Viitorul, noiembrie 1924 (Anul 17, nr. 4998-5023)
1924-11-26 / nr. 5019
2 LEE EX. în ŢARA 4 LEE etr. îr5lîfirrtflf ABONAMENTE IN ŢARA I în streinătate Un an---------— EDO lei I Un an-------------1200 iel Şaseluni-------- 250 »I Şase luni-------- 600 › Trei ---------125 »I Trei »----------- 300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDOARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţia 31/33, Redactia si Administraţia 19/23 si 3/11 Miercuri 26 Moembrie 1924 MINCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului lotr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug2 LEI EX. In TARA 4 LEI.ex. cu streionul Opera consoldarei GUVERNUL a funcţionarii Spre normalizarea salariilor Odată cu întocmirea bugetului pe anul 1925 politice bugetară a d-lui ministru de finanţe trece într’o nouă etapă de aplicaţiune. Această politică bugetară a fost de la început fixată în cadrul unui program de necesităţi şi de norme — program care s’a aplicat cu stăruinţa cea mai vigilentă şi cu cea mai metodică punctualitate. Acest program a fost dominat, în primul rând, de necesitatea asigurărei creditului ţarei în străinătate. Pentru ajungerea acestui rot a fost nevoe să se aranjeze chestiunea datoriilor externe, care au fost in întregime consolidate, înscriindu-se pentru prima oară după război, în bugetul ordinar al statului plata cupoanelor şi a anuităţilor acestor datorii. Acest prim punct de program realizat prin bugetele anterioare noul buget se preocupă de a doua problemă mare şi urgentă, aceia a situaţiunei funcţionarilor şi pensionarilor publici. Problema funcţionarilor se prezintă sub un îndoit aspect : acel al salarizărei şi acel al organizărei serviciilor publice, în scopul de a se asigura o mai rodnică funcţionare a acestor servicii şi de a se creia funcţionarilor o situaţiune corespunzătoare cu rolul şi răspunderea lor în stat. In ceea ce priveşte salarizarea sub guvernul actual, s’a acordat funcţionarilor şi pensionarilor sporurile îngăduite de situaţiunea generală financiară a statului. A fost, desigur, până acum o perioadă de jertfă, în care statul a trebuit să facă faţă unor necesităţi ce nu puteau suferi întârziere. De astă dată problema îmbunătăţirei situaţiunei materiale a funcţionarilor şi pensionarilor, intră în faza în care va trebui să primească o Soluţiune integrală. Dacă în intervalul în care a trebuit să consolidăm situaţiunea financiară — cum a spus însuşi Vintilă Brătianu — a fost nevoc să cerem slujbaşilor Statului răbdare, astăzi când stăm pe un teren sigur, trebue să ne îngrijim de situaţiunea materială a funcţionarilor nu numai pentru restabilirea dreptăţei, dar fiindcă este o necesitate de stat ca reorganizarea serviciilor publice să se facă odată cu repunerea în plin a funcţionărei aparatului administrativ. # Opera de normalizare a salariilor slujbaşilor Statului începe prin bugetul nou care acordă importantul spor de două miliarde pentru îmbunătăţirea situaţiunei materiale a funcţionarilor şi pensionarilor publici Aceasta este caracteristica fundamentală a noului buget. Cu acest spor se face primul pas hotărât spre normalizarea salariilor funcţionarilor publici. _ Normalizarea salariilor însă nu pune şi necesitatea reorganizări venerai© a serviciilor publice, căci nimai pe temeiul unei asemenea reorganizări, se poate ajunge la o bună adaptare a serviciilor şi la o echitabilă armonizare a salariilor. In direcţiunea acestei reorganizări lucrările comisiunilor mixte care s’au ocupat de organizarea fiecărui departament sunt aproape terminate şi în curând opera de reorganizare a serviciilor publice va putea fi desăvârşită. Odată realizată această operă, armonizarea şi normalizarea salariilor se vor putea face pe temelii solide şi definitive, asigurându-se astfel o mai rodnică funcţionare a serviciilor publice şi o mai bună situaţiune materială a slujbaşilor statului. Aceste rezultate îmbucurătoare nu se datoresc decât politicei financiare înţelepte a actualului guvern, care a dat intr au interval atâtde scurt patru miliarde jumătate pentru funcţionari şi care astăzi se găseşte în putinţă ele a păşi la soluţionarea integrală a problemei funcţionarilor. Când alţii duceau o politică de demagogie şi de aţâţare a funcţionarilor, actualul ministru de inflanţe, înfăptuind consolidarea financiară generală a Statului, asigura rezolvirea complectă a problemei funcţionarilor şi făcea posibilă îmbunătăţirea situaţiunei lor materiale. Este un exemplu mai mult ce oferă înţelepciunea politicei financiare și onestitatea politică a guvernului de astăzi, a cărui activitate stăruitoare și ordonată dă roadele cele mai strălucite. NOTE JAURES la Panthéon Rămăşiţele pământeşti ale marelui vorbitor ce-a fost Jaurès au primit suprema consacrare oficială şi apoteosa postumă a nemurirei, prin transferul lor in cavoul Pantheonului. Edificiul pe al cărui frontespiciu stau cuvintele: „Aux grands hommes la patrie reconnaissante“, va primi încă unul sub arcadele ce susţin panourile lui buvis de Chavannes. Iar în viitoarele ediţii ale Baedecker-ului, călători grăbiţi anglo-saxoni vor ceti repede că şi numele Jaurés este înscris în Pantheonul, tutulor geniilor, tuturor spiritelor ce au ilustrat Franţa şi spiritul ei. Rolul lui Jaurès în politica franceză, ceea ce a făcut ca in jurul lui să se acumuleze când atâta ură, când atâta iubire, de ce până mai ori numele lui era făcut cu precauţie şi azi Franţa, prin reprezentanţii cei mai înalţi ai oficialităţei, îl sărbătoreşte, acestea sunt o sumă de chestiuni ce privesc vicisitudinele, variaţiile, inconsecvenţele sau ciudăţeniile vieţei publice franceze. Ca atare nu această variaţie de comentarii în jurul unui om ne interesează, cât faptul care rămâne permanent şi anume că Jaurès, indiferent de orice opinie politică, a fost unul din cele mai ilustre exemplare al oratoriei. In ţara lui Bossuet şi a lui Mirabeau, şi acolo unde vorbirea corectă, elegantă, plină de imagini şi de suavităţi este aproape moneda curentă a oamenilor chiar fără o cultură excepţională, a fi un cutremurător de suflete, un artist al verbului într aripat şi un componist al frazei incisive, lapidare, calde sau olimpiene, după necesităţile momentului, — aşa cum ştia să caute şi să încânte Jaurés, era cu adevărat o minune. Şi Jaurés ştia să mişte masselle, precum ştia să atragă pe academiciani, prin frumuseţea oratoriei sale. Să notăm că ceea ce dă o savoare deosebită vorbirei sale, şi o consistenţă clasică cuvântărilor este că Jaurés era un filosof, adică un cap obişnuit de mult cu dialectica, cu jocul acela subtil al gândurilor ce se aşează luminos în creerul luminat pentru a produce convingerea. Jaurés debutase în viaţă cu un studiu, în care filosofia Kantiană este vecina lui de inspiraţie. El scrisese Despre realitatea lumei sensibile“, şi dacă studiul său nu începe o cale nouă metafisică, dovedeşte pe cetăţeanul nobilei Sorbonne, şi pe cărturarul care filtrează gândurile altora prin prisma propriei lui personalităţi. Socialist sau nu, — apărător sau nu al lui Dreyffus, — ceea ce rămâne pentru cultura franceză e marele talent al oratorului filosof, erudit şi poet. Şi credem că acestor calităţi se datoreşte deschiderea Templului Pantheonului rămăşiţelor materiale ale vorbitorului înflăcărat. PETRONIUS ---t-a-ft»"»'--- D. Louis Dausset publică la tribuna liberă din ziarul :^’Information“ un judicios şi interesant articol referitor la politica franceză faţă de Statele Unite:— Franţa acum când situaţia politicei interne din America s’a clarificat, va trebui să înceapă o acţiune diplomatică solidă, peste ocean — începe d. Dausset. Vechile simpatii americane trebuesc redeşteptate, neînţelegerile produse de campaniile germanofile, trebuesc clarificate şi înlăturate. Ambasadorul american şi sincerul amic al Franţei, a trebuit nu de mult, la New-York, să ia cuvântul la un mare banchet pentru a apăra cu tărie Franţa de calomnia militoralismului de care s’au slujit adversarii ei cu prisosinţă. Acuzatiuni afc&iside 'ii mu«ifli'jwuit um iBSguratsBan Pentru lămurirea opiniei publice americane cât şi vastele cercuri politice serviciile dela Ouai d’Orsay, ar trebui să inunde America întreagă cu foi volante broşuri şi mesagii radiografice cari să rosnească până şi în cele mai îndepărtate colţuri ale statelor americane. Când toţi cetăţenii americani vor fi bine informaţi, atunci ei cari plătesc doar 15 la sută pe veniturile lor, pe când impozitele franceze sunt de 45 la sută, — când vor şti ei că bugetul militar francez actual este abia mai mare cu un miliard trei aur, anterior războiului se vor convinge de absurditatea acuzaţiilor aduse Franţei. Auriri în Ilmeri,a Dar şi alte interese vor face pe amenca şi să se ocupe şi mai direct de afacerile din Franţa. Bogăţia lor rare este extraordinară, este pentru ei o cauză de nelinişte serioasă, căci poate fi dintr’odată producătoarea unei crize fără precedent; ei dispun de prea mult aur. In decursul războiului şi pe urmă aurul s’a adunat în America sub toate formele. Bancherii şi capitaliştii din New- York Chicago şi Washington au atâtea rezerve şi credite în aur încât nu le mai pot utiliza în interiorul ţărei Camera de Comerţ din New-York a evaluat la cinci miliarde dolari, suma anuală de venituri ce nu mai poate fi utilizată. O simplă necesitate de echilibru vital ar impune americanilor să utilizeze surplusul lor pentru ajutorarea Europei. Politica izolării Dar acest lucru a şi fost proectat de preşedintele Coolidge — adaugă d. Dausset. In diferitele rânduri a declarat în public şi a dat alegătorilor săni consiliul formal să exporte o parte din capitalurile lor în Europa unde se găsesc plasamente favorabile. Partidul republican Insă stărue mereu în Statele Unite pentru ideia izolărei. Dar când au fost şi sunt încă reprezentanţi oficiali americani în comisiunea ere despăgubiri. Când au fost trimeşi delegaţi la Conferinţa din Londra şi observatori la Geneva, când au prezidat elaborarea programului experţilor se poate spune că America se dezinteresează de Europa? Chestiunea datoriilor Interaliate face pe amee de afacerile cum a spus o în altă ideie de solidaritate, o datorie de umanitate. Niciodată n’au fost condiţiuni mai prielnice decâit astăzi, pentru o cooperare a Franţei cu America. Dar pentru a ţine chestiunea pe baze solide — denchide ziaristul francez — problema datoriilor interaliate trebue lichidată fără întârziere. Nu trebue lăsat ca America să creadă mereu că Franţa ar fi refuzând să-şi plătească partea ei. Ea din potrivă doreşte să facă faţă acelor obligaţiuni în măsura posibilităţei la care a fost redusă prin falimentul voit al Germaniei VibrafiCPreamurilor americane Odată capitalul redus, după stabilirea studiată, şi după un moratoriu determinat în comun acord, cu anuităţi fixate pe termene lungi plăţile vor fi efectuate cu stricteţă şi capitalurile americane puse In valoare vor contribui la desvoltarea avuţiilor franceze ceea ce va fi negreşit spre folosul tuturor. -------------■- ■ Două mari naţiuni RELAŢIILE diltre Franţa şi Statele-unite Campaniile termanole şi chestiunea datoriilor interulate au menținut o politică de izolare între cele doua republici Oaspeţii Române UN BUN PRIETEN al ţârii noastre Fost ministru iar acum director al biuroului muncii de pe lângă Societatea Naţiunilor care va sosi in curând în Bucureşti unde este aşteptat cu multă admiraţie şi simpatie. D-l ALBERT THOMAS ZI CU ZI —x— Ziarul „îndreptarea” care a fost monitorul administraţiei d-lui general Văleanu la comunicaţii, se alarmează de chipul cum sunt azi administrate Căile ferate. Mari sunt şi minunile uitărei la unii oameni ! » Ziarul „Adevărul” ne informează că Rusia cheltueşte prea mult cu înarmările. Se vede că din causa aceasta nu rămân destui bani „comisarilor poporului“, din cari unii au fost colaboratori acestui ziar, cum e cazul d-şoarei Arbore! * Ziarele dau o informaţie că d. Matei Cantacuzino a trimes o scrisoare cât se poate de afectuoasă d-lui Cuza, după ce înainte îl desaprobase cu energie în senatul universitar. Aflăm că scrisoarea d-lui Matei Cantacuzino are un Post-Scriptum prin care declară ca nule și neavenite tot ceea ce d-sa afirmase în cuprinsul ei. În modul acesta, marele om de convingeri, carte e d. Matei Cantacuzino, a rămas consecvent strălucitei sale logice politice ! discutal la MESAGIU Discuţia la mesagiu a fost «tt numai prilejul binevenit al recapitulărei marilor opere săvârşite de actualul regim, într-un timp de guvernare atât de scurt, dar şi acel al afirmărei necontestatei superiorităţi a majorităţilor, faţă de mult pretenţioasa opoziţie. Din dezbaterile parlamentare ale acestei seziuni rezultă neîndoios că majorităţile parlamentului actual sunt micii deasupra turbulentelor demente ale opoziţiei, atât din punct de vedere moral, cât şi din acel al capacităţii politice. Oratorii majorităţii au dat tribunei Parlamentului strălucirea pe care numai altădată, în România „oligarhică o atinsese. Au vorbit cu tact şi competinţă, au susţinut cu tărie un program a cărui neştirbită aplicare, constitue una din garanţiile de viitor ale României. In sfârşit, când au acuzat, au zdrobit pe adversari sub dovezile aduse. De aici porneşte ura nestăpânită a opoziţiei contra acestor majorităţi, cari reprezintă ţara adevărată, poporul românesc doritor de ordine şi progres. De aici calomnia „urnelor violate“ şi aceea a „lipsei de autoritate morală“ care, venind din partea unor elemente ca doctorul Lupu şi d. Mihalache este de un ridicol vădit. Autoritatea morală a actualelor majorităţi este reflectată de imensa operă ce au înfăptuit-o. Modul cum au răspuns încrederea corpului electoral se poate constata din roadele acestei opere. Iată de ce majorităţile actualelor Adunări sunt deasupra micilor calomnii şi pot vorbi ţărei de la tribuna parlamentului cu glasul puternic al acelora cari au conştiinţa datoriei împlinite. Discuţia la Mesagiu care se apropie de sfârşit, a lăsat această impresie în opinia publică. O chestiune de cea mai mare importanţă, despre care d. inginer inspector general Gh. Popescu a binevoit a ne da câteva amănunte foarte preţioase, este aceea privitoare la organizarea porturilor noastre fluviale şi maritime. „In toate timpurile, a început d-sa, prosperitatea economică a unei ţări a fost precedată sau a coincidat cu desvoltarea căilor de comunicaţie terestre şi mai ales navigabile. Şi spre a ilustra această afirmaţiune, uL director general al Creditului Industrial ne-a arătat cu cifre prosperitatea Germaniei graţie traficului din porturile sale maritime. Traficul din porturile germane Sporirea repede şi constantă a flotei germane, unită cu îmbunătăţirile aduse în porturi au dat naştere la o creştere formidabilă a traficului comercial, aşa că, cu toate rănile războiului, această ţară merge cu paşi repezi spre recucerirea economică mondială. Astfel prin transformarea porturilor militare Kiel şi Wilhelmshaven, în portur comerciale, traficul s’a ridicat la 500.000 tone anual la intrare şi tot atât la ieşire, pentru cel dintâi şi la 433 000 tone în 1923 pentru celălalt. Portul Stettin a servit la un trafic de 3.820 000 tone iar traficul din porturile Lübeck și Koenisberg a crescut cu 12 la sută față de cei dinainte de război. Marile portun Hamburg al Bremen au întrecut în trafic pe cel dinainte de război cu 8—11 la sută. Astfel traficul în Hamburg s-a ridicat în 1923 la 15.344.000 tone iar la Bremen la 581. 000 tone. In primul semestru al anului 1924 Rotterdam înregistrează un trafic de 6.984.142 tone cu 4758 vase şi Hamburg 7.516.880 tone cu 4 722 vase. Aceste cifre arată progresul enorm al traficului importurilor germane. Faţă de o asemenea extensiune a traficului, cheiurile, antrepozitele, etc. nu mai ajung şi de aceea sunt afectate sume importante pentru lucrări. Numărul companiilor de navigaţie care înainte de război era de 90, acum aproape s-a dublat. Creşterea enormă a traficului porturilor germane ne dă o imagine a prosperităţei acestei ţări. Această prosperitate se datoreşte în mare parte iniţiativei particulare, diferitelor societăţi, care conduc şi administrează porturile Situaţia norturor noastre Venind la situaţiunea porturilor noastre fluviale şi maritime de inginer Popescu spune că acum când se proiectează comercializarea societăţilor de navigaţie ale Statului, nu trebue să scăpăm din vedere că paralel cu îmbunătăţirea şi sporirea materialului fluvial, pentru transporturi, alte reforme urgente sunt necesare. Intre acestea, organizarea porturilor pe baze comerciale nu mai poate suferi nici o întârziere. Dela 1866 până azi adică în 50 ani, Statul prin mijloacele pe cari le-a pus la îndemâna technicianilor, a construit în lungul Dunărei locuri de acortare, șosele de acces, linii ferate, câteva adăposturi etc. A construit un singur port maritim, Constanţa, şi a întreprins lucrări de înbunătăţiri pe şenalul navigabil între Brăila şi T. Severin. Porturile noastre atât fluviale cât şi maritime sunt cu totul lipsite de utilajemoderne pentru înlesnirea şi ieftenirea operaţiunilor comerciale. Din această cauză încărcările şi descărcările mărfurilor se fac în mare parte în mod primitiv cu spinarea. Acest fel de manipulaţiune scumpeşte considerabil marfa şi întârzie operaţiunile vaselor. In afară de instalaţiunile Docurilor din Brăila şi Galaţi, devenite insuficiente şi a celor două magazii cu silozuri de la Constanţa, porturile noastre sunt lipsite de utilagiul absolut necesar, care se găseşte în toate porturile moderne. Pentru ca cineva să-şi facă o idee de costul excesiv al acestui fel de manipulare primitivă, incărcatul şi descărcatul unei tone de mărfuri, la Constanta, costă tot atât cât navlul de la Constanta la Roterdam. Schimbarea actualei organizaţii întrebarea este însă prin ce mijloace să putem ajunge săi ne utilăm şi să ne modernizăm porturile să completăm construcţiunile noui, în fine să punem în stare de a corespunde nevoilor ţarei. Statul este nevoit să reducă din ce in ce resursele necesare acestor desvoltări, având alte trebuinţe mai urgente de îndeplinit, sau când acordă câteodată unele fonduri, aceste nu sunt suficiente, astfel încât ne vor trebui alţi 50 ani pentru a executa ceea ce s’a executat până acum şi atunci tot nu vom avea ceea ce ne trebuie. Schimbarea organizaţiunei actuale trebuie deci să se efectueze pe alte baze. Bazele cele mai raţionale după care socotim că ar trebui să ne conducem, ar fi aplicarea următoarelor principii: Construcţiunile şi instalaţiunile din porturi vor fi pe cât posibil după tipuri similare, evitându-se întrebuinţarea sistemelor variate şi complicate. Modul de administraţiune şi condiţiunile de exploatare comercială, prezentând deosebiri notabile nu numai între porturile diferitelor regiuni, dar între porturile chiar situate pe un acelas fluviu, vor varia după nevoile econopice regionale și după felul porturilor. Dreptul de a face constructiuni la marginea apelor navigabile poate să-l aibe și organizatiunile speciale; exercitarea acestui drept însă, trebuie să fie subordonat unei autorizări spre a permite astfel Statului să intervină în mod eficace şi preventiv în vederea asigurărei execuţiunei măsurilor generale sau particulare permise în interesul siguranţei publice. Drepturile Statului Un port nu trebuie considerat ca un loc de acostare mai mult sau mai puţin adânc şi adăpostit în care un bastiment poate să pătrundă şi să stea în siguranţă şi în care are posibilitatea materială să-şi efectueze operaţiunile; el este un Ioc desemnat de Stat pentru a servi operaţiunilor comerciale şi mai Consinusrea în pag. 2-a Căile de comunicaţii, PORTURILE FLUVIALE ŞI MARITIME - Crearea de zone libere şi antrepozite— „Organizarea porturilor pa baze comerciale nu mai poate suferi nici o Întârziere“ - - Spune tf. ing. Gio. Popescu - Director gen. al Creditului Industrial Continuarea în pag. 2 a Ce biste ar fi de de AIL Se spărsese întrunirea ţărănistă de la Cinema Imperial. încălziţi de cuvântările pline de făgăduinţe ispititoare, cetăţenii se împrăştiau, vorbind tare şi gesticulând violent, pe uliţele strâmpte ale trugului, de altfel liniştit, de pe malul Bordei. La întrunirea de la Cinema Imperial, unde tribunii ţărăniştilor au hotărât dărâmarea Oligarhiei, au fost chiar şi câteva delegaţii din satele mai apropiate. In ceata delegaţilor, apoi se aflau şi cei doi cumetri: Moş-Tudor Giamporoiu şi Neculai ălcă, cu revolverul la coapsă şi cu Enei, amândoi din Comuna Ipatele — un sat cam deochiat, unde numărul braconierilor şi al hoţilor de cai, întrece pe acel al oamenilor de ispravă. Cei doi cumetri, cât au trecut prin oraş, apoi au tot umblat cu ochii plecaţi, pentru că lor nu le cam vine la îndemână, ba chiar se simţesc şi stingheriţi, oarecum, când trebuie să treacă sub privirea aspră a gardiştilor, a acestor slujbaşi supărători pe cari î i vezi mereu înfipţi la răspântea străzilor, încinşi cu tesa, fluerul la gură, gata să dea taţignalul“. Da cu nu au eşit pe bariera Bălanului, au mai prins inimă. Vorbele răzvrătitoare ale tribunilor ţărănişti le răsunau în urechi ca un cântec de îmbărbătare, făcându-i să păşească mai ţanţoş, mai apăsat. Cu cât se depărtau de oraş, cu atât se simţeau mai stăpâni, mai îndrăzneţi. Mai aveau de călcat o bună bucată de drum până la Ipatele, iar soarele şi lunecase peste creasta branişte de mesteacăn de pe moşia Luncanilor. Ca să mai scurteze din drum, cei doui cumetri o luară deadreptul peste o arătură cu brazdele d’abia întoarse. Când să răsufle mai uşuraţi că au ajuns la şoseaua naţională, bine pietruită, Neculai al Enei se opri deodată: — Ia mai stai, bâtule, că ne întâlnim cu dracii în față — Cu cine, mă? — Cu Năstase... — Jandarmul? — Păi... Care altu? — Ei şi! — făcu nepăsător al Enei — că doar nu ne întoarcem de la vânătoare, cu epurii în traistă... — E drept că nu... Da tot mai bine să nu mai dăm ochii cu el... Te pomeneşti că ne întreabă de permis. Apoi, sărind şanţul şoselei, seîndreptă spre un prival mai ferit şi-l îndemnă şi pe al Enei să facăla fel. Cum erau obosiţi de drum, se tolăniră îndată pe privalul îmbrăcat în ierburi uscate. Bătrânul scăpără din amnar, își aprinse luleaua și oftă din adânc: — Afurisit jandarm și Nastase!. Cât p’aci să mă prindă, acu săptămâna?.. Era să-i cad în mână... Mă luasem după niște scârnăvii de potârnichi... Cum am dat un foc, m’am și pomenit cu tâlharul de Năstase pe dâmb... Noroc că l-am văzut la timp, de mă putui piti în niște cătini.... De răul lui, n’o să mai putem trage un foc... Da Niculai al Enei nu se arătă deloc îngrijorat... Dimpotrivă. Ba chiar căută să-l îmbărbăteze pe bătrân: — N’avea nicio grijă!.. Tragem noi cu pușca fără de grijă... Crezi că mult mai stă Nastase pe la noi?.. Scăpăm noi de el în curând. — Adecă e vorba să-l jpermute? — Ce să-l permute!.. II dă afară... O să-i dea pe toți afară... De acu înainte, picior de jandarm n’o să mai vedem prin sate... — Dece mă? — se miră bătrânul. — Păi tu n’ai fost azi la întrunire?.. N’ai auzit, moşule, ce spunea boierul cel oacheş şi cam şpanchiu! — Ce spunea mă? — Se vede că n’ai auzit!.. Păi nu spunea că jandarmul ie o pacoste pe capul ţăranului?.. Că ei, de îndată ce o veni la putere, apoi ’i desfiinţează... — Pă cine, mă? — Pe jandarmi... Pe toţi îi dă afară!.. Nu mai rămâne unul!.. Moș Tudor Geampareiu își scoase căciula din cap și o trânti în pământ: — Să se ducă dracului de jandarm!.. Ce" ne trebuie nouă stăpâni pe cap!.. Auzi, să nu te lase să vânezi pe unde îți place!.. — O să vânezi, de acu, unde vrei!.. — Și fără permis? — se bucură bătrânul ca un copil. — Atunci, prindem şi peşti din iazul ciocoiului?.. Auzi lege!.. Să se înmulţească peştii ca să-i mănânce boerii!.. ! Şi aşa, băiete. Nici picior de jandam!.. Tii, da şti că o să se bucure alde Buza tu... Să vezi că nu mai rămâne găină prin coteţele oamenilor!.. Bine că n’am eu orătănii!.. Păi dacă nu’i jandarm, putem trage cu puşca şi în sat... Şi să mai poftească atunci găinile popii să-mi râcâie prin curte!.. ‘I le împuşc pe de a rândul... Că de mult n‘am mâncat eu ciorbă de cocoş... popesc!... Numai de ar veni ţărăniştii la putere... că de nu vin, apoi rău de noi... — Vin... N’avea grijă — îl încuraja al Enei — Numai să le dăm votu!... Atâta tot!... Și am scăpat de pacostea jandarmului!.. — Le dau... Cum să nu li dau! Jandarmul trecuse de mult spre sat, și cei două cumetri, tot nu se îndurau să se scoale, așa se întinseseră la vorbă și la sfat. Numai când îi împresură noaptea,, își amintiră că au casă în satul Ipatele.