Viitorul, noiembrie 1919 (Anul 13, nr. 3507-3533)

1919-11-26 / nr. 3531

BOLȘEVICII nOSTRIS Un fenomen, observat în mai toate statele cari au lua­t parte la război, — este existența unei acțiuni în fa­­voarea ideilor disolvante, bolșeviste, dusă în mod mai mult sau mai puțin inconștient de unele elemente, cari cu toate aaestea, protestează atunci când acțiunea lor este demasată și arătată sub­ adevăratul ei nume. Bolșevicii, după părerea noastră, nu sunt numai cei cari, — ca tovarășii [lie Moscovici și Cristescu, — jură în numele lui Lenin și Trotzky. Tre­­buesc cuprinși sub acest nume gene­ric toți aceia cari propagă ideile a­­narhice, de disolvare socială, de des­ființare sau slăbire a instituțiunilor pe cari se întemeiază un Stat civi­lizat. Cum se prezintă la noi această ac­țiune negativă, de destrămare a or­­ganizațiunei noastre­ de stat?. E in­contestabil că acțiunea politică a d-lor­­ Fake Ionescu și A­verescn are acest caracter. N’avem­ decât să pri­vim campania pe care acești bărbați politici o duc împotriva parlamentu­lui ales ele curând, încercând să­ tă­găduiască dreptul de a așeza Consti­tuția României întregite, și să o com­parăm cu acțiunea bolșevicilor din­ Rusia. In adevăr, primul act al lui Lenin si Trotzki a fost să distrugă Consti­tuanta rusă, căci dacă această adu­nare ar fi așezat bazele legale ale Rusiei noui, regimul bolșevist era condamnat. Paralelismul este evident. O a doua mare instituție pe care se reazemă temeliile unui stat de ordi­ne, este armata. In contra disciplinei și a bunei rân­­dueli în armată, acțiunea bolșevici­lor noștri, reprezentați prin cume­tria so­cial­i­sta­t ak is­to-ave­r­escan­ă, es­te iară­și evidentă. Oștirea, acest in­strument de păstrare a ordinei în stat, — înăuntru, — și al pazei frun­tariilor țărei întregite, este ținta u­­nor vinovate irustigații. La întrunirile publice ale acestei­­ asociații se strigă pe față„Jos arma­ta“, — cum a fost deunăzi la Dacia; în vreme ce situația generală a ța­rei este astfel încât trebuie să stăm încă cu arma la picior, se duce o a­­devărată campanie în jurii demobi­liza­rei imediate și totale; apoi se ce­re amnistia față de cei ce au uneltit cu dușmanii țarei, împotriva intere­selor ei, deși sentimentul general al opiniei publice este cu totul altul. Toate aceste acțiuni, având ca scop și ca rezultat slăbirea uneia din instituțiunile fundamentale ale unui stat, — sunt, fără ezitare, acțiuni bolșevice, și cei cari, conștient sau vmu, le susțin sunt dușmanii ordinei. Dar nu­ numai cele trei grupări­­ po­litice de cari am vorbit duc această acțiune disolvantă. Sunt în presa noastră o întreagă serie de ziare, așa zise „independente“ cari, în mod sis­tematic, sub pretext de „principii înaintate“ fac bolșevism de toate zi­lele, pe toate coloanele. Nu vorbim de „Socialismul“ lui Moscovici, sau zia­­­rul lui Cocea. Ziare ca „Izbânda“, „Avântul", „Adevărul“ și „Dimineața“, repre­zintă în presa românească adevărate elemente de disolvare, cari sub mas­ca indepndenței, caută să picure 0­ Jnava anarhiei și a internaționalismu­lui bolșevist în opinia publică româ­nească. Nu e nici o chestiune de interes general pe care această presă să nu o privească prin prisma aceasta. Se duc campanii tendențioase întemeia­te pe falșuri și născociri, cu­m au fost deunăzi știrile, desmoințite apoi, des­pre acte de indisciplină și revoltă în armată. Se atacă fără scrupul insti­tuțiile și organismele vieței de stat; se exploatează, cu nea-credință, toa­te lipsurile și suferințele directe ale unui război sleitor de forțe. Toate a­­cestea, cu un singur scop și cu o sin­gură tendință: să se arunce sămânța nemulțumirei în public. In chestiunea externă atitudinea a­­cestor ziare „independente“ este și mai­ semnificativă. Nici­odată marile probleme politi­ce­­ și economice cari interesează via­ța României n’a­i fost privite de a­­­ceste ziare decât prin prisma intere­selor străine, pe cari le apără, în dauna celor românești. Ar fi de pri­sos să mai intrăm în amănunte. Cum am spus, toată această ope­ra dăunătoare intereselor țarei se fa­ce sub masca unor „idei înaintate“. Dar, în războiul ce s’a sfârșit, socia­liștii chiar „au despărțit în două ta­bere: socialiștii naționaliști, ca, Al­bert Thomas, Vandervel­de, și alții, și bolșeviștii internaționali ca Leu­gnet,, Ladorf,­­Rakowsky și ceilalți. Ziarele de cari vorbim nu simt ziare independente românești, cum vor să pară, ci organe intenaționaliste, cari slujesc toate interesele, afară de ce­le naționale. Negreșit, întru un stat unitar națio­nal ca al nostru, care abia a intrat în perioada de consolidare, nu o aseme­nea presă­ poate aduce servicii țării. Dependentă de interese străine, presa aceasta servește o politică opusă ade­văratelor interese ale țarei, și săvâr­șește greșala de a crede, imprimă cu cei ce o inspiră, că politica Statului român ar putea fi influențată prin ast­fel de mijloace.­­­­n ce privește partidul liberal, pro­gramul său tinde să creeze în Româ­nia o puternică democrație națională, și ideiile ori­cât de înaintate, nu-î spe­rie. Acest program nu poate fi însă realizat decât prin ordine, — și ad­versarii acestui element indispensa­bil propășirei și consolidărei statului român, — nu pot fi decât proprii săi adversari. ZI CI l­ După „Epoca“ mesajul Tronului atâta de bogat în directive mari și care într’o formă concisă spune a­­tât de mult, conține „Banalități un­de m­i se spune nimic și echivocuri unde se încearcă să se spună ceva“. Fiecare judecă după propria lui pu­tere de­ a simți și înțelege lucru­rile ! * După un ziar care nu trăește de­cât pentru a protesta contra afișe­lor „Bestiile roșii“ spune că prim­ul Parlament al României, era o întru­nire, de la „Dacia“ pluta nuanța­rile solemn și măreție. Acel­­ plus“ e delicios ! Djair com­parația dintre întrunirea unde Lie Moscovici a> dat­­ prețiosul său con­curs generalului Averescu pentru a cânta. „Internaționala“ și ma­rea A­­dunare constituantă, dovedește sim­țul patriotic al ziariștilor „Izbân­­nitei“. * Ziarul d-l­ui Take Ionescu scrie: „Este evident, că întârzierea Congre­sului de a ratifica tratain] a pro­dus hai P­iv­ili o oarecare enervare. Iar oamenilor — printre care și can­celarul României — cari urmăresc o politică, care n’ar putea reuși în po­litică, decât numai în cazul în care, în locul ordinei internaționale, pe care se trudește să așeze Conferința de pace ar triumfa anarhia“ se bu­cură. Cu alte vorbe Conferința Păcei, dacă ne-ar acorda ceea ce credem că este în dreptul lor să cerem, ar fa­ce o operă anarhică 1 Declarațiunile SITUAȚIA IM UNGARIA gESSBJA­ üiSSEBSaBWar aiBKCTKäS ® ® ® ® ® 1­m m­ini roi» Situatiunea interni și © rSenfliei WWEMIHN­EN­1 1 i­ mArl. * mintpm lei­jr­politifcei © Kierni a Trimisul ,«pedal la Budapesta al ziarului „Le Petit Parisien“ a avut o convorbire cu d. Friederich, fost ministru în cabinetul Karolyi, actua­lul șef al guvernul­ maghiar și lea­der al partidului național-creștin — care de fapt este blocul­­ principalelor­ partide din dreapta ale Ungariei. Credem interesant să rezumăm de­­clarațiunile premieruilui maghiar pen­tru a ne da seama de actualele fră­mântări interne de acolo și de orien­tarea Ungariei în chestiunile externe. După ce și-a exprimat disprețul și repulzaunea față­ de acei a căror in­capacitate a târît Ungaria în catas­trofa bolșevistă, actualul conducător al politicei ungare desminte că­ vreo opezițiune s’ar face guvernului său și arată că „încrezător în curajul și energia sa personală — și dovadă este că a rămas în Budapesta pe tim­pul teroarei roșii, nu ca Qaramgy, șeful social-democraților, care a fu­git în Elveția“ — nu se tețire de nici un fel de opozițiuue“. Nu se poate face un gu­vern de coaliție La întrebarea ziaristului dacă este adevărat cit se va face o remaniere în minister, sub presiunea Antantei, care ar dori să trateze numai cu un guvern de coalițiune, președintele consiliului maghiar a arătat că o coa­­li tioane este cu neputință, fiindcă, din ambițiune personală. Fiecare om­ fără ocrapațiile din Bu­dapesta se institue șef de partid, așa în­cât, numai dacă s’ar putea spori numărul miniștrilor de la cincisprezece la cincizi d^miți­, făcându-le­ astfel ambiționire,ujver­­nu­l n’ar mai întâmpina nici un fel de opozițioane. Singurul lucru posibil este­­ să se constitui: un minister de con­centrare a claselor, ceea ce de fapt ■s’a și făcut — spune dă Friederich — și dă ca exemplu pe actualul ministru Olah, fost lucrător. Observațiunea ziaristului că d. O­­lahh este un creștin social, partizan politic, primii din partea șefului gu­­vernu­lui maghiar, următorul răspuns: — Nu-i oare un muncitor? Puterea mea constă în aceea că răspund voin­ței adânci a țărei, pe când toți poli­­tici­anii, în afară de Budapesta ar fi incapabili să găsească un singur par­tizan. De altfel eu am făcut o con­tra­revoluție cât mai corectă posibilă. M’am­ mu­lțumbit să închid pe agita­tori; n’a fost nici o vărsare de sânge. Politica Antantei Cerându-i părerile asupra politicei Antantei, d. Friederich răspunde tex­tual: — Suntem într'o situați­un­e extrem de gre­a. Am pierdut războiul și ca atare nu putem avea altă dorință, de­cât să ni se dea putința să ne punem pe muncă spre a putea face față con­­dițiunilor tratatului de pace. Dorim să știm ce obligațiuni ne incumbă și vrem să le îndeplinim. Dat fiind că Ungurii nu văd astăzi decât pe En­glezi și Americani făcând tot posibi­lul spre­­ a ușura națiunea ungară în starea ei actuală, atât de penibilă, este vădit lucru că ei încearcă o ma­re simpatie față de aceste națiuni. Astfel se spune, în general, în Unga­ria ca Franceză sunt dușmanii noștri pe când Englezii și Americanii sunt amicii Ungariei. Nu, zic că așa este, dar trezez © să constat că aceasta es­te opiniunea în Ungaria“. Lealitatea Franței Declarațiunea d-lui Friederich con­ținând tacit o imputare contra Fran­ței, provoacă pe ziarist să-l întrebe cum­ s’ar putea ca Franța, care a luat angajamente formale cu Republica Ceho-Slovacăi,­ România, Jugoslavia și dinar cu Austria , dacă vrea să rivmâe leală, și aibă o politica ami­cală față de o Ungarie care în fun­dul inimei sale nu primește pacea pe care va fi forțată s'o semneze. — Recunosc — răspunde Priekk­­rich,... că Frunța s’a angajat față de Ceho-Sh­ivada și România și trebue să atribuie acestei împrejurări faptul că națiînca urigaiă, în situațiunea ei actuală, nu­ a putut constata până a­­cum­ nici un act de simpatie sau bună­voința din partea Franței“. Speranța d­-lui Friedrich este că prin muncă și operseveren­ță națiunea ungară își vă­ găsi mijloacele de a trăi și că viitorul va arăta care va fi națiunea­­ din Europa centrală care va ajunge cea dintâi la ordine și viața liniștită. Cât despre politica externă, orien­tarea națuunei ungare nu a fost încă hotărîtă, totuși — indice d. Friede­­rich — Ungaria vrea să trăiască în pace cu vecin­­ii­­ ei și va primi cu bu­curie și recunoștință orice ajutor din partea ori­cărei puteri. După­­ cum se vede, deși președin­tele consiliului maghiar a fost cir­cumspect în declarați­uunile sale, cău­tând să își disimuleze oarecum ade­vărat de opiniuni, lasă să se întreva­dă, în linii generale, punctul său de vedere asupra chestiuniilor ce se agită, în interiorul Ungariei, precum și asu­pra problem­elor externe în legăturii cu politica Antantei față de ea. NOTE Pr­ofan­airoa imnului nostru Suntem nev­oiți, sub impresiunea acelorași fapte, să protestăm contra profană­rei ce ‘se aduce imnului nos­tru­­ prin executarea lui, acolo unde nu tr­ebire. De curând într’o trupă de dănțui­tori, unde­ costumele femeii vie exce­lează prin acea că sunt reduse la mi­nimum de acoperire a corpului, se aude în fiecare seară imnul nostru, executat în mijlocul baletistelor și cântat de ele, după ce publicul era înflăcărat de un danț lasciv, sensual și indecent! Imnul nostru­, ca și Marselleza fran­ceză, ca și Braßançonne flamandă, ca și toate marile imnuri naționale sunt bucăți simbolice, sunt forme ar­tistice cari exprimă o stare de su­flet înălțătoare, un moment­­ de recu­legere, de glorie, de avânt, de dem­nitate, de consolidare a mimelor. Și ce departe e această stare de suflet evocată de im­nul național de starea generală a sălii de café-con­­cert? , Ce departe e acordul muzical, de decadența simțurilor pe care o­­ pro­duce astfel de­ spectacole! Și ar­ fi o decență foarte la locul ei, dacă am fi scutiți de rușinea de a asculta imnul nostru național, execu­tat în­­ atmosfera de vițiu și luxură a unei săli de café-concert. Sunt sentimente cari nu se pot de­fini. Ele... se simt. Și atât mai trist pentru publicul ce apaludu­ceear­e ar trebui fiamat. Petronius T ECOURI U­n muzeu de ruine va fi înființat în cu­rând în Franța, în care se vor con­serva reproducțiuni ,după dărâmătu­rile în care furia distrugătoare a vandali­lor moderni a transformat ceia ce altă dată erau orașe și sate înfloritoare. Acest mu­zeu va constitui un adevărat atlas al zo­nelor devastate, care vor evolta francezi­lor suferințele și doliile lor, iar străinilor o imagine fidelă despre crimele imense să­vârșite de germani contra lucrurilor. C­­ursu­­­rea pare a fi predestinat Zep­­pelinele să sfârșească ori în valurile furioase ale mărilor ori în abuzul in­sondabil al vânturilor, căci iată și faimo­sul Rodemee (nava aeriană care făcea cursă între Berlin și Lacul Constanța), a sfârșit zilele acestea ca și tovarășele sale. Sosit zilele din urmă, la oră foarte matinală, cu 30 de pasageri pe bord, la Berlin, voia să ateriseze, când de­odată, din cauza vije­liei, nacela se rupse, căzând cu pasagerii toți, pe când­ corpul dirigeabilului, se’n­­nălță vertiginos și dispăru fără a i se mai ș­iede urmă. P­entru a consacra memoria lui Miss Ga­­veil și a d-rei Petit, cele două eroine naționale împușcate de germani, Curtea de Casație din Bruxelles a hotărât să tran­sforme într’un muzeu celulele, în cari cele două martire au stat închise, până la exe­cutare. In a­cest muzeu au și fost colecționate vestmintele celor două condamnate la moarte, cum și cărțile și diferitele, obiecte cari le-au aparținut. In acelaș timp s’au expus acolo portretele lor încadrate în flori, iar pe placă comemorativă, evocându-le me­moria a fost bătută la ușa fiecărei celule în mijlocul drapelelor naționale. copii Mi F. Maria îmi cre­­te și ne așteptat ca pri­­­mele tri­turi prin vot obștesc să aducă in viața publică elemente cu totul lipsite de experiență politică. Considuie în grupuri și grupu­lețe, aceste elemente ccru­re, bine­înțeles să-și dea o importanță pe­ care nu o justifică nici trecutul lor­­ politic nici serviciile pe cari n’au avut până acuma prilejul să le a­­ducă țărei. De altfel faptul nu e nou și în toate parlamentele de curând ei­lest­, urmează o perioadă de dez­orientare în ce privește atitudinile diferitelor grupări. Și nu e de mirare că tocmai cei mai naivi, cei mai lipsiți de expe­­rență, cari își fa­c ucenicia parla­mentară, sunt și cei mai pretenți­oși, având veleități de a juca un rol preponderent în viața noastră parlamentară. Astfel, fără ca nimeni să-i fi în­trebat, acești naivi, — cari sunt în­că în copilăria parlamentară,— fac declara­ți­u­n­i negative că refuză colaborări pe cari nimeni nu le-a cerut... Dacă conducătorii acestor gru­puri și grupulețe ar avea ceva mai multă experiență politică ar ști că în viața­ publică și parlamentară, colaborările între partide și gru­puri nu se fac prin declarații am­bi­lipate, ci cu apropierea și acțiu­nea politică paralelă se naște, chiar in vâltoarea luptelor, atunci când idei și soluțiuni comune în arm­­■tiile chestiuni mari, de interes ge­neral și superior, isunt puse îna­inte de reprezentanții diferitelor grupări parlamentare. Atitudinea aceasta, de a declara cu o puerilă sentențiozitate „nu colaborăm“... cu cutare partid, care nici nu s’a gândit să ceară miu să prevadă o asemenea acțiu­ne­ comună, denotă, încă odată, co­pilăria parlamentară a celor ce se pun hitA o asemenea postură puțin serioasă. Până la­ orientarea ca»en­țelor din noul Parlament, vom asista de­sigur la multe manifestații ne­serioase, de felul celei descrise mai SW9. Infer’un discurs rostit de curând la Guildhall cu prilejul sărbători­rei lordului major, d. Lloyd George, pri­­mul ministru al Angliei, referi­radu­se la proiectul revend­izat al unei ■Con­ferințe pan-ruse la Prinkipo, a de­clarat că peste puțin puterile vor fi în măsură să rennoiască încerca­rea lor cu mai bunltă sorți de reuși­tă fiindcă nimeni nu-și poate per­mite să continue o intervenție costi­sitoare într’un război civil intermi­nabil. ■ »* Presa franceză întreagă comentând acest pasaj al discursului premieru­lui englez nu-și poate o­pri mirarea­­pentru asemenea declarații venite, de la un om de stat care a avut un rol preponderant în conducerea po­liticei Aliaților față de Rusia. ,,Căderea regimului de teroare, mic»­zerie și nebunie poate fi întârziată» v] rămâne totuși lipsit de oarece ii| valoare unui guvern urât de imensa majoritate a populației, care îl sup­­ortă cum a suferit, atâtea alte fi­­guri în trecut. Internet,ndu-se la forța singură care se afla în mâna unor mercenari, fără legi, fără fp­­man­ta, sau credit și fără posibili­ta­­tea de ași­-l procura,este guvernul triburilor tătare în țară cucerită.1 D-l Lloyd George nu e de părere cumva că ar putea stabili relații di­plomatice și altele cu un asem­enea guvern!“ PROBLEMA RUSA filai! ii. m i­tls DIN RUSIA H!g8arafl§8e eH&s§ U ® i?d George si comentari He prese! transese — Se slujesc intențirile Germaniei HBBOBQB8 SB9 SBBBE8S9 Ziarul „Echo de Paris“ sub sem­nătura lui Pertinax spune verde : „întreaga experiență pe care o po­sedăm în privința bolșevismului se opune la teoria susținută de primul ministru englez în­ armistițiu impus tuturor partidelor rusești care sunt azi în luptă, s’ar întoarce în folosul domnilor de la Moscova, pen­tru că puterile privând de concursul lor pe amiralul Kolceak și micile state baltice, ar dezarm­a de fapt pe boți câți rezistă revoluției, pe când, pe de altă parte nimeni n’ar fi în stare să d­ezarmeze în acelaș mod bandele comisarilor popo­rului rus. Dar dacă am presupune chiar că lucrurile nu s’ar întâmpla tocmai așa și că par­tidele din Rusia și-ar păstra pozițiu­­nea lor respectivă de azi, situația n’­ar fi mici în acest caz mai ava­n­­tagioase, căci s’ar consacra de fapt împărțirea Rusiei și odată cu aceas­tă opera de la Brest-Litovsk. In plus germanii ar vedea venind la dânșii nu numai grupurile rusești pe care slăbiciunea puterilor occidentale le-a adus de­ pe acuma de partea lor, ei și pe toți patrioții ruși cari le-a­u răm­as credincioși, înțelegând o lup­ta pentru vanitatea patriei lor. D­ î Churchill, ministrul de război englez a necunoscut-o el înirjiș­ când a spus că patria, rasă disperată se va ridica în contra noastră, dacă nu va mer­ge alături de noi. Pericolul este ime­diat. Este un principiu intangibil că tratatul de la­­ Versailles nu se va putea executa atâta vreme cât în spatele Germaniei, Rusia anarhi­că, ce va înfățișa ca o chezășie de revanșă, ca un expedient și ca un aterial economic. Și după­ ce arată că aliații n’au dat "nici un concurs militar efectiv Ru­­siei deși o cerea însăși grija pro­priei lor conservațiuni, ziarul afir­mă că, spre deosebire de d-l Wilson, care a revenit la concepții mai să­nătoase, d-l Lloyd și anturajul său mediocru, au cea mai mare parte de responsabilitate pentru bancruta a­lianței cu Rusia. O concepție personală a «—wbbm d“lui Lloyd Georg­e „LTIomme Libre“ după ce declari că noua concepție a rolului aliații­ lor față­­ de Rusia este personală a­ d-lui Lloyd George, afirmă că n’au­­avut loc între aliați nici un­­ schimb­ de vederi care să permită a crede că o acțiune diplomatică a­ Antantei este iminentă în Rusi­a. Ziarul veniL­tată că propunerile de pace a­le lui Lenin depuse d­e biroul Camerei Co­munelor, n’au­­ tins decât pe Anglia! afirmând că sub forma în care ar­ fost prezentate ca­rtela învingători la învinși, ele sunt inacceptabile,­­ De altfel, în privința bolșevismu­lui părerile s’au schimbat radical atât în America, unde se dă o luptă annverșunată contra lui cât și in Ita­lia, unde manevrele extremiștilor, nu sunt de natură a dispune guv­iso­­nul italian să trateze ei,șefii d­e oro­ch­es­feră din Moscova. In ce privește Franța, Clemenceau a formulat acel „non possumus“ tradus prin fruu­moasele cuvinte : „«Intre ei și noi, e o chestie de forță“. După ce observă apoi că nici iși Germania el nu e mai bine primit» imperiul urmând în clipa de față « politică» raillială față de regimul bol­șevi­st, ziarul crede ."că și opini­e engleză, căreia d-l Lloyd George au«­ dat o formă pesimistă,­va evolua, și la aceasta va contribui și alegerile din Franța, care vor fi un răspuns categoric al opiniei franceze la, <Mct» cursul premierului. Propunerile de pace ale lui Lenin Ziarul „La Democrat's Nou­vell“, după ce atrage atenția asupra coin­­cid­enței declarațiilor d-lui Lloyd George cu­ propunerile de pace ale­­ lui Lenin, care poate da foc la un echivoc deplorabil, releva că, eve­nimentele din ultimul timp, favora­bila bolșevicilor nu c­onferă totuși acestora autoritatea necesară­­ pentru a negocia pacea, încheie. Nevoia unei acțiuni co­lective Sub titlu „politică de renunțare“, ,,Ls Gauloin“, critică atitudinea d lui Lloyd George pe care o califică­ de capitulare, și eor­ohkle astfel: „Nu este decât un mijloc de a sal­va Rusia,­ acela de­ a provoca o a­c­țiune colectivă în înțelegere cu sta­tele slave independente care au in­teres a ,se­­ scăpa de bolșevismul re, le amenință granițele. „Dacă s’ar adopta propunerea d-lui Lloyd George s’ar ajunge fatal lm­rana din cele două soluții următoare: Ori la alianța tuturor statelor slav­e amn­tirevoluționa­re cu Germania, care va libera Rusia cu concursul lor, sau la instalarea definitivă și oficială a bolșevismului în Europa, și în­ acest caz, am «oferi și noi tirania lui". , ALEXANDRU VLAHUȚA ■ Trecând pragul lumii d­e „und­e ni­meni nu s’a mrai întors“, misterele lor ne înconjoară și până la ultima lor ne înconjoară și până în ultima clipă când’ ne dăm suflarea cea de pe urmă, ne întrebăm: unde mer­gem ? în­cotro ! Ce este dincolo de moarta . Și milioane de mânți s’au­ frământat de acest gândi sfâșietor, care ne sfredelește ereerii, ni-i arde cu flacăra cea mai mistuitoare în­ doeli. S’’a dus, a murit Sfârșește o viață: toată bogăția de gânduri, toa­tă adâncimea de cugetare dispare în fața craniului albit­rrie, intemperii și hâd pe care îl rostogolește cu­­ atâta impietate nebunul Hamlet; căci nu poate fi sceptic acela care e capabil de o astfel de monstruozitate, care zvârle cu nepăsare ca cioclii tidva acea plină de nisip, care a fost o­­datcă capul lui York — caraghiosul Regelui — sau fruntea îngândurată a lui Alexandru cel Mare. De aceia, au trecut veacuri, das­căli de tot totul au găsit multe gre­șeli dramei aceleia lugubre a lui Shakespeare, dar timpurile și"nea­murile n’au mai văzut vr’od­ată pe scenă întruchipată cu atâta cruzi­me nimicnicia existenței noastre 1­a zădărniei a­ zăd­ărniciilor, toate sunt zădărnicii s“ exclamă Ecl­esias­tul. Și în filosofi­a popoarelor, în simplitatea, expresiei, a simbolului, se spune: s’a dus, s’a sfârșit. Ță­râna s’a coborât în țărână, neantul în neant ln van, încearcă divinul Platon să reînvieze o altă viață după moar­te, în zadar, o religie scumpă părin­ților noștri și tulburătoare pentru noi ne făgăduește, cerul sau iadul pe „lumea cealaltă“. Simțim în etica supremă, când ultimul răsuflet a e­­șit din pieptul zbuciumat al m­uri­bundului că totul er a sfârșit și că nu mai este nimic după moarte, doar patrezeciuno și viermi. " * De aceia nimic nu rămâne din noi, nimic din această întrupare vre­melnică a unui trup pieritor decât scânteile, străfulgerările acelea de $ 1 clipă ale eroorului care oglindește eternitatea și care o redă în haină nemuritoare a Sîmboalelor, expresie, cutoaire, marmură, zidire afrohite­­tonică... * Nu rămâne decât opera sufletului care se strecoară din generație în generație, până când după mii de ani în marele ocean al timpului infinit și al spațiului fără margini, — toate dispar­ — se­cetă, rămân crâmpee. num­ele devine o literă moartă, un simbol sau se șterge în nemărginita mate a uitării. ” Alexandra Vlah­uța a fost al ge­nerației lui. A cântat pe Emin­escu și opera tulburătoare a maestrului l’a fermecat și l’a copleșit ea pe în­treaga lui generație. A fost un re­flex, nu un r­elex în sensul său,­ci mai mult o r«șamanță­ puternică e­­mines­ci­ană. I­n altfel geniile maca­­raiul le-a cultivat cu predilecție: poezia lirică și satira — în toate privirile lui ipo­ezii se resimte influ­ența unei pesimizm la modă1, pe ca­re el însuși îl reneagă mai târziu în „Tinde sunt visătorii“. Poezia mi W i mie rr,WI4 ^ di­cție ad-hoc epocal­ă și n’are de pildă, formidabilă putere de como­­țiune, irezistibila expresie a lui „Noi vrem pământ”. Ce a fost în prima lui tinerețe, a și rămas până în ultima clipă. Dar literațiuna românească­ n’a stat pe loc. Nuvelele sale au fost întrecute de Sambreanuu, Brătereu- Voinești și alții, romanul său Danu rămâne o încercare față de frumoa­sele romane ale d-lui Duiliu Zam­fi­­rescu. Dela Eminescu a mai răsu­nat armonioasa liră a lui Cerna ca­re ne-a dat atâtea poezii adânc sim­țite și bine cugetate, mai ales, Noap­te și Chemare. 3 Dar Alexandra WahYl­, rămâ­nând al epocei, a fost un îndrumă­tor pentru tânăra generație. Toată mișcarea noastră culturală de 30 ani încoace a suportat înrâurirea lui Vl­ahniță : rămâne unul din înteme­­etorii litteraturii, și școalei țărăniste, alături de Iorgta și Coșbuc. De aci o valoare culturală în eon-Câteva din poeziile lui vor dura prin armonia versurilor, prin tena­citatea, concepției, prin puritatea de­senului; dar nimeni nu se va atinge de acele bucăți în cari zbârnie melo­drama și pesimismul ușor al epo­­cei. " .­­ Vlahuțl a fost un ci­zel­a­tor și a ținut tare prestigiul artei în țara asta. , Din acest punct de vedere tinerii Scriitori idle astăzi îi pot fi recunos­cători. Va sta printre maeștrii de cinste ai graiului românesc. Cu el însă moare un trecut care nu mai reînvie : eminescianizmul. De aceia Vlahuță n’are școală și nu va lăsa discipoli. A fost după Emi­nescu cel mai cinstit în literatura noastră și n’a deiampara­t nici­­odată cinstea ce i se recunoștea. De câte ori, văzându-l pe stradă, în pălăria moale, cu pletele negre, — reminiscențe ale unei­ vieți de ar­tist —­ cu ochii aceia ce te sfrede­leau și cari ascum­­ileau în ei o tonie, de frumoasă i se părea lui, așa inexprimabilă încât ea și acei geloși cari, fericiți posesori ale unor fri*= mugeai cuceritoare, le țin ascunse , hanem «*» cu niște pași orientalii și ei se mângâu doar, ei le coniteM» pîl, el se sorb întreg farmecul ea își pare le vrăjește, te cuprinde fi­ mreji înfiorătoare și această vrajă și această fericire internă a trece în el — cu rare izbucniri la răstisip puri — până la moarte. i. A Nu­mai acei ca*i Ban vizűit , plimbările sale solitare au ghicit­at*­ceste gânduri și te-au­­ scormonit frsji* musetea tăm­agi ea o compară un preț imens* ," \ ■ ț, n­i & £ " T ’ ION POTS j ppWH­OSUL 11 primește an 9MM!e io: 60 lei pe un an 30 „ „ șase luni 15 „ trei luni

Next