Viitorul, septembrie 1911 (Anul 5, nr. 1302-1315)
1911-09-19 / nr. 1306
* i k. Y ■v k / JK ANUL AL PATRULEA—No 1806-baxii ABONAMENTE in țară................... un an 18 lei .... . șease luni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei...............șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUIAIATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI: 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA TELEFON 22/39 ANUMĂLURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III..........................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV..........................30 bani Inserții și reclame pagina III linia.....................................2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL I HELBERT LUNI 19 SEPTEMBRIE un bani Evenimente mari Oameni miei De astă-dată nu mai încape îndoială: suntem contemporanii unui răsboiu european. Ocuparea Tripolisului de către trupele italiane a fost socotită de înalta Poartă ca un casus belli, și în momentul de față conflictul dintre cele două puteri europene se desleagă pe calea violentă a armelor. Ultimul răsboiu european a fost, se știe, cel ruso-românoturc de la 1877—78. De atunci, diplomația a știut și a putut să înlăture conflictele armate între statele europene. Această diplomație a făcut uneori adevărate minuni de echilibristică, pentru a opri deslănțuirea conflictelor, atît de mari și de complicate erau interesele in joc. Dacă n’am reaminti decît anexarea Bosniei și Herțegovinei de o parte, și proclamarea Bulgariei ca regat de alta, și încă aceste două evenimente politice, săvîrșite în dauna Imperiului otoman, ar fi fost îndestulătoare pentru a provoca războiul mult temut. Echilibrul european însă, care nu e numai o vorbă goală, a împiedicat isbucnirea lui. De astă dată lucrurile s-au schimbat. Franța și Germania sunt încă ocupate cu regularea chestiei Marocului, care nu era departe să provoace ea însăși o uriașe conflagrație între “cele două” mai mari puteri militare din lume. De îndată ce acești doi factori hotărîtori ai politicei europene nu au avut nici interesul nici putința să ia parte activă la regularea diferendului ivit între Italia și Turcia, aceste două din urmă puteri au rămas singure față în față. Dreptul celui mai tare a rămas singurul judecător. Deocamdată teatrul războiului este circumscris în fțarea Mediterană, pe coastele Africei de Nord. In asemenea împrejurări însă, niciodată nu sunt excluse complicațiile. Sunt ani de zile de cînd peninsula Balcanică e în fierbere. In acest amalgam de rase, cu itspirații și interese protivitice, clocotesc de mulți ani năzuințe cari pînă azi au putut fi ținute în frîu. Gipe se poate asigura că aceste năzuințe nu socotesc acuma momentul potrivit pentru a se manifesta, si a deslănțui furtuna năprasnică ce de ani de zile se pregătește? Intr’o asemenea atmosferă încărcată, Romînia, stat de ordine și de progres, poate avea un rol hotarîtor. Toți suntem pătrunși de sentimentul liniștitor ca puterea politică a Romîniei se întemeiază pe o armată încercată, gata să-și împlinească datoria. O adîncă și legitimă îngrijorare ne cuprinde însă cînd ne gîndim că guvernul țărei, în aceste momente grele, este în mîinile unor oameni fără conștiința răspunderei ce apasă pe umerii lor. Fără să se preocupe de interesele superioare ce, din nenorocire, le sunt încredințate, guvernanții de astăzi duc o politică meschină, de distrugere și dezorientare. Ura și răzbunarea, — ridicate la rangul de principii de guvernamînt,— sunt izvorul nesănătos de la care guvernanții de azi se inspiră în toate actele lor. Ne amintim că pînă acum, în evenimentele hotărîtoare prin cari a trecut Romînia, s’a manifestat în toate conștiințele romînești o solidaritate de neam, care a făcut să înceteze deosebirile dintre partide. Dacă n’ar fi să reamintim de cît ceea ce s’a întîmplat cu prilejul zguduirei interne de la 1907, și tot ar fi de ajuns spre a învedera că acest înalt simțimînt patriotic s’a putut manifesta. Guvernul de astăzi pare însă că nu are decît o singură preocupare : să sape o prăpastie adîncă între partidele noastre, prin politica de ură și răzbunare pe care o practică din clipa în care a luat puterea. Dacă în împrejurări normale, politica aceasta meschină, stearpă și neputincioasă, este odioasa și condamnabilă în împrejurări grele, — ca acele cari se anunță, — ea e pur și simplu criminală. Polemici inutilă? Epoca răspunzînd articolelor noastre în chestia cazinului din Constanța, după ce spune că nu o interesează cîștigurile lui Hertz, afirmă că în această afacere nu-i nici un interes general în joc și că sezonul fiind închis ori ce s'ar spune în chestia cazinului, e «o polemică inutilă»,. Cum ? Nu e interes general cînd se păgubește o comună cu peste o sută de mii de lei? și de interes general cînd un aventurier ca Heitz, avînd complice administrația orașului Constanța, jefuește lumea ca în cadru? E o polemică inutilă atunci cînd se desvăluește incorectitudinea unei administrațiunei comunale ? Cum ? Atunci cînd să sisre averea publică, după ce s’a sfiîrșit faptul, nu mai e nici un interes să vorbește de acest furt și să înfierezi așa cum trebue pe bandiți ? Ca să se vadă inconștiența o fie ioștlui guvernului, e de ajuns să reproducem numai următorul pasagiu, din articolul „O polemică inutilă". «Acum videni ca ziarul liberal se dedă la o mare gimnastică de socoteli spre a dovedi că antreprenorul a cîpigat atît și atita. Ei și? Toate aceste socoteli sunt zadarnice, sezonul sa sfîrșit, contractul sa expirat, nimeni nu mai are nici un interes — afară de «Viitorul» ca să disgroape potcoavele cailor morți», Bravo, ci Iqi de la « Epoca»! Acum n'a mai rămas decît să felicitați și să aduceți mulțumiri publice, administrației comunale din Constanța pentru că a fost așa de iscusită ca să ușureze casa comunei cu peste o sută de mii de lei și lui Hertz pentru că a fost așa de isteț ca, în complicitatea edililor și poliției din Constanța, să desbrace lumea și să o jefuiască mai rău decît Pantelimon. MAXIME ȘI CUGETĂRI . Capriciul îndrepărtează relațiunile, răcește amiciția și omoară intimitatea. RĂZBOIUL TURCO-ITALIAN Comandantul armatei turcești Generalul Torguth Șefket-pașa, actualul comandant al trupelor turcești din Albania, a fost numit generalisim al armatei turcești din Tripolitania Cum stau tratativele Ce spun ziarele conservatoare democrate despre tratativele de împăcare — Acțiunea după ce arată că zvonurile unor tratative de împăcare n’au nici un temei, în primul articol din numărul de ori, între altele spune : Noi am publicat ori un comunicat de dezmințire categorică a tuturor acestor versiuni și născociri, așa că nu mai încape nici o presupunere. Dar, oare ar fi fost posibile asemenea tratative ? Și este oare posibilă o împăcare între noi și junimiști ? Trebue să fie cineva cu desc virșire lipsit de cel mai elementar simț politic ca să vadă o asemenea posibilitate. Ce ne-a despărțit pe noi de junimiști ? Chestiuni de ambiție ? Supărare de mahala ? Un moment de imitațiune ? j1j.Desigur că nimic din toate acestea. Au fost și sunt adinei deosebiri de vederi, adinei deosebiri de procedeuri, adinei deosebiri de principii. Oare nu suntem noi partidul care am arătat cei dintîi absoluta necesitate a unei lărgiri a corpului electoral și pentru aceasta n’am admis imediata modificare a Constituției ? Și nu sunt junimiștii cei mai încăpățînați adversari ai oricărei modificări constituționale, pentru că sunt tot așa de încăpățînați adversari ai oricărei lărgiri a corpului electoral ? Este oare această fundamentală deosebire de vedere ușor de trecut ? Dacă am renunța noi la lărgirea corpului electoral ,ar însemna că am renunța la unma din principiile noastre politice în baza cărora țara întreagă ne-a încurajat și ne-a dat voturile ei de încredere ? Și mai departe ? Dar, în însăși concepțiunea totală de guvernămînt a junimiștilor este sîmburele care ne desparte de ei, este imposibilitatea unei înpăcări. Junimiștii nu recunosc nici o supremație alta decît Coroana. Pentru junimiști Regele e totul : voința lui decide în toate împrejurările, iar guvernele nu pot emana decît din această voință. Pentru noi supremația care trebue să învingă este voința națiunei; pentru noi națiunea este Suveranul atotputernic și care trebue să decidă și de care și Regele trebue să ție seamă. Ziarul conservator-democrat termină cu următoarele cuvinte: Cînd dar atîta de adîncă este groapa care ne desparte pe unii de alții, nu este absurd să se gîndească cineva la posibilitatea unei împăcări ? Partidul conservator - democrat este destul de tare, pentru ca să nu aibă nevoie să-și atîrne în coadă un cadavru. Acest cadavru va intra în curînd la putrefacție și atunci sar răspîndi asupra întregului partid mirosul putreziciunei. CARIILE DIDACTICE ALE REGIMULUI Republica Portugaliei regală constituțional eși numai ministru al instrucțiunei publice, d. C. C. Arion este pe cale să provoace totuși un grav conflict diplomatic între Romînia și Portugalia. Cauza ar fi următoarea pagină din Geografia premiată a d-lui Zaharescu, inspector general al învâțâmîntului secundar. O reproducem întocmai: Republica Portugalia Portugalia are o întindere cît două treimi din țara noastră și o populație ceva mai mică decît a țărei noastre. Insulele Açores și Madere din Atlantic țin tot de Portugalia. Are forma de guvernămînt monarhic constituțională cu două corpuri legiuitoare. Femeile au dreptul la tron. Lisabona, Capitala regatului, e port la Oceanul Atlantic, etc. Cu alte cuvinte: In republica Portugaliei, Lisabona este capitala regatului, guvernămîntul este monarhic constituțional iar femeile au dreptul la tron. Dar pentru numele lui Dumnezeu, domnule Arion, opriți pe d-l Zaharescu să-și mai vîndă geografiile ca nu cumva să ajungem a-și bate jog de noi pînă chiar și copiii școalelor primare. Regimul inconștienței La început s’a numit regimul «asanărei morale» apoi, regimul «capitalurilor streine» si in fine regimul «inconștienței». Exemplul a început de sus iar efectele se resimt pînă chiar și în coloanele oficioaselor guvernamentale. «Epoca» mai ales bate recordul. E vorba de închirierea Sinaiei unui consorțiu de bancheri streini, lucru pe care presa oficială l’a ascuns pînă mai eri și pe care astăzi, deși îl comentează, se ferește totuși să spună că el s’a făcut așa după cum am anunțat noi. Ei bine, știți care este apărarea pe care «Epoca se găsește de cuviință s’o facă celor cari, înjghebind societatea Sinaia n’au avut altceva in vedere decit să realizeze o mică dacă nu chiar mare afacere de samsarirc ? Ascultați : «Dar este extraordinară pretenția liberalilor cînd cer ca un mare cazin cu pretenție de a fi un cazin internațional să nu fie dat în întreprindere unor specialiști streini. Liberalii pretind ca să fie dat la romîni, dar care romîn cu minte și-ar lua această însărcinare de-ocamdată cel puțin? Administrarea unui mare Cazin este o chestie de meșteșug și cum pînă astăzi n’am avut asemenea profesie în țară este evident că, pînă cînd romînii vor căpăta deprinderea, trebue să fie date aceste localuri de petreceri rafinate, în întreprinderea streinilor cunoscători. In cîțiva ani romînii vor cunoaște meseria și atunci, da». Iată viitorul pe care «Epoca» îl urează romînilor cinstiți, să ajungă buni antreprenori de cazinouri, să știe să învîrtească ruleta și căișorii cu cît mai puțină pagubă pentru patroni și să devină exploatatorii oficiali ai propriilor lor concetățeni în vederea asanărei morale preconizată de d. Carp în programul său de guvernămînt. O mai mare inconștiență nici că se poate închipui. Și cu toate acestea, din cele spuse de «Epoca» se vede lămurit că meșteșugul pe care ziarul guvernamental declară că romînii nu-l posed încă , scribii unor anume oficioase cazinouri, îl practică cu un deosebit succes de ani de zile. Iată pentru ce nouă ne vine să credem că rîndurile din «Epoca» nu sunt scrise de un gazetar ci de un alt fel de... profesionist. Or cum ar fi însă, regimul «inconștienței» și-a spus primul lui cuvint prin «Epoca». Așteptăm acum să vedem ce va mai urma încă. MOFTULx ZILEI întrebările „Evenimentului“ Guvernamentalii din Iași au pus d-lui Take Ionescu, prin numărul de ori al ziarului «Evenimentul», următoarele întrebări : «Cînd e cineva așa de fericit ca șef și conduce un partid cu o situație așa de bună,—de ce tot dă busna la conlucrare, la concentrare și la împăcare cu partidul conservator ? Cînd nimeni, dar absolut nimeni nu a întins mina de împăcare takismului, de ce întreaga presă la ordinele takismului cu «Adevărul» în frunte, dau mereu zor cu împăcarea ? Cînd d. Take Ionescu e un magazin universal de soluții politice pentru toate împrejurările, ce nevoie mai are de împăcare ?* Pe de altă parte ziarele Takiste vor publica mîine întrebările de mai jos : Cind d. Carp este atît de fericit ca șef, pe lingă ceilalți șefi Cantacuzino și Marghiloman, de ce dă buzna la împăcare ? Cînd nimeni n’a întins mina guvernamentalilor, de ce dă zor presa oficioasă cu împăcarea ? Cînd d. Carp este o dughiană întreagă de buclucuri politice, ce nevoe mai are de impăcare ? Cind cei din fruntea cîrmuirii sunt atît de tineri și de harnici, ce vor de la Conul Tâbița ? Moftangiu UN RĂVAȘ CĂTRE PRIMUL MINISTRU Cine sunt instigatorii? Cine suntem și ce voim.—Vorbesc procurorii de nelegiuirile Fișereștilor. — La miniștrii de interne și justiție.—«Sunteți niște proști» !—Carol Fischer cumpără griul d-lui Carp.— Ce neați promis și ce ne-ați dat ? — Legea să fie lege pentru toți —Săraci în țară bogată.—O viață avem. Domnule Prim Ministru. Am fi vrut să vorbim cu Măria Ta în zilele perdute prin București, dar se vede că în palatul Măriei Tale nu se poate intra cu opinci, deoarece ne-a luat cam aspru de la ușă și nu ne-a lăsat să intrăm ori de cît ori am fost. Și slavă domnului am fost de vre-o 10 ori, întorși în sat am auzit încă o veste, care ne a luat și puțina nădejde pe care o mai aveam la Măria Ta, așa că nu ne mai ducem la București ci îndrăznim să vă scrim și să vă rugăm tare mult să ne iertați de îndrăzneala noastră că ne adresăm unui ziar, dar o facem Măria Ta de nevoe, deoarece toate scrisorile noastre trimise Măriei Tale n’au avut nici un răspuns. Și fiindcă tare ne temem că toate au fost oprite de alții și Maria Ta n’a putut citiniei una, de aceea scrim sa citească și Excelența Voastră și să judece și lumea. Cine suntem și ce vreim Noi suntem Măria Ta, locuitori țărani din comuna Țigana și județul Iași. In ziua de 1 Ianuarie 1909, am înființat o obște «Munca» obște, care azi dispune de 78 639,40 lei pentru a lua moșia Țigănași în arendă crezînd că d. Froim Fischer actualul arendaș va fi nevoit în urma aplicărei legii pentru mărginirea dreptului de arendă să renunțe la contractul ce-l avea pentru arendarea moșiei Țigănași. Cînd ne-am adresat d-lui Froim Fischer, d-sa a răspuns că el renunță la toate moșiile afară de Țigănași, deoarece «unde va mai găsi d-sa un prost ca d. Tabacovici (profesor universitar la Iași) care să-i arendeze moșia cu 16 lei faicea». Am scris chiar cuvintele d-lui Froim Fischer. Atunci văzînd gindul d-lui Fischer ne-am adresat d-lui Tabacovici, care ne a răspuns, că el nu poate face nimic pentru că are contract și mai ales Bind foarte mulțumit de d. Fischer, care îi dăruește în fiecare an cite 500 lei peste arendă. Vorbesc procurorii Dacă am văzut că nu se poate am tăcut—și Măria Ta, sunt tare mulți în țara asta fericită cara tac. Am tăcut, dar cînd am tăcut noi au început să vorbească procurorii de Dorohoi, Huși și Botoșani și au început să spue, ba că d. Fischer are mai multe moșii decît se cuvine unui doar mare ca d-sa, ba că a luat moșii pe nume interpuse, ba că d. Froim Fischer a dat de mîncare la niște țărani muncitori carne de la o vită pierită de dalac, ba procurorul de Putna a avut îndrăzneala să afirme că d-l Froim Fischer ar fi siluit copila unui biet plugar ca noi. Și d-l Procuror de Putna a început să facă gălăgie. Se speriase omul de istoria asta , iar cînd a aflat că cumnatul lui Froim Fischer anume Ignatz Rappaport a necinstit toate fetele dintr’un sat ca al nostru, s’a speriat se vede așa de tare, că de spaimă a făcut chi zic, încetul cu încetul s’au liniștit și cel dela Dorohoi și cal dela Iași și cel dela Huși și a făcut și cel de la Botoșani. La d^nii Marghiloman și Mișu Cantacuzino Dar văzînd Măria Ta, că făcînd o să murim de foame, am început iarăși să vorbim. Și am vorbit și celui dela Dorohoi și celui dela Iași și celor dela Huși și Botoșani. Dar se vede Măria Ta că au pierdut și auzul nu numai glasul de-o bucată de vreme încoace. Atunci ne-a răzbit nevoia și ne-am dus la cei mai mari. Am fost în București, am spus toată plîngerea noastră procurorilor de acolo și am spus și d-lor Miniștrii Marghiloman și Cantacuzino pentru că ne-a spus nu știu care — în rîs se vede—că d-lor sunt boeri din cei vechi cu tragere de inimă pentru noi. Am vrut să venim și la d-voastră, dar ne-a luat cam aspru și n’am mai îndrăznit să ne luăm în puteri. Am spus d-lor Miniștri că între legile acestei țări e și o lege tăcută spre folosul nostru, anume legea pentru mărginirea dreptului de arendă,—nu de alta, dar credeam că au uitat d-nii miniștri de din sa. Ba încă ne-a mai tăiat capul să mai spunem că și Maiestatea Sa Vodă Carol a pus chezășie pentru dreptatea acestei legi. Am mai spus, Măria Ta, că Froim Fisher călcînd legea aceasta ține în arendă moșiile Călinești, Cîndești, Talpa, Parnaitioaia, Tristiana, Ghireni din județul Dorohoi și moșiile Țigănași și Borșa din județul Iași, care au peste 7000 fălci. Am mai spus că d. Froim Fischer ține pe nume interpuse Bădenii 3200 fălci jud. Iași pe numele fiului său David Fischer moșia Baraboși 4000 fălci jud. Fălciu pe numele altui fiu al său Leon Fischer, moșia Mitoc din jud. Dorohoi pe numele unui al treilea fiu. Am mai spus noi și altele dar pesemne că am greșit de oarece d. ministru Marghiloman a spus «Sunteți niște proști Pe urmă ne-a mai spus că «are să vadă» și tot că «are să vadă» a spus și d. ministru Cantacuzino. Așteptînd și azi să vadă, dar ni se pare că n’au să vadă pînă ce nu vom vedea noi să-i facem să vadă. Carol Fischer cumpără griuld-lui Carp Acum am am auzit, Măria Ta, că Carol Fischer, alt fiu al d-lui Froim Fischer,—Slava Domnului aceștia-s toți,— oferindu-vă un preț foarte ridicat a cumpărat toată pâinea de pe Țibănești, moșia Mărie- Tale. D-l Panu Gheorghe avocatul nostru de aci din Iași ne-a spus că cumpărătura aceasta e făcută înadins pentru a avea un motiv de scăpare în procesul penal pentru călcarea legei de mărginirea dl. de arendă— proces pe care îl are la Iași domnul Froim Fischer și unul din feciori. Cică d-l Fischer are de gînd să spue : «Bine dlor Judecători, cum vreți să mi trimeteți pe Leon al meu în pușcărie pentru că a făcut o afacere de 250.000 cu moșia Bărboși, cînd d voastră puteți să vedeți că Carol e mai mic decît Leon și a făcut o afacere de 800 000 cu d-l Primministru Carp. Deci să ne achitați, Carol promițînd să fie cel întîi negustor de cereale în țară, iar Leon cel mai mare arendaș*. Cam așa cică ar fi planul d-lui Froim Fischer. Ge ne-ați promis și ce negați dar Am vrut să mergem din nou la București să vorbim și cu Măria Ta, dar cînd am auzit că ați făcut afacerea cu d-l Fischer am renunțat și credem că e mai bine să scriem Măriei Tale și să nu mai umblăm pe drumuri. De aceea te mai rugăm odată d-le Prim Ministru să ne iertați de îndrăzneală și să vă îndurați de un sat de oameni pentru a-i face dreptate. Măria Ta, am mers cu dragă inimă în tovărășia jandarmilor pe vremea lucrului, zile de-a rîndul pentru a vota pe Deputații Măriei Tals, cari ne-au scris negru pe alb multe lucruri bune și ne-au făgăduit încă multe altele. Am mers pentru că ni se spunea că o să faceți lege, prin care să ne ostimți traiul. Azi, Măria Ta, îndrăznim să vă spunem că vrem să trăim cutra CRONICA TEATRALA TEATRUL NAȚIONAL: Rhea Sylvia, dramă în 5 acte de N. SGURTESCU de d. P. Liocusteanu Activitatea de preferință pentru literatura dramatică romînească noua direcție a Teatrului Național și-a inaugurate printr’o—cum să zic?—printr’o desgropare literară,—dacă mi se îngădue această expresie, căreia rog să nu i se dea nici un înțeles ironic. Fiindcă este incontestabil, opera dramatică a lui Scurtescu a fost îngropată înainte de a muri. Poate că ar fi murit îndată ce lumina rampei i-ar fi dat viața efemeră a uneia sau mai multor reprezentații. Sunt creațiuni pe cari adesea însăși viața prea intensă le ucide. Poate ar fi rezistat însă. Dar experiența nu s’a făcut. Și astfel, teatrul lui Scurtescu a fost înmormîntat de bunăvoința indiferentă a contimporanilor înainte de a avea prilejul să și dea obștescul sfîrșit. De aceia, apreciem sentimentul de pietate care a îndemnat pe d-l Ion Bacalbașa să ridice piatra grea a uitărei de pe mormîntul acestei nedreptățite opere și să deschidă prima stagiune a direcțiunei sale cu Rhea Sylvia, cea mai de seamă din încercările dramatice ala poetului Scurtescu. Asemenea gesturi de dreptate sînt totdeauna vrednice de laudă cu o singură condiție însă să nu fie prea tîrzii. Și desigur că nici d-l Bacalbașa nu va încerca să-și ascundă surpriza dureroasă ce-a simțit cînd a văzut că în groapa în care se aștepta să găsească un viu ce suspină după aerul proaspăt și lumina înviorătoare a zilei, n’a avut decît o mumie aproape carbonizată, îngropatul de viu murise. Și cum n’ar fi murit, cînd a stat închis 38 de ani în atmosfera îmbîcsită a unui mormînt, departe de palpitările vieței, departe de soarele culture neni ? O vorbă veche, care nu e totdeauna și înțeleaptă însă, spune: «Mai bine tîrziu, decît niciodată». Nicăeri absurditatea acestui proverb nu ese mai clar în evidență decît în iubire și în literatură. Și iubirile tîrzii și actele tîrzii de dreptate literară sunt sau dureroase, sau în cazul cel mai bun, nefolositoare. Dar, desigur, nu distinsul nostru confrate care conduce actualmente Teatrul Național poate fi învinovățit că actul său de dreptate s’a produs prea tîrziu. Suntem siguri că și d-sa ar fi fost mulțumit, pe de-o parte dacă i s’ar fi dat putința să-l săvîrșească mai de mult, iar pe de alta, dacă lucrarea lui Scurtescu n’ar fi murit prea devreme. De aceste două fatalități direcția Teatrului Național este cu totul nevinovată.* ■ Odată. In cîteva cuvinte, subiectul lucrarei lui Scurtescu , Numitore, regele Albei, a fost detronat de fratele lui, crudul Amuliu, actualul rege. Ca să înlăture orice posibilitate de revenire pe tronul uzurpat, a vre unuia din vlăstarele regelui detronat, Amuliu ucide pe toți copiii lui Numitore, afară de Rhea Sylvia, pe care o închide într’un templu de vestală. Iată însă că într’o zi apare în templul, schimbat In închisoare, însuși zeul războinic Marte cu inimă supusă de amant. Vestala lasă să i se stingă focul in altar și simte cum In suflet i s’aprinde flacăra iubirei. Se nașc doui gemeni din această vinovată dragoste: Romulus și Remus. Amuliu poruncește ca Vestala prihănită să fie Îngropată de vie, iar gemenii uciși. Prin mila călăilor, scapă copiii, scapă și mama. Rhea Sylvia pleacă printre străini. Cei doi gemeni fură găsiți și crescuți de păstorul Faustulus. Aceasta este legenda. Drama lui Scurtescu se începe cînd Rhea Sylvia, după un exil îndelungat, se întoarce la Alba Longa, sub numele de Ilia. Nimeni nu știe cine e, afară de confidenta ei Sulvia. Amulia, care domnește prin teroare și nedreptate, o vede și se ’ndrăgostește de ea. Rhea Sylvia se ’npotrivește tot timpul acestor incestuoase porniri de iubire. Și astfel Amuliu, pe care autorul ni-l definește ca un tiran crud și temut, care prin violențele cele mai perfide știe să-și impui oricând și în potriva oricui voința sa, apare în cursul întregei drame ca un sentimental imbecil, ca un fel de licean barbar care suspină zadarnic după frumusețea vreunei ingrate guvernante. Conflictul acesta evident dintre caracterul atribuit lui Amuliu și însușirile cu totul contrarii pe care acțiunea piesei i le descoperă, constituie unul din defectele principale ale lucrării lui Scurtescu. Recunoaștem însă că acest defect era absolut trebuitor din punct de vedere tehnic, deoarece dacă Amuliu n’ar fi tolerat prezența Rheei Sylvia în palat, drama nu s’ar fi putut petrece. Folosindu-se de dragostea lui Amuliu, Rhea Sylvia poate sta nesupărata în palat. Onorurile de cart ea este înconjurată și îngăduie să-și puie în lucrare planurile de răzbunare, să organizeze toate nemulțumirile stîrnite de tirania lui Amuliu și să răstoarne pe uzurpător. De mare folos !n realizarea acestor planuri îi sunt doi temuți tîlhari de codrii, Romulus și Ramus, despre cari în cele din urmă, află că sunt fiii ei. Cu îndemînare conduse și adînc mișcătoare au fost scena în care aa face această descoperire, precum și aceea în care bătrînul Numitore află că Rhea este fiica lui, pe care o oradea pierdută. Scena aceasta din urmă, ca atitudine dramatică, dacă nu ca mijloace de realizare artistică, amintește tragica scenă din Electra lui Sophocle, cînd nefericita fiică a lui Agamemnon află că fratele ei Oreste este chiar străinul care-i vorbise despre moartea acestuia. Cînd revoluția e aproape să isbucnească în Alba, Amulia descoperă urzirea Iliei, care mărturisește că este fiica lui Numitor. Furia regelui nu mai cunoaște nici o margine. El poruncește să fie puși în fiare Numitore, Rhea Sylvia? Reuma și sa fie uciși pe loc. Hotărîre tîrzie, însă. Afară s’aud zgomote, tumuli de popor în răsvrătire. Ce s’a întimpat ? Tîlharul Romulus, pa care soldații regești nu isbutiseră să-l prindă, a răsculat poporul și a năvălit în palat. Amuliu este întemnițat împreună cu toate uneltele tiraniei lui. Numitore își raia tronul. Iar Romulus se duce pe muntele Aventin ca să întemeaze «Roma eternă». • * Poate că dacă s’ar fi reprezentat la 1873, drama lui Scurtescu ar fi putut să aibă un succes remarcabil. Totuși chiar atunci versurile și limba în care este scrisă Rhea Sylvia ar fi stîrnit, în cazul cel mai bun, nedumeriri neplăcute. Să nu uităm că pe vremea aceea Alexandri era în apogeu, iar Eminescu începuse să se afirme ca un abil mînuitor al unor forme noi de versuri romînești. Cu toate acestea versul lui Scurtescu este adesea ori barbar, șchiop, alcătuit din cele mai ciudate și scandaloase construcții gramaticale. Versificarea acestei drame este o continuă chinuire a limbei romînești. Latinismele abundă. Nu e pagină aproape în care să nu întîlnim cuvinte ca : latron (hoț), flamă (flacără), catena (lanțuri), turmentez, stulze (proaste), cumplire, carnefies, ardinte, facil, etc., etc. Din fericire, aceste cuvinte n’au răsunat pe scena Teatrului Național. Totuși, îndreptările multe și sîrguincioase făcute de d-l Mircea Demetride, nu ne-au putut