Viitorul, noiembrie 1919 (Anul 13, nr. 3507-3533)
1919-11-26 / nr. 3531
BOLȘEVICII nOSTRIS Un fenomen, observat în mai toate statele cari au luat parte la război, — este existența unei acțiuni în favoarea ideilor disolvante, bolșeviste, dusă în mod mai mult sau mai puțin inconștient de unele elemente, cari cu toate aaestea, protestează atunci când acțiunea lor este demasată și arătată sub adevăratul ei nume. Bolșevicii, după părerea noastră, nu sunt numai cei cari, — ca tovarășii [lie Moscovici și Cristescu, — jură în numele lui Lenin și Trotzky. Trebuesc cuprinși sub acest nume generic toți aceia cari propagă ideile anarhice, de disolvare socială, de desființare sau slăbire a instituțiunilor pe cari se întemeiază un Stat civilizat. Cum se prezintă la noi această acțiune negativă, de destrămare a organizațiunei noastre de stat?. E incontestabil că acțiunea politică a d-lor Fake Ionescu și Averescn are acest caracter. N’avem decât să privim campania pe care acești bărbați politici o duc împotriva parlamentului ales ele curând, încercând să tăgăduiască dreptul de a așeza Constituția României întregite, și să o comparăm cu acțiunea bolșevicilor din Rusia. In adevăr, primul act al lui Lenin si Trotzki a fost să distrugă Constituanta rusă, căci dacă această adunare ar fi așezat bazele legale ale Rusiei noui, regimul bolșevist era condamnat. Paralelismul este evident. O a doua mare instituție pe care se reazemă temeliile unui stat de ordine, este armata. In contra disciplinei și a bunei rândueli în armată, acțiunea bolșevicilor noștri, reprezentați prin cumetria socialistat ak isto-averescană, este iarăși evidentă. Oștirea, acest instrument de păstrare a ordinei în stat, — înăuntru, — și al pazei fruntariilor țărei întregite, este ținta unor vinovate irustigații. La întrunirile publice ale acestei asociații se strigă pe față„Jos armata“, — cum a fost deunăzi la Dacia; în vreme ce situația generală a țarei este astfel încât trebuie să stăm încă cu arma la picior, se duce o adevărată campanie în jurii demobilizarei imediate și totale; apoi se cere amnistia față de cei ce au uneltit cu dușmanii țarei, împotriva intereselor ei, deși sentimentul general al opiniei publice este cu totul altul. Toate aceste acțiuni, având ca scop și ca rezultat slăbirea uneia din instituțiunile fundamentale ale unui stat, — sunt, fără ezitare, acțiuni bolșevice, și cei cari, conștient sau vmu, le susțin sunt dușmanii ordinei. Dar nu numai cele trei grupări politice de cari am vorbit duc această acțiune disolvantă. Sunt în presa noastră o întreagă serie de ziare, așa zise „independente“ cari, în mod sistematic, sub pretext de „principii înaintate“ fac bolșevism de toate zilele, pe toate coloanele. Nu vorbim de „Socialismul“ lui Moscovici, sau ziarul lui Cocea. Ziare ca „Izbânda“, „Avântul", „Adevărul“ și „Dimineața“, reprezintă în presa românească adevărate elemente de disolvare, cari sub masca indepndenței, caută să picure 0 Jnava anarhiei și a internaționalismului bolșevist în opinia publică românească. Nu e nici o chestiune de interes general pe care această presă să nu o privească prin prisma aceasta. Se duc campanii tendențioase întemeiate pe falșuri și născociri, cum au fost deunăzi știrile, desmoințite apoi, despre acte de indisciplină și revoltă în armată. Se atacă fără scrupul instituțiile și organismele vieței de stat; se exploatează, cu nea-credință, toate lipsurile și suferințele directe ale unui război sleitor de forțe. Toate acestea, cu un singur scop și cu o singură tendință: să se arunce sămânța nemulțumirei în public. In chestiunea externă atitudinea acestor ziare „independente“ este și mai semnificativă. Niciodată marile probleme politice și economice cari interesează viața României n’ai fost privite de aceste ziare decât prin prisma intereselor străine, pe cari le apără, în dauna celor românești. Ar fi de prisos să mai intrăm în amănunte. Cum am spus, toată această opera dăunătoare intereselor țarei se face sub masca unor „idei înaintate“. Dar, în războiul ce s’a sfârșit, socialiștii chiar „au despărțit în două tabere: socialiștii naționaliști, ca, Albert Thomas, Vandervelde, și alții, și bolșeviștii internaționali ca Leugnet,, Ladorf,Rakowsky și ceilalți. Ziarele de cari vorbim nu simt ziare independente românești, cum vor să pară, ci organe intenaționaliste, cari slujesc toate interesele, afară de cele naționale. Negreșit, întru un stat unitar național ca al nostru, care abia a intrat în perioada de consolidare, nu o asemenea presă poate aduce servicii țării. Dependentă de interese străine, presa aceasta servește o politică opusă adevăratelor interese ale țarei, și săvârșește greșala de a crede, imprimă cu cei ce o inspiră, că politica Statului român ar putea fi influențată prin astfel de mijloace.n ce privește partidul liberal, programul său tinde să creeze în România o puternică democrație națională, și ideiile oricât de înaintate, nu-î sperie. Acest program nu poate fi însă realizat decât prin ordine, — și adversarii acestui element indispensabil propășirei și consolidărei statului român, — nu pot fi decât proprii săi adversari. ZI CI l După „Epoca“ mesajul Tronului atâta de bogat în directive mari și care într’o formă concisă spune atât de mult, conține „Banalități unde mi se spune nimic și echivocuri unde se încearcă să se spună ceva“. Fiecare judecă după propria lui putere de a simți și înțelege lucrurile ! * După un ziar care nu trăește decât pentru a protesta contra afișelor „Bestiile roșii“ spune că primul Parlament al României, era o întrunire, de la „Dacia“ pluta nuanțarile solemn și măreție. Acel plus“ e delicios ! Djair comparația dintre întrunirea unde Lie Moscovici a> dat prețiosul său concurs generalului Averescu pentru a cânta. „Internaționala“ și marea Adunare constituantă, dovedește simțul patriotic al ziariștilor „Izbânnitei“. * Ziarul d-lui Take Ionescu scrie: „Este evident, că întârzierea Congresului de a ratifica tratain] a produs hai Pivili o oarecare enervare. Iar oamenilor — printre care și cancelarul României — cari urmăresc o politică, care n’ar putea reuși în politică, decât numai în cazul în care, în locul ordinei internaționale, pe care se trudește să așeze Conferința de pace ar triumfa anarhia“ se bucură. Cu alte vorbe Conferința Păcei, dacă ne-ar acorda ceea ce credem că este în dreptul lor să cerem, ar face o operă anarhică 1 Declarațiunile SITUAȚIA IM UNGARIA gESSBJA üiSSEBSaBWar aiBKCTKäS ® ® ® ® ® 1m mini roi» Situatiunea interni și © rSenfliei WWEMIHNEN1 1 i mArl. * mintpm leijrpolitifcei © Kierni a Trimisul ,«pedal la Budapesta al ziarului „Le Petit Parisien“ a avut o convorbire cu d. Friederich, fost ministru în cabinetul Karolyi, actualul șef al guvernul maghiar și leader al partidului național-creștin — care de fapt este blocul principalelor partide din dreapta ale Ungariei. Credem interesant să rezumăm declarațiunile premieruilui maghiar pentru a ne da seama de actualele frământări interne de acolo și de orientarea Ungariei în chestiunile externe. După ce și-a exprimat disprețul și repulzaunea față de acei a căror incapacitate a târît Ungaria în catastrofa bolșevistă, actualul conducător al politicei ungare desminte că vreo opezițiune s’ar face guvernului său și arată că „încrezător în curajul și energia sa personală — și dovadă este că a rămas în Budapesta pe timpul teroarei roșii, nu ca Qaramgy, șeful social-democraților, care a fugit în Elveția“ — nu se tețire de nici un fel de opozițiuue“. Nu se poate face un guvern de coaliție La întrebarea ziaristului dacă este adevărat cit se va face o remaniere în minister, sub presiunea Antantei, care ar dori să trateze numai cu un guvern de coalițiune, președintele consiliului maghiar a arătat că o coali tioane este cu neputință, fiindcă, din ambițiune personală. Fiecare om fără ocrapațiile din Budapesta se institue șef de partid, așa încât, numai dacă s’ar putea spori numărul miniștrilor de la cincisprezece la cincizi d^miți, făcându-le astfel ambiționire,ujvernul n’ar mai întâmpina nici un fel de opozițioane. Singurul lucru posibil este să se constitui: un minister de concentrare a claselor, ceea ce de fapt ■s’a și făcut — spune dă Friederich — și dă ca exemplu pe actualul ministru Olah, fost lucrător. Observațiunea ziaristului că d. Olahh este un creștin social, partizan politic, primii din partea șefului guvernului maghiar, următorul răspuns: — Nu-i oare un muncitor? Puterea mea constă în aceea că răspund voinței adânci a țărei, pe când toți politicianii, în afară de Budapesta ar fi incapabili să găsească un singur partizan. De altfel eu am făcut o contrarevoluție cât mai corectă posibilă. M’am mulțumbit să închid pe agitatori; n’a fost nici o vărsare de sânge. Politica Antantei Cerându-i părerile asupra politicei Antantei, d. Friederich răspunde textual: — Suntem într'o situațiune extrem de grea. Am pierdut războiul și ca atare nu putem avea altă dorință, decât să ni se dea putința să ne punem pe muncă spre a putea face față condițiunilor tratatului de pace. Dorim să știm ce obligațiuni ne incumbă și vrem să le îndeplinim. Dat fiind că Ungurii nu văd astăzi decât pe Englezi și Americani făcând tot posibilul spre a ușura națiunea ungară în starea ei actuală, atât de penibilă, este vădit lucru că ei încearcă o mare simpatie față de aceste națiuni. Astfel se spune, în general, în Ungaria ca Franceză sunt dușmanii noștri pe când Englezii și Americanii sunt amicii Ungariei. Nu, zic că așa este, dar trezez © să constat că aceasta este opiniunea în Ungaria“. Lealitatea Franței Declarațiunea d-lui Friederich conținând tacit o imputare contra Franței, provoacă pe ziarist să-l întrebe cum s’ar putea ca Franța, care a luat angajamente formale cu Republica Ceho-Slovacăi, România, Jugoslavia și dinar cu Austria , dacă vrea să rivmâe leală, și aibă o politica amicală față de o Ungarie care în fundul inimei sale nu primește pacea pe care va fi forțată s'o semneze. — Recunosc — răspunde Priekkrich,... că Frunța s’a angajat față de Ceho-Shivada și România și trebue să atribuie acestei împrejurări faptul că națiînca urigaiă, în situațiunea ei actuală, nu a putut constata până acum nici un act de simpatie sau bunăvoința din partea Franței“. Speranța d-lui Friedrich este că prin muncă și operseverență națiunea ungară își vă găsi mijloacele de a trăi și că viitorul va arăta care va fi națiunea din Europa centrală care va ajunge cea dintâi la ordine și viața liniștită. Cât despre politica externă, orientarea națuunei ungare nu a fost încă hotărîtă, totuși — indice d. Friederich — Ungaria vrea să trăiască în pace cu vecinii ei și va primi cu bucurie și recunoștință orice ajutor din partea oricărei puteri. După cum se vede, deși președintele consiliului maghiar a fost circumspect în declarațiuunile sale, căutând să își disimuleze oarecum adevărat de opiniuni, lasă să se întrevadă, în linii generale, punctul său de vedere asupra chestiuniilor ce se agită, în interiorul Ungariei, precum și asupra problemelor externe în legăturii cu politica Antantei față de ea. NOTE Profanairoa imnului nostru Suntem nevoiți, sub impresiunea acelorași fapte, să protestăm contra profanărei ce ‘se aduce imnului nostru prin executarea lui, acolo unde nu trebire. De curând într’o trupă de dănțuitori, unde costumele femeii vie excelează prin acea că sunt reduse la minimum de acoperire a corpului, se aude în fiecare seară imnul nostru, executat în mijlocul baletistelor și cântat de ele, după ce publicul era înflăcărat de un danț lasciv, sensual și indecent! Imnul nostru, ca și Marselleza franceză, ca și Braßançonne flamandă, ca și toate marile imnuri naționale sunt bucăți simbolice, sunt forme artistice cari exprimă o stare de suflet înălțătoare, un moment de reculegere, de glorie, de avânt, de demnitate, de consolidare a mimelor. Și ce departe e această stare de suflet evocată de imnul național de starea generală a sălii de café-concert? , Ce departe e acordul muzical, de decadența simțurilor pe care o produce astfel de spectacole! Și ar fi o decență foarte la locul ei, dacă am fi scutiți de rușinea de a asculta imnul nostru național, executat în atmosfera de vițiu și luxură a unei săli de café-concert. Sunt sentimente cari nu se pot defini. Ele... se simt. Și atât mai trist pentru publicul ce apaluduceeare ar trebui fiamat. Petronius T ECOURI Un muzeu de ruine va fi înființat în curând în Franța, în care se vor conserva reproducțiuni ,după dărâmăturile în care furia distrugătoare a vandalilor moderni a transformat ceia ce altă dată erau orașe și sate înfloritoare. Acest muzeu va constitui un adevărat atlas al zonelor devastate, care vor evolta francezilor suferințele și doliile lor, iar străinilor o imagine fidelă despre crimele imense săvârșite de germani contra lucrurilor. Cursurea pare a fi predestinat Zeppelinele să sfârșească ori în valurile furioase ale mărilor ori în abuzul insondabil al vânturilor, căci iată și faimosul Rodemee (nava aeriană care făcea cursă între Berlin și Lacul Constanța), a sfârșit zilele acestea ca și tovarășele sale. Sosit zilele din urmă, la oră foarte matinală, cu 30 de pasageri pe bord, la Berlin, voia să ateriseze, când deodată, din cauza vijeliei, nacela se rupse, căzând cu pasagerii toți, pe când corpul dirigeabilului, se’nnălță vertiginos și dispăru fără a i se mai șiede urmă. Pentru a consacra memoria lui Miss Gaveil și a d-rei Petit, cele două eroine naționale împușcate de germani, Curtea de Casație din Bruxelles a hotărât să transforme într’un muzeu celulele, în cari cele două martire au stat închise, până la executare. In acest muzeu au și fost colecționate vestmintele celor două condamnate la moarte, cum și cărțile și diferitele, obiecte cari le-au aparținut. In acelaș timp s’au expus acolo portretele lor încadrate în flori, iar pe placă comemorativă, evocându-le memoria a fost bătută la ușa fiecărei celule în mijlocul drapelelor naționale. copii Mi F. Maria îmi crete și ne așteptat ca primele trituri prin vot obștesc să aducă in viața publică elemente cu totul lipsite de experiență politică. Considuie în grupuri și grupulețe, aceste elemente ccrure, bineînțeles să-și dea o importanță pe care nu o justifică nici trecutul lor politic nici serviciile pe cari n’au avut până acuma prilejul să le aducă țărei. De altfel faptul nu e nou și în toate parlamentele de curând eilest, urmează o perioadă de dezorientare în ce privește atitudinile diferitelor grupări. Și nu e de mirare că tocmai cei mai naivi, cei mai lipsiți de experență, cari își fac ucenicia parlamentară, sunt și cei mai pretențioși, având veleități de a juca un rol preponderent în viața noastră parlamentară. Astfel, fără ca nimeni să-i fi întrebat, acești naivi, — cari sunt încă în copilăria parlamentară,— fac declarațiuni negative că refuză colaborări pe cari nimeni nu le-a cerut... Dacă conducătorii acestor grupuri și grupulețe ar avea ceva mai multă experiență politică ar ști că în viața publică și parlamentară, colaborările între partide și grupuri nu se fac prin declarații ambilipate, ci cu apropierea și acțiunea politică paralelă se naște, chiar in vâltoarea luptelor, atunci când idei și soluțiuni comune în arm■tiile chestiuni mari, de interes general și superior, isunt puse înainte de reprezentanții diferitelor grupări parlamentare. Atitudinea aceasta, de a declara cu o puerilă sentențiozitate „nu colaborăm“... cu cutare partid, care nici nu s’a gândit să ceară miu să prevadă o asemenea acțiune comună, denotă, încă odată, copilăria parlamentară a celor ce se pun hitA o asemenea postură puțin serioasă. Până la orientarea ca»ențelor din noul Parlament, vom asista desigur la multe manifestații neserioase, de felul celei descrise mai SW9. Infer’un discurs rostit de curând la Guildhall cu prilejul sărbătorirei lordului major, d. Lloyd George, primul ministru al Angliei, referiraduse la proiectul revendizat al unei ■Conferințe pan-ruse la Prinkipo, a declarat că peste puțin puterile vor fi în măsură să rennoiască încercarea lor cu mai bunltă sorți de reușită fiindcă nimeni nu-și poate permite să continue o intervenție costisitoare într’un război civil interminabil. ■ »* Presa franceză întreagă comentând acest pasaj al discursului premierului englez nu-și poate opri mirareapentru asemenea declarații venite, de la un om de stat care a avut un rol preponderant în conducerea politicei Aliaților față de Rusia. ,,Căderea regimului de teroare, mic»zerie și nebunie poate fi întârziată» v] rămâne totuși lipsit de oarece ii| valoare unui guvern urât de imensa majoritate a populației, care îl suportă cum a suferit, atâtea alte figuri în trecut. Internet,ndu-se la forța singură care se afla în mâna unor mercenari, fără legi, fără fpmanta, sau credit și fără posibilitatea de ași-l procura,este guvernul triburilor tătare în țară cucerită.1 D-l Lloyd George nu e de părere cumva că ar putea stabili relații diplomatice și altele cu un asemenea guvern!“ PROBLEMA RUSA filai! ii. m itls DIN RUSIA H!g8arafl§8e eH&s§ U ® i?d George si comentari He prese! transese — Se slujesc intențirile Germaniei HBBOBQB8 SB9 SBBBE8S9 Ziarul „Echo de Paris“ sub semnătura lui Pertinax spune verde : „întreaga experiență pe care o posedăm în privința bolșevismului se opune la teoria susținută de primul ministru englez în armistițiu impus tuturor partidelor rusești care sunt azi în luptă, s’ar întoarce în folosul domnilor de la Moscova, pentru că puterile privând de concursul lor pe amiralul Kolceak și micile state baltice, ar dezarma de fapt pe boți câți rezistă revoluției, pe când, pe de altă parte nimeni n’ar fi în stare să dezarmeze în acelaș mod bandele comisarilor poporului rus. Dar dacă am presupune chiar că lucrurile nu s’ar întâmpla tocmai așa și că partidele din Rusia și-ar păstra pozițiunea lor respectivă de azi, situația n’ar fi mici în acest caz mai avantagioase, căci s’ar consacra de fapt împărțirea Rusiei și odată cu această opera de la Brest-Litovsk. In plus germanii ar vedea venind la dânșii nu numai grupurile rusești pe care slăbiciunea puterilor occidentale le-a adus de pe acuma de partea lor, ei și pe toți patrioții ruși cari le-au rămas credincioși, înțelegând o lupta pentru vanitatea patriei lor. D î Churchill, ministrul de război englez a necunoscut-o el înirjiș când a spus că patria, rasă disperată se va ridica în contra noastră, dacă nu va merge alături de noi. Pericolul este imediat. Este un principiu intangibil că tratatul de la Versailles nu se va putea executa atâta vreme cât în spatele Germaniei, Rusia anarhică, ce va înfățișa ca o chezășie de revanșă, ca un expedient și ca un aterial economic. Și după ce arată că aliații n’au dat "nici un concurs militar efectiv Rusiei deși o cerea însăși grija propriei lor conservațiuni, ziarul afirmă că, spre deosebire de d-l Wilson, care a revenit la concepții mai sănătoase, d-l Lloyd și anturajul său mediocru, au cea mai mare parte de responsabilitate pentru bancruta alianței cu Rusia. O concepție personală a «—wbbm d“lui Lloyd George „LTIomme Libre“ după ce declari că noua concepție a rolului aliații lor față de Rusia este personală a d-lui Lloyd George, afirmă că n’auavut loc între aliați nici un schimb de vederi care să permită a crede că o acțiune diplomatică a Antantei este iminentă în Rusia. Ziarul veniLtată că propunerile de pace ale lui Lenin depuse de biroul Camerei Comunelor, n’au tins decât pe Anglia! afirmând că sub forma în care ar fost prezentate cartela învingători la învinși, ele sunt inacceptabile, De altfel, în privința bolșevismului părerile s’au schimbat radical atât în America, unde se dă o luptă annverșunată contra lui cât și in Italia, unde manevrele extremiștilor, nu sunt de natură a dispune guvisonul italian să trateze ei,șefii de orochesferă din Moscova. In ce privește Franța, Clemenceau a formulat acel „non possumus“ tradus prin fruumoasele cuvinte : „«Intre ei și noi, e o chestie de forță“. După ce observă apoi că nici iși Germania el nu e mai bine primit» imperiul urmând în clipa de față « politică» raillială față de regimul bolșevist, ziarul crede ."că și opinie engleză, căreia d-l Lloyd George au« dat o formă pesimistă,va evolua, și la aceasta va contribui și alegerile din Franța, care vor fi un răspuns categoric al opiniei franceze la, <Mct» cursul premierului. Propunerile de pace ale lui Lenin Ziarul „La Democrat's Nouvell“, după ce atrage atenția asupra coincidenței declarațiilor d-lui Lloyd George cu propunerile de pace ale lui Lenin, care poate da foc la un echivoc deplorabil, releva că, evenimentele din ultimul timp, favorabila bolșevicilor nu conferă totuși acestora autoritatea necesară pentru a negocia pacea, încheie. Nevoia unei acțiuni colective Sub titlu „politică de renunțare“, ,,Ls Gauloin“, critică atitudinea d lui Lloyd George pe care o califică de capitulare, și eorohkle astfel: „Nu este decât un mijloc de a salva Rusia, acela de a provoca o acțiune colectivă în înțelegere cu statele slave independente care au interes a ,se scăpa de bolșevismul re, le amenință granițele. „Dacă s’ar adopta propunerea d-lui Lloyd George s’ar ajunge fatal lmrana din cele două soluții următoare: Ori la alianța tuturor statelor slave amntirevoluționare cu Germania, care va libera Rusia cu concursul lor, sau la instalarea definitivă și oficială a bolșevismului în Europa, și în acest caz, am «oferi și noi tirania lui". , ALEXANDRU VLAHUȚA ■ Trecând pragul lumii de „unde nimeni nu s’a mrai întors“, misterele lor ne înconjoară și până la ultima lor ne înconjoară și până în ultima clipă când’ ne dăm suflarea cea de pe urmă, ne întrebăm: unde mergem ? încotro ! Ce este dincolo de moarta . Și milioane de mânți s’au frământat de acest gândi sfâșietor, care ne sfredelește ereerii, ni-i arde cu flacăra cea mai mistuitoare în doeli. S’’a dus, a murit Sfârșește o viață: toată bogăția de gânduri, toată adâncimea de cugetare dispare în fața craniului albitrrie, intemperii și hâd pe care îl rostogolește cu atâta impietate nebunul Hamlet; căci nu poate fi sceptic acela care e capabil de o astfel de monstruozitate, care zvârle cu nepăsare ca cioclii tidva acea plină de nisip, care a fost odatcă capul lui York — caraghiosul Regelui — sau fruntea îngândurată a lui Alexandru cel Mare. De aceia, au trecut veacuri, dascăli de tot totul au găsit multe greșeli dramei aceleia lugubre a lui Shakespeare, dar timpurile și"neamurile n’au mai văzut vr’odată pe scenă întruchipată cu atâta cruzime nimicnicia existenței noastre 1a zădărniei a zădărniciilor, toate sunt zădărnicii s“ exclamă Eclesiastul. Și în filosofia popoarelor, în simplitatea, expresiei, a simbolului, se spune: s’a dus, s’a sfârșit. Țărâna s’a coborât în țărână, neantul în neant ln van, încearcă divinul Platon să reînvieze o altă viață după moarte, în zadar, o religie scumpă părinților noștri și tulburătoare pentru noi ne făgăduește, cerul sau iadul pe „lumea cealaltă“. Simțim în etica supremă, când ultimul răsuflet a eșit din pieptul zbuciumat al muribundului că totul er a sfârșit și că nu mai este nimic după moarte, doar patrezeciuno și viermi. " * De aceia nimic nu rămâne din noi, nimic din această întrupare vremelnică a unui trup pieritor decât scânteile, străfulgerările acelea de $ 1 clipă ale eroorului care oglindește eternitatea și care o redă în haină nemuritoare a Sîmboalelor, expresie, cutoaire, marmură, zidire afrohitetonică... * Nu rămâne decât opera sufletului care se strecoară din generație în generație, până când după mii de ani în marele ocean al timpului infinit și al spațiului fără margini, — toate dispar — secetă, rămân crâmpee. numele devine o literă moartă, un simbol sau se șterge în nemărginita mate a uitării. ” Alexandra Vlahuța a fost al generației lui. A cântat pe Eminescu și opera tulburătoare a maestrului l’a fermecat și l’a copleșit ea pe întreaga lui generație. A fost un reflex, nu un relex în sensul său,ci mai mult o r«șamanță puternică eminesciană. In altfel geniile macaraiul le-a cultivat cu predilecție: poezia lirică și satira — în toate privirile lui ipoezii se resimte influența unei pesimizm la modă1, pe care el însuși îl reneagă mai târziu în „Tinde sunt visătorii“. Poezia mi W i mie rr,WI4 ^ dicție ad-hoc epocală și n’are de pildă, formidabilă putere de comoțiune, irezistibila expresie a lui „Noi vrem pământ”. Ce a fost în prima lui tinerețe, a și rămas până în ultima clipă. Dar literațiuna românească n’a stat pe loc. Nuvelele sale au fost întrecute de Sambreanuu, Brătereu- Voinești și alții, romanul său Danu rămâne o încercare față de frumoasele romane ale d-lui Duiliu Zamfirescu. Dela Eminescu a mai răsunat armonioasa liră a lui Cerna care ne-a dat atâtea poezii adânc simțite și bine cugetate, mai ales, Noapte și Chemare. 3 Dar Alexandra WahYl, rămânând al epocei, a fost un îndrumător pentru tânăra generație. Toată mișcarea noastră culturală de 30 ani încoace a suportat înrâurirea lui Vlahniță : rămâne unul din întemeetorii litteraturii, și școalei țărăniste, alături de Iorgta și Coșbuc. De aci o valoare culturală în eon-Câteva din poeziile lui vor dura prin armonia versurilor, prin tenacitatea, concepției, prin puritatea desenului; dar nimeni nu se va atinge de acele bucăți în cari zbârnie melodrama și pesimismul ușor al epocei. " . Vlahuțl a fost un cizelator și a ținut tare prestigiul artei în țara asta. , Din acest punct de vedere tinerii Scriitori idle astăzi îi pot fi recunoscători. Va sta printre maeștrii de cinste ai graiului românesc. Cu el însă moare un trecut care nu mai reînvie : eminescianizmul. De aceia Vlahuță n’are școală și nu va lăsa discipoli. A fost după Eminescu cel mai cinstit în literatura noastră și n’a deiamparat niciodată cinstea ce i se recunoștea. De câte ori, văzându-l pe stradă, în pălăria moale, cu pletele negre, — reminiscențe ale unei vieți de artist — cu ochii aceia ce te sfredeleau și cari ascumileau în ei o tonie, de frumoasă i se părea lui, așa inexprimabilă încât ea și acei geloși cari, fericiți posesori ale unor fri*= mugeai cuceritoare, le țin ascunse , hanem «*» cu niște pași orientalii și ei se mângâu doar, ei le coniteM» pîl, el se sorb întreg farmecul ea își pare le vrăjește, te cuprinde fi mreji înfiorătoare și această vrajă și această fericire internă a trece în el — cu rare izbucniri la răstisip puri — până la moarte. i. A Numai acei ca*i Ban vizűit , plimbările sale solitare au ghicitat*ceste gânduri și te-au scormonit frsji* musetea tămagi ea o compară un preț imens* ," \ ■ ț, ni & £ " T ’ ION POTS j ppWHOSUL 11 primește an 9MM!e io: 60 lei pe un an 30 „ „ șase luni 15 „ trei luni