Viitorul, aprilie 1922 (Anul 16, nr. 4215-4239)
1922-04-01 / nr. 4215
ABONAMENTE TARA 1 leu ex. ín fan Ziel es- ínstreinaiste LA ÖDARE . Dn an . . 2Ü0 lei e&se Inni . ICO « Trei Juui . £.0 » It: strcinălate Ln an . Șase luni Trei luni REBACTIA STR. EDGARD QLTNET No. (Vis-â-.yis. de Hőiéi Capșa) Telefoanele: ÄssassLi STRADA ACADÎ2MIEI No. 17 Direcția 51/23; Redacția $1 Administrația <9/23 $1 3/u ANUNCÍÜRI COMEI Se primes® direst la A ‘oistri. Academiei No. 17 și la te .a A jen Manaicriptele nepublicate sa distrug •rad» ibüeiiata Sâmbătă t ißorilie 1922 1 l2U ex-intnro 2 iei In Minte IWIWaiWMiaTIWHffi WWBWjQTU MBBWMM0BWBBagQIMi5ÍBÍÍMSiÍMÍMÍÍBM^i«g«iMw>iijmr^n'| ii ii■ ii, iTTîriTl--------• ::;.7 wfețK- ...... CLAR5FICARS ISTORICE In vreme ce grupările politice al căror singur scop este puterea fără gânduri de ce vor face a doua zi pentru binele obștesc, se agită și tulbură întreaga noastră viață publică cu ambițiunile lor mărunte, glasul primului ministru al țarei și șefului partidului liberal a răsunat în parlament ca o adevărată chemare la datorie și la simțul realităților Rareori o cuvântare parlamentară a fost mai bine venită și mai clară decât aceia a d-lui I. C. Brătianu din ședința memorabilă a Camerei din zilele trecute, cu autoritatea ce i-o dă belșugul faptelor mari de care partidul liberal este legat cu verva care n’are nevoie de mijloace eftine retorice, pentru că i susținută de convingere și de simțire; cu seninătatea celui care privește dincolo de prezent șeful guvernului a trecut dincolo de măruntele și falsele atacuri ale opoziției de toate felurile pentru a stigmatisa opera negativă a celor cari cred că prin intrigă, prin ură și prin egoism se poate creea și întări edificiul statului român în viitor. Se va retrage oare opoziția din parlament în vreme ce se pun basele constituționale ale României Mari? Atât mai rău pentru ea. Istoria va judeca și va cântări gestul acestei defecțiuni de la datorie prin cumpăna ce nu se mișcă la vântul patimei de acum. D-l I. I. C Brătianu a adus aminte că prin acele analogii sugestive ale istoriei la 1887 o opoziție tot atât de puțin grijulivă de interesele viitorului, s'a retras și s’a abținut de la opera constituțională de atunci. Și atunci ca și acum patima inspira unora declarația că nu vor recunoaște constituția de atunci. In ciuda lor constituția a trăit de atunci până astăzi și-n cadrul ei a trăit și a propășit statul român. Istoria se repetă. Ea se repetă în intenții, ea se va repeta și-n consecințe, și ceia ce nu a putut face patima atunci nu o va putea face nici azi nici mâine. Dincolo de sterilitatea ambițiilor stă instinctul de conservare națională care face dintr’un organism politic, parlament și guvern, supapele de siguranță ale unui stat. Șeful guvernului după ce a desvelit toată micimea atacurilor și reala micșorime a piedicilor ce se ridică a știut să găsească în sufletul său cald de român nădejdea generoasă că în chiar opozanții de astăzi se va trezi curând conștiința adevăratelor datorii. Cuvântarea sa s’a sfârșit astfel nu cu sentimentul de totală neîncredere în patriotismul opoziției, ci din potrivă cu sentimentul de încredere în patriotismul și desinteresarea ei. Nu este de crezut, ar fi prea trist de închipuit ca o parte din contimporanii celei mai minunate opere de jertfire națională și ca martorii celei mai frumoase transformări istorice a neamului nostru să nu găsească în sufletele lor puterea de înălțare peste patimi. Făcând apel la această scânteie de iubire de neam cei ce conduc opoziția de azi își vor putea da seama mai bine de greșeala ce o fac când în faza de consolidare a statului român ei ar fugi de la o colaborare comună pentru binele obștesc și pentru interesele permanente ale neamului românesc-Cuvântarea d-lui I. I. C. Brătianu trezește încrederea în vitalitatea poporului nostru și prin suflul înalt ce o inspiră însănătoșește viața noastră publică încărcată de câtăva vreme de prea multă patimă politică și iițiază de prea mult egoism. Ea poate fi o rază care luminează și îndrumează pe cei rătăciți din calea cea dreaptă. CE NU VOESC SA RECUNOASCĂ In rândurile grupărilor de opoziție e mare frământare. Pretutindeni se urmează discuția asupra contestării actualei Adunări Naționale și a guvernului fară a se ajunge însă la vreuni rezultat Acei cari au avut curiozitatea să citească declarațiunile grupărilor opoziției, făcute mai mult in scop de a-și da reciproc curaj decât îm acel de a intimida pe cineva, — s'au convins pe deplin de complecta incoherență ce domnește în mijlocul „blocului urei“ și hi sânul partidelor ce-l alcătuesc. Fiecare declarație e făcută cu o rezervă mintală, fiecare prepară o eventuală schimbare de atitudine când „tactica“ adoptată se va dovedi greșită.Viitorul acestor grupări ale căror principii variază după buna dispoziție a șe Uui apare clar în „categoricele“ declarațiuni: prea ce mult merg pe calea șerpuitoare a inconsecvenților pentru a nu se prăvăli în prăpastie. Ei bine, acest viitor nu treime și nu poate fi confundat cu viitorul țărei, cum ar voi să o facă Opoziția. Acest adevăr însă din nenorocire, nu voesc să-l recunoască grupările tirei. Acuzațiunile ce se aduc, nerecunoașterea Adunărei Naționale actuale sau a suvernului și toate celelalte enormități sunt doar cadrul în care se așează tristul tablou al înfrărigerei lor în alegeri ce a dovedit că țara voește una și opoziția alta. Această înfrângere pe care fiii voesc cu nici un preț s'o recunoască nu poate fi însă marcată, prin astfel de mijloace. Indiferent de recunoașterea unei minorități, Adunarea Națională are recunoașterea țarei și, prim faptele ce le va săvârși va avea și curând și recunoștința, ei, Adunarea Națională va trăi în viitor, nu din recunoașterea unor ambițioși nesatisfacuți, ci prin faptele ei. Chemată să așeze temeliile României Mari o va face în așa fel încât vor rezista deopotrivă dușmanilor , din năuntru și din afara hotarelor. Generațiunile viitoare care vor avea să-i judece opera și rezultatele ei cele mai complecte, abia își vor mai aminti de amenințările minorităților de azi. Iar cine pornește la o astfel de operă nu mai are timp să se oprească asupra micilor preocupări a căror victimă este și azi ca și totdeauna „coaliția «ret". Plata rea antimiiilor CONDIȚIUNILE IMPUSE GERMANIEI ■ HuwwmMn»^ — 8%ecStra Roma sau«ea interaliată * reparatteS8 © r — Comisiunea reparațiunilor, folosindu-se de puterile pe care i le conferă tratatul de la Versailles, a luat zilele trecute deciziuni importante cu privire la plățile Germaniei. Semnalând aceste deciziuni, „Journal des Débats“ spune că încă nu se cunosc detaliile, deoarece textele nu vor fi publicate decât după ce vor fi primite de guvernele aliate. Totuși, din comunicatul și informațiunile cari au fost culese, se poate face o idee despre hotărârile cari au fost luate. Comisiunea reparațiunilor a indicat de la început ce metodă înțelege să urmeze. Ziarul francez amintește pe scurt faptele. In luna Mai 1921 plățile au fost oprite de Comisiunea reparațiunilor în urma acordurilor de la Londra. La această dată după mai multe concesiuni din partea Franței, obligațiunile Germaniei au fost fixate precis, totalul datoriei a fost determinat și scadențele au fost prevăzute. Un regim provizoriu Germania, de altfel, în urma unui ultimatum, convenise și luase angajamente formale. De la 5 Mai 1921 până la 1 Ianuarie 1922, ea s-a ținut de aceste angajamente și a plătit la scadențele dela 31 August și 15 Noembrie. Dar abia a făcut această sforțare de câteva luni și a în cunoștiințat comisiunea reparațiunilor că nu mai poate plăti, fără să propună nimic în schimb. Conferința de la Cannes, după examinarea acestei situațiuni, urma ca de acord cu comisia reparațiunilor să ia deciziunile reclamate de împrejurări. Se știe însă că conferința de la Cannes a fost întreruptă înainte de a fi hotărât ceva. Comisiunea reparațiunilor a regulat atunci regimul primelor săptămâni din 1922, aducând la cunoștința Germaniei că avea să plătească câte 31 milioane la fiecare zece zile, sumă care a și fost de altfel vărsată cu exactitate. Dar acest regim nu a fost decât provizoriu, și problema insolvabilității Germaniei rămânea întreagă. Guvernele aliate au decis atunci de a lăsa studiarea chestiunei în sarcina comisiunei reparațiunilor, conform tratatului de la Versailles, mijloc de a ajunge la acest rezultat, a emis cu intensitate bilete de bancă sau bonuri de tezaur, a sporit numărul funcționarilor, au redus orele de lucru, a făcut tarife insuficiente pentru căile ferate și un program bogat pentru cheltuelile sociale și pentru marina comercială, și a repartizat fără ordine impozitele. Toate acestea au contribuit la desordina. Comisiunea reparațiunilor s-a decis să pună capăt acestor abuzuri. Se va institui un control riguros și efectiv in acest scop. Ziarul francez spune mai departe că în clipa in care comisiunea lua aceste măsuri, guvernul francez depunea pe biuroul Camerei proectul de ratificare al acordurilor de la Wiesbaden și Berlin. Aceste acorduri au de obiect să ușureze prestațiunile in natură. Guvernul s’a preocupat in acest proect de revizuirea tarifelor vamale, ținând in seamă interesele cumpărătorului și totdeodată concurența care ar putea, să fie făcută mărfurilor naționale. Ziarul francez declară că nu cunoaște cifrele acestei revizuiri a tarifelor vamale, dar că ar fi de dorit ca ea să fie făcută în așa mod încât să se poată permite cumpărarea tuturor moduselor germane. „Journal des Bébats“ conchide spunând că, în ceea ce privește plățile Germaniei, se poate afirma, că deriziunile luate dovedesc voința de a urma o metodă, și de a se ajunge la un bun rezultat. Comisiunea reparațiunilor a dovedit că aliații sunt de acord și că se pot folosi de mijloacele ce le conferă tratatul. . ......... ............ . Ce a hotărât comisiunea de reparațiuni Aceasta a luat zilele trecute deciziunile de cari vorbește „Journal des Débats“,și cari răspund la două chestiuni principale: Trebue să i se acorde Germaniei un moratorium pe care-1 cere pentru anul 1922? Și ce condițiuni ar trebui fixate dacă i se face această concesiune? Comisiunea reparațiunilor a judecat că, având în vedere situațiunea precară a Germaniei, i se poate acorda un termen pentru 1922, și, reluând cifrele ce fusese studiate la Cannes, a fixat la 720 milioane de mărci în aur plățite în bani și la 1450 milioane livrările în natură. Cum însă Germania trebuia să plătească, după regimul de la 5 Mai 1921, atât in aur cât și în natură, mai mult de trei miliarde, termenul ce i s-a acordat acum îi permite să amâne plata unei sume care ar putea să fie evaluată la aproape un miliard. Odată cu această deciziune, comisiunea a mai hotărât în unanimitate să fixeze condițiunile cari vor fi impuse Germaniei și garanțiile cari vor trebui cerute. Aceste garanții se sprijină pe emisiunile de hârtie monedă ale Reichsbankului, pe impozite, pe exportațiuni și pe vămi. Germaniei Germania se găsește într’o stare de aparență paradoxală: ea are o situațiune monetară rea, o situațiune budgetară rea și în acelaș timp o bogăție reală. Ea n’a ocolit nici un ZI CU Z! Un Cen titor ne scrie mirat următoarele : „Opoziția se rntîaji din parlament. E liberă. Dar ea declară că întreaga legislație nu este valabilă. Cu alte vorbe de acum încolo în țara românească, nu va mai fi posibilă o legiferare,deoarece opoziția distruge ceea ce s’a făcut în parlament. Nu vedeți că sistemul acesta este o adevărată impormarțiune a bolcevismului“ ? •• In’ ziarul „Dimineața“ d. C. Bacalbașa pune condițiile bunei guvernări în actualele împrejurări : „Pentru o astfel de operă — a consolidărei financiare — este nevoe, nu numai de un guvern cu mâna tare și de un ministru de finanțe cu mâna strânsă, dar și de un regim sănătos așezat pe temelii de simpatii populare cât mai largi“. Noi credem că aceste f condațiuni le împlinește tocmai actualul guvern. Țara e, deci, pe mâini bune, orice ai, zice „Dimineața“! * Când vrei s’o dregi mai rău o strici. Ziarul „îndreptarea“ contestă că d. Averescu ar fi fost prieten cu; d. Schuller. Doamne ferește! D-sau ai cunoscut doar pe Schuller, când s’a strămutat cartierul general al armatei a ll-a la Bacău, și că acolo d. general s’a convins că Schuller „este priceput in afaceri“. Te credem! Tot d. Averescu, ne mai spune „îndreptarea“ a fost acela care a consiliat ca Banca Țărănească să nu se facă fără d. Schuller. Evident că aceste semne de afecțiune și încredere, nu sunt și semne de prietenie. Numai răuvoitorii au putut inventa, deci, că intre ambii bărbați, ar fi existat raporturi de prietenie.’ Dar „îndreptarea“ să fi uitat cu [ totul sfatul că uneori tăcerea e de ‘ aur? NOTE UN TEATRU Ceea ce era de prevăzut se întâmplă: După război și prin ridicarea țărei noastre de la un stat mic, la rangul unuia cu mai mult de șaisprezece milioane locuitori, Capitala României a luat un avânt care o pune de pe acuma ca directă moștenitoare economică și culturală, a Odessei, Pestei și Vienei. Trei mari orașe decad, și viața lor trece în orașul capitală al României Mari. Criza de locuințe este un efect al acestei surprinzătoare ridicări a unui oraș, care deja 300.003 locuitori cât avea înainte de război, are astăzi credem un milion. Și creșterea este neîntreruptă. Cum orașele mari sunt orașe de petrecere și de artă, era de așteptat ca să se simtă și în București nevoia teatrelor. Printr’o contrazicere totuși cu realitatea, avem fenomenul că astăzi, prin incendierea unui teatru relativ încăpător, Bucureștilor nu le-au rămas decât două teatre să zicem mari: Cel vechiu „Național“, și „Liricul“. Din pricina lipsei de localuri de teatru și a micșorimei interioare a celor existente, avem trupe compuse din stele cari nu strălucesc decât pe cerul provinciei. Dacă nu am fi avut gândul bun al lui Vodă Știrbei și dărnicia ca și iubirea de teatru a lui Leon Popescu, capitala României-Mari n’ar fi putut avea decât... Băile Eforiei ori sălile de cinema! ■ Suntem astfel In dreptul nostru de-a aștepta ca noul stat românesc, să devină statul cultural al nouilor condiții de viață în care a intrat neamul românesc. Nu putem să rămânem indiferenți față de spectacolul orașului-metropolă, fără o sală de teatru cu adevărat modernă. Lipsa aceasta de localuri de teatru, este mai gravă pentru extensiunea culturei noastre decât s'ar părea la prima vedere, căci dacă Academia nu trăește numai prin local ci și prin Academician! — pentru a reproduce amara ironie a lui Titu Maiorescu — nu se poate spune că poate fi literatură și artă dramatică, fără un local! Materialitatea are și ea rostul și importanța ei în activitatea spirituală... PETRONIUS. ECOURI D -ral Mirabello și prof. Ancolade au descoperit, la Vesignano, în districtul Turin-ului, o copilă de 10 ani care provoacă, în jurul său, fenomene foarte curioase de magnetism. Astfel, dacă ar fi să credem cele relatate de ziarele franceze, chiar obiectele ar căpăta mișcare proprie în fața acestei copile minunate!* Se anunță din Belgrad că d. Masaryk, președintele republicei cehoslovace, a fost ales cavaler de onoare pentru căsătoria regelui Alexandru cu Principesa Marionna. Ministrul de finanțe austriac, doctorul Guebler, anunță că nouăle impozite, împreună cu cele vechi, sporite, vor aduce tezaurului public un venit de aproape 300 de miliarde.’ Reclama cea mai folositoare și mai eftină se poate face inima! In 19 VIITORUL" Localitsfiea CiMora 1) Apele minerale de la Govora, chloruro-sodice-iodurate, slab sul *■ftu’oase, cuprind mari cantități de etheri ai petrolului (Carburi de Hidrogen), și o materie organică, Govorina descoperită de chimistul Saligny, materii speciale care comunică și împrumut apelor minerale de la Govora, proprietăți active terapeutice (vindecătoare) deosebite, speciale, unice în felul lor dintre toate apele minerale ale localităților balneare cunoscute în Europa. Apele de la Govora luate numai în băi întregi, regulat, în serii sau chiar în comprese udate calde aplicate pe locurile dureroase, constituie tratamentul cel mai eficace contra tuturor afecțiunilor dureroase de naturi reumatismale cronice, gutta, exsudate și alte depozite articulare, anchiloze, arterioscleroze, afecțiuni cardiace cronice, fără asistolie, de naturi reumatismale, scleroza pereților vaselor mari, în fine, toate manifestările artritice, — nevralgia sciatică chronică. Fântâna sau izvorul de băut de la Govora, din partea dreaptă a râului, se apropie oarecum de compoziția apei de Căciulata, dar în nici într’un caz nu poate înlocui cura de la Căciulata. De gust plărcut, cu miros mai pronunțat, caracteristic, de Acid Sulfidric, este recomandată de medicii locali la unele persoane, care nu pot face după cura de Govora și o cură de apă de Căciulata, deși, după noi, o asemenea cură de Căciulata este chiar indispensabilă în morbele grave de mai sus tratate la Gyv.ora. iSmănaști și gficiuiaii 2) Apele minerale de la Chlimănaști ehtopuro-sortice sulfuroase, ape pentru băi, situate aci, într’o localitate admirabilă, climaterica de vară, fără vânturi și igrasie, fără rivală în țară și străinătate, aceste ape active în băi in toate afecțiunile de natură reumatismală, constituesc un adjuvant indispensabil curei interne cu apă de Căciulata, folositoare foarte mult persoanelor care, după cura de la Govora urmez o cură la Căciulata, complectând astfel într’un sezon tratamentul morbelor pentru care au venit la Govora. 3) Apa de la Căciulata, un sigur izvor, la,un kilometru de la Călimănești, apă de băut pentru cură internă, este unica dintre izvoarele minerale din Europa prin compoziția apelor și proprietățile sale eminamenta curative. Apă bicarbonat- calcică-ehloruro-sodică-litio-magnezienă-sufuronsă. Apă bogată în bicarbonat și carbonați de calciu, sodiu și magneziu, litiu, acid carbonic liber, idrogen sulfurat liber, sulfo-glcrină (Bernad, Carnot, Saligny). (Vedeți cursul de Farmacologie și Clinică terapeutică, de profesor dr. N. Măldărescu, 1909). Raa apegg>s» CătiM Sala Compoziția, acestei ape minerala Căciulata este foarte aproape cu aceia a apelor de la Vichy și Karlsbad, diferă însă în compoziție, care se remarcă și prin acțiunea sa extraordinară în litiază (piatră) vesico-renală, cura celebră a lui Napoleon II cu apa de Căciulata, litiaza vesicală (Gravelle), iar după părerea noastră și în litiază bivolară. Apa de Căciulata este specială in litiaza renală, colici nefritice, (Gravelle), și în toate afecțiunile cronice ale rinichilor și ficatului după părerea și experiența noastră. In sperurecemie și toate retențiunile acidului uric prin impermeabilitatea renală și alte tulburări ale metabolismului uric, cum este gutta și sclerozele în genere și sl arteriilor. Apa de Căciulata este un disolvant al calculelor hepatice și toate retențiunile biliare cronice, spei trofic ale ficatului și splinei de natură palustră, asemenea și turburări gastro-intestinale. Apele de Căciulata sunt laxative. Apele de Căciulata bicarbonatale sulfatate-magneziene se pot utili’,în toate afecțiunile în care se prsconizează apele de la Karlsbad - Vichy. Trebue să înceteze exodurile românilor vara la aceste din urmă băi străine. Apa de Căciulata constitue un puternic depurativ al sângelui în toate tulburările de natură gustoasă, în speruzecemie, eliminator, al acidului uric, superior oricărei alte medicațiuni. Localitățile balneare Govora-Călimănești sunt astăzi înzestrate de oțeluri mari ale societății și foarte multe particulare, probabil, în curând, un mare hotel, la Căciulata, iar stabilimentele balneare prin Continuarea în pagina 2-a SOCIETĂȚILE NOASTRE BALNEARF Govora, Himanești, Căciulata . _ d* Pro?» «i. H. MSsidorescu minerala - Căldurile mari din .vara anului Apale minerale delsa-Trecut au favorizat Trî mod deoso a------------------bucura bolnavilor care au urmat băile de la Govora-Călimănești-Căciulata In tot timpul acestei admirabile veri de cură de ape minerale, n’a intervenit nici o intemperie, cu toate că, în județul Vâlcea, mișcările mari atmosferice sunt aproape necunoscute, vara și iarna, acest județ fiind apărat, dinspre Nord-Est, de vânturile Crivăț și altele, prin munții de peste Olt ai județului Argeș, dar, și prin situațiunea și expoziția către Sud a întregului județ ,și a localităților balneare, climat favorabil curei balneare. Anul trecut afluența bolnavilor gravi, de numeroase boale, la băile Goroni-Câlimănești-Cuciulata, fost foarte mare, iar cura acestor ape minerale, în această stagiune, a început de timpuriu, chiar, din primele zile ale lunei Maii, temperatura fiind foarte caldă, înlesnind luarea băilor și alte tratamente de Fizioterapie. Căldurile atmosferice mari din anul trecut, au concentrat diluțiunile minerale ale apelor din izvoare, proprietate care, fără de a micșora debitul izvoarelor, care este foarte mare, a comunicat apelor proprietăți superioare terapeutice, prima mai mare acțiune și energie a densităței lor crescute, mineralizare mai mare a apelor, activând și stimulând proprietățile curative ale acestor ape. Concentrarea apelor minerale de la Govora a fost remarcată în anul trecut și de pacienți, prin depozitele mari ce lăsau apele, asupra porcelanului băilor, și chiar asupra corpului persoanelor, care făceau băi. Continuarea în pagina 2-a VIATA LITERARA SCARLAT STRUȚEANU • Povestir*i din Opleirof k Victor Effimi da Poate la nici unul dintre scriitorii noștri nu se vede mai limpede, decât la d-l Victor Eftimiu, ceea ce însemnează literatura spre deosebire de poezie. Opera d-lui Victor Eftimiu ne interesează dar nu ne emoționează estetic. Acest interes, pe care îl stârnește opera d-lui Victor Eftimiu are două înfățișări: cea subiectivă, mai ales în versurile sale, în care e vorba de o anumită receptivitate a sufletului său, și cea obiectivă, in care e vorba mai ales de noutatea evenimentului prezentat (piesele de teatru) și reprezentat (povestirile). QV cea dintâi ar tregut drept poezie lirică, iar ultimele două, ca poezie dramatică și epică — nu e lucru de mirare. Cititorul și spectatorul contimporan mărunt are un singur criteriu: gustul și o singură preocupare științifică: clasificarea. Ia felul acesta Eminescu la început a întâmpinat o dârză rezistență din partea acestor clasificatori cu gust iar Carol Scrob a fost ovaționat aproape. Că nu-l mai citește nimeni pe Carol Scrob astăzi, aceasta nu-l interesa pe contimporanul său, după cum nu-l interesa pe contimporanul lui Eminescu, dacă urmașul său il va citi sau fiu pe autorul Luceafărului. /......... Nu vreau să spun prin aceasta că între Eminescu și Carol Scrob e Joc și pentru d-l Victor Eftimiu, fiindcă, mi autor de talia lui Carol Scrob nu face parte din literatură, iar d-loctor Eftimiu este un litarat caracteristic în cultura românească. Am vrut să accentuez asupra faptului destul de frecvent, că atunci când au autor place, cum povestește, i se dă pe nedrept numele de poet epic în aceeaș măsură, în care i se da numele de poet liric sau dramatic, atunci când place, cum privește lumea sau cum prezintă personagiile pe scena teatrului. E inutil să mai insist asupra cunoscutului „cerc vițios“ care constă din’ a decreta o operă, că e frumoasă, fiindcă îțî place, și a decreta că îți place, fiindcă e frumoasă. Literatul spre deosebire de poet reproduce viața cu un coeficient mai mare sau mai mic de concretizare iar poetul spre deosebire de literat creează o viață nouă obținută din simțiitaneizarea succesiunii actului de cunoaștere din partea contemplatorului. Poezia și arta 5 îl genere nu e viața, iar,viața nu e artă și poezie în speță. De aceea ziceam, că se face o re dreptate literaților de a fi tratați ca poeți. Negreșit, că în scara valorilor culturate literatura este inferioară poeziei, dar, în tot cazul este mai satisfăcător pentru cineva să fie literat însemnat, decât un poet, neînsemnat. Și d-l Victor Eftimiu este un literat însemnat în cultura românească și ar fi un poet neînsemnat, vreau sa zie inexistent în aceeaș cultură românească. Deși d-l Victor Eftimiu aduce în opera sa o imaginație bogată și de multe ori fantasticul acopere realitatea cotidiană, — ceea ce pentru unii ar însemna, că e poet,— totuși d-sa rămâne prin obiectivare în cleștele evenimentului sterp (povestiri și piese de teatru) și în mrejele unei simple atitudini sufletești în așa numita sa poezie lirică. Și este ud literat, fiindcă atât evenimentul cât și atitudinea sufletească scânteiază de imagini. Imagina, este necesară in poezie dar nu e suficientă. Se poate verifica foarte lesne întreaga serie de aserțiuni făcute până aci 5;t Oricare din operele autorului nostru spre pildă: Inșir’te mărgărite Cocoșul negru, Prometeu, Akim sau Ringala. In’ ceea ce privește povestirile, credem, că este caracteristic jolamul, pe care îl recenzăm astăzi. ,Povestiri din Orient“ după cum foarte bine intitulează autorul culegerea sa, este o serie de icoane luate din țara unde s’a născut, din Macedonia. Sunt frânturi din viața patriei sale, în care evenimentul exterior ocupă un plan unic. Acest eveniment nu condensează în el o lume sufletească; personagiile nu sunt vehicule care transportă sufletele din ciocnirea cărora să apară o viață nouă unică și să ne lase în ființa noastră a contemplatorilor acel unu suprem, făuritorul emoțiunii —i y.ut; «xi ut . Să analizăm mai de aproape una din aceste povestiri, care dă în cea mai largă măsură virtualitatea poetică, dar care rămâne cea mai desăvârșită operă literară din tot vessumul. Este vorba de povestirea: „Dună cruci“. Băetanul Metodie se întâlnește într’o zi cu diavolul sub chipul unui grec, care vindea bricege și sur, cele din crucea lui Isus. Ispitindu-l, diavolul ajunge la tocmeala ca Metodie să-l poarte în cârcă prin sate, pentru ca vânzătorul de bricege să-și facă negustoria. Din vânzarea lor Metodie se va alege cu o parte de câștig, depunând numai munca de a duce pe grec în spinare de colo până colo; începând în felul acesta autorul, sufletul nostru este orientat spre căile ce se deschid în fața omului și a diavolului întovărășiți în felul acesta. Dar în capitolul următor, după ce Metodie se despărțise de grec, fiindcă acesta îl făcuse prost,vedem cum bătanul nostru, care scăpase de oștire și care era sărac lipit, se călugărește după îndemnul unui călugăr spân de la o răscruce a drumurilor. Călugărul acesta adăugă însă la plecare: „Două lucruri domnesc și ținuturile noastre: crucea popii și cuțitul tâlharului. Dacă le ții în spate pe amândouă, fac aceeaș umbră: o, cruce. Nu le poți deosebi după umbră, care e crucea și care e junghiul. Două cruci, fătul mău, două cruci...“ (pag. 98). Și Metodie s’a călugărit la mănăstirea egumenului Policarpie, unde se mai găsea un călugăraș, Timotei, întâlnirea cu călugărul spân și călugărirea lui Metodie întărește prima impresie pe care ne-o provocase tovărășia dintre om și diavol. Just’o noapte Ali-Osman, fruntașul bandei lui Igmaail-Durduș bate la poarta mănăstirii și egumenul Policarpie îl primește ,cu supunere și lingușire. ~ 1. Bandiții cereau găzduire pentru noaptea următoare, când toată banda aciuată îr mănăstire, urma să prădeze, răpind pe fiul cel mare al primarului, care la răscumpărare făcea o mie de lire. Metodie s’a mirat de legăturile egumenului Policarpie, dar a tăcut. Tot ce s’a întâmplat înainte nu ne mai interesează, dar așteptăm cu înfrigurare ceea ce se va întâmpla de aci înainte. Egumenul Policarpie nutrește gânduri de mărire. Vrea să ajungă episcop, mai ales că episcopul era bătrân și nu mai avea mult de trăit. Metodie se gândește cu drag că-i va lua lobul egumenului. Dari, în locul episcopului mort a fost ales uri altul, nu Policarpie, care mâniat își pune dnn gând să-l omoare pe Antim, noul episcop ales. Pentru aceasta vrea să se folosească de tâlharii a căror gazdă era și trimite pe Metodie să anunțe pe șeful bandei, că episcopul Antim de care vrea să se scape, va veni la mănăstire. m m11 I nwmmmm.