Viitorul, septembrie 1911 (Anul 5, nr. 1302-1315)
1911-09-26 / nr. 1312
ANUL AL PATRULEA—Na 1312- 25 bani ABONAMENTE In țară............................un an 18 lei .... . șease luni 9 lei In străinătate .... un an 30 lei...................șease luni 18 lei Abonamentele incep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— —“ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI. 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 RMNGIURI COMERCIALE A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT5 Linia corp 7 pe o coloană în pagina III.................................50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV.................................30 bani Inserții și reclame pagina III linia................................................9 lei B1EPTEMBRIE 1811 bani Majpilli Tratativele de reconciliare între cele două fracțiuni conservatoare, au fost întrerupte în mod definitiv, tocmai în momentul cînd guvernamentalii erau mai siguri decît or cînd de reușita lor. Or, aceasta ce înseamnă ? Că amicii d-lui Carp, cărora li se ascunde pe cît este cu putință situația șubredă a guvernului, au remas aceiași naivi incorigibili, veșnic streini de anume posibilități politice. Și cu toate acestea, situația guvernului Carp e foarte limpede. Edificiul se clatină din partea ministerului de interne, și orice om de bun simț își poate da seama, fără a fi nevoe ca pentru aceasta să ceară prealabila autorizație a șefului. In momentul de față, d-nul Carp se găsește la una din răscrucile cele mai periculoase ale drumului pe care a apucat, în mînă cu baedecker-ul «asanărei morale». Tot așa de încurcat ca și șeful se găsește și d-l Marghiloman]— organizatorul cruciadei carpiste care în seara chemării la putere a partidului conservator, declara că a pipăit îndeajuns pulsul țârei și că nu mai are altceva de adăugat, decît îndemnul, înainte!... După nouă luni de zile însă, entusiasmul a scăzut iar impuizabilele provizii ale partidului au cam început să fie căutate cu luminarea. Guvernul nu mai poate merge înainte, or cîte noi proecte de lege s’ar anunța și or cîte fericiri ne mai gustate încă de poporul român s’ar promite. Deși înconjurat de opt miniștri, hotărîți cu toții să lupte pentru înfăptuirea visului cotidian, d-l Carp se simte astăzi mai singur decît or cînd, încrederea pe care o avusese pînă mai eri în diferiții fruntași ai partidului său, începe să dispară iar necesitatea unor oameni noi începe să se afirme din zi în zi tot mai mult. Aceasta fiind situația, d-l Carp trebuia să se adreseze numai decît cuiva care i-ar fi putut împrospăta forțele și repara prestigiul moral avariat încă din timpul alegerilor generale. La cine s’ar fi putut însă adresa? Bineînțeles că numai la d-1 Take Ionescu, la șeful celeilalte ramuri conservatoare—ramura democratică, pe care d-l Marghiloman deși o comparase la Cameră cu vreascurile uscate ale unei păduri în tăere, astăzi era găsită totuși plină de seră și mai ales plină de noi speranțe pentru restul actualei legislaturi. Să nu se creadă dar că ultima atitudine a d-lui Carp, după cum s’a încercat a fi interpretată de guvernamentali, constitue un gest de mărinimie față de d. Take Ionescu. Nu. Gestul d-lui Carp nu-i altceva decît gestul natural pe care-l face orice naufragiat la vederea barcei de salvare. S’a întîmplat însă ca salvarea să nu fie posibilă. " Tratativele de reîntregire a " unui partid politic au fost chiar din primele zile coborîte la nivelul unei meschine tocmeli de persoane. S’au lăsat de-oparte principiile în numele cărora se făcuse ruptura și s’a discutat în schimb locurile oferite în minister, în parlament și in diferite alte trepte administrative. Vă puteți clar închipui care ar fi fost impresia în opinia publică, cînd împăcarea s’ar fi făcut pe această temă tot atit de puțin morală ca de altfel întreaga activitate politică a celor ce se intitulează scutierii «asanărei morale» ca și personajul lui Corneille, d-l Take Ionescu ar fi fost în drept să exclame : .....Je nai mérité Ni t’i muit d’honnetti, ni Mite indignité ! iată pentru ce împăcarea n’ar Lputut i realizată și pentru ce în momentul de față ea este considerată aproape ca imposibilă. Lipsit de concursul d-lui Take Ionescu, care va fi soarta guvernului Carp, mai ales acum cînd toamna se apropie și, odată cu ea, marile evenimente politice încep să se contureze la orizont ? Dacă d-l Carp ar fi fost destul de abil și ar fi reușit să mascheze oarecum cauzele care-i dictau reconciliarea cu d-l Take Ionescu, guvernul său și-ar mai fi putut încă salva aparențele. Astăzi însă cînd toată lumea știe că propunerile de împăcare au pornit din lagărul guvernamental și că reîntregirea partidului conservator nu s’a putut face fiind-că ar fi trebuit în cazul acesta să se renunțe de o parte la anume amoruri proprii iar de alta, să se pericliteze anume interese vitale, guvernul d-lui Carp nu mai are pe viitor nici o chemare și cu atît mai mult nu se mai poate bizui nici pe speranța îngăduirei care i-a fost acordată mai mult decât a meritat-o. — ¥— ZATBACURI Nu i adevărat! Se zice că Pantelimon nu e un criminal, fiindcă n’a omorît pe nimeni. Inexact ! A omorît pe cineva Pantelimon. A omorît pe... publicistul Cocea. S’a epuizat Epoca anunță cu bucurie că prima ediție din cartea de geografie a d-lui Zaharescu s’a epuizat." Cum nu era să se epuizeze dacă a scos-o din uz chiar autorul de rușinea năzbîtiilor cuprinse în ea? Farmentism Epoca enumără astfel activitățile d-lui C. C. Arion spre a dovedi că ministrul instrucțiunei nu este un farmente: „Dar trecușul de la procesul sinodal! Dar operațiile de la ministerul instrucției?...“ Auziți și încercați să nu vă scrimbați de rîs ! Un oficios care mărturisește că activitatea unui ministru se reduce la un... «trecuș» și la niște suspecte... „operații“. _______________Aghiuță LIPSA DE PUDOARE In mai multe rînduri ne am ocupat de modul cum a înțeles primarul din Constanța să dea în întreprindere unui cunoscut aventurier, exploatarea cazinului comunal din Constanța. De la deschiderea cazinului, aproape zi cu zi am arătat tot ce s’a petrecut în localul pe care aventurierul Heitz îl transformase într’o locândă murdară, într’un locaș de pierzare și desfrîu. Din toată afacerea de la Constanța însă, nu Heitz este vinovat. Acest nenorocit aventurier și a practicat meseria lui pe care nu mai putea s'o practice în Franța și Belgia de unde fusese izgonit. Marii vinovați sunt capii administrației din Constanța, cari au patronat și au ajutat pe aventurier în opera lui de jefuire. Intr'adevăr, primarul din Constanța nu numai că a dat „peșcheș“ întregul cazin pe mîna lui Hertz, aproape degeaba, dar și-a luat și sarcina să procure și victime, acestui periculos aventurier. Primarul și prefectul de Constanța au înființat un club, așa zisul „Cerc Privat“ de la Cazin, sub auspiciile căruia se organizau jocurile de «bacara» și «chemia de fer», club care nu avea alt scop, decît să atragă victime în cursa lui Heitz. D-nii Cănănău și Pariano, primarul și prefectul de Constanța, atît și-au pierdut simțul realității, încît au primit să figureze în comitetul acelui „Cerc Privat“. Dacă d-nii Cănănău și Pariano ar fi fost niște simplii particulari, nu am fi avut nimic de zis asupra prezenței lor în comitetul „Cercului“, cum n’avem nimic de zis contra celorlalte persoane cari compun comitetul. Ca simplu particular, e liber fiecare să facă ce vrea și cum crede, e chestie de vederi. D-nii Cănănău și Pariano însă, nu figurau în comitetul „Cercului“ ca simpli particulari, ci ca primar și ca prefect al județului. Acești două domni și-au împrumutat autoritatea morală a slujbelor ce ocupă pentru a da o aureolă întreprinderei murdare a aventurierului Heitz. Primarul și prefectul de Constanța nu au ezitat un singur moment să și pună serviciile lor la dispoziția aventurierului antreprenor al localurilor rău famate din „Place Pigalle“ și «Rue de Clichy» de la Paris. Asta, se numește lipsi de pudoare. MANEVRELE REGALE Artileria in marș După aprecierea tuturor cunoscătorilor, ținuta trupelor noastre la manevre a fost excelentă. Cu deosebire a fost apreciată și admirată ținuta artileriei noastre de cîmp, înzestrată cu noile tunuri cu tragere repede. RECAPITULARE ISTORICA — Ion Brătianu și darea în judecată a miniștrilor conservatori — Fiind-că Epoca și-a permis să afirme, fără să-și dea osteneala de-a controla, că partidul liberal n’a fost capabil de solidaritate națională în momentele grele prin cari a trecut țara noastră în ultimele decenii ale veacului trecut, și fiind că oficiosul guvernamental își întemeiază această afirmație pe faptul dârei în judecată a foștilor mininiștri conservatori abuzivi la 1876, vom face noi acestui confrate serviciul unei recapitulațiuni istorice a evenimentelor despre cari este vorba. Guvernul lui Lascăr Catargiu săvîrșise atîtea ilegalități și călcări de libertate atît de flagrante, încît la 1876 țara întreagă era indignată de chipul cum reacționarismul conservatorilor înțelesese să realizeze visurile de libertate ale bărbaților cari conduseseră revoluția de la 1848, făcuseră Unirea și stabiliseră domnia străină. Ecoul acestei indignări s’a făcut însuși marele democrat C. A. Roseti. El a propus darea în judecată a foștilor miniștri conservatori. Iar Senatul a admis această propunere într’un nepotolit avînt de indignare. Prin urmare, Senatul a luat inițiativa acelui proces, iar nu guvernul. Și a luat această inițiativă înainte de a se ști că între Turcia și Rusia va fi un război la care vom participa și noi. Mai mult, guvernul nu numai că n'are nici o răspundere în ceea ce privește deschiderea acelui proces, dar el chiar a luptat din răsputeri ca să potolească furia reprezentanților națiunei. Ion Brătianu personal a combătut atunci cu cea mai de pe urmă energie pe chiar partizanii săi, pentru a scoate pe cît mai mulți din foștii miniștri de sub acuzarea senatului. Colecția discursurilor parlamentare rostite de acest mare bărbat e martoră ca să spuie oricînd sforțările sincere pe cari Ion Brătianu le-a făcut în acest scop. Așa de pildă, în ședința de la 19 Martie 1876, răspunzind mai multor discursuri, Ion Brătianu spunea : «De aceea eu cred că și această Cameră, care a avut timp să dobîndească simțul politic, acum după ce a funcționat timp de nouă luni, va înțelege că numai astfel va face un act care să o recomande în opinia publică, cînd acuzarea ei va fi bine fondată și va ști a distinge gradul de culpabilitate a fiecărei din persoanele ce acuză. De ce veți lăsa mai puțini miniștri de trăire înaintea curți de casațiune, de aceea vă veți recomanda mai mult în opiniunea publică și veți face ca și acuzarea să aibă un efect mai mare, fiindcă nu ați trimite înaintea curții de casațiune decît pe acei în privința cărora nu ați putut face altfel, și pe toți ceilalți i-ați dat la o parte; aceasta cred că ar dovedi din partea d-voastră un simțimînt de împăciuire și de liniștire, și cred că nici odată nu a fost nevoie de mai multă înfrățire și de liniștire a spiritelor decît acum. Ar fi dat să faceți un act politic și național uitînd orice resimțiminte ale d-voastră, uitînd chiar acea solidaritate morală și convingerile acelea intime de care ne vorbeam. Fleva. Aci, d-lor, nu sunteți jurați; sunteți oameni politici cari exersează un drept în folosul țărei. Eu vă rog să scoateți pe acești trei foști miniștri, și să scoateți cu amendamentul care motivează excluderea lor; căci atunci are să fie pentru dînșii o satisfacțiune complectă și actul d-voastră va fi un adevărat act politic. Astăzi nu sunteți chemați să grațiați; numai atunci sunteți chemați să grațiați cînd ar fi osîndiți; astăzi nu grațiați, astăzi îi scoateți de sub acuzațiune și nu puteți să-i scoateți de sub acuzațiune deciz zicînd că nu sunt vinovați. Astăzi nu puteți grația și nici nu sunteți acum un drept să dați un asemenea vot". Iar în ședința de la 20 Martie, răspunzind d-lui Fleva, care cerea pedepsirea vinovaților, Ion Brătianu zicea: «I. G. Brătianu: Ai zis de două, trei ori, cuvîntul de răzbunare, și cînd pronunți acest cuvînt la adresa unor oameni cari, deși acuzați, nu sunt încă privați de exercițiul drepturilor lor politice, și uzează astăzi, cum îi vedeți, de aceste drepturi cu alta energie, cum ți închipuești dacă această Adunare ar putea cădea în greșeală de a primi moțiunea d-tale V Adoptarea acelei moțiuni nu ar proba alta decît că partidul național, nesimțindu-se în stare de a primi lupta pe tărîmul pe care adversarii săi o pun, e silit să alerge la acele mijloace extreme de persecuțiuni și răzbunare ? «D-lor, onorabilul d. Fleva a vorbit de privilegiul ce s’ar crea pentru acești acuzați, de favoarea excepțională ce li s’ar acorda. Nu este însă nimic din acestea, nici favoare, nici privilegii. Aș înțelege dacă acești acuzați ar fi denunțați ca periculoși astăzi pentru societatea noastră. Atunci, ca măsură de ordine publică, pentru siguranța Statului, să vină onor. d. Fleva și să ceară această derogare dela principiile liberale de care trebue să sa conducă această Cameră ; căci adevăratul principiu logic și natural trebue să fie libertatea absolută a omului, și numai atunci cînd omul devine periculos societățe sau să înlăturezi acest principiu și să se ia măsuri în contra acelui individ. Dar oare aceasta este situațiunea în care ne aflăm noi ? Oare voiți să faceți a crede țara, a crede Europa că acești oameni sunt o putere în țară, și că în fața unui pericol să venim și să luăm măsuri contra oricărui individ periculos societăței, cu alte cuvinte să venim și să facem contrariu principiului de libertate. (Aplause)». Dacă astfel stau lucrurile, e de mirat cum d-nii Gh. Gr. Cantacuzino și Th. Rosetti, cari au scăpat de proces numai mulțumită energicei intervenții a lui Ion Brătianu, permite azi ziarelor conservatoare să publice atîtea insinuațiuni mincinoase în sarcina unui guvern de a cărui bunăvoință d-lor s’au folosit cei dintîi. Dar din partea conservatorilor nu ne putem aștepta nici la lealitate, nici la recunoștință._________ BIETUL CORECTOR... Știți cum ia *Epoca t> apărarea d-lui Zaharescu — autorul geografiei în care Republica Portugaliei are forma de guvernămînt monarhic-constituțional ? Ascultați : «Corectorul geografiei de clasa I-a secundară a d-lui Zaharescu, a uitat a introduce în corpul descrierei Portugaliei, rectificarea ce se făcuse la titlu, și care consta din schimbarea vorbei regal în republică». Așadar rectificarea textului din cărțile didactice, se face, de către corector, nu de către autor. Sărman corector, condamnat a nu citi niciodată ziarele cotidiane și a-și pierde timpul revizuind cărțile iscălite de d. Zaharescu !... Rugăm pe d. C. C. Arion să bine-voiascâ a lua notă de interesantele destăinuiri ale :,Epocei‘l și a impune, pe viitor, corectorilor de cărți didactice, dacă nu altceva cel puțin tipărirea numelui lor alături de acela al autorilor. 0 impertinentă Cititorii noștri știu că nu intră în obiceiul nostru să fim violenți. De astă dată este însă vorba de o faptă atît de gravă, încît nici un termen nu e destul de violent spre a o veșteji. E proverbială libertatea nețărmurită de care se bucură străinii în țara noastră. De multe ori ei abuzează peste orice măsură de această libertate și răspund cu insulte și calomnii la ospitalitatea pe care le-o dăm. In acest caz, se află un oarecare Tábori Kornél, publicist maghiar, care editează în Capitală un ziar scris în limba ungară, «Romániai Hirlap». Acest individ și-a permis — cu o îndrăzneală uimitoare,—sa publice sub semnătură, în revista ilustrată Képes Hét din Budapesta, cu data de 1 Octombrie 1911, un articol plin de injurii și de insulte la adresa Familiei noastre Regale. Se articulează în acest articol calomnii atît de josnice și atît de murdare, încît, pentru respectul cititorilor noștri, nici nu le putem măcar aminti. E ceva de neînchipuit ca în capitala Regatului, sub ochii autorităților noastre, un individ de asemenea speță, să-și continue liniștit infama lui îndeletnicire, fără ca nimeni să-i ceară socoteală de murdăriile pe cari le aruncă asupra Familiei noastre Regale! Suntem siguri că faptele pe cari le semnalăm sunt necunoscute autorităților noastre, căci altfel nu ne putem închipui cum acest individ n’a fost aruncat peste graniță în 24 de ore. Cerem cu stăruință să se facă o anchetă amănunțită și severă asupra tuturor publicațiilor în limba maghiară, cari apar în Capitală, precum și asupra editorilor lor, de cele mai adeseori oameni fără nici un căpătîi. Situația de azi e intolerabilă. Pe cînd ziarele noastre, cuviincioase și cinstite, sunt oprite la granița Ungariei, pamfletarii maghiari își exercită chiar în capitala noastră infama lor meserie, Autoritățile să-și facă datoria. Vom reveni. Neutralitatea Rusiei Petersburg 24 Sep. Un ukaz a fost publicat azi dimineață în care se declară că Rusia e neutră în conflictul actual italo-turc. CRONICA TEATRALA TEATRUL NAȚIONAL: Prieteni din copilărie 4 acte de Fulda TEATRUL MODERN: Samson, piesă în 4 acte, de H. Bernstein de P. LOGUSTEANU Prima comedie reprezentată la Teatrul Național n'a fost tocmai de natură să arate în lumină defavorabilă însușirile dramei vechi a lui Scurtescu, reprezentată cu prilejul deschidere/ stagiunea Teatrului Național. Din potrivă chiar. Prieteni din copilărie este o lucrare dramatică a cărei reprezentare a dovedit, celor ce sunt amatori de asemenea documente, că și în literaturile străine se pot găsi piese slabe, piese inferioare unora din piesele romînești. Dacă acesta este scopul pe care direcția teatrelor l-a urmărit reprezentînd Prieteni din copilărie, atunci trebue să recunoaștem că ținta a fost deplin atunci și că însăși reprezentarea acestei piese constitue un act considerabil de încurajare a literaturei dramatice originale. De altfel, mijlocul cel mai sigur de a crea curente puternice de simpatie pentru producția dramaturgilor romîni este să se reprezinte piese străine cît mai puțin interesante și cit mai slabe din punct de vedere tehnic. De aceea, aprobăm fără nici o rezervă alegerea piesei Prieteni din copilărie. Regretăm numai că, deși a trecut o săptămână de la premiera ei, tot nu ne-am putut lămuri încă asupra esenței lucrărei lui Fulda. Ce este Prieteni din copilărie ? Dramă ? Nu. Prea s’a rîs mult la ea ca să fie dramă. (Și știm că publicul nostru obișnuește să rîdă numai la dramele romînești ; pe cele străine le respectă de teamă să nu calce... tratatele internaționale). Comedie ? Nu. Satiră de moravuri ? Nu. Farsă? Nu. Piesă psihologică ? Nu. Atunci ce este ? Mărturisim sincer , nu suntem în stare să stabilim genul acestei lucrări. Să ne fie îngăduit, prin urmare, să încercăm cel puțin să o definim. Prieteni din copilărie este o înjghebare dramatică în patru acte din care cel puțin unul (actul al II-lea) este de prisos, care are o jumătate de act irezistibil de comic prin situație (jumătatea a doua a actului al III-lea), care (deși cuprinde multe scene obositoare în actual al doilea și jumătatea întîia a actului al treilea) provoacă totuși multă ilaritate, cu toate că este cu desăvîrșire lipsită de orice vorbă de spirit ; și în care d. N. Soreanu are o creațiune admirabilă. Bineînțeles, nu putem imputa lucrării lui Fulda creațiunea superioară făcută de acest distins artist, după cum nu putem imputa nici direcțiunei Teatrului Național reprezentarea acelei piese. Credem însă că Teatrul Național, cînd li se adresează repertoriilor străine, trebue să aleagă lucrări de valoare artistică incontestabilă sau cu caracter etern omenesc, sau opere in cari se oglindesc sufletul special al unui popor, năzuințele unei mari clase sociale, o categorie de moravuri. Nimic din toate acestea nu le găsim în Prieteni din copilărie. Această piesă e lipsită, din punct de vedere tehnic, de-o acțiune strînsă, bogată în invențiune, spirituală ca dialog, din punct de vedere al conținutului, de tipuri caracteristice. Nici tipuri, nici analiză psihologică, nici un înțeles satiric sau moral nu întîlnim în Prieteni din copilărie. Atunci ce cuprinde această piesă? O idee, o idee banală, dacă vreți, în jurul căreia se’nvîrtesc patru bărbați aproape la fel și trei femei ale căror suflete se deosibesc numai prin... toalete. Ideea este aceasta: prietenii cînd se însoară trebue să renunțe la prietenie deoarece căsnicia și prietenia sunt două noțiuni sociale cari se exclud. Deci morala. Cine vrea să aibă prieteni nu trebue să se însoare, cine ține să se’nsoare nu poate să aibă prieteni. Concluzie înălțătoare, mai ales cînd ea este proclamată pe scena unui teatru oficial și cu autoritatea unor artiști ca Soreanu, Brezeanu, Toneanu, Maria Ciucurescu, etc! E destul, cred, să cităm aceste nume, ca să înțeleagă toată lumea că interpretarea a fost superioară piesei. La complectarea ansamblului au contribuit mult și d Al. Mihalescu (care a jucat cu multă vervă și fantazie comică pe tînărul Waldemar), d-rele Mihăilescu (care a interpretat cu căldură pe stenografa Dora Lentz, singurul personaj în care se afirmă un neisprăvit început de viață reală și care, dacă ar fi fost desvoltat, ar fi putut da piesei cîteva mișcătoare clipe de analiză sufletească), Ee. Zimniceanu, și d-na Siniver. Odată cu deschiderea stagiunei «Companiei Davila» se redeschide o veche chestiune: libertinajul și amoralitatea pe scenă. Desigur că d. Davila, în calitate de director al unei întreprinderi teatrale particulare, nu este ținut să aibă nici un ideal social și moral. Singura datoria a directorilor de categoria d-sale este să aibă un ideal artistic,—și de sigur că d. Davila are unul clar întrevăzut,—și să caute să-l realizeze pe chipul cel mai rentabil. Cu toate acestea, sunt margini peste cari nu se poate trece. Nu scrim aceste rînduri pentru a convinge pe d. Davila. D-sa face parte din acea specie de oameni cari preferă să rămînă fără niște artiști de valoarea d-nelor L. Sturza, M. Giurgea și a d-nilor Bulandra, Manolescu, etc., decît să primească a fi convinși ca procedează greșit. Dar chestiunea care ne preocupă nu atîrnă numai de-o singură competință. Și de aceea stăruim. Reprezentarea în public a pieselor amorale, în cari se arată în lumină simpatică tipurile cele mai perverse, lipsite de orice simț al demnităței omenești, în care abundă povestirile scabroase și expresiile pornografice constitue atentate la morala publicii. Și aceste atentate n'ar trebui tolerate. Dacă un librar, o firmă onestă, de primul rang, — ca și d-l Davila de altfel, — ar expune într’o vitrină de pe calea Victoriei un tablou care ar reprezenta o orgie într-un cabinet separat, cu femei desbrăcate, trîntita pe jos, înconjurate de bărbați cari, fiind excitați de aceste atitudini provocătoare, se dedau ei însuși la acte... foarte omenești,—desigur că poliția ar interveni și ar confisca acest tablou ofensător. Și bine ar face. Cu toate acestea, pe scena Teatrului Davila, o femee — căreia un personaj din piesă îi zice «tîrfă» — povestește o asemenea scenă, cu toate amănuntele ei. In expresiile cele mai plastice și în fața unui public numeros compus și din oameni cari nu sunt depravați, dar nimeni nu intervine. E dureros. Recunoaștem că d. Davila are o deosebită pricepere artistică și un interesant talent de artist dramatic. Nu putem să nu regretăm însă cînd vedem în ce direcție primejdioasă își folosește aceste aptitudini. Tot folosul real pe care teatrul romînesc l-a înfăptuit din punct de vedere tehnic, mulțumită d-lui Davila, e șters, e covârșit de paguba morală provocată de preferința pa care d-sa o dă pieselor de depravare a simțurilor de onestitate morală. Teatrul căruia d. Davila îi arată o simpatie atât de îngrijitoare a fost și este combatut încă chiar în Franța, țara lui de origină. Cronicari teatrali conștienți, în frunte cu eminentul critic dramatic de la «Le Temps», d-1 Adolphe Brisson, au dus o campanie înverșunată contra spiritului modern din teatrul lui Bernstein, Bataille (unele piese numai) Sacha Guitry, etc. etc. Cu atît mai mult nu trebue să tolerăm noi, ceea ce indignează chiar pe Francezi. Nu avem încă nici experiența morală, nici civilizația Franței ca să ne putem îngădui luxai de a fi mai cinici chiar decît ea. De aceea, oricine ar fi acela care caută să introducă în gustul publicului nostru preferința pentru teatrul amoral și pornografic, trebue combătut cu atît mai energic, cu cît mai de valoare sunt mijloacele artistice de cari el se folosește. Prin asemenea piese se imprimă conștiinței publice o primejdioasă predispoziție spre cinism și se crează o mentalitate care, în special la popoarele ce n’au ajuns încă la maturitate, cum suntem noi, poate produce rezultatele cele mai nefericite. Din această categorie de piese face parte Samson, cea mai brutală, cea mai violent de amorală din toate brutalitățile și trivialitățile, atît de meșteșugit dramatizate, ale lui Bernstein. Anarhică din punct de vedere moral, jicnitoare în ceea ce privește concepția, legenda modernizată a uriașului biblic cuprinde numai personaje depravate, lipsite de orice simț de cinste și demnitate omenească, scăldate însă într’o consternantă lumină de simpatie, pe care nici o rezervă n’o întunecă. Samson este un financiar necinstit care, cînd află că nevasta îl înșeală, ca să și răzbune pe înșelător, dă o lovitură de bursă prin care se ruinează și el, ruinează și pe prietenul neleal, întocmai ca Samson din vechime, Bracart saudue, "cu brațele lui atletice stîlpii templului, pînă ce templul întreg se nărue, acoperind sub dărîmături cadavrele dușmanilor lui și propriul său cadavru. Acesta este înțelesul filosofic al piesei. Iar în jurul acestei idei întîlnim: o mamă care în tinerețe a fost o depravată și care și iubește băiatul tocmai fiindcă este foarte stricat; un tată care este un imbecil și care și-a vîndut fiica,—expresia este chiar a fetei lui,— unui financiar veros pentru a-și putea întreține rangul de marchiz decavat; un financiar veros; un tînăr care este amantul nevestei financiarului care l-a îmbogățit după ce a fost iubitul tuturor femeilor bogate; o femee de lumea mare foarte bogată care este amanta tutulor celor ce o doresc și care totuși suspină după o căsătorie legală, o fiică ce nu-și iubește bărbatul și care-și motivează depravarea cu depravările din tinerețe ale mamei ei. Și pe toate aceste personaje átterni le iubește ea pe niște podoabe ale ficei. Desigur că pe scenă trebue să apară toate categoriile de oameni.