Viitorul, noiembrie 1911 (Anul 5, nr. 1342-1370)

1911-11-26 / nr. 1367

ANDL ALOINOILEA —No. 1367—2 ABONAMENTE In Uni......................... an 18 lei..............șease Inni 9 lei In străinătate .... an an 30 lei..............șease Inni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 1. STRADA­ ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTII ----------------------- ț ■ [UNK]­­ REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/39 X • bani SIMBATA 26 NOEMBBIE 19115 ANÜNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană in pagina III :..... . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV ....... 30 bani Inserții și reclame pagina III linia...............................3 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRATIE SI LA AGEHTIA EMIL MELBERT 5 bani PROCESUL TRAMVAIELOR COMUNALE Legea din 14 Aprilie 1909 poate să fie abrogată? D-l BERTHELEMY, profesor de drept administrativ la Universitatea din Paris, răspunde categoric: N­L Modal cum l’a urmat pînă azi, pro­cesai pe care societatea tramvaielor comunale l’a intentat atît ministem­lui de interne cit și Primăriei Ca­pitalei, a edificat pe deplin opinia publică asupra inten­țiunilor pe care guvernul înțelege să le păstreze față de această inițiativă romînească. Intervenția Primăriei la anul din procese precum și intervenția minis­terului la celalt de a figura ca parte in proces, n’au fost de­cit niște în­cercări neizbutite de a se temporiza judecata până ce Parlamentul se va deschide și d­e Marghiloman va veni ca o lege prin care să ceară abro­garea legei din 14 Aprilie 1909, a­­dică desființarea societăței comunale de tramvaie. Noi ne-am exprimat încă de la început îndoiala, că d-l Marghilo­man va putea împinge pînă acolo inconștiența actelor sale responsabile și am afirmat art o lege în felul a­­cesteia, nu poate constitui de ort o nouă violență oficială din partea ce­lor cari găsindu-se la guvern, în loc de respecte legalitatea, o calcă cu fizicul sacrificiului ultimei garanții morale. Să admitem Insă oft d-l Marghi­loman, odată pornit pe calea aceasta, va ține cu tot dinadinsul să meargă pină la afirșit, chit o& va întîlni In cale obstacolul fatal care i va fringe gîtul. In cazul acesta Insă, se pune în­trebarea : Legea din 14 Aprilie 1909, poate să fie abrogată? Pentru lămurirea celor nedume­riți InoS, dăm aei mai jos cuvîntul d-lui H. Berthelemy, unul din somitățile universale In ceea­ ce privește știința dreptului adminis­trativ. Iată dar ce spune d-l Berthelemy relativ la cazul de față: i Trebue oare privită ipoteza unei abrogări a legei speciale din 14 A­­prilie 1909, abrogare pe care nu s’a temut s'o ceară noua administrație comunală ? * Afară numai dacă nu s’ar ob­ține de la Parlamentul român adop­tarea de măsuri inconstitu­­ționale și ai căror ca­racter ar fi cu totul re­vOluționur. 8. T. sb. nu are a se teme de­ o abrogare a legei care i-a autorizat crearea, să presupu­nem ca pentru autorizarea unui îm­prumut comunal, este nevoe de o lege. Se poate oare imagina că un împrumut contractat pe baza unei asemenea legi să poarta valoarea sa obligatorie prin abrogarea dispozi­țiun­ei care i­a permis sa fie efectuat? Actul născut prin permisiunea legis­latorului este suficient fie și însuși de îndată ce este îndeplinit. La ce bun sa retragi permisiuni de a naște, unei societăți deja născută ? Abrogarea legei de la 14 Aprilie 1909 nu ar putea avea astfel nici o reper­cursiune asupra acte­lor regulat îndeplinite In virtutea textului a­­brogat. Ceea­ ce este fa­cutf este făcut, c­a va sta în picioare 8. 1. B. și nu va implica nici o modificare met in instituirea sa nici in statutele sale. Când o le­ge modifică procedura actelor sau capacitatea persoanelor, ea nu in­firmă intru nimic măsurile luate ca formele mai înainte admise și actele făcute de către persoane an­terior capabile­*Noua administrație comunală, va trebui deci să și ia nădejdea, a­­vantajele și puterile pe cari * * * Socie­tatea comunală a tramvaielor Bucu­rești* le a primit, in schimbul sar­cinilor care i au fost impuse, sunt consacrate prin texte precise și definitive. Via ritatea, întinderea și valoarea juri­dică a acestor texte, vor impresiona de­sigur juridicțiunile regale. ” Atacurile, a căror victimă este a­cum 8. T. B., se vor isbi de aceste obstacole, pe cari deligența și pers­picacitatea judecătorilor te face im­posibil de trecut , respectul necesar drepturilor real căpătate și observa­rea riguroasă a angajamentelor serios primite*. H. Berthelemy Profesor de drept adminis­trativ la Universitatea din Paris Paris, 2 Oct., 1911 După cum se vede motivele invo­­cate de d-l Berthelemy pentru de­monstrarea imposibilității de a se abroga legea din 14 Aprilie 1909 sunt attt de stare în­cît ele pot fi cetite și înțelese chiar de către d-l Marghiloman. Dar atît nu este de ajuns. Voim să punem opinia publică în curent cu părerile celor mai mari juris­consulți ai timpului și în numărul nostru de iline vom continua an­cheta noastră publicînd consultația d-lui Otto von Gierke, profesor la Universitatea din Berlin. Se caută griul romînesc In partea economică a ziarelor străine, — foarte mult îngrijită și cultivată,—citim de citeva zile in­formații interesante cu privire la marile piețe de cereale din Europa, informații dintre cari multe ne in­teresează foarte de aproape. Astfel vedem, că de cîți­va ani, dar mai ales în anul acesta, recolta totală a Rusiei scade și în aceeași proporție scade și exportul ei. Și în marile piețe europene de cereale, spi­ritele prevăzătoare încep să se preo­cupe de această stare de lucruri. Ceea ce este foarte important, e că morile mari din Odessa, pentru cam­pania lor curentă, caută griul ro­mînesc, din care s’au aprovizionat pînă acum cu 265.000 chintale me­trice Pe de altă parte și la bursa de ce­reale din Budapesta se caută acum din nou griul și porumbul romînesc ; ba prețurile s’au și ridicat puțin sub impresiunea știrilor privitoare la Dar­­danele. Budapesti Hírlap arată, că numai într’o singură zi, Luni, s’au înche­iat la bursa de cereale din Buda­pesta, afaceri pentru aproape 30.000 chintale metrice de grîu și porumb romînesc , o cantitate relativ foarte însemnată, din care aproape trei pă­trimi au și sosit acolo. De alt­fel, acest ziar constată că «dispozițiunile pentru griul romînesc sunt în creștere la bursa de acolo și din Viena». INCORIGIBILUL Faptul că d-l Take Ionescu a fost împiedicat să ia cuvîntul în Cameră cu privire la situația din guvern a d-lui Marghiloman, în urma numirii d-lui general A­­verescu ca șef al statului major, continuă să fie viu comentat în cercurile noastre politice. Toată lumea este de acord a recunoaște că d-l Carp a comis o necuviință la adresa șefului conservatoril­or-democrați. De la 1866 și pînă azi, nici odată nu s’a retras cuvîntul unui șef de partid și ceva mai mult, de cite ori șeful partidului din opoziție își anunța cite o inter­polare sau cerea cuvîntul, primul ministru se găsea de față. D. Carp însă trece cu ușurință regretabilă peste uzanțele noastre parlamentare, d-sa de altfel nu este la prima sa indelicateță. Astă­ primavară cînd d. Take Ionescu a luat cuvîntul la Răs­punsul Mesagrului d. Carp a pă­răsit incinta Camerei și a decla­rat amicilor săi că face acest lucru fiindcă nu vrea să recu­noască d-lui Take Ionescu șefia unui al treilea partid. Aceeaș explicație se dă, și de data asta, atitudinei d-lui P. Carp. Părerile personale ale d-lui Carp n’au nimic de a face cu datoriile pe care uzanțele parla­mentare i se impune să le aibă i asemenea cazuri. In ori­ce caz, gestul de Mercuri al d-lui Carp nu este unul din cele mai fericite gesturi ale ac­tualului prim-ministru. Car­p. Carp a rămas acelaș incorigibil. Uram deci d-lui Carp, ca pen­tru viitor măcar, să bine-voiasca a-și corecta atitudinile, și a-și retușa cite ceva din manierele cu cari obișnuește să-și exprime părerile sale personale­—potrivite și amuzante intr’un cerc intim de prieteni, dar regretabile în in­cinta Parlamentului. Nota personală ia declarațiile­­ lui N. Filipescu Ultimele valuri ale incidentului. - D. Fili­­pescu tine minte.—Antagonismul există și va reizbucni Tot se mai discută în cercurile politice incidentul dintre d­nii A. Filip­escu și Al. Marghiloman și se constată, chi­r în sinul majori­tății, o schimbare lentă a curentu­lui în favorul d-lui N. Filipescu și în prejudiciul d lui Marghilo­man, pe care cei mai mulți îl so­cotesc umilit. Căci nimeni nu mai poate tă­gădui că, în adevăr, d. Marghi­loman își dăduse demisiunea, și dacă a revenit, a făcut-o aceasta numai de dragul cramponării sale de putere și de frica de a nu fi­ desființat de d. N. Filipescu. Și ast­fel d. Marghiloman se mulțumește acum cu un ro , dacă nu secun­dar, dar cel mult egal cu al d­lui N. Filipescu. Aceasta este impresia generală in toate cercurile politice, cu toate că d. Marghiloman își dă toate silințele ca, prin Adevă­rul, pe care îl are la dispoziția sa, să schimbe curentul. . . • Dar d. N. Filipescu are cunoștințe bune de relați­le d-lui Marghiloman cu Adevărul și—vorba romanului— ține minte. Deocamdată se resemnează iarăși în rolul expectativ de pînă acum, ceea ce reiese din singura notă per­sonală ce­ o avea în declarațiile sale de Miercuri : — Mă ocup [numai de armată. De politică nu. Dar in ce privește armata, răspund eu și numai eu de toate actele mele. Așa­dar, d. Marghiloman n’are ce căuta în armată și i se contestă ori­ce drept de amestec în această vastă și importantă administrație, — Eu politică nu fac !—a mai spus d. N. Filipescu. Ceea­ ce, mai limpede zile, înseamnă că va continua și de acum înainte aceeași rezervă glacială față d. Mar­ghiloman, ca și pînă acum. In ce privește personalitatea d-lui N. Filipescu, impresia generală este, că numai aceasta este declarația proprie a d-sale. Cealaltă este for­mula d-lui Titu Maiorescu. Se crede între guvernamentali că situația anterioară s’a restabilit în aparență, dar în fond antago­nismul, concepțiile și tendințele celor două sunt mai accentuate ca înainte. In parte, e o chestiune de tem­perament, cînd va reizbucni acest antagonism. In acest fel se judecă în lumea noastră politică situația guvernului. In urma așa zisei aplanări a crizei ce amenință să izbucnească la fi­nele săptăminei trecute. NOTE POLITICE De și d-l Filipescu s’a grăbit să răspunză imediat la interpelarea d lui Vasiliu, situația d­lui Marghi­loman a rămas neschimbată. E adevărat că d­l Filipescu a răs­puns în mod mulțumitor pentru d sa personal, ca ministru de răz­­boiu. Nimeni nu contestă și n’a contestat dreptul d sale de a-și conduce departamentul așa cum crede de cuviință. Dar nu aceasta era chestiunea. Nu era vorba de gestiunea d­lui Fi­lipescu,—ua ministru de răsboiu,— ci de situația critică a d­lui Mar­ghiloman față de numirea d­lui ge­neral Aver­escu. Or în urma dez­baterilor de e­i, situația d lui Mar­ghiloman nu s’a clarificat de loc, ba s’ajncurcat și mai rău. D sa n’a deschis gura să se explice, deși toc­mai d sa era dator să și lămurească situația în fața Camerei. Adevăratul răspuns la interpela­rea d nului Vasiliu, trebue dar să ni i dea d. Marghiloman, nu d. Fi­lipescu.# a * Relativ la aceeaș interpelare, d. Vasiliu cerînd să i se pună la dispo­ziție scrisoarea pe care d. general Averescu a adresat’o d­lui Marghilo­man și pe care acesta a înaintat o înregistrară ministrului de războiu d Carp a răspuns că scrisoarea fiind particulară nu i se poate da, cu atît mai mult cu cît generalul singur dis­pune de actele ce trebuesc și pot fi comunicate Adunărei. Dacă nu ne înșelăm, așa ceva nu se mai petrece astăzi nici în Duma ru­sească. Scrisoarea în chestiune, deși parti­culară la început, ea a devenit un act, oficial din momentul în care a fost alăturată la petiția d lui Marghiloman și înregistrată în toată regula și mai ales astăzi după ce urmările ei nu mai constituesc un secret pentru ni­meni. D-l Carp dar a creat un precedent neobișnuit în uzanțele noastre parla­mentare. SITUAȚIA EXTERNA Conflictul ruso-persan In Persia evenimentele se preci­puu­. Rusia a trimis un al doilea ultimatum, pe care guvernul persan l-a respins, așa încit trupele rusești au plecat spre Karzvin și înaintează poate spre Teheran. Ocuparea Teheranului, dacă va fi impusă Rusiei de intransigența gu­vernului persan, va pune la grea în­cercare acordul ruso eng­ez. Anglia a și început să se alarmeze la ideia că evenimentele actuale ar putea a­­duce după sine o împărțire a Persiei, din care Anglia ar avea mai mult de pierdut decît de ciștigat. Pe de altă parte este sigur că în acest caz nici celelalte mari puteri europene n’ar sta nepăsătoare, și ar avea un pretext de a interveni. Nimic ireparabil nu s’a săvirșit încă. Mai este o speranță că, în cele din urmă, guvernul persan nu va periclita independența Persiei pentru o chestie de amor propriu. De asemenea, nici Rusia nu și-a închis calea, și poate redeschide pri­­eind tratativele de aplanare. Tele­gramele ne vestesc că poporul per­san e dispus să lupte împotriva o­­cupatorilor. Incă­ odată însă, e cu pu­tință ca acest conflict să se mai re­zolve și pe cale paetnică. Note Pantelimon Iată un nume la a cărui popularitate, trebue să mărturisim că presa a contri­­buit în primul rînd. Și cu toate acestea, nu-i de­cît numele unui bandit, un bandit la fel cu toți a­­nonimii fără aureolă care operează la drumul mare fără să fie prinși și ceva mai mult chiar, fără să fie intervievați de nici un reporter cu practica dentiști­lor americani. Din punctul acesta de vedere clar, Pantelimon se prezintă ca un eșantinion unic. Dar dacă Pantelimon n'are nici alte calități, nici alte defecte în afară de cele caracteristice tuturor acestor pretinși re­voltați contra societăței, ne întrebăm sau mai bine zis întrebăm pe specialiștii a­­facerei Pantelimon, care au fost înaltele rațiuni profesionale, ca să nu zicem „de stat“, cari i-au îndrituit să facă dintr’un om comun, un erou de roman senzațio­nal și dintr’un bandit vulgar, o victimă a a­torităților noastre. Dacă nu mă înșel, Pantelimon n’a ju­cat în nordul Moldovei nici măcar ro- 1 , pe care un Licinsky bunioară îl ju­case pe vremuri în Dobrogea. Bine­înțe­les că nu mai vorbesc de popularii hai­duci Jianu, Bujor, Codreanu, Tunsu, Ghiță Cătănuță și alții, a căror amintire trăește și astăzi încă vie în sufletul po­porului nostru. Se poate face oare o comparație între Pantelimon și haiducii veacului trecut? De­sigur că nu. Isprăvile lui Pantelimon însă pot fi speculate într’altfel de cum presa romî­nească, inexistentă pe vremea aceea, ar fi putut specula gesturile cu adevărat generoase ale acestor flevoi naționali pe cari îi întîlnim pînă chiar și în cîntecile noastre populare. Și cum în ziua de azi, articolele senzaționale și reportajele fan­tastice au luat locul cîntecelor populare, Pantelimon, care putea f­oarte bine trece prin nordul Moldovei fără să deștepte nici măcar atenția celor cîți­va negustori evrei ambulanți, a fost totuși­ decretat de om al zilei și subiect inepuizabil al unei regretabile ciocniri profesioniste între bouă mari ziare din Capitală care-și puseseră în gînd să joace rolul unor polițiști mai dibaci chiar decît aceia cari aparțin secției III. Astăzi Pantelimon a fost prins. Nu ne importă cum și ce fel s’a operat a­­ceastă arestare. Suntem siguri însă că ea nu se datorește nici intervenției «Di­­mineței» nici concursului «Universului». Că înainte de a fi prins Pantelimon ar fi vorbit sau nu cu anume reporteri din Capitală, iarăși nu ne mai interesează din moment ce umbra banditului nu se va mai profila de azi înainte de­cît pe zidu­rile albe ale pușcăriei. Ceea­ ce ne inte­resează însă în primul rînd, este rolul fie­care o anume presă de la noi, înțe­­lge să-l joace, atunci cînd e vorba de mărirea im­agiunii. In cazul acesta însă, numele lui Pan­telimon va rămîne strîns legat de eta­pele prin cari au trecut ziarele noastre pentru lărgirea sferei lor de acțiune. Și dacă astăzi Sfîntu Gheorghe este consi­derat ca patron al cavaleriei, de ce oare Pantelimon n’ar putea servi pe viitor de patron al ziarelor de tiraj ?.. Și unde mai puneți că numele lui, însoțit de o cruce, îl găsim trecut chiar în Calendar!.. Koh­ y noor RĂZBOIUL Trecerea Dardanelelor Constantinopole. 24. — Cercurile Porței continuă a păstra tăcerea cu privire la demersurile Rusiei dar lasă a se înțelege că un demers în­scris nu s’a făcut. Se mărturisește apoi a fi ambasadorul Rusiei a for­mulat în repetite rînduri In ultimul timp dorința Rusiei de a ne deschide trecerea Dardanelelor, D-l Ciankov a convorbit îndelung­iri după a­­miazi cu Assim bey. Se crede însă ori demersul ambasadorului n’a fost încoronat de succes. LEGALITATEA soc. comunale de tramvae Părerea decanului facultăței de drept din Iași. Distinsul nostru jurisconsult d­e D. Alexandrescu, decanul facultăței juridice din Iași, într’un foarte interesant articol, publicat in re­vista de drept «Curierul Judiciar» discută cu multă competință și cu argumente întemeiate și bine jus­tificate, chestiunea societătței co­munale a tramvaielor comunale București Printr’o argumentare bogată, du­blată de o logică strînsă distinsul jurist arată că nici un moment nu­­ poate fi vorba de a se declara l­egal constituită societatea comu­nală pentru motivul c­ă nu s’ar fi îndeplinit unele prescripțiuni ale codului comercial cerute atunci cînd e vorba de înființarea unei societăți ordinare. Din momentul ce Societatea co­munală a fost creată printr’o lege specială—spune distinsul juriscon­sult — ea există legal și de fapt, prin urmare nu se poate susține inexistența ei pentru motivul că nu ar fi îndeplinit cerințele codului comercial, ca și cum ar fi vorba de s­ocietăți ordinare. In privința statutelor, bazat pe jurisprudențele Curței de Casație și pe părerile celor mai distinși jurisconsulți streini, decanul facul­tății juridice din Iași declară că aceste statute sunt întocmite abso­lut în conformitate cu legea, iar ministrul sau guvernul, care a în­cercat să le anuleze, și-a asumat o foarte grea răspundere. Articolul d-lui Alexandrescu, fiind de o importanța capitală, îl vom reproduce în întregime, în numă­rul nostru viitor. MAXIME ȘI CUGETĂRI Nu numai dîndu-le viața copiilor lor, ci mai ales crescîndu­l, mamele devin cu adevărat mame. Sf. loan Crisostomul Acela care vrea să prospereze tre­bue mai ales să consulte și pe fe­meia sa. (Proverb francez) Să ne iubim unul pe­­ altul, și su­fletele noastre se vor uni. A.Gratrv. A TREIA INFRINGERIE Discursul prin care d-l Nicu Ki­lipescu a răspuns d lui Gr. Vasiliu, deputat de Tutova, constitue dovada cea mai strălucită că, de cînd se află în fruntea ministerului de răz­boi, adversarul autorizat al d-lui Marghiloman a cîștigat foarte mult din punct de vedere al strategiei. După cum “d-l Marghiloman ne obișnuise cu ideea că violențele se pot traduce adesea prin eleganțe con­ținute, d-l Filipescu a arătat, cu acest prilej, că și d-sa poate să ex­prime violența, prin abilitate. Fiind­că cochetăriile politice prin care ministrul de război a răspuns la interpelarea în chestia numirii generalului Averescu ca șef al ma­relui stat major al țar masei, consti­tue în fond, cea mai violentă sec­țiune de lealitate ce se putea da d­lui Marghiloman Cu toate umilirile pe care mini­strul de război le a suferit din par­tea adversarului său de la interne in vremea din urmă, cu toate perse­cuțiile la cari amicii săi au fost expuși, d-l Filipescu n’a părăsit pe d­l Marghiloman într’un moment în care însă­și situația sa de ministru de interne era în joc Din potrivă Cu realitatea și cavalerismul ce­l ca­racterizeasă, d­l mF.Ispescu a întins brațe prietenești adversarului său și, în fața întregului parlament, l’a strîns cu afecțiune la pieptul său. V a strîns cu­ atîta căldură în cît e­leganțele ministrului de interne l’au cam șifonat din cauza gestului de prea violentă afecțiune a ministru­lui de război. Nu d-l Filipescu insă poate fi a­­cuzat dacă muschulatura sa afec­tuoasă a fost mai rezistentă de­cit eleganțeia ministrului de interne. Nu-i mai puțin adevărat însă că îmbrățișarea parlamentară de Mier­curi trebue să l fi convins pe d­l Marghiloman pentru totdeauna că, dacă chiar imbrățișerile de dragoste ale d-lui Filipescu sunt prea vîn­­joase pentru debilitatea sa politică, cu atît mai puțin i-ar fi prielnică o luptă corp la corp cu acesta. Aceasta în ceea ce privește viitorul. Socotelile trecutului d l Filipescu le a regulat în mod definitiv prin cuvintele : «Pentru numirea ce-am făcut, n’am prevenit pe nimeni, afară de primul-ministru, de ort pe d-l Mar­ghiloman. Adaug că dacă d. Marghi­loman n’ar fi împotrivit, n’ași fi fă­­cut acea numire». Aceste cuvinte spun tuturor celor cari-l cunosc pe d. Filipescu și au înțeles subtilitatea discursului său de Miercuri . Pentru numirea ce-am făcut n’am prevenit pe nimeni, afară de primul ministru. Și chiar dacă d-l Marghi­loman s’ar fi împotrivit, tot aș „fi făcut acea numire». Va să zică a treia infringere a d-lui Marghiloman l ■M mHNM M mbsbi RĂZBOIUL Dupa supunere Reîntoarcerea șefilor arabi după supunerea lor față de guvernato­rul italian din Tripolis. învățătorii și Politica — Un important studiu al d-nului Spiru C. Haret — D. Spiru C. Haret fost ministru al cultelor și instrucțiunei publice, publică în «Revista Generală a In­vățămintului» un foarte interesant studiu, sub titlul «Invățătorii și Po­litica». Importanța studiului d lui Haret nu va scăpa nimănui, dat fiind ma­rea d-sale autoritate, în materie de școală. Intr’o serie de articole vom re­zuma întregul studiu, al dom­­nului Haret, fiind siguri că el va fi urmărit cu mult interes de către toți acei care se interesează de mișcarea culturală dela sate. * ■ ■ Chestiunea rolului politic al învă­țătorilor sătești—spune d. Spiru C. Haret­ nu de mult a fost ridicată. Dacă nu ținem seamă de cîte­va voci izolate cari se auziseră și mai inainte, această preocupare a învă­țătorilor a luat naștere In urma în­­jghebărei activităței așa zise extra­­școlară, și este o urmare a ei. E adevărat că încă de cînd s’a făcut ultima modificare a legei e­­lectorale s’a zis că colegiul 3 va fi colegiul preoților și al învățătorilor, dar aceasta a rămas o simplă zi­­cătoare, pentru că colegiul 3 con­tinued și după reforma legei elec­torale a nu fi un adevărat colegi­u țărănesc, după cum voise legiuito­rul, activitatea politică a învățăto­rilor și a preoților nu avea nici un obiect. Introducerea activităței extrașco­­lare și avintul, neașteptat pentru cei mai mulți, luat de dînsa, a avut urmări mari și în această di­recție. Cea mai însemnată din toate a fost aceea că s’a dovedit cam că pătură țărănească posedă calități, nebănuite încă, de energie, price­pere și inițiativă. Pentru ori­ce om care posedă cel mai elementar simț politic, descoperirea aceasta era de o importanță capitală. In adevăr, problema cea mare, fundamentală, care trebue să domine Întreaga istorie a desvoltării noas­tre ca stat modern, este acea de a face ca toate forțele națiunii săă lu­creze în valoarea lor maximă pen­tru binele și întărirea ei. Și dacă a­ceastă preocupare o au toate națiu­nile, chiar cele mai puternice, cu a­­tât mai mult trebue să o avem noi. Suntem un popor puțin numeros, împărțit și acela în patru sau cinci trunchiuri, dintre cari numai unul are libera dispunere de soarta sa; suntem de un neam deosebit de al tuturor acelora cari ne înconjoară, și de cari nu despart toate , și lim­ba, și deprinderile, și temperamen­tul, și aspirațiile ; de aceea, la nioi o simpatie adevărată nu trebue să ne a­șteptăm din partea vecinilor, iar aceia cu cari ne potrivim sunt prea departe, și au și ei prea mari nevoi ale lor, pentru ca săt se mai ocupe de ale noastre. Afară de aceasta, lo­cul ce ocupăm pe hartă închide multe drumuri și zătdărnicește multe ambiții, pe cînd însăși existența noastră ca stat liber provoacă și în­treține multe tameri și bănueli. De aceea, trebue să ne intre bine în minte că, la o vreme de nevoie, nu vom avea a compta decît pe noi înșine și pe propriile noastre forțe. Politica internațională nu este o che­stie de sentiment, iar mai ales pe noi, propria noastră istorie ne-a în­vățat pe preț trebue să punem pe dragostea și dreptatea altora, cind noi înșine nu suntem in stare să ne impunem respectului lor. • * • Sunt două feluri de a privi obsi­­d­a utilizării forțelor naționale. După cea dintîia, un popor este asemănat cu o mașină, mai mult sau mai puțin puternică, însă lipsită de inteligență și de inițiativă, și in­capabilii de a lucra și a se dirige singură; pentru aceasta ea are tre­buință o sft fie sub tutela unei mine ritfiți care «a cugetă și o chibzuește pentru toți, ea regulează munca mașinei, ea o pornește sau o o­­prește, ea hotătrește ce și cum are să lucreze; iar mașina tace, se su­pune și muncește. Concepția aceasta și-a făcut vea­cul de acum 122 de ani, în ziua cînd s’a proclamat drepturile omu­li. Azi nu mai merită nici să fie discutată. Asta însă nu va să zică cum că toate urmele ei au dispărut. In viața popoarelor, schimbările nu se fac nici odată în mod iubit, ci trebue totdeauna un șir de ani, une­ori destul de lung, pentru a se trece de la o stare socială la alta. O stare de lucruri care durase sute sau mii de ani și care avea rădă­cini adinei în interese, în obiceiuri, în tăria celor de sus și în slăbi­ciunea celor de jos, nu se putea schimba așa de lesne. Și de aceea nu rare ori se văd și azi, chiar în țări înaintate, trăind rămășițe de ale trecutului, adevărate anacronisme In mijlocul societăților moderne, dominate de idei cu totul diferite. După cealaltă concepție de orga­nizare socială, o națiune este un or­ganism viu și inteligent, în care fie­care părticică, fie­care individ contri­­bue. Ia marginile sferei sale de ac­­țiune, însă în mod conștient, pentru a întreține viața socială și a ajuta la desvoltarea ei. In sistemul acesta se cere ca puterea de acțiune con­știentă a tuturor indivizilor care constitue societatea să fie clt mai mare posibil. Aceasta este principiul societăților democratice. Statul român este un stat demo­cratic. Constituția de la 1866, cu toate modificările ei ulterioare, pre­cum și toate legile noastre funda­­mentale, proclamă principiul egali­­tății de drepturi și datorii pentru toți cetățenii țării, fără deosebire de naștere sau de avere, și desfiin­țează ori­ce privilegii, fie pentru anumite clase de cetățeni, fie pen­tru anumite persoane. Organizarea noastră legală de stat presupune clar că toți cetățenii țării iau deopotrivă parte, fie­care în marginea sferei sale de acțiune, la lucrarea comună de întărire și propășire națională , și de­oare­ce această lucrare trebue să se facă Iu așa fel în­cît să dea maximul de efect util, se presupune că și fie­care individ este pus în măsură de a da maximul său de muncă con­știentă și utilă. Repet însă odată, că trebuința a­­ceasta, ca toate forțele națiunii să fie încordate așa ca în tot momen­tul să dea maximul lor de efect util este, pentru noi Romînii în deo­sebi, o condiție fatală și inejusta­­bilă, fără care însăși existența noa­stră ca națiune liberă este in pa­­ricol, împlinește oare societatea romi­­nească condiția aceasta ? Sîntem noi organizezi în așa fel, ca ori­ce Ro­­mia. Inceplnd cu cel mai modest sătean, să și dea seama de rostul lui în stat, să-și cunoască bine drepturile și datoriile lui de cetă­țean, și să aibă și mijloacele inte­lectuale, și putința materială de a îndeplini pe unele și de a face să i sa respecte celelalte ? De­sigur oft nu. Nimeni nu va zice, spre exem­plu, că In imensa lor majoritate ță­ranii noștri se află In cazul acesta. Este de prisos să cercetăm acum cari sunt cauzele acestei stări de lu­­cruri, cauze pa osri cei mai mulți le cunosc și le înțeleg. Este și mai inutil sat repriminat. Starea actuală este urmarea unor imprejuriuri is­torice, și istoria nu se poate trage la judecată, cum s’ar trage un om. Se pot însă judeca stările create de dînsa, și îndrepta nedreptățile ce ea a comis. Atentatele din Macedonia Salonic, 24 Noembrie.­­ Dintr’un raport al vallarni lui Kosova cu privire la incidentele din Yohtip, re­zultă că mulțimea, în urma explo­­z­ei din Moschea, s’a năpustit asu­pra Bulgarilor omorînd 14 bulgari, rănind de moarte 32 și rănind mai puțin grav 125 Bulgari. Totul s’a petrecut In interval de o jumătate de oră. Trupele au restabilit apoi ordinea. ** S’a arestat la Yakueb un bul­gar, bănuindu-se că el a comis aten­tatul contra drumului de fier la Koe­prull.

Next