Viitorul, octombrie 1912 (Anul 6, nr. 1670-1700)
1912-10-27 / nr. 1696
Anul al cincilea.—Noe iMG ABONAMENTE In țară...............un an 18 Lei...................șease luni 9 Lei In străinătate . . unu an 80 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI SEOÂCȚfA: TELEFON 13/47" AOMIHiSTRATIA : TF.LFTON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAP01AZA SlmbâtA 27 Ooiottbrlt 4212 ANUNCIURI COMERCIALE Lnia corp 7 pe o coloană în pagina III .....................60 litri Linia corp 7 pe o coloană in pagina IV .....................30 bani Inserții și reclame pagina III Unia.............................. a les A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SA LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani bani BULETIN ZILNIC SESIUNEA SINODULUI Fotografie luată de către artistul fotograf T. Voinescu la eșirea din Sinod a membrilor adunărei bisericești. BALCANICA PROBLEMA — Bazele pitei — se Armata turcească încearcă să reconstitue la Geatalgea, unde o așteaptă un nou atac viguros al Bulgarilor. Trupele sîrbești și grecești se apropie cu pași mari de Salonic, iar o divizie sîrbească merge să încasnească Muntenegrenii și cucerirea orașului Scutari. Zgomotul armelor n’a amuțit încă în Balcani. Dar în mijlocul lui apare silueta, palidă și ofilită, a Pacei. Turcia, țara care a vorbit acum patru săptămîni cu atîta dispreț de statele balcanice, e aceea care o «caamă.Incercarea ei e un ultim an de semeție: ea nu vrea să negocieze pacea cu popoarele cari au biruit-o, ci vrea s-o obție prin mijlocirea Puterilor. Marile Puteri, nedecisa azi, avînd încă greutăți uriașe de învins, și altele de ocolit, vor interveni, nu numai fiindcă se afla în fața unei cereri precise, ci fiindcă ele consideră peninsula balcanică drept un domeniu al lor. De la 1828, și-au arogat dreptul de control asupra Peninsulei Balcanice. Ele au pus atunci înainte principiul ocrotirei creștinilor de sub dominația otomană și tot ce au făcut de atunci încoace, a fost făcut pentru aplicarea acestui principiu. Azi Turcia e aceea care cere intervenția Europei și printr’o ironie a soartei, azi Turcia cheamă Puterile Mari creștine s’o ferească de dezastrul pe care i l’au pregătit biruințele unor armate creștine. Așadar Europa va avea de intervenit, dar — ceea ce e grav — ea nu vede încă azi conturul acestei intervenții. Ea are mai întîi de învins opoziția Statelor balcanice dornice de a dicta ele condițiile păcei. Statele victorioase din Balcani, par înțelese a se opune amestecului Europei. Dar nu se vor putea sustrage acestei necesități. Grațiuni ale unor congrese europene, ele au a-și acomoda aspirațiile și pretențiile interesului general al Europei, in cele din urma nu vor putea face nimic fără asentimentul Europei, care, în definitiv, separată destul de mărinimoasă cu dînsele. Dar dacă Puterile Mari sunt de acord că trebue să se dea compensații însemnate Statelor balcanice, ele nu mai sunt înțelese cînd e vorba de apărarea intereselor lor speciale în Balcani. De pe acum se desemnează antagonismul dintre cele două mari grupări europene. Rusia, care are cuvinte da a fi mulțumită de succesul slavilor de la Dunăre în jos, nu cere nimic pentru dînsa. Ea are de partea ei: Franța, care poate cu atit mai ușor să-și facă datoria de aliată, cu cit interesele ei economice în Orient vor fi mai bine apărate sub egida statelor cari vor fi cucerit teritorii în Balcani. Anglia pare și ea de partea Rusiei și Franței Amiciția ei pentru Turcia și interesele ce are în cruțarea imperiului otoman, și le va manifesta insistând să se lase Turciei o zonă însemnată în Europa și garantînd menținerea imperiului asiatic al Turciei. Dar Austro-Ungaria are interese în Balcani cari nu se împacă cu interesele unuia din statele beligerante, cu cele ale Serbiei. Da aci o primă mare dificultate în rezolvarea problemei balcanice, dat fiind că Austro Ungaria are concursul Germaniei Italiei. Dar în afară de aceste dificultăți venite din partea Puterilor mari, mai există și alte dificultăți însemnate Așa bunăoară , soarta de creat poporului albanez care nu vrea să știe de o dominație grecească sau slavă soarta Romînilor macedoneni, pe pan Romînia nu-i poate abandona, și apoi însăși interesele vitale ale Romîniei care și ea are a-și spune cuvintului qua configurație balcanică. In această din urmă privință putem fi liniștiți. Romînia care are pretenții de formulat, are și puterea de a le valorifica. La viitoarea conferința europeană, Romînia speră să întîlnească prieteniile pe cari le merită și pe cari le așteaptă. Europa are interes ca Romînia să rămînă ce a fost pînă azi, un factor de pace și ordine în Orient. t NOTE Pasiuni literare O restabilire de fapte într’o chestiune literară care pasionează unele cercuri poetice dela noi. In mai multe numere ale ziarului nostru, d-l Radu Cozmin publicat versuri frumoase, în care a făcut elogiul poeziei, a făcut să treacă prin inima noastră cortegiul visătorilor iluștri, și a trezit în sufletele romînești imaginea acelor poeți cari ne sunt mai scumpi, cari au făcut artă punînd in ritm și rimă cuvântul dulce al limbei noastre... Dar poetul Radu Cozmin—poeții au fantezii ce nu le putem înțelege noi, cari nu suntem!—a avut dorința să descindă din Olimpia Terasă... Saltul a fost periculos, căci totdeauna *■tingerea personalităților poetice este plină de neplăceri, dat fiind irascibilitatea, susceptibilitatea acelora cari de mult au fost numiți de legislatorul Parnasului ca genus irritabile votum. Radu Cozmin a vorbit de poeții cafenelelor și mulți din cei cari fac din cafenea un mediu intim s'au simțit atinși. Dar ca în toate discuțiunile în cari intră rău sfătuitoarea pasiune s'au înțeles rău unele lucruri, și s’au interpretat greșit unele opinii. Poeții cari s’au simțit atinși de versurile lui Radu Cozmin, au uitat drepturile satirei poetice, o armă care înțeapă, fără să omoare, care ustură, fără să învenineze. Supărarea lor contra lui Radu Cozmin nu e justificată, deoarece clasifiările și criticele lui n’au decît o valoare subiectivă. De altfel niciodată poeții n’au fost buni critici, și Radu Cozmin e din ceata lor, e și dimul poet!... Cît privește interpretarea ce s’a dat satirei sale contra cafenelei,—și anume că e de ajuns asta cineva în cafenea pentru a fi rău poet,—aceasta e o interpretare care trece dincolo de gîndurile lui Radu Cozmin. Talentul rămîne același oriunde pretutindeni; el putea să trăiască in casa profesorului Pascoli, să nu fie omorît de slugărnicia lui Schliemann, să conviețuiască în circiumă cind cel ce bea e Eminescu... Dar e altceva la mijloc. Sunt o sumă de tineri, cari iau cafeneaua drept piedestal de glorie,cari își lasă părul in libertate, poartă cravate mirobolante și se împrietenesc cu poeții adevărați pentru ca să poată și ei trece în rîndul literaților, și să-și mascheze lenea printr-o profesiune ce le dă dreptul a rămîne datori la prozaicul țar... Aceștia însă nu sunt tocmai cei arătați de d. Radu Cozmin în satira sa. Contra acestor boemi, care profită de cafenea, pentru a se împăna cu un titlu pe care nu îl conferă nici munca, nici talentul lor, e foarte nemerită satira lui Radu Cozmin, care nu s’a făcut vinovat decît că a exemplificat în parte greșit o teză foarte dreaptă... Poezia este o îndeletnicire profetică. Ea cere de la cel ce îi este închinat înălțarea sufletului spre culmile acelea în care Pămîntul face loc Cerului, acolo unde se aud vocile de dincolo de pămînt ale strămoșilor, și glasurile eroilor din secolele de mai tîrziu. Apostolatul lor îi acoperă de nimbul de aur și de lumină, care preface masa de cafenea în altar, mansarda în Templu și sărăcia într’un botez al nemurirei... Dar pentru ca poetul să ajungă aci trebue să fie., poet, fie el obișnuit al unei cafenele, fie că stă închis intr'o mansardă. Și un astfel de poet n’are de ce să se teamă de satiră. Să-și dea mina cu toții cei ce înțeleg și știu ce’i poezia, lăsîndu-ne nouă numai sarcina de-ai iubi pe toți deopotrivă pe ei rivali de o zi și tovarăși buni de mîine... Petronias Și DIN ISTORIA RAZBOAILOR DOUA ASEDII AL SEBASTOPOLULUI DESCRIS DE TOLSTOI AL PARISULUI POVESTIT DE BARONUL HUZI Războiul nu a avut un dușman mai hotărît decit Tolstoi. Tot ce se poate spune împotriva încerării dintre popoare, apostolul rus a spus: Și cu toate acestea cind Împrejurările vieții l-au aruncat în mijlocul cetății Sebastopol, de pe țărmul Crimeei, asediată la 1855 de armatele aliate ale Angliei, Franței și Piemontului, el a descris cu o desavîrșită obiectivitate nenumăratele eroisme ce alcătuesc un războiu. Și unde trebuia să ne așteptăm la o serie de priveliști îngrozitoare, găsim dimpotrivă, scene înălțătoare. Căci ori de câte ori un om face în mod conștient sacrificiul vieței lui, chiar pentru ceva necunoscut, de atâtea ori ne simțim mai superiori. A învinge materia, pare a fi idealul superiorității omenești. Dar nu pentru a stabili adevăruri sprțin rîndurile acestea. Departe, pe malurile mlăștinoase ale rîului Maritza armata bulgară asediază Adnanopolul. Zi și noapte tunurile grele bubne, zi și noapte cu gestul unui semănător de grîu, mitralierele împrăștie gloanțe, zi și noapte încleștați cu mina pe urmă soldații așteaptă unii asaltul, alții o eșire năvalnică. Și cite scene grozave dar eroice nu se vor fi petrecînd in învverșunarea de acolo. Care e spectacolul unui oraș asediat? Recitind cîteva pasagii din •Amintiri de la Sevastopol vom putea—mutatis mutandis—să ne facem, cum se zice, o idee. * Sebastopolul, acelaș Sebastopol înconjurat într’o parte de marea albastră. Colo, în zare, unde fumul unui vapor trage o dungă neagră, se tîrîe nori albi înguști, minați de vînt, pe toată linia forturilor, de alungul muntelui și mai ales pe partea stingă, sbucniră sfișiate deodată de o lumină strălucitoare, mănunchiuri de fum alb și des, care luînd diferite forme se întindeau, se ridicau și se coborau pe cer cu tonuri mohorîte; aceste sbucniri se ivesc din toate părțile, din munte, din bateriile vrășmașe, din oraș, și se înalță către cer , Zgomotul exploziilor zgudue tăriile cerului prin bubuiturri nesfîrșite“... Cari sunt sentimentele și gîndurile celui ce intră întîia oară în bătaia gloanțelor? „Vîjîitul apropiat al bombelor și ghiulelelor te mișcă neplăcut, în timp ce urci muntele, și deodată îți dai seamă cu totul altfel ca piuă acum de înțelesul bubuiturilor de tun auzite din oraș. Nu știu ce amintire senină și dulce va luci atunci deodată în mintea ta, eul tău intim te va îngriji așa de viu nicit nu te vei mai gîndi să observi cele ce te înconjoară. Te lași cotropit de această simțire penibilă a nebotârirei. Totuși, la vederea soldaților care cu brațele întinse lunecă de-a lungul muntelui în noroiul moale și trec fugind și rîzînd pe alături de tine, poruncești glasului din lăuntru să tacă, sfetnic mi- a șei care se ridica în noi în fața primejdiei; te vei scula fără voie, vei ridica capul și vei sări tu panta alunecoasă a muntelui cleios. Abia ai făcut câți-va pași in dreapta și în stingă țiuie gloanțele de carabine și te întrebi de n'ar fi mai bine să mergi sub adăposturile tranșeului ridicat paralel cu drumul, dar tranșeul e așa de plin de noroi moale gălbui și puturos încit mergi tot pe drum, cu atit mai mult că pe el merg toți». Iți riști viața, pentru a nu te umplea de noroi. Iată ce face războiul... In întunericul nopții zărești din depărtare, cum bomba roșie ca focul, vine spe tine. N’ai timp decît să te arunci la pămînt. Și atunci în clipele dinaintea unei morți probabile, ce simți? „Deschizînd ochii, la un arșin de dînsul, văzu pulberea aprinsă a bombei ce se învîrtea ca .1 sfîrlează. O groază de ghiață care ucide ori ce gîndire ori ce simțire, îi cuprinse întreaga ființă, el își acoperi fața cu mîinele. O clipă se strecură încă, în timpul căreia o lume de gînduri, de speranțe, de amintiri îi străbătură prin creieri. — Pe cine va ucide? Pe mine, pe Mihailos, sau poate pe amîndoi ? Și dacă voi fi eu unde mă va lovi ? La cap, s’a sfîrșit ca toate, la picior, mi-l va tăia; atunci voi stărui să-mi dea cloroform și ași putea să mai rămîn cu viață. Poate că va fi ucis Mihailos numai și atunci voi povesti că eram împreună cu el și am fost stropit de sîngele lui. Hm, nu, ea e mai aproape de mine... eu voi fi uciși“ Aci își aminti de cele douăsprezece ruble ce datora lui Mihailov și de altă datorie ce lăsa la Petersburg, datorie ce trebuia plătită de mult; un cintec ștrengăresc ce cîntase in ajun reveni în minte. El revăzu în închipuirea sa pe femeia ce iubea, purtînd pe cap o bonetă de panglică liliachie, revăzu pe omul cere-l ofensase odată, acum cinci ani, și în mijlocul acestor amintiri și a multor altora, simțimîntul din clipa aceea—așteptarea morții, nu-1 părăsea. Dacă nu va isbucni?“ gîndi el și tocmai era gata să deschidă ochii cu o îndrăzneală desnădăjduită, dar în această clipă trecînd peste pleoapei sunt încă închise, ceva ai zgudui și simți o isbitură puternică în mijlocul pieptului; el se aruncă alergînd în neștire, se împiedica în sabie, poticni și căzu. — „Domnul fie lăudat, nu-s decît rănit“. Dar cîteva clipe după, aceea, nu mai văzu nimic, nu mai ami, nu mai gîndi, nu mai simții nimic. * * După cincisprezece ani. Francezii cari se acoperiserâ de glorie la asediul Sebastopolului sunt atacați și învinși de Prusieni. Drumul Parisului e deschis. Uniformele negre ale prusacilor se zăresc jur împrejurul forturilor. Canonada începe. Obuzele germane cad în oraș. Lumea îngrozită se ascunde in pivnițe. Spre est, la fortul Mont-Rouge garnizoana rezista eroic. Baronul Roze înseamnă în jurnalul lui seninătatea și liniștea cu care luptă soldații. Nu mai putem reproduce pasagii, ar trebui citat întreg „jurnalul“. Dar totul e în zadar. Fortul trebue să -ți predea. Eroismul său însă e răsplăti.. „Garnizoana Mont-Rouge are dreptul mînsă cu armele“ și fortul e părăsi .d bit de mîhnire, maiorul Auetto pune in capul coloanei, ochii ii sunt plini de lacrimi și merge fără să se uite înnapoi. Ajungînd pe drumul Orleans-ului, toată lumea se întoarce instinctiv, ca să vadă o ultimă oară fortul ; în această clipă intră Prusienii». Citeva rînduri ce ne desvălue tot ceea ce au simțit Francezii cind și-au predat Capitala... Va descrie cineva tot așa de bine asediul și poate capitularea Adrianopolului Ernest Ene. SITUAȚIA INTERNAȚIONALA Turcia, a cărei cerere de mediațiune pentru pace, n’a avut o primire bună, declară azi că cererea ei n’a avut decît proporțiile unei sondări. Alegațiunea aceasta e nefondată. Turcia in două rînduri a cerut mijlocirea pentru pace și a cerut-o in termeni clari și preciși. Azi, văzînd că i se cere promisiuni și compensațiuni, preferă să retracteze. Adevărul e că un reviriment s’a produs în opinia cercurilor conducătoare de la Constantinopol. Lupta de la Lule Burgas, oricit de crâncenă a fost, n’a fost decisivă. Turcia poate susține și azi că n’a fost bătută și a fortiori ar fi afirmat aceasta la masa verde a unei confirlți diplomatice. Asemenea atitudine i-ar fi servit ca să se opună unor compensațiuni teritoriale. Cîștigînd timp, și-ar fi salvat multe, căci cu greu, odată Europa reunită în congres, războiul ar mai fi putut reîncepe. Ceea ce a produs un reviriment la Constantinopole e faptul că armata turcă se reconstitue în ordine pe linia de la Ceatalgea, întăriri numeroase vin din Asia mică și de bună seamă că se îngrijește acuma mai serios, la Constantinopole, de munițiuni și de aprovizionarea trupelor. Ceatalgea e o pozițiune foarte întărită de fortificațiuni naturale și de o operă strategică executată după indicațiile generalului Brialmont. La Ceatalgea ca și la Adrianopole, Turcii pot rezista cu succes. Dar ceea ce contribue mai ales la ridicarea moralului Turcilor e faptul că Bulgarii n’au știut să tragă toate foloasele din lupta de la Lule Burgas. Au învins, dar n’au știut să fugărească pe inamic în așa fel ca să împedice reconstituirea lui in linie de bătaie. Faptul acesta se explică prin marile pierderi pe cari le-au avut Bulgarii și prin osteneala trupelor lor. Acum Bulgari așteaptă ajutoare de la Sirbi. Iată textul exact al cuvintelor rostite de contele Berchtold, în sinul delegațiunilor austro-ungare, cu privire la Romînia: „Atitudinea calmă și moderată a regatului român, de care ne leagă o amiciție strînsă, a avut o deosebită importanță în desfășurarea evenimentelor balcanice și sperăm că numeroasele sale interese, bazate pe situațiunea geografică, vor fi luate în seamă precum merită“. Un redactor al ziarului Naue Freie Presse a întreprins o anchetă pe lingă mai mulți membri importanți ai delegaturilor, spre a afla impresia produsă asupra lor de exposeul contelui Berchtold, și în deosebi de declarațiile privitoare la Romînia. Dar Sîrbii nu se pot deplasa de pe Dr. Philips de Langenhan, membru cîmpia Vardarului, unde trebue să se ia partidului național german, a de unească cu Grecii nicul. Armata turcească din jurul Salonicului opune o crîncenă rezistență Grecilor și Salonicul n’ar putea fi cucerit fără o cooperare cu Sirieia. Pentru acest motiv Bulgarii vor sta paralizați multă vreme, pînă să vor încumeta să dea un asalt la Ceatalgea. In așteptare Turcii vor repara ce au de reparat în rîndurile armatei de Est. Rezistența turcească de pe linia Salonic-Scutari-Janina dovedește că armata otomană mai poate da lupte. Speranța Turcilor e să se sleiască inamicii. El își zic că dacă armata lui Napoleon a putut fi sleită în campania din Rusia, tot așa și armatele balcanice vor fi sleite la Adrianopole și Cetalgea. Acesta e cuvintul pentru care Poarta se arată din nou dîrză. EXPOSEUL CONTELUI BERCHTOLD spre a ataca Salo- dara ccă „trebue salutat cu deosebiți mulțumire faptul că cu toată scurtimea lui, exposeul face o mențiune amicală despre interesele Romîniei“. Baronul Frederic de Harkányi, președintele de mistă al delegațiunei ungare, a declarat: "t Exposeul contelui Berchtold a făcut asupra mea cea mai bună impresiune, mai ales pasagiul privitor la Romînia?). Consilierul intim Albert de Berzevicky a spus : „Pasagiul privitor la Romînia dă de gândit. Trebue să admitem că negocierile între ambele țni au mers foarte departe, dacă ministrul a vorbit așa cum a vorbit“. Consilierul intim Leon Lancig: „Mă bucură îndeosebi că politica noastră merge paralel cu aceea a Statului român, de care ne leagă o lungă prietenie și alăturea de care vom fi cind va fi nevoia. Dr. Iulius Rosenberg: „Pasagiul privitor la Romînia e de foarte mare importanță. Se poate deduce din el că la rezolvarea problemei balcanice, Romînia va formula pretențiuni de natură teritorială și că va avea sprijinul nostru în această direcție. Dr. Telegdi Iosif, chestorul delegațiunii ungare. „Cuvintele amicale pe cari contele Berchtold le-a rostit la adresa Rominiei au făcut cea mai bună impresie asupra delegațiunei ungare. Ceia ce monarhia noastră va putea face pe calea diplomatică pentru apărarea intereselor Romîniei, va găsi o aprobare unanimă în Ungaria“ Tăcerea d-laî är.Meadoalde FOSTUL AJUTOR DE PRIMAR GĂSEȘTE CĂ TĂCEREA ESTE de AUR Cu toate acuzările grave ce s’au adus fostului prim ajutor de primar al Capitalei, d-l dr. Meudonide găsește că cel mai prudent lucru ce-l poate face față de aceste acuzări, e să tacă sperind că timpul, care șterge toate, îi va șterge și gravele pete ce și-a pus singur pe frunte. Dacă însă d-lui dr. Mendonide îi convine tăcerea, nu tot acelaș lucru se întimplă cu opinia publică, care a început să se uite spre ospețul comunal ca spre o speluncă. Lumea nu se poate mulțumi cu simpla și platonica declarațiune, că destăinuirile ce le-a făcut un subaltern al său, nu pot fi luate în considerație, pentru că acel funcționar a fost dovedit incorect de către „corectul“ fost ajutor de primar al Capitalei. Opinia publică poate să spună cu drept cuvînt: „Bine o fi comis incorectitudini căpitanul Sideri, dar incorectitudinele lui nu spală potlogăriile fostului ajutor de primar care nu poate dovedi că cele ce i se pun în sarcină n’ar fi exacte“. Și în definitiv așa e. Ca are de a face incorectitudinele făptuite de căpitanul Sideri și constatate de corectul și imaculatul d. dr. Mendonide cu potlogăriile făptuite de fostul ajutor de primar? I-o fi convenind d-lui dr. Mendonide tăcerea, dar nu ne convine nouă și de aceea îi promitem că nu-1 putem slăbi pînă ce nu va dovedi că i s-a adus acuzațiuni nedrepte, sau... își va pune cenușe in cap va recunoaște că a băgat miinile pînă în coate in averea comunei și a cetățenilor și va reintra iarăși în întunericul de unde l’au scos patronii săi. Pentru ce au fost învinși EFECTELE POLITICEI IN ARMATA D. Stéphane Lauzanne, primul redactor de la „Le Matin“, comunică din Constantinopole următoarele ziarului său : «Cind cer amănunte asupra lui Abdulah-pașa, comandantul șef al armatei de est, mi se răspunde : — «Cum, nu știi? Dar e marele șef al ligei militare ! •Și cind mă informez asupra lui Zikki-pașa, care comandă trei corpuri de armată în regiunea Uskub, mi se spune : — «Dar Zekki-pașa era alături de Mahmud Chevket-pașa și in capul armatei revoluționare din Salonic, cînd ceasta armată a venit la San-Stefano ca să salve e parlamentul și să detroneze pe Abdrâ-Hamid. •Și mi se mai spune încă că Azizpașa, înlocuit de la comandament pentru insuficiență notorie în ziua panicei de la Kirk-Klisse, este susținătorul fidel al comitetului „Uniune și Progres«, și că acest comitet neputindu-i obține comandamentul diviziunei de la Adrianopol, a făcut să i se dea comandamentul unei alte diviziuni în Tracia. •Mi se arată cutare colonel care, în ziua revoluției, a pronunțat cutare celebră cuvintare, și cutare comandant care e speranța partidului june-turc, și cutare căpitan care se distinge prin opiniunile sale reformatoare. Tabloul acesta, în care e zugrăvită actuala stare de lucruri din Turcia, oglindește pricinile de căpetenie pentru care eroii de la Plevna au fost transformați in fugarii de la Kirk-Klise și învinșii de la Lule-Burgas. E o lecție, din care la noi ar trebui ca d. Nicu Filipescu să tragă cel dinții învățămintele, la cari îl obligă tentativa d-niei sale de doui ani de zile, ca să introducă, după pilda Turciei, politica în armata românească. I ECOURI Întreg exportul Franței a crescut cu 33 595.000 fr. cu Statele Unite, de 12.709.000 fr. cu Anglia, cu 10.000 cu Italia. Și așa merge crescînd exportul cu celelalte țâri. Okal-Anzeiger anunță că academia suedeză a hotărît de a decerne în anul acesta premiul Nobel pentru literatură poetului german Gustav Freussen. Sporul Obnowka venind din Norvegia, vestește că vaporul Phoca a perit cu membrii expedițiuni polare a căpitanului Sedow.iteratul Maeterlinck care a fost atras mai mult decât alții de misterele suflatului, se ocupă acuma de misterele civilizațiilor vechi. După el, viitul la cei vechi era mai mare decit în timpurile noastre. Îmormintările în Spania seamănă mai mult cu o mascaradă de carnaval decit cu o serbare tristă. Dricurile au oglinzi numeroase, ornamente de argint, și par mai multe reclami de circ. In «ziua morților» se vînd țigări de ciocolată, în formă de făclii mortuare. I 1AVRACURI Situația externă Epoca“ face sforțări uriașe să-și stăpânească temperamentul. Ar înjura, — și e rușine de... situația externă. De-ar dura mai mult situația externă s’ar mai civiliza puțin și „Epoca“ ! Guvernul și federația poate fi De ce guvernul actual nu contra federației balcanice. Din pricina directorului Epocei, aceasta federație nu face parte Grecia ? _ ______________Aghiuță iar Banca națională ZIARUL PERSONAL AL D-LUI MINISTRU DE FINANȚE GĂSEȘTE LA URCAREA NCOMPTULUI NU E ÎNDREPTĂȚITĂ. In vreme ce ministrul industriei și comerțului, intr'o ședință solemnă a Camerei de comerciu, nu găsea cuvinte ca să laude conducerea pricepută și patriotică a Baricei Naționale. •La Politique• ziarul personal al d-lui Marghiloman, ministru de finanțe, critică măsura pe care primul nostru așezamint de credit a fost silit s’o ia, aceea de a urca scumptul de la 5 la 6 la sută. Este și aceasta o dovadă de omogenitatea și spiritul de solidaritate ce domnește printre membrii actualului cabinet. Sub forma unui interview cu unul din «reprezentanții cei mai autorizați ai marei finanțe», ziarul francez al d-lui Marghiloman face o comparație intre situația financiară a anilor 1910 și 1911, cu cea actuală. In cei doi ani precedenți Banca Națională n’a ridicat scomptul deși situația internațională n’a fost favorabilă. De ce acum Banca ridică scomptul ? se întreabă ziarul francez. Răspunsul e cit se poate de simplu. In anii 1910 și 1911 Romînia a avut o situație financiară și economică excelentă, care de altfel s’a repercutat și in finanțele Statului, cari au dat excedente enorme. Exportul s’a făcut in mod normal, aurul abunda pe piață, iar cursul schimbului cu streinătatea era sub al pari, cu tot conflictul francogerman. Apoi tot aceasta e situația astazii cînd exportul nostru nu s’a putut face, cind cursul schimbului e urcat, și cind suferim de o persistentă jena financiară, cînd întreaga piață e alarmată de eventualitatea unui războiu la care să participe și Romînia ? Și cind Banca Franței, a Engletezei, a Italiei, etc. au ridicat scumptul, nu era îndreptățită și Banca Națională să-l ridice, față de situația pieței interne ? Numai un profan în ale finanțelor poate să facă o comparație cu cei doi ani precedenți, comparație din care să scoată concluzii false. In ce privește insinuarea că urcarea scontului ar avea motive de ordin politic și... sentimental, că Băncei Naționale nu i-ar plăcea ochii d-lui ministru de finanțe, ea e atit de grotescă și de lipsită de seriozitate, încit nici n’o mai discutăm. Ar fi să ne pierdem vremea în zadar. Din și... D-l Sp. Haret arendare. CE TREBUE SĂ FACĂ SĂTENII PENTRU CA SĂ aibă pământ. D.opim C. Haret a scris în „Liga Deșteptarea” un articol foarte interesant despre obștiile sătești de arendare, în care arată pe treime sa facă sătenii pentru a-4 realiza dorința lor cea mai arzătoare, aceea de a avea pamint îndeajuns pentru agricultură. Vorbind de progresele uimitoare și foarte îmbucurătoare pe cari le-au făcut, in mai puțin de zece ani, obșciile sătești de atenuare, fostul ministru al cultelor și instrucțiunei observă că printre cei cari se pâng de lipsă de pămînt sunt și oameni de cite 15, 20 și 3 de pogoane. Cei oari au, ar dor să aibă și mai mult, cu toate că și pămîntul puțin, două-trei pogoane, mai ales cînd e mănos ca la noi, ar putea să hrănească o familie, dacă ar fi lucrat ca prin alte țări. Unii vor ca Statul să vindă țăranilor moșiile sale, fără să-și dea seama că oamenii se înmulțesc mereu pe cind pămintul nu se intinde, că după ce acste moșii se vor isprăvi, cei cari nu vor fi încăput in ele tot fără pămint vor rămîne. Și așa sa și intîmplat pentru că s’au vindut mai toate moșiile Sfatului, iar Cele cari au mai rămîns sunt doar o fărâmițară pentru cei cari cer pâmint. Alții pretind să ii se vindă moșiile cele mari ale proprietarilor, din buna lor voe sau cu sila. Asta ar fi un fel de tîlhărie, căci după cum cei din urmă sătean e stăpin pe bătătura lui, tot așa și proprietarii sunt stăpini pe moșiile lor. Puțini se gindesc însă, observă d-l Sp. Haret, că pentru a cumpăra o moșie trebue mai intii să ai bani ; ca să ai bani trebue să-i pui deoparte; iar dacă nu poți cumpăra singur să te întovărășești cu alpi, cari au aceiași nevoe ca și tine. Iată deci cum s’a născut nevoia înființărei obștiior de arendare. e Cu economie și cumințenie se poate avea pămînt, nu astfel,continuă fostul ministru de instrucție. «Fiecare are să adune para cu para toc ce prisosește din ciștigul lui, să pună la bancă, de unde capătă și dobindă, și să-și facă suma, pentru ca indată ce se va găsi prin prejur vre-o moșie de dat cu arendă, să poată intra și el in obștea care se va face pentru a o lua. Nici un gologan să nu mai meargă la circiumă, nici pe zorzoane femeești. Zi și noapte să se chibzuiască omul ca să nu facă nici o cheltuială de prisos și să prindă putere cu mai multa. c Așa va veni cut de curînd ziua, închee de Haret, cind peste tot vom vedea numai pe săteni luînd locul arendașilor. Atunci ciștigurile de azi ale arendașilor vor rămine in mumie sătenilor. In ziua aceia, toată lumea va fi mulțumită , și sătenii, și proprietarii, și toți cei cari se bucură să vadă în țara lor domnind belșugul pentru toți, pacea și buna înțelegerea. de \ In corpul ziarului: Svonuri despre mobilizarea Corpurilor I, iiI și I) de armată—Plecarea Crucișătorului „Elisana“ la Constantioopol.