Viitorul, ianuarie 1916 (Anul 9, nr. 2836-2863)
1916-01-28 / nr. 2860
m SITUAŢIA La cele două capete extreme ale frontului oriental, lângă Riga şi în Bucovina, au avut loc câteva operaţiuni, fără vreo însemnătate deosebită. In genere, stagnatuinea Se manifestă pe toată întinderea imensului front. Şi pe frontul occidental, acţiunea e mult încetinită. Bombardările zilnice au de efect mai mult pagube de ordin material. Angajări de forţe însemnate nu se semnalează. m ^ * f r- ' « ■ Luptele de pe frontul italo-austriac sunt extrem de sângeroase, dar aci rezultatele topografice sunt foarte mici, din cauza configuraţiei terenului. Cea mai mică înaintare e plătită cu valuri de sânge şi când se va face istoria generală a războiului european, jertfele făcute de Italieni, curînt fără precupeţirea vieţei, vor avea un capitol plin de elogii. Anevoioase sunt şi operaţiunile pustnace în Albania unde armata Roeves Întâmpină mare greutăţile izvorâte din impucticabilitatea unor drumuri desfundate. încă de acum 3 z de trupele austriace se aflau la 26 km.de Durazzo, dar Înaintează foarte cu greu în această direcţiune. In regiunea Salonicului linişte complectă. In Caucas operaţiunile ruseşti câştigă în intensitate. Obiectivul Ruşilor e de a se uni cu trupele engleze in Mesopotamia, dar se opun mari dificultăţi de teren, o vreme excesiv de neprielnică şi rezistenţa Turcilor, întărită în ultimul timp cu numeroase batalioane. 5 BAN! flBOnAMEHTE EH mnrl. ... ms an 18 Lei .... șase luni 0 Lei In străinătate an an 86 Lei .... șase luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 ei 15 ale fie-cărei lant REDACTIA STRADA ACADEMIEI No. 19 Intrare prin pasaj. Imobiliara TELEFON 13/47 ei 57/20 ADMINISTRATIA ‘STRADA ACADEMIEI 17 Intrare prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 Joi 28 ianuarie MI IS ANONCIURI COMERCIALE ------------Linia corp 7 pe o coloană în pagina III .. . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV ... 30 banil Inserții şi reclame pagina III linia................2 Lei5 BANI Dacă există o chestiune care debue să ralieze şi jurul ei toate Aprobările, şi ale partidelor politice şi ale opiniei publice, aceasta , desigur desăvîrşirea pregatirea armatei şi punerea la dispoziţia acestui scop a tuturor mijloacelor financiare necesare. Zilele trecute chiar.. d. ministru de finanţe a depus în Cameră un mit credit de 200 de milioane, pumit cu aplauze unanime de Adumare, şi destinat să acopere chelpuiciile pe care le cere această pregătire a oştirei noastre. Nimeni nu precupeţeşte şi nu discută necesitatea acestor însemnate sacrificii materiale pe cari împrejurările le impun, şi acest consens unanim, această deplină înţelegere a îndatoririlor primordiale faţă de apărarea naţională, este desigur preţioasă ca un imbold mai mult la uriaşa muncă pe care cei cari au răspunderea pregâtirea armatei o săvîrşesc. In adevăr, dacă cineva şi-ar intiipui că opera de care vorbim pere nimm sacrificii materiale, ar greşi. In condiţiuni normale, atuncî tind industria internaţio- Ială nu cerea de cit debuşeuri soui pentru plasarea materialelor de războia, înzestrarea armadei cu utilajul tehnic de care are nevoie, era prir’adevăr o problemă relativ simplă, care nu cerea foc cu mijloace materiale și o adupere sigură intre multitudinea furnizorilor. E o banalitate să reamintim că împrejurările de astăzi sunt de natură a fi complicat mult problema. Nu numai că industria. Străină este peste măsură de ocupată cu îndestularea nevoilor proprii în materie de furnituri militare, dar chiar condiţiunile schimburilor internaţionale sunt astfel încit statele sunt avizate aproape numai la propriile lor mijloace de producţiune. Energia, prevederea şi destoinicia celor cari conduc administraţii armatei, a săvîrşit însă o transformare cu adevărat uimitoare de care pot să-şi dea seama numai cei cari cunosc utilajul nostru industrial şi dificultăţile enorme cari au trebuit să fie învinse, pentru a pune acest utilaj şi măsură să fabrice în condiţiuni cel puţin similare cu cele de aiurea, materialul complex necesar armatei. De pe o zi pe alta, cu o promptitudine ce nu exchiie o îngrijită organizare, s’a creat o nouă direcţiune generală in ministerul de războia, destinată a conduce şi o îndruma, sub privigherta celor mai distinşi tehnicienii pe cari ii avem, această adaptare a mijloacelor noastre industriale cu ne- Ivoile îndestulăi ei armatei. Nu numai stabilim oalele lehttice militare au fost puse in măsură, să dea un maximum de pro- Iducţii pe care, In ce priveşte calitatea materialului şi fabricaţium ei, pot să stea alături de cele de fteste graniţă, — dar o adevărată incrbilimre industrială a ţârei ina fiSSjg 4k.Boliţia aamfri utilaj, forţe şi energii cari pot corespunde numeroaselor trebuinţi. Lucruri cari păreau imposibile, s’au realizat, şi sforţările făcute au fost încununate de succes desăvîrşit. Ţara poate fi deci liniştită in ce priveşte pregătirea oştirei cu tot ceea ce tehnica modernă socoteşte necesar. Iar sacrificiile financiare însemnate pe cari ţara le consimte cu dragă inimă sunt larg compensate prin rezultatele dobîndite. Negreşit, nu e vorba de elogii de adus, ci pur şi simplu de constatarea că şi în această chestiune însemnată, deviza istorică a partidului naţional-liberal, „prin ei înşine“ s-a dovedit, nu o formulă retorică, ci o realitate plină de învăţăminte. „Prin noi rnşine* Pentru armată ooo-KOTE casa romîneascâ de la Ierusalim In cartea suggestivă ţi scris* latrăn stil plin de imagini, potrivit povestirei de călătorii in oriental luminos, d. I. Chiru-Nanov ne descrie ceea ce a văzut azi pe „căile profeţilor” de altă dată. Am reţinut din aceste tablouri frumoase, filmul care privea „Casa românească'' dala locurile sfinte. Această „casă românească“ nu ne face cinste, scară veche, de lemn, duce la catul intîiu, unde se deschide un fel de ceardac. ...Păștrăm întrio odaie măruntă ?i întunecoasă. Pe peretele din fund o candelă îşi închide și deschide feştila, răspîndind împrejur o lumină slabă. Cînd mă apropiam mai bine, desluşi o meseioară, cu o icoană, două sfeşnice, o cruce şi mai multe cărţi bisericeşti, îmbrăcate în scoarţe vechi. — Acesta e sfîntul altar romînesc din Ierusalim! îngînă părintele şi un oftat prelung ii scapă din gât. Iau scama pereţilor umezi, unde miroase mai mult a mucegai decît a tămîie, apoi, trecîndu-mî mina peste frunte, înăbuşi! şi eu în piept un oftat şi stânjeni! izbucnirea unu! cuvînt greu“... Starea aceasta de părăsire şi de neîngrijire a case! unde se adăpostesc atîtea suflete curate şi dornice de cer, nu este desigur menită să ne arate, în culori inimoase celorlalţi creştini ce vin în locurile stfinte. De altfel, păcatul de-a ne arăta străinilor în modul cel mai puţin favorabil este la noi general şi permanent Casele unde sînt istalaţî miniştrii noştri plenipotenţiar! mint, în regulă, generală, nepotrivite bogăţie! noastre, şi mai ales dorului de fast ce-l avem 3« no! în ţară. In Paris nu avem o capelă demnă de noî, precum nu am avut nici una în Bruxelles-ul unde atâţia români îşi făceau studiile. In Paris, pe cînd Bulgaria se prezentau în Muzeul etnografic de la Trocadero cu lucruri interesante, noi expuneam, trei linguri de lemn, şi o velinţă, ca nişte simulacre de troglodiţi! Şi mult fin ne-a făcut şi ne fac© i această puţină grijă de-a arăta ce suntem, şi ce putem străinilor, care , eu ne cunosc! Pe tron in« ii» -.............. op.... _ Anglia a fost ţara prin definiţie ţi prin istorie aut militaristă. Ea n’a avut nevoe de declamation! şi agitaţiuni, ca în ţările latine, pentru a lupta contra militarismului. Oameni de fapte, Englezi! s’au mulumit cu „splendida lor izolare“, şi cu credinţa că atît timp cit vor avea o mare flotă, ţara lor va fi neatacată, pentru a se feri de serviciul militar obligator. Nufară mirare astfel istoricul de mîine al prefacerilor sociale de azi va înregistra fenomenul neașteptat al introducere! serviciului obligator. Interesant, însă, este de notat faptul ca serviciul militar obligator a întîmpinat din partea marelui parlament neoficial, dar destul de puternic, parlamentul „Trades-Union“-uluî o înverşunată opoziţie. Jn funa de 6 Ianuarie curent, — ne informează d. V. I. Bărbat în „Noua revistă rmnînă" — 900 delegat! reprezentând cam 20 milioane de muncitori, s-au adunat la Londra ca să discute legea prezentată de guvern, asupra serviciului militar obligator. Rezultatul discuției a fost că legea a fost dezaprobată cu doua treimi din totalitatea voturilor. Iar urmarea imediată a acestui fapt, a fost că cei trei miniştri cari reprezentau, în guvernul de coaliţie, muncitorimea, au trebuit să se retragă, „nu pentru că ei ar fi fost opuşi legei“, ci cum zice Times „pentru că erau partizanii ei“, ceea ce-i puneau în dezacord cu partidul pe care-l reprezentau“. Lucrătorii de la căile ferate au fost cel mai recalcitrant!, ţi guvernul englez a trebuit să recurgă la confiscarea proprietăţilor zise naţionale pentru ca greva lor să fie evitată. E drept că o bună parte din lucrători nu s’au raliat la aceste atitudinî francamente ostile serviciului obligator, ci nu«ad aceia — destul de numeroşi de mfcfel — afiliaţi la Labour-partij. Atitudinea lucrătorilor englezi de la căile ferate a fost, însă, combătută de către sindicaliştii francezi, făcîndu-se astfel din nou dovada că patriotismul francez este atît de curat încît poate lumina şi dirija şi pe al altora. Unul din reprezentanţii marcanţi sindicalişti a făcut astfel, următoarea declaraţie: „Situaţia de insulari a Englezilor ajută că înţelegem opoziţia camarazilor englezi în faţa unei situaţiuni atît de nouă pentru ei. Dar pentru noi, Francezii, nu ar fi posibilă ezitarea: toţi muncitorii ţărilor aliate şi aceia ai Angliei, trebue să participe pînă la capăt la lupta contra militarismului german, şi prin urmare trebue să facă sacrificiul care le este cerut în numele cauzei comune“. Aceste cuvinte îndemnătoare la jertfă patriotică n’au rămas fără efect şi serviciul militar obligator s’a putut întemeia fără atitudini prea ostile, şi fără opoziţiunî grave. Dar fenomenul introducere! serviciului obligator în Anglia rămîne curios şi semnificativ pentru timpul nostru, căcî prin el se dovedeşte cum mult criticatul militarism este o necesitate, şi că oştirea este în timpul celei mai puternice civilizaţii, o necesitate imperioasă. Atitudinea însă, a muncitorilor, ne arată că sindicalismul nu este anarhic decît în vremuri bune şi că dorul respectabil de libertate, nici chiar în Anglia, nu merge pînă acolo încât sa compromită marile nevoi ale Statului. Un literat francez, Haraucourt, voia să ridiculizeze pe Germani arătînd că ei au o organizaţie identică ca a furnicilor. Ironia este un elogiu, căci, oriunde nu este disciplină şi spirit de abnegare individuală, nu există temeinică organizare naţională. Şi cît de admirabile furnici s’au dovedit societăţile mari din apus în aceste vremuri grele! -o o o o- LOPTA CO TRADIŢIA LUCRATORII ENGLEZI ŞI SERVICIUL MILITAR — După o opunere de scurtă durată ei au acceptat Incorporarea obligatorie — IZZA SOLINTINETZ Este numele unuia din cei mai populari eroi ai Albaniei din zilele noastre, numele care va rămîne strîns legat, med ales de frămîntăre din ultimii ani , de care istoricii de mime, vor trebui să ţină seama, fie că se vor ocupa cu cele petrecute înainte de izbucnirea primului război balcanic, fie că vor descrie ocuparea Albaniei de aere armatele austro-ungare. Telegramele din Viena anunță că lesa Balintinets a murit împreună cu cei trei fii ai săi la Scutari , acest nod Gordian al Albaniei de nord, pe care zadarnic încercase să-l apere contra invaziei străine. De altfel întreaga viaţă a eroului albanez nu se rezumă decît într’un nesfîrşit şir de lupte fie contra dominaţiunei turce, fie chiar contra altor triburi albaneze care n«-i sprijineau cauza sa. Creştin ortodox, Izza Botintinetz lupta deopotrivă şi contra albanezilor musulmani şi contra albanezilor catolici. Izza Bolintinetz moare ca un adevărat erou. Moartea lui însă a fost anunţată de atîtea ori pînă azi. Dar de atîtea ori a fost şi desminţită. La un moment dat, eroul albanez ajunsese un fel de personaj misterios care se găsea peste tot și pe care nu-l puteai totuși găsi nederi. De data asta insă, știrea morfei sale pare a fi adevărată. Luptele pe străzile Scutarior au fost atît de singeroase că trupele austroungare au trebuit să cucerească orașul casă cu casă. Izza Bolintinetz cu cei trei fii ai săi apărau vechea biserică ortodoxă care după cum se spune, a căzut cea din urmă lumina soldaţilor austroungari. Ca un adevărat erou naţional, el moare deci la preajma locaşului sfînt pentru a cărui desrobire luptase întreaga sa viaţă. vmrwnnn -OXO UN DRAMATURG: G. Bengescu'Danja Zilele trecute au fost coborite în mormînt rămăşiţele pămîrteşti ale generalului G. Bengescu-Dabija. Pierderea veteranului ofiţer este resimţită Şi în viaţa noastră literară, in care Bengescu-Dabija a lăsat o operă importantă nu numai pentru istoricul literaturei romîneşti, ci şi pentru actualitate. Pe vremea cînd Alecsandri scria dramele sale „clasice”, Bengescu- Dabija îl urma pe acest teren şi încerca să reînvieze în piesele sale de teatru o altă epocă antică, mult mai străină pentru noi, dar mult mai potrivită pentru creaţiunî imaginare, în care limitele de concepţie ale artisticului să fie mult mai vaste. Alecsandri cînta Roma Imperială. G. Bengescu-Dabija şi-a depărtat obîrşia inspiraţiei sale pînă în Fenicia legendară şi pînă în Cartagena istorică, din care a hiat subiectele celor două drame: Pygmalion şi Hamilcar Barca. N’a avut o documentaţie istorică riguroasă, dar nu a fost lipsit de acel simţ istoric care pătrunde intuitiv în viaţa epocilor dispărute. Dacă dramele lui nu au o culoare locală ştiiţificeşte ştirbită în elementele sale, au totuşi Unii generale oarecare adevăr istorie. Pygmalion conţine legenda plecării din Tyr a divinei Elissar, predestinată să întemeieze Cartagena. In această legendă Bengescu-Dabija a găsit prilej să localizeze un caracter avar, violent şi crud, căruia ia creiat câteva scene de o mare putere dramatică, cum stem scenele din subterana palatului unde regele îşi ţinea comorile sale. Celelalte caractere sunt mai palide, convenţionale; dar versificaţia uşoară — mult mai săracă decît a lui Alecsandri — salvează scenele şi nu oboseşte atenţia ascultătorului. Apoi decorul romantic, cu toate mijloacele de efect ale teatrului romantic francez, nu este lipsit de a impresiona. Hamilcar Barca are o temă mai grea şi anumite stîngăcii, care, pentru epoca din care a răsărit Salambo, nu mai sunt îngăduite. De inspiraţia sa piesa: Mustrare de cuget, care însă nu a văzut lumina rampei. Peste Pygmalion nu se poate trece lesne. In repertoriul atît de sărac al teatrului romînesc. C. P. -o o o o- SCOȚIENE DE AMABET Aflînd că Dobrescul de la Ploești a rostit cîteva cuvinte la Senat, mai mult! antropologi Bírálii au venit în țară să studieze modul cum Geanabetul articulează cuvintele. Aceiași antropologi au făcut studii asupra indigenilor din Sumatra. Scott & Co. 4 IN FIECARE ZI ASPECTE POLITICE Renunţând la Interpelările din Parlament pe chestiunea externă, „Federaţia Unionistă" a înţeles se vede, să continue în schimb prin presă discuţia asupra aceleiaşi proleme. Drept compensaţie a renunţare la discuţiunea parlamentară, „Federaţia“, în Ioc să se reculeagă cum anunţase, se oboseşte, alergînd după mărturii străine asupra „Ore! Romîniei“, despre care un Conte X scrie în statul străin , afirmind că „Rominia a lăsat-o să treacă”. In posesiunea acestei preţioase mărturii „Epoca” de ori, în numele „Federaţiei”, o prezintă de îndată vititorilor romíni drept un adevăr categoric, drept o sentinţă definitivă, pe care se înţelege că ziarul federalist se crede obligat să o exploateze împotriva preşedintelui consiliului. Cu alte cuvinte, după părerea „Epocei”, guvernul român trebue să se inspire din judecata străinilor în acţiunea de îndrumare a atitudine! şi politice! noastre externe. După părerea aceluiaşi ziar, srăiniî, —or! cine ar fi iei, — sunt dee! mai în măsură, de cît factorii răspunzători ai Roaiîniei, să vadă lămurit adevăratele noastre interese faţă de mersul crize! internaţionale. Orice părere din afară e primită astfel de către presa „federaţie!” drept monedă bună, pentru ca în schimb să se suspecteze fie ce cuvînt, fie ce gest al romînilor, cari au răspunderea atitudine! şi acţiune! noastre. E o mentalitate care, în chip imparţial judecată, nu poate decît să surprindă, mai ales cînd se etalează in catoanele ana!ziar cu pretenție de regulator al patriotismului la noi. *— Hegemonia economică A AMERICEI De un lung şir de ani, pînă la izbucnirea actualului război european, s’a dus şi o luptă destul de aprigă între Anglia şi America pe terenul economic şi financiar. Cu toata, imensa desvoltare economică şi financiară a Statelor Unite, pînă la August 1914, Americanii deşi reuşise oarecum să se emancipeze economiceşte în ceea ce priveşte finanţele, ei se găseau totuşi tot sub dependenţa europenilor şi în special a englezilor. Căci, nu trebue să uităm, cea mai mare parte a titlurilor de rentă americane sunt deţinute de europeni. Războiul însă, a dat posibilitate americanilor să-şi realizeze idealul urmărit de multă vreme. Luptele crîncene cari se desfăşură de un an şi jumătate, au necesitat nu numai pierderi însemnate de oameni, dar şi imense sacrificii economice şi financiare. In special atît Anglia cît şi Franţa, neputînd să-şi fabrice singure întreaga cantitate de material de războiu de care aveau nevoe, s’au adresat industriei americane. Tot asemenea în ceea ce priveşte produsele agricole americane. Profited de împrejurare, încetul cu încetul americanii au retras toate obligaţiunile cari se găseau în mîinile financiarilor englezi şi francezi, iar după ce au terminat această operaţiune au început să pompeze şi aurul european. Dar ceva mai mult, de unde vină la izbucnirea războiului, America erea debitoarea Europei, ea s’a transformat astăzi în creditoare, şi încă destul de serioasă. Împrumutul anglo-francez realizat de curînd pe piaţa americană, în condiţiuni destul de avantegioase pentru americani, dovedeşte în-ajuns acest fapt o probă evidentă de teama pe care o au englezi de o preponderenţă economică şi financiară a Americei, o constitue recentele articole, apărute în ziarele englezeşti şi prin care se face apel la Public să nu vândă acţiunile societăţilor de căi ferate din Argentina, fiindcă Yankeii cumpărători actuali ai acestor efecte, — spun ziarele engleze, — ar căpăta odată cu posesiunea majorităţei stocului de acţiuni, şi controlul asupra acestor căi ferate. Odată realizat faptul de care se tem englezii, exportul de cereale din Argentina în Englitera ar rămîne la bunul plac al americanilor can ar putea, la un moment dat să facă orice greutate ar vroi. Acelaş pericol, — spun ziarele engleze — ar fi pentru Anglia, şi în ceea ce priveşte importul maşini, lină, şine de fier ş. a., din Argentina şi Brazilia Pînă azi, controlul asupra căilor ferate, atît cele argentiniene, cît şi al celor braziliene, îl au englezii, întrucît în mîinile lor se găseşte majoritatea acţiunilor şî cu toate că acum cîţîva ani, un speculant american Fargahr, lucrând în numele unui consortiu american, a încercat sa pună mina pe căile ferate sud-americane, planul însă n’a reuşit, căci numai o mică parte din aceste căi ferata au trecut în deplină stăpânire a americanilor. Din toate acestea, reese destul de evident, lupta pe care o duc americanii, pentru aservirea economică a Europei, luptă care pare a le reuşi, căci le-au venit în sprijin evenimentele care se desfăşură astăzi în Europa şi întrucît astăzi, atît englezii cît şi traseezii nu se pot dispensa nici de industria americană şi nici de finanţele americane. Cea mai mare parte din aurul european trece astăzi oceanul pentru a transforma pe americani din debitori în creditorii Europei. FEST Mărfurile de 0 urcare vertiginoasă a preţurilor In afară de lucrurile de prima s necesitate, specula publicului se practică pe o seară, foarte întinsă ] cu tot felul de mărfuri. Nu există I nici o marfă, nici un produs cît1 de neînsemnat al cărui preţ să nu se fi urcat cu cel puţin 80—40 la sută. In ceea ce privește, în special, mărfurile de lipscănie ne-am mai ocupat într’un articol anterior. Am arătat atunci ce speculă au făcut unii acaparatori, cari, fără să f: ~ -----—: ~ „ j------4- ~ i- ~~ 1 iu urcod ic, ttu «AU1 LUI»3.P iul au găsit — mai ales pe la lipscăniile din provincie —au acus în Capitală. Aci, după ce le-au depozitat, le-au desfăcut pe la diferite prăvălii cu preţuri întreite şi împătrite de cum le-au cumpărat. Mărfurile de lipscănie s’ar putea socoti şi ele între lucrurile de prima necesitate. Mai ales aţa de cusut, pânzeturile pentru rufărie, ciorăpăria, batistele, stăulburile, stofele de rochii, etc. Toate acestea, sau cel puţin parte din ele, sunt lucruri de care ninenî nu se poate lipsi, fie bogat fie sărac, orăşan sau sătean. In orice caz, se înţelege că mărfurile de lipseănie sunt indispensabile pentru oricine, in traiul de toate zilele. De aceea specula acaparatorilor devine, în asemenea caz, mai condamnabilă şi mai odioasă, aproape la fel cu specula alimentelor. Din nenorocire însă specula cu mărfurile de lipseănie n’a fost practicată numai de către acaparatori, ci şi de anumiţi negustori, şi chiar de unii dintre cei mai de seamă. In această privinţă ni se aduc la cunoştinţă unele cazuri foarte grave care arata cu cîtă îndrăzneală speculează lumea unii negustori de lipseănie. Dintre aceste cazuri cităm numai cîteva, pentru edificarea publicului şi mai ales pentru a atrage atenţia acelora cari cred că negustorii trebue să aibă numai avantaje şi încurajări şi nici o obligaţie sau datorie de conştiinţă. Aşa, un funcţionar superior de la Camera deputaţilor s-a dus la una din cele mai reputate prăvălii din strada Lipscani şi a cumpărat stofă de rochie cu 18 lei metru, stofă, în treacăt fie zis, care înainte de vindrea cu 10—12 lei metrul cel mult După vr-o săptătmînă a mai avut nevoe de vre-o doui metri din aceeaşi stofă. De astă dată însă negustorul n’a vroit să o dea decît cu 29 lei metrul, aceeaşi Stofă şi chiar din aceeaşi bucată. Funcţionarul în chestiune a fost nevoit să plătească 11 lei mai mult la metru, căci n’a avut încotro, ifin alt caz. O doamnă a intrat într’o prăvălie tot, din strada Lipscani şi a găsit o stofă de rochie cu 13 lei metrul. Părându-i-se însă cam scumpă, a plecat, crezând că va găsi alta mai ieftenă, dar preţurile erau pretutindeni tot aşa de măcate. Ciud doamna s’a reîntors, după o oră, la prăvălia de mai sus, negustorul n’a vroit să dea stofa cu 13 lei, el a cerut de astă dată 14 lei. In interval de un ceas negustorul a urcat prtețul cu un leu la metrul încă un caz, cu care vom termina, deşi am putea cita sute asemenea cazuri. Tot o doamnă cumpără din Lipseau stofă de rochi® cu 12 lei mettrul. După vr o patru zile s’a dus o altă doamnă să cumpere pentru o rochie din aceeași stofă. De astă dată negustorul n’a vroit să lase nici un ban mai jos de 18 lei metrul! Cazurile de maî sus ne arată pînă unde merge lăcomia şi chiar îndrăznieala unor negustori. Aci nu mai este vorba nici de acaparatori şi nici de «speculanţi de meserie, ci de negustori reputat! cari au, dacă nu o răspundere materială pentru fapta lor neomenoasă, cel puţin o răspundere morală faţă de public şi faţă de conştiinţa lor. Mărfurile al căror preţ se ridică în mod aşa de vertiginos, erau de mult în prăvălia negustorilor, nu erau aduse acum. Mai mult, preţurile aşa de urcate se cercauă chiar pentru o stofă din aceeaşi bucată, din care mai nainte fusese vîndut cu preţ pe jumătate. La uimirea şi la observaţiile clienţilor, cum se poate să se ceară asemenea preţuri, negustorul răspunde cu cea mai mare satisfacţie şi fără nici o jenă: — E avantajul nostru dacă putem vinde mai scump. încercaţi şi în altă parte şi nu vaţi găsi nicăerî mai ieften. Şi în adevăr, te convingi îndată că negustorul are perfectă drapere—doar îşi cunoaşte ei foarte bine confraţii... De cît, am dori că ştim ce deosebire poate fi între aceşti negustori şi între cei mai îndrăzneţi Bjfft culanţi Şi acaparatori. G. N. Compot*» y , . .. N. «crvT* A * ■EOsaeeaMNaBHMflBttMaaEBta