Viitorul, iulie 1911 (Anul 5, nr. 1242-1264)

1911-07-24 / nr. 1258

Y y ANUL AL PATRULEA—NO 1258- ABONAMENTE In țară.................... un an 13 lei..............șease luni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei..............șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI: 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA­: TELEFON 22 39 ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III..................... Linia corp 7 pe o coloană în pagina VI.....................30~1îanT’ Inserții și reclame pagina III linia...............................8 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT , CUMINECA 24 IULIE 1911 —f­I —­­ ■ bani MOTIVELE CAMPANIEI contra Soc. comunale de tramvaie Din prima zi în­ care a iz­bucnit pătimașa și neonesta campanie oficiala contra socie­tăți comunale de tramvaie, am afirmat că această campanie nu era inspirată de dorința de a apăra interesele pretins lezate ale Comunei, ci de scopuri po­litice, cu totul străine obiec­tului în discuțiune. Am afirmat, — și evenimen­tele ce se desfășo­ară confirmă pe de-a’ntregul a­firmațiile noa­stre, — că lupta conservatori­lor și a presei străine sau în­străinate, îm­potriva nouei so­cietăți romînești de tramvaie, este de aceeași natură cu cam­paniile pe cari samsarii inte­reselor străine le-au dus în­po­triva tuturor instituțiilor noa­stre economice c­u caracter național, în primii ani ai fiin­­țărei lor. Și Banca Națională, și Cre­ditul Urban și* Creditul­ Rural au fost calificate de conserva­torii noștri «pungășii», cu pri­lejul nervoaselor discuții ce-au stirnit întemeerea lor.* Și cu toate acestea, în ciuda tuturor străinilor cari vad fugindu-le de sub picioare terenul specu­­lațiunilor primejdioase țărei noastre, aceste «pungășii» azi sunt considerate de toata lu­mea ca niște instituții de te­melie economică, cu cari ori­ce Romín se poate mîndri. Am mai afirmat că lupta desperată în­potriva nouei so­cietăți comunale era mai mult o luptă prin care se încerca să se discretizeze, in fața opi­niei publice, șeful partidului național-liberal, a cărui popula­ritate și putere, bazate pe însă­și popularitatea și forța partidu­lui nostru, jicnea profund im­popularitatea și neputința d-lui Marghiloman și a partidului conservator guvernamental. In sprijinul acestei afirma­­țiuni se produc azi documente nesperat de prețioase. Și va­loarea acestor documente este cu­ atât mai mare cu cit ele ne sunt furnizate chiar de Ade­vărul,—acest ziar care din ne­cinstea lui profesională și-a fă­cut armă contra tuturor oame­nilor cinstiți și scut de apăra­re a tuturor uneltirilor mini­strului de interne. Ei bine, acest ziar care, în calitate de monitor al tuturor excrocheriilor și șantajelor, de mijlocitor public al tuturor pof­telor străinilor, a dat și conti­nuă să dea d-lui Marghiloman un concurs atît de suspect, publică o convorbire cu un fruntaș de marcă al partidului guvernamental, cari fruntaș îi face următoarele mărturisiri cu privirile la mobilul care a determinat campania contra so­­cietăței comunale de tramvaie: «Dacă n’am fi avut pe tapet­ehe știa aceasta, am fi profitat de cea di­ntîia împrejurare pentru a ad­ministra o lecție dinastiei, așa ca să se știe de la un capăt la altul al țărei, și în străinătate, mai ales în străinătate, că Romînia nu este moșia Brătienilor, că partidele cele­­l­alte nu sunt la discreția partidu­lui liberal, că mai sunt și alții cari pot guverna fără voia Brătienilor, că nu e nevoie numai de asenti­mentul Brătienilor ca să te poți mișca pe pămîntul acestei țări. Iată pentru ce am pornit lupta». Iată car, după chiar propriile mărturisiri ale unui influent amic politic al ministrului de interne, că toată această cam­panie, toate nebuneștile inter­venții oficiale pe care ea le-a determinat, toate perturbările provocate și toate interesele pe care aceste­ perturbări le pun în joc, nu sunt opera solicitudine­ pe care guvernul conservator o poartă intereselor pretins lezate ale Statului sau comunei, ci pur și simplu efectul unui cu­rios acces de omnipotență care a cuprină, așa, din senin, pe d-l Marghiloman, în toiul căl­durilor. D-l Marghiloman vrea să a­­rate d-lui Brătianu, țărei și chiar... străinătăței că *și d-s-a poate ceva în această țară! Și pentru a-și sluji aceste suspecte veleități de putință politică, ministrul de interne provoacă atîtea perturburări, anulează jurnale ale consiliilor de mi­niștri, vrea să desființeze legi! ‘Veșnica poveste a pisicei cu clopoței, care cu cît face zgo­­mot mai mare, cu atît e în stare să facă treabă mai puțină! ___________________P — Din ale regimului -4000 de zile de prestație — In baraca guvernamentală din Te­cuci, iar a început să miroasă a praf de pușcă. Conflictul ivit silele acestea între d-l C. Bobeica, prefectul județului și d l Paul Balș, fruntaș conserva­­tor și autor al mai multor întreprin­deri cu înclinație bruscă, promite să treacă într'o fașă ma unuia. Recunoaștem însă că de data asta prefectul județului are dreptate. Dar ce poate face un prefect nu tocmai agreat de d­l Marghiloman cînd d l Balș amenință cu pierderea alegeri­lor județene... Să povestim însă motivele conflic­tului. D-l Balș avînd nevoe să constru­iască pe hotarul moșiei sale Ivești un dig, care să oprească revărsările Birladului, a profitat de vîlva ce se face în țară cu ocazia inundațiilor din Moldova și a cerut prefectului să­­ pună la dispoziție 4IOOO (pa­tru mii) de zile de prestație sub cu­vînt că acest dig ar apăra și satele de prin prejur. 4000 de zile de prestație puse în serviciul unui particular !... Cazul devine cu adevărat senzațional. S’a întîmplat însă că prefectul a cerut și avizul inginerului șef al județului și acesta — mai mult om de știință de­cît om al guvernului— a opinat că digul­­ lui Balș, neser­vind de­cît la apărarea moșiei sale, nu i se poate pune la dispoziție a­­tîtea zile de prestație cînd ele sînt neapărat necesare județului pentru construirea și repararea șoselelor. Bine­înțeles că prefectul a trebuit să pună rezoluția în sensul avizului inginerului. D-l Balș insă amenință cu scan­dalul și cum peste două săptămîni au loc alegerile județene, se șoptește că de voe, de nevoe, prefectul ar fi căzut la învoială și că afacerea s’ar face cu 2000 (două mii) de zile de prestație. Noi sfătuim pe d-l Bobeica să nu se joace cu zilele de prestație de care județul are mai multă nevoe de­cît particularul din Balș. ACCIDENT SAU SINUCIDERE? GINETTE LÂNTELME Unele ziare franceze cântă Încă să deslege pre­­tinsul mister care ar Invățai moartea regretatei artiste Lantelme Sfîrșitul tragic al celei mai fru­moase și cochete artiste parisiene, d-na Genevieva Edwards, care pe scenă își păstra încă numele de d-șoara Lantelme, iar pentru prie­tenii săi intimi acela de Ginette, nu numai că a impresionat în mod active cercurile artistice și mon­dene ale Parisului, dar au dat chiar prilejul unor ziare să se întrebe dacă moartea ei nu ascunde oare vre­un mister. înecarea ei în apele Rinului a fost explicată printr’un accident Se putea însă foarte bine să fie vorba și de o sinucidere iar unii spun chiar­­ un asasinat. Svonurile senzaționale cari s’au răspîndit in jurul acestei morți neaș­teptate, de­și nu merită nici o luare aminte, totuși ele sunt considerate ca un fel de lovitură pe care soarta o dă tocmai aceluia care este consi­­derat în Franța drept părintele re­portajului senzațional. D-l Edwards, fondatorul ziarului «Le Matin* și bărbatul d-șoarei Lan­ivliuu a «cuvui >1» ți«*— »——b­.* și puterni­ce emoții de cititor, el oare pe vremuri seria tocmai pentru a emoționa și Inspăiminta chiar pe pe­­titorii ziarului său. Pentru un om care iși iubește ne­vasta chiar cind este mai bătrin cu 36 de ani de olt dlnsa, și pa care o pierde In conditiuni atit de dureroase, nu poate de sigur să-i fie plăcut faptul că unii din foștii lui confra­i caută să-i speculeze această nenoro­cire intimă, întrebindu-se în mod pervers, dacă nu cum­va e vorba de o sinucidere sau asasinat. Toate aceste lucruri, d. Edwards le-a declarat cu o profundă mihnire unui ziarist care-l vizita chiar a treia zi după întîmplarea nenoro­cirii pe bordul yahtului «L’Aimée» de la fereastra căruia Lantelme se zice a fi alunecat în apele Ri­nului. — «Mi-aduc aminte, spunea d. Ed­wards, că la vîrsta de 18 ani, am debutat în ziaristică inventînd o descriere macabră a unui naufra­giu care nu se intîmplase. Ei bine astă­zi soarta se întoarce în contra mea și mă pedepsește. Confrații mei inventează un mister pe bordul yahtului meu, un mister care nu există și care se reduce pur și simplu la proporțiile unui accident nenorocit, victimă căruia a trebuit să cadă tocmai iubita mea soție». «Abia astăzi recunosc ce rău poate face asemenea știri menite să excite curiozitatea publică și să rănească sufletele deprimate ale celor cari se găsesc în cauză fără să poarte pe conștiință cea mai mică vină. «Sorții jurnalului d-voastră ceea ce vă spun și ceea­ ce vă poate declara toți prietenii de pe bordul yahtului care, ca și mine, au fost tot atât de străini de cele ce pretind unele ziare parisiene. «A fost un accident și nimic mai mult. După căldura tropicală din timpul zilei, spre seară am ancorat yahtul în plin curent al apei și am cYt pe punte pentru a face uz de băuturi reporitoare. Lantelme a fă­cut abuz însă, și pe la miezul nopței cînd a coborît în cabina sa să se culce s’a aplecat pe fereastră, pentru a ’și face toaleta~în 2­ yi ® Jn aerul răcoros al nopței. O mișcare bruscă și neașteptată a vasului însă, a a­­runcat-o în apă. Iată adevărul asu­pra acestei nenorociri pe care cei cari voose s’o explice într’alt­fel co­mit o mare nedreptate la adresa mea, ce nn merit a fi pedepsit mai mult de­cît m’a pedepsit fatalitatea». Mișcătoarea mărturisire a d-lui Edwards nu poate fi de­cît adevărată, cu atît mai mult cu cît o mulțime din prietenii familiei călătoreau pe bordul yahtului. Nenorocirea aceasta însă, în con­dițiile în care a fost comentată, eBe cu totul afară din cadrul faptelor de la ordinea zilei, cînd după cum vă­zurăm, cel care avea să pufere mai mult după urma reportajului de sen­zație este chiar părintele lui în Franța, d-l Edwards. îndemnuri sriminale D 1 Miile și Evreii cari trăesc în jurul său grație toleranței codului penal­­, a legilor noastre de poli­ție prea îngăduitoare, d 1 Miile și inconștienta bandă de șantagiști care-l înconjoară, după ce au scăpat ca prin urechile acului de pușcărie cu ocazia mizerabilului atentat al lui Jelea, provocat de îndemnurile lor criminale acum fac noul ape­luri la crimă. «Am mărturisit și măr­turisesc și acum, — spune declasatul Const. Miile, sub proprie - ul w ■«, ~~ *, ce se va face la potriva Dinastiei de către ori­cine, va fi aprobat de noi». Prin urmare, văzînd că încercă­rile sale infame de a calomnia pe niște bărbați politici de un presti­giu ireproșabil, ca d­nli Brătianu, nu reușesc, mizerabilul pamflet din str. Sărindar face din nou apel la atentate criminale. Îi trebue Adevărului un nou re­leu, pentru ca, imediat după comi­terea crimei să-i poată pleda din nou imbecilitatea în fața justiției și să poată trîmbița iar că a fost instrumentul... poliției de siguranță. Guvernului actual nu putem să i atragem atenția asupra acestor în­demnuri la fapte „calificate de crime“ — după cum singur incon­știentul Miile mărturisește—­fiind­că nu se știe dacă nu cum­va și aceste nebunii n’au fost inspirate Adevă­rului tot de d-l Marghiloman. in schimb, vom ști să tragem pentru viitor toate consecințele din această primejdioasă recidivă a Adevărului. Pentru că,—și sperăm că toți oamenii cu scaun la minte vor fi de acord în această privință — un ziar care se transformă în agent d­e ațîțare la crimă, nu mai are dreptul să beneficieze de libertă­țile acordate de Constituție presei. Redactorii unui asemenea ziar nu sunt decit niște ordinari criminali și, deci, locul lor este cu totul în altă parte, de­cît printre privile­giații condeiului. Prin urmare, să bage bine de seamă declasatul Millo și Evreii săi cari, încurajați de prezența la mi­nisterul de interne a unui politician pe care însuși d-l Filipescu l’a ca­lificat de bandit, fac apel azi „la ori­cine“ ca să lovească, în ori­ce fel, pe d-nii Brătianu 1 I ZAVRACURI Mișcare antisemită Adevărul anunță că partidul liberal pregătește mișcări anti­semite. _ Pe cît știu eu nici un membru al par­tidului liberal n'a promis că va repeta... «mișcarea» anti­semită a d-lui Filipache Corlătescu t Iapa tWni Ciurcu D-l Al. Ciurcu anunță prin Adevărul că are o iapă care, deși la anul va serba jubileul de 200 de ani de activitate, totuși e în deplinătatea facultăților ei de cal femenin. Invidiază sau admiră d-l Ciurcu pe bătrîna sa iapă ? De ce? Tot d-l Ciurcu propune să se înfiin­țeze o societate romînească pentru creș­terea cailor. De ce ? Ca să mai aibă d-l Marghilo­man ce desființa ? ________________Aghiuță. pe Note Cînd devii bătrîn ? Iată una din cele mai delicate pro­bleme, de care bărbații se intere­sează foarte rar, iar femeile aproape nu se interesează de loc. De la care anume virată, un om are dreptul să se considere bă­trîn ? Expresia «are dreptul» poate fi oare­cum exagerată. De fapt, între­barea ar trebui pusă ast­fel: De la care anume vîrstă, un om este forțat să recunoască că e bă­trîn ? Cu privire la fem­ee, problema pare a fi fost rezolvată de către d-na He­­glen, faimoasă artistă pe vremuri, oare supărată fiind pe un ziarist german care îi imputa vîrsta prea înaintată, îi respundea printr’o scri­soare deschisă următoarele: «Domnule, am treizeci și nouă de ani. Am deci exact vîrsta la care în Franța, femeea atinge apogeul talen­­­tului și al frumuseței.* Balzac mersese numai pînă la 30 de ani. D­na Heglon mai adaugă nouă ani. Dar ce însemnează nouă ani în viața unei artiste... franceze. Dar dacă pentru femei, chestiu­nea pare aproape tranșată, mai pu­țin norocoși, bărbații așteaptă și azi rezolvarea ei. UTn Ai.nfitnFa onnni«! n nn»A " -» a'' n­oasa idee de a deschide o anchetă cu privire la vîrsta de la care un bărbat se poate considera bătrîn. Răspunsurile n’au întîrziat de a sosi. In total s’au primit 30.000 dintre cari unele foarte importante deși difereau diametral unele de altele. Un Don Juan a răspuns: «Mă voi considera bătrîn în ziua cînd ca și poetul Campoamor voi putea spune că fetele și femeile pe cari le am iubit mă sărută ca pe o icoană sfintă­. Icoană sfintă!... Iată o compara­ție foarte măgulitoare pentru un Don juan spaniol!... Ce aveți de a­­i­ugat, Doamnele mele?... Un burghez însă care abia se în­surase, a răspuns: «începi să devii bătrîn, opt zile după căsătorie». Numai după opt zile?.. Ce spu­neți tineri căsătoriți?... . Ce trebue să spună atunci bărba­ții cari se căsătoresc de clte două, ba chiar trei ori în viață ? Oare d-l Edwars, bărbatul artis­tei Lanthelma care s’a înecat zilele trecute în Rin, era bătrîn ? .. Oare d-l Artur Mayer, directorul ziarului «Le Gaulois», e bătrîn cu toate că s’a căsătorit la vîrsta de 63 de ani?.. Dar Marchizul de Priola ?... Noi credem că bâtrla nu ești de­cit atunci cind grațiile femenite nu­­ți mai provoacă de­cît imboldul a­­dorărilor religioase și platonica. Po­­te să fim greșiți. Dar părul alb sau vîrsta, mai ales la bărbați, nu în­seamnă astuși da puțin a fi renun­țat la patrimoniul tinerețai. Tinere­țea este atît de fluidă că nu poate fi încătușată în nici o formulă. To­tul depinde de persoană și da viața pa care ai trăit-o. Koh-i-noor. SPANIA și conflictul marocan Intre Rege și Primul Ministru In timp ce tratativele dintre Franța și Germania cu privire la Ma­roc își urmează cursul lor, Spania debarcă zilnic trupe noi, destinate localității El-Kzar unde se știe că s-au petrecut regretabilele incidente cu consulul francez și unul din ofițerii instructori ai armatei șerifiene. Pe lîngă armata metropolitană, garnizoana de la El-Kzar se mai mărește și cu dezertorii marocani cari trec în lagărul spaniol cu arme și cu cai. In urma intervenției sultanului de a se înapoia armele, primul ministru spaniol d­e Canalejas a conferit cu regele asupra atitudinea pe care tru­pele spaniole trebue s-o aibă față de dezertorii marocani. Ilustrația noastră reprezintă una din aceste conferințe înainte de plecarea regelui Alfons în Anglia. Tripoul de la Lacul-M ~ Parchetul de Brăila declară că nu poate lua nici o măsura, de­o­are­­ce tripoul din La­­cul­ Sarat este deschis cu autorizația ministerului de interne . Sub regimul de «reparație socială» al d-lui Carp, tripourile în stațiu­nile noastre balneare par a fi deve­nit tot așa de indispensabile ca și obișnuitele instalațiuni de cură. Con­servatorii își urmiază tradiția cu o precisiune uimitoare. Exemplul de la Ojm.st.n.­n.t.a. nu m­inta la Lacul Sărat și cine știe dacă la toamnă nu vom vedea pe d-l Marghiloman prezentînd Parlamentului o lege prin care tri­polii să fie considerat ca facind parte din confor­tul neapărat al stațiuni­lor noastre balneara. Un proprietar din Brăila, al cărui nume îl putem chiar da, la nevoe, ne trimite următoarea scrisoare din care se poate vedea ușor, cum înțe­lege actualul guvern să administreze băile statului și cam ce anume di­stracții oferă suferinzilor : Domnule director, In bufetul­ Cazino, din stațiunea balneară Lacu-Sărat, s’a înființat, ino. «io In 6 iinia u­­.. . mno.iil Ho­norop—numit Căișori — pentru dis­tracția bolnavilor și decavarea bu­­zunarilor. D-nii Vasile Lăuțescu, Petre Gru­ber și un anume Vasilescu Bubi, care se zice că e funcționar la do­menii și care are și rolul mardiașu­­lui, la jos—cîte și trei patroni ai jo­cului, au acreditat var­iunea că, pentru tolerarea acestui tripou, a intervenit d i Theodora, secretar ge­neral la interne. Am reclamat parchetului local care a rezolvat petițiunea mea panînd următoarea nemai pomenită rezo­luție: «La dosar, Intru cit d-l­e prefect ne-a comunicat »că jocul de cAlșori in «stațiunea Lacul Sarat »este autorizat». Voi fi, ea, un naiv; nu cred însă că un delict Infamant, pre­văzut și pedepsit de codal penal poate­­ autorizat. Unde vom ajunge cînd vom fi­­ călăuziți de astfel de interpretări ! I Se poate oare admite o asemenea rezoluți­une, pasă de un reprezen­tant al ministerului public ? Petițiunea mea adresată procuro­rului local este înregistrată la No. 5845 din 21 Iulie curent. Am reclamat și administratorului băilor Lacul-Sărat printr’o petițiune trimisă, prin Aftrinrui­ A­mp.nma.hi HI o. ro de la 19 iulie, cu reíoac resípisa cu No. 115, in care am făcut atent pe d. ad-tor, că în cazul cinci nu va lua măsuri contra jocului se va face vinovat de refuz de serviciu legalmente datorii. Am reclamat de asemenea pre­fectului și parchetului. Reclamațiunile mele însă au fost puse la dosar și cu drept cuvint, dacă faptul este adevărat că tri­poul a fost autorizat de ministerul de interne. La rândul nostru, întrebăm pe d. Marghiloman, dacă are cu­noștință de cele ce se practică la Lacul­ Sărat, dacă autorizația căișorilor a fost dată de d-sa. de d. b­oi auru sau ne cine unui, și dacă această autorizație nu este oare­cum în contrazicere cu legea, care oprește în mod for­mal jocurile de noroc. Așteptăm.____________ NOUTATI Domnișoara doctor în fizică și chimie, Gertrud Moker, acum do­cență privată la Bern, se mută la Leipzig unde va fi profesoară la Uni­versitate și va priveghea lucrarea «Dicționarului biografico-literar a istoriei științelor exacte». E fiica învățatului Philipp Moker, profesor la Universitatea din Bern. Fiică-sa Gertrud s-a deosebit in ma­tematici și științi naturale. A făcut și mai multe sinteze de combinații organice. Răsfoind cărți... „Le Cantique de l’Aile“ de Edmond Rostand De-abia isprăvisem de citit prefața pretențioasă și foarte puțin clară care precede traducerea, lip­sită de culoare și energie a poemului Poli­­phem,—prefață în care autorul constată că in li­teratura franceză contimporană nu există nici un nume care să se poată opune unui Corneille sau unui Hugo,­­ cînd a apărut, în L’llustration, minunatul poem al lui Edmond Rostand : Le can­tique de l’aile. Nu putem preciza dacă autorul nemuritor al lui Cyrano de Bergerac și L’Aiglon a scris acest poem înadins ca să dea o genială desmințire de­cretului atît de categoric al d-lui Rașca, de la Iași. Dar, la urma urmei, nici nu ne intere­sează această chestiune de ordin, ași putea zice, intim, care privește numai pe d. Rașca și pe ma­rele său contimporan francez. Sau vice-versa. Prin urmare, pentru noi prefața d-lui Rașca are mai mult valoarea unei... auto-legitimări a modului insuficient cum autorul ei a tradus poe­mul lui Albert Samain, iar Le cantique de l’aile rămîne, în ciuda competentului protector al lui Corneille și Hugo, un poem de genială inspira­ție, în care Edmond Rostand apare în lumina și retușurile de umbră ale strălucitelor sale calități și defecte, cel mai inspirat și cel mai artist poet al vremurilor in cari trăim. Dacă d. Rișeu refuză lui Edmond Rostand și celorlalți mari contimporani­­ ai săi locuri de o­­noare, alături de Corneille și Hugo, în panteonul nemurire!, ori­cît de nemîngîit va rămîne ma­rele poet francez de această expulzare poliție­nească, traducătorul lui Poliphem nu va putea impiedica pe restul contimporanilor săi, mai in­dulgenți decit d-sa, să vadă în autorul lui Cyrano de Bergerac pe artistul care a izbutit să sensibi­lizeze, cu cel mai tînăr entuziasm și cu cea mai poetică formă, geniul poporului francez, într’o vreme de materialism, naturalism și na­turism feroce, după o înfrîngere care a umilit mîndria națională franceză și a făcut să se co­boare, pentru un răstimp, acest popor, înzestrat cu însușiri atît de nobile și cu ji un temperament atît de fericit, de pe treapta cea dintîiu a pate­rei, la care se ridicase prin vitejia brațelor și ge­niul minții lui proprii, romantismul lui Edmond Rostand a­ reușit să învingă deprimarea provocată de prezent și să deștepte încredere energică în viitorul Franței, prin senzibilizarea genială a ma­rilor calități ale sufletului francez, prin cea mai entuziastă apoteozare a geniului acel­ui popor. Și Cyrano de Bergerac și L’Aiglon și Chantecler nu fac de­cît să exalteze însușirile strălucite ale rasei galice și rolul providențial al Franței. Iar Le cantique de l’aile este strigătul de bucurie en­tuziastă, este poemul care consacră triumful final. Poetul vibrează din toate coardele sufletului său și din această profundă vibrare pare să se încheagă o chemare formidabilă: Franța, mre a fost umilită la 1871, din pricina unui trecător moment de orbire națională, s’a deșteptat, s’a întremat și, prin geniul ei neperitor, se ridică azi cu aripi de vultur, deasupra hota­relor zadarnice pe cari cuceririle brutale le sta­tornicesc. Le Héres, qui s’itait retire­ sous sa tente Comme le híres grec, Vient d’arracher soudain la toile oalpitante Pour s’envoller avec! Și cu c'tă mîndria exclamă, peats oîteva strofe, poetul, fermecat de viziunea éiröerirei devăvîrșite a aerului: France, nous savions bien qu'en toutes Ies Histoires Les hommes de Ion sol Seraient toujours debout sur tous Ies promontoires D'ou Von peut prendre un voi; Maisqu’ils l’aientpris si haut, Quand desjoueurs de flăte Menaient déjá ton deull, C’est de quoi s’arréter pendant une minute Pour avoir de Vorgueil / Fie­care strofă din acest poem, in care mîndria națională freamătă în ori­ce vers,conține cîte­ o idee de înaltă inspirație poetică și o aluzie la triumful suprem al Franței, care formează sentimentul fun­damental al acestui poem. Cîte­va exemple : Depuis que cette chose impérieuse existe Qui veut qu’on aille aux deux, La France est le pays des mérés â l’oeil triste Mais au front glorieux / Sau : II est temps de chanter le Cantique de VAile Qui veut que nous ayons Une roate â jamais montante, et paraltiti Au trajet des rayons ! Sau: Bonaparte, ce sont—dât, au fond des poémes, Ton Algle s’en fâcher /— Les fils de tes soldats qui voleront eux-ménes De clocher en clocher / Sau : Et sache-le, pays qui ne cesses toi-méne D’aller te dínlgrant, Nal peuple.pour antant qu’il s’admire et qu’il s’aime, Nul peuple n’est plus grand Que celui qui, tandis que sa force profondt E prouvée aujourd’hui, Pour prouver son horreur de peser sur le monde, Voie au-dessus de lui l Nici odată mîndria înfiiată a Francezilor n’a putut să-și ia o mai poetică revanșă ; nici odată victoria Germanilor n’a primit o sfidare mai usturătoare. Nici chiar dacă Berlinul ar fi fost silit să capituleze in fața armatelor franceze, nici chiar dacă mindrul împărat Wilhelm II ar fi fost nevoit să predea spada d-lui Joffre, generalia­mul Franței, poporul francez n’ar fi putut să obție o revanșa mai complectă de­cît înalta sa­­tisfacție ce i-a hărăzit sfidarea marelui poet. Și e foarte firesc să fie așa: înfrîngerea France­zilor azi nu mai durează, Berlinul dacă ar fi si­lit să capituleze ar reînvia, pe cîtă vreme geala­­lul poem de triumf și sfidare al lui Rostand va trăi de-a lungul veacurilor ca o răzbunare continuă ce planează sus de tot, peste tot și peste toate. Deși istoria nu va putea spune despre ma­rele poet francez că a contribuit la izbî­nda avia­ției,—cum va spune, de pildă, despre compa­triotul nostru d. Al. Ciurcu­), — totuși Edmond Rostand rămîne artistul care­ a dat cea mai înaltă semnificare națională sborului francez. Și această semnificare culminează, atît ca înțe­les simbolic cît și ca valoare estetică, în urmă­toarele două strofe din urmă : Plus haut­ toujours plus haut, pilote­­ et gloire aux hommes De grande volonté / Glolre ă ces dirobeurs de flamme que nous sommesl Gloire ă VHumunité / Glolre au vielt Enchaîni qui, supputant la jole De planer ă son tour, Etudia, pendant qu’il lui rongeait le foie, Les ailes du vautour! ...Și acum, o rugăciune . Dacă d-l Rașcu de la Iași dorește să-și justifice întru cît­va, cel puțin pentru Romînii cari nu știu franțuzește, gestul competent prin care a refuzat lui Edmond Ros­tand joc de onoare în panteonul cemurirei, ală­turi de Corneille și Hugo, îl rog fierbinte să nu neglijeze de-a traduce în romînește Le Cantique de l’aile, în aceeași impecabilă formă și cu ace­lași pios respect al fondului, cu care a tradus poemul Poliphem. P. Locusteanu ") A se vedea în «Adevărul un articol în care d-l Ciur­­cu mărturisește meritul de a fi cheltuit sume însemnate pentru isbînda aviației franceze.

Next