Viitorul, aprilie 1922 (Anul 16, nr. 4215-4239)

1922-04-01 / nr. 4215

ABONAMENTE TARA 1 leu ex. ín fan Ziel es- ínstreinaiste LA ÖDARE . Dn an . . 2Ü0 lei e&se Inni . ICO « Trei Juui . £.0 » It: strcinălate Ln an . Șase luni Trei luni REBACTIA STR. EDGARD QLTNET No. (Vis-â-.yis. de Hőiéi Capșa) Telefoanele: ÄssassLi STRADA ACADÎ2MIEI No. 17 Direcția 51/23; Redacția $1 Administrația <9/23 $1 3/u ANUNCÍÜRI COMEI Se primes® direst la A ‘oistri. Academiei No. 17 și la te .a A jen Manaicriptele nepublicate sa distrug •rad» ibüeiiata Sâmbătă t ißorilie 1922 1 l2U ex-intnro 2 iei In Minte IWIWaiWMiaTIWHffi WWBWjQTU MBBWMM0BWBBagQIMi5ÍBÍÍMSiÍMÍMÍÍBM^i«g«iMw>iijmr^n'| ii ii■ ii, iTTîriTl--------­• ::;.7 wfețK- ...... CLAR5FICARS ISTORICE In vreme ce grupările politice al căror singur scop este puterea fără gânduri de ce vor face a doua zi pentru binele obștesc, se agită și tulbură întreaga noastră viață publică cu ambițiunile lor mărunte, glasul primului mini­stru al țarei și șefului partidului liberal a răsunat în parlament ca o adevărată chemare la dato­rie și la simțul realităților­ Rare­ori o cuvântare parla­mentară a fost mai bine venită și mai clară decât aceia a d-lui­­ I. C. Brătianu din ședința me­morabilă a Camerei din zilele trecute, cu autoritatea ce i-o dă belșugul faptelor mari de care partidul liberal este legat­ cu verva care n’are nevoie de mij­loace eftine retorice, pentru că­ i susținută de convingere și de simțire; cu seninătatea celui care privește dincolo de prezent șeful guvernului a trecut dincolo de măruntele și falsele atacuri ale opoziției de toate felurile pentru a stigmatisa opera nega­tivă a celor cari cred că prin in­trigă, prin ură și prin egoism se poate creea și întări edificiul statului român în viitor. Se va retrage oare opoziția din parlament în vreme ce se pun basele constituționale ale Rom­â­niei Mari? Atât mai rău pentru ea. Istoria va judeca și va cân­tări gestul acestei defecțiuni de la datorie prin cumpăna ce nu se mișcă la vântul patimei de acum. D-l I. I. C­ Brătianu a adus a­­minte că prin acele­­ analogii su­gestive ale istoriei la 1887 o opo­ziție tot atât de puțin grijulivă de interesele viitorului, s'a re­tras și s’a abținut de la opera con­stituțională de atunci. Și atunci ca și acum patima inspira unora declarația că nu vor recunoaște constituția de a­­tunci. In ciuda lor constituția a trăit de atunci până astăzi și-n cadrul ei a trăit și a propășit statul român. Istoria se repetă. Ea se repetă în intenții, ea se va repeta și-n consecințe, și ceia ce nu a putut face patima atunci nu o va putea face nici azi nici mâine. Dincolo de sterilitatea ambițiilor stă in­stinctul de conservare națională care face dintr’un organism po­litic, parlament și guvern, supa­pele de siguranță ale unui stat. Șeful guvernului după ce a des­­velit toată micimea atacurilor și reala micșorime a piedicilor ce se ridică a știut să găsească în sufletul său cald de român nă­dejdea generoasă că în chiar o­­pozanții de astăzi se va trezi cu­rând conștiința adevăratelor da­torii. Cuvântarea sa s’a sfârșit astfel nu cu sentimentul de totală ne­încredere în patriotismul opozi­ției, ci din potrivă cu sentimen­tul de încredere în patriotismul și desinteresarea ei. Nu este de crezut, ar fi prea trist de închi­puit ca o parte din contimporanii celei mai minunate opere de jert­fire națională și ca martorii celei mai frumoase transformări is­torice a neamului nostru să nu găsească în sufletele lor puterea de înălțare peste patimi. Făcând apel la această scânteie de iubire de neam cei ce conduc opoziția de azi își vor putea da seama mai bine de greșeala ce o fac când în faza de consolidare a statului român ei ar fugi de la o colaborare comună pentru binele obștesc și pentru interesele per­manente ale neamului românesc-Cuvântarea d-lui I. I. C. Bră­­tianu trezește încrederea în vita­litatea poporului nostru și prin suflul înalt ce o inspiră însănă­toșește viața noastră publică în­cărcată de câtăva vreme de prea multă patimă politică și­­ iițiază de prea mult egoism. Ea poate fi o rază care lumi­nează și îndrumează pe cei ră­tăciți din calea cea dreaptă. CE NU VOESC SA RECUNOASCĂ In­ rândurile grupărilor de opo­ziție e mare frământare. Pretutin­deni se urmează discuția asupra contestării actualei Adunări Na­ționale și­ a guvernului fară a se ajunge însă la vreuni rezultat Acei cari au avut curiozitatea să citească declarațiunile grupărilor opoziției, făcute mai mult in scop de a-și da reciproc curaj decât îm acel de a intimida pe cineva, — s'au convins pe deplin de complecta incoherență ce domnește în mijlo­cul „blocului urei“ și hi sânul par­tidelor ce-l alcătuesc. Fiecare de­clarație e făcută cu o rezervă min­tală, fiecare prepară o eventuală schimbare de atitudine când­ „tac­tica“ adoptată se va dovedi gre­­șită.Viitorul acestor grupări ale că­ror principii variază­ după buna dispoziție a șe­ Uu­i apare clar în „categoricele“ declarațiuni: prea ce mult merg pe calea șerpuitoare a inconsecvenților pentru a nu se prăvăli în prăpastie. Ei bine, acest viitor nu treime și n­u poate fi confundat cu viito­rul țărei, cum ar voi să o facă Opoziția. Acest adevăr însă din ne­norocire, nu voesc să-l recunoască grupările tirei. Acuzațiunile ce se aduc, nerecunoașterea Adunărei Naționale actuale sau a suvern­u­lui și toate celelalte enormități sunt doar cadrul în care se așează tristul tablou al înf­răriger­ei lor în alegeri ce a dovedit că țara voește una și opoziția alta. Această înfrângere pe care fiii voesc cu nici un­ preț s'o recunoas­că nu poate fi însă marcată, prin astfel de mijloace. Indiferent de recunoașterea unei minorități, A­­dunarea Națională are recunoaș­terea țarei și, prim faptele ce le va săvârși va avea și curând și recunoștința, ei, Adunarea Națională va trăi în viitor, nu din­ recunoașterea unor ambițioși nesatisfacuți, ci prin fap­tele ei. Chemată să așeze temeliile României Mari o va face în așa fel încât vor­ rezista deopotrivă dușmanilor , din năuntru și din afara hotarelor. Gen­erațiunile vii­toare care vor avea să-i judece opera și rezultatele ei cele mai complecte, abia își vor mai aminti de amenințările minorităților de azi. Iar cine pornește la o astfel­­ de operă nu mai are timp să se oprească asupra micilor preocu­pări a căror victimă este și azi ca și totdeauna „coaliția «ret". Plata rea antimiiilor CONDIȚIUNILE IMPUSE GERMANIEI ■ Huwwm­Mn»^­ — 8%e­cStra Roma sau«ea interaliată * repa­ratteS8 © r — Comisiunea reparațiunilor, folo­­sindu-se de puterile pe care i le con­feră tratatul de la Versailles, a luat zilele trecute deciziuni importante cu privire la plățile Germaniei. Sem­nalând aceste deciziuni, „Journal des Débats“ spune că încă nu se cunosc detaliile, deoarece textele nu vor fi publicate decât după ce vor fi primite de guvernele aliate. To­tuși, din comunicatul și informațiu­­nile cari au fost culese, se poate face o idee despre hotărârile cari au fost luate. Comisiunea repa­rațiu­­nilor a indicat de la început ce me­todă înțelege să urmeze. Ziarul fran­cez amintește pe scurt faptele. In luna Mai 1921 plățile au fost oprite de Comisiunea reparațiunilor în urma acordurilor de la Londra. La această dată după mai multe con­cesiuni din partea Franței, obliga­țiunile Germaniei au fost fixate pre­cis, totalul datoriei a fost determi­nat și scadențele au fost prevăzute. Un r­egim provizoriu Germania, de altfel, în urma unui ultimatum, convenise și luase an­gajamente formale. De la 5 Mai 1921 până la 1 Ianuarie 1922, ea s-a ținut de aceste angajamente și a plătit la scadențele dela 31 August și 15 No­­embrie. Dar abia a făcut această sforțare de câteva luni și a în cu­­noștiințat comisiunea repara­țiuni­­lor că nu mai poate plăti, fără să propună nimic în schimb. Conferin­ța de la Cannes, după examinarea acestei situațiuni, urma ca de acord cu comisia reparațiunilor să ia de­ciziunile reclamate de împrejurări. Se știe însă că conferința de la Can­nes a fost întreruptă înainte de a fi hotărât ceva. Comisiunea reparațiu­­nilor a regulat atunci regimul pri­melor săptămâni din 1922, aducând la cunoștința Germaniei că avea să plătească câte 31 milioane la fie­care zece zile, sumă care a și fost de altfel vărsată cu exactitate. Dar acest regim nu a fost decât provizo­riu, și problema insolvabilității Ger­maniei rămânea întreagă. Guvernele aliate au decis atunci de a lăsa stu­­diarea chestiunei în sarcina comisi­­unei reparațiunilor, conform trata­tului de la Versailles, mijloc de a ajunge la acest rezul­tat, a emis cu intensitate bilete de bancă sau bonuri de tezaur, a spo­rit numărul funcționarilor, au redus orele de lucru, a făcut tarife insu­ficiente pentru căile ferate și un program bogat pentru cheltuelile sociale și pentru marina comercia­lă, și a repartizat fără ordine im­pozitele. Toate acestea au contribuit la desordina. Comisiunea reparați­­unilor s-a decis să pună capăt a­­cestor abuzuri. Se va institui un control riguros și efectiv in acest scop. Ziarul francez spune mai departe că în clipa in care comisiunea lua aceste măsuri, guvernul francez de­punea pe biuroul Camerei proectul de ratificare al acordurilor de la Wiesbaden și Berlin. Aceste acor­duri au de obiect să ușureze presta­­țiunile in natură. Guvernul s’a preo­cupat in acest proect de revizuirea tarifelor vamale, ținând in seamă interesele cumpărătorului și totdeo­dată concurența care ar putea, să fie făcută mărfurilor naționale. Zia­rul francez declară că nu cunoaște cifrele acestei revizuiri a tarifelor vamale, d­ar că ar fi de dorit ca ea să fie făcută în așa mod încât să se poată permite cumpărarea tutu­­ror m­oduselor germane. „Journal des Bébats“ conchide spunând că, în ceea ce privește plăți­le Germaniei, se poate afirma, că deriziunile luate dovedesc voința de a urma o metodă, și de a se ajun­ge la un bun rezultat. Comisiunea reparațiunilor a dovedit că aliații sunt de acord și că se pot folosi de mijloacele ce le conferă tratatul. . .........­ ............ . Ce a hotărât comisiunea de reparațiuni Aceasta a luat zilele trecute deci­­ziunile de cari vorbește „Journal des Débats“,­­și cari răspund la două chestiuni principale: Trebue să i se acorde Germaniei un moratorium pe care-1 cere pentru anul 1922? Și ce condițiuni ar trebui fixate dacă i se face această concesiune? Comi­siunea reparațiunilor a judecat că, având în vedere situațiunea preca­ră a Germaniei, i se poate acorda un termen pentru 1922, și, reluând cifrele ce fusese studiate la Cannes, a fixat la 720 milioane de mărci în aur plățite în bani și la 1450 milioa­ne livrările în natură. Cum însă Ger­mania trebuia să plătească, după regimul de la 5 Mai 1921, atât in aur cât și în natură, mai mult de trei miliarde, termenul ce i s-a acordat acum îi permite să amâne plata unei sume care ar putea să fie e­­valuată la aproape un miliard. Oda­­tă cu această deciziune, comisiunea a mai hotărât în unanimitate să fi­xeze condițiunile cari vor fi impu­se Germaniei și garanțiile cari vor trebui cerute. Aceste garanții se sprijină pe emisiunile de hârtie mo­nedă ale Reichsbankului, pe impo­zite, pe exportațiuni și pe vămi. Germaniei Germania se găsește într’o stare de aparență paradoxală: ea are o si­­tuațiune monetară rea, o situațiune budgetară rea și în acelaș timp o bogăție reală. Ea n’a ocolit nici un ZI CU Z! Un Cen titor ne scrie mirat urmă­toarele : „Opoziția se rntîaji din­ parla­ment. E liberă. Dar ea declară că întreaga legislație nu este vala­bilă. Cu alte vorbe de acum încolo în țara românească, nu va mai fi posibilă o legiferare,­­de­oarece opoziția distruge ceea ce s’a făcut în parlament. Nu vedeți că siste­mul ac­esta este o adevărată impor­marțiune a bolcevismului“ ? •• In’ ziarul „Dimineața“ d. C. Ba­­calbașa pune condițiile bunei gu­vernări în­ actualele împrejurări : „Pentru­ o astfel de operă — a consolidărei financiare —­ este ne­­voe, nu numai de un­ guvern cu mâna tare și de un ministru de finanțe cu mâna strânsă, dar și de un­ regim sănătos așezat pe te­melii de simpatii populare cât mai largi“. Noi credem că aceste­­ f condațiuni le împlinește tocmai actualul gu­vern. Țara e, deci, pe mâini bune, orice ai, zice „Dimineața“! * Când vrei s’o dregi mai rău o strici. Ziarul „îndreptarea“ contestă că d. Averescu ar fi fost prieten cu; d. Schuller. Doamne ferește! D-sa­u ai cunoscut doar pe Schuller, când s’a strămutat cartierul general al ar­matei a ll-a la Bacău, și că acolo d. general s’a convins că Schuller „este priceput in afaceri“. Te cre­dem! Tot d. Averescu, ne mai spune „îndreptarea“ a fost acela care a consiliat ca Banca­ Țărănească să nu se facă fără d. Schuller. Evident că aceste semne de afecțiune și în­credere, nu sunt și semne de prie­tenie. Numai răuvoitorii au putut­­ inventa, deci, că intre ambii bărbați, ar fi existat raporturi de prietenie.’ Dar „îndreptarea“ să fi uitat cu [ totul sfatul că uneori tăcerea e de ‘ aur? NOTE UN TEATRU Ceea ce era de prevăzut se întâm­plă: După război și prin ridicarea țărei noastre de la un stat mic, la rangul unuia cu mai mult de șai­sprezece milioane locuitori, Capitala României a luat un avânt care o pune de pe acuma ca directă moș­tenitoare economică și culturală, a Odessei, Pestei și Vienei. Trei mari orașe decad, și viața lor trece în o­­rașul capitală al României­ Mari. Criza de locuințe este un efect al acestei surprinzătoare ridicări a unui ora­ș, care deja 300.003 locui­tori cât avea înainte de război, are astăzi credem un milion.­ Și crește­rea este neîntreruptă. Cum orașele mari sunt orașe de petrecere și de artă, era de așteptat ca să se simtă și în București ne­voia teatrelor. Printr’o contrazicere totuși cu realitatea, avem fenome­nul că astăzi, prin incendierea unui teatru relativ încăpător, București­lor nu le-au rămas decât două tea­tre să zicem mari: Cel vechiu „Na­țional“, și „Liricul“. Din pricina lipsei de localuri de teatru și a micșorimei interioare a celor existente, avem trupe compu­se din stele cari nu strălucesc decât pe cerul provinciei. Dacă nu am fi avut gândul bun al lui Vodă Știrbei și dărnicia ca și iubirea de teatru a lu­i Leon Pope­­scu, capitala României-Mari n’ar fi putut avea decât... Băile Eforiei ori sălile de cinema! ■ Suntem astfel In dreptul nostru de-a aștepta ca­­ noul stat românesc, să devină statul cultural al nouilor condiții de viață în care a intrat neamul românesc. Nu putem să ră­mânem indiferenți față de specta­colul orașului-metropolă, fără o sa­lă de teatru cu adevărat modernă. Lipsa aceasta de localuri de teatru, este m­ai gravă pentru extensiunea culturei noastre decât s'ar părea la prima vedere, căci dacă Academia nu trăește numai prin local ci și prin Academician! — pentru a re­produce amara ironie a lui Titu Maiorescu — nu se poate spune că poate fi literatură și artă dramati­că, fără un local! Materialitatea are și ea­ rostul și importanța ei în activitatea spirituală... PETRONIUS. ECOURI D -ral Mirabello și prof. Ancolade au descoperit, la Vesignano, în dis­trictul Turin-ului, o copilă de 10 ani care provoacă, în jurul său, fe­nomene foarte curioase de magnetism. Astfel, dacă ar fi să credem cele relatate de ziarele franceze, chiar obiectele ar căpăta mișcare proprie în fața acestei copile minunate!* S­e anunță din Belgrad că d. Masaryk, președintele republicei cehoslovace, a fost ales cavaler de onoare pentru căsătoria regelui Alexandru cu Principesa Marionna. M­inistrul de finanțe austriac, doctorul Gueb­ler, anunță că nouăle impo­zite, împreună cu cele vechi, spo­rite, vor aduce tezaurului public un ve­nit de aproape 300 de miliarde.’ Reclama cea mai fo­lositoare și mai ef­­tină se poate face inima! In 19 VIITORUL" Localitsfiea CiMora 1) Apele minerale de la Govora, ch­loruro-sodice-iod­urate, slab sul *■­­ftu’oase, cuprind mari cantități de etheri ai petrolului (Carburi de Hi­drogen), și o­ materie­­ organică, G­o­­vorina descoperită de chimistul Sa­­ligny, materii speciale care comu­nică și împrumut apelor­ minerale de la Govora, proprietăți active terapeutice (vindecătoare) deosebi­te, speciale, unice în felul lor din­tre toate apele minerale ale locali­tăților balneare cunoscute în Eu­ropa. Apele de la Govora luate numai în­ băi întregi, regulat, în­ serii sau chiar în comprese udate calde apli­cate pe locurile dureroase, cons­ti­tu­ie tratamentul cel mai eficace contra tuturor afecțiunilor dure­roase de naturi reumatismale cro­nice, gutta, exsudate și alte depo­zite articulare, anchiloze, arterio­­scleroze, afecțiuni cardiace cronice, fără asistolie, de naturi reumatis­male, scleroza pereților vaselor mari, în­ fine, toate manifestările artritice, — nevralgia sciatică chro­­nică. Fântâna sau izvorul de băut de la Govora, din partea dreaptă a râului, se apropie oare­cum de com­­poziția apei de Căciulata, dar în nici într’un­ caz nu poate înlocui cura de la Căciulata. De gust pl­ăr­­cut, cu miros mai pronunțat, ca­racteristic, de Acid S­ulfidric, este recomandată de medicii locali la unele persoane, care nu pot face după cura de Govora și o cură de apă de Căciulata, de­și, după n­oi, o­ asemenea cură de Căciulata este chiar indispensabilă în morbele gra­ve de mai sus tratate la Gyv.ora. iSmănaști și gficiuiaii 2) Apele minerale de la Chlimă­­naști ehtopuro-sortice sulfuroase, ape pentru băi, situate aci, într’o localitate admirabilă, climaterica de vară, fără vânturi și igrasie, fără rivală în țară și străinătate, aceste ape active în băi in toate a­­fecțiunile de natură reumatismală, constituesc un adjuvant indispen­sabil curei interne cu apă de Că­ciulata, folositoare foarte mult per­soanelor care, după cura de la Go­vora urmez o­ cură la Căciulata, complectând astfel­ într’un­ sezon tratamentul morbelor pentru care au venit la Govora. 3) Apa de la Căciulata, un­ sigur izvor, la,un kilometru de la Căli­mănești, apă de băut pentru cur­ă internă, este unica dintre izvoarele minerale din­ Europa prin compo­ziția apelor și proprietățile sale e­­minamenta curative. Apă bicarbonat- calcică-ehloru­­­ro-sodică-litio-magnezienă­-sufuron­să. Apă bogată în bicarbonat­ și carbonați de calciu, sodiu și mag­neziu, litiu, acid carbonic liber, i­­drogen­ sulfurat liber, sulfo-glcri­­nă (Bernad, Carnot, Saligny). (Ve­deți cursul de Farmacologie și Cli­nică terapeutică, de profesor dr. N. Măldărescu, 1909). Raa apegg>s» CătiM Sala Compoziția, acestei ape minerala Căciulata este foarte aproape cu a­­ceia a apelor de la Vichy și Karls­bad, diferă însă în compoziție, care se remarcă și prin acțiunea sa ex­traordinară în litiază (piatră) ve­­sico-renală, cura celebră a lui Na­poleon II cu apa de Căciulata, li­tiaza vesicală (Gravelle), iar după părerea noastră și în litiază biv­olară. Apa de Căciulata este specială in litiaza renală, colici nefritice, (Gra­velle), și în toate afecțiunile cro­nice ale rinichilor și ficatului după părerea și experiența noastră. In­ sperurecemie și toate retenți­­unile acidului uric prin impermea­bilitatea renală și alte tulburări ale metabolismului uric, cum este gutta și sclerozele în genere și sl­­ arteriilor. Apa de Căciulata este un disol­vant al calculelor hepatice și toate retențiunile biliare cronice, spei trofic ale ficatului și splinei de na­tură palustră, asemenea și turbu­rări gastro-intestinale. Apele de C­ă­ciulata sunt laxative. Apele de Căciulata bicarbonatale sulfatate-magneziene se pot utili’,­­­în toate afecțiunile în­ care se pr­s­conizează apele de la Karlsbad - Vichy. Trebue să înceteze exodurile ro­mânilor vara la aceste din urmă băi străine. Apa de Căciulata constitue un puternic depurativ al sângelui în toate tulburările de natură gustoa­­să, în speruzecemie, eliminator, al acidului uric, superior ori­cărei alte medicațiuni. Localitățile balneare Gov­ora-Că­­limănești sunt astăzi înzestrate de oțeluri mari ale societății și foarte multe particulare, probabil, în­ cu­rând, un mare hotel, la Căciulata, iar­ stabilimentele balneare prin Continuarea în pagina 2-a SOCIETĂȚILE NOASTRE BALNEARF Govora, Himanești, Căciulata . _ d* Pro?» «i­. H. MSsidorescu minerala - Căldurile mari din .vara anului Apale minerale dels­a-­­Trecut au favorizat Trî mod deoso­ a------------------­bu­­cura b­olnavilor care au urmat băile de la Govora-Călimăn­ești-Că­­ciulata In­ tot timpul acestei admirabile veri de cură de ape minerale, n’a intervenit nici o intemperie, cu toa­te că, în­ județul Vâlcea, mișcările mari atmosferice sunt aproape ne­cunoscute, vara și iarna, acest ju­deț fiind apărat, dinspre Nord-Est, de vânturile Crivăț și altele, prin­ munții de peste Olt ai județului Ar­geș, dar, și prin­ situațiunea și expo­ziția către Sud a întregului județ ,și a localităților balneare, climat fa­­vorabil curei balneare. Anul trecut afluența bolnavilor gravi, de numeroase boale, la băile G­o­roni-Câlimăneșt­i-Cuciulata, fost foarte mare, iar cura acestor­ ape minerale, în­ această stagiune, a început de timpuriu, chiar, din primele zile ale lunei Maii, tempe­ratura fiind foarte caldă, înlesnind luarea băilor și alte tratamente de Fizioterapie. Căldurile atmosferice mari din anul trecut, au concentrat diluțiu­­nile minerale ale apelor din izvoa­re, proprietate care, fără de a mic­șora debitul izvoarelor, care este foarte mare, a comunicat apelor proprietăți superioare terapeutice, prim­a mai mare acțiune și ener­gie a densităței lor crescute, mine­ralizare mai mare a apelor, acti­vând și stimulând proprietățile curative ale acestor ape. Concen­trarea apelor minerale de la Govo­ra a fost remarcată în anul trecut și de pacienți, prin­ depozitele mari ce lăsau apele, asupra porcelanului băilor, și chiar asupra corpului persoanelor, care făceau băi. Continu­area în pagina 2-a VIATA LITERARA SCARLAT STRUȚEAN­U • Povestir*i din Opleirof k Victor Effimi da Poate la nici unul dintre scriitorii noștri nu se vede mai limpede, de­cât la d-l Victor Eftimiu, ceea ce însemnează literatura spre deosebi­re de poezie. Opera d-lui Victor Eftimiu ne in­teresează dar nu ne emoționează estetic. Acest interes, pe care îl stâr­nește­­ opera d-lui Victor Eftimiu are două înfățișări: cea subiectivă, mai ales în­ versurile sale, în care e vorba de o anumită receptivitate a sufletului său, și cea obiectivă, in care e vorba mai ales de nouta­tea evenimentului prezentat (pie­sele de teatru) și reprezentat (po­vestirile). QV cea dintâi ar tregut drept poe­zie lirică, iar ultimele două, ca poezie dramatică și epică — nu e lucru de mirare. Cititorul și spectatorul contim­poran­ mărunt are un singur crite­riu: gustul și o singură preocupare științifică: clasificarea. Ia felul acesta Eminescu la înce­put a întâmpinat o dârză rezisten­ță din partea acestor clasificatori cu gust iar­ Carol Scrob a fost ova­ționat aproape. Că nu-l mai citește nimeni pe Carol Scrob astăzi, aceasta nu-l in­teresa pe contimporanul său, după cum nu-l interesa pe contimpora­nul lui Eminescu, dacă urmașul său il­­ va citi sau fiu pe autorul Lu­ceafărului. /......... Nu vreau să spun prin aceasta că între Eminescu și Carol Scrob e Joc și pentru d-l Victor Eftimiu, fiindcă, mi autor de talia lui Carol Scrob nu face parte din literatură, iar d-l­octor Eftimiu este un lita­­­rat caracteristic în cultura româ­nească. Am­ vrut­ să­ accentuez asupra fap­tului destul de frecvent, că atunci când au autor place, cum povesteș­te, i se dă pe nedrept numele de poet epic în aceeaș măsură, în ca­re i se da numele de poet liric sau dramatic, atunci când place, cum privește lumea sau cum­ prezintă personagiile pe scena teatrului. E inutil să mai insist asupra cu­noscutului „cerc vițios“ care constă din’ a decreta o operă, că e frumoa­să, fiind­că îțî place, și a decreta că îți place, fiindcă e frumoasă. Literatul spre deosebire de poet reproduce viața cu un­ coeficient mai mare sau mai mic de concreti­zare iar poetul spre deosebire de literat creează o­ viață nouă obți­nută din­ simțiitaneizarea succesiu­nii actului de cunoaștere din­ par­tea contemplatorului. Poezia și ar­ta 5 îl genere nu e viața, iar,­­viața nu e artă și poezie în speță. De aceea ziceam, că se face o r­e­­­ dreptate literaților de a fi tratați ca poeți. Negreșit, că în scara valorilor cul­turate literatura este inferioară poeziei, dar, în­ tot cazul este mai satisfăcător pentru cineva să fie literat însemnat, de­cât un poet, ne­însemnat. Și d-l Victor Eftimiu este un li­terat însemnat în cultura româneas­că și ar fi un­ poet neînsemnat, vreau sa zie inexistent în­ aceeaș cultură românească. Deși d-l Victor Eftimiu aduce în­ opera sa o­ imaginație bogată și de multe ori fantasticul acopere rea­litatea cotidiană, — ceea ce pentru unii ar însemna, că­ e poet,— totuși d-sa rămâne prin­ obiectivare în­ cleștele evenimentului sterp (po­vestiri și piese de teatru) și în mre­jele unei simple atitudini sufletești în așa numita sa poezie lirică. Și este ud literat, fiindcă atât e­­venimentul cât și atitudinea sufle­tească scânteiază de imagini. Ima­gina, este necesară in­ poezie dar nu e suficientă. Se poate verifica foarte lesne în­treaga serie de aserțiuni făcute până aci 5;t Oricare din­ operele au­torului nostru spre pildă: Inșir’te mărgărite Cocoșul­ negru, Pro­m­e­­teu, Akim sau Rin­gala. In’ ceea ce privește povestirile, credem, că este caracteristic jola­mul, pe care îl recenzăm astăzi. ,­Povestiri din Orient“ după cum foarte bine intitulează autorul cu­legerea sa, este o serie de icoane luate din țara unde s’a născut, din Macedonia. Sunt frânturi din­ viața patriei sale, în care evenimentul exterior ocupă un­ plan unic. Acest eveni­ment nu condensează în­ el o­ lume sufletească; personagiile nu sunt­­ vehicule care transportă sufletele din­­ ciocnirea cărora să apară o via­ță nouă unică și să ne lase în ființa noastră a contemplatorilor acel unu suprem, făuritorul emoțiunii —i y.­ut; «xi ut . Să analizăm­ mai de aproape una din aceste povestiri, care dă în­ cea mai largă măsură virtualitatea poe­ti­că, dar care rămâne cea mai desă­­vârșită operă literară din tot ves­­sum­ul. Este vorba de povestirea: „Dună cruci“. Băetanul Metodie se întâlnește într’o­ zi cu diavolul sub chipul u­­nui grec, care vindea bricege și sur, cele din crucea lui Isus. Ispitindu-l, diavolul ajunge la tocmeala ca Metodie să-l poarte în­ cârcă prin sate, pentru ca vânză­torul de bricege să-și facă negusto­ria. Din vânzarea lor Metodie se va alege cu o parte de câștig, depu­­nând numai munca de a duce pe grec­ în­ spinare de colo până colo; începând în felul acesta autorul, sufletul nostru este orientat spre căile ce se deschid în fața omului și a diavolului întovărășiți în felul acesta. Dar în­ capitolul următor, după ce Metodie se despărțise de grec, fiindcă acesta îl făcuse prost,­­ve­dem cum bă­tanul nostru, care scă­pase de oștire și care era sărac li­pit, se călugărește după îndemnul unui călugăr spân de la o răscruce a drumurilor. Călugărul acesta a­­dăugă însă la plecare: „Două lucruri domnesc și ținu­turile noastre: crucea popii și cu­țitul tâlharului. Dacă le ții în spate pe amândouă, fac aceeaș umbră: o, cruce. Nu­ le poți deosebi după um­bră, care e crucea și care e jun­ghiul. Două cruci, fătul mău, două cruci...“ (pag. 98). Și Metodie s’a călugărit la mă­năstirea egumenului Policarpie, un­de se mai găsea un­ călugăraș, Ti­­motei, întâlnirea cu călugărul spân și călugărirea lui Metodie întărește prima impresie pe care ne-o­ provo­case tovărășia dintre om și diavol. Just’o noapte Ali-Osman, frunta­șul bandei lui Igmaail-Durduș bate la poarta mănăstirii și egumenul Policarpie îl primește ,cu supunere și lingușire. ~ 1. Bandiții cereau găzduire pentru noaptea următoare, când toată ban­da aciuată îr­ mănăstire, urma să prădeze, răpind pe fiul cel mare al primarului, care la răscumpărare făcea o mie de lire. Metodie s’a mirat de legăturile egumenului Policarpie, dar a tăcut. Tot ce s’a întâmplat înainte nu ne mai interesează, dar așteptăm cu înfrigurare ceea ce se va întâm­pla de aci înainte. Egumenul Policarpie nutrește gânduri de mărire. Vrea să ajungă episcop, mai ales că episcopul era bătrân­ și nu mai avea mult de trăit. Metodie se gândește cu drag că-i va lua lob­ul egumenului. Dari, în­ locul episcopului mort a fost ales uri altul, nu Policarpie,­ care mâniat își pune dnn gând să-l omoare pe Antim, noul episcop a­­les. Pentru aceasta vrea să se­ fo­losească de tâlharii a căror gazdă era și trimite pe Metodie să anunțe pe șeful bandei, că episcopul Antim de care vrea să se scape, va veni la mănăstire. m m11 I nwmmm­m.

Next