Viitorul, octombrie 1919 (Anul 13, nr. 3478-3506)

1919-10-27 / nr. 3502

Anul al doi­spre­zecelea No. 3502 29B&Ü1 In țară . , In străinătate ABONAMENTE . un an 10 Lei , un an 100 Lei un num­ai vtch­m­ 40 Bani ș­ase luni 30 Lei ș­ase luni 50 Lei REDACȚIA .STRADA EDGARD GUINET No. 2 s. (Vis-a-vis de Hotel Capsa) „ 'Telefoanele:_Direcția Bl/23­ Redacția și Administrația 49/2-trdl 3/d­ ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 ANUNCIURI COMERCIALE Luni 27 Octombrie 1919 Se primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei 17 ți la toate Agențiile de publicitate /freiéi fe-’ - - - £~áiírü!^­ ROMANIA și • Bissau! Suprem iKtfE^^sasszassaam saaas Consiliul suprem ^ trimis o nouă notă României, concepută de data a­* 1 * ceasta în termenii cei mai amicali/ S’a părăsit vechiul ton inspirat din­’ tr’un simțământ de nedreptate și pu­­­țină condescendență față de un cola­borator care făcuse și continua să fa­că mari jertfe pentru cauza comună. Dezacordul dintre noi și aliați era de două feluri: întâi, imposibili­tatea de a semna clauzele din tratatul cu Austria care aduceau o gravă atin­gere suveranității și independenței statului român, precum și știrbirea drepturilor noastre teritoriale recu­noscute și consfințite prin tratatul de la 4 August 1916 privitoare la Banat și la frontiera vestică dinspre Unga­ria. Când am fost invitați să semnăm clauzele de robire politică și econo­mică, de­sigur că Consiliul Suprem a pierdut din vedere că România era un stat independent. Mai mult chiar, faptul că în preambulul tratatului de la Saint-Germain se condiționa — in­­vocându-se fantoma lui Bismarck — independența noastră de neiscălirea stipula­tiunilor relative la minorități, tranzit și libertatea comerțului, do­vedește cât de greșit era punctul de vedere și ce politică surprinzătoare inaugura Consiliul Suprem , pentru viitorul lianei. Al doilea litigiu nu avea­­ de fapt o bază real­ă și privea consecințele fi­rești ale celui de-al doilea război al nostru cu Ungaria lui Béla Kun. Con­siliul Suprem nu a înțeles nici acțiunea României, nici serviciile făcute cu jertfe proprii pentru cauza Antantei și tot­odată a civilizației, stârpind fo­carul bolșevismului de la Budapesta și indirect dând o lovitură morală bolșevismului rusesc care intră puțin după aceea în agonie. O scurtă recapitulare a faptelor ne va pune în măsură ca să pricepem mai bine împrejurările în legătură cu ultima notă. România, simțindu-se nedreptățită, delegația noastră, în frunte cu primul ministru a refuzat să semneze. Gu­vernul­ a demisionat, rămânând ca țara sa se rostească prin cele dintâi alegeri cu stragiul iun­versa­ ț asupra regimului în care vrea să trăiască neamul românesc reîntregit în viitor. Prin retragerea cabinetului Brătia­­nu și alcătuirea unui guvern neutru în vederea alegerilor, reese că vechiul punct de vedere al României rămâ­ne în ființă până la rostirea poporului prin vot obștesc. Politica de rezis­tență, adică de apărare a neatârnă­­rii noastre politice și economice din orice tendință de robie, este astăzi urmată în vechiul regat de masele populare, iar în provinciile dezrobite, de sufletul neamului întreg trezit la unire și la libertate.­­ Statele aliate pare să fi înțeles a­­­tituidinea delegației îvoastre la Paris și hotărîrea guvernului român de a lăsa țara să întărească sau nu punc­tul de vedere exprimat. Notele care s’au trimis României de către Consi­­­­liul Suprem, destul de violente, au privit numai litigiul Budapestei. Insă, fiecare din statele care sunt repre­zentate în supremul sobor au ținut să­ se desolidarizeze de orice agresiune injustă­ și inutilă, și pentru acest cu­vânt notele n’a­u sosit. Atunci a fost trimis de Clark ca să se informeze și să lămurească apoi Conferința, și a­­cest procedeu a fost atât de nimerit în­cât astăzi s’a socotit din nou ne­cesar ca d. Clark să se reîntoarcă la Budapesta pentru o cât mai bună o­­rientare asupra viitorului regim al Ungariei, iar trupele române, a căror acțiune, contrazicea la început ve­derile celor patru, au fost rugate să-și prelungească ocupația în Un­garia. D. Clark ne-a dat dreptate. Consi­liul Suprem a recunoscut rolul și ser­viciile aduse de România care nu a refuzat o clipă să se pue pe teren de discuție fie în ceea ce privește prada de război care i se cuvenea, fie în restituirile sau reparațiile care vor fi i­­nventariate și scăzute din partea cu­ i ■venită nouă asupra­ despăgubirilor* i generale. In afară de unele amănun­te, în acest dezacord, dreptatea noas­tră a eșit complect la lumină. Consi­liul Suprem a revenit în o justă con­cepție, și această recunoaștere n’a făcut de­cât să sporească armonia și cordialitatea relațiilor noastre cu Antanta. Astfel se explică tonul ami­cal al ultimei note care se raportă la singurul litigiu rămas în ființă, privi­tor la clauzele din convenția specia­lă asupra cărora va avea să se pro­nunțe țara prin vot obștesc. Cu acest prilej trebuie să amintim că situația României diferă de a ve­cinilor noștri, deși noi la Paris ne-am făcut purtătorul de cuvânt al tuturor statelor mici. Dacă unele din ele au semnat sau vor sfârși prin a semna nu­ vor întârzia însă să ne dea în­treaga lor aprobare. Deși Serbia n’a apărat la Conferință punctul nostru de vedere, a recunoscut însă in ur­mă dreptatea lui și criza de guvern de la Belgrad s’a produs tocmai pe a­­ceastă temă. Chiar dacă Serbia ar semna, ceea ce se petrece însă pe tă­­rîimii economic în această țară nu face decât să confirme vederile noa­stre și să ne întărească rezistența. Am spus că situația noastră diferă de a celorlalte mici state care au semnat, in adevăr, România își are de >­00 de ani existență proprie de stat și este de 41 de ani un stat de­plin suveran și independent. Noi nu ne-am pierdut ființa politică și națio­nala nici chiar când Mahomed cuce­ritorul ori Suliman Magnificul ajun­geau până la porțile Occidentului a­­menințându-i civilizația sau când Un­garia era pașalâc. Multe din țările care au semnat­ Convenția specială,­­își pierduseră pentru multa vreme ființa politică, și au­­ reînviat abia a­­cum prin victoria finală. Dacă avem cuvinte să fim pe de­plin,mulțumiți de felul­ cum a fost re­zolvat litigiul cu Budapesta, nu tot astfel putem spune de dezacordul pe chestia clauzelor privi­toare la mino­rități, tranzit și comerț, față de care Cons­­ul își repetă punctul de ve­­dere. De altminteri noi care n’am în­cetat de a nădăjdui că și pe acest li­tigiu se va recunoaște în cele din ur­ma dreptatea cauzei noastre, știm că această soluțiune nu va putea veni din partea Consiliului suprem, ci din partea Antantei, cu care acesta nu trebue confundat. De altminteri prin boala Președin­telui Wilson, Consiliul de patru și-a micșorat și numărul, și puterea de so­luționare. Ultima notă e explicabilă din acest punct de ve­dre. Concepția eronată de până acum, izvorâtă din izolarea și sfera de interese proprii, nu putea să se modifice în urma des­­com­plectării, Consiliul suprem se află l­a un punct mort când nu mai poate nici face, nici desface. Iată cum se explică faptul că el își menține și-și repetă punctul de vedere în privința convenției speciale. Relativ la făgă­­duelile ce ni se fac în cazul semnăm clauzelor de robie politică și econo­­mică, care sunt incompatibile cu felul nostru de a înțelege neatârnarea și de a iubi libertatea, socotim că consi­liul suprem nu poate eși din dilema grea în care se află. Persistând în ve­chea concepție și în premizele sal­e eronate, nu mai e în măsură să schimbe nimic chiar da­că fugä dne­­ștet — după cum dacă ar căuta să-și schimbe politica și să se acomodeze concepției democrației- mendrele,­­ ar însemna că recunoaște singur teme­liile de nisip ,pe care și-a clădit ope­ra, și iarăși nu mai e în măsură să isprăvească nimic. III­ Zi Ziarul „îndreptarea" protestează contra măsurilor luate de j­uvern, adevărate terorisări, pentru a îm­­­pedica țărănimea să vință la oraș, pentru a face revoluție sub coman­de generalului Averesén, Cocea, Alis­o și ceilalți. Pentru a completa protestările „Indreptarei“ trebue să spunem că și ploaia care nu mai vrea să înce­teze — de care nu puțin e vinovat­ guvernul de generali — este una din­ cauzele că revoluția va fi de nevoc amânată. De altfel reușita revolu­ției era compromisă prin lipsa din țară a d lui Gr. N. Piiipescu, mare maestru de ceremonii în revoluțiile de operetă ! Constatăm că toată apărarea pe care o face d. general Avo­rose­ti prin feluriții săi prieteni și prin ziarul său cu privire la dovedirea că era hotărât a face pace cu Nemții în 1916, se reduce la următoarele ar­gumente : Pe acea vreme și raporsatul Mor­țun, di-raci dr. Angelescu și I. Duca, ziceau „să dieta Dumnezeu să ne meargă mereu tot așa da bine eram ne-a mers până acuma în Transil­­va­nia“. De aci se vede că acești fruntași liberali­­ erau pentru o pace pa­vată ! Un proverb vechiu latinesc spune că Jupiter când vrea să piardă cineva îi ia mințile ! O telegramă recentă anunță că locuitorii insulei Helgoland cer Con­ferinței plăcei autorizația ca prin­­tr-un plebiscit să-și manifeste inten­­țiunea de a trece sub do­mina­ți­unea engleză. Aceasta va da naștere unei chesti­uni a Helgoland­ului, căci Germa­nia, sau mai bine zis Prusia, nu va primi bucuros ca drapelul englez să fâlfân din nou pe­­ stâncile roșietice ale insulei, cedată­ Genua­niei la 1890, acum douăzeci și nouă de ani. Cum a fost cedată insula Cesiunea aceas­ta, consimțită în­­tr-un mod imprudent de lordul Sa­lisbury, a fost uinul din primele suc­cese ale politicei navale dusă de Wilhelm II. Canalul maritim de la Kiel la îm­bucătura Bibei,­i era atunci pe bună cale de terminare și oficiul naval din Berlin­stk­rnia pe lângă împărat ca să obțină de la cabinetul englez — chiar cu prețul renrunțărei drepturi­lor Germaniei asupra­­ Zanzibarului, — retrocedarea stâncei care domină așa de bine golful german. Un singur om a semnalat șefului guvernului englez consecințele înde­părtate — dar sigure — ale greșeli care se săvârșea: ministrul Dane­marcei la Londra. Dar lord­ul Salis­bury n’a ținut seama de acest sfat. Răzbunarea germană a urmărit însă pe­cmragiosul și prevăzătorul danez, și ministerul de externe din Berlin a avut curagiul să ceară, și a obținut, permutarea diplomatului da­nez de la Lond­ra. Ce este Helgolandul ? O insulă Len­g­ir­ală, de 1500 me­tri și o lărgime de 950, cu o popula­ție uam de 2000 locuitori, împreună cu garnizoana, compusă diin tunari germani și din personalu­­l stațiunei de torpiloare și submarine. Populatiunea civilă nu trece de 1500 de oameni, aproape toți pescari sau închirietori d­e case, pe timpul­­ sezonului de băi de mare. Plebiscitul, dacă se va hotărî, nu va fi deci niel lung, ruici complicat. Lumea se întreabă însă cum au pu­tut Helgol­andezii să-și manifeste intențiunea de a se reîntoarce la na­ționalitatea engleză, pierdută de 30 de anii, când au în insulă polițișt­i, tru­­po își comandament german? Se știe ce se perfora în Dantzig, Silezia­ de­­sus și Slesvig, și prin ce precedenri guvernul din Berlin înțelege să­ în­chidă gura celor ce vor să renunțe la naționalitatea prusiană, cea politică navală a Germaniei. Canalul Ki­s’ nu va mai putea sluji pentru scopuri militare. Helgoland­ul nu a dob­ât­ la "5 kilometri "­­­e Ouxtra­­ven, care domină gurile Elbei și, prin urmare, vestibulul canalului mari­tim. 55 de kilometri nu e încă o die­ta a­ doi­a catre tunurile de pe insulă să poată trage asupra vaselor­ de războiu cari ster servi de canal. Dar, cu progresele armamentelor’, aceeas­ta poate să fie posibil înt­r’un viitor nu prea îndepărtat. De arena opinia publică franceză ar dori ca insula Helgoland să t­rea­­că din nou în stăpânirea Engliterai, aliata Franței SUPREMAȚIA MARILOR ffl­arttorul Genii­: unii ieliilais tocitorii înșisîră Hilgolisnd, Imgdrtjnîă bază rsanului a Germaniei, ce? prin pi ®­ibiseif trecerea sub estish­esâ. Ci. ’.33! Misiunea engleză Curagiul celor câte­va sute de pes­cari din Helgoland se explică pro­babil prin prezența misiunei engle­ze în insulă, însărcinată­ să contro­leze desarciarea fortificațiilor, con­­form cu clauzele navale ale trata­tului din Versailles. Opinia publică engleză se miră că Anglia n’a profitat încă de m­eteoria sa, pentru a pune diin nou mâna pe micul Gibraltar german. La aceasta este răspuns, că guvernul a avut a­­ceastă intențiune, dar că unul din a­­liați, invocând aplicarea unei decla­rații celebre, s’a arătat puțin favora­bil cedărei pur și simplu a insulei dă­ stre Englitora. Consecințele trecerei ss zmasanismEsaaepEBB aaasaaKB?:^ sebiss insulei la englezi Dacă jdebiseim­] se va organiza și insula Helgoland trece din nou ab suveranitate • «•­.­­4. consecin­țele vor­ fi inse:... pentru viitor- HOTE bsbctss5z.sek!8íi a sscifâf? fie miles0 Din inițiativa d­lui Botez, inspec­tor al învățământului musical, și cu devotamentul unui comitet, din care fiecare menite a pune bunăvoință,­­s’a constituit o societate cu scopul de­ a răspândi­­ straturile largi ale poporului gusi­al pentru arta cân­­tulu­i. Această nouă societate are ros­tul și utilitatea ei, deci nimic nu este mai propriu pentru solidarita­tea­­ cetățenilor decât întrunirile lor cu scopuri destrnteresa­t, al cui lavorul un­ei arte. Și muzica este arta cea mai democrati­­c.. Ea are­re vocabular propriu, nu are specialități senti­mentale, ci ev :­ă în liniile largi ale cadenței ritm­a vieței universale, a­­dâncimea s­­­pantelor profund o­­moneș­ti și adâncurile de durere și de veselie ce colorează momentele suc­cesive ale sufletului nostru. Este atâta de adevărat că arta este cimentul Solidaritatea încât țări­le unde există mai mult acest senti­ment util social, sunt și acelea unde ființează mai cu spor societățile mu­­zicale de tot felul. E de ajuns să ne reamintim socie­tățile din Belgia, unde fiecare cor­porație de meseriași are și o orche­stră proprie. Să ne reamintim de so­­cietățile corale din Germania, pent­ru a ne da seama de mediul cum se în­țelege la n­eamurile unde iubirea în­tre cetățeni este desvoltată, nevoia cu­lturei muzicale prin înființarea de societăți. Aceste fapte ne duc la înclucarea că o nouă societate muzicală este per­fect de bine venită pentru a croia și la noi căldura aceea sufletească­ și avântul spre idei pure, care pregă­­tește atât de bine Solid­aritatea cetă­țenească și buna armonie între fiii a­­celui­ași stat! Polronius Domnul total Primim spre publicare următorul articol: Rătăciții ce se perindă pe la cur­țile marțiale acuzați de fals în acte publice, invocă, pentru a smulise ju­decătorilor achitarea, bravura iar pe câmpul de luptă, „întrebați soldații“ zic ei. In anchete de felul acesta, solda­ții, indulgenți, iertători, gata să uite orice suferinzi trecute cu bine,­ sunt totdeauna de partea vinovaților. De­pinde însă mult și de felul cum li se pune întrebarea: — „A fi primit solda?“ — „Primit, să trăit…“. „h"ați primit solda?“ — „N’am primit să trăiți!" Domnul general naiv cât un corp de armată, speră să facă diversiune uzând de argumente ce înduioșază tot­de­auna pe bravii negustori cari al atuesc curțile cu juri. Domnia-sa ia piciorul după camarazii de mai sus și ne propune să întrebăm pe o­­fițțeri. Să întrebăm ofițerii!... Pe oanH f Pe, cei năpăstuiți sau pe cei favori­zați de domnia­ sa? Pe cei, la avansa­rea cărora se opunea cu riscul de a demisiona sau pe cei de teapa lui Un­­tel et C­nie? Pe cei cărora le a în­trerupt cariera pentru un picioruș de femeia ridicat la înălțimea seve­rit­ații­­i­ sale sau pe cei cărora le-a acordat ranguri și onoruri pentru că în numele d-sale îndemnau oamenii sub arme, așeza­ți în careu să-și moa­ie mânecie în sângele ciocoilor f D. General pretinde că a apărat pas cu pas pământul țării. Oricine e dispus să-l creadă. Cum se împacă înnă această declarațiune solemnă cu repetatele negocieri de pace și mai ales cu graba de a ceda marea și m­unta țării? Și cum s’a întâmplat de n’a uitat să ceară de la învingător cu această mică ocazie, căldările sa­le de aramă. Victoria1 Vict­oria ne-a dat-o credința nestră­mutată a regelui și a reginei in pî­­­tere­a și dreptatea neamului. La vict­orie a contribuit în largă parte înțelepciunea și iscusința d-lui general Const. Pressan dar care n’a călătorit niciodată pe toba mare. Bătăliile îndârjite de la Caș­in, Oi­tuz și Mărășești au fost câștigate de tinerii noștri generali cari a­u luptat pe, întrecute cu vitejia seculară a dorobanțului. Dar nu despre­ aceasta e vorba: cela de la novel < 1 ca­­, ...... am de răspuns următorul lucru. Fără a contesta valoarea și cultura mili­tară a d-lui general, regret din adân­­cul sufletului meu, că am trăit să văd un­ militar de carieră prostHu­­îndu și, unui politician fără scrupul, gradele și decorațiile câștigate in serviciul regelui și al patriei. D. general se laudă cu populari­tatea d-sale. Să nu se încreadă în fe­ricire: este­ popularitatea călugărului care făgăfduește raiul poporului flă­mând și­ pe care mulțimea îl omoară cu pietre când se trezește din încân­tare. Maiorul GHEORGHE BRAES­CU Invalid de război. A­ ECOURÉ­ mericanii au instalat pe Câmpul lui Marte din Paris, un lagăr special pen­tru soldații lor care au permisiunea să viziteze capitala Franței înainte de a se întoarce în patrie. Se întâmplă însă ca noaptea soldații aceștia în compania fe­­meilor ușoare să provoace scandal­uri, pe care poliția franceză este incapabilă să la potorească. Pentru aceasta s-a cerut ame­ricanilor să-și trimită polițiști speciali sau să-și ridice lagărul din Paris. In trecut fruntașii și întemeetorii Partidului National-Liberal au făurit Unirea Principatelor, au desființat vechile nedreptăți, au înfăptuit îm­pro­­prietărirea țăranilor și secularizarea averilor mănăstirești. Partidul Național-Liberal a făcut războiul inpotriva dușmanilor de veacuri, dobândind la Plevna și Grivița, Independența și Regatul. Partidul N­ațional-Liberal a îmbunătățit învoelile agricole, înființând Băncile Populare, Obștin­e și Cooperativele, precum și școli la sate. Tot Partidul Național-Liberal a făcut războiul pentru întregirea nea­mului și a îș­­­i Reformele, împroprietărirea și votul obștesc. Partidul uni-Liberal susținând astăzi politica demnității și apă­rării naționale, luptă pentru întregimea revendicărilor noastre și pentru deplina independență și suveranitate a României Mari. ■aagmuri aww»««3 - JSK VECHILE PROCEDEE GERMANE ICISEEl ils VELISIa-Lorena Că îni­ de ® rs privesc cu f­ură viața de tihni și prosperitate a l Usagiai și Lorenai Germanii eșiți zdrobiti din războiul pe care l-au­ aprins pentru realizarea hegemoniei lor mondiale, privesc cu toată puterea urei lor cum provin­ciile smulse samavolnic în 1­870 și re­date astăz­i Franței, încep o nouă viață de tihnă și de propășire. Numeroșii germani stabiliți în Al­sacia și Lorena păstrează față de po­­pulațiunea franceză autohtonă o ati­tudine provocatoare și suspectă, ceea ce accentuează pe zi ce trece nece­sitatea expulzării lor. In loc să fie recunoscători pentru blândețea cu care sunt tolerați în aceste provin­cii în care până mai deunăzi condam­nau pe francezii care îndrăzneau să schimbe între dânșii limba națională, ei își dau ifose, sfidează populațiunea franceză și nu pierd nici un prilej pentru a o insulta și a o provoca. Dar cele mai primejdioase mani­festări ale germanilor din Alsacia și Lorena,­­ sunt grevele și spionajul. Propagandă germană Afară de rari excepțiuni, germanii de aci rămân în strânse legaturi cu Germania neocupată și îi servesc drept intermediari pentru tot ceea ce se referă la propaganda contra fran­cezilor pe care guvernul german o face în aceste provincii. Această pro­pagandă, alimentată cu fonduri gra­se, întreține un personal numeros de agenți, imprimerii clandestine din ca­re ies broșuri și manifeste reclamând fie alipirea Alsaciei și Lorenei la Germanica, fie constituirea lor în stat neutru. Spionii la lucru Corespondentul din Strassburg afl lui „Le Temps" notează un lucru și n­»» g&v;­ârtiție comp­icității s:rn. mult sau mai puțin conștiente, a unor autohtoni, germanii dau frâu liber in­stinctelor specifice ale rasei lor, de­­dârn­du-se la un spionaj întins care se extinde asupra tuturor ramurilor de activitate și uzează în special de una dintre armele lor favorite, scrisoarea anonimă. Un exemplu: în Strassbu­­g, șase neveste de ofițeri prusaci, părăsite în graba retragerei strategice efectuată de germani în ajunul armistițiului, au fost expulzate de autoritățile militare franceze din pricina ospitalității sus­pecte pe care o ofereau învingători­lor soților lor. Ceilalți germani rămași în Als­aci­a- Lorena și care nu fac nici propagan­dă germană nici zgomot, muncesc, câștigă bani peste bani și lichidea­ză tot așa de ușor și de repede. Un a­­semenea individ „muncitor“ instalat în apropiere de Strassburg a lichidat cu mult succes stocuri de arme ame­ricane. Din patruzeci de mii kilogra­me de efecte de îmbrăcăminte pe ca­re și le procurase din Nantes, a vân­dut și expediat în Germania mai mult de treizeci și cinci de mii. Prin ce pu­tere misterioasă a putut el să cum­pere, să aducă și să treacă peste frontieră această marfă, când, teore­tic, el n’avea voe să părăsească ora­șul? Necesitatea expulzării Primejdia pe care o prezintă tole­rarea­­ tuturor acestor germani în Al­sacia și Lorena începe de altfel să fie înțeleasă de marea m­assă a pu­blicului francez. Cu bunul simț parti­­cular rasei, lucrătorii municipali din Strassburg s’au grăbit să o denun­țe. Printre revendicările formulate de acești lucrători, în ultimul timp și cu prilejul deselor greve ale lucră­torilor germani, figurează în prim­ d­e plan o cerere tinzând la eli­minarea imediată a tuturor germanilor aflați în serviciul municipalității orașului Strassburg. In cazul când, din moti­ve fiscale, această măsură nu s’ar putea aplica imediat, personalul isi chestiune reclamă cu orice preț­ În­depărtarea imediate a șefilor de echi­pe germani. „Nu voim să mai fiat comandați de nemți“ spun acești lu­crători. Gestul lucrătorilor municipalității a găsit imitatori. Funcționarii primă­riei și ai­­ căilor ferate au formulat a­­ceiași cerere. Față cu această atitudine a publi­catei francez este de nădăjduit că în cel mult o lună neghina germană va fi înlăturată din toate mnchiur­iîg ima­btice ale Alsaciei și Lorenei. Este «f sancțiune dreaptă aplicată acelora cari până mai ori au fost călăii aces­tor două provincii. MIM ÍIM­­EQÍ Ilii­n­ Fisai — Ce represinți acest sindicat — Sub nefericita inspirație a mișcă­rilor sindicalisto-bolșeviste­­ câțiva funcționari de-ai Ministerului de Fi­nanțe au făcut un așa numit sindi­cat al lor. Or, majoritatea funcționarilor s’au opus la sindicalizare și mai ales te sindicalizarea sub auspiciile conducă­torilor și organizatorilor de greve din ziua de azi. Din partea mărci majorități a func­ționarilor ministerului de timone. „De aproape două luni de zile, se strecoară prin presă, informațiuuni tendențioase, cu privire la înființarea unui pretins sindicat profesional și funcționarilor Ministerului de Finanț­e. Aducem la cunoștința tuturor func­ționarilor cari depind de acest Mi­nister, că acei, cari au luat inițiativa înființării acestui sindicat, sunt un mic grup de funcționari rătăciți, că nu au nimic comun cu colegii lor, ca­re n’au lipsit nici­odată de la datorie și cari și-au închinat toată puterea de muncă și pricepere în interesul Statului. Intr’un ziar acest grup de funcțio­nari, fără să aibă autorizația perso­nalului Ministerului de Finanțe, publi­că și statutul acestui sindicat profe­sional. Credem că ne îndeplinim o d­a­te sfântă colegială, atrăgând atei­­ți tuturor funcționarilor Ministerului de Finanțe ca să fie atenți să nu răspun­dă la glasul acestui grup de rătăciți cari vor să-i ducă pe um drum greșit de unde nu vor putea culege în vii­tor decât necazuri și amărăciuni. Majoritatea funcționarilor Ministe­rului de Finanțe, conștient de meni­rea lor, în buna orânduire a brebilor Statului, nu se Unește cu părerile a­­cestui grup de funcționari răzvrătiți și consideră orice act săvârșit de el și în numele tuturor funcționarilor din Ministerul de Finanțe, ca o pro­vocare la gesturi anarhice, căutând să sustragă pe cei slabi de la datorie către țară. Credem că este timpul ca să înce­teze aceste mișcări pornite în drs­ u­rmarea în fug. 2-s Crsnn­ga Basarabiei Organizarea își administrația MBBaa BsanaBa——— —A — wmmmammmmmmmp—nm­BM» Directoratului agriculturei Interview cu cL Teodor Buhăescu, Directorul Agr­icul­turei din Basarabia Dorind de a ține în curent cercuri­le mai largi ale Capitalei și țărei cu starea administrativă a Directoratu­lui Agricultura din Basarabia m’am adresat d-lui Teodor Buhăescu, di­rectorul acestui Directorat care a binevoit să-mi dea în această privin­ța informațiunile cele mai complecte și de interes public, din punct de ve­dere agricol. D. Director rugar de mine a-mi da informațiuni despre origina și des­­voltarea Directoratului de Agricultu­ră mi-a comunicat următoarele: Eșit din haosul revoluției rusești la început ca minister de agricultură — ca și celelalte resorturi — pe timpul cât a funcționat „Republica Națională Moldovenească“ și în urmă, după actul din 27 Martie 1918, constituin­­du-se ca Directorat, dependent de minister­­ Central al României dar cu uluită tend­in­ța de descentralizare, director:.!..*! agriculturei a luat în a sa re toată organizarea agrico­lii a rfinei provincii românești aLuita la T..­.. m­ .dintre Nistru și Prut. R'm.­ritturii mănăstirești, moșiile fo- i s­u­pui’C țariște, pădurile Sta­tui!.. s...e­re de agricultură «rat’-iHe agronomice — cele mai multe — ca­]c­re și înainte erau în îngrijirea statu- ii lui, pepinieri­e și în sifârșit tot ceea ce­ aparținea statului — sub vechiul re­.* 1]_m cu sediul la Cherson sau Odesa­­ — a fost luat în administrație de că­­­­­tre Directoratul Agriculturei. jf Votându-se legea agrară și înainte­­ de această votare a „Sfatului țării“,­ Directorate de agricultură a fost în­­­­­sărcinat cu aplicarea „instrucțiunilor­. agrare" cu privire la aplicarea „tre­­­burilor pământului“ creind organe­­ nous puse direct sub autoritatea a­­­­­cestui Directorat. In această ordine de idei s’au în­­­­­ființat consiliera­tele agricole pe jude­­­te, agronomii regionali însărcinați , mai întâi cu aplicarea dispozițiunilor­­r din instrucțiile agrare și apoi a Legeii votate și sancționate în Decembrie­ , 1918. 1î 1 Odată cu aplicarea legei agrare î 'prin „Casa Noastră“ serviciile agro-­­­­nomice de județe lucrează în comun r­n acord cu această institu­țiun­e și cu­­­i delegații ei, rămânând însă sub ra­portul administrativ, dependent tot r ■de Directoratul Agriculturei. La acest Directorat avem­ organi­ c zate sau fpe care de a se­ organiza tr­ *­­­nsătoarele servicii: agronomic, silvic,­­ viticol, pescării, veterinar și zooteh­­­­­nie, apresi­­tiv serv-rhivu și mie­­z cere serviciile similare din cuprinșii provinciei. Cu starea­ de lucruri lăsată de re­voluție, cu serviciile dezorganizate, cu multe din localurile școalelor ți gospodăriilor publice devastate de furia roșie, cu lipsa de personal teh­­nic specializat, Directoratul a avut și mai are mult de luptat până când va trece starea aceasta de tranziție și de organizare pe noui­e baze. — Dar care este organizarea și ad­ministrația Directorate­ui ? am între­bat de d. Director. — Am spus mai sus ?care e baza organizării directoratului. Având sub a lui administrație toate școlile, stațiunile agronomice, pepi­nieriie statului, a organizat urmă­toarele servicii: 1) Un serviciu agronomic Central, însărcinat cu inspectiun­ea școalelor și punctelor agronomice, cu adminis­trarea acestor instituționi, cu îndru­marea lor culturală, technică și na­țională. Ca urmare deci acest serviciu își­­ are personalul întreg recrutat din absolvenții școalelor superioare și a­­cademii agricole din centru, iar la școli­ și puncte același personal teh­­­ni­c însă cu studii mai inferioare din așa de a fi personal mai bine pregă­tit deocamdată. Șefii ulor­msa au studii superioare în cea mai mare parte, în afară de utile puncte unde — lipsind alt personal — s’au recrutat persoane cu mai puțină pregătire. Acest serviciu agnonimic sa «•­­fără de atribuțiimile sus arătate mai are și îndatorirea de a încnuna ar­­ricui­tura Basarabiei pe calea­­ re­gresului, căutând a procura mașini și instrumente agricole perfecționate, a da pilde prin câmpurile de experien­ță de modul cum se face o agricultu­ră sistematică, ajutând chiar pe agri­cultorii mici cu mașinile și instru­­m­ente?­ agricole ale punct­elor pre­cum și cu sfaturile date de persona­­lul instructor, anume instituit in a­­cest scop. 1 Tot acest serviciu caută și procu­ră semințe bune și selecționate, atât pentru marea plugărie cât și pentru grădinile de zarzavaturi. Serviciul agronomic este sufletul mișcărei agricole din Basarabia. 2) Serviciul silvic însărcinat cu ad­ministrarea domeniului silvic trecut la Stat. 3) Serviciul viticol, pomicol și hor­ticol, ca și cel agronomic, caută să organizeze și să pună în cât m­ai ma­re vază aceste ramu­ri de producțiu­­ne, care găsesc un teren atât de fa­vorabil în Basarabia, cu dealurile ei mândre, cu câmpiile ei frumoase, u­s oare de ape aducătoare (de belșug), cu livezile de pomi așa de întinse și bogate, dar care au nevoie de nori prefaceri, mai adaptate condițiunilor de viață, mai cultivate, moi producă*­toare. Viile, în mare parte dstruse de fla­gelii filoxerei, nu stat în multe lo­curi dealurile goale, tagrădite de le­gendarii copaci .ecitare ei«c erau în»­conjurate pe Trebuesc preafat* ti­ată amânare. Este atâta de tecmi »stări ca să se împodobească iarăși aceste dealuri cu vii frumoase, din cele mai bune și mai aclim­ate varietăți, care din scut să aducă belșug,­­­in casele răzășești despoiate de flagelul filoxerei. Pepiniere vor fi înființate pe lângă cele existente în care se vor produ­ce — cum se face și în Regat — va­rietățile cefe mai potrivite cu clima și solul Basarabiei și care sa se dis­­tribue marilor și micilor viticultori cu prețuri convenabile, odată cu ster­toride ce se vor da pentru buna în­grijire a plantațiilor și a produselor acestor plantatori de vie. 4) Serviciul veterinar și zooteehi­­nic, care se îngrijește de buna stare din punct de vedere sanitar a vnidros dire sa­­­lă a lap fon Iliimie* în p$sa JN

Next