Viitorul, decembrie 1926 (Anul 19, nr. 5629-5654)
1926-12-08 / nr. 5635
farmi al_ RGuă-spre-zecelea No. 5635 4 pm Miercuri l Decembrie 1926 2LEI IX. Ia TARA 4 LEI w.it Men ie ABONANEHTI IN TURA I In Streingfate un an —------------EDO lei I Un an— — — — 1200 »' Şase luni — — — 250 »I Şase luni— — 600 » Trei »-------------125 . I Trei » — 300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI SP*. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia H/33, Redacţia : Administraţia M/23 / 3/11 ARUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str Academie 17 ei la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug LEI EX. In TARA 4 LEI ei. in streînotofe M. S. REGELE întreaga suflare românească a aflat cu vie şi adâncă satisfacţie că operaţiunea chirurgicală la care a fost supus M. S. Regele s’a făcut în cele mai bune condiţuni, şi rezultatele ei au fost pe deplin mulţumitoare. Viaţa M. S. Regelui este strâns legată cu viaţa neamului nostru, cu sufletele noastre, şi tot ceea ce o atinge sau o ameninţă găseşte în poporul nostru cele mai dureroase sau temătoare ecouri. Regele care a înfrânt pe om, în toate marile clipe naţionale, şi în toate împrejurările, militarul şi conducătorul care n’a trunoscut decât o singură cale : aceia a datoriei; sufletul care s’a învins pe sine însuşi pentru ca să încingă toate greutăţile din afară, este simbolul însăşi al patriei noastre, al poporului nostru, care a ştiut să treacă prin vitregia vremurilor, punând ca preţ al izbânzilor jertfele de tot momentul. Acum când ţara noastră este dominată de nevoia restaurărei ei în pace, şi de munca consolidărei, ea simte şi mai puternic marea misiune a unui Tron care să fie reazămul tuturor năzuinţelor şi al strădaniilor ei, şi simte indisolubila legătură cu Tronul şi cu Dinastia ce şi-a dat tăria şi întregirea ei naţională. Iată de ce din palate în bordeie, o singură urare se ridică spre Cer: „Dă Doamne sănătate şi viaţă lungă, marelui şi bravului Rege Ferdinand I, ctitorul României Mari !“. Duminică a avut loc la Braşov o întrunire a partidului naţionalţărănist. Era cea dintâi manifestaţiune publică a celor două partide fuzionate, care au ţinut să vorbească, în primul rând, Ardealului pentru a-i arăta caracterul şi înţelesul acţiunei ce va fi dusă de aci înainte sub firma nouă a partidelor fuzionate. Caracterul acestei acţiuni a fost precizat prin cuvântările rostite, care — după cum era şi de aşteptat — au dovedit că schimbarea firmei n’a schimbat nimic din mentalitatea şi din procedeele celor două grupări care au reprezentat până acum în viaţa politică a ţării politica negaţiunei, a vrajbei şi a disoluţiunei sociale. Deşi împrejurările politice actuale şi problemele ce preocupă astăzi ţara, ar trebui să impună tuturor oamenilor şi grupărilor politice un simţ al răspunderei şi o grije faţă de interesele superioare ale statului, mai puternice decât oricând, conducătorii noului partid fuzionat au dovedit că nici o consideraţiune de ordin general şi nici una din problemele vitale ce stăpânesc astăzi orice conştiinţă românească, nu contează în calculele şi atitudinile acestui partid. La Braşov s’a reeditat sub o formă mai brutală şi mai violentă decât altădată, aceiaş politică nenorocită a urei şi a slăbirei simţimântului de solidaritate care, astăzi mai mult decât oricând, este pârghia de susţinere a statului şi a marilor interese naţionale. Căci ce ecou poate stârni în conştiinţa publică a Ardealului cu viaţe nesocotite ca acele rostite de umul din vice-preşedinţii partidului naţional-ţărănist, care a crezut că, în împrejurări ca acele de astăzi, perspectiva ce trebue deschisă poporului român e acea de a rezista „pe poziţie în faţa... baionetelor“ şi de a face „sacrificiul de sânge“ pentru obţinerea libertăţei ! Ce interese se apără şi ce cauze se slujesc cu asemenea ameninţări ? Oricare, în afară de interesele ţării şi de cauza poporului român, care astăzi are atâta nevoe de linişte şi de o superioară înţelegere a problemelor mari ce-i condiţionează siguranţa şi desvoltarea lui viitoare. In faţa unor manifestaţiuni ca acea a partidului naţional-ţărănesc de la Braşov, opinia publică ,va trebui să facă, în mod firesc, comparaţia între aceste manifestaţiuni ale urei şi ale violenţelor inutile şi politica pe care înţelege să o propăvăduiască partidul naţional-liberal în Ardeal. Acum câtva timp a avut loc tot la Braşov, o manifestaţie politică a partidului naţional-liberal din Braşov la care mai presus de orice preocupări de partid şi de lupte pătimaşe,, fruntaşii par- tidului naţional-liberal au dus în Ardeal cuvântul de înfrăţire şi de solidaritate naţională au dus îndemnul cinstit şi stăruitor pentru o muncă de luminare, de ridicare şi de întărire a conştiinţei cetăţeneşti în vederea operei mari de consolidare naţională ce trebue să o înfăptuim. Dar chiar în Duminica aceasta, când la întrunirea partidului naţional-ţărănist se vorbea de „poziţii“, „baionete“ şi „sacrificii de sânge“, tot în Braşov, la cercul de studii al partidului naţionalliberal, d. Vintilă Brătianu îşi ţinea conferinţa în care vorbea despre învăţămintele ce decurg pentru viitor din înfăptuirea României Mari. Evocând faptele unui trecut canonit de lupte şi de grele împilări, arătând cum s’a pregătit şi s’a înfăptuit întregirea naţională, d. Vintilă Brătianu a lămurit condiţiile necesare în care putem prezăşui viitorul neamului românesc, prin asigurarea unei perioade liniştite de muncă continuă, prin asigurarea ordinei legale, printr-o colaborare frăţească a tuturor energiilor, prin încurajarea iniţiativelor naţionale, prin cultură şi prin înfrăţirea, armonia şi solidaritatea de sus până jos. Acesta este cuvântul pe care conducătorii partidului naţionalliberal îl duc în Ardeal. Sunt două politici pe care opinia publică le va cântări şi aprecia după valoarea morală ce o reprezintă, după preocupările din care pornesc şi după roadele ce le pot da pentru opera de consolidare a statului şi de chezăşuirea viitorului României întregite. Acţiunii nesocotite DOUA POLITICI Germania pare a avea două politici : pe de o parte respectarea tratatelor şi realizarea acordului franco-german cu preţul unor concesiuni reciproce; pe de alta, revizuirea textului tratatelor şi prepararea revanşei prin sforţări pline de răbdare. Una din aceste politici, constată „Le Temps”, este oficială, cealaltă e oficioasă. Prima este cea din Wilhelmstrasse, a doua este aceea a Reichswerului. Dar nu există oare între cele două politici o legătură secretă ? se întreabă ziarul francez. Politica de pace să fie oare un paravan temporar şi politica de revanşă o realitate durabilă ? Iată o rază de lumină. O întrunire secretă Acum câtva timp, scrie marele ziar francez, s’au întrunit la Strassburg în mod secret, fondatorii noului ziar cotidian scris în limba germană, cu tendinţe comuniste. Imobilul, tipografia şi ziarul, va costa milioane. In cursul acestei întruniri, un german a dat directive. El a arătat cum campaniile autonomiste intră în cadrul general al politicei oficiale, — cea dela Thoiry, — şi servesc şi obiectivele secrete ale politicei oficioase, aceea a Reichswerului. Aceste declaratiuni au fost culese şi ziarul francez le comentează în amănunt. Un program Misionarul de dincolo de Rhin începe prin a spulberea unele iluziuni. Recursul imediat la Societatea Naţiunilor, zice el, este o utopie primejdioasă. Secretariatul de la Geneva ar respinge cererea autonomiştilor pur şi simplu, declarând că chestiunea Alsaciei şi Lorenei este definitiv tranşată de tratatele de la Versailles şi Locarno. Această poartă de salvare nu se va deschide decât într’un singur caz: „Dacă Franţa ar introduce in Alsacia-Lorena legislatiunea asupra separaţiunei bisericei de Stat şi majoritatea poporului s’ar opune şi s’ar adresa spontan Societăţei Naţiunilor. Dar speranţa aceasta rămâne îndepărtată şi soluţiunea preconizată nesigură. Pentru a-ş i coordona sforţările şi pentru a disciplina acţiunea lor, autonomiştii trebue să cunoască obiectele şi să înţeleagă manopera-Iată câteva extrase din cuvântarea trimisului de peste Rhin la Strasburg, aşa cum o publică „Le Temps“, la minorităţilor noastre în corpul Statelor limitrofe. Documentul este lung şi se sfârşeşte de speranţa unui nou război între Franţa şi Germania. Cu cât pacifismul socialist va lua o desvoltare mai mare, — închee trimisul Germaniei, — cu atât războiul cel nou va fi mai apropiat. Acest document proiectează o In mină nouă, zice „Le Temps“. Mai întâi asupra primejdiei pentru Franţa de a slăbi garanţiile de siguranţă ale graniţei occidentale; cu cât ea le va slăbi, cu atât va reduce şansele unei consolidări europene. Numai o lungă experienţă de colaborare economică va putea demonstra guvernului francez posibilităţile unui acord politic şi valoarea înţelegerei germane; guvernului german falimentul politicei de duplicitate şi avantagiile spiritului nou. Ksnopeijteaidonomisle Se mai dovedeşte caracterul antinaţional al manoperilor autonomiste din Alsacia-Lorena. Nici o iluzie nu e îngăduită în această privinţă, zice ziarul francez. Scandaloasa coaliţie a trupelor comuniste şi a câţiva clericali, catolici sau protestanţi, este o manoperă germană. Autonomiştii nu sunt decât pregătitorii invaziei viitoare germane. Documentul mai pune în evidenţă pericolul internaţional al unei victorii socialiste. De aceea ziarul francez arată cât de primejdioasă ar fi căderea guvernului Poincaré și constituirea unui nou cartel al stângei. Contra prcii Politica pannermaniatam ALSACIA-LORENA — Documentele publicate de presa franceză aruncă o lumină deosebită asupra uneltirilor pangermaniste în provincia franceză . PoStdea de revanşă In ITALIA DEMISIA guvernatorului Romei .Monarhistul german doreşte o revanşă foarte apropiată, pe când republicanul german o vrea preparată îndelung şi cu cea mai mare grije. Iată marea diferenţă între partida „Germanul monarhist aspiră să recucerească teritoriile desanexate în viitorul cel mai apropiat, fără chiar să-şi pună întrebarea dacă vom fi destul de tari pentru a deslănţui un nou războiu şi a fi victorioşi. El uită că Germania de azi e absolut incapabilă de a deslănţui un războiu mondial. „Trebuie, dimpotrivă, să adormim lumea printr’o armonie pacifică, spre a face să dispară la vecinii noştri cea mai mică bănuială că noi am urmări o politică de revanşă, înapoia acestei măşti pacifice trebue să manevrăm. Politica noastră externă se reazimă pe o pace In Italia se comentează mult demisiunea senatorului Cremonesi din funcţiunea de guvernator al oraşului Roma, demisiune care a fost acceptată de d. Mussolini. Se ştie că odată cu d. Cremonesi au mai demisionat şi cei doi vice___________ _______ _ , guvernatori ai oraşului cum şi vreo aparenţă şi, în primul loc, pe for 110 consilieri municipali. SENATORUL CREMONESI ECOURI Celebrul inventator Marconi, senator în parlamentul italian, a cerut Papei anularea căsătoriei sale religioase. De tribunal divorţul a fost pronunţat încă din 1924. De săptămâna trecută Londra a fost Învăluită de o ceaţă excepţional de deasă. Circulaţia in multe părţi a fost aproape întreruptă. Şi în nordul Angliei domneşte o ceaţă cum na mai fost de 25 ani. Se pare cât avântul, pe care l-a luat în zilele noastre Alaska şi care este desigur meritul rasei, albe, va avea urmări tragice pentru băştinaşii de rasa roşie a căror viaţă liberă din ce în ce mai ameninţată. Se ştie că aceştia trăiau în primul rând din pescuit şi vânat. Astăzi însă când pe malurile mării s’au ridicat pescării colosale şi când la gurile fluviilor guvernul a înfiinţat mari crescătorii de peşte, Pieilor Roşii nu Ie rămânea altceva de făcut decât, să intre pentru o sumă derizorie în slujba marilor Întreprinderi. Natural că o astfel de viaţă nu prieşte triburilor băştinaşe şi acesta este cauza pieirii lor încete. De aceia şefii Pieilor Roşii din Alaska au început să ceară guvernului federal drepturi şi despăgubiri asemănătoare acelora de care beneficiază Pieile Roşii din Statele Unite.Până acum, guvernul american n’a luat nici o măsură, care să-i apere împotriva rapacităţii Întreprinzătorilor. O altă primejdie pentru existenţa Pieilor Roşii o constitue diferitele boli aduse de Albi, cari au produs adevărate ravagii în rândurile lor. ■ ■■■ ■■ —" ■ —■ POLITICA de duplicitate Sunt mulţi acei cari, ascultând tie d. Goga, când înfiera de la tribuna Camerei, politica de provocare a conducătorilor, minoritari din Bucovina, aveau convingerea că d-sa este un sincer apărător al intereselor naţionale. Se putea aduce chiar d-lui Goga acuzatiunea că, furat de un puternic sentiment national, înclina să uite îndatoririle d-sale de ministru de interne si în special pe aceia de-a păstra ordinea Cateva tulburări întâmplate în zilele din urmă, în cari autoritatea n'a dat dovadă de prea mult zelog justifica aceste învinuiri. Din nenorocire dacă i se poate adduce d-lui Goga acuzaţia că e un slab ministru de interne nu are cel puţin scuza unui nationalism, fie si exagerat. In ziua in care, de la tribuna Camerei vorbea de „continuarea spiritului din tranşee”, d-sa prezida la Capsa un banchet la care luau parte: episcopul conte Mayl&th, cunoscutul iredentist marghiar. Elmer Gyárfás, autorul mai multor proteste la Liga Naţiunilor: d. Sándor Jöset agitatori maghiar cunoscut apoi deputaţii Valer si Loar• Ziarele ungureşti afirmă că in acest banchet, d. Goga, foarte bine dispus, a promis înfăptuirea tuturor năzuinţelor minoritare. D-sa a arătat cea mai mare atentie pentru ultimul memoriu maghiar si nimic din cel cerute, nu i s’a părut incompatibil cu demnitatea si interesele nationale. Suntem deci în fata a două politici: una la Cameră si alta la Capşa. Suntem în faţa unei duplicităţi, care nu dovedeşte decât un lucru: că autorul pactului de la Ciucea nu este nici un naţionalist convins, nici un bun ministru de interne. Căile de comunicaţii Problema reorganizării căilor ferate române Necesitatea continuităţii lucrărilor stabilite pentru munca funcţionare a căilor ferate D. prof. dr. Victor Slăvescu, într’un documentat articol, publicat în revista „Analele economice şi statistice“ tratează chestiunea organizării căilor ferate române făcând un istoric al regimului de exploatare şi organizare, regim care a durat un sfert de veac, adică dela 1901, când întreaga administraţie a drumurilor de fier trece ca un organ al ministerului de lucrări publice, şi până la 1925, când s’a votat legea autonomiei C. F. R. In conformitate cu spiritul vremii şi în legătură cu propăşirea generală economică a ţării, noua lege de organizare este chemată a aşeza această primă administraţie industrială a statului, pe noui baze comerciale. "Incinte de organizare După întregirea patrimoniului naţional Pe măsură ce teritoriile alipite au intrat în stăpânirea statului român, administraţia şi exploatarea acestor drumuri de fier a fost preluată de stat In felul acesta, de la început am adoptat politica unei administraţii unitare a nouilor reţele, până când mijloacele financiare ale statului să permită unificarea reţelei printr’o adevărată răscumpărare. In Martie 1926 s’au şi putut răscumpăra definitiv 1.486 km, aparţinând la 17 societăţi diferite din Ardeal şi Banat, şi tratativele cu celelalte companii sunt în curs, deşi nu lipsesc greutăţile din cauza pretenţiunilor exorbitante ale societăţilor proprietare. Prin urmare, şi în noua situaţie a ţării noastre se urmăreşte aceeaşi politică de stat în materie de căi ferate, atât de indispensabilă consolidării noului stat şi mai ales propăşirii economice generale. După ce d. Slăvescu desprinde fiecare capitol în parte din noua lege de organizare şi arată posibilităţile practice de aplicare relevă o inovaţie în dispoziţiile articolului 65 din lege privitor la inventarul general al averii C. F. R. In această privinţă d. Slăvescu afirmă că averea C. F. R. este alcătuită dintr’o serie întreagă de bunuri de o valoare variabilă şi în acelaş timp foarte diferită. De aceea crede că, contopirea lor într’o singură valoare comună ar fi o greşală şi ar duce la o evaluare ireală, căci unele din aceste bunuri au o valoare de durată mai mare Stabilirea unui inventar cât mai exact, cât mai sincer, cât mai ştiinţific calculat, al averii căilor noastre ferate, va da prilejul a se cunoaşte odată situaţiunea adevărată a principalului nostru mijloc de transport şi a se aprecia cum se cuvine valoarea randamentului său comercial şi financiar. Plecând de la date sigure, exploatarea va putea fi judecată atunci în cunoştinţă de cauză şi ca atare se va putea înţelege până la ce punct, aşezarea Administraţiei C. F. R. pe baze comerciale, dă sau nu rezultate. Fără inventar de bunuri, fără cunoaşterea capitalului realmente în fiinţă şi supus exploatării, prin bunurile ce reprezintă, nu se va putea aprecia randamentul real al drumurilor de fier. Principiul exploatării comerciale De aceea, punctul central al nouii legi de organizare a C. F. R. noi îl vedem în fixarea obligaţiunii de a se face această catagrafiere a averii acestei imense industrii de stat, căreia urmează a i se aplica exploatarea comercială. Când se pleacă de la un lucru precis şi se cunoaşte sau se prevede unde trebue ajuns, desigur că şi metodele de ales vor fi corespunzătoare şi ca atare şi rezultatele vor fi aşteptate şi dorite, bineînţeles în timpul necesar. Ca şi d. Slăvescu constatam şi noi că deşi noua lege de organizare este intrată în vigoare de foarte scurtă vreme, totuşi interese de partid fac ca guvernul şi în special ministrul interesat, să se gândească la modificarea punctelor esenţiale din lege înainte de a constata în mod obiectiv defectuozitatea legii. Fără îndoială că această lipsă de stabilitate şi continuitate în exploatarea căilor noastre ferate va dăuna bunul ei mers şi va îngreuia desvoltarea acestei importante administraţiuni da stat. G. Examinând principiile generale I *ar a^e^e ma* mică. de organizare ale acestei institution^ așa cum ele sunt formulate în legiuirea din 1925, d. Sîăvescu caută să stabilească dacă prin ele se introduce o atmosferă nouă şi o altă metodă de lucru, în această administraţie unde biroacratismul a întârziat desvoltarea ei. Astfel d-sa constată că, deşi statul român a urmat o politică consecventă în ceea ce priveşte construirea, organizarea şi exploatarea căilor ferate, păstrând regimul de stat, care e considerat chiar şi în streinătate ca un adevărat model de bună administraţie şi economie în exploatare, totuşi războiul a dat o grea lovitură C. F. R. Prin sporirea teritoriului reţeaua noastră de drumuri de fer a crescut de la circa 4000 klm. la 12.000 klm. In locul unui regim unitar de stat ca acela ce posedam în vechiul regat, ne-am găsit atunci în faţa unui regim mixt cu reţele de stat alături de reţele particulare concesionate diverselor societăţi capitaliste. Numărul acestor societăţi se urca la 47 cu un capital de 500 mii. coroane aur, deţinând o reţea de 4156 klm. repartizată astfel: Ardealul şi Banatul 3291 klm., Bucovina 575 klm. şi Basarabia 290 klm. Continuare în pag. 2 a Un domn necunoscut şi cu barbă intră — neaşteptat — în sala de clasă a şcoalei din Vatra- Caldă. Şcolarii, din care cei mai mulţi erau călări pe bănci, încremeniră de surprindere când s’au pomenit cu un străin pe care nu-l mai văzuseră niciodată în satul lor. Musafirul întrebă răstit: — Da domnul învăţător, unde-i? — N’a venit azi — îndrăzni să-l lămurească un şcolar mai desgheţat. Mai îndulcindu-şi glasul, revizorul cercetă: — Şi se întâmplă ca şi altă dată să nu vie la şcoală? Copiii, care mai prinseseră glas, strigară aproape laolaltă: — De multe ori, nu vine domnu la şcoală... Şi chiar când vine, apoi stă puţin şi pleacă... Fără să mai aştepte alte informaţii, domnul cel străin începu să se învârtească — nerăbdător pe dinaintea băncilor, mormăind cuvinte neînţelese de copii. Deodată se opri şi purtându-şi ochii peste bănci, strigă poruncitor. — Să se ducă cineva să-l caute pe domnul învăţător. Zece din cei mai ageri se şi repeziră ca să-i îndeplinească porunca. In aşteptare, revizorul îşi scoase un pieptene din servietă şi începu să-şi netezească — gânditor — barba. Nu-şi isprăvise bine treaba asta, şi iată că veni şi domnul învăţător. Intră aprins la faţă şi nu-şi putu ascunde îngrijorarea de care era cuprins. — Bine, domnule învăţător, îl întâmpină, necăjit revizorul. Cum n’o să dăinuiască întunerecul la sate!.... Asta-i şcoală sau balamuc?. — E şcoală domnule revizor!... Da iertaţi şi dumneavoastră!.... M'am repezit până la primărie... Ştiţi tot în chestia propagandei noastre.... Erau adunaţi acolo oamenii din cătuna Runcu... Şi am mers să le dau lămuriri cum trebue să voteze. Revizorul se mai potoli. _— Ştii că eu, ca conservator, simpatizez cu mişcarea ţărănistă— Dar asta nu-i o scuză pentru dumneata... Pentru politică nu trebue să neglijăm şcoala... Propaganda nu se face în timpul de clasă. — O fac şi eu când se iveşte prilejul.... Eu profit. Trebue să-i iniţiez şi pe cei din Runcu cum trebuie să voteze.... Ş’apoi propaganda o fac numai în timpul campaniei... După alegeri, sunt trup şi suflet pentru şcoală... Revizorul, încredinţat de dreptatea sub-alternului, îşi aduse aminte că nici nu-i întinsese mâna. Dupâ ce îşi repară greşeala, răsuflă din greu ca şi când s’ar fi înăbuşit: — Să ieşim d’aci!.. Mă sufoc!.. Nu-i un pic de aier aci... Ai ce putoare!.. De ce nu mai deschizi fereastra? Doar e încă vară!.. Mă mir cum de poţi trăi în atmosfera asta! — M’am deprins... — Bine, te-ai deprins... dar nu-iigienic de loc... Să ieşim afară, numaidecât!.. In drum, se întâlniră cu notarul din Vatra-Caldă. Revizorul îl întrebă dacă oamenii din Runcu mai erau la primărie. Notarul se uită mirat: — Ce să caute Runcărenii azi la Primărie... Toți oamenii sunt la câmp. Revizorul se întoarse brusc spre învățător: — Auzi?... Oamenii din Runcu sunt la câmp!... — Apoi de unde să ştie domnul învățător — interveni notarul. Că dumnealui doar vine dela vie... — Ah... Vasăzică aşa. Veneai de la vie... Nici n’ai fost la primărie! — şueră revizorul printre dinţi. Dar se stăpâni faţă de notar. Funcţionarul administrativ, dându-şi seama că clămpănise prea mult, vru s’o mai dreagă, dar revizorul îl întrerupse: — Te rog vestește-1 pe preot că mă are, pe ziua de azi, în gazdă... Când notarul se depărtă, revizorul izbucni: — îndrăzneala dumitale, domnule învățător, a întrecut orice margine!... Va să zică, dumneata neglijezi şcoala ca să-ţi vezi de vie!.. Şi încă mă mai minteşti că o neglijezi pentru propaganda ţărănistă!... Am să-ţi fac raport. Ori cu dăscălia, ori cu podgoria! Cum, cum, spune cum, să nu rămână satele în întunerec? Eu cred că elevii dumitale nici nu ştiu să citească... Las’că, mâine, mă interesez de gradul de cultură a elevilor din comuna Vatra- Caldă... învăţătorul care asculta dojana asta, cu privirea aşternută în lungul drumului deodată exclamă, fără să-şi ascundă mulţumirea : — Văd că se întoarce notarul. Se vede că a aflat, în drum, că preotul e plecat din comună, învăţătorul ghicise: — Sfinţia Sa — raportă notarul — e dus la oraş... De patru zile e plecat din comună... Zâmbind cu şiretenie, învăţătorul se arătă îndatorat: — Ştiu eu o gazdă perfectă pentru dumneavoastră, domnule revizor.... — N’am nevoie... Dar învăţătorul stărui: — La sora mea, domnule revizor... Ea e nevasta perceptorului Tănăsescu... La el e mai mult loc decât la preot... ...Sora mea e femeie liniștită... N’are copii. Ș’apoi Tănăsescu e dus cu vărsarea.... Revizorul parcă se mai înblânzi: — Cum să deranjăm pe doamna Tănăsescu? — Nici un deranj, domnule revizor... Sora mea a fost crescută la oraș... Ar fi încântată să vă poată servi. Ce să facă, la urma urmelor? Revizorul se lăsă înduplecat. Nevasta percetporului era tânără de tot și albă ca făina de cozonaci. Părul bogat și negru se lăsa în coade grele pe spate... Părea o fată, abia scăpată din pension.... . ■! Din felul cum se încrucişă —la recomandare — privirea revizorului cu a doamnei Tănăsescu, învăţătorul a înţeles că superio- Din trecutul lor REPREZENTANŢII ţărănimii de AL. CAZABAN