Viitorul, septembrie 1911 (Anul 5, nr. 1302-1315)

1911-09-19 / nr. 1306

* i k. Y ■v k / JK ANUL AL PATRULEA—No 1806-baxii ABONAMENTE in țară................... un an 18 lei .... . șease luni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUI­AI­ATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI: 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA­­ TELEFON 22/39 ANUMĂLURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III..........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV..........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia.....................................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL I HELBERT LUNI 19 SEPTEMBRIE un bani Evenimente mari Oameni miei De astă-dată nu mai încape îndoială: suntem contempo­ranii unui răsboiu european. Ocuparea Tripolisului de că­tre trupele italiane a fost so­cotită de înalta Poartă ca un casus belli, și în momentul de față conflictul dintre cele două puteri europene se desleagă pe calea violentă a armelor. Ultimul răsboiu european a fost, se știe, cel ruso-româno­­turc de la 1877—78. De­ atunci, diplomația a știut și a putut să înlăture conflictele armate între statele europene. Această diplomație a făcut une­ori a­­devărate­ minuni de echilibris­tică, pentru a opri deslănțuirea conflictelor, atît de mari și de complicate erau interesele in joc. Dacă n’am reaminti de­cît anexarea Bosniei și Herțe­­govinei de o parte, și procla­marea Bulgariei ca regat de alta, și încă aceste două eve­nimente politice, săvîrșite în dauna Imperiului otoman, ar fi fost îndestulătoare pentru a provoca războiul mult temut. Echilibrul european însă, care nu e numai o vorbă goală, a împiedicat isbucnirea lui. De astă­ dată lucrurile s-au schimbat. Franța și Germania sunt încă ocupate cu regularea chestiei Marocului,­­ care nu era departe să provoace ea însă­și o uriașe conflagrație între “cele două” mai mari pu­teri militare din lume. De îndată ce acești doi fac­tori hotărîtori ai politicei eu­ropene nu au avut nici inte­resul nici putința să ia parte activă la regularea diferendu­lui ivit între Italia și Turcia, aceste două din urmă puteri au rămas singure față în față. Dreptul celui mai tare a rămas singurul judecător. Deocamdată teatrul războiu­lui este circumscris în f­țarea Mediter­ană, pe coastele Africei de Nord. In asemenea împre­jurări însă, nici­odată nu sunt excluse complicațiile. Sunt ani de zile de cînd pe­ninsula Balcanică e în fierbere. In acest amalgam de rase, cu itspirații și interese protivitice, clocotesc de mulți ani năzuințe cari pînă azi au putut fi ținute în frîu. Gipe se poate asigura că aceste năzuințe nu socotesc acuma momentul potrivit pen­tru a se manifesta, si a­­ des­­lănțui furtuna năprasnică ce de ani de zile se pregătește? Intr’o asemenea atmosferă în­cărcată, Romînia, stat de or­dine și de progres, poate­ avea un rol hotarîtor. Toți suntem pătrunși de sentimentul­­ liniș­titor ca puterea politică a Ro­­mîniei se întemeiază pe o ar­mată încercată, gata să-și îm­plinească datoria. O adîncă și legitimă îngrijo­rare ne cuprinde însă cînd ne gîndim că guvernul țărei, în aceste momente grele, este în mîinile unor oameni fără con­știința răs­punderei ce apasă pe umerii lor. Fără să se preocupe de in­teresele superioare ce, din ne­norocire, le sunt încredințate, guvernanții de astă­zi duc o politică meschină, de distru­gere și dezorientare. Ura și răzbunarea, — ridicate la ran­gul de principii de guverna­­mînt,— sunt izvorul nesănătos de la care guvernanții de azi se inspiră în toate actele lor. Ne amintim că pînă acum, în evenimentele hotărîtoare prin cari a trecut Romînia, s’a manifestat în toate con­științele romînești o solidari­tate de neam, care a făcut să înceteze deosebirile dintre par­tide. Dacă n’ar fi să reamintim de cît ceea­ ce s’a întîmplat cu prilejul zguduirei interne de la 1907, și tot ar fi de ajuns spre a învedera că acest înalt simțimînt patriotic s’a putut manifesta. Guvernul de astă­zi pare însă că nu are de­cît o singură pre­ocupare : să sape o prăpastie adîncă între partidele noastre, prin politica de ură și răzbu­nare pe care o practică din clipa în care a luat puterea. Dacă în împrejurări normale, politica aceasta meschină, stear­pă și neputincioasă, este odi­oasa și condamnabilă în îm­prejurări grele, — ca acele cari se anunță, — ea e pur și simplu criminală. Polemici inutilă? Epoca răspunzînd articolelor noas­tre în chestia cazinului din Constanța, după ce spune că nu o interesează cîștigurile lui Hertz, afirmă că în a­ceastă afacere nu-i nici un interes ge­neral în joc și că sezonul fiind închis ori ce s'ar spune în chestia cazinului, e «o polemică inutilă»,. Cum ? Nu e interes general cînd se păgubește o comună cu peste o sută de mii de lei? ș­i de interes general cînd un a­venturier ca Heitz, avînd complice ad­ministrația orașului Constanța, jefu­­ește lumea ca în cadru? E o polemică inutilă atunci cînd se desvăluește incorectitudinea unei ad­ministrațiunei comunale ? Cum ? Atunci cînd să sisre averea publică, după ce s’a sfi­îrșit faptul, nu mai e nici un in­teres să vorbește de acest furt și să înfierezi așa cum trebue pe bandiți ? Ca să se vad­ă inconștiența o fie io­­ștlui guvernului, e de ajuns să repro­ducem numai următorul pasagiu, din articolul „O polemică inutilă". «Acum videni ca ziarul liberal se dedă la o­ mare gimnastică de socoteli spre a dovedi că antreprenorul a cîpigat atît și atita. Ei și? Toate aceste socoteli sunt zadarnice, sezonul s­a sfîrșit, contractul sa expirat, nimeni nu mai are nici un interes — afară de «Viitorul» ca să dis­­groape potcoavele cailor morți», Bravo, ci Iqi de la « Epoca»! Acum n'a mai rămas de­cît să fe­licitați și să aduceți mulțumiri­ pu­blice, administrației comunale din Constanța pentru că a fost așa de iscusită ca să ușureze casa comunei cu peste o sută de mii de lei și lui Hertz pentru că a fost așa de isteț ca, în complicitatea edililor și poliției din Constanța, să desbrace lumea și să o jefuiască mai rău de­cît Pantelimon­­. MAXIME ȘI CUGETĂRI . Capriciul îndrepărtează relațiu­­nile, răcește amiciția și omoară in­timitatea. RĂZBOIUL TURCO-ITALIAN Comandantul armatei turcești Generalul Torguth Șef­­ket-pașa, actualul co­mandant al trupelor turcești din Albania, a fost numit generalisim al armatei turcești din Tripolitania Cum stau tratativele Ce spun ziarele conservatoare­ democrate despre tratativele de împăcare — Acțiunea după ce arată că zvo­nurile unor tratative de împăcare n’au nici un temei, în primul arti­col din numărul de ori, între altele spune : Noi am publicat ori un comunicat de dezmințire categorică a tuturor acestor versiuni și născociri, așa că nu mai în­cape nici o presupunere. Dar, oare ar fi fost posibile asemenea tratative ? Și este oare posibilă o împă­care între noi și junimiști ? Trebue să fie ci­ne­va cu desc virșire lipsit de cel mai elementar simț politic ca să vadă o asemenea posi­bilitate. Ce ne-a despărțit pe noi de junimiști ? Chestiuni de ambiție ? Supărare de mahala ? Un moment de imitațiune ? j1j.De­sigur că nimic din toate acestea. Au fost și sunt adinei deosebiri de ve­deri, adinei deosebiri de procedeuri, adinei deosebiri de principii. Oare nu suntem noi partidul care am arătat cei d­intîi absoluta necesitate a unei lărgiri a corpului electoral și pen­­tru­ aceasta n’am admis imediata modi­ficare a Constituției ? Și nu sunt junimiștii cei mai încăpă­țînați adversari ai ori­cărei modificări constituționale, pentru că sunt tot așa de încăpățînați adversari ai ori­cărei lăr­giri a corpului electoral ? Este oare această fundamentală deo­sebire de vedere ușor de trecut ? Dacă am renunța noi la lărgirea corpului e­­lectoral ,­ar însemna că am renunța la unma din principiile noastre politice în­ baza cărora țara întreagă ne-a încurajat și ne-a dat voturile ei de încredere ? Și mai departe ? Dar, în însăși concepțiunea totală de guvernămînt a junimiștilor este sîmbu­­rele care ne desparte de ei, este impo­sibilitatea unei înpăcări. Junimiștii nu recunosc nici o supremație alta de­cît Coroana. Pentru junimiști Regele e totul : vo­ința lui decide în toate împrejurările, iar guvernele nu pot emana de­cît din această voință. Pentru noi supremația ca­re trebue să învingă este voința națiu­­nei; pentru noi națiunea este Suveranul a­tot­puternic și care trebue să decidă și de care și Regele trebue să ție seamă. Ziarul conservator-democrat ter­mină cu următoarele cuvinte: Cînd dar atîta de adîncă este groapa care ne desparte pe unii de alții, nu este absurd să se gîndească cine­va la posi­bilitatea unei împăcări ? Partidul conservator - democrat este destul de tare, pentru ca să nu aibă ne­voie să-și atîrne în coadă un cadavru. Acest cadavru va intra în curînd la pu­trefacție și atunci sar răspîndi asupra întregului partid mirosul putreziciunei. CARIILE DIDACTICE ALE REGIMULUI Republica Portugaliei regală constituțional­ ­e­și numai ministru al in­­strucțiunei publice, d. C. C. A­­rion este pe cale să provoace to­tuși un grav conflict diplomatic între Romînia și Portugalia. Cauza ar fi următoarea pagină din Geografia premiată a d-lui Zaharescu, inspector gene­ral al învâțâmîntului secundar. O reproducem întocmai: Republica Portugalia Portugalia are o întindere cît două treimi din țara noastră și o popula­ție ceva mai mică de­cît a țărei noa­­­st­re. Insulele Açores și Madere din Atlantic țin tot de Portugalia. Are forma de guvernămînt mo­narhic constituțională cu două corpuri legiuitoare. Fe­meile au dreptul la tron. Lisabona, Capitala rega­tului, e port la Oceanul Atlan­tic, etc. Cu alte cuvinte: In republica Portugaliei, Lisabona este capi­tala regatului, guvernămîntul este monarhic constituțional iar femeile au dreptul la tron. Dar pentru numele lui Dum­nezeu, domnule Arion, opriți pe d-l Zaharescu să-și mai vîndă geografiile ca nu cum­va să a­­jungem a-și bate jog de noi pînă chiar și copiii școalelor primare. Regimul inconștienței La început s’a numit regimul «asa­nărei morale» apoi, regimul «capita­lurilor streine» si in fine regimul «inconștienței». Exemplul a început de sus iar e­­fectele se resimt pînă chiar și în co­loanele oficioaselor guvernamentale. «Epoca» mai ales bate recordul. E vorba de închirierea Sinaiei unui consorțiu de bancheri streini, lucru pe care presa oficială l’a ascuns pînă mai eri și pe care astăzi, deși îl co­mentează, se ferește totuși să spună că el s’a făcut așa după cum am a­­nunțat noi. Ei bine, știți care este apărarea pe care «Epoca se găsește de cuviință s’o facă celor cari, înjghebind societatea Sinaia n’au avut alt­ceva in vedere decit să realizeze o mică dacă nu chiar mare afacere de samsarirc ? Ascultați : «Dar este extra­ordinară pretenția liberalilor cînd cer ca un mare ca­­zin cu pretenție de a fi un cazin in­ternațional să nu fie dat în între­prindere unor specialiști streini. Li­beralii pretind ca să fie dat la romîni, dar care romîn cu minte și-ar lua această însărcinare de-o­camdată cel puțin? Administrarea unui mare Cazin este o chestie de meșteșug și cum pînă astă­zi n’am avut asemenea profesie în țară este evident că, pînă cînd romînii vor căpăta deprinderea, trebue să fie date aceste localuri de petreceri ra­finate, în întreprinderea streinilor cunoscători. In cîți­va ani romînii vor cunoaște meseria și atunci, da». Iată viitorul pe care «Epoca» îl urează romînilor cinstiți, să ajungă buni antreprenori de cazinouri, să știe să învîrtească ruleta și căișorii cu cît mai puțină pagubă pentru patroni și să devină exploatatorii oficiali ai pro­­­priilor lor concetățeni în vederea a­­sanărei morale preconizată de d. Carp în programul său de gu­vernămînt. O mai mare inconștiență nici că se poate închipui. Și cu toate acestea, din cele spuse de «Epoca» se vede lămurit că meș­teșugul pe care ziarul guvernamental declară că romînii nu-l posed încă , scribii unor anume oficioase­ cazinouri, îl practică cu un deosebit succes de ani de zile. Iată pentru ce nouă ne vine să cre­dem că rîndurile din «Epoca» nu sunt scrise de un gazetar ci de un alt fel de... profesionist. Or cum ar fi însă, regimul «incon­știenței» și-a spus primul lui cuvint prin «Epoca». Așteptăm acum să ve­dem ce va mai urma încă. MOFTULx ZILEI întrebările „Evenimentului“ Guvernamentalii din Iași au pus d-lui Take Ionescu, prin numărul de ori al ziarului «Evenimentul», următoarele în­trebări : «Cînd e cineva așa de fericit ca șef și conduce un partid cu o situație așa de bună,—de ce tot dă busna la conlu­crare, la concentrare și la împăcare cu partidul conservator ? Cînd nimeni, dar absolut nimeni nu a întins mina de împăcare takismului, de ce întreaga presă la ordinele takismului cu «Adevărul» în frunte, dau mereu zor cu împăcarea ? Cînd d. Take Ionescu e un magazin universal de soluții politice pentru toate împrejurările, ce nevoie mai are de îm­păcare ?* Pe de altă parte ziarele Takiste vor publica mîine întrebările de mai jos : Cind d. Carp este atît de fericit ca șef, pe lingă ceilalți șefi Cantacuzino și Mar­ghiloman, de ce dă buzna la împăcare ? Cînd nimeni n’a întins mina guverna­mentalilor, de­ ce dă zor presa oficioasă cu împăcarea ? Cînd d. Carp este o dughiană întreagă de buclucuri politice, ce nevoe mai are de impăcare ? Cind cei din fruntea cîrmuirii sunt atît de tineri și de harnici, ce vor de la Conul Tâbița ? Moftangiu UN RĂVAȘ CĂTRE PRIMUL MINISTRU Cine sunt instigatorii? Cine suntem și ce voim.—Vorbesc procurorii de nelegiuirile Fișereștilor. — La miniștrii de interne și justiție.—«Sunteți niște proști» !—Carol Fi­scher cumpără griul d-lui Carp.— Ce ne­­ați promis și ce ne-ați dat ? — Legea să fie lege pentru toți —Săraci în țară bogată.—O viață avem. Domnule Prim Ministru. Am fi vrut să vorbim cu Măria Ta în zilele perdute prin București, dar se vede că în palatul Măriei Tale nu se poate intra cu opinci, de­oare­ce ne-a luat cam aspru de la ușă și nu ne-a lăsat să intrăm ori de cît ori am fost. Și slavă dom­nului­­ am fost de vre-o 10 ori, întorși în sat am auzit încă o veste, care ne a luat și puțina nă­dejde pe care o mai aveam la Mă­ria Ta, așa că nu ne mai ducem la București ci îndrăznim să vă scrim și să vă rugăm tare mult să ne iertați de îndrăzneala noastră că ne adresăm unui ziar, dar o facem Mă­ria Ta de nevoe, de­oarece toate scrisorile noastre trimise Măriei Tale n’au avut nici un răspuns. Și fiindcă tare ne temem că toate au fost oprite de alții și Maria Ta n’a putut citiniei una, de aceea scrim sa citească și Excelența Voastră și să judece și lumea. Cine suntem și ce vreim Noi suntem Măria Ta, locuitori țărani din comuna Țigana și județul Iași. In ziua de 1 Ianuarie 1909, am înființat o obște «Munca» obște, care azi dispune de 78 639,40 lei pentru a lua moșia Țigănași în a­­rendă crezînd că d. Froim Fischer actualul arendaș va fi nevoit în urma aplicărei legii pentru mărgi­nirea dreptului de arendă să renunțe la contractul ce-l avea pentru aren­darea moșiei Țigănași. Cînd ne-am adresat d-lui Froim Fischer, d-sa a răspuns că el re­nunță la toate moșiile afară de Ți­gănași, de­oare­ce «unde va mai găsi d-sa un prost ca d. Tabacovici (profesor universitar la Iași) care să-i arendeze moșia cu 16 lei fai­cea». Am scris chiar cuvintele d-lui Froim Fischer. Atunci văzînd gin­­dul d-lui Fischer ne-am adresat d-lui Tabacovici, care ne a răspuns, că el nu poate face nimic pentru că are contract și mai ales Bind foarte mulțumit de d. Fischer, care îi dă­­ruește în fie­care an cite 500 lei peste arendă. Vorbesc procurorii Dacă am văzut că nu se poate am tăcut—și Măria Ta, sunt tare mulți în țara asta fericită cara tac. Am tăcut, dar cînd am tăcut noi au început să vorbească procurorii de Dorohoi, Huși și Botoșani și au început să spue, ba că d. Fischer are mai multe moșii de­cît se cu­vine unui doar mare ca d-sa, ba că a luat moșii pe nume interpuse, ba că d. Froim Fischer a dat de mîncare la niște țărani muncitori carne de la o vită pierită de dalac, ba procurorul de Putna a avut în­drăzneala să afirme că d-l Froim Fischer ar fi siluit copila unui biet plugar ca noi. Și d-l Procuror de Putna a început să facă gălăgie. Se speriase omul de istoria asta , iar cînd a aflat că cumnatul lui Froim Fischer anume Ignatz Rappaport a necinstit toate fetele dintr’un sat ca al nostru, s’a speriat se vede așa de tare, că de spaimă a făcut chi zic, încetul cu încetul s’au liniștit și cel dela Dorohoi și cal dela Iași și cel dela Huși și a făcut și cel de la Botoșani. La d^nii Marghiloman și Mișu Cantacuzino Dar văzînd Măria Ta, că făcînd o să murim de foame, am început iarăși să vorbim. Și am vorbit și celui dela Dorohoi și celui dela Iași și celor dela Huși și Botoșani. Dar se vede Măria Ta că au pierdut și auzul nu numai glasul de-o bucată de vreme încoace. Atunci ne-a răz­bit nevoia și ne-am dus la cei mai mari. Am fost în București, am spus toată plîngerea noastră procurorilor de acolo și am spus și d-lor Mini­ștrii Marghiloman și Cantacuzino pentru că ne-a spus nu știu care — în rîs se vede—că d-lor sunt boeri din cei vechi cu tragere de inimă pentru noi. Am vrut să venim și la d-voastră, dar ne-a luat cam aspru și n’am mai îndrăznit să ne luăm în puteri. Am spus d-lor Miniștri că între legile acestei țări e și o lege tăcută spre folosul nostru, anume legea pentru mărginirea dreptului de a­­rendă,—nu de alta, dar credeam că au uitat d-nii miniștri de din sa. Ba încă ne-a mai tăiat capul să mai spunem că și Maiestatea Sa Vodă Carol a pus chezășie pentru dreptatea acestei legi. Am mai spus, Măria Ta, că Froim Fisher călcînd legea aceasta ține în arendă mo­șiile Călinești, Cîndești, Talpa, Par­­naitioaia, Tristiana, Ghireni din ju­dețul Dorohoi și moșiile Țigănași și Borșa din județul Iași, care au peste 7000 fălci. Am mai spus că d. Froim Fischer ține pe nume in­terpuse Bădenii 3200 fălci jud. Iași pe numele fiului său David Fischer moșia Baraboși 4000 fălci jud. Făl­­ciu pe numele altui fiu­­ al său Leon Fischer, moșia Mitoc din jud. Do­rohoi pe numele unui al treilea fiu. Am mai spus noi și altele dar pe­semne că am greșit de oare­ce d. ministru Marghiloman a spus «Sun­teți niște proști Pe urmă ne-a mai spus că «are să vadă» și tot că «are să vadă» a spus și d. ministru Cantacuzino. Așteptînd și azi să vadă, dar ni se pare că n’au să vadă pînă ce nu vom vedea noi să-i facem să vadă. Carol Fischer cumpără griul­­d-lui Carp Acum am am auzit, Măria Ta, că Carol Fischer, alt fiu al d-lui Froim Fischer,—Slava Domnului a­­ceștia-s toți,— oferindu-vă un preț foarte ridicat a cumpărat toată pâi­nea de pe Țibănești, moșia Mărie- Tale. D-l Panu Gheorghe avocatul nos­tru de aci din Iași ne-a spus că cum­părătura aceasta e făcută înadins pentru a avea un motiv de scăpare în procesul penal pentru călcarea legei de mărginirea dl. de arendă— proces pe care îl are la Iași dom­nul Froim Fischer și unul din fe­ciori. Cică d-l Fischer are de gînd să spue : «Bine d­lor Judecători, cum vreți să mi trimeteți pe Leon al meu în pușcărie pentru că a făcut o a­­facere de 250.000 cu moșia Bărboși, cînd d voastră puteți să vedeți că Carol e mai­ mic decît Leon și a făcut o afacere de 800 000 cu d-l Prim­­ministru Carp. Deci să ne achitați, Carol promițînd să fie cel întîi ne­gustor de cereale în țară, iar Leon cel mai mare arendaș*. Cam așa cică ar fi planul d-lui Froim Fischer. Ge ne-ați promis și ce negați dar Am vrut să mergem din nou la București să vorbim și cu Măria Ta, dar cînd am auzit că ați făcut afa­cerea cu d-l Fischer am renunțat și credem că e mai bine să scriem Mă­riei Tale și să nu mai umblăm pe drumuri. De aceea te mai rugăm o­­dată d-le Prim Ministru să ne ier­tați de îndrăzneală și să vă îndu­rați de un sat de oameni pentru a-i face dreptate. Măria Ta, am mers cu dragă inimă în tovărășia jandar­milor pe vremea lucrului, zile de-a rîndul pentru a vota pe Deputații Măriei Tals, cari ne-au scris negru pe alb multe lucruri bune și ne-au făgăduit încă multe altele. Am mers pentru că ni se spunea că o să fa­ceți lege, prin care să ne ostim­ți traiul. Azi, Măria Ta, îndrăznim să vă spunem că vrem să trăim cu­tra­ CRONICA TEATRALA TEATRUL NAȚIONAL: Rhea Sylvia, dramă în 5 acte de N. SGURTESCU de d. P. Liocusteanu Activitatea de preferință pentru literatura dramatică romînească noua direcție a Teatrului Național și-a ina­ugurate printr’o—cum să zic?—prin­­tr’o desgropare literară,—dacă mi se îngădue această expresie, căreia rog să nu i se dea nici un înțeles ironic. Fiind­că este incontestabil, opera dramatică a lui Scurtescu a fost în­gropată înainte de­ a muri. Poate că ar fi murit îndată ce lumina rampei i-ar fi dat viața efemeră a uneia sau mai multor reprezentații. Sunt crea­­țiuni pe cari adesea însă­și viața prea intensă le ucide. Poate ar fi rezistat însă. Dar experiența nu s’a făcut. Și astfel, teatrul lui Scurtescu a fost înmormîntat de bună­voința indiferentă a contimporanilor înainte de a avea prilejul să și dea obștes­cul sfîrșit. De aceia, apreciem sentimentul de pietate care a îndemnat pe d-l Ion Bacalbașa să ridice piatra grea a uitărei de pe mormîntul acestei ne­dreptățite opere și să deschidă pri­ma stagiune a direcțiunei sale cu Rhea Sylvia, cea mai de seamă din încercările dramatice ala poetului Scurtescu. Asemenea gesturi de drep­tate sînt totdeauna vrednice de laudă cu o singură condiție însă­­ să nu fie prea tîrzii. Și de­sigur că nici d-l Bacalbașa nu va încerca să-și ascundă surpriza dureroasă ce-a simțit cînd a văzut că în groapa în care se aștepta să găsească un viu ce suspină după aerul proaspăt și lu­mina înviorătoare a zilei, n’a avut de­cît o mumie aproape carbonizată, îngropatul de viu murise. Și cum n’ar fi murit, cînd a stat închis 38 de ani în atmosfera îmbîcsită a unui mormînt, departe de palpitările vie­­ței, departe de soarele culture­ neni ? O vorbă veche, care nu e tot­deauna și înțeleaptă însă, spune: «Mai bine tîrziu, de­cît nici­odată». Nicăeri absurditatea acestui proverb nu ese mai clar în evidență de­cît în iubire și în literatură. Și iubirile tîrzii și actele tîrzii de dreptate li­terară sunt sau dureroase, sau în cazul cel mai bun, nefolositoare. Dar, de­sigur, nu distinsul nostru confrate care conduce actualmente Teatrul Național poate fi învinovă­țit că actul său de dreptate s’a pro­dus prea tîrziu. Suntem siguri că și d-sa ar fi fost mulțumit, pe de-o parte dacă i s’ar fi dat putința să-l săvîrșească mai de mult, iar pe de alta, dacă lucrarea lui Scurtescu n’ar fi murit prea de­vreme. De aceste două fatalități direcția Tea­trului Național este cu totul nevi­novată.* ■ O­dată. In cîte­va cuvinte, subiectul lucrarei lui Scurtescu , Numitore, regele Albei, a fost de­tronat de fratele lui, crudul Amu­­liu, actualul rege. Ca să înlăture ori­ce­­ posibilitate de revenire pe tronul uzurpat, a vre­ unuia din vlă­starele regelui detronat, Amuliu uci­­de pe toți copiii lui Numitore, afară de Rhea Sylvia, pe care o închide într’un templu de vestală. Iată însă că într’o zi apare în templul, schim­bat In închisoare, însuși zeul răz­boinic Marte cu inimă supusă de amant. Vestala lasă să i se stingă focul in altar și simte cum In su­flet i s’aprinde flacăra iubirei. Se nașc doui gemeni din această vinovată dragoste: Romulus și Re­mus. Amuliu poruncește ca Vestala prihănită să fie Îngropată de vie, iar gemenii uciși. Prin mila călăilor, scapă copiii, scapă și mama. Rhea Sylvia pleacă printre străini. Cei doi gemeni fură găsiți și crescuți de păstorul Faustulus. Aceasta este legenda. Drama lui Scurtescu se începe cînd Rhea Syl­via, după un exil îndelungat, se în­toarce la Alba Longa, sub numele de Ilia. Nimeni nu știe cine e, afară de confidenta ei Sulvia. Amulia, care domnește prin teroare și nedreptate, o vede și se ’ndrăgostește de ea. Rhea Sylvia se ’npotrivește tot tim­pul acestor incestuoase porniri de iubire. Și astfel Amuliu, pe care au­torul ni-l definește ca un tiran crud și temut, care prin violențele cele mai perfide știe să-și impui ori­când și în potriva ori­cui voința sa, apare în cursul întregei drame ca un sentimental imbecil, ca un fel de licean barbar care suspină zadar­­nic după frumusețea vre­unei in­grate guvernante. Conflictul acesta evident dintre caracterul atribuit lui Amuliu și însușirile cu totul con­trarii pe care acțiunea piesei i le des­coperă, constituie unul din defectele principale ale lucrării lui Scurtescu. Recunoaștem însă că acest defect era absolut trebuitor din punct de vedere te­hnic, de­oare­ce dacă A­­muliu n’ar fi tolerat prezența Rheei Sylvia în palat, drama nu s’ar fi putut petrece. Folosindu-se de dragostea lui A­­muliu, Rhea Sylvia poate sta nesu­­părata în palat. Onorurile de cart ea este înconjurată și îngăduie să-și puie în lucrare planurile de răzbu­nare, să organizeze toate nemulțu­mirile stîrnite de tirania lui Amuliu și să răstoarne pe uzurpător. De mare folos !n realizarea acestor pla­nuri îi sunt doi temuți tîlhari de codrii, Romulus și Ramus, despre cari în cele din urmă, află că sunt fiii ei. Cu îndemînare conduse și a­­dînc mișcătoare au fost scena în care aa face această descoperire, pre­cum și aceea în care bătrînul Numi­tore află că Rhea este fiica lui, pe care o oradea pierdută. Scena aceasta din urmă, ca atitu­dine dramatică, dacă nu ca mij­loace de realizare artistică, amintește tragica scenă din Electra lui So­­phocle, cînd nefericita fiică a lui A­­gamemnon află că fratele ei Oreste este chiar străinul care-i vorbise despre moartea acestuia. Cînd revoluția e aproape să is­­bucnească în Alba, Amulia desco­peră urzirea Iliei, care mărturisește că este fiica lui Numitor. Furia re­gelui nu mai cunoaște nici o margine. El poruncește să fie puși în fiare Numitore, Rhea Sylvia? Reuma și sa fie uciși pe loc. Hotărîre tîrzie, însă. Afară s’aud zgomote, tumuli de po­por în răsvrătire. Ce s’a întimp­at ? Tîlharul Romulus, pa care soldații regești nu isbutiseră să-l prindă, a răsculat poporul și a năvălit în pa­lat. Amuliu este întemnițat împreună cu toate uneltele tiraniei lui. Numi­tore își raia tronul. Iar Romulus se duce pe muntele Aventin ca să în­­temeaze «Roma eternă». • * Poate că dacă s’ar fi reprezentat la 1873, drama lui Scurtescu ar fi putut să aibă un s­u­c­c­e­s re­marcabil. Totuși chiar atunci ver­surile și limba în care este scrisă Rhea Sylvia ar fi stîrnit, în cazul cel mai bun, nedumeriri neplăcute. Să nu uităm că pe vremea aceea A­­lexandri era în apogeu, iar Emines­­cu începuse să se afirme ca un abil mînuitor al unor forme no­i de ver­suri romînești. Cu toate acestea ver­sul lui Scurtescu este adesea ori barbar, șchiop, alcătuit din cele mai ciudate și scandaloase construcții gramaticale. Versificarea acestei drame este o continuă chinuire a limbei romînești. Latinismele abun­dă. Nu e pagină aproape în care să nu întîlnim cuvinte ca : latron (hoț), flamă (flacără), catena (lan­țuri), turmentez, stulze (proaste), cumplire, carnefies, ardinte, facil, etc., etc. Din fericire, aceste cuvinte n’au răsunat pe scena Teatrului Național. Totuși, îndreptările multe și sîrguincioase făcute de d-l Mir­­cea Demetride, nu ne-au putut

Next