Viitorul, septembrie 1912 (Anul 6, nr. 1640-1669)

1912-09-26 / nr. 1665

Adus di ducii«».—No. 1605X ’JIM­, 5 bani ABONAMENTE In țară....................un an 18 Lei........................șease luni 9 Lei In străinătate . . un an 30 Lei...................șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRAJ­A ACALMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA : TELEFON 13-47 AQK­ MANUSCRISELE NU E­­NAPOIAZA TELEFON 22/39 Miercuri 26 Septembrie 1912 V\U^" v ,<?«y ..£' \äüf/*Vv M :/ ANUNCSURI COMERCIALE Linia corp“7 pe o coloană în pagina III ....................... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ...... 30 bani Inserții și reclame pagina III linia................................. . 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT in bani Criza politică Complicațiunile din Balcani, cari au creiat o situațiune externă în­grijitoare în fața­ căreia Romînia nu putea rămîne indiferentă, au grăbit declararea crizei politice in­terne care, după prevederile cer­curilor autorizate, nu ar fi urmat să se producă decît în primele zile din Octombrie. Guvernul Maiorescu care, după chiar părerea d-lui Th. Rosetti și-a îndeplinit, «bine sau rău», mi­siunea cu care și-a motivat o scurtă existență, a fost silit să în­țeleagă că, în­ situațiunea externă din prezent, marile interese ale cărei reclamă de la partidele noa­stre politice un guvern tare. De aci, declararea neașteptată a crizei politice interne, pe care a provocat-o în consiliul de mi­niștri ținut la Sinaia sub prezi­denția Regelui, ministrul de fi­nanțe, d. Th. Rosetti. Formula fusese de mai înainte stabilită, era de mai înainte cu­noscută, așa că nu a fost o sur­priză pentru nici unul dintre mem­brii guvernului. Situația politică internă nu mai putea dăinui și cum Regele trebuia să avizeze, s’a dat preferință formulei aces­teia în locul formulei obișnuite a prezintărei demisiunei. Guvernamentalii afirmă că for­mula aceasta a însemnat moda­litatea, prin care guvernul să cea­ră Regelui mai puțin direct și mai puțin categoric, revenirea d-lui Carp la putere. Din aceiași sor­ginte ni se mai adaugă, că această formulă, pe lângă avantagiul ce are de a prezintă mai atenuat un refuz eventual al Regelui, creiază în același timp un nou motiv de reluare a tratativelor cu d. Take Ionescu. In urma intervențiilor Regelui și sub presiunea eveni­mentelor din afară, conservatorii­­ guvernamentali nădăjduesc să rea­­lzeze de data aceasta o concen­trare, sub pre­tenția d-lui Carp și care să înlăture aparența de în­vinși și învingi..­.. pentru una sau cealaltă nuanță conservatoare. Dar cum ultimele tratative s’au rupt tocmai din pricina tendinței d-lui Carp ca să realizeze o con­centrare cu situație de învins pentru d-l Take Ionescu e lu­cru de presupus cel puțin că, reluînd pentru a treia oară trata­tivele cu șeful conservatorilor­­democrați, guvernamentalii vor avea să facă uneia concesiuni, pe cari le-au refuzat acum cîte­va zile și intre toate, pe lingă aceste concesiuni, realizarea concentrărei impune și o anume atitudine po­litică d-lu­i Carp. In asemenea condițiuni o înțe­legere ar mai fi posibilă. Prin ur­mare, înțelegerea aceasta nu de­pinde de” d. Take Ionescu, care a cedat atît cit putea ceda în chip onorabil pentru partidul d-sale; concentrarea atîrnă de data acea­sta, de atitudinea guvernamenta­lilor și de atitudinea d-lui Carp mai cu osebire, a cărui intransi­gență a făcut imposibilă pînă acum reîntregirea partidului conservator Răspunsul d-lui Take Ionescu la nouăle propuneri ale guverna­mentalilor, atîrnă prin urmare de natura acestor propuneri și de raportul intre ele și interesele partidului conservator-democrat, pe cari nimeni mai bine ca șeful acestui partid nu are să le cîntă­­rească în asemenea împrejurări. In tot cazul, insă, ori­ care va fi răspunsul d-lui Take Ionescu și ori­ care va fi soluția crizei po­litice, care s’a declarat în consi­liul de miniștri de la Sinaia, pen­tru lumea politică criza actuală indică două concluziuni. Actualul guvern nu e un gu­vern care să facă față situațiunei din afară și, cerînd­ Regelui să avizeze, a recunoscut singur te­meinicia acestui adevăr;—cea de a doua concluzie, este că reveni­rea d-lui Carp la guvern nu se mai poate produce decit în cola­borare cu d. Take Ionescu și par­tidul d-sale, colaborare din care ar putea să iasă un guvern potri­vit situațiunei externe, pe care a creiat-o conflictul balcanic. Adresîndu-se din nou d-lui Take Ionescu cîte­va zile numai după ruperea ultimelor tratative, con­servatorii de la juntere confirmă și adevărul acestei de a două con­cluziuni. Care va fi rezultatul acestui nou apel la colaborarea conser­­vatorilor-democrați, se va ști nn puține, în foarte­­ puține zile, si­­tuațiunea din afară neingăduind o prelungire a crizei politice in­terne. ALEX. MAVRODI. HOTE DATORIA AMINTIREI Nenorocirile mari nu pot fi reparate, și perderile omenești, jertfele datoriei, nu se pot îndeplini. Și așa este și cu nenorocirea de la Hîrșova in care atîți ostași și-au găsit sfîrșitul. Dar ceea­ ce ră­m­ne de făcut, după i­­reparabila nenorocire, este c­a uitarea să nu îngroape pînă și amintirea durerilor. Popoarele care uită curind pe eroi nu sunt vrednice de ei, și neamurile cari nu răsplătesc pe cei­ cari cad pradă mor­­ții îndeplinindu-și datoria nu sunt pri­elnice nctelor de bravură... Iată de ea simțim o adîncă satisfacție cind vedem cum nenorocirea care a îndoliat armata nu este uitată, și cum de la șeful su­prem al armată, pînă la simplu cetă­țean caută să-și aducă tributul de du­rere pe mormîntul ostașilor morți de la Hîrșova. Regele și Principele moștenitor trimit coroane cu inscripții atingătoare : »bra­vilor ostași jertfiți în serviciul Patriei, recunoscătoare amintire*, și „Principele Moștenitor credincioșilor ostași, de apu­­rurea amintire*. Aceste cuvinte, pornite de la Tron, se vor grava adino in inima ostașilor noștri. Și în concertul condoleanțelor remar­căm cu o deosebitoare notă cuvintele ziarului Dreptatea din Focșani: „Nu e om, să nu simtă astă­zi mai mult de­cit ori cind, ce mare e sacri­ficiul pe care ofițerul și soldatul îl fac pentru țară, punind în serviciul ei bu­nul cel mai prețios al lor și al fami­liilor lor: viața lor. — Acei pe care toată lumea îi deplînge astă­zi au făcut acest mare sacrificiu, au dat țărei tot ce li se putea cere... Din mijlocul atîtor dureri, din valu­rile atîtor lacrimi vărsate, răsare însă o zeiță strălucitoare, acoperită de flori, cu capul înconjurat de divine raze scîntee­­toare, — e Gloria, care ținind în mină ramura înflorită a recunoștinței unui neam întreg, le zice: dormiți în liniște, — dintr’o viață de om care începe, du­rează și se stinge în mijlocul indiferen­ței, vouă v-a fost dat să faceți vieți care nu se mai sting, — ele sunt astăzi rubinele strălucitoare care împodobesc scoarța cea de aur a cărței în care se scrie Istoria Neamului Romînesc!“ Sunt cuvinte duioase cari reflectă sta­rea de suflet a noastră a tuturor față de nenorocirea care a pus încă un văl de do­liu pe armata noastră grea incercată... Petronius Actualități teatrale Teatrului Ibsenu noi ÎN SAPTAMINA ACEASTA SE VA REPREZEN­TA „DUȘMANUL POPORULUI“ PE SCENA TEA­TRULUI NAȚIONAL. Direcțiunea Teatrului Național a crezut, și bine a făcut, că își înde­plinește datoria ce socumbă primei noastre scene montînd «Dușmanii po­porului» a marelui Ibsen, piesă a că­rei premieră va fi chiar în săptămî­na aceasta. Geniul nordic a lui Ibsen merită a fi cunoscut, cu­ mai bine, și cît mai mult, căci dacă Shakespeare are neuitatul merit de a fi pus pe teatru eternul conflict al patimelor domi­nante dintr’un suflet omenesc: gelo­zia, avariție, sau răzbunarea, Ibsen va rămîne etern în literatura drama­­tică prin atingerea misteriosului din inima noastră, prin redarea scenică a notelor nevropatice, a acelor con­flicte psihice din viața celor ce poartă în sîn­ge păcatele strămoșilor. Lumea lui Ibsen e lumea noastră, cu latura ei neînțeleasă, cu tainele atavice, cu pornirile ce trec dincolo de noi, pentru că vin din seria celor ce ne-au precedat, și vor trece prin noi, în cei ce ne vor urma. Omeni­rea In teatrul lui Ibsen, e cohorta robil­o, trec pe calea ce e Soartă, inflexibili­n­ mină, și teatrul marelui nordic e teatrul fatalismului antic, modificat și transformat prin evolu­ția une­­ analize sufletești pe care un Escule, un Sofocles, un Euripide nu a cunoscut-o și uu a aplicat-o Urmărind literatura lui Ibsen cine va înțelege alt­fel viața, căci mește­șugul geniului este de a desvălui colțurile ascunse, cutele des nebă­­nuite ale propriului nostru suflet. Și ce curioasă e technica teatrală a lui Ibsen ? Personajele nu recurg la tirade sentimentale pentru a în­țelege chinurile și grijile lor. Dialogul e sobru, e departe de a avea enfaza lui Corneille, pateticul lui Racine, de­oare­ce persoanele din piesele lui Ibsen vorbesc la chi­pul firesc și obișnuit, din viața reală și ne recurgînd la nici un subterfu­giu, la nici o­­ abilitate te­hnică, la nici una din exagerările și artificia­­litățile pe care alți dramaturgi le credeau necesare teatrului, Ibsen, a reușit totuși să ne dea un teatru e­­moțional, evocator, une­ori cutremu­rător de tragic, alte­ori caustic prin satira profundă ce se degajează. Aceasta ne arată că arta nu are să se teamă de fidelitatea reproduce­­rei naturii, și artistul nu trebue să creadă că nu poate fi impresionat de­cît atunci,cînd recurge la exageră­ri. Chiar Teatru—arta cea mai strîns legată de meșteșug și de convențional, ne-a dovedit. Ibsen că poate ajunge la efecte estetice prin simplicitate și adevăr... «Dușmanii poporului», piesa care va fi reprezentată la Teatrul Națio­nal, cu d. Sturdza în rolul princi­pal, este o piesă în care satira so­cială ajunge la o ultimă perfecțiune. Aoi e vorba de un om sincer iubitor al poporului, de un profesionist care nu înțelege a cîștiga înșelînd buna credință a mulțimei. El este, însă, învinuit de cei răi și de vei meschini că voește ruina concerțenilor, și că prin moralitatea lui sveră compro­mite interesele mulținei. E o satiră mușcătoare contra falșilor democrați și contra prejudiciilor sociale, în care viclenia ține loc de p­ogrom, și me­schinul interes îmbracă haina decla­matorie a altruismului Teatrul Național dîidu-ne o piesă a lui Ibsen face un sarviciu litera­­turei adevărate a adevăratului teatru. T. 1H RĂSPĂR BATRÎNI DE VINZARE Epoca consideră ca o vorba înțeleaptă veche următorul dicton : • Cind n’ai un bătrin să-l cumperi, cind ir ai să-l vinzi". Ce’nsemnează asta ? Oare Epoca în­cepe să bată toba pentru mezatul la care se va vinde Cc. Petrache ? Nu m’ași mira. Eu cred însă că cu toată bună­voința Epocei de a-și vinde bătrînii, bărbile albe conservatoare vor scăpa nevîndute. Cine să cumpere ase­menea vechituri ?! In ori­ce caz, reținem un lucru : Gu­vernul vrea să-și desfacă antichitățile. Au ajuns niște tragici anticari guver­namentalii noștri. Sfredeluș. Bătrânii conservatori MINIȘTRII DE LA 1871 VOR SA CONDUCĂ ȚARA IN ÎMPREJURĂRILE ' O­R'LE DE AZI Toată lumea este pe deplin convinși că actualul guvern nu este în stare să facă față nevoilor țărei, mai ales în urma evenimentelor grave din Balcani. Toată lumea este convinsă, de aseme­nea, că in aceste împrejurări grele, țara are nevoe de un guvern tare, sprijinit de un partid puternic. Numai „Epoca” pare că ar vroi să ascundă adevărata situație, cind ne vor­bește de norocul ce a dat peste parti­dul conservator care, iu împrejurările grele de azi, are la rînduile sale pe toți bătrînii fruntași ai țărei. Și „Epoca” înșiră numele d-lor Gheorghe Cantacu­­zino, Petre Carp, Theodor Rosetti și Maiorescu, „cei patru bătrîni înțelepți, multă cumințenie, oameni întregi în toată înțelegerea cuvîntului“. Că fruntașii de mai sus sînt „bătrîni înțelepți“, știam­­ că sînt „cuminți“, ni­meni nu se îndoește la virsta lor; că au rămas însă oameni integri „în toată înțelegerea cuvîntului“ și că au destulă rigoare să ducă destinele țarei în aceste împrejurări grele—asta n’o crede nimeni nici chiar „Epoca“. Avem tot respectul pentru bătrînețea, dacă voiți și cumințenia, d-lor Gh. Can­­tacuzino, P. Carp, Th. Rosetti și Maio­rescu, dar nu înțelegem cum s’ar pu­tea bizui partidul conservator și țara pe forța acestor octogenari. Fruntașii de mai sus au figurat și în ministerul conservator de la 1871, adică tocmai acum 41 ani! Dacă de atunci încoace n’au fost în stare să producă ceva se­rios și temeinic, cu atât mai puțin nu vor putea corespunde împrejurărilor de față. Nu mai insistăm asupra afirmației „Epopei“ că tot cei de la 1871 consti­­tue forța de azi a partidului conserva­tor. Ne mulțumim cu recunoașterea a­­cestui ziar că de aproape jumătate se­­col partidul conservator boeresc nu au mai produs nici o forță politică. Șiretenie grecească CE E CU PRETINSA CON­TRAZICERE GĂSITĂ DE „E­­POCA“ INTRE DOUA ZIA­RE LIBERALE. Cu o perfidie in adevăr levantină ,a­pocat încearcă să găsească o contra­zicere intre noi si confratele nostru ,L’Indépendance Roumaine“ în chestia atitudinei firești a Romîniei în actuala situație externă. Pentru ca să dovedească această con­trazicere inexistentă, ziarul guverna­mental trunchiază două pasagii deose­bite din cele două articole publicate de noi și de confratele nostru liberal și conchide triumfător că suntem in de­zacord. Sistemul acesta de polemică e pe cît de ușor, pa atit de incorect si de im­prudent. In adevăr, «succesul» obținut, nu durează de­cît 24 de ore, timpul pînă cind să se dea pe față această și­retenie... grecească. Ce susține «Epoca» ? Că, în vreme ce a l’Indépendance Roumaine» arată că in­totdeauna Romînia s’a identifi­cat cu politica europeană, în chestia balcanică, și că trebue să rămînă con­­­­stantă în această linie de conduită,­ noi am afirmat că Romînia nu e un­­ instrument inert la dispoziția puteri­lor și că relațiunile noastre cu marile puteri nu mai au de bază concepția unor puteri garante de o parte și a u­­nui stat epitropisit de altă parte. Dacă ar fi fost așa, desigur că ar fi existat ceva din contrazicerea mult do­rită, Reaua credință și șiretenia levan­tină a împiedicat pe t Epoca» să re­producă și pasagiul următor din arti­colul «Independenței.» S’o facem dar noi. Confratele liberal adaugă : „Chiar această comunitate de interese cu Europa impune datorii comune și toată lumea va înțelege că nu putem asista nepăsători la evenimente cari ar fi de natură să determine o schimbare și să răstoarne în detrimentul nostru, echilibrul teritorial și moral în Balcani. „Aceasta e formula care domină po­litica noastră străină, și de ea nu ne putem depărta”. Este exact punctul de vedere pe care l-am exprimat și noi. Nici vorbă nu poate să fie de vre-o contrazicere sau confuzie alta decît aceea pe care ar do­ri-o ziarul guvernamental, al cărei mij­loace incorecte de polemică au fost puse în evidență și cu acest prilej. ECOURI b­andiții corsicani fac să sa vorbeas­că din nou­ de ei. «Le Temps» pu­blică un interesant articol asu­pra crie­inalității în Corsica. Zia­rul francez spune că se observă o îngrijitoare creștere a crimelor co­mise de bandiți. Astfel data 1 la 31 Mai 1912, nu mai puțin de 16 atentate s’au în­­tîmplat, în această țară renumită pentru bandiții ei. M edicul obișnuit al Papei, doctorul Petracci în virstă de 67 de ani, și care urmase pa Lapponi în sarcina de medic papal, a murit zilele trecute. U­n grup important de medici ita­lieni a votat prin aclamații o or­dine de zi, cerînd grația lui Tullio Murri care a fost condamnat pen­tru asasinatul contelui de­i Montmar­­tini, fratele lui Linda Murri.­ostul campion al lumei în box, Jim Corbett, a fost operat de a­­pendicită,—așa că lumea sportivă va fi lipsită de «o celebritate» a pumnului. ederația comunistă anarhistă a pus placarde pe­ zidurile din Paris cari sună : «Astăzi nesupuși, mîine re­fractari mai tîrziu nesertori». Po­liția a avut mult de lucru cu distru­gerea acestor nebunii. F F In actualitate VIITORUL ANGLIEI O prefacere care va schim­ba fața Hilarei Lloyd George Ajunge­ la șeful partidului muncei ? Shaw Desmond publică în „The Lon­don Magazine“ din Octombrie 1912, cî­­teva pagini de prevederi politice eco­nomice și sociale în privința schimbări­lor probabile în Anglia. Revista are însă grijă să ne tragă lu­area aminte că a pus coloanele sale la dispoziția scriitorului, dar că nu-și ia răspundere pentru părerile lui. Sharrie Desmond crede, că toți cugetă­torii sunt încredințați că’n cei 20 de ani ce vin, se va schimba fața Angliei căci chiar de pe acuma lucrează puteri nouă și se pregătesc lupte hotărîtoare. Partidele vechi se desfac, partide nouă și personalități nouă se’nalță pe orizon­tul politic. Casa comunilor și-a pierdut caracterul ei tradițional, prefăcîndu-se intr’o arenă în cari se dau lupte în cari nimeni nu cere și nimeni nu dă ertare. A început o luptă înverșunată de la putere. Legile ce se vor vota sau vor cădea în cei douăzeci de ani pe vin vor o­­glindi înălțarea și căderea partidelor și a personalităților din­dărătul acelor legi. Urmarea luptelor politice va fi schimbarea cea mare. Guvernul liberal a adus un proect de lege electorală nouă. Dacă va trece va da drept de vot ori­cărui bărbat englez, de la 21 ani în sus, după șase luni de ședere într-un loc. Va desființa repre­zentarea universităților și votul plural. Va desființa 574.614 voturi și va înfi­ința 2 mil. jun. Legea aceasta va crește nespus de mult puterea claselor muncitoare, deși în cei zece ani pe vin, nu va sch­imba raportul între cele două partide mari. Așa s’a întîmplat pretutindeni, unde s’a lărgit dreptul de vot: în Danemarca, in Finlanda, etc. Un partid se ’nnalță pe orizonul po­­itic , partidul muncei. Da la 1900, cind a intrat în viața politică, cu 2 deputați, pînă în 1910, cind a ajuns la 42, acest partid a crescut mereu. Publicul crede că respingerea drep­tului de vot pentru femei a îngropat chestia. Greșeală ! Nu vor trece zece ani și femeile vor vota,­în aceleași con­diții ca bărbații. Urmarea ? Că ’n Cameră vor fi femei deputați și mai departe, ca și în Aus­tralia, parlamentul mai „uman“ de­cît „parlamentar“ , legi în folosul femeilor și copiilor vor fi la ordinea zilei. Partidul conservator caută un strigăt de luptă nou. Dacă vor alege ! „Jos au­tonomia Irlandei!“. „Nu ne trebue dis­­membrarea împărăției !“, vor aduna în jurul steagului lor destule elemente ; dar legea n’o vor împiedica. Iar după autonomia administrativă a Irlandei, va veni autonomia Scoției, Wallesului, etc. De altfel șeful liberalilor, în aplauzele Scoțienilor, a și făgăduit“. Azi opinia publică este încă protivnică serviciului militar obligător. Dar înainte de a se împlini zece ani, legea va veni în parlament. E de crezut că o vor a­­duce conservatorii, căci o vor întrebu­ința ca un fel de compensare la auto­nomia locală. Semnele nu lipsesc că o­pinia publică e pe cale de transformare. E mișcarea tinerilor cari fac exerciții militare (Boy Scout), sunt feluritele bri­gade ce se înființează, sunt voluntarii din vremea războiului cu Burii. Deci legea o va face un partid sau altul din cele două mari. Lord Haldane a știut prea bine că nu se face trebă cu armata teritorială. A întrebuințat’o numai ca un mijloc de propagandă pentru serviciul obligator. In fruntea mișcărei pentru această reformă vedem și liberali și conserva­tori. Tulburările necontenite în India și Egipt vor grăbi reforma. In India, vulca­nul se pregătește mereu de explozie, cind va izbucni, va fi neapărată nevoie de armată puternică. împuternicirea Socialdemocrației în Germania, unde are 4 mil. jum. de ale­gători, adică mai mult de­cît vă cere alt partid, va avea înrîurire asupra evo­luției în Anglia. Peste zece sau două­zeci de ani s’ar putea să fie un guvern social democrat. Ar înceta întrecerile în înarmări și Anglia s’ar lipsi de serviciul obligator. Problema legiuirei sociale e foarte grea, dar atrăgătoare. Cele mai de frunte servicii publice în Insulele britanice sînt patru : Căile ferate, Minele, Corturile și mecanicii. De aceste patru va avea a se ocupa legiuirea în cei douăzeci de ani viitori. Pentru căile ferate, mai curind sau mai tîrziu, guvernul va introduce națio­nalizarea lor. Acționarii s’au speriat de turburările ce mereu se întîmp­ă la căile ferate, ar fi gata să le vînză cu plăcere statului. Legea din 1844 a lui Gladstone, vo­tată de un guvern conservator, îi dă dreptul a răscumpăra 21.000 de mile din cele 23.387 c­te stat în Insulele Bri­tanice, arîzînd cu trei luni înnainte și plătind ca preț de 25 de ori venitul mij­lociu al celor din urmă trei ani. Imboldul îi va da viitoarea grevă la căile ferate, căci salariații de la ele nu sunt mulțumiți cu rezultatele grevei din ur­mă, iar tribunalele de arbitri nu vor putea potoli neînțelegerile. Naționalizarea căilor ferate o vor sus­ținea nu numai liberalii și muncitorii, dar și parte din conservatori. Greva din urmă în mine, e cu putință să se repete peste cîte­va luni. După naționalizarea căilor ferate, a minelor nu va întîrzia. 4SMB Sir Edward Grey Sfinxul cabinetului. Ministru de externe a cărui politică energică a găsit sprijin mai curind la protivnici decît la par­tizani. Desemn de B’ARG.

Next