Viitorul, noiembrie 1922 (Anul 16, nr. 4391-4415)
1922-11-01 / nr. 4391
< * y "r OPERA de UNIFICARE Pe când partidul anti-național din Ardeal, prin acțiunea sa nu numai regionalistă dar cu tendințe de învrăjbire a elementelor ce compun neamul românesc, furnizează arme dușmanilor Statului român întregit, guvernul aduce la îndeplinire programul pe baza căruia a luat răspunderea conducerei treburilor publice. Unul din principalele puncte ale acestui program este opera de unificare a legilor organice după cari se va administra țara întregită, de la Nistru până la Tisa. In răstimp de numai câteva zile, trei proecte de legi au fost publicate a fi date discuțiunei publice, și unul din ele, cel privitor la unificarea organizațiunei sanitare a fost chiar votat de Parlament în scurta sa sesiune extraordinară. Cea mai importantă din cele trei reforme este desigur aceea a unificărei contribuțiunei directe. Nu se poate concepe o consolidare serioasă, a unităței naționale, cu diferite regimuri fiscale. Cu drept cuvânt de ministru de finanțe deunăzi constata că este de un interes grabnic ca populațiunea din teritoriile liberale să nu se mai considere nedreptățită, plătind alte dări către Stat decât cetățenii din vechiul regat. .. Câteva exemple concrete au învederat și mai mult necesitatea acestei unificări. In Basarabia.. . de pildă, prin impozitul funciar Statul nu ia decât o sumă infimă pe când zemstva și volosta iau impozite suplimentare de zeci de ori mai mari... Același lucru în Ardeal, unde impozitele suplimentare ale județelor și comunelor sunt de vreo șapte ori mai mari decât acelea ale Statului. Odată cu unificarea regimului fiscal se vor desființa toate aceste impozite suplimentare, căci administrațiunile locale vor avea partea lor de venituri din acelea ale Statului. Cu toată situațiunea actuală neprielnică pentru întocmirea unei reforme așa de însemnată ca aceea a modernizărei impozitelor directe, — căci dezechilibrul valorilor este mai puternic decât oricând, — considerațiunea unificare a fost precumpănitoare, și prima lucrare a Parlamentului în sesiunea sa ordinară, va fi realizarea acestei reforme. Toți cetățenii României Mari vor avea de plătit exact aceleași sarcini către Stat, județ și comună, și nimeni nu se va mai simți nedreptățit. Reforma administrativă este de asemenea în pregătire, și raportul subcomisiunei parlamentare a și fost tipărit. Legiuirile și dispozițiunile deosebite cari sunt actualmente în vigoare vor dispare. Noua organizare administrativă tinde la crearea unei vieți locale cât mai lberă și mai înfloritoare, dar avânrî în vedere în același timp consolidarea Statului național roman. ■ Unificarea administrativă a fost concepută având în vedere nesitățile unei administrații moderne, a interesului superior al consolidărei Statului și în vederea sporirei solidarității naționale, dar și satisfăcând simul superior al dreptăței politice și sociale pentru toți cetățenii țării. Deasemenea o largă descentralizare administrativă este la baza acestei reforme. Statul va avea pe viitor numai grija intereselor generale, iar administrarea intereselor locale va fi lăsată pe seama județelor și comunelor. Asta nu înseamnă însă că Statul se va dezinteresa de viața comunelor și județelor. Buna lor funcționare privește de aproape însăși existența Statului și de aceea el își va rezerva în organizarea viitoare, pe lângă administrarea intereselor generale, dreptul de control, de supraveghere, de sfătuitor și de coordonator al inițiativei locale. . . . Proectul de lege pentru unificarea sanitară este cunoscut, căci pe lângă că a fost votat de Párlámént, d. ministru al Sănătăței publice și al Muncei a dat chiar în acest ziar interesante lămuriri asupra însemnătăței acestui proect care realizează ur mare progres asupra situațiunei actu-Astfel în vreme ce unele partide , grupări de opoziție fac operă negativă și deservesc țara prin tendințele lor anarhice sau de descompunere, guvernul își continuă cu râvnă programul de muncă pentru refacerea, consolidarea și unificarea României-Mari NOTEm minimmmsmm MELODRAMA Pată de succesul vechei melodrame reînviate pe scena framceză de omul de teatru ce se numește Gémier, s’au ridicat întrebări curioase cu privire la aceasta renaștere a bătrânei melodrame — fi rochie cu malacov și crinolină in mijlocul unui salon modern. In afară de legea ritmului, pe care un spirit grav ca Spencer, o aplică ■> í î~,i—n«xiv,îT,ia tradiții modii în îmbrăcăminte, sau în artă, renașterea melodramei poate să aibă și o altă cauza explicativă, și anume dorul omenesc de a înlocui platitudinile vieței cu o exageratie de idealism ce merge până la copilării. Am suferit prea mult de nedreptate, ne-a durut prea tare desechilibrul dintre merit și răsplată; am văzut prea de aproape salturile peste articole de legi penale, peste bune tradiții și peste comandamente morale, pentru ca să nu simțim ca un dor ascuns al sufletelor noastre, nevoia ca în fantezia artei să nu admirăm cavalerismul, jertfa, sacrificiul pentru altul, iubirea pură și tot fondul acela naiv, care pune atmosfera de leagăn lângă mormânt, eșafod, tranșee sau , crudă luptă pentru viață. Melodrama este astfel o protestare blândă contra asprimeii vremei; um popas al obositei diligente ce urcă suișul unui deal greu și găsește un petec de umbură și un isvor curat. „Două orfeline“ pe care abilul om de teatru ce se numește I Livescu, le-a pus pe scenă, ne dovedește că și la noi renașterea melodramei este o nevoie a timpului și că acțiunea pieselor vechi cu grija echilibrului dintre merit și răsplată mulțumește sufletul omului de astăzi, dornic de dreptate și de blândețe. Redevenim de două ori mai tineri ascultând o melodramă: ne întoarcem înspre copilăria noastră și ne întoarcem spre tinerețea timpurilor mai bune decât cele de azi.. PETRONTUS. SUB REGIMUL BOLȘEVIC Ce rezerve de aur mai posedă Rusia sovietică —Ce sume s’au moștenit dela guvernul țarist și cum s’au întrebuințat aceste sume— , „Journal des Debats“ ocupânduse de capacitatea de plată a Rusiei dă următoarele interesante amănunte asupra administrației făcute de actualul regim rus. Până acum guvernul din Moscova și-a luat resursele necesare din tezaurul rus găsit când a răsturnat guvernul provizoriu La acesta, a adăugat tot aurul luat prin exproprieri — adică prin jaf — apoi a luat și tot ce a putut obține prin amenințări, în formațiunile ce se pot avea asupra situației actuale a stocului de aur de care dispun încă sovietele nu sunt îndeajuns de precise. Sunt însă aproximații cari se apropie de adevăr. Cât aur s’a moștenit dela regimul țarist . Primele cifre au fost date în acest scop de d. Novitzky, fost subsecretar de Stat la ministerul de finanțe sub regimul țarist. Conform acestor cifre rezerva de aur existentă în Rusia era în 1914 de aproape 4,700 milioane franci-aur. In timpul războiului, expedierele guvernului țarist în Anglia, fie direct, fie indirect prin Canada și Japonia, s’au ridicat la 1,700 milioane franci; o mică sumă de 12 milioane și jumătate a fost expediată, de altfel la Stockholm. Au rămas deci aproape 3 miliarde franci în tezaurul rus când a fost răsturnat guvernul țarului. Sumele cheltuite de guvernul provizoriu nu sunt cunoscute. Bolșevicii venind la putere au luat deci în primire o sumă de aur mai mică de 3 miliarde franci, dar probabil trecând peste două miliard" După tratatul dela Brest- Litovsk "" Conform obligațiunei luate prin tratatul dela Brest-Litovski, ei au vărsat Germaniei 320 milioane ruble-aur adică 850 milioane franci. Restul, adică 1500 milioane franci, după ipotezele cele mai probabile, au fost repartizate de vizitelor din Kazan, Samara, Moscova și Petrograd. Când Koltceag a cucerit Kazan, a pus stăpânire și pe aurul ce era partea cea mai importantă din tezaurul rus, pe atunci. Acest general a târât în urma trupelor sale trenul de marfă încărcat cu metalul prețios. După multe peripeții, tezaurul ambulant a căzut în mâinile bolșevicilor după ce bineînțeles suferise oarecari scăderi. La cantitatea de aur de care au putut dispune bolșevicii după tratatul dela Brest-Litovsk și evenimentele luptei contra hr Boltceag, trebue adăugată și ceea ce au putut obține prin jefuirea băncilor și întreprinderilor comerciale și industriale, apoi cele obținute prin amenințări. In ce privește minele din Siberia, cari dădeau în mediu pe an, 225—230 milioane franci-aur eli) n’au mai produs subregiunii bolșevist decât cam 60—65 milioane. Acestea sunt cifrele, pe cari se pot face ipotezele. N’ar fi excesiv să se admită că bolșevicii au putut dispune de aproape 3 miliarde franci până în timpul din urmă. De ce rezerve de aur dispune actualmente guvernul sovietelor Cum e reprezentată însă situația acestui tezaur de guvernul din Moscova . „Times“ arăta zilele trecute că Preobrazhenswsky, omisar al sovietelor a declarat în „Pravda 18 că totalul rezervei de aur nu trece actualmente peste 200 milioane de ruble — adică după cifrele noastre — 532 milioane franci. Acesta însă nu este adevărul. Autorități competente au calculat că suma acestei rezerve este mai inferioară și că nu trece peste 35 milioane ruble-aur, adieăi 93 milioane franci. Se poate deci vedea ce încredere se poate acorda declarațiilor comisarilor sovietici, conchide ziarul francez. Și mai,trebuie ținut cont, că mai dispun de aceste resurse, după ce au pus stăpânire pe averile bisericilor ortodoxe pe cari la începutul regimului le-au lnsat în pace. Numai lipsa de resurse i-au făcut să recurgă la confiscarea ce le-a adus destule dificultăți. La ce au servit toți acei bani ? La propagandă comunistă în tăriile cu guverne burgheze, pentru întreținerea armatei roșii care nu trăește numai din rechiziții. Cu chestiunea propagandei, un ziar leton declară că poate dovedi că 5 milioane de ruble — adică 3 milioane jumătate vranei — au fost cheltuite în acea țărișoară, de bolșevici. Acestea, sunt fapte reale și n’ar trebui uitate, atunci când se stă de vorbă cu bolșevicii ca și când dintr’o dată ei ar fi redevenit oameni de bună credință. 1-1 BASIL MEOF Marele bancher din Londra care se găsește de câteva zile in Capitală. ECOURI La două mii de miile,departe de Havre, pescarii de pe barca „Charles-Rose" au prins în năvoadele lor un rechin, având o lungime de 2 metri, 40 cm. și greutatea de 200 kgr. Pentru a-l ucide și urca în barcă, pescarii au muncit aproape trei ceasuri, fiind de câteva ori în primejdie de moarte. Fi na Lloyd-George într'un discurs Li, rostit la Londra a declarat că soțul ei i este mai optimist decât oricând. Fostul prim-ministru fiind un spirit combativ, acțiunea este pentru el o necesitate și un stimulent de nouă forțe. P-na Lloyd- George și-a exprimat convingerea în triumful ideilor soțului său. Doctorul Ripière, de 47 ani, medic șef al spitalului din Givors, a decedat din cauza tetanusului, contractat printr'o zgârietură în cursul unei operații chirurgicale. I Filîfilî CiEsen DGivltoie După atacul din Camera măghiarâ, care a dovedit odată mai mult că modul cum înțelege partidul național să facă politică aduce multă apă la moara dușmanilor tărei, — cetim în oficioasele naționaliste o serie de notestări dinastice și patriotice, mai timide sau mai îndrăznețe, după inspirația și buna dispoziție a ziaristului însărcinat cu această delicată sarcină. Nu punem la îndoială sinceritatea antinaționalistă, cu toate că am avea puternice motive să o facem. Credem că în urma îndrăznețelor, dușmane, se mai găsesc oameni de bun simt și în acea grupare, spre a vedea drupul greșit pe cari merg și a stărui ca o clipă să fie întrerupt pentru a se face loc unor gânduri cinstite. Ce folos însă! Alături de Protestările astfel impuse apar mai departe atacuri nepermise la adresa vechiului Regat, uneltiri vinovate regionaliste, false interpretări ale,pactului“ dela Alba lulia etc. Această idine nu poate fi pricepută decât de acei cari s'au deprins să nu aibă nici o convingere, pentru a își putea la nevoie însuși convingerile tuturora. A critica nedrept și trivial Patria-mumă, a afirma că Ardealid e.,Jalcanizat“, spre a face în acelaș număr critica atitudinei ungurimeî din Pesta, este un nonsens. Agei cari fac aceasta pot fi tratați mu drept fățarnici sau drept naivi. Suntem siguri că prin cele câteva, rânduri ,,patriotice" strecurate printre calomnii, conștiința multora din fruntașii antinationaliști este împăcată. Aceștia uită insă prea repede că au cerșit streinătătei articole binevoitoare lor, dar dăunătoare prestigiului si demnitătea tărei, după cum uită că sunt și rămân răspunzători pentru atitudinea avută cu prilejul Incoronărei. Lealitatea și seriozitatea politică nu se manifestă prin câteva rânduri strecurate într'un ziar ci prin fapte cari niciodată să nu poată, da naștere, la o interpretare atât de tristă ca apele ale fruntașilor antinaționaliști. Pentru aceasta slabele protestări de azi, cari nu au cel puțin proporțiunile ce ar trebui să le aibă spre a ajunge la urechile dușmanilor tărei, după cum au ajuns si calomniile antinationaliste,"— aceste protestări spunem nu constituesc o scuză și, în forma în care simt făcute nu sunt de nici o utilitate [UNK] .Opinia„publică, se poate cel mult considera ca încercări de mistificare, ce reușesc să tulbure pe acei cari înțeleg patimile mici ascunse în această formă. Din partea noastră, față de gravitatea acuzația nei de la Budapesta, așteptăm, — dacă nu o schimbare de atitudine , gruparea antinaționaliste, care de altfel ar fi imposibilă. — cel puțin o protestare mai energică și autorizată. Fruntașii naționaliști datoresc țărei această manifestațiune, dar ne îndoim că o vor face ei, cari scriu atât de ușor memorii si protestarî când e vorba de interese și patimi mărunte. .■ ■ penîni evitarea frazelor tUMPL minim IN FRANȚA Pitu fae rrnfroips si nurar al erestor obiecte La Paris, în rue Guenegand, într’o aripă a vechei clădiri numită încă palatul Monetăriei, funcționează serviciul „Garanției metalurilor prețioase“, pendinte de direcția generală a contribuțiilor directe. Acest serviciu țintește la menținerea loialității, între vânzător și cumpărător, iar pe de altă parte are de scop descoperirea fraudelor și încasarea impozitelor către Stat „Le Jourajsil“ dă următoarele interesante amănunte asupra modului de procedare. Operațiunea de marcare sar părea foarte simplă, dar ea necesită o mare atențiune și o iscusință perfectă. Marcarea nu se poate face decât la lumina zilei deoarece la lumina artificială relipirea obiectelor împiedică lucrarea. într-un atelier, 50 agenți ai contribuțiilor indirecte sunt ocupați cu acest lucru fără întrerupere, 5 ore pe zi. Agenții lucrează doi câte doi: „prezentatorul" și „marcatorul“. Pe o mică nicovală prezentatorul menține obiectul, iar marcatorul lovește pe ștampila minusculă pusă pe obiect. Se cere o dibăcie extremă pentru această operație, unele obiecte fiind excesiv de mici și de oricare fabricant de argintării Beate. Sunt și câteva mașini cu precum și toți bijutierii, trebuie să aducă prodigele atelierelor sau magazinelor înainte de a fi lustruite, la biroul „Garanției“ pentru a fi supuse la două operațiuni : încercarea și marcarea. Sunt comisionari speciali cari scutesc pe fabricanți de pierderea de vreme, ducând ei obiectele în numele celor interesați. Aceștia însă nu fac parte din administrația publică. De dimineață, obiectele prețioase sunt aduse în mici lădițe sau în coșuri la ghișeul încercărilor care liberează cuvenitele chitanțe numerotate și ștampilate. După o cântărire riguroasă a fiecărui obiect, — de la cel mai mic resort al ceasornicelor de aur —, până la măreața amforă de argint, toate sunt trecute în laboratorul care pe vremuri a aparținut lui Lavoisier. Obiectele importate în Franța sunt și ele trecute pe la serviciul Garanției, înainte de a fi puse în vânzare. Acestea au o marcare specială; între altele,toate obiectele provenite dintr-o țară contractantă cum e AngHa, au un marcaj suplimentar. Serviciul Garantiei primește zilnic 800—900 lădițe sau coșuri. Numărul obiectelor marcate în 1920 a fost de 29.500.000. După marcare, bijuteria după a treia cântărire poate fi retrasă la ghișeele „mărcei“ Comisionarul care în acest interval s’a dus să achite impozitul și garanție, o poate relua, cu distanța de plată. Impozitul pe hectogram de motor prețios este astfel fixat: Pentru platină 150 franci, pentru aur 60 franci, pentru argint 3 franci 50 centime. In 1924 serviciul acesta cu multiplele sale birouri va fi instalat într’un imobil mare ce se construește acum, actualul local fiind foarte vechiu și departe de centrul fabricanților de metaluri prețioase. Obligațiile impuse bijutierilor Cum se face controlul metalelor prețioase Intr’o încăpere prelungă și scundă, cam întunecoasă, unde doar pietrele prețioase lucesc, ca intr’o peșteră de alchimist, 15 operatori sub direcția unui șef, constată dacă aurul e veritabil și dacă pietrele nu sunt falsificate. Fiecare metal trebuie să aibă un mod i legal 750 miimi aur, 800/000 pentru argint și 950/000 pentru platină. Dacă această condițiune nu este îndeplinită, obiectul este sfărmat dacă se presupune fraula sau e redat fabricantului dacă e vorba numai de o greșală de executare. Bijuteriile care nu intră în aceste două categorii sunt trimise la atelierul de marcare după ce din nou au fost cântărite la biroul de control. Operațiunea de marcare pedale ce pot fi acționate de un singur om, dar ele nu sunt întrebuințate decât pentru obiecte de o fabricațiune specială. Controlul obiectelor prețioase importate .«SBammK$eEEffla«Baro,zmBaestre$5sragy’ Reclama cea mai joși mai eflositoare tirl se poate face numai to 19 VIITORUL“ Continuarea în papa EXPOZIȚIA pictorului Băeșu tip O. TAFRALI Prof. univ. Iar „La Maison d’art“ pictorul Băeșu își expune operele sale, lucrate parte în Italia, parte în țară. O simplă privire, aruncată asupra acestor tablouri, îți dă numai decât impresia că te afli la fața unui adevărat talent. Examinându-le mai cu luare aminte descoperi calități deosebite. Opera d-lui Băeșu e diversă. El de prezintă atât portrete, atât peisagii, cât și flori. Un singur lucru lipsește: tabloul cu compoziție mai complicată. D-l Băeșu a făcut bine că l-a înlăturat din preocupările sale. Compoziția trebue abordată atunci, când talentul a putut căpăta experiența necesară și o maturitate incontestabilă, fără de care opera de artă, chiar dacă ar avea succes, nu e viabilă. D-l Băeșu aparține, ca mai toți tinerii artiști contimporani, artei impresioniste. Firea sa însă de adevărat artist îl face să nu disprețuiască forma și să nu socotească, ca mulți alți, că ea poate fi sacrificată cu totul jocurilor de lumină. Dacă pentru dânsul lumina, clairobscurul, care redă mai bine expresia unei figuri, a unei priviri, a unei atitudini, e lucrul principal, desenul, destul de îngrijit în părțile lui esențiale vine să contribue la aceasta. Stilul d-lui Băeșu e de o vigoare incontestabilă. Aruncăturile de pete luminate și întunecate, dau adesea admirabile efecte de o naturaleță remarcabilă. Penelul artistului lucrează sub impulsiunea unei adânci mișcări sufletești.. Viziunea obiectului de pictat e clară. Execuțiunea e nervoasă,sigură, rapidă. Aceasta explică atât calitățile deosebite ale pictorului, cât și unele din defectele sale. La portrete, mai ales, în Care d. Băeșu excelează, expresiunea este cât se poate de bine prinsă și redată. Toate au viață și ne dezvălue un anumit moment psihologic al individului. Toată atențiunea artistului se concentrează asupra ochilor, deschiși sau pe jumătate închiși, asupra mișcării buzelor, a gurii, asupra frunții, pe care se joacă lumini vii. Restul nu-l interesează în aceeași măsură. Părul și mai cu seamă hainele sunt lucruri secundare, tratate deci sumar, cum ar face un sculptor. In adevăr, în această privință, există o afinitate vădită între pictorul Băeșu și sculptorii din noua școală. Se poate chiar zice, că pictura d-lui Băeșu este sculpturală. Priviți mai ales pe Violonistul (no. 1) și autoportretul artistului. Sunt pete luminoase și întunecoase, care dau imaginea unor lovituri, de scapel în pasta machetei unei statui. Hainele sunt lucrate tot atât de sumar, precum ar proceda un sculptor. D-l Băeșu execută energic personagiile sale, în care prinde și fixează un moment din nenumăratele expresiuni ale fetei, care oglindesc mișcările interioare sufletești. • ' ’—V In portretele sale, se deosebesc două tonalități: una, în care predomină roșiu-brun, înalta gălbuiul și cenușiul vânăt. Ambele sunt interesante. E de prevăzut, că ele se vor contopi în viitoarele opere ale artistului, care își caută încă drumul spre un gen definitiv, ce va fi al lui și numai al lui. Portretele, care merită o atențiune mai mare, sunt: Al d-lui Chirițeanu, bibliotecarul Palatului (no. 62), la care se constată o asemănare mare. No. 64, autoportretul pictorului, este de o execuțiune nervoasă și viguroasă. E una din bucățile cele mai însemnate ale expozițiunii. Privirea e vioae, pătrunzătoare și conține întrucâtva acel „umed“, acel fluid ce fascinează, atât de lăudat de criticii de artă antici în statuele lui Praxitele. Fruntea e foarte luminată, părul tratat larg, ca și haina. No. 60 reprezintă o tânără fată, la care culoarea bate mai mult spre un gris vânăt. Unele, liniile figurii și mai ales ale hainei sunt indicate cu o culoare mai groasă brună, care amintește întrucâtva conturările personagiilor lui Millet. La d-l Băești însă, accentuările acestea sunt întrerupte și nu urmează toată silueta corpului. Două bucăți merită o deosebită mențiune: Pensionarul (no. 37) și Violonistul (no. 1). Ambele sunt de tip realism remarcabil. Pensionarul, cu nasul puțin congestionat, cu ochii pe jumătate închiși, cu țigara ținută neglijent în vârful gurii, ne apare într’o atitudine de indiferență și de blazare, în care totuși mai licărește încă simțul curiozității. Pleoapele acoperă pe trei sferturi ochii, iar sprinceana stângă se ridică în sus într’o mișcare naturală, care caracterizează momentul psihologic, prins de artist. Regret fondul prea alb al tabloului. Violonistul, cu trăsături energice, redate în lumini de un contrast profund, e prins în momentul în care își concentrează toată atenția și își reculege forțele înainte de a ataca cu arcușul corzile vioarei sale. E o operă, care prin calitățile sale de vigoare, de expresie și de jocuri de lumină, face cinste artistului. Nu mai puțin reușită este capul de Faun. D-l Băeșu a avut norocul să aibă un model, care amintește celebra statue a faunului din muzeul Luvrului., Expresia figurii este extrem de interesantă. Ochii sunt semiînchișî, libidinoși, iar buzele au o mișcare de rânjire, ce dezvălue tot gândul, toate poftele satirului, care vede apropiindu-se prada sau obiectul dorit al plăcerilor sale. ■ Burlacul (no. 2) e de asemenea o bucată reușită. Personagiul, cu o tichie, așezată neglijent pe cap, își ațin teste privirile, prin ochelarii săi nemăsurat de mm-i, asupra unei haine, din nefericire redată în mod vag și neîndemânatec» pe care voește s’o repare. Portretul reprezentând un delicvent ne arată un tip italian, cu fața prelungă, într’o atitudine meditativă, de regret, cu ochii întunecați, oglindind mustrarea de cuget sau teama de pedeapsă. No. 9, intitulat Setea este o bucată foarte reușită. Un tânăr, — același model ca în Faun — bea un lichid dintr’un pahar, admirabil de bine desenat și pictat. întreaga atitudine este foarte bine prinsă. E o observație fină a mișcărilor ochilor, buzelor și ale mușchilor, gâtului. No. 52, portretul d-lui Alexandrescu, e interesant prin jocurile de lumină, prin redarea exactă și neiertată a petelor, lăsate pe pielea bărbii rase. Ochii de asemenea sunt expresivi. No. 60, portretul d-lui Soroceanu se remarcă prin privirea bănuitoare, pătrunzătoare, precum și prin unele calități de colorit. Tot din seria portretelor trebuesc amintite cele patru sau cinci pasteluri expuse. Păcat, că colorile unora din ele și-au micșorat intensitatea printr-o ușoară scuturare a pastelului. De luat aminte sunt două capete de studiu și mai ales un cap de bătrân, a cărui frunte, bine luminată, pastel se recomandă atât prin desen, cât și prin armonia coloritului, în care predomină gris-vânătul.Idiotul este un pastel reușit din punctul de vedere al expresiei, dar nu și din cel al coloarei, care ,e monotonă, fără contraste de lumină, în care artistul excelează. Din seria tablourilor reprezentând personagii întregi, merită o mențiune specială două : călugărul adormit într’un fotoliu și tânărul chitarist. La acest din urmă, toată atențiunea pictorului s’a îndreptat asupra instrumentului și a mâinii, care apasă corzile. Pe aceste două locui, ca și pe guler, sunt trei pete de lumină, caree contrastează cu culorile mai întunecate ale restului. Privirile personagiului, ascunse subt caschetă, se ghicesc mai mult, că se îndreaptă tot spre instrument și mână, puncte esențiale ale compozițiunii. Desenul este îngrijit. D. Băeșu și-a început cariera sa artistică, pare-mi-se, cu genul peisagiilor. Evoluând, d-sa a atacat cu succes portretul, dar a rămas credincios peisagiului. El este divers. Unele tablouri reprezintă colțuri din Italia. Regretăm, că ele nu simt mai pline de lumină, deși sinele merită atențiune. Peisagiile țării noastre au avut