Viitorul, ianuarie 1920 (Anul 14, nr. 3568-3584)
1920-01-15 / nr. 3576
f 0 „anumită Biblioteca Universităței din Iași &Ht. "Ill zJ~ itteni Misiit SOCIALISMUL AIUREA BELGIENI - CarasisryS natea! a) sociali filop 2§MgaLt^».»i§^at »M £ tesurier? centate asegeri - Ultimele alegeri din toate a. . n’au fost pentru socialiști o ca de mândrie, deoarece aproape p jtindeni ei au fost înfrânți, mai ales din cauza conturului prea bolșevist al programului pe care și-l fixase anume pentru aceste alegeri. La această regulă generală este și o excepție, care cu toate excepțiile confirmă regula. E vorba de Belgia unde socialiștii au văzut dintr’o dată numărul lor dublat de la 40 la 70. Succesul socialiștilor belgieni Este interesant de a cunoaște secretul acestui succes și mai ales motivele cari l-au determinat, motive care nu sunt desigur aceleași cari au provocat înfrângerea socialiștilor din celelalte țări. Explicata : o dă d. Louis Piérard care a făcut corespondentului belgian al lui „La Vietőire“ o expunere complectă a situației politice din Belgia. D. Louis Piérard, el însuși ales socialist, dă ca motiv al succesului socialiștilor belgieni, introducerea suffragiului universal pur și simplu.] Or acest sufragiu funcționează în Franța de mai multe decenii și el n’a împiedecat dezastrul socialiștilor, cu tendințe bolșeviste în alegerile din 16 Npontime. Instalarea sufragiului universal nu poate explica decât în parte victoria socialiști, îori belgienii dezbateri registrat anii dearândul în „ «’buna parlamentară"* și la „Centrala unde redacta darea de seamă apatică. El cunoaște deci caisa, și cel o mișcă în ea, ca și toate secretele :i. Um asemenea bărbat este în măsură a cunoaște mai bine ca oricine situația politici în general și în special acela a partidului al cărui membru este. Comstaturile sale vor lămuri definitiv o chestiune care a fost prezintată așa de des sub o lumină falsă. După afirmațiunile autorizate ale d-lui Piérard nu va mai putea veni nimeni să susție că succesul partidului socialist belgian s’ar datori adorați unei fervente a idealurilor roșii, a asiaticilor și iconoclaștrior moderni Lenin- Trotzky. AM& al doisprezecerea No. 3570 ABONAMEF REDACȚIA un an un Săl*iții 60 Le 10 t „ „ ,VIITOBTTLi K) Lei i0 Lei STRADA ED6ARȘ QUINET No. (Vis-â-vis de Hotel CaES®- ■ U. Telefoanele: l 'A. ADMINISTRAȚIA p, STRADA ACADEMIEI Nc. 17 pc£U%_ șt Administrației £9/2? 3/11 ta* ANÜNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, str. Academiei 17 și la toate Agențiile de publicitate Faptul că oamenii politici pot lua . Astăzi atitudine împotriva presei, și Ș ® se pot aduce învinuiri acestei p>>ți în stat în aplauzele Parlamentului, este desigur simptomatic și îndreptățește cu prisosință revolta opiniei publice împotriva organelor care au pretenția s’o influențeze și s’o conducă. O logică elementară te face să scănuești că trebue să fie ceva putred în presa noastră. Toată suflarea românească este astăzi preocupată de două chestiuni vitale, întâi grija unității naționale și a apărării față de atacurile din afară, un punct asupra căruia nu există nici un decaprd înosebitele cercuri sau straturi sociale. •— și al doilea, grija pentru ordinea internă și pentru asigurarea formei de guvernământ. Atât Parlament, conducătorii, cât și poporul, sunt cu toții adânc pătrunși de cele două primejdii, iar opinia publică având deplină cunoștință de pericolul exceselor bolșevice, ia o vădită atitudine în contra lor, manifestând pe fiecare zi o solidaritate tot mai puternică. Revolta poporului în contra oricăror încercări anarhice s’a manifestat în toate țările din Europa și așa se explică strălucitul iiezuleț pentru siguranța internă, pe cărți dat alegerilorin Franța. Această reacțiune se observă nu numai în straturile capitaliste sau în rândurile intelectualilor, dar chiar în massele populare de la sate și orașe, cari alcătuesc majoritatea neamului și care nu ar admite în ruptul capului ca să li se primejduiască pâinea cea de toate zilele pentru a face pe gustul agenților lui Lenin și Bela Kun- . "sinele se vede acestor încercări anarhice criminale ? Dintr’o „anumită“ presă scrisă în limba română, dar nu românească. Nu putem crede că Adevărul, izbânda, Dimineața, Avântul sau Mântuirea ar avea pretenția să se creadă presă românească. Poate că dintre organele suspecte pomenite mai sus, acel care are linia de conduită mai clară e Mântuirea, a cărei firmă este pe fată antinațională și care se adresează unei categorii "Speciale de cititori și anume acelora dintre evrei cari vor să fie și români și sioniști" totodată, cu alte cuvinte să împace capra cu varza după șmecheria legei Delbrück, făcută de nemți pentru a înlesni dubla cetățenie, adică spionajul și uneltirea. Mântuirea are pentru noi acest avantaj, de a constitui o primejdie mărturisită și deci mai ușor de înlăturat. Celelalte patru ziare însă Adevărul, Avântul, Izbânda și Dimineața, pitulate sub un camuflaj lesne de risipit, vor să fie ziare pentru marele public, ale tuturor straturilor și ale tuturor neamurilor, au pretenția să formeze opinia publică, să trezească și să alimenteze curente, într'un cuvânt să ia parte activă la viața noastră națională. Opinia publică știe însă lămurit cine se ascunde în dosul acestor organe vrăjmașe ființei noastre etnice. Acestea slujindu-se din când în când de oameni politici din țară cărora le satisfac anumite ambiții sau interese, sunt de fapt în solda scopurilor străine și în serviciul finanței internaționale. Iată pentru ce opinia publică românească se revoltă și înfierează aceste organe care sunt un mijloc de propagandă străină și o armă a anarhiei. Dacă publicul din vechiul regat, obișnuit ,cu presa revoltei și cu corupția ziarelor, de când cu subvenționarea Adevărului de către societatea I. C. A., se arată impasibil față de această destrăbălare, frații noștri din noile provincii care au înțeles presa numai ca apostolat și ca armă de luptă pentru idealul național, nu se pot deprinde cu violențele și calomniile acestei „anumite“ prese și de aceea revolta Lor e mult mai mare decât a noastră. Iată cum se explică faptul că astăzi • poate lua cu succes atitudine în pintra , preseî și în aplauzele Parlamentului, se pot formula acuzări grele și justificate. Astăzi când se reînoesc atâtea așezăminte și când se formulează noua Constituție a României Mari, găsim că e destul de îndreptățită problema asanării presei, reorganizarea ei, tărmurirea libertanajului și garantarea celei mai solide libertăți printr’o lege severă, dar dreaptă, mai ales oglindirea Zi CU Zi D. N. Tonga este foarte supărat că s'a datî voie în acest an să ei nou le vicleimul. Drea voeste să se știe că parfementul e înrobik și că nu trebuo redeschis prin mijloace indirecte ! _Tonii.se miră de ce d. Mehedinți ist3'.--î rț -atât de Toaste dragostie pentru, țărânăști, D atoă ei și-tar aduce aminte de faptul că d. Mehelsimți a fost teologul de minister al d-lui Garoiflide, co] cu robia țăranilor, atunci am înțelege perfect de bine dragostea de azi a lui Maheldfinți, a acelui om care a fost atât de bun tovarăș al d-lui Al. Marghiloman în opera lui națională ! *■ „Neamul românesc“ priblică o cugetare, care o «socotim sip uiîtoare pentru directorul acestui ziar: „Omnul care refuză să privească chestia din punctul de vedere al adversarului, e un om necinstit“. D. C. Mike are următoarele cuvinte amabile despre noul ministru de interjie: „D-rul Lupu a intrat în guvern ca un adevărat lup, ca să sfâșie și să facă să dispară tot ce-i rău și răufăcător. Dacă îi se ia toate însușirile sale personale, atunci lupul este schimbat în câine de curte, și la această schimbare nu cred să aspire ministrul de interne. Intre lupul în libertate și lupul din captivitatea menageriei este o diferență colosală. Cei dîntâia își caută hrana și, grație ghiarelor și dinților săi, o găsește. Cel de al doilea, așteaptă cu răbdare să-i aducă îmblânzitorul hrana zilnică a robiei“. Iar d. Const. J Bacalbașa, în „Adevărul“ spune un Ios: "„Domnul ministru de interne actual și-a inaugurat intrarea în funcțiune aplanând, printre alte greve, și pe acea a birjarilor. Nu e nimic maii ușor decât să aplanezi o grevă admițând toate cererile greviștilor“. D. dr. Lupu anei ocazia să repete: „Ferește-mă Doamne de prieteni, că de vrăjmași mă apăr singur!“ Caracterul național al partidului socialist gerșian Sporirea efectivelor sindicaliste în timpul războiului nu poate nici ea explica suficient o asemenea victorie cu adevărat extraordinară. Trebue să fie cauze cu mul mai adânci și deputatul belgian le atribue în primul rând caracterului profund patriot și național al socialismului belgian. Niciodată, spune d. Piérard, partidul muncitoresc belgian n’a pierdut noțiunea datoriei și a apărărei naționale. Eroarea""pentru bolșevism și dezordine este notată în massele populare belgiene. Socialismul belgian este realist. Vindecat de orice metafizică revoluționară, de orice verbalism, partidul socialist belgian aspiră mai cu seamă la cuceriri pozitive și trainice. Dovada acestora s’a făcut odată mai mult și în mod formal la congresul socialist ce a urmat după alegeri și în care s’a discutat chestiunea participării la guvern. Participarea a fost votată la acest congres cu 1400 voturi contra abia, 110 voturi, reprezentând minoritatea ,bolșevizantă“ a cetățeanului Jacginote. Un bun cunoscător al situației Apela care vorbește așa nu este un parlamentar nou-nouț dispus a vedea toate în i8 oz, ci un obișnuit al reprezentațiunei naționale, a căror NOTE Triviatisarei uMelor Sărbătorile Crâcninului au dat răgaz și celor mai ocupați oameni ai zilelor obișnuite să-iși aducă aminte de zilele copiilăriei pentru totdeauna pierdute. Și închizând ochii finii amintirilor se deapănă ca pe un fuior de tens. Iată grija bnând ca a doua zi să arvem, copii, ^ ra,rir.e nciarutre pomul de Crac?A^c«'ne era priarura impresia idealiă ș i ochilor noștri candiaj.; iată masa mare a familieii reunite cu bunătăți, cu vinn vechiu și cu naivele uitări de trai îndelungat al tiuțulor aceloria ;ani de atât de mult sunt aci Ima în pământ. Dar peeaee eare și mai mult în relief lin vremurile apruse e noaptea ajunului de Crăciun cu colindele vesele — patronista când veselia nu fugise încă niici căminurile noastrlre, ca xând rndicile la venirea viftorului»— cu cântecite vechi, cu urările simpatice, apoi „Stiaua“ și „Vredeismul“ care ne scule noaptea din somnul cel mai dulce, pentru ca în sunetul ascuțit al fJiuerului, să vedem teminogiul lui Irod, eu Paiața sg’or bie cu „mutul“ îndrăzneț și păpușarul glumeț !Ș’au dimis toate, cum un vechiu einte« bătrânese -s« prăpădește cu toată melancolia lui Barbu Lăutaru, care nu poiarte face ca e © carie e vechiu să disipară. Totuși ascultâiwl politidele din acel an, și cîntecete de sleia, am rămas idhxreros impresionați. Destul căi „polecii“ vieneze au înlocuit la sate „bătutele“ și „stamba” orășenească, iu fie lucrate de ,mână; ntepi dori ca piefrenurile de cîntece lăutărești la modă să ia sulstituie vechilor cîntece patrualibiale. E o sfidare a bunului guslt, o impietate fată de trecut, o trivialisara a vechei, noaisti^e tradiții comice, contra căreia nu numai toți oamenii cari pricep valoarea tradițiilor trebuie să reacțioveze, ciar autoritățile cu forța ce le stă la îndemână ar trebui să intervină energic- Mod-a varo și ea, limite este ca ea să nu jicnească tradițiile, bunul gust și bunul simt Petronius O EXPLICAȚIE NECESARA Ziarele vorbesc cu insistentă despre iminenta lemm'lime a d-lui Bon Pescu, ministrul industriei și comerțului, și partizanul „granițelor economice“ înăuntrul tarei... Nu șihn dacii a. Bunlescu s’a ima tărât în sfârșit să-și consacre exclusiv competința la realidrea reformei agrare în Ardeal, după cum se afirmă. Știm însă că unele măsuri lvMe în timpul din urmă la departamentul pe care-l conduce, ar avea nevoie de câteva lămuriri pentru opinia publică nedumerită. Astfel, o informație cu caracter oficios miMioqul în ziare spune că s'a vordjit o autorizațiune de export pentru un număr de 3000 vagoane petrol brut, la Fiume. Faptul e surprinzător. In adevăr, lumea nu înțelege cum se face că atunci când păcura e un combustibil așa de necesar industriei și căilor noastre ferate, și trebuie deci să rămână în țară unde domnește o adevărată criză’ de combustibil, — s’a putut acorda un asemenea permis? In chestiunea exportului produselor petrolifere, toate guvernele adoptaseră o normă de care nu s'au depărtat, și care era conformă cu interesele noastre economice. Era vorba ca rafinarea ticului sa se facă în latră, și, dacă, pentru anumite avantagii, se exportă această bogăție, exportul să nu se facă decât sub formă de subproduse. Ar fi interesant deci ca guvernul să dea explcațiuni asupra acestui export, și asupra avantaaiilor speciale pe cari le-a obținut desigur, pentru ca să renunțe la un principiu atât de sănătos ca cel expus mai sus. E de sperat că dorința legitimă a celor cari urmăresc deaproape apărarea intereselor noastre economice va fi împlinită, și explicațiile la cari opinia publică are dreptul, nu se vor lăsa așteptate. I O L ECOURI țară care nu sufere de lipsă de hârtie este desigur Anglia, unde numărul de anul nou al lui «Times» apărut în formatul obișnuit al gazetelor de la noi conținea 24 pagini, afară de suplimentul literar care număra singur vre-o... 12 pagini a Londra s’a vândut de sărbătorile Crăciunului o șuviță de păr de-a lui Napoleon și una a lui Nelson. Una a fost plătită cu 20 livre, cealaltă cu 19 livre. Onitorul Oficial din Madagascar «Journal oficiel du Madagascar» anunță în numărul din urmă că la Saint- André de la Réunion, s-a închiriat prin licitație publică un imobil cu toate dependințele sale cu prețul anual de «un franc» pe termen de patruzeci de ani. imobilul va fi transformat în hotel. O chirie anuală de un franc, iată ce ar putea ispiti pe mulți locuitori fără adăpost de la noi, să riște un voiaj în Madagascar. stingerea unui nou Președinte al Republicei franceze în locul dlui Poincare. Pronosticurile presei franceze sunt foarte rezervate, totuși «Echo de Paris» se hazardează a declara ales de pe acum pe d Clemenceau cu 780 voturi cel puțin. Ziarul își bazează afirmațiunea sa pe faptul că actualul prim-ministru francez n’a posedat niciodată în lunga sa carieră politică «atâta stăpânire de sine, delicatețe și mlădiere unite cu atâta istețime și adâncime». AMERICA ȘI CONFERINȚA PACEI ROLUL PREȘEDINTELUI (01L1011 In CO11FERIHTH -Destăinuirile d-oí finite Chrrsasine— rP-l Clearenesan n’a fost bine.Informat asupra puterilor ce i ® avea președintele Wilson din partea poporului american D-l André Chéradame scrie în »Democrație Nouvelle“ sub titlul „Probe că pericolul Wilson putea fi înlăturat“ un articol în care arata că <J. Clemenceau fiind inexact informat asupra situațiunei americane, nu a putut provoca o înțelegere și o cooperare între d. Wilson și membrii reprezentativi ai opiniunei dominante din Senatul american cu privire la hotărârile pe care urma să le ia Conferința de Pace. D-l Tardieu, căruia d. Cheradame îi atribue calitatea de a fi fost informatorul d-lui Clemenceau, ar fi trebuit să fie președintelui Conferinței ed Pace, — spune articolul următorul limbaj : „D-l Wilson vind la Paris contrariu voinței opiniunei americane care i-a arătat că vrea să-l vadă rămânând la Washington. Dacă d. Wilson a trecut peste această voință, aceasta se datorește faptului că, sustras la Paris de sub influențele ce se exercitau asupră-i la, Washington putea face să triumfe ideile sale personale asupra păcei și’n special Societatea Națiunilor. Ori aceste conceptiuni personale ale d-lui Wilson au fost dezavuate de poporul american care în alegerile generale dela 6 Noembrie s’a pronunțat categoric pentru o „predare necondiționată“ a Germaniei. De multă vreme, senatorii majoritătei republicane din Senat au declarat că nu vor ratifica un tratat conținând un pact al Societatea Națiunilor considerat contrariu doctrinei lui Monroe. fi trebuit să convoace Senatul american în sesiune extraordinară spre a lua înțelegere prealabilă asupra propunerilor esențiale pe care ar fi vrut apoi să le adopte Conferința. Poporul și Senatul american nu s-ar fi putut formaliza pentru o cerere în acord cu dorința acestora. Fapte doveditoare Si d. Cheradame, citează următoarele fapte care stabilesc că s’ar fi putut rezista d-lui Wilson : 1) „In afacerea Fiume, intervenția d-lui Wilson contra guvernului italian depășind marginile raționale, americanii au fost atât de satisfăcuți văzând rezistența contra autocratismului acestuia încât oprinurrea americană a susținut pe Italieni contra președintelui, deși acesta din urmă avea dreptate din punctul de vedere tehnic. 2) Lloyd George, în înțelegere cu d- Clemenceai, s’au înțeles și cu partidul republican al Statelor Unite asupra acceptării unor rezerve asupra tratatului de pace și’n special asupra celora relative la Societatea Națiunilor. Aceasta însemnează că d-l Clemenceau ia astăzi înclegere cu senatorii americani, adică face astăzi ceea ce ar fi trebuit să facă cu mullt mai înainte. Și aceasta fiindcă nu, a fost suficient informat. Ce regresă mta la anterință Președintele Wilson " Trebue să se știe că d-l Wilson nu vine la Paris ca plenipotențiar ale cărui angajamente vor fi ratificate. D-sa nu este la Paris decât unul din cele două elemente americane între care trebue să existe acord pentru a avea siguranță că tratatul va fi ratificat. In adevăr, articolul III din Constituțiunea americană prevede că „președintele va aveaputerea, în urma avizului și consimțământului Senatului, de a încheia tratate, când aceste tratate întrunesc majoritatea a două treimi din senatorii prezenți“. Deci, — Scrie -d-l Cheradame, — aci se vorbește și de avizul și de consimțământul Senatului. €@ a? fi sa d. C8.res ©ri«ea» De partea sa, d-l Clemenceau ar fi trebuit să răspundă d-lui Wilson: „In practică sunt în imposibilitate să iau îm consMerație aici propunerile dv. înainte ca dv. să fi realizat împreună cu Senatul american, organizarea pe care ați voi-o dar care să’mi fi dat cel puțin quasi-certitudinea că Senatul dv. va ratifica hotărârile Conferinței. Nu cer decât sa lucrez cordial cu dv. și cu Senatul american, prin intermediul dv., deoarece dv. și Senatul american constituiți cele două autorități americane ai care Constituțiunea dv. îmi impune obligațiunea a mă pune dezacord“. .Desigur, — scrie d. Cherindtaine,d. Wilson s’ar fi supărat însă s’ar fi găsit în condițiuni cari nu i-ar fi permis să găsească sprijinul opiniunei publice americane. Și atunci, d-sa ar facă joi 15 Ianuarie 1920 Doua politici este netăgăduit că una din cauzele deprecierei valutei naționale este și inflațiunea monetară provocată între altele $3 de necesitățile unei omisiuni forțate la care Banca Națională a fost silită prin acordarea de împrumuturi Statului. In această ordine de idei Banca Națională, deși a recunoscut în tot timpul necesităea de a ajuta Statul pe cale de împrumut pentru îndestularea nevoilor lui, satisfăcându-i cererile de împrumut, a cerut continuu guvernelor ca să apeleze la credituul public și să evite astfel de a spori în mod nemăsurat cu sute de milioane numărul biletelor în circulație. Ziarele puse la remorca unor interese străine nu încetează însă a aduce critici Băncei Naționale, că nu se pretează la cerințele guvernului de nouă împrumuturi. Ele ar face mai bine ca să ia informațiuni în această privință și de ceea ce se petrece de exemplu în Franța, unde se critică politica guvernului, care în loc să apeleze la creditul public, găsește mai comod de a se împrumuta la Banca Națională a Franței, contribuind astfel la scăderea cursului schimbului francului în străinătate. Socotim și noi că politica cea sănătoasă, care ar contribui la îmbunătățirea situației fiduciare a Statului și în consecință a emisului schimbului valutei naționale, este tocmai politica contrară politicei de împrumuturi a guvernului la Banca Naționalâ. Săptămâna teatrală Un secol de la înființarea teatrului românesc 1819 -131S. — Cea d’întâia scenă și sali de teatru în timpul domniei lui Carangea ¥odă.— H £ CUBH : întâia lucrare teatrală jucată în limba română la bucurești In anul 1819. Reluarea HICUAEI în 1919. Spiritul românesc nu s’a putut ridica spre lumina apuseană, în trecutul său îndepărtat, decât după domnia Fanarioților, adică atunci, când jugul a fost scuturat și ochii deschiși spre o nouă propășire de libertate și cultură. Căci dacă timp îndelungat, Românul vasal diferiților cotropitori, a răbdat amestecul și vorbirea altor limbi și nu cea maternă, darcă forțat de împrejurări, el a delectat numai cu cântările vicleiniului și irozilor, a venit o zi când fi sunat deșteptarea lui naționala și limba românească, a rostit pentru prima oară în cuvântul ei latin, opera lui Euripide Hecuba, sub ultimul domnitor fanariot. Era deci în anul 1819, în timpul domniei lui Alexandru Vodă Șuțu, după cronicile lui N. Filimon, când pentru prima oară s'a jucat în limba românească aceasă tragedie, în traducerea lui A. Nanescu, care juca și unul din roluri. Interesant este că rolul, Hecubei a fost interpretat de Ion Heliade Radulescu, care făcea totdeodată și pe sufletul. Dimitrie C. Ollănescu — în comunicările sale către Academia Română, (1896-1897), călăuzit de hrisoavele primei noastre culturi naționale – vorbește despre solemnitatea acestei zile, și despre poetul Ioan Văcărescu care a făcut un prolog în versuri, intitulat „Saturn“ salutând evenimentul acesta prin vorbe cu tâlc deosebit: „V’am dat teatru, vi-l păziți „Ca un lăcaș de muse „Cu el curând veți fi vestiți, „Prin vești departe duse. „Iu el năravuri îndreptați, „Dați ascuțiri la minte. „Podoabe limbii voastre dați „Cu românești cuvinte! Un prolog pe lângă zeul Saturn reprezentat mitologic ținând în mâini o clepsidră (ceasornic de nisip) și o seceră, mai figura și zeița Dreptății „Aistreia“, cu un corn al îmbelșugării în mână „din care se revarsă, toate fericirile asupra binevoitorilor patriotă români“. După reprezentarea Hecubei se mai jucă „Avanii“ de Molière tradus de Hermtelius, prietenul lui Gheorghe Lazăr, precum și alte comedii în traducție românească. Tot în anul 1819, se înființa primul comitet de teatru, printr’un pitac domnesc alcătuit în luna Noembrie, de către Alexandru Vodă Șuțu. Pitacul a fost scrie în limba greacă și a parvenit Academiei Române, prin donațiunea profesorului V. A. Ureche^ lui D. C. Ollănescu. Astfel a fost ales ca Efor al Teatrelor, marele spătar și boer Iacovachi Rizo, prin voința domnea«’Că •,jid. Alexandru N. Suțu Voevod din mila lui Dumnezeu“ apoi „Prea cinstite și prea de bun neam al Nostru boer și Mare Spătar Iacovachi Rizo, al Nostru prea iubit! Așezarea de teatre publice, după multele cercetări și considerări politice, s-a constatat că e lucru foarte folositor pentru nație, căci teatrul izbutește să înlăture faptele rele. Reprezentarea dramelor s-a dovedit că este școala bunelor năravuri, cu atât mai ageră și puternică, cu cât au în vedere înlăturarea relelor și triumful virtuții, arătându-ne c- o să alegem dintre vițiu și virtute Școlarul unei asemenea școale nu numai aude, dar și vede că ochii sili aceea ce trebue să zică și să facă și în sfârșit se convinge sau mai bine se silește să mărturisească să este mai cuviincios să cadă omul cu cinste...“ etc. Iar mai la vale: „Astfel este rea,rus, când alegerea dramelor se face cu îngrijire. El împlinește în adevăr neajunsurile legii, care singur nu poate îi alătura orice făptuire rea, nici poate singură, face desăvârșire, educațiune omului. Când însă e rău făcută alegerea pieselor, ele aduc vătămate legilor, devin școală de rele năravuri și de stricăciune, ele pângăresc năravurile cetățenilor. „Așadar, fiindőlf se poate întâmpla ca sa pătrundă, vreodată în teatrul din Bucure.Ci învățături dăunătoare, din lipsa unui Efor caire să privegheze și ..să controleze alegerea pieselor. Noi, după datoria noastră domnească având bunăvoință, te numim pe D - ti, prin acest pitac al Nostru și poruncim să chemi învainitea D-t-ate >pe epistatul german al melodramei, comedkd și al tragediei germane și pe întreprinzătorul asociațîunii grecești dramatice și, fercându-te ,cunoscut în £ j iartarea _ietoriei, sa le vestești, că, oricâte drame vor fi defăimăoaire religiei, statului și moralei obștei, actele vor fi oprite a sie juca pe teatrul Bucureștilor și pe la bâlciuri, iar celelalte teme sunt permise pentru folosirea și petrecerea cetățenilor. „Direcțiunile de teatre respective sunt datoare a da la eforie cunoștință prealabilă de spectacolele ce au așa, ca să fie acestea controlate în timp util. .lAști să faci și să fii sănătos. 1819, Ncembrie în 8 tile“. (Sigiliul domnesc). Marele Logofăt procitor. Pitacul acesta scris în limba ghercească și alcătuit de ultimul domnitor FaparioC înaintea Zaverei, este primul act de deșteptare națională pe terenul cultural, și el ,vine înnădite vestitor al Domniilor Pământene care reîncep în Muntenia prin Banul Grigore Ghica, iar în Moldova prin Logofătul Ioniță Sturdza (1821). Așadar prima reprezentație de teatru românesc, corespunde unei epoci de reînviere, luminate de figurile lui Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr și Ioan Văcărescu. Este natural ca vorbind de primul spectarcol românesc al teatrului din București, să ne interesăm și de ceea ce i-a premers acestui eveniment. Se știe că la curțile domnești se dedeau reprezentațiuni de teatru ale așa-nagilor Soitarii — care înjghebau oarecare fapte pentru a putea batjobori pe cei neplăcuți ori dușmani domnitorului. Prin 1798, în timpul domniei lui Hangerli- Vodă, o trapă de pehlivani și comedieni francezi au dat câteva spectacole cu învoirea domnească, prin diferite orașe. După felul manifestărei lor, gimnastică, mimică și cântări, se vede imediat, cum erau prețuiți și asta o indică ■ însuși numele de, pehlivani, cu care erau prezentați, de Vodă, diferitelor autorități (za,biți). In vremea lui Caragea Voldă, se introdrge prima- panoramă ins tălată într’o șandrama de scinduiri în fundul curților Banului Manlache Brânelorastnu (pe strada Academiei de astăzi). Exișuri de înțeles cu succes a avut acest teatru optic, care arăt la rând pe rând diferite orașe aprisene sau încoronări de regi. Au trecut luni de zile, pentru tea;să pealtă pătirande și gloata, acolo unde catescile boerești se tipxeau lanți, în fiece zi. Prima Mărire însă de teatru, plecă dela curtea Domnească, unde Domnița Bate, fata cea mică a M Voilă Garagea, se ocupa vîrios, sub l cuvînt de petrecere, de aceia cs noi numim reprezintație Astfel se ridică prima scenă, întruna din ea merite paletelui domnesc, se făcură decoruri de hârtie și costume de pînze, și Domnite Ralu, trestea singură, reprezentațiile tea'tin anul 1817, s’au jucat în limba greacă „Moartea Miei lui Bretea" de Voltaire, „Dafmis și Oro“ și „Oreste“ de Afieri. Încurajată de acest început și ea mare iubitoare de joc Doamna Rafia se gândi la o sala specii da de spectacolei și clădi astfel chiar în aceiași iarnă o sală de teatru, la Cișmeaua ieșit azi Calea Victoriei 91, care arse pe la 1825 și a cărora mine au mai dăinuit încă până la 1849. (D. C. Olănescu). Așadar în 1817 s’a riidlicat prima scena într un palat domnesc, iar în 1818 primul teatru public în Podul Mogoșoaiei. Astfel se înjghebară ede dis nîât,« spectacole teatrale, cu trupa lui Gherghy, din Viena, adusă ansa» * Urmarea în pag. I-a