Viitorul, septembrie 1919 (Anul 13, nr. 3446-3474)
1919-09-19 / nr. 3463
Anul al doisprezecelea No. 3463 —_________________ _ ABONAMENTE In țară ... . un an 60 Lei . . șease luni 30 Lei In străinătate , un an 100 Lei . . șease luni 60 Lei un număr v te hnú 40 Bani REDACȚIA ADMINISTRAȚIA STRADA EDSARD QUINET No. a .r.nPM1F1 noi, (Vis-a-vis de Hotel Capsa) si STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcția ni1 33, Red- fia și Administrația 40/23*13111 nsperarua Vineri 19 septembre 1 h9. ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei lft ți la toate Agențiile de publicitate t Tratatul de la Saint-Germain, semnat în ziua de 10 Septembrie, a mai întins regimul păcii până la hotarele răsăritene ale Poloniei, ale Ceho-Slovaciei, ale Republicei austriace și a resolvit problemele puse între Italia mărită și fosta jumătate austriacă a Velandei Alenarchni. Judecată in întinderea ei geografică, opera păcii de curând săvârșită nu se ridică impunătoare, când mai rămâne decretat un regim normalpolitic imensului teritoriu de la Leitha până la gollful persic și fostului Imperiu țarist. Care se vede lucrarea diplomaților de la Paris înaintează încet. Di cel puțin pășește solid? Clădește durabili? Reprezintă continuarea politicii din timpul războiului? Nu . Pacea nu poate păși temeinic într’o țară cum este Ceho-Slovacia, când da la început i s’a răpit posibilitatea de a se consolida. Când prin clauza controlului minorităților s’a dat putința oricărui stat din Liga națiunilor a chema la baza justiției internaționale statele mici semnatare ale tratatului de la Saint-Germain pentru orice „infracțiune sau pericol de infracțiune“ la obligațiile de nevoe acceptate; când fin virtutea acestuiregít, Germania, odată intrată în societatea rațiunilor, ar putea sesiza acest organ suprem în favoarea supușilor cehi, de origină germană, din polemia, atunci nu se poate afirma că un asemenea regim favorizează liniștita desvoltare a unui stat nou, care spre a se întări are nevoe de autoritate iunăuntru și de prestigiu în afară.Prin controlul minorităților, impus Ceho-Slovaciei, diplomații de la Paris restabilesc în irealitate efectul legii Delbrück, ale cărei urmări zadarnic le-a înlăturat tratatul de la Saint-Germain. În adevăr, ori de câte ori în virtutea cesiunii de teritorii se efectuează și schimbul de naționalitate, se prevede în tratatul cu Germania că naționalitatea cea nouă se dobândește cu excluderea naționalității germane; cu alte cuvinte germanii, deveniți noui cetățeni ai statului cesionar (Polonia, Ceho-Slovacia, etc.) nu-și mai pot păstra și naționalitatea lor de origină, conform legii Dellbrück din 1913. Cum însă în virtutea clauzelor minorităților se dă Germaniei, ajunsă membră în Liga națiunilor, putința să provoace o imixtiuni internaționali in Ceho-Slovacia, aceasta înseamnă că statul german își va păstra, în mod indirect dar totuși efectiv, protecția asupra naționalilor săi de peste graniță așa cum îi prevedea legea Dellbrück. Prin urmare, Conferința de la Paris dă cu o mână ce a luat cu cealaltă. Dar tendința de a se slăbi Ceho- Slovacia nu se mărginește aici. In Convenția cu acest stat, semnată odată cu tratatul cu Austria,pe lângă clauzele de subjugare pregătită statelor mici, s’a mai reglementat și autonomia regiunii rutene din sudul Carpaților, unde s’a tras frontieră comună cu România. Ținutul rutean va avea o Dietă locală, care „va exercita puterea legislativă în materie de limbă, de instrucție și de religie precum, și în chestiunile de administrație locală și pentru orice altehhestiuni ce i-ar atribui statul cehV slovac”, va avea un guvernator numit de Președintele Republicei cehoslovace, și răspunzător față de Dieta. „Deputați ruteni’vor face parte din Parlamentul țării, dar nu vor vota decât dacă se tratează chestiuni, cari nu sunt de aceiași ordine ca acelea atribuite Dietei rutene“. (Cf. Le Temps din 12 Septembrie). Așadar, acești deputați au o capacitate legiuitoare diminuată. Prin asemenea măsuri Conferința împiedecă unificarea lăuntrică, înceurajează sevanatistruil și își arogă un drept exorbitant: acela de a decreta o constituție unui stat liber civilizați din mijlocul Europei. De aici urmează regimul ținuturilor rutene din Ceho-Slovacia în loc să țină de dreptul public intern al nouui stat,"face" parte din statutul iinernațional " și, deci nu se poate modificai decât toți asentimentul Puterilor de zi î’au creatÎ. Măsura înseamnă o tutelă și o permanentă imixtiune în legiferarea nouii Republici. Cu cât amestecul strein va fi mai pronunțat, cu atât opera de consolidare lăuntrică se va efectua mai greu și mai defectuos. Rămâne inexplicabilă asemenea politică față de interesele permanente interaliate, cari cer ca în locul Monarhiei dualiste să se ridice state viguroase, pe care înțelegerea să se poată rezima în viitor. A pune piedici națiunilor mici să se desvolte în complecta libertate și în idenitublinea suveranităței lor, înseamnă a cădi în această parte a Europei, amenințată de reînvierea unui Drang nach Osten, o temelie șubredă acelei politici, care trebue să-și continue și după pace Unitatea din timpul războiului. Altfel nu se pot culege în întregime roadele victoriei din 1918. -----------«IWWW—I zis robur esc .-f. X. Ziaru] „Adevărul“ se ridică cu violență contra candidaturilor liberale, când ele se recrutează dintre foști prefecți. Acest ziar spune pe drept cuvânt că un fost prefect de județ e prea bine cunoscut, așa, îincât reușita sa e aproape sigură. Din spirit de dreptate ne unim și noi cu protestarea „Adevărului“ căci dacă partidul liberal se va încăpățâna a se prezenta alegătorilor numai cu persoane iubite și cunoscute, care mai sunt șansele de reușită ale celorlalte partide 1 Pentru a fi pe placul „Adevărului“, care este organul oficios al d-lor Take Ionescu și Averescu, partidul liberal ar fi trebuit să se prestate în alegeri cu oameni necunoscuți. Pe tema aceasta, aflăm că d. P. P. P. Nesilescu va scrie 121 de articole ceva cam lungi în „îndreptarea“ demonstrând n ecou ? fi t ntiona i * ?. tc.a măisurei luate de partidul liberal. D. Grigore N. Filipescu contribue cu o pagină de istorie la istoria României moderne, arătând cum guvernele Țorei il mobilizează orii de câte ori vrea să se deplaseze din București. Constatăm că mobilizarea în ochii d-lui Gr. Filipescnu este o persecuție, cel ce-o suferă fiind o „victimă“, și mai constatăm cum, se teface istoria în epocile de ci,izi a unei țări ! Articolul dLlui Gr. Filipescu sfârșește cu amenințarea: „Voi merge la pușcărie, dar nu mă voi supune unei tiranii“. E începutul oare al revoluției republicane, anunțată cândva de un ziar bun prieten al „Epocei“? Să mai fie oare nevoi de a demonstra lipsa totală de orice simțire și înțelegere românească a feluriților Honigmani din la „Adevărul“? Credem că nu. Dar ca simplu document nu strică să mai facem încă o dovadă peste multele de până acuma: „De îndată ce a sosit la București reprezentantul Conferinței, d-l Brătianu l’a întâmpinat cu demisia sa. Câta vreme fusese între d-sa și Conferință o distanță de 2000 de kilometri se războia. De îndată însă ce Conferința a suprimat distanța, trimițând un reprezentant care să se puie la dispoziția d-lui Brăitianu, d-sa s’a derorat dându-și demisia”. Cei cari au inima înstrăinată și pregătit oricând gestul de „sărutmânat’ cum ar putea z vorbi altfel decât așa cum vorbesc, biciuindu-ne obrazul de rușinea lipsei de demnitate în care poate cădea inv ziar se Odată cu încetarea ostilităților s’a pus în discuție în Franța chestia duratei serviciului militar, dacă trebuue menținut în forma sa de dinainte — serviciu de trei ani — sau dacă acest termen dat fiind condițiunle economice zdruncinate de război, cari reclamă un cât mai mare număr de brațe, — n’ar trebui redus. In cercurile mai largi se înclină pentru o reducere — care bine înțeles se va adopta mai târziu când sentimentul păcei se va fi împlântat mai adânc în sufletul anumitor popoare, agresive. Cum această măsură ar comporta în tot cazul anumite riscuri, sa opinat că e bine de a se da viitorilor ostași o pregătire preliminară. In Franța o asemenea pregătire o dau societățile de preparație militară, care funcționează încă dinainte de război și cari au dat rezultate excelente. Aceste admirabile instituții n’aveau un caracter oficial și totuși numărul membrilor sport a an ca an. Față de rezultatele înregistrate până acum guvernul francez a depus pe Muzeul Camerei un proect care prevede educația fizică obligatorie. Rolul societăților de educație fizică Autorii acestui proect au plecat de la principii că dat fiind inferioritatea numerică a populației, calitatiea generațiilor este lucru principal, că trebue deci un tineret, sănătos, robust și bine înarmat prin încrederea ce o va avea în sine și care să muncească cu vigoarea fizică și spiritul de hotărîre. Până acum oficialitatea a făcut sforțări foarte slabe pentru a dezvolta aceste școli de sănătate și de voință, sforțări foarte slabe pentru a "dezvolta" o activitate întinsă și pe care o va lărgi încă și mai mult în viitor. Spre a cunoaște rolul ce-și propun să joace în viitor aceste societăți, un reprezentant al lui „Le Petit Parisien“ s-a adresat maiorului Adolphe Chéron, care este sufletul „Uniunei Societăței de Educație Fizică și Pregătire Militară“. D-l Chéron care a făcut campania și și-a reluat de curând -ostul de președinte de Societate, s-a exprimat cu privire la rostul viitor al acestor societăți, în modul următor : „Prima grijă a Uniunilor a fost de a reconstitui societățile care înainte de război erau în număr de două mii și cari au fost mai mult sau mai puțin zdruncinata de acest război”. Una din primele societăți reconstituite a fost acela din Saint-Hilaire, care a reînviat aproape a doua zi după fuga precipitată a geranilor“. Rolul societăților de pregătire militară In vederea acestei reconstituiri, d-l Oberon a lansat un apel clara și călduros, în care după ce a arătat că Franța are nevoie de o viață puternică și activă, aptă de lucru și bună chibzuială, punea următoarea chestiune : „Cine ar putea făgădui francezilor o eră de securitate de așa natură ca orice precauțiuni de apărare să devie inutile ! Mâine, ca și azi vor fi datorite de îndeplinit pentru libertatea și apărarea patriei. „Societățile de educație fizică] cari se armonizează perfet cu o* incultură intelectuală nu pot fi de ajuns încurajate „Oricare a»i legile militare de mâine și orimită vigilență va trebui să avem, durata serviciului militar va fi probabil redusă. La această măsură vor contribui motive de ordin conomic. Instrucția soldatului iestit însă mai complicată ea înainte ,h război, căci acesta a impus metod și specialități noi. Dacă cuisele l914 și 1915 au fost trimise repede în foc, în schimb, cele următoare, din cauza sumei de cunoștințe practica de care aveau nevoie, a a primit o instrucție mai lungă. „Pentru ca însă durata serviciului militar să poată fi redusă fără inconvenient, pregătirea militară trebue să intre în moravuri, să fie mai răspândită. Pregătirea soldatului de mâine „Ne vom inspira și din lege, însă ideile noastre generale sunt acelea care au fost expuse de unul din memmbrii Uniunei colonelul Converset. Ținta noastră este antrenarea generală a cetățeanului înainte de încorporare,deci, economie de timp. Tânărul soldat astfel antrenat va învăța repede partea tehnică a meșteșugului. Societățile noastre vor trebui orientate așa fel ca să se ocupe aproape exclusiv de această pregătire fizică și morală lăsând armatei numai partea specială și procedeele de manevră“. Soldatul de mâine PREGĂTIREA MILITARĂ viitoare a Franței Holul societăților de educație fizică — NOTE EDITURA OFICIALĂ . Pe lângă Casa Școalelor s-a înființat un întreg serviet și de editură, care este menit a veni în ajutorul scriitorilor români. Această editură de stat, pusă în mișcare de oficialitatea ministerului ese instrucție exercitată de o comisiune permanentă de profesori universitari este menită a încuraja pe scriitori, a-i recompensa bănește și ai scoate de subcaptațiile editorilor neoficiali. Intențiile sunt astfel din cele mai lăudabile. Dacă va domni un larg spirit de nepărtinire, dacă se va cerceta cu o fixtivitate și atenția lucrările ce vor bate la poarta vieței... tiparului, atunci deștem că această editură oficială va fi o adevărată binefacere pentru scris ori. Cum nu ne îndoim de prezența acestui spirit de discernământ și de dreptate, în sânul „sovietului“ ce va distribui bunătățile, credem că scopul urmărit prin crearea editurii oficale va fi în parte atins. Este adevărat că astăzi condițiile de editură sunt schimbate și că nu se mai plătește o capodoperă cu câțiva lei, cum au fost plătite, pe ci, unele producții de ale lui Caragiale de către librarul Ilaiman! Dar cei cari n-au reputații formată, sunt și astăzi, la discreția editorilor negustori, cari, sau nu editează pe un „necunoscut“, ce poate avea talent adevărat, sau cumpără prea pe effem producțiile literare. Statul nefininl negustor, va servi astfel ca un admirabil mijlocitor între glorie și avere, între nemurire și recompensă materială. Așteptăm astfel cu încredere roadele bune pe care editura oficială le va da, pentru idesvoltarea acelui mic lucru ce se chiarnă „un talent“! Petronius PROFET D l Take Ionescu care are o deosebită predilecție pentru mărturiile celor decedați, dă mandat unui amic de a vorbi în numele său prin ,„Ro mănimea“ de unde aflăm că d-sa ar fi făcut Reginei Elisabeta o sutmă de proorociri misterioase, fatale și extraordinare. Una din ele privește „cascada tronulorf‘ care desigur va fi făcut mare bucurie Carmen Sylvei! Dar d. Take Ionescu fiind în mod oarecum congenital și ereditar veșnic dispus i spre compromisuri și transacții, se oprește la soluția unei republici monarhice sau a altei monarhii republicane. Iată formula la care s’a oprit geniul profetic al d-lui Take Ionescu, geniu, care evident este superior darului de prezicere al „Femeii cu barbă“, și al elevelor lui Mehmet-Ali ce ghicesc viitorul în cafea, în palmă, cu fasole și cu cărți de joc: „Fumat monarhiile cari nu sunt în realitate decât președinții de republică hereditare, au șanse să scape de această teribilă cascadă“, etc. Dacă cineva, poate fi contrariat de aceste profeții sinistre, fatale și minunate, acela e numai d. Miile, care de mult profetizase regimul republican cu domn pământean. Dar aceste ipostase ale d-lui Take Ionescu, de magnelisar, cartomanciar și prezicător, aruncă lumini de teatru peste un personaj care la rampă voia să joace un rol de om serios. S ECOURI e știe că după anexarea Alsaciei și Lorenei de către germani, nouii stăpâniror au încercat să șteagă orice urmă de amintire franceză. Așa bunioară poștalul catedralei din Metz care data de pe vremea lui Ludovic XV a fost dărâmat și înlocuit cu altul în stil gotic în ansamblul căruia figura și Mântul Dariei pe care autorul îi reprezentase sub chipul împăratului Wilhelm. In ziua intrărei trupelor franceze la Metz, un franz a atârnat de gâtul profetului-împărat o placardă pe care era scris «Sic transit gloria mundi». Astăzi autoritățile franceze au hotărât ca aceste cuvinte să fie săpate pe statuca împăratului care va continua să reprezinte mai departe pe profetul Daniel care i-a purtat atâta ghinion. n timpul războiului, francezii construiseră pe câmpii lui Marte mai multe ascunzători subterane în beton, pentru a-i pune în adăpostul bombelor germane. Astăzi ne mai fiind nevoe de ele, subteranele au fost aruncate în aer cu dinamită, iar terenul destinat instrucției trupelor din Paris, a fost din nou nivelat ca mai nainte. Î Se știe că Geneva a fost aleasă în unanimitatea delegaților marilor puteri, ca sediu al „Ligei Națiunilor“. Aci se vor judeca dar pe viitor toate conflictele ivite între popoare, aci va fi reședința păcei universale și tot aci se va pune la cale și pedepsele pe care le vor merita țările nesupuse. Pentru ce însă Genova s’a bucurat chiar de’a primul scrutin de unanimitatea voturilor? Desigurr fiindcă Genova aparține unei țări care nu mai nutrește nici o ambiție teritorială și fiindcă orașul Geneva, unul din cele mai liberale și civilizate centre europene, s’a arătat totdeauna rebel ideilor de servilism și mai ales roetoadelor germane care au năpădit aproape întreaga Elveție. Situată aproape în centrul Europei, Geneva îmbrățișează ambele maluri ale lacului și de pe înălțimea colinelor sare privește până departe cunba râurilor din apropiere. Natura prezintă aci un pitoresc unic iar poziția sa geografică și importanța sa istorică, atârnă și mai greu în balanța europeană în care se va cântări în viitor dreptatea fiecărei națiuni. Un istoric elvețian, Rudolf Rey, spune că Geneva este centrul cultural în care ideile elvețiene au putut căpăta o valoare generală. Astăzi dar se va putea spune că aceleași idei, au atins o valoare universală. Istoria Genevei este o adevărată revendicare eroică a principiilor care trebuiau să consacre dreptul omului, al cetățeanului și al conștiinței, scrise primele principii umanitare față de prizonierii de război și răniți, de unde mai târziu avea să ia naiștere idei a „Cruzei roșii“. Unde va fi sediul „Ligei Națiunilor“ Iată motive pentru care Geneva merită cu drept cuvânt să fie aleasă ca sediu al „Ligei Națiunilor. Locul destinat ligei însă, nu este Geneva propriu zis ci împrejurimile sale imediate la nord de oraș sau mai bina zis terenul de pe malul lacului cuprins între satele Genthod și Versoix pe care actualmente se găsesc trei mari proprietăți și anume Saussure, Pourtaks și Bartrooloni. Caracteristic însă, este faptul că aceste trei proprietăți își au și de istoricul lor și că aci aur locuit pe vremuri cetățenii celebri ai Genevei ca JArrn Luiii, Charles Bonnet, Horace Benedict, De lat Rive, precum și Jean Luis Salatoni diplomatul dela Curtea Regelui Ludovic XV care a adus Franței atâtea servicii importante că Regelie îi dăruise domeniul cu castelul ce aparține astăzi familiei Poitales. Iată dar ce va fi mâine sediul „Litibei Națiunilor“ — un adevărat rai pământesc, un peisaj luminos în care s’au perindat atâtea meditațiuni umanitare și care în fața măreției Alpior și a lacului Geneva în fundul căruia se desena silueta Genevei, aveau să creeze pentru mai târziu drepturile acestui colțișor de pământ ca să reclame onoarea de a adăposti pe cei cari năzuiesc să desăvârșească priprcipiile dreptului internațional și să stabilească pentru totdeauna pacea între oameni. DUPĂ PACE „Lisei Natiunilor“ Cîteva date istorice asupra orașului Geneva și împrejurimile sale # După ce au rezolvat toate marile chestiuni de la ordinea zilei, ziarele franceze se ocupă acum de viitoarea modă femenină. Ziarul «Excelsior» publică în privința aceasta o anchetă făcută prin marile magazine parisiene. Croitori celebri ca Poiret, Paquin, Worth, Jenny, Premet etc. și-au spus părerile lor asupra modei de mâine. Care va fi această modă însă nu se știe de oarece părerile sunt foarte împrțite. (Ție știe că în vederea estenirei traiului, camera sindicală de domfecțiuni din Paris a hotărât fabricarea de costume bărbătești, care vor fi vândute cu prețul de 410 lai. Stofa acestor costume furnisată de fabricele din Houbaix a și sosit la Paris. E vorba ca până în luna Octombrie, camera sindicală sa pună la dispoziția populațiunei din Paris 500.000 de costume. Ziarele anunță că guvernul german se gândește ca «Zepelnurie» rămase disponibile, să le întrebuințeze pentru poșta aeriană pe care vrea s-o înființeze între Germania și Italia. In loc de bombri vigoare, Zepelinuriie germane vor transporta cu ele de data ama, scrisori, pachete poștale și poate chiar ceva contrabandă alimentară. Un istoric al orașuli Geneva Pe la finele evului mediu, Geneva era un orășel foarte animat și în plină prosperitate. Bâlciurile sale renumite atrăgeau din Franța, Germania, Veneția și Genua o mulțime de negustori. Dar mai mult decât bâliciurile sale, ceea ce atrăgea pe străini la Geneva, erau libertățile de care se bucurau cetățenii ei și pe care Episcopul Adhemar le formulase în anul 1385 într-o carte rămasă celebră. Libertățile acestea însă supărară pe ducele de Savoia, care pentru a se răzbuna, mută snâlpiurile Genevei mai întâi la Bourges iar apoi din ordinul lui Ludovic XI la Lyon. In modul acesta orașul începu să sărăcească. Când însă ducele de Savoia propuse Genevei umilise să-i cedeze o parte din dreptul de suveranitate pentru a-i reda bâlciurie,Consiliul general al orașului, răspunse că ei nu pot face jurământ de credință nici unui prinț străin și că preferă să trăiască săraci și liberi, decât bogați și sclavi. Orașul ideilor liberale Un secol mai târziu Jean Calvin avea să găsească în Geneva acelaș spirit pentru ideile liberale și aceiași hotărîre pentru sacrificiile necesare păstrării acestei libertații- Principiul libertăței conștiinței pe care Geneva îl proectă pe întreaga omenire, făcu din orășelul elvețian, cabbala unei idei care trebuia să se opună Romei papale. A fost un adevărat miracol că Geneva a putut rezista multiplelor tentative ale puternicilor Duci de Savoia. Se pare însă că și atunci ca și acum, principiul că dreptul este mai puternic decât forța, era tot atât de adevărat și trăia tot atât de viu în conștiința oamenilor născuți liberi. Jean Jacqueis-Rouseau, care se intitula cu mândrie „cetățean al Genevei“ găsind inspirația faimosului său „Contract social“ care avea să cadă ca un trăsnet pe vechea alcătuire politică a Etiopei. Și tot aci Rousseau [simpilii Din cine se compune.—Lucrările ce va avea de executat. Pe lângă ministerul lucrărilor publice s’a instituit o comisiune cerebrală a porturilor cu următoarele atribuțiuni: a) Studiarea tuturor chestiunilor relative la regimul, amenajarea și utilarea tuturor porturilor maritime și fluviale ale Românei ; b) Examinarea tuturor chestiunilor relative care i-ar fi supuse la Examinare de către ministerul lucrărilor publice ; c) Pentru îndeplinirea însărcinărilor de sub: a, comisiunea are cele mai întinse atribuțiuni, urmând a studia și a face propunere ministerului în toate chestiunile relative. In comisiunea murală a portarilor ministerul lucrărilor publice a numit pe d-nii A. Saligny, președinte de onoare; ing. inspector general Gr. Cazimir, președinte; I. Boambă, jurisconsult, Vinti,1 Brătianu, ingineri inspectori generali I. Jonescn, G. Popescu, N. P. Ștefănescu, I. Venert, P. Zaharîal De, inginer C. Bușilă și comandor Popovătz. Vor mai face parte din această comisiune centrală câte un delegat al ministerelorr de interne, externe finanțe, industrie și agricultură, președinții cămărilor de comerț din București, Galați, Brăila, Constanța, este un delegat al directiuinei generale c. f. r., al consiliului ntephnic superior, al uniunei industriașilor și al uniunei armatorilor. Pentru porteri în Galați, Brăila și Conștiința se institue câte o corni Umikn n \m. O telegramă p, anunță că dirijabilul ..Bodensee“ va fi aftcrat la serviciuil aerian înființat între Berlin și Stockholm. Cu acest dirijabil d. Eduard Hessey corespondentul din Germania al ziarului parizian „I>3 Journal” a văzut Germania de sus, străbătând distanța Berlin-Friedrichshafen, cursă pe care acest dirijabil o făcea regulați. D. He’sey publică impresiile asupra acestei interesante călătorii. Din capitala Prusiei și până la lacul Constanța (Boltenssc)eete o dispută în linie dreaptă de 700 kilometri.Ziaristul s-a îmbarcat la ora 9 dimineața și a aterizat la 3 după amiazi după o călătorie de șase ore, efectuată în condiții favorabile, ceia ce înseamnă o viteză mijlocie de 115 km. pe oră. Dirijabilul nu este, spune ziaristul francez, un mijloc de locomoțiune mai sigur decât avionul. Experiențele repetate făcute în Germania înainte de război pentru a introduce acest nou mod de navigațiune au fost din cele mai nenorocite. Cu toate aceste decepții însă, publicul a păstrat entuziasmul pentru dânsul și își dispută onoarea de a ocupa un loc in Zeppelin- Zeppelinul care trecea în ochii săi ca un simbol și o revășie a victoriei, rămâne în mijlocul înfrângerei, oarecum ca o frântură a orgoliului național. Iată de ce lumea își reține locurile pentru Zeppelin cu câteva zile înainte și de ce costul unui bilet s’a urcat de două ori într’o săptămână. D. Helsey l’a plătit cu 600 mărci. Zeppelinul este un monstru impunător, de o capacitate de 20.000 metri cubi. Are o lungime de 120 metri și o forță de ascensiune de 15.000 kgf. In loc de învârtitoare nava aeriană are trei elice separate acționate de motoare, izolate fiecare într-o mică casă. Nacela pasagerilor care e unită chiar cu corpul balonului, e o mică cușcă de lemn și tasta montată pe o armătură de aluminium închisă cu geamuri de mica, în care nu sunt practicate decât niște deschizături foarte strâmte. Dealungul pereților sunt instalate fotele de răchită capitonate. Grație unui dispozitiv foarte simplu se adaptează la fiecare km câte « ouwâ óosta de primitivă, suficientă însă pentru a lua o gustare asemănătoare acelor ce se servesc la drum: sandvișuri, sardele și prăjituri. In interiorul zepodinului circulă ca iîtr’o sală. O hartă și un altimetru sunt unica distracție a călătorilor. Mai este o cantină pe care o ține un șef-chelner și anumite comodități, grație cărora omul poate imita până la capăt... indiscreția păsărilor. Instalația de altfel nu e de prisos, căci — observă ziaristul — vântul legănând teribil nava, vezi aproape la fiecare sfert de ceas, ridicându-se și fugind repede câte o nenorocită cu fața mov, pe care o chinuie boala de mare. D. Hersey descrie Prusia văzută de sus ca pe o mare câmpie cenușie și stearpă, săracă și ingrată, aspră și tristă, un adevărat colț de țară dezmoștenit care dă impresia unei vieți aspre, lipsită de bucurie, a unui orizont monoton și plin de melancolie, făcut anume pentru a înăspri caracterul acelor ceru contemplează. Marile terenuri nisipoase par făcute anume pentru a construi tabare. Acest peisaj neoepitalier pare că e creiat anume pentru ■'a A aspirat neamului ce-i locuiește un avânt instinctiv și imperios către altceva. Oamenii ei se nasc pe un astfel de pământ n’au altă menire decât de a jefui aiurea, ceea ce le procură plăcerea vieței. Invidia și strășnicia par că se desprind din chiar acest pământ golaș. Era deci natural ca locuitorii unei astfel de regiuni să devie, în decursul veacurilor, niște briganzi, gândindu-se mereu că la vecini, fructele, grâul, fluviile și arborii râd. Marile mizerii fac și pe marii ambițioși. E lesne de înțeles visele de cucerire pe care le-au rumegat prusienii în timpul cât au fost închiși pe pământul acesta ostil oamenilor. E explicabil că dânșii au căutat să se răzbune pe fericirea altora și că au nutrit un orgoliu absurd de parvenit în epoca lor de prosperitate ca o revanșă pentru privațiunile care i-au umilit atâta timp. E explicabil de asmenea că au căutat să-și extindă poftele de dominație, mai mtili asupra propriului lor neam și apoi asupra populațiilor străine. Diar și aspectul nu e mai plăcut totuși penagiul Saxoniei diferă. Văzut de sus Leipzigul se preiimtă ca un vast oraș cu alee largi și reci cu coșuri de uzină, cu tramvae și cu mahalale murdare. Saxonia are înfățișarea tristă a unei țări industriale, nu prezintă insă pustietatea Prusiei care nu se aseamănă cu nimica de nicări. Saxonia este totuși o țară făcută pentru oameni. Pe măsură ce Bodensee înaintează spre sud, peisajul se schimba. Nurembergul apare cu casele sale de cărămidă roșie. — D. Helsey remarcă că e primul francez ce trece deasupra lui.— Totul pare calm. „Trecem deasupra unei câmpii grase și blonde, mărginită de păduri și trăiată de cotiturile cochete ale râurilor cristaline. Se zăresc dealuri făcute anume pentru vița de vie care strălucește în razele soarelui. Germania de pe malurile Dunărei se deosebește mult de Prusia. Ar fi mai simpatică dacă n’ar fi și ea dominată de aceasta din urmă. Așa orașul Ulm se înfățișează cu cazărmile sale dreptunghiulare și masive, care-1 desfigurează cu tóin] și în a căror curți Reichswehrul se exersează pentru Prusieni. Ai impresia că te afli în aceiași țară militarista lucra ce-1 constați și mai line la aterisare. Stăpânii veniți de la nord au fasonat acest popor meridional după calapodul prusian, așa încât azi nu există nici o deosebire între: Bavaria, Wärtembergul, Prusia, Suabia, Franconia și Brandenburg. Grație politicei aliaților acestea vor rămâne simple nume ce nu vor mai deștepta nici o amintire de state independente. Cu tot respectul pe S3 datorește trăitului de la Versailles, înehee di Hersey, tolerarea acestei stări de lucruri constituie o mare greșală“«