Viitorul, iulie 1920 (Anul 14, nr. 3694-3709)
1920-07-15 / nr. 3695
soBANI In vechiul Regat și Basarabia ICOR. In Ardeal și Bucovina ABONAMENTE IN ȚARA: IN STREINATATE : Un an Șase luni Trei » Lei 120 00 30 Un an . Șase luni Trei » Lei 240 . » 120 . » 60 REDACȚIA STRADA EDGARD QUINET No. 2 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 (Vis-a-vis de Hotel Capsa) Telefoanele: Direcția 51/23 Redacția Și Administrația 49/23 și 3111 ANUNCIURI_COMERCIALE Se primesc direct la Administrația ziarului, strada Academiei No. 17 și la toate Agențiile de publicitate In vechiul Regat și Basarabia ICOR. In Ardeal și Bucovina CONFLICTELE I (Unite târâtei si mnntfl In ședința< din 7 Iulie current,, d-1 ministru Trancu-Iași a depus pe birourile Camerei proectul său de lege pentru „reglementarea conflictelor colective de muncă‘‘. Fiind prima lucrare serioasă ce va avea de săvârșit această Cameră, dată fiind apoi dorința unanimă de a se pune un sfârșit mișcărei anarhice ce se desenează deja o vreme în mijlocul muncitorimei noastre, este aproape sigur că acest proect de lege va fi primit cu simpatie nu numai de Parlament dar și de majoritatea opiniunei publice. El nu ne mulțumește însă. Recunoaștem în mod real acestui proect un număr însemnat de calități, îî recunoaștem o structură juridică elegantă, îi tăgâduim însă din tot adâncul convingerilor noastre sincere o reală eficacitate. Știm că în scurtul timp scurs de la venirea la putere a actualului guvern nu se putea pregăti întreagă reforma «5 visăm, am fi preferat însă să mai așteptăm încă până la toamnă, dar la acea epocă să se atace întrega chestiune muncitorească de front. In legiuirile cu caracteru_ social, mai mult decât în oricare altele, sauțiunile pripite, unilaterale, „legile de cârpeală“ sunt cele mai ineficace. Chestiunea ce ne preocupă face obiectul cercetărilor și discuțiunilor economiștilor din lumea întreagă de mai bine de trei sferturi de veac, există un material enorm asupra ei, un noian de aplicațiu 11I ale diverselor teorii și sisteme au fost încercate... legiuitorul nostru nu a profitat decât in mod cu totul insuficient de experiența altora. Experiențele făcute în Noua Zeelanda in Noua Galie de Sud, în Tasmania, Anglia, Germania, America, Franța Belgia dovedesc cu prisosință că pe cale fragmentară și ‘lăturalnică nu se poate găsi o soluțiune serioasă a problemei ce ne preocupă. Codul nostru, copiat după Codul Napoleon, este aproape mut asupra relațiunilor dintre capital și muncă. El a rămas împietrit, astfel cum l’au închipuit la începutul veacului trecut Napoleon, Cambacérés și mai ales Chaptas. Legiuirea muncei în codul nostru civil, constitue o enormă soluțiune de continuitate, „o gaură", ca să întrebuințăm expresiunea lui Planted. Cât privește legea noastră a meseriilor, destul de rudimentară ea însăși, nu tebue să uităm că ea se aplică numai meseriașilor izolțî iar nu marelor mase muncitorești din mine, uzine și ateliere. In fața acestei lipse complecte ale unui regim normal al muncii a reglementa conflictele dintre capital și muncă este nu numai atenta imposibilul, dar chiar a face poate operă răufăcătoare. Ne explicăm. Lucrătorul nostru știe că nici o lege nu reglementează rapoartele dintre el și patron, că în sistemul vetust al codului nostru, munca este lăsată la discreția capitalului. irită prima lege positivă ce atacă problema relațiunilor dintre capital și muncă. Ei bine, ea nu pune nici un principiu de ocrotire a muncei, nu stabilește nici o garanție. Ea va apare în mod firesc muncitorime bănuitoare ca o nouă măsură de poliție, iar agenții provocatori nu vor lipsi să le-o prezinte ca o nouă măsură reacționară, ca o lege de clasă. Procedând în mod firesc și cu ceva mai mult simț politic, guvernul ar fi trebuit să se inspire puțin din programul partidului național-literal și să legifereze în prim rând contractul de muncă. După ce va fi dat contractului colectiv toată amploarea voită, după ea va fi dat factorului „muncă" tot rolul ce i se cuvine în viața economică a țării, după ce va fi ținut seamă de dreptele revendicări ale muncitorimei și pînă la un punct de spiritul vremea, guvernul era dator să organizeze sindicatele profesionale, și numai după ce va fi pus toate aceste pietre fundamentale ale edificiului putea purcede la reglementarea conflictelor dintre capital și muncă. Pentru a învedera cât de puțin logic să ia procedat ne vom permite să întrebăm pe jurisconsultul ce este d. ministru al muncei, ce ar zice d-sa dacă un autor de cod civil ar fi legiferat divorțul fără să legifereze căsătoria, s’ar fi ocupat de tutelă lăsând puterea părintească pentru mai târziu, ar fi reglementat materia transmisiunea bunurilor fiind chestiunea proprietăței ADCA, SENDAS... Chestiunea concilierei și arbitrajului este atât de strâns legată și de în funcțiune de acela a sindicatelor profesionale încât nu se poate regulamenta una fără alta. Și dacă acest principiu general azi nici nu se mai discută, la noi în momentul de față mai ales, este absolut exclus să încercăm să nu ținem seamă de el. In afară de încercările fericite dar puțin numeroase ale sindicatelor raionale, sindicatele muncitorești la noi au luat o cale cu totul greșită. Eșind din sfera lor pur profesională s-au transformat în instrument de luptă, în organ politic cui caracter revoluționar bine definit. Datoria legiuitorului este să caute sa le readucă la adevărata lor menire, să le scoată din ghiarele agenților bolșeviști ce le-au acaparat, să le transforme dintr’o forță destructive, într’o forță creatoare, să le facă să-și reia rolul de organa pur profesionale, de organe de împăciuire și progres social aceasta fiind menirea lor. Politica trebuie exclusă cu desăvîrșire din sindicate, altminteri orice colaborare devine imposibilă și relațiunile dintre capital și muncă în loc de a deveni din ce în ce mai cord rate, vor lua din ce în ce un caracter tot mai net de luptă de clasă spre cea mai mare pagubă a liniștei Statului și a economiei noastre naționale. Sindicatul trebuie lapoî să obțină o completă personalitate juridică permițându-i să aibă un patrimoniu propriu. Pe lângă alte binefaceri de ordin social considerabile această măsură ar avea un rezultat fericit imediat: crearea unei răspunderi efective, posibilitatea stabilirea unor sancțiuni serioase pentru orice violentare a dreptului. In proectul său de lege, d-1 Ministru Trancu-Iași, mărturisește două șovăiri: 1) Când se preocupă de alcătuirea comisiunilor de împăciuire și arbitraj; 2) Când se preocupă de sancțiuni. Dacă ar fi creat acest instrument indispensabil ce este sindicatul profesional, lucește lacune enorme ale proiectului său ar fi fost evitate. Pentru a preciza și toai bine ideea noastră să luăm două exemple: Legea nu spune nici un cuvînt asupra alegerei delegaților muncitorești, nu stabilește nici o procedură. Cu toate lacunele lor, atât precetul lui Millerand din 14 Noembrie 1960 căt și acel depus în Martie trecut în Parlamentul Franței, au căutat să stabilească cu preciziune cum, când, unde se va proceda la alegerea delegaților, cine poate vota, cine poate fi ales, cine va controla alegerile etc.Cu toate direcțiunile formulate în comisiunea de studiu, ce fusese alcătuită la ministerul muncei în vederea acestui proect de lege de unii membri ai acestei comisiuni, proectul de față nu conține decât o formulă vagă, (art. 7 și 8) fără nici o consistență și care va fi cauza unui șir nesfârșit de conflicte intre muncitori. Art. 7 zice: „Se vor alege dintre salariați 2—5 persoane...# fără a spune nici cine organizează alegerile, nici unde, nici când, nici cum, nici cine votează. Nu vom insista pentru un moment mai mult asupra acestui exemplu. . Mai departe, secția a IV-a ecietând sancțiunile necesare eficacitatea legei, dovedește încă odată defectuozitatea sistemuluL cele mai importante dispozițiuni ale legei fiind lipsite de orice fel de sancțiune. Am citat, exemplu grația, numai două dispozițiuni din acest proiect, ei bine, dacă autorul legei ar fi așezat boii înaintea cazului nu, „la charrue devant les boeufs“ cum spuneam și deunăzi, ar fi găsit cu cea mai mare înlesnire pe delegații muncitorești în sânul sindicatelor profesionale, iar patrimoniul acestor sindicate ar fi fost cea mai bună și mai sigură chezășie de prudență din partea muncitorimei, și de respectul convențiunilor liber consimțite. Venerabilul economist Caulves scria odinioară: „regularizând mecțiunea colectivă a muncitorilor, „aceste asociațiuni au contribuit de „multe ori să înlăture grevele". Am spus‘0 și nu vom înceta de a o repeta, ori cât de bune ar fi intențiunile guvernului, ori cât ar fi de chibzuit acest proiect de lege și oricâte calități ar avea el, nefiind decât un paliativ, nefăcând parte dintr'un TOT bine judecat, bine cântărit corespunzând în același timp și ideilor și nevoilor vrepiei nu va corespunde așteptărilor țării. N. PETRESCU COMNEN---------ooxxoo-------— Aliat» si amitatea Germaniei REZISTENȚA germanilor la Spa fly a face cu@ cât să înăsprească măsurile de precautie ne cari se vor EEEsssa smammmm BaaammmE Baaatfmx sa Baaima^Etiiaa — - —-------------------------lua aliatii Ultimele tratative ce au urmat între aliați de-o parte și Germania de alta, a pus în evidență voința acesteia de a se sustrage de la executarea condițiunilor impuse de tratatul de pace. Se cunoaște de pildă rezistența pe care a opus-o Germania, rezistență la care au participat și partidele cele mai înaintate, la cererea aliaților de a executa clauza lezai mărci în lăuitrul termenului impus de tratat. Rezistența aceasta nu este numai efectul unui capriciu momentan al orgoliului german, ci rezultatul organizărei metodice pe care Germania a manifestat-o cu prisosință în decursul războiului. Necesitatea unei poli■nim—in—h nmiții—i min K ■in 11 muni tici ferme In fața acestei rezistente, datoria care incumbă aliaților este ca să aibă o politică care să nu ia lucrurile de-andaratare, întărind Germania >n‘ciilimcir!Vi și fizicește, pentru a putea obține și o justă pocăință și despăgubiri. In această privință Franța a văzut din capul locului dar și strigătul de alarmă i’a dat în repetite rânduri presa, franceză, în frunte cu organul autorizat „Le Temps“. Franța având cel mai mare interes ca să-și revadă restaurate provinciile devastate de germani, a atras de partea sa și Belgia care a avut la fel de suferit de pe urma invaziei, iar ccilalțî Aliați au trebuit să urmeze. Se remarcă în special că președenția conferinței de la Bruxelles și cea de la Spa, care are să hotărască asupra indemnizației și diozamtărei, s’a oferit primului ministru al Belgiei. Aceste două țări au înțeles că în ziua în care Germania va fi revenit la vechia ei ordine și prosperitate, nu va arăta nici cea mai mică dispoziție a se pocăi și a plăti. Politicaji^. Anglia mai crede în posibilitatea unei asemenea minuni și ziarul „Le Figaro“ spune în această privință: „Englezii vorbesc de menajarea germaniilor și favorizarea ridicatelor economice. Ei însă nu sunt dispuși să restitui Germaniei nici vapoarele, nici coloniile luate, dar asupra celorlalte puncte sunt gata a le face concesii. „In fata acestei atitudini care este datoria Franței? Ea trebue să renunțe la politica ei care consistă în a menține o Germanie divizată? Ziarele germane proclamă deschis că atât timp cât spiritul militarist va dăinui, acest spirit reprezintă tocmai ideia de unitate germană. Conducătorii Rcich-ului au înțeles acest lucru așa de bine încât au procedat în consecință. Ideia tniităței germane .Ei au urmărit de aproape mișcarea separatistă a Bavariei și ajutând cu l armată elementele conservatoare și catolice care voiau să-și salveze averea și credința, au înăbușit revoluția lui Kurt Eisner. Ei au făcut de altă parte să înțeleagă pe bavarezi că o eșire a lor din Reich ar piva imediat uzinele din Munich și din alte centre ale Bavariei de cărbunii atât de necesari. „Bavaria însă, a rămas într’un separatism de expectativă pentru a vedeta dacă Bruha se orientează spre federalismul aprobat de ea sau spre fonna unității preschizatăl de socialiști. In cele din urmă s’au decis pentru aceasta și alații s’au găsit, la Spa în fața unei Germanii unitare. ■ „Prin aceasta atitudine Germania nu va câștiga nimic —spune ziarul francez — căci pe lângă că măsurile de constrângere vor fi și mai mult înăsprite, se va întrebuința și ocupația și astfel se va exclude pentru multă vreme din concertul statelor civilizate“. NOTE Vremea lui Stendhal Discursul, el însuși nemuritor al nemuritorului .Paul Bourget", ținut cu ocazia inaugurarea unui medalion sculptural datorit marelui Rodin, pune în ’lumină personalitatea artistică a lui Stendhal, — și face din autorul" lui Rouge et N»i>" și al faimoasei Chartreuse de Pannesinul din oamenii zilei. De ce aceasta ? Pentru că Stendhal a fost ea nimeni altul din vremea lui o sinteză vis intre acțiune și contemplație, omul care a susținut că între facultățile PU1’ speculative și acțiunea cea mai înfrigurată nu e nici un conflict. De altfel el a avut pe Byron, poet și luptător, Dante filosof și om politic, precursori celebri. Dar nimeni i am făcut mai frumos teoria că omul de geniu trebue să fie și un om de acțiune, decât Stendhal. Și în vremea noastră o astfel de filosofie e aceea care ne trebie. S'au dus timpurile când area tevoia lui Alfred da Musset, un fel de lenevie a voinței, putea fi tolerată. Astăzi nici geniului, ur., îi este îngăduit să jjtea în nelucrare, și să privească în el însuși sau în afară de el, cu sentimentul contemplarei leneșe. Lumea ars prea multe de îndreptat pentru ca inteligențele superioare să găsească în această superioritate scuza de a nu fi active. Viața își cere drepturile ei. Și mintea cea mai scânteitoare poate fi dualistă: printe erein castele din imagini dar poate făptri și mijloace de a face aceste castele din beton armat. Stendhal care este apologistul aminteze, e omul vremea noaste, și a-1 cunoaște este a fi mai utili decât suntem astăzi acestei | -| Petronius -------ooxxoo-----—■ Colegiile englezești DIN ARGEM. Nu fără aveală surprindere ni se aduce vestea că în Ardeal se plănuește înființarea de colegii englezești, în care întreaga educație și instrucție va fi o ediție pentru Ardeal a școlilor similare din Anglia. Această veste i'a însărcinat ziarul „Patria“ să ne-n transmită, ca și pe aceea care privea înființarea universitații ungurești din Cluj și despre care am vorbit intr’un număr recent al ziarului nostru. Știm că sistemul școlilor cu caracter străin, cu programe străine, era practicat și de către Franța în Constantinopol, la Beyrouth și în diverse colonii de către Anglia, socotindu-se cultura străină ca un mijloc de a înălța pe indigeni la gradul de civilizațiune al țarei care înființa acele colegii străine de sufletul poporului unde ele se creiau. Dar o condiție a hifi intare acestor colegii este ca statul să fie atât de slab, și cultura poporului atât de inferioară, încât să se vadă în crearea școlilor cu limbi de predare străine, cu profesori străini, cu cărți străine, un mijloc de renaștere sau de Adie,are a neamului întmpoiat..Acolo unde statul e puternic știe să-șî imprime caracterul național, și să facă din școlile lui atâtea căi de consolidare și înălțare etnică. Și atunci suntem în drept a ne întreba cu îngrijorare dacă după șasezeci de ani de trai ca stat liber, cu o cultură veche,care a putut da personalități eminente în vremea când vecinii noștri erau pierduți în haosul inculturei, — ne întrebăm, cu durere, dacă astăzi putem suporta sit națiunea din Turcia ori din colonii, unde școlile cu caracter pronunțat străin funcționau, ca vii, simbol plastic al slăbiciunei statului ce le-a tolerat. Neamul nostru întregit, după o mie de ani de vicisitudini istorice, în care puritatea totuși a rasei a știut să o păstreze intactă, nu poate să vadă astfel în înființarea de colegii engleze astăzi, precum ar vedea mâine nființarea de colegii italienești, etc., o atingere la suveranitatea statului, — și în același timp o greșală pedagogică, dat fiind că orice neam are sufletul lui, și ea atare nu orice metodă educativă poate duce la aceleași rezultate în Anglia ca și la Carpați, în India ca și în Ardeal! P D ECOURI roluri fantastice se înregistrează zilnic în localurile publice din lumea întreagi, unde setea de îmbgiuire nu mai cunoaște nici o limită, totuși și pentru imaginațiile cele mai febrile, va fi o surpriză a cea ce le-a reclamate patronul unui bar din Viena, unor oaspeți nocturni, care au hubânit a cina la dânsul, sticla de șampanie fostU coroane un șnițel lotio me un pui 600 coroane. Totalul area.. . 12 615 coroane. l drept că proprietarul a fost deferit parchetului pentru „speculă“. Descoperitorii de isvoare admiși de Academia franceză. Cine și-ar fi închipuit vreodată. Descoperitori de isvoare de apă au găsit colaboratori la Academia de științe. Ei bine savanta societate a instituit o comisie a baghetei Bursierilor, care se va ocupa în condiții extrem de cercetările întreprinse până empiric de surieri. Din comisiune face dintele Academiei de dres, serioase de azi. in mod ceface parte însuși preșeștiințe de Deslan-ooxxoo Hefarm © dyg»ă război sglia.sijeliguiiâ — Franța deține frási șy periecitatea sraii« imtii Sat Suneî de la Bomeaux FARA FIR De curând Franța a construit, în vecinătate de Bordeaux un post uriaș de telegrafie fără fir. Franța ține astfel recordul, putfîrbd i’rrnde mesagiî la cele mai mari distanțe. Comparate din acest punct de vedere, Stațiunile germane de telegrafie fără fir, ea și cele engleze sunt mult mai puțin puternice..Pentru Germania, care a perdut coloniile sale, dificultatea de a-și întinde rețelele este foarte mare. Anglia, din potrivă, având colonii depărtate cu care trebue să țină o strânsă și permanentă legătură, simțind nevoia organizare! acestui serviciul a întocmit un proect prevăzând sporirea și intensificarea lui. _____ Proectul englez Comisiunea companiei imperiale de telegrafie fără fir crede că în timpul de față serviciul T. F. F. comerciale nu mai este satisfăcător pe o distanță numai de 2.000 mile (3-200 kilometri). Sistemul cel mai bun de adoptat și care a dat rezultate foarte satisfăcătoare este acela inventat de Poulsen în 1904 și perfecționat de diferiți tehnicieni. Acest sistem urmează să fie întrebuințat în stațiunea centrală de emisiune din Oxford. Puterea sa este suficientă pentru o distanță de 2000 mile și întrebuințează 250 kilowați. La celelalte stațiuni se va aplica sistemul valvelor termionice. Aspectul geografic al URI—■ ■ [UNK] [UNK] ii ri'innilliti—— rețelei Liniile vor fi organizate în așa fel ca să facă legătură cu Egiptul, Indiile, Singapor, Australia, Noua-Zelandă, Africa centrală, Africa australă și Canada. In afară de aceasta se prevede impraect de la Vancouver la Brisbane, care va avea o lungime de 7.364 mile ; celelalte stațiuni ale lanțului de telegrafie fără fir vor fi la distanțe variad între 2 și 4 mii mile. Grupa trredellor de câte 2000 miile este următoarea: Anglia-Egipt-India-Singapur-Hong-Kong Sinpur- Australia; Egipt-Africa orientală-Africa alustrală. Grupa traco.‘elor de câte 6000 mile cuprinde: Anglia-Indiile, Gair-Africa australă și India-Australia. Marea linie este jalonată de Cari, Bombai, Singaipor și Port-Darwin (Australia). De la Singapori merge o ramură spre Jioung-Kong (1.611 mile) și o altia spare Perth (2430 mile) cn Australia. Linia. Cairo-Africa australă trece prin Nairobi și Windoka. Cât va cc»sta rețeaua Comisiunea însărcinată cu organizarea acestor rețele evaluiază cheltuiliile de constricțune ete stațiunilor, din Anglia, Căii, Bombay, Singapur, Hong-Kong, Noirobi și Windhoek la suma de 1 milion 243.000 livre iar cheltuielile anuale de întreținere la aproape 425.000 livre, la care, ■guvernul Africii australe și acela al Australiei va contribui cu 63.000 livre. Lucrările vor fi executate sub conducerea unei comisiuni compusă din patru membri, specialist în materie, guperâorgraftQa Ffjsangj Proectul guvernului englez dă o mare extensiune telegrafiei fără fir și promite să organizeze un serviciu care să-l țină în legătură cu coloniile îndepărtate. Totuși acest proect realizat, nu va pune Anglia într’o suațiune superioară Franței care are la Bordeaux o stațiune grandioasă de telegrafie fără fir, și care-i permite sî aibă o rețea cu mult mai întinsă și ca chestineli mai puține. In adevăr, dacă radiogramele transmise prin fumuit Eltel pot fi recepționate la 6000 kilometri, acelea transmise din Lyon la 10.000 kilometri adică la Madagascar, Martinica, Saigon etc. undele venite de la postul Croix d’Hills vor avea o lungime de 20.008 kilometri. Ele vor acoperi deci toată suprafața pământului și vor atinge direct, spre exemplul, noua Caledonie. Din acest fapt, problema a fost mai ușor de rezolvat, deoarece stațiunile intermediare care sunt proeotate pentru toate coloniile franceze n’au nevoe de o putere așa de mare cum am nevoe cele engleze subordonate puterea de emisiune ale staționei centrale care le limitează la 4—5000 kilometri. Iată deci că Franța rămâne superioară putând îmbrățișa tot pământul cu o radiogramă trimisă din noua instalațiune de telegrafie fără fir. Utilitatea acestui serviciu, considerată din acest punct de vedere, este nediscutabilă. Nevoile însă vor naște un nou proces de concurență între statele cari au întinse și depărtate colonii. Telegrafia fără fir va lua un nou avânt dictat de necesitate. •----------yIVXIXZ Ce———I Pariul comunist a revoluționar Raportul d-lui Cristescu pentru afiliarea la internaționala III De data aceasta curțile au fost date pe fată. In ultimul număr al„Socialismului“ a fost publicat raportul Adtui G. Cristescu, pregătit pentru congresul socialist din Câmpina, in care se urmărește, se știe, ajutarea la internaționala Us..a comunistă din Moscova. Sunt în acest raport câteva pasagii cari arată calea pe care, în mod oficial și mărturisit, au optical,o unii din conducătorii partidului socialst. In primul rând este de remarcat di raportul d-lui Cristescu consideră încă pe Rakowsky drept reprezentant al partidului socialist român, și se declară solidar cu activitatea bolșevică a acestuia. In adevăr, într’un pasagiu, vorbind de conferința comunistă de la Zimmerwald, raportul zice: „La conferință a participat și partidul socialist român reprezentat prin tov. Rakowsky“. Dar raportul d hn Onitescu mai are o parte caracteristică privitoare la noua orientare fățișă a partidului socialist, laino, textual: „Cam ar? propun congresului ca de aci înainte partidul nostru să se numească partidul socialist-comunist din România. „Iar cum evidența ruinei economilce și a crizelor e constatată în ani, războiului mondial, datoriile de miliarde contractate din cauza acestui război de burghezia noastră și care vor apăsa greu asupra poporului dela sate și nașe, fac dovada justă că burghezia este incaContinuarea în pagina 2-a Academia națională de muzica din Paris — Operă — se pregătește sa reprezinte una din cele mai matri opere muzicale „La legende de St Cnstophe“ capodoperă dirámtarea-muzicală a marelui artist frandez d. Vincent d’Indy. Marea terță vitală pe care această operă o aduce constiind tatii» primeniiei si progresului: artei dramatice muzicale ne obligă să faeem o scurtă dare de seamă asupra ei, pentru ca publicul intelectual român să poată aprecia valoarea ei. D. Indy, unul din marii muzicanți care întrunesc calitățile poetului cu ale muzicantului, este autorul poemei operei sale. Subiectul pe care augmentare, abstracție și generalizare, îl desvotă admirabil, i-a fost inspirat de un episod din „La legende hidnée“. Un uriaș păgân Auferus rostește jurământul hotărâtor că va servi totdeauna și oriunde pe regele cel mai puternic. Următor jura mântulului făcut el se pune mai întâi în slujba voluptății, apoi în a aurului și în sfârșit în acaea a Răului.’ Nicăeri însă nu găsește satisfacțiunea pe care o căuta. Practicele acestor culte îi obosesc corpul, și-i inspitrează îndoiala în suflet. I se urăște deci cu acest sclavaj și caută un alt stăpân mai puternic care să știe a i se impune și căuntă să poată a i se supune. Acest stăpân este Regele Cerului pe care el îl caută mereu, dar pe care, cât toate sforțările sale, nu poate să-l găsească nicăiri. Un Ermit creștin, pe care îl întâlnește ,în țara lui natală , arată la început că nu există decât un singur Dumnezeu atotputernic care _ stăpânește cerul și pământul, apoi că acest rege al cerului primește pocăința aceluia dare-l caută cu sufletul curat și în sfârșit că nu trebuie să caute pe Dumnezeu,în afară ei chiar în propriul viu suflet. Auferul se oprește, meditează, părăsește ideile lor false și se pune în cidle din urmă, în slujba Binelui. Sufletul tot se transformă și după o noapte furluiioasă, în mijlocul unui torent furios, în care se oprește sleit sub greutatea zdrobitoare a poverei sale, primește botezul luiitis, pe care ca trecător îl purta pe umerii săi spre ai-i trece torentul. De acum el se numește Cristophe, purtătorul lui Grist, fiindcă a dus pe Cristos pe urmerii săi. Creștin. Cristophe se face apostolul lui Cristos a cărui evanghhelie,o predica mai întâi în tarla tor și apoi în floate țările.. Urmează convertiri și minuni. Insă puternicii zilei erau gata. Temându-se să nu li se smulgă coroana, îl bag în închisoare și-l condamnă la moarte. Cristophe moare cântând fiind decapitat. Sângele lui însă botează pe departe voluptatea, care devine apostolul carității și pe de altă parte convertește la creștinism mulțimea de păgâni, care, entuziasmată de un asemenea sacrificiu strigă, căzând în genuunchi „Sfinte Cristophe roagă-te pentru noi“. Poemul este în trei acte, precediate de un prolog și divizate în trei scene. Fiecare act reprezintă o idee. Prima idee este : căutarea fericirei în lucrurile lumești , voluptate, avariție, mândrie, într’un cuvânt, voițiile, a doua , căutarea fericitei în Dumnezeu, a ttreia , cucerirea acestui ideal, triumful. Poemul ține și de dramă și de oratorie. Prin opoziția ideilor și sentimentelor este dramă , prin realizare, grandoare și generalitatea subiectului, profunzimea vederilor în ce privește viața omenească, este oratorie. Acest Auferus cultivând la început viitul și căutând apoi idealul în altă partei, reprezintă omenirea întreagă zăcând ,și gemând în noroi, murdărită de păcate care îi împinge mereu mai jos, dar care, de aci de jos, cu ajuorul acestei scântei divine care este sufletul omenesc, se poate ridica la înțelegerea că toate iubirile pământești sunt amăgiri, sclavaj, și se poate ridica și ajunge până la cele mai mari înălțimi, până la cunoașterea lui Dumnezeu care a creat-o și care prin credință, speranță și caritate cîștigă cea mai mare fericire posibilă : unirea cu Dumnezeu, cu Dumnezeu, isvor de viată, isvor al oricărei iubiri. In dramă, melodia trebuie să fie interpretul credincios, logic și psihologic al poemului. In această privință „La legende de St. Cristophe“ armonizează în fel bnie și admirabil acest principiu. Urmărind poemul, muzica este lirică dramatică, epică, comică și simfonică. Leit-motivele, consistând în mte fragmente ritmice, melodice și atenonice, reprezentând anumite stări și situația și psihologele și expuse în tonalități bine stabilite, spre a f recunoscute, sunt de două feluri: principale sau fundamentele când stăpânesc opera întreagă și epizodice sau locale când au un caracter pasager, locali sau special. Aspectul lor depinde de acela luat de sitețiile psihologice care-I produc. Astfel, când Continuarea în pagina 2 a i scrisoat piun&is 0 MARE OPERA MUZICALA ¥