiar dăunătoare bunului mers al societăței. Recunoaștem clar, că în ceea ce privește desvoltarea gustului artistic în țară, «Tinerimea artistică» a jucat un mare rol. Ea este prima societate care s’a manifestat în mod periodic și onorabil și care pînă la un punct oarecare a reușit să familiarizeze marele public cu noțiunea foarte vagă de artă. Aceasta însă, nu înseamnă că pictura romînească datează din ziua întemeerei societăței «Tinerimea artistică». Dar noua societate a adus ceva nou în țara noastră—a strîns la un loc talentele răslețite și neglijate și-a pus în evidență personalitățile de azi, impunînd pictura cromolitografiilor de pe vremuri și deșteptînd în sufletul cîtorva bogătași, năzuinți mai înalte în ceea ce privește complectarea estetică a mobilierului lor, nu fi interesul cu care sunt cercetate azi expozițiile noastre de pictură, probează îndeajuns că publicul a început săi-și facă datoria. N’ași putea spune eu precizie, dacă cumpărătorii satisfac ofertele artiștilor, și anume cîțiva sută dintre vizitatori sunt în măsură să facă deosebirea dintre artă și cameletă. Ceea ce pot afirma însă, este faptul că de cîțiva ani, din snobism, sau dintr’un imperios imbold sufletesc, expozițiile noastre de pictură sunt vizitate și cercetate cu de amănuntul de către o elită intelectuală, în mijlocul căreia, adese ori se agită chiar chestii de competință în artă.Toată această nouă stare de lucruri se datorește, după cum am mai spus, inițiativei acestor cîțiva artiști cari, cu ajutorul presei și stăruinței lor personale, au reușit să remarcheze marele public spre trandafirul Eldorado al artei. Aăimîne acum însă, să vedem dacă și artiștii noștri corespund încrederei acestui public, creat anume prin ei și pentru ei. Sunt lucruri pe cari de multe ori le lași să fie trecute cu vederea, tocmai fiindcă sunt prea evidente. Și în artă, mai ales, multe adevăruri sunt tăcute. Dacă cele tăcute Insă, ar fi la Înălțimea celor spuse, între unele și altele n’ar putea stabili un oarecare echilibru, din care spiritele inițiate ar putea deduce ceea ce trebue și anume cît trebue. Din nefericire Insă, la noi se petrec lucrurile cu totul într’alt fel. Cei cari au darul priceperei, nu-l au pe al expunerei și invers. De la moartea lui Teodor Cornel, nu văd pe cel care ar năzui cu drept cuvînt onoarea de a-și face dușmani pri ntre artiști, rămînind totuși cel mai bun prietin al lor. La noi, dările de seamă ale expozițiilor sunt făcute de către poeți, prozatori și adesea ori chiar de către oameni foarte cumsecade, dar și foarte streini de meșteșugul artei. Poeții scriu frumos, este drept. Poeții însă, scriu cu o indulgență inexplicabilă. Intre artiștii noștri par a exista nu legături de breaslă, ci o adevărată legătură de familie. Se face abuz de bună-voință și în fraze alese se risipește atîta naivitate, că de multe ori uiți că este vorba de p criticii de artă și-ți place să crezi mai repede că citești o admirabilă poemă in proză sau o nuvelă cu subiectul luat din lumea pictorilor. Dacă se întîmplă să găsim greșeli într’un peisaj, aruncăm totdeauna vina pe natură. Artiștii noștri sunt mai presus de a putea fi acuzați că n’au putut sau n’au știut reproduce exact ceea ce au văzut. Și cînd ne gîndim că autorul suprem al universului, nu este un debutant și n’a greșit niciodată, ne vine adesea ori să surîdem, dar să surîdem cu aceeași bună-voință condamnabilă, cu oare cutare foiletonist, vorbește de cutare artist. Mai zilele trecute un pictor mi se destăinuia cu amărăciunea omului rușinat de greșeala altuia. I am obiectat că n’are nici un motiv să fie nemulțumit de oarece bine-voitorul său prietin îl lăudase, și el mi-a răspuns: — Tocmai din cauza asta sunt plictisit. Oamenii ăștia cînd laudă sau cînd înjură, trec ori pe margini. Dacă despre mine s’au spus atîtea, mă întreb ce mai rămîne să se spună despre un Da Vinci, Titzian, Velasquez sau alții?... Și prietenul meu, nu era dintre pictorii cari au nevoe numai dacri de bunăvoința experților noștri în artă... • ■ Să revenim Insă la «Tinerimea artistică». După zece ani de manifestare periodică, societatea tinerilor noștri artiști, deveniți mai mult sau mai puțin oameni maturi, se prezintă aproape cu aceleași personalități și, dacă îmi este îngăduită constatarea cu același subiecte. Printre multele mediocrități, excepțiile răsar ca niște adevărate flori exotice, menite să se ofilească în umbra deasă pe care plantele voluminoase o lasă în mod intenționat să se împrăștie în jurul lor. Pentru a nu cădea însă în acelaș exces de limbaj vom aduce membrilor de la «Tinerimea artistică» prietineasca noastră învinuire, de a persista în verhile prejudiul de castă și apoi cu tot dinadinsul Bă circumscrie pictura numai la cîțiva favorizați ai statutelor societăței. Nu avem cîtuși de puțin pretenția să somăm societatea «Tinerimea artistică» de a se lăsa năpădită de nn importă ce prim-venit. Dar trebue să recunoaștem că o societate artistică, ori cît de mari ara membru ei ionaaton, nu va n mei odată în măsură să ne dea ideia exactă a măreției, de cît reînoinduse atît cu oameni cît și cu manifestațiuni din afară. Obosiți de muncă și de glorie, cei cunoscuți ajung la un moment dat să nu mai poată corespunde cerințelor pentru cari s’au agitat și, ceva mai mult, chiar au învins cîțiva ani în urmă. Domeniul artei este vast și noniiveniți în artă, dacă nu sunt totdeauna bine primiți, au în schimb darul de a deștepta curiozități pe cari înaintașii lor sau nu le-au cunoscut niciodată, sau nu le mai cunosc de mult timp. Odată excitat, gustul publicului evoluează împreună cu arta. Și trebue să recunoaștem că artiștii, cu cît sunt mai personali cu atît evoluția lor prezintă oarecare întîrziere față de noii veniți. Iată pentru că datoria «Tinerimei artistice» are să continue opera apostolatului artistic inaugurată acum 10 ani și a căuta pe zi ce trece să se reînoiască, pentru a nu spune, să rămînă vecinie tînără, deschizînd porțile cît mai largi celor cari nu sunt animați de cît de aceleași idealuri, sub ocrotirea cărora ei inși le, porniseră lupta acum zece ani. Intr’un viitor număr ne vom ocupa în parte de fiecare expozant. Pentru astăzi cităm numai numele d-lor Verona, Vermont, Ștefan Popescu, Palade, Kimon Loghi, Steriade, Iser, Ressu, Hirțescu, etc. Regretăm însă lipsa d-nei Cecilia Cuțescu Stork și a d-lor Luchian și Pătrașcu și o regretăm cu atît mai mult, cu cît în momentul de față «Tinerimea artistică» are nevoe de întregiri iar nu de sciziuni, cu atît mai regretabile cu cît ele n’au nimic de a face cu arta. —i. m. — ADMINISTRATIA COMUNALA LIBERALA Epoca, ziarul care, prin atitudinea sa deșănțată, înjosește zilnic situația de organ oficios al guvernului, atacă din nou administrația comunală a dlui Vintilă Brătianu, cu aceiași rea credință pe care i-o cunoașteam. De la început până la sfîrșit, articolul Epocei nu e decît un șir de inexactități. înainte de toate Epoca face o vină d-lui Brătianu din faptul că a introdus ordine în administrația comunală, impunînd funcționarilor să fie regulat la serviciul pur și simplu ridicol. Deasemenea e ridicolă acuzația că d-l Brătianu nu ar fi primit în audiență publicul la primărie. E neexact că d-sa și-ar fi fixat numai două ore de audiență pe săptămână. Fostul primar al capitalei a curățit, ce e drept, primăria, de samsarii ce mișunau și exploatau interesele cetățenilor,dar a primit in audiență In fiecare zi, iar ajutoarele de primar de 3 —1 ore pe zi,— timp absolut suficient pentru ca toată lumea să-și poată expune doleanțele edililor Capitalei. Mai acuză Epoca pe d-l Brătianu că n’ar fi luat măsuri împotriva unui fost funcționar al primăriei care ar fi săvîrșit oarecari incorectitudini. Iarăși neexact. Acel funcționar n’a mai continuat a fi in funcțiune nici o singură zi după constatarea neregularităților dovedite in sarcina sa. In ce privește chestiunea conturilor de apă, Epoca afirmă iar neadevăruri. Fapt este că pentru furnizarea comptorilor s’a ținut licitație în regulă, la care au luat parte casele cele mai repretate din străinătate ; ales două tipuri pentru cari s’au oferit prețurile cele mai avantagioase. Culmea imprudenței o atinge însă Epoca atunci cînd afirmă că d-l Brătianu ar fi «dezorganizat» serviciile primăriei. Cine cunoaște confuziunea și de baniZui nu te domnea, în aceste servicii înainte de venirea d-sale în capul comunei, și cine a avut prilejul să vadă ordinea și sistematizarea realizată de d-l Brătianu în absolut toate serviciile comunale, își dă seamă ce însemnată operă de organizare a săvîrșit fostul primar al Capitalei. Nu cerem «Epocei» să recunoască asta; suntem in drept a-i cere însă ceva mai multă cuviință, și mai puțină rea credință. Note Casa românească la Roma Marele ziar din Roma Tribuna publică un entusiast articulaș privitor la felul artistic și interesant cum e aranjată «Casa romînească» de la expoziția din Roma. După ce arată condițiunile în cari e,a aranjat partiei pst.ro a Romănici la expoziția din Roma, ziarul italian dă cîteva informații demne de tot interesul . Casa e opera arhitectului Giulia Magni și a inginerilor Gennani și Galuppi, și e construită în frumosul stil rustic romînesc. in cerdacul de la intrare, în fața prispei, caracteristica acestor case, e așezat bustul lui Traian, întemeietorul națiunei, ca un simbol și o dovadă a rudeniei noastre de singe cu frații de la Dunăre. încă de la prima sală, plină cu bogate și caracteristice costume din diferitele provincii locuite de Romîni (și acelea cari sunt sub stăpînirea austro- ungară) se manifestă sentimentul artistic al acestui popor, fiu al Romei. Marea afinitate între cele două popoare se vede și din țesăturile și desenele instrumentelor și vaselor țărănești. Patru pînze ale marelui pictor Grigorescu, de remarcat prin culoarea lor clară, dau imaginea cîmpului romînesc, tot așa de plin de lumină, și tot așa de liniștit ca al nostru. In sala a doua domină portretul regelui Carol, așezat într’o ramă strălucită, formată din steagurile pe cari armata romînă le-a Hittit în războiul pentru neatîrnare. O frescă ornamentală reproduce principalele monumente religioase din țară, și în diferite vitrine se găsesc multe prețioase obiecte de artă, din care se poate admira întrunirea italiană asupra artei bizantine din România. Pentru gustul cu care e aranjată sala și pentru ceea ce conține, organizatorii au primit felicitările Suveranilor, iar publicul vizitator și-a exprimat admirația. Această manifestație frățească a poporului român va fi desigur pentru cele două popoare un prilej bun pentru o mai de aproape cunoaștere reciprocă. PRESA REGIMULUI Moartea ziarului „L’Eclair“ -- O dramă în 2 acte și 99 de tablouri.—Cine este autorul și cine sunt actorii ? — N’am dori să fim acuzați că am făcut din d-l Marghiloman ținta favorită a atacurilor noastre, cu atît mai mult cu cît, de data asta cel puțin, nu vom vorbi decrt de atitudinea ministrului de interne față de proprii săi oameni de încredere. Și cînd ne gîndim că d lui Marghiloman, multă vreme i-a mers vorba că este cel mai perfect gentilom, și că nimeni n’ar fi în stare să-l întreacă în ceea ce privește eticheta și conveniențele sociale! Să fi așteptat oare d-l Marghiloman tocmai venirea sa la ministerul de interne, pentru a-și pierde această reputație rară, care făcuse atîția geloși printre diferiții noștri oameni politici ?.... Să ne coborîmfasă pe scena presei guvernamentale, în cultștile căreia s’a petrecut această dramă intimă, pe cere confrații noștri, nu știm din ce cauză o lasă pradă celei mai condamnabile tăceri.ft * • Drama s’a petrecut chiar a doua zi după alegerile parțiale și Intr’o atmosferă atît de misterioasă Inoit Pierre Lafitte dacă ar fi trăit în Romînia, ar fi editat-o cu siguranță într’un roman al cărui titlu ar fi avut multă Înrudire cu: Le mystére de la chambre jaune, L’homme sans figure, L’Enigme de la Rue Cassini, Le parfum que l~ Dame en noir sau alte romane identice, cari, pe timpul verei mai ales, fac deliciul guvernamentalilor noștri atît de puțin familiarizați cu producțiile literaturei »««»insști. Ziarul «L’Eol»’" oficiosul francez al guvern”’**1 romin» a încetat din vis.* Pe neașteptate, tocmai în momentul cînd își luase avîntul și cu el urcase și pe d-l Marghiloman pe cele mai imaculate culmi ale marilor bărbați de stat. In vremuri normale dispariția unei gazete politice nu prezintă nimic extraordinar, mai ales la noi în țară, unde presa de multe ori n’are altă menire decît să ilustreze capriciul cutărat sau cutărui om cu dare de mină sau cu pricepere în afaceri. Da data asta însă, dispariția confratelui nostru nu poate fi trecută cu vederea, mai ales că Eclaire a fost singurul ziar guvernamental care a încercat să explice Înaltele rațiuni de stat, pentru care d-l Marghiloman fusese nevoit să creeze acele faimoase batalioane de nemulțumiți ai regimului, grupați la București în jurul Ligei Conservatoare» iar în provincia în jurul așa zișilor candidați independenți din timpul ultimelor alegeri. După informațiunile noastre propise, ziarul «L’Eclair» a fost sugrumat de însăși mîna omucidă a d-lui Marghiloman, care ca ministru de interne se exersase de multe ori, cu un deosebit succes chiar la sugrumarea voinței libere a corpului nostru electoral. Dar obiemnuințele rele, devin cu timpul o a doua natură. Și d-l Marghiloman și-a sugrumat propriul său ziar, fără să se fi simțit cîtuși de puțin înduioșat de lacrimile calde ale ridicolelor articole în care fusese divinizat în ultimele trei luni... * * * Dacă ne coborîm pînă la origina ziarului «L’Eclair» vedem că proaspătul nostru defunct *nu era decît demnul urmaș al unui alt defunct mai vechi dar tot atît de celebru. «L’Eclair» nu era decît continuarea sub un alt titlu al ziarului «La Presse» pe care acelaș domn Marghiloman îl sugrumase în împrejurări identice. Ca și înaintașul său, «L’Eclair» nu mai avea nici o rațiune să mai apară sau mai bine zis, d-l Marghiloman nu mai vedea nici o necesitate de a mai alimenta cu idei și cu... franci un ziar, din care nu reușise să facă ceea ce visase. La venirea d-lui Carp la putere, sau cum s’ar mai putea zice, la venirea «boerilor», presa guvernamentală nu poseda nici un oficios redactat în limba franceză. D-l Marghiloman și-a luat dînsul însărcinarea de a complecta această lacună. Ministrul de interne însă n’a înțeles de a face din «La Presse» și mai tîrziu din «L’Eclair» un oficios al partidului, ci un ziar al său personal, care săi pregătească atmosfera de care simțea bine că va avea nevoe în tot timpul alegerilor. Faptul acesta a nemulțumit pe mulți din fruntașii partidului, cari deși nu citeau «L’Eclair» nu vedeau cu ochi buni sursa de inspirație al celui mai high-life ziar guvernamental. Cînd nemulțumiții regimului s’au declarat pe față și cînd numele d-lui Marghiloman a început să fie pronunțat Însoțit de epitete nu tocmai potrivite unui ministru de interne, ziarul d-lui Marghiloman a avut aâteva eșiri violente contra acestor fii vitregi ai partidului cari se puneau de-a curmezișul acfiunei guvernului pentru a-i zădărnici opera de asanare morală etc. Faptul că ziarul d-ui Marghiloman numia pe nemulțumiți: invidioși, obraznici și imbecili a înfuriat și mai mult pe acei fruntași conservatori cari nu erau streini de acțiunea nemulțumiților. Ce era insă de făcut? D-l Marghiloman nu putea fi sacrificat de dragul iluștrilor necunoscuți cari îi dau asalt. D-l Carp era prea ocupat cu numirea secretarului general de la finanțe, pentru a mai avea timp să se ocupe și de cei cari formau orchestra guvernamentală, iar cantacuziniștii se simțeau foarte la largul lor pentru a-și manifesta nemulțumirea față de ministrul de interne și a-și arăta colții acaparatorilor și transfugilor patronați de d. Marghiloman. S’a hotărit deci să se sacrifice «L’Eclair» și ziarul personal al d-lui Marghiloman a încetat din viață imediat ce ministrul de interne n’a văzut scăpat de grija alegerilor. Fără să dăm dar o importanță nemeritată acestui eveniment, putem afirma că dispariția ziarului «L’Eclair» nu este decît un succes al nemulțumiților cari pe zi ce trece se apropie tot mai mult de d. Filipescu rămînînd totuși credincioși fostului șef al partidului, domnul Gh. Gr. Cantacuzino.* • # Pentru a ne putea da mai bine seama de legătura ce există Intre dispariția confratelui nostru și noțiunea nemulțumiților, vom aminti faptul de altfel foarte controlabil că în ultimul timp «Liga conservatoare» a mia oumneamlțumiții au fost satisfăcuți pe deplin, dar că în timpul vacanței se pregătesc la o colaborare ocultă în favoarea d-lui Filipescu, pe care voese să-l impună la toamnă a totputerniciei d lui Marghiloman. Iată care a fost rațiunea acestui ziar cu două titluri și cu aproape 99 de numere și cari vor fi urmările dispariției lui, foarte semnificativă pentru influența d-lui Marghiloman în sinul actualului guvern. —| — PESCĂRIILE STATULUI DIN TULCEA Răspuns la răspunsul domnului Antipa VII Prin urmare, d. Antipa susține că peștele nu este o hrană, nu este un aliment al populațiunei noastre. Dar e nevoe să reproducem ce spune d sa în Raportul său asupra acestei chestiuni, căci argumentația d-lui Antipa, prin care cauză a dovedi că peștele nu este o hrană, merită să rămîie și în alte acte decît o publicație oficială de obicei necitită.Dar nu se poate nici măcar susține că peștele face parte din hrana curentă a țărănimei, căci producția de 25 pînă la 30 milioane kgf. de pește pe care o dă întreaga țară, ce poate ajunge ea pentru o populațiune de peste 6.850 000 de suflete . Aceasta nu revine nici la 4 kgf. de pește pe an de cap». (Vezi Raport pag. 37). «Adevărul este că țăranul mănîncă cu plăcere pește cind îl are, nu însă ca un aliment consistent de toate zilele, ci cum zice el «pentru a-și îndulci hrana...» «Adevărul este de asemenea că proprietarii și arendașii noștri in timpul muncilor agricole, cînd brinza și pastrama sunt prea scumpe, cumpără pește sărat pentru a-l da la muncitori și aceștia îl mănîncă cu plăcere». (V. Raport pag. 37). «Adevărul e asemenea că, in afară de satele situate in apropierea vreunei ape mari pînă la o distanță unde pot ajunge căruțele cu pește, săteanul nu a consumat și nu consumă pește căci nu are de unde-l lua...» (V. Raport pag. 37). In fine, tot la pag. 37 a Raportului său d. Antipa se plînge că cei ce duc campaniile lor interesate afirmă că «peștele este hrana țăranului nostru»“iar la pagina 38 , «afirmarea car că peștele face parte din hrana curentă a țărănimei noastre» este un «neadevăr pas intenționat în circulație de cei interesați, știind că fiind vorb» ț de țărănime, campania va aprinde mai bine». De altfel d. [Antipa, cu suficiența care-1 caracteriză și cu insolența care l’a ajutat așa de bine în bogata-i carieră, nu se jenează a caracteriza în chipul următor întreaga activitate a partidului liberal pentru îmbunătățirea clasei țărănești : «Zie altfel e știut că de un timp propunerile pentru toate afacerile cele mari se prezintă ca măsuri «pentru îmbunătățirea soartei țăranului». (V. Raport, pag. 38). Nici mai mult, nici mai puțin! Tot ceea ce s’a cerut, tot ceia ce s’a făcut pentru țărănime, ascund în realitate «afaceri mari». Actualii stăpîni ai d-lui Antipa, d-nii P. P. Carp și I. Lahovari, pot să fie mulțumiți de sluga lor și poate ca recompensă să-i mai mărească diurnile și să-l mai miluiască cu o gratificație. Decît—este un decît —■ decît în speța care ne preocupă, afirmația d lui Antipa constituie o nerușinată falsificare a adevărului. Aceasta nu ne surprinde.* « ft Am spus din capul locului că d*l Antipa mânuește insolența și falsul cu o egală îndemînare. ^Unde am afirmat ea t* lucrarea