Viitorul, noiembrie 1925 (Anul 18, nr. 5299-5324)

1925-11-26 / nr. 5320

­­ liA Ciudăţenii DEMOCRATE de AL. CAZABAN Sărăcie şi democraţie.— Copac sau tufă ? Ca să dovedească unui scriitor , n’are talent şi că, mai ales ,’are dreptul să glumească pe ocoteala nerozilor şi îngân faţi­­oi, ziarul democrat „Aurora" îi minteşte timpurilor de altă dată ând n’avea — scriitorul — cu ce ă-şi plătească sfarţul şi când bă­­ea la uşa redacţiilor ca să-şi pla­­eze — pentru zece lei — nu­­era. Nu-i aşa că pare destul de ciu­­at că tocmai o gazetă care ar rebui să fie de partea celor să­­aci, încearcă să coboare în o­­hii lumei, pe un scriitor, fiindcă acest scriitor a practicat, în tine­reţe, sportul... sărăciei. Dacă scriitorul incriminat ar fi scris un singur rând în care ar fi cercat să-şi bată joc de cei să­raci, sau dacă ar fi ajuns să fie stăpânul unui automobil sau al unui palton cu blană de samur cu care sfidează sărăcimea, a­­tunci s’ar mai explica de ce „Au­rora" democrată îi aminteşte de timpurile în care n’avea cu ce să-şi plătească startul sau era ne­voit să bată la ghişeul gazetelor şi a revistelor. — Dar aşa ? Toate noroadele din lume — în înţelepciunea lor — au zis: „Să­răcia nu ’i un viţiu”. Numai democraţii noştri nu zic aşa. Se vede că pentru ei, să­răcia e mai mult decât un vi­­tiu. E o ruşine care dezonorează pe un scriitor român. Ba chiar: un picat de moarte pe care nu l-ar putea spălă nici chiar o baie ...rituală. Eu cred că organul ţărănişti­lor dă dovadă de o mare impru­denţă, atunci când îşi bate joc de acei nefericiţi muritori cari n’au avut norocul să se nască în....te­zaurul" unei băncii, aşa cum s’a născut domnul Aristide Blanc — de pildă. Nici Isus Hristos, nici Moise n’au avut norocul să se bucure la naşterea lor de un confort la fel cu acela de care s’a bucurat d. Aristide Blank. Dar nici chiar Mihalache, cât e el de Ion, și tot nu s’a născut în camera de lux pe care o ocupă— azi — la hotelul Athénée Palace. Adecă să creadă cei dela „Au­rora“ că d. Ion Mihalache a a­­juns savant, studiind la biro­ul său de abanos sub revărsarea de lumină al unui bec Osram. Sau poate îşi închipuie — de­mocraţii „Aurorei" — că d. Mi­halache a fost întotdeauna de­prins să aibe sală de baie alături de camera de culcare1? Nici biurou, nici electricitate. Doar o masă de lemn necioplit şi o lumânare de spermentetă, ief­tină. Cât priveşte baia, apo­i domnul Mihalache nici nu bănuia măcar că lângă o cameră de culcare s’ar putea afla şi o sală de baie. Sin­gura baie pe care o ştia — d. Mi­halache, — era râul Argeş, în care se arunca, voiniceşte, depe parapetul podului dela... Căteasa. Totuşi, cine îndrăzneşte azi să conteste d-lui Mihalache, dreptul la şefia partidului ţărănist? Dar parcă directorul „Auro­rei", a avut întotdeauna cu ce să-şi plătească startul? Deci domnii democraţi ar face bine să nu mai vorbească de fu­rie în redacţia spânzuratului. * ... Deşi nu sunt democrat am ce­tit şi eu „Umbra crucii" care este un roman din viaţa evreilor po­lonezi. Această carte, atât de intere­santă pentru democraţia noas­tră, e scrisă de Járome, et Jean Tharaud, şi e tradusă în româ­neşte de un ziarist — bine­înţeles democrat. Numele nu mai e nevoie să vi-l mai spun, întrucât traducătorul poartă un nume care nu este... al său. Traducătorul democrat a dedi­cat traducerea sa tot unui zia­rist şi tot democrat, al cărui nume de asemeni nu vi-1 spun, nu pentrucă nu’i al său; dar toc­mai pentrucă ... al său, de asta nu vi-1 spun. Romanul e sentimental şi m’ar fi mişcat până la lacrămi, dacă traducătorul n’ar fi avut grija să-şi presare traducerea, cu câte­va ...democratisme foarte hazlii. Aşa la pagina 83, cetim: „Rubin, în tovărăşia unor copii creştini, a plecat după pleş­­cuială şi iată-i cu toţii, opriţi în faţa unei livezi împrejmuite cu un zid, deasupra căruia îşi inai­ţă fruntea un zmeur". Am crezut, mai întâi că e o greşală de tipar. Probabil că în loc de „un zmeur", traducătorul a scris: un vişin sau un păr sau cine ştie care alt pom roditor. Mi-am zis: Un ziarist român, ori­cât ar fi el de democrat, tot tre­buie să ştie măcar atâta lucru că nu există un pom cărui îi zice zmeur. Cel din urmă ţigănuş — vânzător de ziare — şi tot ştie că smeura nu creşte în copaci. Dar n’a fost o greşală de tipar. Şi în alte pasagii am dat peste copacul zis zmeur. De sigur că mulţi din cetitorii, cari nu sunt democraţi trebuie să se fi între­bat nedumeriţi: „Ce o mai fi şi zmeurul acesta? _ _ Dar nu numai cetitorul român rămâne nedumerit în faţa zmeu­rului, dar chiar şi băiatul Rubin „subtil de pe acuma", întreabă în pagina 84, pe un băiat de creş­tin: „— Smeurul este un copac sau un produs al pământului ! „— Smeurul este un copac — răspunde băiatul brutarului, pentru care lumea este fără de mister." Pentru că traducătorul —■ ca democrat — ştie că lumea are mistere, îl rugăm să ne desvă­­luiască misterul cu zmeurul şi , jure pe sfânta Tora, dacă Domnia-lui s’a suit vreodată în copac să culeagă smeură ! Şi dacă e aşa, ne întrebăm : De ce zmeur şii nu frag sau mur ? In cazul acesta, s’ar îmbogăţi literatura noastră populară şi cu acest cântec : Să culegm fragi şi mure „Pe" copacii din pădure! Ori că-i frag, ori că’i zmeur, asta n’are nicio importanţă când e vorba de o traducere... demo­crată. Principalul este că traducerea romanului evreesc „Umbra cru­cii a fost bine primită de toa­tă presa democrată. Iar noi trebuie să recunoaştem că la umbra crucii, a mai răsă­rit „un ciuperc“... literar. jBnuSai Opt-spre-zecelea No. 5320 4 PACIKE LEE EX. In TARA 4 LEI ey. ín sfrflrcícfe ABONAHINIE IN TARA tn an — — — — soo lei Șase luni — — — 250 ■ Trei »---------125 » In streinetate Un an— — — —1200 lei Șase luni-------- 600 « Trei »--------- 300 » REDACȚIA ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI STR. EDGART­ QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 31/33, Redeetio et Administraţia M/23 el 8/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug s­ i. in ŢARA 4' m streinotsls Factorii anarhiei „Observatorii“ străini Şi rolul unei prese In luminosul discurs, prin care se pun la punct anumite chesti­uni ce fusese agitate în presa şi opinia publică de la noi, d-nul I. G. Duca, a făcut să reiasă, pe de-o parte, spiritul nostru de lar­gă ospitalitate şi de civilizaţie adevărată, şi pe de altă parte jic­­nirea ce aduce şi demnităţei, ca şi adevărului însuşi, vizita stră­inilor veniţi la noi, cu gândul de-a „controla“. Ministrul de externe a ştiut, cum era şi firesc, să arate că a­­cela care a venit recent în ţară este o personalitate literară de o reputaţiune mondială, fată de care ori­ce ţară civilizată cum e a noastră, se simte obligată să aibă o deosebită consideraţiune. D. Henri Barbusse, pentru că de acest scriitor francez e vorba, a făcut însă o greşeală care e mai mult de logică, decât de duş­mănie faţă de noi, şi anume că, după­ ce s’a pronunţat asupra a­­trocităţilor de la noi, a venit în urmă să constate ce este adevă­rat din cele­ denunţate de d-sa. Această situaţiune e plastici­­sată în limba d-sale prin expre­sia a pune -"Ţugui înaintea boi­lor ! " Ar fi fost, de­sigur mai bine, şi noi am fi fost mulţumiţi pen­tru gestul de dreptate ce ni s’ar fi făcut fără jignirea sentimen­telor noastre de demnitate naţio­nală, dacă d. Barbusse, ar fi ve­nit să ne vadă, înainte de a se fi pronunţat şi de­ a ne fi judecat. Dar suspiciunea ce suntem a­­cuma, graţie tacticei greşite în­trebuinţate, în drept a o arunca imparţialităţei observatorului ce avem cinstea a-l primi la noi, este întemeiată şi pe credinţele sale anarhiste. 11 greu a găsi bune măsurile de ordine şi de apărare luate de­ o ţară contra anarhei, când eşti adeptul şi discipolul acelei teorii şi acelui sistem con­­tra căruia noi, ca şi toate ţările de ordine, ne luptăm şi se luptă. Dar mărturisim că dacă ţara este pusă de cât­va timp în neplă­cuta situaţie d­e­ a primi vizita „observatorilor“ veniţi a ne con­trola, — şi dacă suntem obiecti­vul cercetărilor tocmai a agenţi­lor internaţionalei a treia mosco­vită, aceasta este datorit şi înles­nit prin felul cum o parte din presa noastră înţelege a se purta în cele mai delicate şi mai grave probleme naţionale. Această presă, care face servi­ciul agentului de legătură între ordinele de la Moscova şi spiri­tele turbulente din occident, are un dublu, rol. Pe de-o parte, de­naturează cele ce se petrec la noi, şi prezintă pe calea scrisului in­formaţii greşite strănilor, şi, pe de altă parte, acoperă de elogii pe aceia cari ne vizitează pentru a constata „crimele“ ce se comit la noi, ca într’o tură sălbatică. Orice afiliat al internaţionalei a treia venit la noi, e presentat ca un trimis al civilizaţiei, ca un apostol al culturei, ca un mân­tuitor sosit din lumi cereşti, în iadul românesc ! Dacă guvernul ţărei, ca repre­zentant al intereselor generale şi ca apărător al demnităţei ţarei, e nevoit a nu trece în rândul ce­lor ce glorifică pe observatorii străini, atunci o anumită presă de la noi, care este permanentul avocat al minorităţilor etnice, nu numai al anarhiei internaţio­nale, începe atacurile contra gu­vernului sălbatec şi intolerant! Faţă de­ o atare atitudine a unei prese de la noi, mărturisim, că suntem în drept a scuza pre­zenţa atâtor vizitatori „impar­ţiali“ la noi. Nu putem cere ace­lora, cam­ înainte de-a fi soldaţii internaţionalei a treia, nici nu­ ştiau bine în ce parte a Europei se află România, să ne iubească, să ne respecte, şi să ne aprecieze. Le-am cere prea mult, şi-am fi nedrepţi, poate, cu ei, dar sun­tem în tot dreptul a denunţa încă odată presa minoritară şi inter­naţi­onală,­ de la noi, ca agent pro­vocator şi ca isvor permanent al campaniilor de bârfire contra ţarei noastre. NOTE MIRACOLUL Shakespeare In istoria culturei omeneşti se vorbeşte de „miracolul grec“. In is­toria filiaţiunei geniilor, trebue sa se vorbească, cu acelaşi simţ de rea­litate şi de proporţie, de „miracolul Shakespeare“. A apărut impetuos ca o erupţie vulcanică; a trăit într'o vreme de barbarie, dacă prin barbarie se în­ţelege absenţa ascensoarelor, lumi­­nei electrice şi „totului-la-canal“. A fost contemporanul acelor scrii­tori cari au murit fără înviere. Şi a fost aşa de bizar în viaţă, încât nu se ştie dacă a fost, dacă a fost, adică unul sau mai mulţi, ori dacă cel ce-a scris pe Hamlet a fost un lord, un simplu vânzător sau fa­bricant de mânuşi, ori un „cabotin“ de felul celuilalt geniu ce se numea Poquelin, înainte de a fi eternul Moliere. Dar Shakespeare a înfruntat şi anii, şi moda timpului. El a spart zăgazurile unei actualităţi pentru a nu trăi în nici­ o anumită epocă, ci în toate. Şi de aceea el este în tea­tru , un modern. Piesele lui nu se învechesc. Sunt totdeauna scrise de ieri. Se potrivesc cu sufletul celor de azi, cum se potrivea şi mânuşile ce el le fabrica — dacă legenda nu e pe deantregul falsă — cu mâinele seniorilor. , Şi cât meşteşug în compunerea unei piese de-a lui Will! Nimic de prisos. Personajele secundare, cari par la început inventate de autor fără folos, devin pe măsură ce piesa creşte, factorii acţiunei însăşi. Ni­mic inutil. Nimic care să existe a­­colo, pentru­ că autorul a voit să facă o diversiune. Diversiunea are rostul ei. Şi personajul ce pare străin de piesă, va fi acela la care atenţiunea publicului se va con­centra în alt act. Şi mărturisim că extraordinara tehnică a lui Shakespeare este mai surprinzătoare şi şi mai admirabilă decât pe drept lăudata lui psiholo­gie, decât darul său poetic. De unde a învăţat Shakespeare un meşteşug pe care atâţia de puţini dintre teh­niciani­i Teatrului de azi, II posedă? Acestor miunate deruri, de alt­fel, se datoreşte eterna actualitate a teatrului lui Shakespeare. Priviţi la Bucureşti! Două teatre recurg la Will, pentru­ ca bugetele lor să câştige, şi se duc la bătrânul mi­raculos într’o vreme când Verneuil scrie douăzeci şi patru de piese în 20 de zile ! Ciudat e şi aluatul din care e plămădit omul ! PETRONIUS După şapte ani de pace SITUAŢIA ŢARILOR desrobire ale Europei — Un mare cotidian din Praga, după ce constată rezultatele obţinute din opera de consolidare naţio­­nală şi economică în Cehoslovacia, arată că toate naţiunile care au câştigat independenţa şi integrita-TITINTRRWiTTOnMNETMREmrmnirimini I muri iR 111 mm ii innrr iliii iiiiiiwui ip­mrmrwim­tea etnică pot privi cu încredere în viitor mmm Pentru a releva rezultatele obţi­nute de nouile state după stabilirea tratatelor de pace, „Gazette de Pra­gue“ într’un lung şi documentat ar­ticol spune: Un prilej nimerit se prezintă a­­cum pentru a arăta cum cel puţin unul din aceste state a progresat în aceşti şapte ani. La 18 Octombrie 1918, a fost proclamată republica Cehoslovacă, în străinătate, iar la 28 Octombrie proclamarea a avut loc şi la Praga. Negreşit, nimănui nu-i trece prin minte să afirme că actualmente Ce­hoslovacia ar fi mai puţin îngrijo­rată de dificultăţile de care se re­simt majoritatea statelor europene. Şi aici ca şi în alte părţi sunt ob­stacole de ordin economic sau fi­nanciar. Şi aici ca şi aiurea, sunt nemulţumiri printre cei cari nu gă­sesc destul de grabnică reîntoarce­rea la situaţia normală anterioară războiului. Apoi situaţia internaţio­nală e departe de a fi pe deplin re­făcută. Ori atât timp cât liniştea nu va fi pe deplin restabilită ,cum ar pu­tea ori­care dintre statele europene trăi fără grijă? Cum era astă dată Dar cu toate dificultăţile existen­te dacă facem o comparaţie de starea de lucruri actuală cu cea ce era acum şapte ani, se pot trage con­cluzii satisfăcătoare. Pe lângă sta­rea tulbure şi ameninţătoare de la răsărit, centrul Europei era amenin­ţat de foamete, iar agitaţiile bolşe­vice ameninţau să ruineze statele în­vecinate instaurând groaznica ex­perienţă făcută în Rusia. Bucuria semnărei păcei era întu­necată de haosul nenumăratelor fră­mântări sociale. Schimburile comer­ciale erau aproape nule, iar comer­ţul intern era copleşit de toate spe­culaţiile. O singură speranţă a sus­ţinut pe toţi în zilele grele; reface­rea avea să pună zăgaz tuturor a­­celor situaţii anormale. Ce s-a realizat astăzi Examinând starea lucrurilor de astăzi se dovedeşte că acea speran­ţă n'a fost zadarnică. Chiar Rusia, după ce a fost zgu­­duită de revoluţie şi foametea care a dus in mormânt milioane de oa­meni, face acum o mare sforţare pentru a se ridica. Dar pentru a se putea constata mai bine opera săvârşită în aceşti şapte ani, Cehoslovacia este cea care indică mai clar progresul refacerei în Europa. După prăbuşirea Austro-Ungariei, tânăra republică a avut drept moş­tenire, teritorii sleite de rechiziţii, foamete şi o monedă depreciată. Diriguitorii noului stat, ajutaţi de populaţie au început cu energie şi încredere opera de refacere. Se ştie ce curent de idei subver­sive s’au revărsat asupra Europei în 1918. Abia după trei ani de mun­că, Cehoslovacia a putut stabili li­niştea şi pune în aplicare reforme­le cari au fost bazele ameliorărei condiţiilor sociale. Obera depsofisare sociali Ordinea a revenit in administra­ţiile publice, legile sociale şi In spe­cial un sistem complect de asigură­ri sociale a asigurat bunul mers al industriei şi conducerei generale a Statului. Situaţia externă este astăzi tot a­­tât de satisfăcătoare ca şi cea inter­nă. Stat nou, Cehoslovacia avea de împlinit o muncă uriaşă. Reluarea legăturilor cu Austria, oprirea ten­tativelor Habsburgice în Ungaria. Formarea Micei­ Antante a fost încă o operă complexă la care s’a asociat pentru asigurarea păcei în Europa centrală. Tot astfel, Cehoslovacia s’a silit să coopereze la toate operile cari întăreau pacea generală. Astfel bilanţul celor şapte ani de la proclamarea tinerei republici a­­rată în linii luminoase progresele realizate. In celelalte ţări dezrobite Viitorul este foarte promiţător şi această situaţie nu este numai a Cehoslovaciei, ci a tuturor statelor cari prin marile război şi-au dobân­dit dreptul la o viaţă independentă şi unitară. Cei cari nu au încredere in roa­dele păcei şi în progresul naţiunilor eliberate, nu fac de­cât să dovedea­scă un pesimism nej­us­tificat şi fără leac.-------------©■••-------------­ CRIZA POLITICĂ din PiHHiSI - D’l Briand a fost însărci­nat cu formarea guvernului— D. Doumergue a avut o lun­gă consfătuire cu d. Briand care eșind de la Ely­see a de­clarat că președintele repu­­blicei i-a cerut să-l ajute la deslegarea crizei, însărci­­nându-l cu formarea Cabine­tului. D. Briand a răspuns că consideră de datoria sa să dea tot concursul pentru des­legarea crizei ministeriale și că va începe convorbiri cu amici săi politici (Rador). D­I BRIAND ZI CU ZI •' —x— D. N. Iorga a fost silit să ple­ce de la „Universul“, cu litera­tura d-sale, popularul ziar era ameninţat sa aibă atâţia cetitori, câţi spectatori are Teatrul Popu­lar, când se joacă capodoperile „domnului profesor“, dacă ar fi continuat să publice lucrările ior­­ghiste. „Adevărul“ ne asigură că tra­tativele dintre ţărănişti şi naţio­nalişti, „decurg în mod satisfă­cător“. E adevărat că decurg tot aşa de satisfăcător de mai bine de un an. Să sperăm că graţie expozeurilor d-lui Maniu, pe cât de clare pe atât de scurte şi con­cise, se va lămuri situaţia. * „Domnul Profesor“ va inter­pela guvernul pentru risipa ce-a făcut-o acordându-i valută la su­me atât de mari pentru a vorbi la Paris în fața sălilor goale. E singura dată, când interpe­larea „domnului Profesor“ ar a­­vea un fond de adevăr ! * Ziarul „Aurora” califică veni­rea în mijlocul nostru a d-lui Barbusse, „ca o delegaţie a opi­niei publice mondiale“. Aceasta poate să supere pe „procurorul u­­manităţei“ de la noi. Nu pot sta două săbii într’o teacă. GREŞELI vinovate Noul buget dovedeşte încă odată rezultatele la cari se poate ajunge prin economie, muncă şi chibzu­inţă. El este opera unui om, dar este şi aceia a tărei, care a Ştiut să se ridice treptat, prin ea în­săşi, văzăndu-Şi an cu aii răsplă­tite sforţările şi sacrificiile prin noui izbânzi. Bugetul echilibrat, garantând totuşi sporuri de 5 miliarde la sa­lariile funcţionarilor şi , cuprin­zând 1 miliarde 655 milioane a­­fectate datoriei publice,­din care peste 1 miliard şi jumătate con­­stituesc amortizări, aruncă o vie lumină asupra finanţelor Ro­mâniei, făcând să-i crească cre­ditul şi dând noui speranţe pen­tru viitor. Şi totuşi în această ţară, una din puţinele din Europa care a putut să-și echilibreze bugetul după războiu, asistăm, de patru ani la aceleași falsificări groso­lane din partea unor „financieri“ cari declară cu bucurie că „buge­tul e deficitar“ pentru a face din aceasta o armă contra guvernu­­­lui, când în realitate da se­­ în­dreaptă contra ţărei, ale cărei sa­crificii sunt nesocotite. De patru ani se vântură aceleaşi argumente, pentru a se dovedi o inexactitate dăunătoare ţărei, anumita presă dând un concurs nelimitat acestei opere de denigrare. Niciodată însă iluştri financiari n’au­ voit să judece un buget după învăţămin­tele celui din anul precedent ci, folosindu-se de faptul că lunile de iarnă Ianuarie-­Aprilie sunt de obiceiu deficitare, atât ca o ba­lanţă comercială cât şi ca înca­sări, au criticat şi au acuzat, pen­tru­­ a se învălui într’o tăcere pru­dentă când lunile de vară au um­plut golurile, dându-și excedente. O greșeală poate fi scuzabilă. Repet­ată însă da devine vinovată, cu atât mai vinovată cu cât sunt în joc interesele stărei, ale cărei sacrificii sunt astfel nesocotite. Ar fi de dorit deci ca actualul buget să fie judecat cu, o altă mentalitate, mai civilizată, de, acei cari se pretind luptători ai demo­craţiei şi dau veşnic Apusul drept exemplu. Din nenorocire la noi, acei cari iau veşnic drept pildă Apusul, se uită mult spre Răsărit, şi urmă­resc realizarea „idealurilor!" fi­nanciare de acolo. * ­dl 26 Ncembrie 1925 „Asociaţiunea patronală” a fost creată în Româna prin legea de or­ganizare a meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti din 1912. Este prin urmare de dată recentă, şi luată după alte legislaţiuni stră­ine. Scopul pentru care a fost creată această asociaţiune profesională, este asigurarea muncitorilor contra accidentelor de muncă. * Ideea organizării profesionale e veche ca însăşi munca, dar nu tot­deauna dreptul de asociaţie a fost recunoscut ca astăzi. In trecut, am avut corporaţiile de meseriaşi (breslele). Acestea au fost însă desfiinţate sub influenţa re­­voluţiei franceze. Oamenii de stat, îmbibaţi de spiritul secolului al 18-lea idolatrizau individualismul absolut, care-i împedeca să vadă realitatea evidentă­, interesele co­mune intre indivizii cari exercită acelaş meşteşug sau profesiune. Legile au fost însă neputincioase să împedice tendinţa naturală de asociaţie profesională. Spiritul coo­perativ a subsistat în lipsa corpora­ţiilor şi dacă ele nu s’au organizat mai curând, aşa cu sunt astăzi, a­­ceasta e datorită faptului că parti­zanii asociaţiunilor profesionale le concepeau, în vechea lor formă, care nu mai corespundea condiţiunilor materiale şi morale ale societăţii. Obligaţiunea impusă de lege Legea din 1912 la articolul 148 spune: „Patronii Întreprinderilor prevăzute la articolul 140 sunt obli­gaţi a participa la Asociaţiunea pa­tronală în scopul de a asigura îm­preună pe lucrătorii lor, contra ris­curilor provenite din accidente de muncă în marginile fixate prin le­gea de faţă“, întreprinderile enumărate la art 140, sunt următoarele: a) Industriile şi meseriile care în­trebuinţează maşini cu motoare de tot felul, cu aburi, cu gaz, cu elec­tricitate, prin explozie sau hidrau­lice ; b) întreprinderile de construcţie, săpături de pământ, mine, cariere, cherestele, exploatările prin maşini agricole, exploatările de păduri, de mori, exploatările de tramway, şi de căi ferate de tot felul, de navi­gaţie fluvială şi maritimă precum şi întreprinderile de transport în ceea ce priveşte pe Încărcătorii şi descărcătorii de mărfuri. Conform acestei legi, Asociaţiunea Natronală este obligată să dea aju­tor muncitorilor accidentaţi. Iar a­­ceştia primesc: îngri­jire în spital, ajutoare băneşti, ajutoare de în­mormântare şi pensiuni pentru ei şi pentru familiile lor. Care era situaţia înainte de 1912 înainte de 1912 situaţia în general era rea, atât pentru patroni cât şi pentru muncitori. Se dădeau şi atunci ajutoare de către patroni, muncitorilor acciden­taţi, dar ajutoarele acestea erau date fie de bună voe de către pa­troni şi atunci erau socotite ca o binefacere nu ca o obligaţiune, în­cât patronul da cât voia; sau, se obţineau pe calea justiţiei, şi atunci ajungeau de multe ori prea târziu. Legea din 1912 a fost o binefacere atât pentru patroni cât şi pentru lucrători. Pe de o parte, patronii au scăpat de procese şi de insistenţele accidentaţilor, pe de altă parte lu­crătorii au primit garanţii pentru viitor, n’au mai fost spoliaţi de drepturile lor, de unii patroni neo­­menoşi. Legea din 1912 Legea din 1912 dă garanţie şi pa­tronului : „Nimeni nu are drept şi nu poate cere despăgubiri pentru prejudicii, fie morale, fie materiale, patronului membru al Asociaţiunei patronale pentru accidentele întâmplate în lucrul său. Pentru asemenea acci­dente nu se pot dobândi decât ren­tele şi pensiile ce se plătesc de Aso­ciaţia patronală“. ^ Contribuţia patronilor în ad­ministrarea Asociaţiei Legea Neniţescu din 1912, pune, accidentele de muncă în sarcina ex­clusiv a patronilor. Numai ei con­­tribue la asigurarea accidentelor dar în acelaş timp, Asociaţia patro­nală administrează şi fondurile lă­sând Casei Centrale (Consiliului de Administraţie) controlul.­­ Cheltuelile fiecărui an se repar­tizează asupra tuturor patronilor­ înscrişi ca membri în acest an după clasa de risc şi salariile pe care le plătesc. Acesta este sistemul din vechiul­ regat unde se aplică legea din 1912. In Ardeal, unde se aplică legea un­gară din 1907, administrarea fondu­lui şi distribuirea ajutoarelor sa face de Casa Centrală prin organele ai (Casele Cercuale). Contribuţia patronilor adminis­trată anul acesta de Asociaţiunea patronală se urcă la suma de 20 mi­lioane lei, numai în vechiul regat Construirea a două spitale pen­­tru lucrătorii accidentaţi Asociaţiunea patronală, pentru a veni în mod mai eficace în ajutorul muncitorilor accidentaţi, a început clădirea unui spital de ortopedie în strada Hatmanul Arbore (Floreasca) şi a obţinut pe preţul de expropri­ere un al doilea teren de 4 ha, la Şosea de la ministerul agriculturei pentru construirea unui spital mare. Spitalul din strada Hatmanul Ar­bore, care va avea 50 de paturi şi toate aparatele necesare chirur­giei mecanice va costa 25—30 mili­oane lei, şi aceasta numai fiindcă cele mai multe aparate s’au cum­părat şi adus în ţară înainte de război. După cum spunea domnul in­giner D. Matale, administratorul delegat al Asociaţiei patro­nale , „patronii, din primul an al înfiinţărei Asociaţiunei lor, pătrunşi de datoria de a feri pe tovarăşii lor de muncă cât mai mult posibil de accidente, au căutat şi caută să las toate măsurile posibile, pentru atingerea acestui principal scop, dela care depinde abundenţa bra­ţelor de muncă, deci a unei pro­ducţii abundente şi mai presus de toate, a prosperităţii marei familii a muncitorilor industriali, fie ei patroni sau salariaţi“ „Dacă înainte de război când toate magaziile erau pline de rezerve era nevoe de o muncă şi producţie mult mai mare decât nevoile consuma­ţiei zilnice, pentru ca ţara să poată prospera, astăzi când totul este gol şi sleit din cauză că atâţia ani Eu-Continuare în nap. 2-a Centru muncitori Raciaţiunea patronală în R O M A NI A Organizaţiunea regat­ui Ardeal — Pensiuni şi ajutoare pentru lucrătorii accidentaţi

Next