Viitorul, iunie 1925 (Anul 18, nr. 5170-5194)
1925-06-11 / nr. 5178
Continuarea in pag. 2 a Basarabia in Halipa si Basarabia domnului Iorga de AL. CAZABAN Ca să mă poată convinge că, sub jugul rusesc, Basarabia era mai fericită ca azi, un democrat de-al domnului Iorga, mi-a dat un sfat: — Dacă vrei să ştii cum trăiau basarabenii sub Ruşi, apoi, te rog, să citeşti „Basarabia“ d-lui Iorga... Ai să vezi, îndată, câtă dreptate are Pan Haripa când afirmă că era mai bine de trăit — în Basarabia — sub Ruşi decât sub Români. Am şi alergat la un anticar . In magherniţele acestor vânzători de cultură prăfuită, se înmormântează de obiceiu — cu filele netăiate — monumentala operă istorică şi literară a scriitorului N. Iorga. Democrat ca toţi anticarii... români, anticarul la care am nimerit, mă primi foarte grăbit cu o clipeală enervantă a ploapelor mâncate de blefarită... democrată. — Aveţi „Basarabia“ de Iorga ! — îl luai de la uşă. — Basarabia ?... Da, am... Şi deşi bătrân şi greoi, negustorul de vechituri se căţără, destul de repede, pe o scară şubredă ca s’ajungă la cel din urmă raft. De acolo de sus, — după ce cotrobăi între cărţile prăfuite, — îmi întinse un volum fără copertă : — Poftim Basarabia de Nistor... E cea mai căutată.— Știu... Da, eu ți-am cerut Basarabia de Iorga... — De Iorga ?... Foarte bine... S’o caut... După o scurtă cotrobărie, îmi întinse o altă carte... — Iată că am găsit Basarabia doctorului Cazacu... Asta e mai bună decât chiar a lui Nistor... Cazacu, el este chiar din Basarabia... — O fi... Nu zic... Da mie îmi trebuie Basarabia lui Iorga. Anticarul se scărpină, oarecum îngândurat, după ureche : — Iorga !... Iorga !... Ţi-o dau și pe a domnului Iorga!... Parcă ce, eu nu vreau să-l vând pe Iorga ? Și cu o mână lungă și înfrigurată se puse de răscoli atâtea cărți, încât toată magherniția se umplu de un nor de colb atât de des, că mă sili să tuşesc. II auzii, deodată, strigând, înveselit: —■ Poate că vrei Basarabia de Zamfir Alăsore ?... — Nu, domnule ! — De ce nu ? Basarabia asta a lui Zamfir Arbore e cea mai bună... Mai bună chiar decât a lui Cazacu, și chiar decât a lui domnu Iorga... — Poate să fie domnule!... Dar dumneata, nu înțelegi că-mi trebuie cea scrisă de Iorga... Ridicând din umeri plictisit, se dete jos de pe scară : — Eu, în locul dumitale, ași lua Basarabia luii Arbore... E o lucrare foarte serioasă... Tocmai pentru că-i serioasă, numi trebuie... Eu nu citesc lucruri serioase...! Dacă n’a Basarabia lui Iorga, mă duc în altă parte... — Stai domnule !... Ce pleci așa derepede?.. Dacă îți trebue numaidecât Basarabia domnului Iorga, ți-o aduc numaidecât... Și eşi grăbit din prăvălie... N’a zăbovit mult şi, în sfârşit, mi-a adus cartea dorită. Volumul era nou-nouţ, şi n’avea decât patru pagini tăiate. Mi-a plăcut titlul: „Neamul românesc în Basarabia“. Chiar din tramvai, am început să răsfoiesc opera domnului Iorga, scrisă în anul 1905. Cu deosebire de celelalte lucrări istorice ale domnului Iorga, această carte nueste alcătuită dintr’o adunătură de date și documente scoase din hrisoavele vechi ale Arhivei Statului. E povestirea unei călătorii, întreprinsă de savantul nostru, în Basarabia de înainte de războiu. Cu stilul său limpede ca apele Prutului tulburate de o ploaie torenţială, domnul N. Iorga, după ce ne arată câte greutăţi a avut de învins ca să treacă graniţa rusească, începe să înşire, — cu amănunte de reporter conştiincios — tot ce a văzut în lunga şi instructiva sa călătorie. In căutarea neamului românesc prin meleagurile basarabene, profesorul nostru a cutreerat acest ţinut, când în tren când în căruţă, când în trăsură când în teleguţă. Drumul spre Hotin, domnul Iorga l-a făcut într’o brişcă cu doi cai „slăbănogi“ pe care-i „mâna ca vântul“ un vizitiu evreu sau, cum îi zice istoricul nostru, jidan, întâiul popas, distinsul călător l’a făcut într’un târguşor evreiesc cum ar fi deopildă, Zguriţa. Despre acest târguşor, evreiesc, iată ce scrie d. Iorga : „E aşa de murdar, cum nici nu se poate închipui. Aceste tărăbi, aceste spelunci, oameni în zdrenţe cari zac prin toate părţile, vacile slobode, porci cari scurmă prin lături, toate aceste mă coboară cu o sută de ani în urmă, în vremile de ciumă, de holeră, de năvălire şi stoarcere“ (pag. 11.) Când a ajuns d. Iorga la Hotin era intr’o Sâmbătă, întâmplarea asta se vede că l-a contrariat pe călător, căci d-sa se exprimă: „Ne-a venit greu ca să străbatem jidănimea gătită de sabâş“. După vizitarea Hotinului, domnul Iorga a luat drumul spre Bălţi. Bălţi este oraşul natal al poetului deputat Ion Buzdugan, despre care istoricul nostru a declarat — în Cameră — că s’a mândri majoritatea să aibe un singur membru al ei care să fie înzestrat cu talentul poetului dela Bălţi. . . Drumul dela Hotin la Bălţi, d. Iorga l-a făcut tot în trăsură. Şi ca posteritatea să afle ce fel de oameni erau birjarii cari l-au purtat pe drumurile Basarabiei, d. Iorga nu scapă un singur prilej fără să-i prezinte cetitorului: „Cel cie trăsura e fireşte evreu. Unul mare, ataş, soios, cu caftan. Vorbeşte şi el ruseşte — nemţeşte nu — şi ceva moldoveneşte“. Deşi d. Iorga nu pomeneşte nimic de casa unde s’a născut ilustrul poet basarabean, ne dă amănunte destul de interesante despre locuitorii „mâncători de rogoz“. Unele sunt atât de interesante, încât găsim nimerit să nu le mai reproducem. De la Bălți, d. Iorga pleacă la Soroca, cetatea ideală care a oferit d-lui Stere, cele 35.000 de voturi româneşti. Din însemnările cele mai interesante ale domnului Iorga cităm: „Un istadic cu perciuni şi călul răpănos, plecă cu noi spre cetate, întâi străbatem şi adjidovimea— nu se poate mai ticăloasă — un vuet, un plânset, un strigăt, o putoare eşind printre dărâmături ca nişte peşteri de fiară“. Cu batista la nas, d. Iorga pleacă grăbit dintre Sorocenii sorociţi să ajungă după război alegătorii lui Stere, — şi se îndreaptă spre Chişinău. Şi acum poftiţi ce a văzut — drumeţul nostru — la Chişinău : „Văd norul de lăcuste evreeşti aruncate asupra oamenilor cu mintea nepregătită pentru răfueli şi socoteli prea multe. îmi amintesc de vornicul evreu, de medicul evreu, de moaşa, de avocatul neevrei“. Neavând dela cine culege informaţiuni despre elementul românesc din Chişinău, d. Iorga stă de vorbă cu noul său birjar, căci: „Din gura lui iese însă pe jidoveşte, spuse care te fac să-l întrebi“. Şi iată ce află istoricul nostru din gura birjarului jidov : „Asta ieste sfârşitul lumii... Atunci se vor omorî oamenii unul pe altuL Zice la noi, la cartea lui Befer că vor fi zile rele pentru evrei: îi vor omorî şi va curge sânge mult... Şi atunci va fi sfârşitul lumii. Şi tot ce zice în cartea lui Sefer, e adevărat. Oi! Oi! Iar savantul nostru cutremurat de groază, observă pe birjar: „Perciunii slăbănogi tremură în vântul rece al sării“. Tot cu acest prilej, d. Iorga notează : „La evrei caii sunt păcătoşi, pe când la Ruşi sunt mari, graşi, plini de foc şi avânt. Istaricul rus nu-i croieşte jidoveşte, cu biciul“. Cu aceste impresiuni, domnul Iorga adoarme liniştit, în casa unui gospodar român care nu i-a putut oferi decât ceai şi scrumbii. Dar, vai spre dimineaţă, când dormia mai bine . aî opt’Spre zecetea Ro. 5178 4 PAGINI 2 LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in sfrefrsfDfe ABONAME NtE IN ȚARA în străinătate Un en —------— 500 lei I Un an---------------1200 iei Sase luni------— 250 • | Șase luni----------- 600 » Trei --------------125 * | Trei --------------- 300 t REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. II Telefoandei Direcţia 31.13: Redacţia « Administrat!« 19/23 «13/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului M1 Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrui2LEI EX. in ŢARA 4 LEI ex. în streinotoft SCRISORI DIN PARIS Tendinţele de masculinizare toaletei feminine — Pieptănătura „a la Nanon“ Schimbarea pieptănăturei n’a fost numai o furie trecătoare, după cum se credea. Ea a fost, ceia ce e mai rău, urmată de nenumărate transformări, care mai de care mai disgraţioasă, menite să ridice femeii ultimele farmece. Astăzi, pentru cine nu e in curent cu noile cerinţe ale modei femeieşti, este foarte greu să deosebească un bărbat de o femeie. Au mai rămas tocurile partofilor, şi încă fei acelea, devin drepte, de forma pur americană, aşa ca o femeie, văzută de departe, pe la spate, cu părul „â la Ninon“ sau ceia ce e cu adevărat disgratios, „â la garconne“, cu pardesiul redingota, cu pălăria potcap, e greu de recunoscut. O frumoasă ilustraţie a unui cunoscut ziar umoristic, ne arată pe un sergent de stradă uimit în fața unui edificiu de prima necesitate în care pătrunsese o femeie. După pălăria ce se zăria, după bastonașul ce avea în mână, după redingota în care era învăluită, ar fi zis un bărbat. Pantofii singuri dedeau de bănuit., Și sergentul exclama: „Je ne comprends plus rien dans les sexes“. Trebuie, totuşi, să recunoaştem că pieptănătura cea nouă are şi multe avantagii din punctul de vedere practic. Femeia, mai înainte, era condamnată să poarte o greutate inutilă, a cărei toaletă cerea o grămadă de vreme. Astăzi femeia modernă este bine pieptănată la orice moment. Nu trebuie, însă, să exagereze Dacă pieptănătura „â la Ninon“ este convenabilă şi nu face pe femeie să-şi piardă nici una din graţiile ei, nu este tot astfel cu pieptănătura ,,â la garconne“, pur băeţească, fără nimic care să scoată în relief, să pună în valoare părţile drăgălaşe ale figurei unei femei. Dar, fiindcă vorbesc despre pieptănături, cred că cititorii „Viitorului“ nu vor găsi fără interes de-a afla pentru ce Ninon de Lenclos s’a tuns. Doamna Claude Ferval D-NA CLAUDE FERVAL romancieră şi istorică distinsă, publică, într’o interesantă lucrare consacrată lui Ninon de Lenclos, secretul tăierei părului frumoasei și spiritualei pariziene. Intr’o zi, in cursul unei receptiuni, la care fusese foarte foarte sărbătorită, amantul ei, marchizul de Villarceaux se temu să nu o piardă. Furios se retrase într’un colț al salonului. După plecarea invitaților, Ninon, văzându-l palid, se apropie de el și-l întrebă: Ce ai ? Nu vrei să mai cânt ! Marchizul, indignat, răspunse : Dacă ai avea cea mai mică dragoste pentru mine, nu ai primi, complimentele. — „Toate mă lasă rece, replică Ninon. Ași fi fericit dacă m’ar lăsa rece și pe mine, adăugă Villarceaux. In vreme ce buclele părului tău flutura, mă simţeam atâta de părăsit în cât de mai multe ori mi-a fost cu neputinţă să vorbesc. Credeam că amuţesc. Nu te uitai decât la cei ce te’nconjurau, nu zâmbeai decât celor cari, la urechile, printre buclele părului tău, îți suflau dorințele lor necurate. Lovită de justețea imputărei, Ninon regretă supărarea ce pricinuise, involuntar, amantului său. Cum să se vindece de această cochetărie care făcea să sufere atâta pe Villarceaux şi de care nu era vinovată ! Zărind pe măsuţa ei de toaletă o pereche de foarfeci, le luă, şi înainte ca marchizul să o poată opri tăie buclele al căror joc era simbolul uşurinței caracterului ei. — „Ce-ai făcut ! strigă Villarceaux. ■ „Am vrut să-ți dau o dovad de sinceritatea dragostei mele. Villarceaux fu încântat şi petrecu, în acea seară, câteva ceasuri fericite. Ninon, însă, cu toată tăierea părului, a continuat să aibă admiratori. Frumuseţea ei eşea şi mai mult în aparenţă, şi numeroase au fost persoanele care au căutat să o imite. O clientelă numeroasă Clientela femeiască este şi numeroasă şi bănoasă. Coaforii sunt mult mai mulţumiţi când le vine o femeie, fiindcă ştiu că tunsul, ondulatul, fricţionatul, şi de multe ori înegrirea firelor albite, le dau putinţa de a încasa, într’un ceas, cel puţin cincizeci sau şeasezeci de franci. Preţul acesta ridicat îmi aminteşte aventura unui compatriot care ducându-se în Londra şi intrând în prăvălia unui coafor, s-a trezit, la urmă, cu o notă de peste şeasezeci de franci. Cum românul meu nu ştia decât foarte puţine cuvinte englezeşti, la tot ce-i spunea coaforul, răspunzând : da, a fost nevoit să plătească şi briciul şi toate accesoriile pentru ras. Iată pentru ce un ras l-a costat şeasezeci de franci. In Franţa poate că nu s’ar fi întâmplat una, ca asta. Este drept că bărbierii îţi oferă toate fricţiunile din lume, dar nu merg până aţi propune şi cumpărarea briciului cu care te rad. Apoi negustorii francezi, marea lor majoritate, sunt cinstiţi. Intră un străin într’un magazin şi nu ştie de loc franţuzeşte. Cere să cumpere ceva arată cu degetul şi, în sfârşit, este servit. La plată întinde un bilet de bancă şi aşteaptă. Ei bine, negustorul francez, deşi are în faţa lui un om pe care ar putea să-l înşele, îi dă restul exact, oprind mimai preţul exact, acelaşi pentru , toţi, fără deosebire de iraţionali-1 tat«N.A.-rL Manifestafiuni politice Două activităţi Dictatorii din Kremlin TARANIMEA RUSA ti regimul bolşevic Deoarece sistemul confiscării bunurilor şi economiilor n’a dat nici un rezultat, dictatorii bolşevici proiectează acum înfiinţarea unei mici burghezii rurale In formele de manifestare a activităţi partidelor se oglindesc atât forţele reale care încheagă viaţa internă a acelor partide, cât şi conştiinţa superioară de care sunt călăuzite şi ţelurile spre care se îndreaptă activitatea lor permanentă1. Aceste manifestări sunt testimoniul cel mai preţios şi mai elocvent al forţei morale pe care o reprezintă un partid în viaţa publică a ţărei. In ultimul timp am avut de înregistrat unele manifestaţiuni politice care califică precizează odată mai mult situaţiunea şi valoarea morală a partidelor şi grupărilor politice care ne izvesc la conducerea intereselor statului. Alaltăeri a avut loc congresul anual al organizaţiunei partidului naţional-liberal din judeţul Bacău. Deşi era o manifestaţiune cu caracter local, congresul dela Bacău a luat proporţiile unei mari manifestaţiuni politice, atât prin forţa excepţională ce o reprezintă organizaţia partidului liberal în acea parte a ţărei, cât şi prin cuvintele ce s’au rostit şi îndrumările ce s’au fixat în atmosfera înălţătoare a acestei gandioase manifestaţiuni de partid. În mulţimea ce a asistat la solemnitatea dela Răcăciuni, ca şi in asistenta dela congresul organizaţiei băcăoane, în cuvântările ce s’au rostit de fruntaşii locali, ca şi de conducătorii partidului, a vibrat aceiaşi unică şi superioară preocupare de interesele obşteşti ale ţărei şi aceiaşi conştiinţă a operei ce trebue să se înfăptuiască pentru a se asigura consolidarea unitătei naţionale. S’a evidenţiat la Bacău valoarea unei redutabile forţe politice, animată de o conştiinţă care poate servi de pildă graptetorig^n e politice care se agită la Dacia şi pe străzile Capitalei. Când privim la asemenea manifestatiuni din care nu se degajează decât vigoare politică şi sănătate morală, ne gândim cu tristetă la „activitatea” politică ce o oferă tărei grupările coalizate în întrunirile publice şi in parlament. O activitate de permanentă tulburare a vietei publice , o actiune de paralizare a activităţei parlamentului ; o deslănţuire irei, a violenţei şi a celor mai triviale scandaluri; o înjosire continuă a vieţei publice şi o compromitere permanentă a demnitătei parlamentului; propagarea anarhiei morale în toate straturile sociale şi în toate domeniile vieţei publice. Aceasta este „activitatea” politică a grupărilor coalizate—activitate care se rezumă şi culminează într’un singur rezultat dăunarea intereselor generale ale ţărei. Acest rezultat este fatal, după cum este fatală şi activitatea de care s’a dovedit capabilă, coaliţia celor două partide opoziţioniste. Lipsite de ceea ce înseamnă forţă morală adevărată, lipsite de conştiinţa răspunderii şi de orice orientare serioasă, fără legături efective şi fără ecou în opinia publică, aceste partide, izolate sau coalizate, au confundat şi confundă manifestarea forţei cu manifestarea violenţei, închipuindu-şi că vor putea realiza prin violenţă ceea ce n’au putut realiza prin autoritatea morală a unei activităţi conştiente şi disciplinate de care n’au fost capabile nici odată. De acest adevăr elementar ar trebui să se convingă trista coaliţie naţional-ţărănistă, cel puţin după rezultatele ce au avut de înregistrat după activitatea desfăşurată în cursul utimelor săptămâni. SALARIU şi SUFLET învăţatul chimist G. G. Longinescu care uneşte spiritul de exactitate al savantului cu spiritul generos, larg şi înţelegător al vieţei ce trece dincolo de laborator şi de bibliotecă, a tradus şi comentat în revista „Natura" al cărei codirector este, un articol scris de Rieber fini, asupra situaţiei materiale a savanţilor, a oamenilor de ştiinţă. „In afară de binele ce-1 face societăţei, omul de ştiinţă are şi el dreptul să mănânce când îi e foame, să aibă copii, să-şi ţie rangul în societate şi să-şi asigure o bătrâneţe modestă. In ceasul de faţă leafa lui e tocmai atâta, ca să nu moară de foame". Şi învăţatul francez, ca şi cel român, adaugă: „Sunt instituţii ştiinţifice cari se vor prăbuşi din cauza lipsei de personal. La fel chimiştii tineri se îndreaptă spre industrie, nu din plăcere, ci din nevoe.... Lipsa de învăţaţi tineri înseamnă dispariţia ştiinţei". Fenomenul este cu adevărat îngrijitor. Munca intelectuală fiind cea mai inti plătită...- oameni, iar asupra omenirei se va întinde — ce durere ! — noaptea inculturei şi se va opri în loc — ce tristeţă ! — progresul intelectual. Generaţia ce aleargă după bună stare şi fericire, fugind de munca grea a savantului, se va vedea nenorocită tocmai din pricină că fericirea omului în societate depinde de gradul de civilizaţie al mediului în care trăeşte. Fără savanţi, lumea ar fi nenorocită. Un mare adevăr, şi o neîndoelnică constatare. Dar ceea ce complică problema şi ne face ca să nu ne unim în totul cu conclusiile articolului citat, este că ridicarea lefurilor oamenilor de cultură nu-i va atrage, , dacă în sufletul lor nu va, fi îndemnul puternic spre munca speculativă şi contemplatorie a ştiinţei. Iar dcă sufletele vor găsi în ele acest impuls, acest dor, această autoritate vor face ştiinţă cu pasiune, fără să se întrebe cu cât sunt plătite. Nenorocirea este — şi aci intervin cauze profunde — că astăzi tinerii nu au în ei focul sacru, nu au cuminţenia de-a trăi modest, şi nu mai simt în ei pasiunea de a face ştiinţă. Cine are această pasiune — şi d. Longinescu o ştie din propria-i experienţă personală — nu găseşte nici o altă răsplată mai frumoasă, nici o altă fericire mai adevărată, decât munca, decât cetitul, decât cercetarea în laborator. Ce leafă poate face mai fericit de un savant, decât o descoperire, decât munca de-a face această descoperire ? Să căutăm astfel cu toţi a creia un suflete dorul de ştiinţă. Cu acest dor putem băga în focul sărăciei pe mulţi tineri, fără remuşcarea că, i-am nenorocit. Din potrivă, Guvernul din Moscova a făcut în ultimul timp câteva reforme largi cam ingădue între altele ţărimei ruse adunarea de capitaluri individuale. Aceste reforme au fost aduse după şapte ani de sforţări zadariice pentru a convinge pe ţăranii ruşi de foloasele comunismului. Intr’un lung şi judicios articol „Debats” dă următoarele detalii asupra situaţiei economice şi poli- PieconsSiftuirea «sesaxsnasssBăSrsBBm ne lui EsartieuBar Vremurile sunt foarte grele. După ce a fost aplicată complectamente în toate, formula de a se lua banii de ori unde s’ar găsi, guvernul sovietic constată că Rusia nu mai posedă capitaluri. Deși au fost acaparate de stat toate mijloacele de producţie, organizaţia comunistă s’a dovedit incapabilă să refacă ţara ei toate daunele cauzate de marea revoluţie distrugătoare. Sub presiunea nevoilor, a fost in K121 permisă reconstituirea comerţului particular pentru ca la momentul găsit oportun să se decreteze confiscarea capitalurilor particulare. In 1924 a fost din nou aceeaşi manoperă pentru micii capitalişti invitaţi să beneficieze de noui libertăţi acordate în exercitarea comerţului. De astădată însă încercarea n’a prea avut succes de teama unor noui confiscări. Pentru o mai vastă reuşită aceiaşi metodă e încercată şi cu ţăranii ruşi. Consecinbila politicei In ultima conferinţă a partidului comunist rus, s’au pus în lumină toate tendinţele politicei economice pentru a obţine nouile resurse de care are atâta nevoieregimul tuturor confiscărilor. Pentru că prin forţă n’a putut fi adusă mulţimea producătorilor la regimul comunist, se propune înavuţirea acestei clase prin libertăţi speciale. Bukharin, cel mai înflăcărat dintre şefii bolşevici a făcut constatarea îngrijitoare că ţăranii nu vor să facă economii şi nici să se ştie că ar dispune de oarecare avere. Prin acest fapt se dovedeşte tactica greşită faţă de producătorii agricoli, a declarat el. Prin interzicerea angajăţei braţelor, de muncă s’a sporit numărul nemulţumiţii oii şi al celor cari se agită contra regimului. B'iok'iar' a recunoscut că sub formă de impozite se ia ţăranilor aproape jumătate din produse şi avere. Acest fapt împiedică desvoltarea economică a ţărei şi mai ales acumularea de capitaluri. Spre o burghezie rurstă Noua tactică trebue să fie în a lăsa pe ţărani să se îmbogăţească. Libertatea în comerţ, libertate în angajarea de muncitori, libertate în toate privinţele pentru ca ţăranii să devie deţinători de capitaluri şi mai ales pentru ca exploatările agricole să devie cât mai înfloritoare. In aceiaşi conferinţă însă, unul dintre membrii marcanţi ai partidului, camaradul Larin a ţinut să dea explicaţii adunărei Uimită de atâtea liberti, remevizute în codul comunist, spunând : — Jurăm noi oare că peste 15-20 ani, nu vom face noui confiscări dacă ,burghezia“ de la sate va lua un prea mare avort ? Ca şi fată de capHaiştii urbani, statul poate ' p roceda la nevoie, fără să mai fie nevoie de o nouă şi mare revoltifie ! Ori această sinceritate a surmr-'t, pe. şefi stricându-le multe din proectele noui. In acelaşi timp însă organul oficial Pravda” se întreabă cu ^candoare de ce ţărănimea nu are încredere în decretele de la Moscova. NOTE PETRONÎUS tice din republicile sovietice : Sunt cunoscute revoltele ţărăneşti, vărsările de sânge făcute pentru a supune ţărănimea rusă regimului bolşevist. Dar populaţia agrară a sfârşit prin a face că înţeleagă diriguitorii din Moscova in imposibilitatea de a-i supune, sa vedea Faţă de forţa tenacitatea ţăranilor în a nu primi confiscările şi impozitele în natură ce-i despuia de produsul muncei lor, guvernul şi-a schimbat tactica. NICOLAI BURARIN La Barcelona COMPLOT contra Regelui Spaniei REGELE ALFONS XIII La Barcelona s’a descoperit un complot anarhist ai cărui autori au așezat bombe în diferite puncte ale orașului, cu intențiunea de a protesta în potriva prezentei regelui Alfons, care urma să viziteze această localitate. S’au operat numeroase arestări. Cazul Conta O lămurire necesari și edificatoare Ziarul „Universul“ sub titlul „fără precedent“ discută hotărârea Camerei de punere sub acuzare pentru depunerea d-lui Condrus agresorul d-lui deputat I. Manolescu-Strunga. Da! Este ceva fără precedent in această afacere, dar nu faptul arestării în materie de lovire, ci faptul discutării prin presă a unei hotărâri judecătorești. Căci dacă, în adevăr, Camera de punere sub acuzare a comis un act ilegal sau un abuz de putere, reparaţiunea actului nu sta în puterea opiniei publice, ci în puterea exclusiv a Curţii de Casaţie, la care cel interesat are un drept de recurs. Fără a insista asupra faptului arestărei preventive a d-lui Bacaloglu pentru faptul agresiunei cunoscute contra directorului ziarului „Adevărul“ informăndu-ne la grefele tuturor cabinetelor de instrucţie, constatăm că pentru faptul lovirei, prevăzut de art. 239 cod. pen. se găsesc deţinuţi în prevenţie la Văcăreşti peste 20 inculpaţi, fie pentru interesul instrucţiei, fie din gravitatea faptului, fie pentru interesul menţinerei ordinei. In virtutea art. 93, 94, 97, 127 şi 137 din procedura penală, parchetul poate pune concluzii de arestare înaintea judecătorului de instrucţie şi când acesta refuză înaintea Trib. şi apoi înaintea Camerei de punere sub acuzaţie. Acesta este uzul şi face obiectul unei constante jurisprudenţe a Casaţiei dela 22 Iunie 1918 până astăzi. Se poate ca ocrotitorii d-lui Condruş şi actului de agresiune săvârşit să pretindă ca parchetul să nu mai fi făcut opoziţie la Tribunal, după ce judecătorul de instrucţie n’a arestat, şi apel la Camera de punere sub acuzare, după ce Tribunalul a aprobat părerea judecătorului de instrucţie dar să se observe că prin aceste se cere renunţarea la exerciţiul unui drept legal, în favoarea d-lui Condruş. înţelegem să se ceară ca parchetul să fie nepărtinitor, dar nu înţelegem să se ceară să săvârşească acte de favoare pentru inculpaţi, mai cu seamă când are convingerea că interesul instrucţiei reclama această deţinere şi când antecedentele inculpatului pot justifica cele mai serioase temeri de tulburarea ordinei prin noui agresiuni. Ceeace s’a făcut in cazul Condrus este aplicarea fără nici o excepție, a procedurei legale, ca în toate cazurile de aceiaşi natură. Şi nimeni nu va putea susţine că parchetul a comis un abuz de putere când şi-a exercitat un drept legal şi când instanţa de judecată competentă a apreciat şi a hotărît că cererea este întemeiată. Să nu uităm că infracţiunile la legi se judecă de judecători şi nu de cei interesaţi. Tot ceea ce se poate cere în caz de deţinere preventivă, este ca instrucţia să se termine cât mai curând pentru ca privaţiunea libertăţei individuale să nu devie un abuz. Şi în această direcţie, până în momentul de faţă nici o plângere nu este legitimă. Căci arestarea de abia s’a produs. Dar să lăsăm justiția neinfluențată și neameninţată de nimeni să-şi facă datoria. Să n’o intimidăm cu atacuri de presă. Apărătorii d-lui Condrus să apară numai la bară. ZICÎTZI Aflăm cu plăcere şi cu satisfacţia deplină a orgoliului naţional că „domnul profesor” a fost invitat la Sorbona pentru a ţine câteva prelegeri asupra eleganţei, spiritului şi bunei cuviinţe în oratoria parlamentară. Se speră că de data aceasta numărul celor zece auditori obişnuiţi ai conferinţelor „domnului profesor” la Paris, va fi mărit cu încă doi. 0 ECOU111 statistică americană arată că de când a fost aplicată legea contra alcoolului, americanii au cheltuit peste o sută milioane dolari plecând în străinătate unde alcoolul n’a fost prohibit. Funcţionarii sovietici din Rusia şi Ucraina vor primi pe luna Mai numai 60 la sută din salarii pentru ca ofiţerii şi funcţionarii armatei şi ai flotei să fie plătiţi integral. Cinematograful şi alegerile. In Franţa, listele electorale sunt puse la dispoziţia fiecărui alegător, după orice alegere. Dar termenul de examinare fiind foarte scurt, un grup politic s’a gândit că se pot fotografia registrele cari conţin, la Marsilia, 125.000 de nume şi adrese. Or, fiindcă fotografierea fiecărei pagini ar fi luat un timp prea mare, s’a cinematografiat registrul, în vreme ce un om îi întorcea filele cu repeziciune. Rezultatul a fost perfect şi peliculele mărite reproduc perfect toate listele electorale și pot fi consultate deodată de un mare număr de persoane. iot 11 iunie 1925