Viitorul, octombrie 1912 (Anul 6, nr. 1670-1700)

1912-10-27 / nr. 1696

Anul al cincilea.—Noe iMG ABONAMENTE In țară...............un an 18 Lei...................șease luni 9 Lei In străinătate . . unu an 80 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI SEOÂCȚfA: TELEFON 13/47" AOMIHiSTRATIA : TF.LFTON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAP01AZA SlmbâtA 27 Ooiottbrlt 4212 ANUNCIURI COMERCIALE L­nia corp 7 pe o coloană în pagina III .....................60 litri Linia corp 7 pe o coloană in pagina IV .....................30 bani Inserții și reclame pagina III Unia.............................. a les A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SA LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani bani BULETIN ZILNIC SESIUNEA SINODULUI Fotografie luată de către artistul fotograf T. Voinescu la eșirea din Sinod a membrilor adunărei bisericești. BALCANICA PROBLEMA — Bazele pitei — se Armata turcească încearcă să reconstitue la Geatalgea, unde o aș­teaptă un nou atac viguros al Bul­garilor. Trupele sîrbești și grecești se apropie cu pași mari de Salonic, iar o divizie sîrbească merge să în­­casnească Muntenegrenii și cucerirea orașului Scutari. Zgomotul armelor n’a amuțit încă în Balcani. Dar în mijlocul lui apare silueta, palidă și ofilită, a Pacei. Turcia, țara care a vorbit acum patru săptăm­îni cu atîta dispreț de statele balcanice, e aceea care o «caamă.Incercarea ei e un ultim an­ de semeție: ea nu vrea să negocieze pacea cu popoarele cari au biruit-o, ci vrea s-o obție prin mijlocirea Pu­terilor. Marile Puteri, nedecisa azi, avînd încă greutăți uriașe de învins, și al­tele de ocolit, vor interveni, nu nu­mai fiindcă se afla în fața unei ce­reri precise, ci fiindcă ele consideră peninsula balcanică drept un dome­niu al lor. De la 1828, și-au arogat dreptul de control asupra Peninsulei Balcanice. Ele au pus atunci înainte princi­piul ocrotirei creștinilor de sub do­minația otomană și tot ce au făcut de atunci încoace, a fost făcut pen­tru aplicarea acestui principiu. Azi Turcia e aceea care cere intervenția Europei și printr’o ironie a soartei, azi Turcia cheamă Puterile Mari cre­știne s’o ferească de dezastrul pe care i l’au pregătit biruințele unor armate creștine. Așa­dar Europa va avea de inter­venit, dar — ceea ce e grav — ea nu vede încă azi conturul acestei inter­venții. Ea are mai întîi­ de învins opozi­ția Statelor balcanice dornice de a dicta ele condițiile păcei. Statele vic­torioase din Balcani, par înțelese a se opune amestecului Europei. Dar nu se vor putea sustrage acestei ne­cesități. Gr­ațiuni ale unor congrese europene, ele au a-și acomoda aspi­rațiile și pretențiile interesului gene­ral al Europei, in cele din urma nu vor putea face nimic fără asentimen­tul Europei, care, în definitiv, sepa­rată destul de mărinimoasă cu­ dîn­­sele. Dar dacă Puterile Mari sunt de acord că trebue să se dea compen­sații însemnate Statelor balcanice, ele nu mai sunt înțelese cînd e vor­ba de apărarea intereselor lor spe­ciale în Balcani. De pe acum se desemnează anta­gonismul dintre cele două mari gru­pări europene. Rusia, care are cuvinte da a fi mulțumită de succesul slavilor de la Dunăre în jos, nu cere nimic pentru dînsa. Ea are de partea ei: Franța, care poate cu atit mai ușor să-și facă da­toria de aliată, cu cit interesele ei e­­conomice î­n Orient vor fi mai bine apărate sub egida statelor cari vor fi cucerit teritorii în Balcani. Anglia pare și ea de partea Rusiei și Franței Amiciția ei pentru Turcia și inte­resele ce are în cruțarea imperiului otoman, și le va manifesta insistând să se lase Turciei o zonă însemnată în Europa și garantînd menținerea imperiului asiatic al Turciei. Dar Austro-Ungaria are interese în Balcani cari nu se împacă cu in­teresele unuia din statele beligeran­te, cu cele ale Serbiei. Da aci o pri­mă mare dificultate în rezolvarea pro­blemei balcanice, dat fiind că Austro Ungaria are concursul Germaniei Italiei. Dar în afară de aceste dificultăți venite din partea Puterilor mari, mai există și alte dificultăți însemnate Așa bună­oară , soarta de creat po­porului albanez care nu vrea să știe de o dominație grecească sau slavă soarta Romînilor macedoneni, pe pan Romînia nu-i poate abandona, și apoi însăși interesele vitale ale Romîniei care și ea are a-și spune cuvintului qua configurație balcanică. In această din urmă privință pu­tem fi liniștiți. Romînia care are pretenții de formulat, are și puterea de a le valorifica. La viitoarea conferința europeană, Romînia speră să întîlnească priete­niile pe cari le merită și pe­ cari le așteaptă. Europa are interes ca Ro­mînia să rămînă ce a fost pînă azi, un factor de pace și ordine în O­­rient. t NOTE Pasiuni literare O restabilire de fapte într’o chestiune literară care pasionează unele cercuri poetice dela noi. In mai multe numere ale ziarului nostru, d-l R­adu Cozmin publicat versuri frumoase, în care a făcut elogiul poeziei, a făcut să treacă prin inima noastră cortegiul visătorilor iluștri, și a trezit în sufletele romînești imaginea acelor poeți cari ne sunt mai scumpi, cari au făcut artă punînd in ritm și rimă cuvântul dulce al limbei noastre... Dar poetul Radu Cozmin—po­eții au fantezii ce nu le putem înțelege noi, cari nu suntem!—a avut dorința să descindă din Olimp­ia Terasă... Sal­tul a fost periculos, căci totdeauna *■­tingerea personalităților poetice este plină de neplăceri, dat fiind irascibili­­tatea, susceptibilitatea acelora cari de mult au fost numiți de legislatorul Par­­nasului ca genus irritabile votum. Radu Cozmin a vorbit de­­ poeții cafenelelor și mulți din cei cari fac din cafenea un mediu intim s'au simțit atinși. Dar ca în toate discuțiunile în cari intră rău sfătuitoarea pasiune s'au în­țeles rău unele lucruri, și s’au inter­pretat greșit unele opinii. Poeții cari s’au simțit atinși de versurile lui Radu Cozmin, au uitat drepturile satirei poe­tice, o armă care înțeapă, fără să o­­moare, care ustură, fără să învenineze. Supărarea lor contra lui Radu Coz­min nu e justificată, de­oare­ce clasifi­­ările și criticele lui n’au de­cît o va­loare subiectivă. De alt­fel nici­odată poeții n’au fost buni critici, și Radu Cozmin e din ceata lor, e și dim­ul poet!... Cît privește interpretarea ce s’a dat satirei sale contra cafenelei,—și anume că e de ajuns a­sta cineva în cafenea pentru a fi rău poet,—aceasta e o in­terpretare care trece dincolo de gîndu­­rile lui Radu Cozmin. Talentul rămîne același ori­unde pretutindeni; el putea să trăiască in casa profesorului Pascoli, să nu fie o­­morît de slugărnicia lui Schliemann, să conviețuiască în circiumă cind cel ce bea e Eminescu... Dar e alt­ceva la mijloc. Sunt o sumă de tineri, cari iau cafeneaua drept piedestal de glorie,cari își lasă părul in libertate, poartă cravate mirobolante și se împrietenesc cu poeții adevărați pen­­tru­ ca să poată și ei tr­ece în rîndul li­teraților, și să-și mascheze lenea printr-o profesiune ce le dă dreptul a rămîne datori la prozaicul țar... Aceștia însă nu sunt tocmai cei arătați de d. Radu Coz­min în satira sa. Contra acestor boemi, care profită de cafenea, pentru a se împăna cu un titlu pe care nu îl con­feră nici munca, nici talentul lor, e foarte nemerită satira lui Radu Cozmin, care nu s’a făcut vinovat de­cît că a exemplificat în parte greșit o teză foarte dreaptă... Poezia este o îndeletnicire profetică. Ea cere de la cel ce îi este închinat înăl­țarea sufletului spre culmile acelea în care Pămîntul face loc Cerului, acolo unde se aud vocile de dincolo de pă­­mînt ale strămoșilor, și glasurile eroilor din secolele de mai tîrziu. Apostolatul lor îi acoperă de nimbul de aur și de lumină, care preface masa de cafenea în altar, mansarda în Templu și sărăcia într’un botez al nemurirei... Dar pentru ca poetul să ajungă aci trebue să fie., poet, fie el obișnuit al unei cafenele, fie că stă închis intr'o mansardă. Și un ast­fel de poet n’are de ce să se teamă de satiră. Să-și dea mina cu toții cei ce înțeleg și știu ce’i poezia, lăsîndu-ne nouă nu­mai sarcina de-ai iubi pe toți deopotrivă pe ei rivali de o zi și tovarăși buni de mîine... Petronias Și DIN ISTORIA RAZBOAILOR DOUA ASEDII AL SEBASTOPOLULUI DESCRIS DE TOLSTOI AL PARISULUI POVESTIT DE BARONUL HUZI Războiul nu a avut un dușman mai hotărît de­cit Tolstoi. Tot ce se poate spune împotriva înc­erării dintre po­poare, apostolul rus a spus: Și cu toate acestea cind Împrejurările vieții l-au a­­runcat în mijlocul cetății Sebastopol, de pe țărmul Crimeei, asediată la 1855 de armatele aliate ale Angliei, Franței și Piemontului, el a descris cu o desa­­vîrșită obiectivitate nenumăratele erois­­me ce alcătuesc un războiu. Și unde trebuia să ne așteptăm la o serie de priveliști îngrozitoare, găsim dimpotrivă, scene înălțătoare. Căci ori de câte ori un om face în mod conști­ent sacrificiul vieței lui, chiar pentru ceva necunoscut, de atâtea ori ne sim­țim mai superiori. A învinge materia, pare a fi idealul superiorității omenești. Dar nu pentru a stabili adevăruri sprțin rîndurile acestea. Departe, pe ma­lurile mlăștinoase ale rîului Maritza ar­mata bulgară asediază Adnanopolul. Zi și noapte tunurile grele bubne, zi și noapte cu gestul unui semănător de grîu, mitralierele împrăștie gloanțe, zi și noapte încleștați cu mina pe urmă soldații așteaptă unii asaltul, alții o e­­șire năvalnică. Și cite scene grozave dar eroice nu se vor fi petrecînd in în­­vverșunarea de acolo. Care e spectaco­lul unui oraș asediat? Recitind cîte­va pasagii din •Amintiri de la Sevastopol vom putea—mutatis mutandis—să ne facem, cum se zice, o idee. * Sebastopolul, acelaș Sebastopol încon­jurat într’o parte de marea albastră. Colo, în zare, unde fumul unui vapor trage o dungă neagră, se tîrîe nori albi înguști, minați de vînt, pe toată linia forturilor, de alungul muntelui și mai ales pe partea stingă, sbucniră sfișiate deodată de o lumină strălucitoare, mă­nunchiuri de fum alb și des, care luînd diferite forme se întindeau, se ridicau și se coborau pe cer cu tonuri mohorîte; aceste sbucniri se ivesc din toate păr­țile, din munte, din bateriile vrășmașe, din oraș, și se înalță către cer , Zgomo­­tul exploziilor zgudue tăriile cerului prin bubuiturri nesfîrșite“... Cari sunt sentimentele și gîndurile ce­lui ce intră întîia oară în bătaia gloan­țelor? „Vîjîitul apropiat al bombelor și ghiu­lelelor te mișcă neplăcut, în timp ce urci muntele, și de­odată îți dai seamă cu totul altfel ca piuă acum d­e înțele­sul bubuiturilor de tun auzite din oraș. Nu știu ce amintire senină și dulce va luci atunci de­odată în mintea­ ta, eul tău intim te va îngriji așa de viu nicit nu te vei mai gîndi să observi cele ce te înconjoară. Te lași cotropit de această simțire penibilă a nebotârirei. Totuși, la vederea soldaților care cu brațele întinse lunecă de-a lungul mun­telui în noroiul moale și trec fugind și rîzînd pe alături de tine, poruncești glasului din lăuntru să tacă, sfetnic mi- a șei care se ridica în noi în fața pri­­­­mejdiei; te vei scula fără voie, vei ri­dica capul și vei sări tu panta alune­coasă a muntelui cleios. Abia ai făcut câți-va pași­ in dreapta și­ în stingă țiuie gloanțele de carabine și te întrebi de n'ar fi mai bine să mergi sub adăposturile tranșeului ridicat para­lel cu drumul, dar tranșeul e așa de plin de noroi moale gălbui și puturos în­cit mergi tot pe drum, cu atit mai mult că pe el merg toți». Iți riști viața, pentru a nu te umplea de noroi. Iată ce face războiul... In întunericul nopții zărești din de­părtare, cum bomba roșie ca focul, vine sp­e tine. N’ai timp de­cît să te arunci la pămînt. Și atunci în clipele dinain­tea unei morți probabile, ce simți? „Deschizînd ochii, la un arșin de dîn­­sul, văzu pulberea aprinsă a bombei ce se învîrtea ca .1 sfîrlează. O groază de ghiață care ucide ori­ ce gîndire ori­ ce simțire, îi cuprinse în­treaga ființă, el își acoperi fața cu mîi­­nele. O clipă se strecură încă, în timpul căreia o lume de gînduri, de speranțe, de amintiri îi străbătură prin creieri. — Pe cine va ucide? Pe mine, pe Mihailos, sau poate pe amîndoi ? Și dacă voi fi eu unde mă va lovi ? La cap, s’a sfîrșit ca toate, la picior, mi-l va tăia; atunci voi stărui să-mi dea cloroform și ași putea să mai rămîn cu viață. Poate că va fi ucis Mihailos numai și atunci voi povesti că eram împreună cu el și am fost stropit de sîngele lui. Hm, nu, ea e mai aproape de mine... eu voi fi uciși“ Aci își aminti de cele douăsprezece ruble ce datora lui Mihailov și de altă datorie ce lăsa la Petersburg, datorie ce trebuia plătită de mult; un cintec ștrengăresc ce cîntase in ajun reveni în minte. El revăzu în închipuirea sa pe femeia ce iubea, purtînd pe cap o bo­netă de panglică liliachie­, revăzu pe o­­mul cere-l ofensase odată, a­cum cinci ani, și în mijlocul acestor amintiri și a multor altora, simțimîntul din clipa a­­ceea—așteptarea morții, nu-1 părăsea. Dacă nu va isbucni?“ gîndi el și toc­mai era gata să deschidă ochii cu o în­drăzneală desnădăjduită, dar în această clipă trecînd peste pleoapei s­unt încă închise, ceva ai zgudui și simți o isbi­­tură puternică în mijlocul pieptului; el se aruncă alergînd în neștire, se împie­dica în sabie, poticni și căzu. — „Domnul fie lăudat, nu-s de­cît rănit“. Dar cîteva clipe după­, aceea, nu mai văzu nimic, nu mai ami, nu mai gîndi, nu mai simții nimic. * * După cincisprezece ani. Francezii cari se acoperiserâ de glorie la asediul Se­­bastopolului sunt atacați și învinși de Prusieni. Drumul Parisului e deschis. Uniformele negre ale prusacilor se ză­resc jur împrejurul forturilor. Canonada începe. Obuzele germane cad în oraș. Lumea îngrozită se ascunde in pivnițe. Spre est, la fortul Mont-Rouge garni­zoana rezista eroic. Baronul Roze în­seamnă în jurnalul lui seninătatea și liniștea cu care luptă soldații. Nu m­ai putem reproduce pasagii, ar trebui citat întreg „jurnalul“. Dar to­tul e în zadar. Fortul trebue să -ți predea. Eroismul său însă e răsplăti­.. „Garnizoana Mont-Rouge are drept­ul m­­însă cu armele“ și fortul e părăsi .­­d bit de mîhnire, maiorul Auet­to pune in capul coloanei, ochii ii sunt plini de lacrimi și merge fără să se uite în­­napoi. Ajungînd pe drumul Orleans-ului, toată lumea se întoarce instinctiv, ca să vadă o ultimă oară fortul ; în acea­stă clipă intră Prusienii». Cite­va rîn­­duri ce ne desvălue tot ceea ce au simțit Francezii cind și-au predat Ca­pitala... Va descrie cineva tot așa de bine a­­sediul și poate capitularea Adrianopo­­lului­ Ernest Ene. SITUAȚIA INTERNAȚIONALA Turcia, a cărei cerere de mediațiune pentru pace, n’a avut o primire bună, declară azi că cererea ei n’a avut de­cît proporțiile unei sondări. Alegațiunea aceasta e nefondată. Tur­cia in două rînduri a cerut mijlocirea pentru pace și a cerut-o in termeni clari și preciși. Azi, văzînd că i se cere promisiuni și compensațiuni, preferă să retracteze. Adevărul e că un reviriment s’a pro­dus în opinia cercurilor conducătoare de la Constantinopol. Lupta de la Lule Burgas, ori­cit de crâncenă a fost, n’a fost decisivă. Tur­cia poate susține și azi că n’a fost bă­tută și a fortiori ar fi afirmat aceasta la masa verde a unei confirl­ți diplo­matice. Asemenea atitudine i-ar fi ser­vit ca să se opună unor compensațiuni teritoriale. Cîștigînd timp, și-ar fi sal­vat multe, căci cu greu, odată Europa reunită în congres, războiul ar mai fi putut reîncepe. Ceea ce a produs un reviriment la Constantinopole e faptul că armata turcă se reconstitue în ordine pe linia de la Ceatalgea, întăriri numeroase vin din Asia mică și de bună seamă că se îngrijește acuma mai serios, la Cons­tantinopole, de munițiuni și de apro­vizionarea trupelor. Ceatalgea e o pozițiune foarte în­tărită de fortificațiuni naturale și de o operă strategică executată după indi­cațiile generalului Brialmont. La Ceatalgea ca și la Adrianopole, Turcii pot rezista cu succes. Dar ceea ce contribue mai ales la ri­dicarea moralului Turcilor e faptul că Bulgarii n’au știut să tragă toate foloasele din lupta de la Lule Burgas. Au învins, dar n’au știut să fugărea­scă pe inamic în așa fel ca să împe­­dice reconstituirea lui in linie de bă­taie. Faptul acesta se explică prin marile pierderi pe cari le-au avut Bulgarii și prin osteneala trupelor lor. Acum Bul­gari așteaptă ajutoare de la Sirbi. Iată textul exact al cuvintelor ros­tite de contele Berchtold, în sinul de­­legațiunilor austro-ungare, cu privire la Romînia: „Atitudinea calmă și moderată a regatului român, de care ne leagă o amiciție strînsă, a avut o deosebită importanță în desfășurarea evenimen­telor balcanice și sperăm că nume­roasele sale interese, bazate pe situa­­țiunea geografică, vor fi luate în seamă precum merită“. Un redactor al ziarului Naue Freie Presse a întreprins o anchetă pe lingă mai mulți membri importanți ai de­legat­urilor, spre a afla impresia pro­dusă asupra lor de exposeul contelui Berchtold, și în deosebi de declara­țiile privitoare la Romînia. Dar Sîrbii nu se pot deplasa de pe Dr. Philips de Langenhan, membru cîmpia Vardarului, unde trebue să se i­a­ partidului național german, a de­ unească cu Grecii nicul. Armata turcească din jurul Saloni­­cului opune o crîncenă rezistență Gre­cilor și Salonicul n’ar putea fi cucerit fără o cooperare cu Sirieia. Pentru acest motiv Bulgarii vor sta paralizați multă vreme, pînă să vor încumeta să dea un asalt la Ceatalgea. In așteptare Turcii vor repara ce au de reparat în rîndurile armatei de Est. Rezistența turcească de pe linia Sa­lon­ic-Scu­tari-Jani­na dovedește că ar­mata otomană mai poate da lupte. Speranța Turcilor e să se sleiască inamicii. El își zic că dacă armata lui Napoleon a putut fi sleită în campania din Rusia, tot așa și armatele balca­nice vor fi sleite la Adrianopole și Ce­­talgea. Acesta e cuvintul pentru care Poarta se arată din nou dîrză. EXPOSEUL CONTELUI BERCHTOLD spre a ataca Salo-­­ d­ara ccă „trebue salutat cu deosebiți mulțumire faptul că cu toată scurti­mea lui, exposeul face o mențiune a­­micală despre interesele Romîniei“. Baronul Frederic de Harkányi, pre­ședintele de mistă al delegațiunei un­gare, a declarat: "t Exposeul contelui Berchtold a fă­cut asupra mea cea mai bună impre­­siune, mai ales pasagiul privitor la Romînia?). Consilierul intim Albert de Berze­­vicky a spus : „Pasagiul privitor la Romînia dă­ de gândit. Trebue să admitem că ne­gocierile între ambele țni au mers foarte departe, dacă ministrul a vor­bit așa cum a vorbit“. Consilierul intim Leon Lancig: „Mă bucură în­deosebi că politica noastră merge paralel cu aceea a Sta­tului român, de care ne leagă o lungă prietenie și alăturea de care vom fi cind va fi nevoia. Dr. Iulius Rosenberg: „Pasagiul privitor la Romînia e de foarte mare importanță. Se poate de­duce din el că la rezolvarea problemei balcanice, Romînia va formula preten­­țiuni de natură teritorială și că va avea sprijinul nostru în această di­recție. Dr. Telegdi Iosif, chestorul delega­­țiunii ungare. „Cuvintele amicale pe cari contele Berchtold le-a rostit la adresa Romi­­niei au făcut cea mai bună impresie asupra delegațiunei ungare. Ceia­ ce monarhia noastră va putea face pe calea diplomatică pentru apărarea intereselor Romîniei, va găsi o apro­bare unanimă în Ungaria“ Tăcerea d-laî är.Meadoalde FOSTUL AJUTOR DE PRIMAR GĂSEȘTE CĂ TĂCEREA ESTE de AUR Cu toate acuzările grave ce s’au a­dus fostului prim ajutor de primar al Capitalei, d-l dr. Meudonide găsește că cel mai prudent lucru ce-l poate face față de aceste acuzări, e să tacă spe­rind că timpul, care șterge toate, îi va șterge și gravele pete ce și-a pus sin­gur pe frunte. Dacă însă d-lui dr. Mendonide îi con­vine tăcerea, nu tot acelaș lucru se în­­timplă cu opinia publică, care a înce­put să se uite spre ospețul comunal ca spre o speluncă. Lumea nu se poate mulțumi cu sim­pla și platonica declarațiune, că destăi­nuirile ce le-a făcut un subaltern al său, nu pot fi luate în considerație, pentru că acel funcționar a fost dove­dit incorect de către „corectul“ fost a­­jutor de primar al Capitalei. Opinia publică poate să spună cu drept cuvînt: „Bine o fi comis incorectitudini căpitanul Sideri, dar incorectitudinele lui nu spală potlogăriile fostului ajutor de primar care nu poate dovedi că cele ce i se pun în sarcină n’ar fi exacte“. Și în definitiv așa e. Ca are de a face incorectitudinele făptuite de căpitanul Sideri și constatate de corectul și ima­culatul d. dr. Mendonide cu potlogă­riile făptuite de fostul ajutor de primar? I-o fi convenind d-lui dr. Mendonide tăcerea, dar nu ne convine nouă și de aceea îi promitem că nu-1 putem slăbi pînă ce nu va dovedi că i s-a adus a­­cuzațiuni nedrepte, sau... își va pune cenușe in cap va recunoaște că a băgat miinile pînă în coate in averea comu­nei și a cetățenilor și va reintra iarăși în întunericul de unde l’au scos patro­nii săi. Pentru ce au fost învinși EFECTELE POLITICEI IN ARMATA D. Stéphane Lauzanne, primul redac­tor de la „Le Matin“, comunică din Constantinopole următoarele ziarului său : «Cind cer amănunte asupra lui Ab­­dulah-pașa, comandantul șef al arma­tei de est, mi se răspunde : — «Cum, nu știi? Dar e marele șef al ligei militare ! •Și cind mă informez asupra lui Zikki-pașa, care comandă trei corpuri de armată în regiunea Uskub, mi se spune : — «Dar Zekki-pașa era alături de Mahmud Chevket-pașa și in capul ar­matei revoluționare din Salonic, cînd ceasta armată a venit la San-Stefano ca să salve­ e parlamentul și să detro­neze pe Abdrâ-Hamid. •Și mi se mai spun­e încă că Aziz­­pașa, înlocuit de la comandament pen­tru insuficiență notorie în ziua pa­ni­ce­i de la Kirk-Klisse, este susținătorul fidel al comitetului „Uniune și Pro­gres«, și că acest comitet neputindu-i obține comandamentul diviziunei de la Adrianopol, a făcut să i se dea co­mandamentul unei alte diviziuni în Tracia. •Mi se arată cutare colonel care, în ziua revoluției, a pronunțat cutare ce­lebră cuvintare, și cutare comandant care e speranța partidului june-turc, și cutare căpitan care se distinge prin opiniu­nile sale reformatoare. Tabloul acesta, în care e zugrăvită actuala stare de lucruri din Turcia, o­­glindește pricinile de căpetenie pentru care eroii de la Plevna au fost trans­formați in fugarii de la Kirk-Klise și învinșii de la Lule-Burgas. E o lecție, din care la noi ar tre­bui ca d. Nicu Filipescu să tragă cel dinții învățămintele, la cari îl obligă tentativa d-niei sale de doui ani de zile, ca să introducă, după pilda Tur­ciei, politica în armata rom­ânească. I ECOURI έntreg exportul Franței a crescut cu 33 595.000 fr. cu Statele­ Unite, de 12.709.000 fr. cu Anglia, cu 10.000 cu Italia. Și așa merge crescînd exportul cu celelalte țâri. Okal-Anzeiger anunță că academia suedeză a hotărît de­ a decerne în anul acesta premiul Nobel pentru literatură poetului german Gus­tav Freussen. Sporul Obnowka venind din Nor­vegia, vestește că vaporul Phoca a perit cu membrii expedițiuni po­lare a căpitanului Sedow.­iteratul Maeterlinck care a fost a­­tras mai mult decât alții de mis­terele suflatului, se ocupă acuma de misterele civilizațiilor vechi. După el, viitul la cei vechi era mai mare decit în timpurile noastre. Îmormintările în Spania seamănă mai mult cu o mascaradă de car­naval decit cu o serbare tristă. Dricurile au oglinzi numeroase, or­namente de argint, și par mai mult­e reclami de circ. In «ziua morților» se vînd țigări de ciocolată, în formă de făclii mor­­tuare. I 1AVRACURI Situația externă Epoca“ face sforțări uriașe să-și stă­pânească temperamentul. Ar înjura, — și e rușine de... situația externă. De-ar dura mai mult situația externă s’ar mai civiliza puțin și „Epoca“ ! Guvernul și federația poate fi De ce guvernul actual nu contra federației balcanice. Din pricina directorului Epocei, aceasta federație nu face parte Grecia ? _ ______________Aghiuță iar Banca națională ZIARUL PERSONAL AL D-LUI MINIS­TRU DE FI­NANȚE GĂSEȘTE LA UR­­CAREA NCOMPTULUI NU E ÎNDREPTĂȚITĂ. In vreme ce ministrul industriei și comerțului, intr'o ședință solemnă a Camerei de com­erciu, nu găsea cuvinte ca să laude conducerea pricepută și pa­triotică a Baricei Naționale. •La Poli­tique• ziarul personal al d-lui Marghi­­loman, ministru de finanțe, critică mă­sura pe care primul nostru așezamint de credit a fost silit s’o ia, aceea de a urca scumptul de la 5 la 6 la sută. Este și aceasta o dovadă de omogeni­tatea și spiritul de solidaritate ce dom­nește printre membrii actualului ca­binet. Sub forma unui interview cu unul din «reprezentanții cei mai autorizați ai marei finanțe», ziarul francez al d-lui Marghiloman face o com­parație intre situația financiară a anilor 1910 și 1911, cu cea actuală. In cei doi ani precedenți Banca Na­țională n’a ridicat scomptul deși si­tuația internațională n’a fost favora­bilă. De ce acum Banca ridică scomp­tul ? se întreabă ziarul francez. Răspunsul e cit se poate de simplu. In anii 1910 și 1911 Romînia a avut o situație financiară și economică ex­celentă, care de alt­fel s’a repercutat și in finanțele Statului, cari au dat ex­cedente enorme. Exportul s’a făcut in mo­d normal, aurul abunda pe piață, iar cursul schimbului cu streinătatea era sub al pari, cu tot conflictul franco­­german. Apoi tot aceasta e situația astazii cînd exportul nostru nu s’a putut face, cind cursul schimbului e urcat, și cind suferim de o persistentă jena finan­ciară, cînd întreaga piață e alarmată de eventualitatea unui războiu la care să participe și Romînia ? Și cind Banca Franței, a Engletezei, a Italiei, etc. au ridicat scumptul, nu era îndreptățită și Banca Națională să-l ridice, față de situația pieței in­terne ? Numai un profan în ale finanțelor poate să facă o comparație cu cei doi ani precedenți, comparație din care să scoată concluzii false. In ce privește insinuarea că urcarea scontului ar avea motive de ordin po­litic și... sentimental, că Băncei Națio­nale nu i-ar plăcea ochii d-lui minis­tru de finanțe, ea e atit de grotescă și de lipsită de seriozitate, în­cit nici n’o mai discutăm. Ar fi să ne pierdem vre­mea în zadar. Din și... D-l Sp. Haret arendare. CE TREBUE SĂ FACĂ SĂTENII PENTRU CA SĂ aibă pământ. D.­opim C. Haret a scris în „Liga Deș­teptarea” un articol foarte interesant des­pre obștiile sătești de arendare, în care arată pe treime sa facă sătenii pentru a-4 realiza dorința lor cea mai arză­toare, aceea de a avea pamint îndea­juns pentru agricultură. Vorbind de progresele uimitoare și foarte îmbucurătoare pe cari le-au fă­cut, in mai puțin de zece ani, obșciile sătești de atenuare, fostul ministru al cultelor și instrucțiunei observă că printre cei cari se pâng de lipsă de pămînt sunt și oameni de cite 15, 20 și 3 de pogoane. Cei oari au, ar dor să aibă și mai mult, cu toate că și pă­­mîntul puțin, două-trei pogoane, mai ales cînd e mănos ca la noi, ar putea să hrănească o familie, dacă ar fi lu­­crat ca prin alte țări. Unii vor ca Statul să vindă țăranilor moșiile sale, fără să-și dea seama că oamenii se înmulțesc mereu pe cind pămintul nu se intinde, că după ce ac­ste moșii se vor isprăvi, cei cari nu vor fi încăput in ele tot fără pămint vor rămîne. Și așa s­a și intîmplat pen­tru că s’au vindut mai toate moșiile Sfatului, iar Cele cari au mai răm­îns sunt doar o fărâmițară pentru cei cari cer pâmint. Alții pretind să ii se vindă moșiile cele mari ale proprietarilor, din buna lor voe sau cu sila. Asta ar fi un fel de tîlhărie, căci după cum cei din urmă sătean e stăpin pe bătătura lui, tot așa și proprietarii sunt stăpini pe moșiile lor. Puțini se gindesc însă, observă d-l Sp. Haret, că pentru a cumpăra o mo­șie trebue mai intii să ai bani ; ca să ai bani trebue să-i pui deoparte; iar dacă nu poți cumpăra singur să te în­tovărășești cu alpi, cari au aceiași ne­­voe ca și tine. Iată deci cum s’a născut nevoia în­­ființărei obștiior de arendare. e Cu economie și cumințenie se poate avea pămînt, nu ast­fel­,continuă fostul ministru de instrucție. «Fie­care are să adune para cu para toc ce prisosește din ciștigul lui, să pună la bancă, de unde capătă și dobindă, și să-și facă suma, pentru ca indată ce se va găsi prin prejur vre-o moșie de dat cu aren­dă, să poată intra și el in obștea care se va face pentru a o lua. Nici un go­logan să nu mai meargă la circiumă, nici pe zorzoane femeești. Zi și noapte să se chibzuiască omul ca să nu facă nici o cheltuială de prisos și să prindă putere cu­ mai multa. c Așa va veni cut de curînd ziua, în­­chee de Haret, cind peste tot vom ve­dea numai pe săteni luînd locul aren­dașilor. Atunci ciștigurile de azi ale aren­dașilor vor rămine­ in mumie sătenilor. In ziua aceia, toată lumea va fi mul­țumită , și sătenii, și proprietarii, și toți cei cari se bucură să vadă în țara lor domnind belșugul pentru toți, pacea și buna înțelegerea. de \ In corpul ziarului: Svonuri despre mobilizarea Corpurilor I, iiI și I) de armată—Plecarea Crucișă­torului „Elisana“ la Constantioopol.

Next