Viitorul, ianuarie 1927 (Anul 20, nr. 5655-5677)

1927-01-15 / nr. 5665

Anul al două'Zecelea No. 5665 2LEI EZ.in TARA 4Lileg.fr strein Dtr le ABONAMENTE Iti TARA un an----------— 700 ei Şase luni — — — 3E0 » Trei luni------— 210 » (n strein®tete Un an— *— — — 1400 lei Şase luni— — — 700 » T rei luni------— 400 » 6 PAGINI Sâmbătă 15 Ianuarie 1927 REDACŢIA ADMINISTRAŢIA bucureşt­i sm EDO­ARD QU­NET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoane.)­: Direcţia 51*î3: Redacţia s) Administraţia 19/23 fi S/ll ANUNCIItRI COMERCIALE Se primesc direct­ia Administratia ziarului Mr Academie 17 si la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug2LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in stream­inte O primejdioasă greşală LEGEA CAILOR FERATE mers al acestei administraţii, şi deci al economiei naţionale de tot felul. Se dă un brevet de incapacitate nemeritat corpului technic ro­mânesc. Să distruge în sfârşit putinţa că­ilor ferate de a-şi alimente prin mijloace proprii nevoile lor pen­tru complectarea reţelei României Mari, căci cu noua administraţie supusă tuturor fluctuaţiunilor po­litice, centrele financiare streine, nu vor avea încredere să le dea credit pe solvabilitatea lor proprie. In scurt, când se cerea conti­nuitate, să distruge aceia ce a e­­xistat, când se cerea asigurarea In timpurile liniştite, de trai normal, greşelile guvernelor pot avea urmări grele pentru tara, in cele de mari si hotărâtoare prefa­ceri si în chestii cum sunt acelea care pot Interesa o ramură prin­cipală de activitate de stat, ele pot avea urmări dezastroase. Ceea ce se incearcă în momentul aceste prin modificarea organizărei căi­lor ferate, este după părerea noas­tră una din încercările cele non dăunătoare ce se vor face tarei. Ca adversari politici ar trebui să aşteptăm în linişte roadele unei atari politici nenorocite în mrejile țârei , orice guvern de­sigur se va b­icurea, ca partid politic, însă Coa­ce fac toate silitele, ia "pentru" în întâia oară caracterul unui servi­ciu oarecare administrativ, condus exclusiv de un organ politic, sub­secretarul politic care înlocuește Directorul general de până acum, schimbător cu toate guvernele şi sub influenţa politicei de partid. Căile ferate redevin sub această, formă ceea ce erau acum 30—40 de ani, nu această ad­na­ini­straţiune, dar unele adminis­traţii centrale — cele mai rele — ale Vechiului Decât Să rupe cu o experienţă rodnică de 40 de ani, pentru o încercare porutită din consideraţi­uni lătural­nice şi prin care se distruge nu nu ştient de datoria noastră, după ce , mai autonomia C. F. R. pe care am­ căutat fără rezultat cu prilejul­­ toată opinia publică o cerea, dar discuţiei la Senat şi la Cameră să f de sigur care va stânjeni bănuţ atragem atenţiia celor răspunzători asupra greşelei ce se face, suntem datori să ducem azi înaintea opini­ei publice judecata acestei chesti­uni, care prin­ importanţa ei­ apar­ţine acestei opinii, să-i ia apărarea. Instrumentul de căpetenie pentru repunerea în funcţionar normală a economiei naţionale, este­­fără nici o contestaţie mijloacele de transport de care dispune o ţară. Am făcut experienţa, dureroasă în cei din urmă opt ani, precum au făcut-o toate ţările ce au suferit distrugerea sau slăbirea acţiunei a­­cestor mijloace. Ori ce s’ar face pentru reluarea producţiei agrico­le şi industriale, pentru înlesnirea comerţului, dacă nu există pu­­tinţa de a transporta produsele dobândite, sau de a alimente cu materiile necesare această pro­ducţie, nu poate folosi­ roa­dele muncei făcute. Şi când nu se dobândesc aceste roade nu poa­te fi propăşire economică nici pen­tru iniţiativa privată; şi deci, nici pentru stat nu poate fi propăşire financiară şi economică. Iată de ce ca fost ministru al finanţelor, ori car­ au fost greutăţile prin care trecem, am crezut că nu se poate începe consolidarea financi­ară, dacă nu vom da prima noastră grîre repunerei în funcţiune mai normale a căilor ferate. Faptul ca am putut echilibra bugetul, că a­­gricultura poate lucra și vinde pro­dusele ei, că industria a putut să­­și reia activitatea, că avem un bud­get echilibrat de 5 ani, că am putut consolida datoria noastră flotantă şi am ajuns la o balanţă favora­bilă a comerţului nostru exterior, se datoreşte în primul rând puţin­­tei circulaţii caile ferate a pro­ducţiei naţionale. Nu susţinem şi a­ am susţinut nici o dată, că nu mai sunt încă multe de făcut pentru a­ adapta aceste mijloace condiţiilor atât de schimbate ale României întregite, dar nimeni nu mai poate contesta faţă de rezultatele ob­ţinute, că ele au azi cel puţin iebitul ce aveau înainte de război. Cum s’a ajuns acolo ! Prin acor­darea din disponibilităţile ce aveam­­ sumelor absolut indispensabile pentru refacere, prin grija conti­nuă a interesului mare obştesc ea era în joc, în afară de ori­ce preo­cupare secundară politică sau de partid. Nu aveam în această privinţă de­cât să ne conducem de două­­ pil­de: Aceia pe care o avem înaintea noastră prin cei 40 de ani de func­ţi­onare a­ căilor ferate române de la răscumpărarea lor de la streini în Vechiul Regat; şi, calea ur­mată de toate statele Euro­pei după război, care păstrând în mâinile lor acest mare instru­ment al economiei naţionale, au în­ţeles că trebue prin­ caracterul co­mercial ce are să i se­ asigure elas­ticitatea necesară printr’o ^organi­zaţi© cât mai autonomă, cât mai neatinsă de influentele politice, flare mai cu seamă în timpurile din urmă puteau stânjeni bunul mers a unei atari instituţii. . Graţie autonomiei de fapt a Căi­lor ferate Române din trecut, care le punea la adăpostul fluctuaţiuni­­lor şi înrâlnirei politice şi graţie putinţei ce să dăduse corpului teh­nic român să lucreze în linişte şi continuitate, această administraţie ajunsese să dea Vechiului Regat nu numai pe una din cele mai bun© am sale, dar care era recunoscută şi în streinătate ca atare înitre căile ferate conduse de stat. Toate aceste învăţăminte azi sunt înlăturate, şi, după cum am avut prilejul să o arăt in Cameră când s’a discutat înfiinţarea unui subse­cretariat de stat la Căile ferate, ca premergătoare modificărei legei de organizare, pent­ru preocupări se­cundare de partid rău înterese şi de­ persoane, introducându-se poli­tica în această administraţie, în loc de a întări ce se găseşte, se strică ce s’a făcut şi dobândit până azi. Chestia este prea importanta pen­tru a putea să arătăm într’un sin­gur articol, toate laturile ei- Ne vom mulțumi să rezumăm care pot fi consecinţele celor două proiete de legi, cel votat de Cameră şi Se­nat ce reamintim mai sus şi proiectul de modificare a legei de organizare trecut în grabă prin Senat, ca­­r era act ce nu poate susţine discuţia. Să pune continuitatea în aplica­rea unei măsuri ca aceia a organi­zărei, abia aplicată în timp de nu în loc de a se aştepta roadele ei, se pune intr’o nesiguranţă con-ja piesei lui Gogol „Revizorul tinuă tocmai o instituţie care are " nevoie şi de timp pentru a se întări­ O nevoie de stat și care de peste 40 de ani a fost de altfel considerată de toate partidele politice, scoţând acest instrument din luptele poli­tice, să transformă pentru întâia dată ca o chestie de interes secun­dar politic de partid. Prin noua organizare administra­neia căilor ferate in opunere cu ceea gîm de administraţie politică şi personală care n’a fost nici­odată la direcţia CFR. In momentul când pe chestiile mari — şi acea a transportului este una din cele mai mari — trebue în­voirea tuturor pentru continuitate, să ia o măsură care nu numiai nu o asigură, dar care este chemată să facă să depindă în viitor această administraţie de fluctuaţiile poli­tice. Nici un partid conştient de nevoile mari ale ţarei, nu va pu­tea păstra un atare regim, chemat să stânjenească propăşirea de tot­­felul a ţării. Am încercat şi încercăm în Par­­lament să atragem atenţia guver­nului asupra greşelei ce face, în­cercăm de rândul­ acesta să atragem pe aceia a opiniei publice ca să cau­te şi ea să trezească pe cei răs­punzători la datoria lor; cerem diferitelor ramuri interesate, agri­cultura, industria şi comerţul să cerceteze noul regim ce vrea să se introducă şi să îşi dea seama de e­­fectele ce el va avea asupra pu­tinţei lor de a face o muncă rodni­că. Cerem în­deosebi corpului tec­­nic românesc, care are şi dreptul în baza serviciilor reale aduse ţa­rei prin buna conducere în trecut a căilor ferate, să cerceteze în mod obiectiv îndruma­rea nouă ce vrea să se dea, reamintindu-şi cauzele de înflorire în trecutul acestei ad­­mn­nistraţii-Dacă mâine vor avea şi unii şi unei atari administraţii contra pe­ alţii cu ţara împreună­ să îndure liticei de partid ea este pusă sub directa influenţă a ei,, când se cra­­rea sporirea activitătei si a credi­tului instituţiei prin autonomie, un pas înainte făcut în această di­recţie este înlăturat printr’un re­urmările grele ce prevedem ne-am făcut datoria să-i prevenim. VITI­A I. BRAIEANU 14 Ianuarie 1927. In „New York Herald Tribune", s-a publicat de curând, un articol insis­­tându-se asupra rolului jucat de An­glia la începutul faimosului tratat sem­nat de Albania, şi de Italia la Tirane. Inofensiv în aparenţă, spune „Tri­bune”, acest tratat este capabil a răs­turna cu desăvârşire echilibrul puteri­lor din Europa. Importanța strategi­că a Albaniei se poate vedea bine dintr’o singură privire pe hartă. Ma­rea Adriatică are forma unei sticle cu gura în jos, Albania formând o latură a gâtului sticlei pe când „călcâiul ciz­mei“ italiene formează cealaltă latură. In felul acesta in viitor, pacea sau războiul din Balcani ar depinde uşor de tratatul de prietenie Albano-Ita­­lian. Ce ştiu cercuri!© diplo­­matice Articolul continuă: Acest pact nu s’ar fi încheiat fără ajutorul şi intervenţia guvernului en­glez şi mai ales a d-lui Austen Cham­berlain. In cercurile diplomatice este bine ştiut că tratatul de la Tirana a fost subiectul unei discuţii între d. Musso­lini şi Sir Austen Chamberlain. După înţelegerea dintre Rusia şi Turcia Este adevărat că ministerul de exter­ne englez şi-a schimbat opinia imediat după apropierea ruso-turcă, care a fost privită la I­ondra c­a o primejdie pentru destinele Imperiului Britanic. Noua orientare se mai poate privi şi ca o urmare a întrevederei de la Tho­­iry. Pentru a-şi apăra drumul ei înspre India şi pentru a contrabalansa efec­tul apropierei intre Franţa şi Germa­nia, a devenit oare indispensabilă An­gliei căutarea unei alianţe cu Italia ? Baronul Pompeo Aloisi, ministrul Italiei în Albania, s’a văzut cu Ach­med Zogu şi i-a propus un mic târg. Era vorba ca şeful guvernului albanez să-şi aplice semnătura pe o convenţie in virtutea căreia îşi lua însărcinarea să admită hotărârea Conferinţei Amba­sadorilor prin care Italia era autori­zată să apere interesele Albaniei chiar cu forţa armată. In schimbul acestei acţiuni obligatorii, diplomatul italian a „rugat” pe Achmed Zogu să primea­scă 3000 de puşti şi alte echipamente militare pe lângă un dar personal de 15 milioane lirette. In căzul unui refuz In acelaş timp, printr’o metodă foa­rte practică, Baronul Aloisi a comu­nicat d-lui Zogu cum­ ar fi consecinţele unui refuz. Cu toată această intervenţie bru­tală, Baronul Aloisi a suferit o în­frângere, de­oarece Achmed Zogu a ezitat, a cerut timp și a căutat sfatul d-lui William O’Reilly, ministrul en­glez la Tirana. Acestea s’au petrecut la 14 Iunie. Avixul gtover* u'wi din Londrra rrr.T.,L?nr)iCTPYi Prin August însă Sir Austen Cham­berlain și-a schimbat vederile, pentru că a rechemat pe d. William O’Reilly precum şi pe însărcinatul de afaceri englez d. Robert Forr, care trece drept unul din cei mai buni specialişti în afa­ceri balcanice. Succesorul d-lui O’Relly şi-a început activitatea informând pe Achmed Zo­gu că Anglia va fi foarte bucuroasă să vadă Albania, ajungând la un a­­ranjament prietenesc în privinţa neîn­ţelegerilor ei cu Italia. Dar chiar mai înainte de acestea, Baronul Aloisi a spus prietenilor săi că „Signor Mussolini , a ajuns la o în­ţelegere cu Sir Chamberlain“. In BALCANI ANGLIA si TRATATUL IT­ALO-ALBANEZ Comentariile unui mare cotidian din New­ York Cronica teatrală de PAUL I. PROBAM BOLȘEVISMUL în TEATRU — Cum se joacă și ce se reprezintă la Teatrul de Stat de la Moscova — Corespondentul marelui ziar resc nimic altceva decât întinde­­german „Berliner Tageblatt” la rea principiilor și cuceririlor din Moscova, d. Paul Schaffer, pu- (Octombrie ]a viaţa intimă, sovie­­tlică în numărul de la 31 Decem­- ■ tizarea sufletelor, sovietizarea i­­brie, un extrem de interesant al­ j­nimilor, sovietizarea gândului, tirol asupra unei reprezentaţi­uni! Meyerhold prezintă publicului la’pe „Revizorul“, de Gogol, după Teatrul Oficial al Statului din­­ concepţia bolşevică, Moscova. Acest teatru este con- Pe scena Teatrului „Regina. Ma­­dus de regisorul Meyerhold, care J­ria“ s’a jucat „Revizorul” după a şi împrumutat numele său in-1 indicaţiunile autorului. Aşa că stitutiunii de stat. a cetitorii vor pute ei înşi­şi să con-După citirea articolului se ve-J state denaturarea intenţiunilor de cât de greşită este concepţia­­autorului, în favoarea doctrinei bolşevicilor în ceea ce priveşte ar- i bolşevice, la teatrală- De la întronarea le- Mai înainte,, însă, de a vorbi ninismului, bolşevicii nu urmă-­despre piesa însăşi, coresponden­tul face o descriere a punerei în scenă. Scena e împărţită în com­partimente în felii. E adusă din fund, cu toată recuzita, în semi­obscuritate, într’un semicerc for­mat din 14 uşi. Actorii se aşează în cadrul feliilor, reflectoarele se aprind şi reprezentaţia începe. Această scenă în felii — nu se poate găsi un cuvânt mai potri­vit — stă în faţa publicului, la oarecare înălţime, în pantă încli­nată spre sală. Această pantă produce o perspectivă de tablo­uri. Obişnuita vedere a scenei es­te transformată într’o scenă de vederi, lucru care până acum nu s’a crezut posibil. Venind alter­nativ din dreaptă şi din stânga, tăbliile rulează pe şine de oţel, curbe, care se întrunesc pe o şină centrală, ce duce la scenă. Pe tă­blie are loc numai ceea ce este absolut necesar, recuția se vede mai mult unintr-un efect de op­tică. Publicul, însă, nu pare a se fi ocupat prea mult de această nouă metodă de punere în scenă. El s-a ponunţat împotriva lui Meyergold, din cauza cultului pentru Gogol, fiindcă sunt foarte mulţi ruşi cari se mai închină în faţa scrierilor ruseşti din trecut. Teatrul Meyrhold este teatrul comunismului oficial şi Meyer­hold este profetul său. El nu ve­de decât viitorul, neagă arta bur­gheză, pentru că ea aparţine tre­cutului. Din cauza interpretării pe care a dat-o „Revizorului”, el a fost­ numit ucigaşul satirei lui Gogol, de către un poet de partid, om foarte cult. Un alt înverşu­nat critic al Sovietelor de la „Ist­­vesljia“ l-a numit „Gogol hold“, geniul rău al lui Gogol. De fapt, sub regia lui Meyerhold, apar sin­guri noi, şi personagiile vechi sunt defigurate fără nici un scrupul. „Revizorului“ îi dă un compli­ce, servitorul Osip e cu 30 de ani mai tânăr, pentru ca să poată fi chemat la o întâlnire de către ne­vasta primarului: acesta înebu­­neşte, în loc să devie mai pre­văzător, din cauza ruşinei; se ve­de chiar o cămaşă de forţă pe sce­nă, iar ultima scenă, faimoasa scenă a înţepenirii tuturor perso­nagiilor, e reprezintată de adevă­rate păpuşi de ceară, in Rusia săracă, unde un învăţător pri­meşte numai jumătate din leafa colegilor săi din 1914, s’au chel­tuit 75 mii de ruble pentru aceas­tă reprezentaţie. Tendinţa direc­torului de scenă a fost să denatu­reze piesa, vulgarizând-o. E vor­ba de burgezi. Gogol a fost şi el burghez, deci jos cu el. Şi el tre­buie să cadă, fiindcă rămânând ceva bun de la el, ar rămânea ce­va şi la burghezime. Acest teatru serveşte lupta de clasă, sistematic şi cu premedi­tare şi de aceea nu produce decât o caricatură.­De pildă într’o pie­să: „Supune-te Europă” se făgă­­dueşte Europei burgheze toate suferinţele care au fost îndurate până acum numai de Rusia. A­­merica urmăreşte această prăbu­şire şi ceea ce se vede din Araeri­ca­ este doar vulgaritate şi­ josni­cie. Altă piesă: „Urlă China” arată pe Englezi în China, dar nişte en­glezi aşa cum nu s’au mai văzut pe lume. Piesa „Mandatul” face din micul burghez rus, un idiot răufăcător. Acestea sunt reprezentaţiile din anul 1926 la Teatrul de Stat. Din războiul mondial, s’a ob­servat că voinţa de a distruge pe inamic merge împreună cu ten­dinţe de a-l defăima. Tot ce se arată în acest teatru proletaria­tului, porneşte din dorinţa de a distruge prin ponegrirea, degra­darea celuilalt. In teatrul lui Meyerhold, omul nu e nimic decât o păpuşă, dusă de întâmplări. Actorii săi doar fac mişcări cu mâni­le şi picioare­le, nu pun însă inimă; obrazul rămâne ţeapăn şi mecanic. El mai admite ceva spirit, dar suflet nu. La ce rezultate ajunge cu a­­ceastă metodă? Pretutindeni nu­mai caricaturi, cultul grotescu­lui, biciuirea tipurilor deformate până la parodie. Meyerhold şi conducătorii artei bolşevice sunt convinşi că această despărţire complectă de cultura şi spiritul larg al Europei, îi vor duce la o operă mare, aşezată pe această „tabula rasa”. Nouă ani sunt de fapt un timp scurt pentru a crea o tabula rasa fructuoasă. In nici o ţară nu este censura atât de necesară ca în Rusia so­vietică. Acolo nu se pot nici mă­car publica recensii cari s’ar a­­bate de la ideile lui Marx, şi mai puţin o carte care nu este mar­xistă. In caz contrariu i se scrie din oficiu o prefaţă marxistă. Altminteri nu e permisă tipări­rea unei astfel de cărţi. In Rusia Sovietică e foarte pe­riculos să-ţi exprimi ideile per­sonale. In această ţară prognoza artei este foarte serioasă. Tine­reţea este violentă, dar nieăeri nu este atât de violentă, de de­monstrativa şi de negativă în chestiunile intelectuale, ca în a­­ceastă nouă Rusie sovietică, unde numai tehnica teatrală pare a fi dobândit libertate. Un potop de LEGI... Pentru sesiunea viitoare a Cor­purilor Legiuitoare, se pregătește un adevărat potop de proiecte de legi. Fiecare ministru se crede obligat să introducă reforme și să alcătu-­ iască proiecte, cât mai multe­ pro­­iecte- Ba încă cu cât e mai puțin important departamentul pe care-l conduce, cu atât ministrul respec­tiv pregăteşte p­ai multe procete, pentru a-şi dovedi com­petința şi utilitatea. Din nenorocire cele mai multe din aceste procete nu corespund nici unei necesităţi iar toate, — a­­proape fără excepţie, — sunt prea puţin studiate spre a putea fi pre­zentate Parlamentului, în forma ce le-au dat-o miniștri respectivi Grave lacune găsim în proiectul de lege al chiriilor și în acel al reorganizării căilor ferate. Altele încă și mai­­ grave,, găsim în pro­iectul de lege al presei In sfârșit ,11 proiectul zonelor libere în por­turi şi în acel al pescăritului, sunt altele cari ne fac să credem că mi­niştri respectivi socotesc că legile se redactează cu scrisorile de feli­citări cu ocazia­ sărbătorilor. Cauza acestor, lipsuri trebue gă­sită în modul cum au înţeles să le­gifereze colabo­ratorii d-lui gene­ral Averescu. Ln adevăr, ei n’au placat dela un interes general bine stabilit, ci dela interese particu­lare sau de partid. Apoi in alcătui­rea proiectelor, nu s’au preocupat decât de modul în care ar putea garanta aceste interese inavuabile ti în acest scop, s’au înconjurat de sfătuitori urmând aceleași feluri. Odată cu depunerea acestor pro­iecte pe biurourile Corpurilor Le­giuitoare se va vedea nu numai lip­sa de seriozitate a­ acelora care le­­au alcătuit, dar și interesele ce-au prezidat la­ alcătuirea ţign­ei atunci guvernul nu va fi întărit print'- o rodnică activitate legislativă cu compromis de meschine preocu­pări. m -!■— N­­.W Criza de guvern —BMEgM-r­aBiHHBSy IHBV«BwtB3UM din Germania Fruntaşa] social-democraţilor ger­­mani care a avut un rol decisiv in răsturnarea guvernului Marx. Dacă guvernul mare­ coaliţiuni se va constitui, Scheidemann va fi cu siguranţă unul dintre membrii săi *De seamă, SCHEIDEMANN ECOURI A­genţia telegrafică din Atena des­­minte svonurile relative la des­coperirea unei asociaţii monar­histe secrete. L­a Peking, casa mareşalului Chang-So-Lin, şeful nordişti­­lor a fost fortificată şi prevă­zută cu mitraliere şi un tun anti­aerian. P­entru primele 10 luni ale anului 1926, balanţa comercială a I­­taliei, prezintă un excedent de 124 milioane, faţă de primele 10 luni din anul 1925-V­aporul rus „Karl­ Marx” sosit la Livorno are întreg echipa­­giul compus din femei. Ele poartă costum masculin şi nu pot fi deosebite de alţi marinari Co­mandantul a declarat că nu a avut nici­odată un echipagiu mai disci­plinat și mai activ. NOTE Istoria in licee In numărul trecut al ziarului nostru arătam cum intenţiunea, formulată ca „recomandaţiune“ de către Lipsa Naţiu­nilor, in sensul ca învăţământul isto­riei să fie curăţit de orice excitaţie la ură între popoare, este o intenţiune idea­listă frumoasă, dar care vine in conflict cu realitatea. Nu este, de altfel, prima dată când ceiace dorim, este altceva decât ceiace este şi când un abis se ridică intre ceia ce ar trebui să fie şi ceiace a fost. Aci stă toată drama vieţei. Istoria nu poate să fie cu totul lip-­­ sită de această notă de ură, întrucât lupta vieţei este o temelie a societăţi­lor însăşi, iar eroismul a fost totdeauna lăudat ca o virtute, deşi in fapt el este o formă a cruzimei. Dar ceia ce se poate face în învăţă­mântul istoriei este ca în el să intre şi altceva decât numai războaele. Este un fapt cunoscut că autorii căr­ţilor noastre de istorie naţională, ca şi programele şcolare au pus tot accentul pe luptele ce le-am avut în decursul tim­pului, cu duşmanii, fără a se da elevi­lor noţiuni suficiente de viaţă socială şi culturală. Se ştia pe de rost toate luptele, şi se eşea din liceu fără a se cunoaşte cum se imbrăcau, cum trăiau in viaţa soci­ală, ţăranii, boerii, ori lefegii, sau oa­menii de casă şi robii. Nu se cunoştea de asemeni nimic din trecutul artistic şi cultural al ţărei. Se scria o pagină grăbită despre cronicari, despre cutare biserică, deşi ea poate are pentru trecutul nostru tot aceiaş valoare ca şi lupta de la Răsboeni. Dar viaţa însăşi socială a timpului no­stru se resimte de acest trecut econo­mic, de felul raportului dintre marea şi mica proprietate, de felul cum clasa agricolă a muncit şi a produs, precum, viaţa culturală şi artistică de azi apare sub o altă lumină, dacă o comparăm şi o legăm cu trecutul artei noastre, cu activitatea scribilor din Mănăstiri, ori cu producţia individualităţilor mari, cum a fost un Dimitrie Cantemir,, uu un Milescu, un Costin şi alţii. Nu suntem creaţiuni ex nihile, cultura­liceşte şi economiceşte, precum din punc­tul de vedere economic avem o serie de ani şi de decade de ani, in care am muncit ca să trăim şi chiar să expor­tăm intr’o proporţie mică, dar totuşi să exportăm: sare, cai, oi, blănuri, precum am avut o mică industrie, au­riferă. Viaţa neamului românesc nu se re­duce astfel la o neîntreruptă luptă cu sabia şi cu flinta, la permanente băje­nii; am avut printre puţinele zile de soare, şi un avânt spre cultură, pre­cum am avut o organizare elementară a muncei, care a dat o anumită colo­ratură trecutului nostru economic, în industrie şi în comerţ, în agricultură. Dacă se înţelege astfel prin o altă coloratură şi al aspect al istoriei naţio­nale, introducerea vieţei culturale şi e­­conomice d­in învăţământ, atunci nimeni nu poate fi adversarul unei inovaţii care împacă idealismul moral, cu ade­vărul faptelor. PETRONIUS REGIMUL dela Porţile de fier Expunerea delegatului României In conferinţa dela Paris Am arătat că însemnătatea con­ferinţelor dela Roma în care ur­mează să se stabilească regimul definitiv al Porţilor de fier cari, potrivit noului statut dela Paris, urmează să intre in regimul nor­mal al Dunărei dintre Ulm şi Ga­laţi Iată acum şi expunerea pe care delegatul României a făcut in con­ferinţa dela Paris asupra regimu­lui dela Porţile de fier: In scopul de a înlesni pe cât po­sibil lucrările conferinţei spre a ajunge la o soluţiune justă şi e­­chitabilă, conformă cu interesele tuturora şi mai ales ale navigaţi­­unii, delega­ţiunea românească cre­de necesar de a da câteva lămuriri cu privire la regimul Porţilor de Fier, care se pare că prezintă o im­portantă particulară in ochii con­ferinţei. îmi voi permite mai întâi, ca să fixez ideile, asupra situaţiunei an­terioare, apoi a situatiunei prezente spre a putea astfel deduce, daca îmi va fi posibil, care ar fi regi­mul viitor care ar­ conveni mai bine navigatiunei. Sub numele Porti de fier se în­ţelege sectorul Dunărei mijlocii cu­prins între Moldova şi Turnu Se­verin, sector de o lungime aproxi­mativă de 120 k­m, în care greu­tăţile navigaţiunei sunt numeroa­se. Aceste greutăţi sunt creiate de natura însăşi. Lenta gigantică de secole, a ape­lor Dunărei de a-şi croi un drum spre a putea pătrunde printre stân­cile şi obstacolele de tot felul, pe 1Care defileul dintre Carpati si Bal­­ceani i le opun, n’a reuşit ca să dea navigab­ii.,­,, pn cen­t s’gur si les­nicios, fără ajutorul operei ome­neşti. In trecut Imitate de 1880, navigatiunea pe această parte a Dunărei, se fa­cer în con­di­ţi­uni excesiv de grele si bastimente cu un titant de apă du 150 centimetri nu puteau să treacă cataractele decât 158 zile pe an, în mediu. Intre 1871 şi 1885 adică timp de 15 ani, bastimente cu un caragiu de 183 cm. nu au putut trece in plină încărcare decât 45 zile pe an­. Nu era numai lipsa de profunzi­­m­e care împiedică bastimentele de a naviga dar o mulţime de alte ob­stacole, produse de tot felul de gre­utăţi, colţuri înalte de stânci, vâr­tej­uri, viteze de curent mari, că­deri de ape, umflături considera­bile, lărgiri şi strâmtori de secţi­uni, în fine tot ce poate influenţa formaţiunea cursului de ape în con­diţiuni extrem de dificile. In temnul unei mari părţi a anu­lui, navigatiunea era întreruptă din cauza acestor dificultăţi si pe­­ricole, în timpul altei părti a anu­lui, ea se făcea în condiţiuni pri­mitive si costisitoare, prin ajutorul halagiului si numai în timpul câ­torva zile ale anului, bastimentele puteau trece cu încărcământul lor complect. Acesta era trecutul. El ne de­monstrează că dificultăţile în na­­vigaţiune, se traduceau numai prin obstacolele naturale şi nici­decum prin vre-o altă circumstanţă. Lucrurile hotărâte prin trasatul din 1878 După executarea unor impor­tante lucr­ări la gurile Dunării, îm­bunătăţirile şi progresul navigaţi­unei în partea din vale a fluviu­lui, impuneau deopotrivă măsuri technice ser­oase şi îna partea mij­locie a Dunărei, prin îndepărtarea obstacolelor dela Porţile de Fier, spre a pune şi acest sector în ace­leaşi condiţiuni de navigabilitate ca părţile din vale ale fluviului. Abia in 1878 prin tratatul dela Berlin, s’a hotărât ca să se între­prindă mari lucrări pentru supri­marea acestor obstacole. Executa­rea lucrărilor a fost încredinţată Austriei, care la rândul său însăr­cina Ungaria să studieze şi să ela­boreze proectele necesare în vede­rea atingerei scopului urmărit. Lucrările executate de Ungaria au adus, trebue să recunoaştem, oarecari servicii navigaţiunei, dar din nenorocire, scopul urmărit n’a fost complect atins, pentru că difi­cultăţile n’au fost înlăturate în măsura necesară şi în unele părţi viteza curentului este destul de mare spre a împiedica navigaţiu­­nea, în altele fundurile stâncoase nu permit o navigaţiune destul de regulată şi sigură ca în părţile din vale ale fluviului­ Autorităţile competente ale Un­gariei au recunoscut ele singure imperfecţiunea resultatelor obţinu­te si înaintea războiului proeete de corecţiune fustese elaborate. Strm­a actuală In situaţiunea actuală nu se poate naviga în sectorul menţionat de­cât cu­ bastimente cu un tirani de 1,60 m, când nivelul la scara de la Orşova este de un metru, pe când în părţile din vale ale Dună­rii se poate naviga la nivelul ce mai jos al apelor, cu bastimente călcând 2 m. şi chiar 2,50 m. Vedem clar că exista o mare diferenţă, şi pentru aceste motive lucrările exe­cutate la Porţile de Fier au fost criticate de către specialişti. Aceste lucrări au costat 45 mi­lioane coroane aur, din care 27 mi­lioane au fost deja acoperite prin, taxele percepute pe navigaţiune, taxe contra cărora România a pro­testat întotdeauna. După rfizio­, admimistraţiunea ungurească a acestui sector a fost înțocnită provizor­ prin Comisiu­­nea_ Internaţională, provizorie ea însăşi, până când statutul Dunărei va fi fost elaborat-Această comisiune continuă să' percene«, taxe destul de ridi cfii.? pp invigatiuno pentru ^ a acor­­i cheltuelile făcute cu întreţinerea senalului, balisajiul, pilotajul şi adminisitraţiunea acestui sector al fluviului. Aceasta este clar starea actuală a acestei părţi a Dunării şi care este caracterizată: 1) Administraţiunea provizorie înlocuind autorităţile riverane pâ­nă se va termina statutul fluviu­lui; 2) Necesitatea de a executa alte lucrări de îmbunătăţiri şi de în­dreptări’, în afară de lucrările exe­cutate; 3) Necesitatea unui serviciu tech­nic permanent pentru întreţinerea curentă şi pentru preparaţia pro­­eotelor în vederea unei navigaţiun mai uşoare şi mai sigură. Libertatea navigaţiei Constatăm aşa­dar din nou, că în afară de dificultăţi de ordin pur ţechnic, vrei o altă circumstan­ţă fie din zilele noastre, fie din trecut, nu a dat loc la vre-o pie­dică oarecare cu privire la liberta­tea navigaţiunei. Dnea p­rivim chestiunea navign­­bităţei Dunărei, dintr’un punct de vedere mai general, putem să ne dăm seama că aceleaşi dificultăţi existau de asemenea, înainte de 1856, sub forme diferite bine înţe­les şi în celelalte sectoare ale Du­nării.­­ Magistrala descrie lume făcută de primul delegat al Marei Brita­nii în Comisiunea Europeană dela gurile Dunării, într’o conferinţă ţinută la Londra, pune în lumină condiţiunile în cari se practica na­vigaţiunea în celelalte sectoare ale Dunării, pericolele de orice natură, sălbăticia barbaria, pirateria etc Aici nu erau fundurile stâncoase Continuare m pag. 2-a

Next