Viitorul, noiembrie 1925 (Anul 18, nr. 5299-5324)
1925-11-26 / nr. 5320
liA Ciudăţenii DEMOCRATE de AL. CAZABAN Sărăcie şi democraţie.— Copac sau tufă ? Ca să dovedească unui scriitor , n’are talent şi că, mai ales ,’are dreptul să glumească pe ocoteala nerozilor şi îngân faţioi, ziarul democrat „Aurora" îi minteşte timpurilor de altă dată ând n’avea — scriitorul — cu ce ă-şi plătească sfarţul şi când băea la uşa redacţiilor ca să-şi plaeze — pentru zece lei — nuera. Nu-i aşa că pare destul de ciuat că tocmai o gazetă care ar rebui să fie de partea celor săaci, încearcă să coboare în ohii lumei, pe un scriitor, fiindcă acest scriitor a practicat, în tinereţe, sportul... sărăciei. Dacă scriitorul incriminat ar fi scris un singur rând în care ar fi cercat să-şi bată joc de cei săraci, sau dacă ar fi ajuns să fie stăpânul unui automobil sau al unui palton cu blană de samur cu care sfidează sărăcimea, atunci s’ar mai explica de ce „Aurora" democrată îi aminteşte de timpurile în care n’avea cu ce să-şi plătească startul sau era nevoit să bată la ghişeul gazetelor şi a revistelor. — Dar aşa ? Toate noroadele din lume — în înţelepciunea lor — au zis: „Sărăcia nu ’i un viţiu”. Numai democraţii noştri nu zic aşa. Se vede că pentru ei, sărăcia e mai mult decât un vitiu. E o ruşine care dezonorează pe un scriitor român. Ba chiar: un picat de moarte pe care nu l-ar putea spălă nici chiar o baie ...rituală. Eu cred că organul ţărăniştilor dă dovadă de o mare imprudenţă, atunci când îşi bate joc de acei nefericiţi muritori cari n’au avut norocul să se nască în....tezaurul" unei băncii, aşa cum s’a născut domnul Aristide Blanc — de pildă. Nici Isus Hristos, nici Moise n’au avut norocul să se bucure la naşterea lor de un confort la fel cu acela de care s’a bucurat d. Aristide Blank. Dar nici chiar Mihalache, cât e el de Ion, și tot nu s’a născut în camera de lux pe care o ocupă— azi — la hotelul Athénée Palace. Adecă să creadă cei dela „Aurora“ că d. Ion Mihalache a ajuns savant, studiind la biroul său de abanos sub revărsarea de lumină al unui bec Osram. Sau poate îşi închipuie — democraţii „Aurorei" — că d. Mihalache a fost întotdeauna deprins să aibe sală de baie alături de camera de culcare1? Nici biurou, nici electricitate. Doar o masă de lemn necioplit şi o lumânare de spermentetă, ieftină. Cât priveşte baia, apoi domnul Mihalache nici nu bănuia măcar că lângă o cameră de culcare s’ar putea afla şi o sală de baie. Singura baie pe care o ştia — d. Mihalache, — era râul Argeş, în care se arunca, voiniceşte, depe parapetul podului dela... Căteasa. Totuşi, cine îndrăzneşte azi să conteste d-lui Mihalache, dreptul la şefia partidului ţărănist? Dar parcă directorul „Aurorei", a avut întotdeauna cu ce să-şi plătească startul? Deci domnii democraţi ar face bine să nu mai vorbească de furie în redacţia spânzuratului. * ... Deşi nu sunt democrat am cetit şi eu „Umbra crucii" care este un roman din viaţa evreilor polonezi. Această carte, atât de interesantă pentru democraţia noastră, e scrisă de Járome, et Jean Tharaud, şi e tradusă în româneşte de un ziarist — bineînţeles democrat. Numele nu mai e nevoie să vi-l mai spun, întrucât traducătorul poartă un nume care nu este... al său. Traducătorul democrat a dedicat traducerea sa tot unui ziarist şi tot democrat, al cărui nume de asemeni nu vi-1 spun, nu pentrucă nu’i al său; dar tocmai pentrucă ... al său, de asta nu vi-1 spun. Romanul e sentimental şi m’ar fi mişcat până la lacrămi, dacă traducătorul n’ar fi avut grija să-şi presare traducerea, cu câteva ...democratisme foarte hazlii. Aşa la pagina 83, cetim: „Rubin, în tovărăşia unor copii creştini, a plecat după pleşcuială şi iată-i cu toţii, opriţi în faţa unei livezi împrejmuite cu un zid, deasupra căruia îşi inaiţă fruntea un zmeur". Am crezut, mai întâi că e o greşală de tipar. Probabil că în loc de „un zmeur", traducătorul a scris: un vişin sau un păr sau cine ştie care alt pom roditor. Mi-am zis: Un ziarist român, oricât ar fi el de democrat, tot trebuie să ştie măcar atâta lucru că nu există un pom cărui îi zice zmeur. Cel din urmă ţigănuş — vânzător de ziare — şi tot ştie că smeura nu creşte în copaci. Dar n’a fost o greşală de tipar. Şi în alte pasagii am dat peste copacul zis zmeur. De sigur că mulţi din cetitorii, cari nu sunt democraţi trebuie să se fi întrebat nedumeriţi: „Ce o mai fi şi zmeurul acesta? _ _ Dar nu numai cetitorul român rămâne nedumerit în faţa zmeurului, dar chiar şi băiatul Rubin „subtil de pe acuma", întreabă în pagina 84, pe un băiat de creştin: „— Smeurul este un copac sau un produs al pământului ! „— Smeurul este un copac — răspunde băiatul brutarului, pentru care lumea este fără de mister." Pentru că traducătorul —■ ca democrat — ştie că lumea are mistere, îl rugăm să ne desvăluiască misterul cu zmeurul şi , jure pe sfânta Tora, dacă Domnia-lui s’a suit vreodată în copac să culeagă smeură ! Şi dacă e aşa, ne întrebăm : De ce zmeur şii nu frag sau mur ? In cazul acesta, s’ar îmbogăţi literatura noastră populară şi cu acest cântec : Să culegm fragi şi mure „Pe" copacii din pădure! Ori că-i frag, ori că’i zmeur, asta n’are nicio importanţă când e vorba de o traducere... democrată. Principalul este că traducerea romanului evreesc „Umbra crucii a fost bine primită de toată presa democrată. Iar noi trebuie să recunoaştem că la umbra crucii, a mai răsărit „un ciuperc“... literar. jBnuSai Opt-spre-zecelea No. 5320 4 PACIKE LEE EX. In TARA 4 LEI ey. ín sfrflrcícfe ABONAHINIE IN TARA tn an — — — — soo lei Șase luni — — — 250 ■ Trei »---------125 » In streinetate Un an— — — —1200 lei Șase luni-------- 600 « Trei »--------- 300 » REDACȚIA ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STR. EDGART QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 31/33, Redeetio et Administraţia M/23 el 8/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug s i. in ŢARA 4' m streinotsls Factorii anarhiei „Observatorii“ străini Şi rolul unei prese In luminosul discurs, prin care se pun la punct anumite chestiuni ce fusese agitate în presa şi opinia publică de la noi, d-nul I. G. Duca, a făcut să reiasă, pe de-o parte, spiritul nostru de largă ospitalitate şi de civilizaţie adevărată, şi pe de altă parte jicnirea ce aduce şi demnităţei, ca şi adevărului însuşi, vizita străinilor veniţi la noi, cu gândul de-a „controla“. Ministrul de externe a ştiut, cum era şi firesc, să arate că acela care a venit recent în ţară este o personalitate literară de o reputaţiune mondială, fată de care orice ţară civilizată cum e a noastră, se simte obligată să aibă o deosebită consideraţiune. D. Henri Barbusse, pentru că de acest scriitor francez e vorba, a făcut însă o greşeală care e mai mult de logică, decât de duşmănie faţă de noi, şi anume că, după ce s’a pronunţat asupra atrocităţilor de la noi, a venit în urmă să constate ce este adevărat din cele denunţate de d-sa. Această situaţiune e plasticisată în limba d-sale prin expresia a pune -"Ţugui înaintea boilor ! " Ar fi fost, desigur mai bine, şi noi am fi fost mulţumiţi pentru gestul de dreptate ce ni s’ar fi făcut fără jignirea sentimentelor noastre de demnitate naţională, dacă d. Barbusse, ar fi venit să ne vadă, înainte de a se fi pronunţat şi de a ne fi judecat. Dar suspiciunea ce suntem acuma, graţie tacticei greşite întrebuinţate, în drept a o arunca imparţialităţei observatorului ce avem cinstea a-l primi la noi, este întemeiată şi pe credinţele sale anarhiste. 11 greu a găsi bune măsurile de ordine şi de apărare luate de o ţară contra anarhei, când eşti adeptul şi discipolul acelei teorii şi acelui sistem contra căruia noi, ca şi toate ţările de ordine, ne luptăm şi se luptă. Dar mărturisim că dacă ţara este pusă de câtva timp în neplăcuta situaţie de a primi vizita „observatorilor“ veniţi a ne controla, — şi dacă suntem obiectivul cercetărilor tocmai a agenţilor internaţionalei a treia moscovită, aceasta este datorit şi înlesnit prin felul cum o parte din presa noastră înţelege a se purta în cele mai delicate şi mai grave probleme naţionale. Această presă, care face serviciul agentului de legătură între ordinele de la Moscova şi spiritele turbulente din occident, are un dublu, rol. Pe de-o parte, denaturează cele ce se petrec la noi, şi prezintă pe calea scrisului informaţii greşite strănilor, şi, pe de altă parte, acoperă de elogii pe aceia cari ne vizitează pentru a constata „crimele“ ce se comit la noi, ca într’o tură sălbatică. Orice afiliat al internaţionalei a treia venit la noi, e presentat ca un trimis al civilizaţiei, ca un apostol al culturei, ca un mântuitor sosit din lumi cereşti, în iadul românesc ! Dacă guvernul ţărei, ca reprezentant al intereselor generale şi ca apărător al demnităţei ţarei, e nevoit a nu trece în rândul celor ce glorifică pe observatorii străini, atunci o anumită presă de la noi, care este permanentul avocat al minorităţilor etnice, nu numai al anarhiei internaţionale, începe atacurile contra guvernului sălbatec şi intolerant! Faţă de o atare atitudine a unei prese de la noi, mărturisim, că suntem în drept a scuza prezenţa atâtor vizitatori „imparţiali“ la noi. Nu putem cere acelora, cam înainte de-a fi soldaţii internaţionalei a treia, nici nu ştiau bine în ce parte a Europei se află România, să ne iubească, să ne respecte, şi să ne aprecieze. Le-am cere prea mult, şi-am fi nedrepţi, poate, cu ei, dar suntem în tot dreptul a denunţa încă odată presa minoritară şi internaţională, de la noi, ca agent provocator şi ca isvor permanent al campaniilor de bârfire contra ţarei noastre. NOTE MIRACOLUL Shakespeare In istoria culturei omeneşti se vorbeşte de „miracolul grec“. In istoria filiaţiunei geniilor, trebue sa se vorbească, cu acelaşi simţ de realitate şi de proporţie, de „miracolul Shakespeare“. A apărut impetuos ca o erupţie vulcanică; a trăit într'o vreme de barbarie, dacă prin barbarie se înţelege absenţa ascensoarelor, luminei electrice şi „totului-la-canal“. A fost contemporanul acelor scriitori cari au murit fără înviere. Şi a fost aşa de bizar în viaţă, încât nu se ştie dacă a fost, dacă a fost, adică unul sau mai mulţi, ori dacă cel ce-a scris pe Hamlet a fost un lord, un simplu vânzător sau fabricant de mânuşi, ori un „cabotin“ de felul celuilalt geniu ce se numea Poquelin, înainte de a fi eternul Moliere. Dar Shakespeare a înfruntat şi anii, şi moda timpului. El a spart zăgazurile unei actualităţi pentru a nu trăi în nici o anumită epocă, ci în toate. Şi de aceea el este în teatru , un modern. Piesele lui nu se învechesc. Sunt totdeauna scrise de ieri. Se potrivesc cu sufletul celor de azi, cum se potrivea şi mânuşile ce el le fabrica — dacă legenda nu e pe deantregul falsă — cu mâinele seniorilor. , Şi cât meşteşug în compunerea unei piese de-a lui Will! Nimic de prisos. Personajele secundare, cari par la început inventate de autor fără folos, devin pe măsură ce piesa creşte, factorii acţiunei însăşi. Nimic inutil. Nimic care să existe acolo, pentru că autorul a voit să facă o diversiune. Diversiunea are rostul ei. Şi personajul ce pare străin de piesă, va fi acela la care atenţiunea publicului se va concentra în alt act. Şi mărturisim că extraordinara tehnică a lui Shakespeare este mai surprinzătoare şi şi mai admirabilă decât pe drept lăudata lui psihologie, decât darul său poetic. De unde a învăţat Shakespeare un meşteşug pe care atâţia de puţini dintre tehnicianii Teatrului de azi, II posedă? Acestor miunate deruri, de altfel, se datoreşte eterna actualitate a teatrului lui Shakespeare. Priviţi la Bucureşti! Două teatre recurg la Will, pentru ca bugetele lor să câştige, şi se duc la bătrânul miraculos într’o vreme când Verneuil scrie douăzeci şi patru de piese în 20 de zile ! Ciudat e şi aluatul din care e plămădit omul ! PETRONIUS După şapte ani de pace SITUAŢIA ŢARILOR desrobire ale Europei — Un mare cotidian din Praga, după ce constată rezultatele obţinute din opera de consolidare naţională şi economică în Cehoslovacia, arată că toate naţiunile care au câştigat independenţa şi integrita-TITINTRRWiTTOnMNETMREmrmnirimini I muri iR 111 mm ii innrr iliii iiiiiiwui ipmrmrwimtea etnică pot privi cu încredere în viitor mmm Pentru a releva rezultatele obţinute de nouile state după stabilirea tratatelor de pace, „Gazette de Prague“ într’un lung şi documentat articol spune: Un prilej nimerit se prezintă acum pentru a arăta cum cel puţin unul din aceste state a progresat în aceşti şapte ani. La 18 Octombrie 1918, a fost proclamată republica Cehoslovacă, în străinătate, iar la 28 Octombrie proclamarea a avut loc şi la Praga. Negreşit, nimănui nu-i trece prin minte să afirme că actualmente Cehoslovacia ar fi mai puţin îngrijorată de dificultăţile de care se resimt majoritatea statelor europene. Şi aici ca şi în alte părţi sunt obstacole de ordin economic sau financiar. Şi aici ca şi aiurea, sunt nemulţumiri printre cei cari nu găsesc destul de grabnică reîntoarcerea la situaţia normală anterioară războiului. Apoi situaţia internaţională e departe de a fi pe deplin refăcută. Ori atât timp cât liniştea nu va fi pe deplin restabilită ,cum ar putea oricare dintre statele europene trăi fără grijă? Cum era astă dată Dar cu toate dificultăţile existente dacă facem o comparaţie de starea de lucruri actuală cu cea ce era acum şapte ani, se pot trage concluzii satisfăcătoare. Pe lângă starea tulbure şi ameninţătoare de la răsărit, centrul Europei era ameninţat de foamete, iar agitaţiile bolşevice ameninţau să ruineze statele învecinate instaurând groaznica experienţă făcută în Rusia. Bucuria semnărei păcei era întunecată de haosul nenumăratelor frământări sociale. Schimburile comerciale erau aproape nule, iar comerţul intern era copleşit de toate speculaţiile. O singură speranţă a susţinut pe toţi în zilele grele; refacerea avea să pună zăgaz tuturor acelor situaţii anormale. Ce s-a realizat astăzi Examinând starea lucrurilor de astăzi se dovedeşte că acea speranţă n'a fost zadarnică. Chiar Rusia, după ce a fost zguduită de revoluţie şi foametea care a dus in mormânt milioane de oameni, face acum o mare sforţare pentru a se ridica. Dar pentru a se putea constata mai bine opera săvârşită în aceşti şapte ani, Cehoslovacia este cea care indică mai clar progresul refacerei în Europa. După prăbuşirea Austro-Ungariei, tânăra republică a avut drept moştenire, teritorii sleite de rechiziţii, foamete şi o monedă depreciată. Diriguitorii noului stat, ajutaţi de populaţie au început cu energie şi încredere opera de refacere. Se ştie ce curent de idei subversive s’au revărsat asupra Europei în 1918. Abia după trei ani de muncă, Cehoslovacia a putut stabili liniştea şi pune în aplicare reformele cari au fost bazele ameliorărei condiţiilor sociale. Obera depsofisare sociali Ordinea a revenit in administraţiile publice, legile sociale şi In special un sistem complect de asigurări sociale a asigurat bunul mers al industriei şi conducerei generale a Statului. Situaţia externă este astăzi tot atât de satisfăcătoare ca şi cea internă. Stat nou, Cehoslovacia avea de împlinit o muncă uriaşă. Reluarea legăturilor cu Austria, oprirea tentativelor Habsburgice în Ungaria. Formarea Micei Antante a fost încă o operă complexă la care s’a asociat pentru asigurarea păcei în Europa centrală. Tot astfel, Cehoslovacia s’a silit să coopereze la toate operile cari întăreau pacea generală. Astfel bilanţul celor şapte ani de la proclamarea tinerei republici arată în linii luminoase progresele realizate. In celelalte ţări dezrobite Viitorul este foarte promiţător şi această situaţie nu este numai a Cehoslovaciei, ci a tuturor statelor cari prin marile război şi-au dobândit dreptul la o viaţă independentă şi unitară. Cei cari nu au încredere in roadele păcei şi în progresul naţiunilor eliberate, nu fac decât să dovedească un pesimism nejustificat şi fără leac.-------------©■••------------- CRIZA POLITICĂ din PiHHiSI - D’l Briand a fost însărcinat cu formarea guvernului— D. Doumergue a avut o lungă consfătuire cu d. Briand care eșind de la Elysee a declarat că președintele republicei i-a cerut să-l ajute la deslegarea crizei, însărcinându-l cu formarea Cabinetului. D. Briand a răspuns că consideră de datoria sa să dea tot concursul pentru deslegarea crizei ministeriale și că va începe convorbiri cu amici săi politici (Rador). DI BRIAND ZI CU ZI •' —x— D. N. Iorga a fost silit să plece de la „Universul“, cu literatura d-sale, popularul ziar era ameninţat sa aibă atâţia cetitori, câţi spectatori are Teatrul Popular, când se joacă capodoperile „domnului profesor“, dacă ar fi continuat să publice lucrările iorghiste. „Adevărul“ ne asigură că tratativele dintre ţărănişti şi naţionalişti, „decurg în mod satisfăcător“. E adevărat că decurg tot aşa de satisfăcător de mai bine de un an. Să sperăm că graţie expozeurilor d-lui Maniu, pe cât de clare pe atât de scurte şi concise, se va lămuri situaţia. * „Domnul Profesor“ va interpela guvernul pentru risipa ce-a făcut-o acordându-i valută la sume atât de mari pentru a vorbi la Paris în fața sălilor goale. E singura dată, când interpelarea „domnului Profesor“ ar avea un fond de adevăr ! * Ziarul „Aurora” califică venirea în mijlocul nostru a d-lui Barbusse, „ca o delegaţie a opiniei publice mondiale“. Aceasta poate să supere pe „procurorul umanităţei“ de la noi. Nu pot sta două săbii într’o teacă. GREŞELI vinovate Noul buget dovedeşte încă odată rezultatele la cari se poate ajunge prin economie, muncă şi chibzuinţă. El este opera unui om, dar este şi aceia a tărei, care a Ştiut să se ridice treptat, prin ea însăşi, văzăndu-Şi an cu aii răsplătite sforţările şi sacrificiile prin noui izbânzi. Bugetul echilibrat, garantând totuşi sporuri de 5 miliarde la salariile funcţionarilor şi , cuprinzând 1 miliarde 655 milioane afectate datoriei publice,din care peste 1 miliard şi jumătate constituesc amortizări, aruncă o vie lumină asupra finanţelor României, făcând să-i crească creditul şi dând noui speranţe pentru viitor. Şi totuşi în această ţară, una din puţinele din Europa care a putut să-și echilibreze bugetul după războiu, asistăm, de patru ani la aceleași falsificări grosolane din partea unor „financieri“ cari declară cu bucurie că „bugetul e deficitar“ pentru a face din aceasta o armă contra guvernului, când în realitate da se îndreaptă contra ţărei, ale cărei sacrificii sunt nesocotite. De patru ani se vântură aceleaşi argumente, pentru a se dovedi o inexactitate dăunătoare ţărei, anumita presă dând un concurs nelimitat acestei opere de denigrare. Niciodată însă iluştri financiari n’au voit să judece un buget după învăţămintele celui din anul precedent ci, folosindu-se de faptul că lunile de iarnă Ianuarie-Aprilie sunt de obiceiu deficitare, atât ca o balanţă comercială cât şi ca încasări, au criticat şi au acuzat, pentru a se învălui într’o tăcere prudentă când lunile de vară au umplut golurile, dându-și excedente. O greșeală poate fi scuzabilă. Repetată însă da devine vinovată, cu atât mai vinovată cu cât sunt în joc interesele stărei, ale cărei sacrificii sunt astfel nesocotite. Ar fi de dorit deci ca actualul buget să fie judecat cu, o altă mentalitate, mai civilizată, de, acei cari se pretind luptători ai democraţiei şi dau veşnic Apusul drept exemplu. Din nenorocire la noi, acei cari iau veşnic drept pildă Apusul, se uită mult spre Răsărit, şi urmăresc realizarea „idealurilor!" financiare de acolo. * dl 26 Ncembrie 1925 „Asociaţiunea patronală” a fost creată în Româna prin legea de organizare a meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti din 1912. Este prin urmare de dată recentă, şi luată după alte legislaţiuni străine. Scopul pentru care a fost creată această asociaţiune profesională, este asigurarea muncitorilor contra accidentelor de muncă. * Ideea organizării profesionale e veche ca însăşi munca, dar nu totdeauna dreptul de asociaţie a fost recunoscut ca astăzi. In trecut, am avut corporaţiile de meseriaşi (breslele). Acestea au fost însă desfiinţate sub influenţa revoluţiei franceze. Oamenii de stat, îmbibaţi de spiritul secolului al 18-lea idolatrizau individualismul absolut, care-i împedeca să vadă realitatea evidentă, interesele comune intre indivizii cari exercită acelaş meşteşug sau profesiune. Legile au fost însă neputincioase să împedice tendinţa naturală de asociaţie profesională. Spiritul cooperativ a subsistat în lipsa corporaţiilor şi dacă ele nu s’au organizat mai curând, aşa cu sunt astăzi, aceasta e datorită faptului că partizanii asociaţiunilor profesionale le concepeau, în vechea lor formă, care nu mai corespundea condiţiunilor materiale şi morale ale societăţii. Obligaţiunea impusă de lege Legea din 1912 la articolul 148 spune: „Patronii Întreprinderilor prevăzute la articolul 140 sunt obligaţi a participa la Asociaţiunea patronală în scopul de a asigura împreună pe lucrătorii lor, contra riscurilor provenite din accidente de muncă în marginile fixate prin legea de faţă“, întreprinderile enumărate la art 140, sunt următoarele: a) Industriile şi meseriile care întrebuinţează maşini cu motoare de tot felul, cu aburi, cu gaz, cu electricitate, prin explozie sau hidraulice ; b) întreprinderile de construcţie, săpături de pământ, mine, cariere, cherestele, exploatările prin maşini agricole, exploatările de păduri, de mori, exploatările de tramway, şi de căi ferate de tot felul, de navigaţie fluvială şi maritimă precum şi întreprinderile de transport în ceea ce priveşte pe Încărcătorii şi descărcătorii de mărfuri. Conform acestei legi, Asociaţiunea Natronală este obligată să dea ajutor muncitorilor accidentaţi. Iar aceştia primesc: îngrijire în spital, ajutoare băneşti, ajutoare de înmormântare şi pensiuni pentru ei şi pentru familiile lor. Care era situaţia înainte de 1912 înainte de 1912 situaţia în general era rea, atât pentru patroni cât şi pentru muncitori. Se dădeau şi atunci ajutoare de către patroni, muncitorilor accidentaţi, dar ajutoarele acestea erau date fie de bună voe de către patroni şi atunci erau socotite ca o binefacere nu ca o obligaţiune, încât patronul da cât voia; sau, se obţineau pe calea justiţiei, şi atunci ajungeau de multe ori prea târziu. Legea din 1912 a fost o binefacere atât pentru patroni cât şi pentru lucrători. Pe de o parte, patronii au scăpat de procese şi de insistenţele accidentaţilor, pe de altă parte lucrătorii au primit garanţii pentru viitor, n’au mai fost spoliaţi de drepturile lor, de unii patroni neomenoşi. Legea din 1912 Legea din 1912 dă garanţie şi patronului : „Nimeni nu are drept şi nu poate cere despăgubiri pentru prejudicii, fie morale, fie materiale, patronului membru al Asociaţiunei patronale pentru accidentele întâmplate în lucrul său. Pentru asemenea accidente nu se pot dobândi decât rentele şi pensiile ce se plătesc de Asociaţia patronală“. ^ Contribuţia patronilor în administrarea Asociaţiei Legea Neniţescu din 1912, pune, accidentele de muncă în sarcina exclusiv a patronilor. Numai ei contribue la asigurarea accidentelor dar în acelaş timp, Asociaţia patronală administrează şi fondurile lăsând Casei Centrale (Consiliului de Administraţie) controlul. Cheltuelile fiecărui an se repartizează asupra tuturor patronilor înscrişi ca membri în acest an după clasa de risc şi salariile pe care le plătesc. Acesta este sistemul din vechiul regat unde se aplică legea din 1912. In Ardeal, unde se aplică legea ungară din 1907, administrarea fondului şi distribuirea ajutoarelor sa face de Casa Centrală prin organele ai (Casele Cercuale). Contribuţia patronilor administrată anul acesta de Asociaţiunea patronală se urcă la suma de 20 milioane lei, numai în vechiul regat Construirea a două spitale pentru lucrătorii accidentaţi Asociaţiunea patronală, pentru a veni în mod mai eficace în ajutorul muncitorilor accidentaţi, a început clădirea unui spital de ortopedie în strada Hatmanul Arbore (Floreasca) şi a obţinut pe preţul de expropriere un al doilea teren de 4 ha, la Şosea de la ministerul agriculturei pentru construirea unui spital mare. Spitalul din strada Hatmanul Arbore, care va avea 50 de paturi şi toate aparatele necesare chirurgiei mecanice va costa 25—30 milioane lei, şi aceasta numai fiindcă cele mai multe aparate s’au cumpărat şi adus în ţară înainte de război. După cum spunea domnul inginer D. Matale, administratorul delegat al Asociaţiei patronale , „patronii, din primul an al înfiinţărei Asociaţiunei lor, pătrunşi de datoria de a feri pe tovarăşii lor de muncă cât mai mult posibil de accidente, au căutat şi caută să las toate măsurile posibile, pentru atingerea acestui principal scop, dela care depinde abundenţa braţelor de muncă, deci a unei producţii abundente şi mai presus de toate, a prosperităţii marei familii a muncitorilor industriali, fie ei patroni sau salariaţi“ „Dacă înainte de război când toate magaziile erau pline de rezerve era nevoe de o muncă şi producţie mult mai mare decât nevoile consumaţiei zilnice, pentru ca ţara să poată prospera, astăzi când totul este gol şi sleit din cauză că atâţia ani Eu-Continuare în nap. 2-a Centru muncitori Raciaţiunea patronală în R O M A NI A Organizaţiunea regatui Ardeal — Pensiuni şi ajutoare pentru lucrătorii accidentaţi