Viitorul, februarie 1927 (Anul 20, nr. 5678-5701)

1927-02-01 / nr. 5678

Anul al c­ouâ-zecelea No. 5618 6 PAGINI­­LE­ W. in TASA 4 LI! «.în ABONAMENTE IN TARA Un an — — — — 700 lei Şese luni — — — 350 » Trei luni---------- 200 » In strelnfttste Un an---------------1400 lei Şase luni— — — 700 » Trei luni---------- 400 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STO. EDGARD QUINET No. 2 NI STRADA­ ACADEMIEI No. 1T Temeteanile: Dlwsena SITS: Redactia el Administraţia 49/23 «1 SAI ilarii 1 Februarie 1351î Manuscriptele republicate se distrug 2 LEI EX. In TARA 4 LEI «. în strMate ANUNCIIIRI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului btr Academie 17 lei la toate Agenţiile de publicitate In revista „Deutsche Politische Rerte”, ce apare la Sibiu­, sub con­ducerea d-lui Rudolf Brandseh găsesc un foarte interesant studiu, datorit d-lui dr. Gustav Adolf Klein asupra băncilor germane din Ro­mânia. Deşi incomplect ca date, căci nu se cercetează şi băncile din Bucovina şi Basarabia, totuşi in­formaţiile ce ni se dă de autor asupra băncilor săseşti şi şvăbeşti din Ardeal şi Banat sunt foarte preţioase, socotind potrivit, a le comunica, pe această cale, şi publi­cului românesc. Se ştie că Saşii şi Şvabii din Ardeal şi Banat dispun încă de prin 1840—1870 de o întinsă reţea de „institute de credit şi economii“ solid organizate şi prudent condu­se, ce au ajutat mult la dezvoltarea şi propăşirea gospodăriilor lor ţă­răneşti. In Sibiu, Braşov şi Timi­şoara s’au ridicat bănci centrale puternice, ce au servit de îndrumă­toare ale întregii reţele de bănci, răspândite în oraşele, orăşelele şi satele mai importante din Ardeal şi Banat şi care şi astăzi au în mâna lor­ conducerea întregei fi­nanţe săseşti şi şvăbeşti din aceste regiuni. — Citez: „Casa Generală de Economii din Braşov“ (1839), „Casa Generală de Economii din Sibiu” (1841), „Prima Casă de Păs­trare din Timişoara“ (1845), ,,Ins­titutul de Credit Fond­at din Si­biu” (1870). In anul 1912, un număr de 39 de bănci săsești dispuneau de urmă­toarele fonduri de lucru si anume: Capital social 10.665.000 Kr. Rezerve . . 29.559.000 Kr. Angajamente STAlSLOOOJto^ Total . . 414.662.000 Kr. In anul 1925, situația acestor bănci săsești se prezintă după cum urmează: Capital social 221.823.912 lei Rezerve . 101.734.202 lei Angajamente 1.399.550 670 iei Total . . 1.7­­­3.108 784 lei Comparația acastor cifre, dat fi­ind schimbările însemnate de or­din politic, economic şi financiar ce au intervenit între 1912 şi 1925, este desigur foarte interesantă şi sugestivă. Capitalurile şi rezervele au spo­rit considerabil, proporţia între ele schimbându-se în favoarea capita­lurilor, mult mai numeroase în 1925 faţă de rezerve, decât erau în 1812. Consideraţiuni monetare şi structura specifică a fondurilor de lucru împrumutate — în cea mai mare parte depozitate spre fructi­ficare — au determinat o politică de capitaluri anumită, în sensul urcării lor continue, tendinţă ce continuă mereu. In ceea ce priveşte angajamentele, ele sunt alcătuite în mare parte din depunerile po­pulaţiei săseşti, la care se adaugă creditele bancare la marile bănci româneşti din Bucureşti şi apoi reescentul la Banca Naţională. Ar fi fost interesant de ştiut valoarea acestor fonduri venite din afară de lumea săsească, dar autorul stu­diului citat nu ne spune nimic. Mai adăugăm că în cifra de 1399 milioane lei trebue să s­e găsească si multe duble înregistrări, dat fi­ind relatiunile de afaceri şi credit dintre băncile săseşti. Intre anga­jamentele antebelice" (1912) şi cele de astăzi mai există încă o deose­bire însemnată şi anume: Cele trei bănci mari săseşti din Bra­şov şi Sibiu îşi agoniseau însem­nate fonduri de lucru prin emite­rea de obligaţiuni şi scrisuri fun­ciare, ce îşi găseau largi plasa­mente la Viena, Fraga, Berlin şi chiar pe pieţele olandeze. Astăzi aceste operaţiuni au încetat cu to­tul, din diferite cauze între care desigur motivul monetar este ho­tărâtor. Vărsămintele „Saşilor A­­mericani“ au contribuit cu ceva la alimentarea băncilor săseşti din A­rdeal, însă nu în prea mari pro­porţii. In general, din cifrele de mai sus, reese că finanţa săsească dis­pune de un total de 1723 milioane lei fonduri de lucru, ce au mers, fără nici o îndoială, la alimentarea gospodăriilor săseşti, deosebit de creditele — desigur însemnate — acordate întreprinderilor comerci­ale şi industriale săseşti de către finanţa românească. In ceea ce priveşte finanţa şvă­bească din Banat, constatăm că un num­ăr de 5 bănci şvăbeşti dispu­neau de următoarale fonduri: Capital social 85.000.000 lei Rezerve . . 37.082.078 lei Angajamente Jto63;285;613_Jei_ Total . . 1.185.367.691 lei In ce priveşte finanţa svăbească constatăm că, deşi mai concentrată ca număr de întreprinderi ea dis­pune de sum­e relativ considerabile alcătuite mai puţin din fonduri proprii, cât din angajamente subt forma de depuneri. Contribuţia „Şvabilor Americani” este mult mai importantă, fiind organizată sistematic cu prilejul ultimei călă­torii făcută de d. Blascovitz colo­niilor şvăbeşti din America-Contopind finanţa şvăbească şi săsească ajungem la următoarele rezultate “■ . ~­­ 1. Finanţa şvăbească 1.185.367.699 lei 2. Finanţa săsească 1.723.108.784 lei Total . . 2.908.476.475 lei Cifra de aproape 3 miliarde lei, manipulată de circa 45 de între­prinderi bancare săseşti şi şvăbeşti — indiferent de orice consideraţi­­uni valutare, ce pot fi juste, dar de o mai mică însemnătate prac­tică şi imediată — indică în primul rând că finanţa minoritară germa­nă dispune de însemnate fonduri de lucru, ce merg să ajute, în mod exclusiv economia acestor popula­­ţiuni. Contribuţia capitalurilor ro-­­mâneşti, deşi nu apare în cifrele­­ de mai sus, trebue să fie destul de însemnată şi în orice caz propor­­ţional­ fondurilor de garanţii de care dispun întreprinderile finan­ciare săseşti şi şvăbeşti, deosebit de sprijinul financiar acordat de fi­nanţa românească, în mod direct, întreprinderilor de naţionalitate germană. In situaţiu­nea de strâmtoare ge­nerală, ce dăinueşte actualmente pe piaţa noastră economică, faptul că gospodăriile şi întreprinderile germane de toate categoriile sunt finanţate cu 3 miliarde de lei, pe lângă ajutorul dat direct da finan­ţa românească", arată cu destulă e­­videnţă condiţiunile în care se des­­voltă, din punct de vedere econo­mic, minoritatea germană din ţara noastră. Fără îndoială că, datorită unui sentiment de solidaritate foa­rte desvoltat la naţiunea germană şi unui spirit de organizare apre­ciabil şi demn de laudă, Saşii şi Şvabii au ştiut să-şi organizeze institute de credit serioase şi pu­ternice. Nu este însă mai puţin a­­devărat însă că au avut tot cadrul legal şi toată libertatea necesară unei astfel de dezvoltări, pe care nimeni nu o poate contesta şi că şi de aci înainte drumul le este liber deschis către o propăşire tot mai pronunţată. Bucurându-l­­ că şi în cadrul e­­conomiei noastre naţionale, mino­ritatea săsească şi şvăbească a pu­tut înregistra o afir­­aţiune finan­ciară atât de prosperă, ni dorim altceva decât ca această propăşire să continue şi în viitor şi în ace­­laş timp să se poată găsi formule de colaborare loială între aceşti harnici şi pricepuţi gospodari ger­mani cu elementul românesc, spre binele şi interesul obştesc al pa­triei noastre. Stoarga gm­anciara FINANTA GERMANA In ROMANIA de VICTOR SLAVESCU DATORIA GUVERNULUI CONDIŢIILE unei bune legiferări pentru ţară gr­ aag»wji*jwgn'uaiiUMS.«naaBfe:-fea«a­ig*8b:j5r^^B?yimwnMll»i«'niwmiW— Legiferarea este o operă care iată fiind importanţa ei, cere o gri­je deosebită din partea guver­nului, care are în primul rând ma­rea putere a iniţiativei legilor. Desigur parlamentul are pute­rea­ de a veni din propria lui ini­ţiativă cu proecte de legi, cam­ a­­tâta timp cât ele sunt în cadrul constituţional, fireşte că au şi dreptul şi puterea de a tinde la transformarea în lege a ceia de la ar­ moment dat o anumită parte din adunările legiuitoare, sau u­­na­nimitatea lor, crede că e folosi­­tor a înfăptui. Dar ceia ce poate face întâmplă­tor şi incidental un parlament, este dator să facă în chip normal şi obişnuit un guvern care are in obligaţiile lui constituţionale şi pe aceea de a alcătui legile. Odată această obligaţiune înte­­face­, este firesc ca atunci când el se prezintă cu o lege, ea trebue să fie fructul unei maturităţi de judecată politică, şi rezultatul u­­nor studii care să dea toate garan­ţiile că ceiace s’a alcătuit este fo­lositor ţăre­i. Mai ales în aceste timpuri, legi­le cer să fie cu deosebire­­ bine chibzuite pentru că complexitatea problemelor la ordinea zilei este alta decât atunci când trăiam în­­tr’un cadru de stat mic, cu ne­voi reduse, cu perspective mici, şi cu puţine greutăţi financiare. Astăzi statul modern românesc este cu totul altul. Moştenitor a patru regimuri politice, culturale, economice şi financiare deosebi­te, statul român, de azi, este astfel unul din cele mai grele de câr­muit, de gospodărit, de adminis­trat şi de încadrat în legea mare constituţională. O lege de azi trebue astfel să in­tre în cadtrul constituţional dar să ţină mereu seamă de acele­­ nu­anţe specifice, de nevoi particu­lare ale felurite regiuni. Suntem astfel o ţară mare, cu nevoi et­­nice importante şi cu necesităţi ce nu existau înainte de intregi­­rea şi consolidarea României mari Instituirea Consiliului legisla­tiv este eşită de altel­a din această nevoe a statului constituţional ro­mân, căci ceia ce se putea face mai înainte cu mai puţine greu­tăţi şi precauţii, nu trebuie să se facă azi. Dar, contrar aşteptărilor, se fa­ce azi tocmai ceea ce nu trebuie făcut, şi guvernul dă pilda toc­mai a legiferării grăbite, nestu­diate și lipsite de preocuparea o­­biectivă — și impersonală — sin­gura valabilă într'o bună ordine da stat. Nu avem decât să ilustrăm a­­ceastă judecată prin chipul cum a­ căutat să legifereze în „re­forma“ căilor ferate. Lovind în autonomia acestui important in­strument al economiei­­naţionale de autonomie pe care însuş au­torul legii care o desfiinţează o a­­rată ca absolut necesară C. F. pentru a satisface ambiţiunea u­­nui om, sau pentru a pune admi­nistraţia căilor ferate la dispozi­ţia guvernului, s-a alcătuit o le­ge nestudiată și fără preocuparea de binele general. Rezultatul nu e greu de-a fi prevăzut. Vom avea, încă o nouă lege caducă , încă o legiferare ieșită nu din preocu­parea binelui obștesc, ci din preo­cuparea binelui personal sau fo­loaselor mărunte de partid. O altă lege nu în­deajuns d­e bine studiată, este acea a liceului, pe care d. ministru al Instrucţiu­nii, după cum a declarat d. Coan­­dă, preşedintele Senatului, are in­­tenţiunea şi hotărîrea de a o pre­zenta în curând pe biuroul ma­turului corp. Această lege de o importanţă atât de mare pentru instrucţiu­nea şi educaţiunea românească, nu a fost discutată de corpurile constituite şcolare, de toţi profe­sorii de la cele patru universităţi din ţară, direct interesate­­ în al­cătuirea liceului, de consiliul­ ge­neral de instrucţie, şi totuşi se stărueşte în a se trece cu iuţeală reforma liceului, adică a celei mai importante şcoale de cultură generală de stat. Dar aci nu dăm decât numai e­­xemple. Regula generală de care se conduce este tocmai a prezenta legi nestudiate şi legi c­­ o caracter personal, adică tocmai în condi­­ţiunile cele mai rele pentru ţară. Suntem astfel în drept a cere, nu din spirit de opoziţie,­ ci din dorința de a servi marile interese­­publice, ca guvernul să vină cu legi bine studiate şi să nu caute a le trece cu o grabă ce poate fi dăunătoare ţării. a o M­a­s a Marei Britanii în China Anglia face sforțări să domine evenimentele —afc———■Mo— ————— Situata în China a luat in decursul ultimei luni un aspect din cele mai seri­oase, aproape îngrijitoare — scrie „Le Temps"4 ocupându-se de atitudinea An­gliei față de evenimentele din China. Este cert că în unele cercuri s’a căutat a se exagera primejdia interpretând fap­tele în sensul cel mai neliniştitor, pen­tru a justifica măsurile pe cari a socotit guvernul britanic necesar să le ia, in speranţa că vor fi suficiente pentru a împedica o catastrofă. Mai mult decât ori când, socotim însă că e nevoe de sânge rece faţă de o si­tuaţie atât de delicată, căci orice gre­şeală de tactică din partea unuia din gu­vernele interesate pentru o bună aran­jare a problemei extrem-orientală riscă s’o compromită definitiv — adaugă or­ganul francez. Negreşit că Anglia face o mare sfor­ţare pentru a fi în măsură să facă faţă tuturor eventualităţilor. Pe când forţele navale americane în apele chineze nu sunt decât 24 vase, iar Japonia nu dis­pune decât de 14 unităţi, Franţa numai p, Anglia are de pe acum o flotă de 62 unităţi, 6 crucişetoare şi 12 submarine, iar aceste forţe vor fi sporite la 75 u­­nităţi când vor fi sosit întăririle plecate din Anglia. Pe de altă parte telegramele din Lon­dra confirmă că 16.000 soldaţi, bata­lioane de linie şi infanterie de marină au fost trimişi în Extremul­ Orient şi că trupele de apărare din Shangai vor fi puse sub comanda generalului Duncan care va pleca acolo. Scopul unei acţiuni militare Este evident că guvernul britanic vrea să-şi­ asigure un puternic mijloc de ac­ţiune pentru a lovi sigur la Ora proprie Bolşevismul In Asia acolo unde crede că e necesar să-şi apere interesele. Aceasta este insă o politică cu două tăişuri şi care poate duce de­parte dacă nu se iau măsuri pentru a limita riguros efectele. E foarte natural ca o mare putere ca Anglia să nu voeas­­că să lase a fi surprinsă de evenimente şi că ia măsuri pentru a preveni perico­lele. Concentrarea de forţe navale şi mi­litare importante, aproape de Shangai va da de gândit şefilor xenofobi cari duc campania contra Angliei sub influenţa Moscovei. Pentru a aprecia aspectul real al eve­nimentelor din China, nu trebue uitat că mişcarea naţionaliştilor e dirijată mai ales contra supuşilor englezi şi interese­lor britanice. Sub presiunea cercurilor comercianţilor şi oamenilor de afaceri şi a misionarilor ale căror interese ma­teriale şi morale sunt ameninţate în China, guvernul din Londra ia aceste măsuri oarecum vaste. Şi trebue cu a­­tât mai mult s’o facă, cu cât de trei luni politica sa a dat impresia unei oare­cari ezitări de natură soi compromită prestigiul Marei Britanii în ochii popo­rului galben. Insă rămâne de văzut dacă forţele concentrate în apele chineze co­respund cu adevărat necesităţilor situa­­ţiunei. In jurul unui echivoc Unele ziare engleze ţin să atragă a­­tenţiunea guvernului asupra consecin­­ţilor unei vaste întreprinderi navale şi militare care dacă ar trebui dusă până la sfârşit, ar însemna fără îndoială o cotitură periculoasă în istoria puterii britanice. Londra susţine că e departe de orice intenţie războinică şi stâr­e, că măsu­rile luate nu sunt decât precauţii pen­tru evenimentele ce se mai pot produce in China. VICE-AMIRALUL REGINALD V. TYRWHITT comandantul flotei engleze în ape­le Chinei Atitudinea guvernului din Canton Declaraţiile făcute de ministrul de externe al teritoiilor chineze de la sud, relativ la atitudinea guvernului din Canton, faţă de puteri, nu prea ingodue multe iluzii asupra succesului ce-i poate obţine diplomaţia britanică în această afacere. Pentru cantonezi nu mai e ches­tiune să ştie ce concesii sunt dispuse să facă puterile naţionaliştilor chinezi, ci doar să ştie in ce condiţii guvernul sudist ar putea trata separat cu fiecare putere o nouă bază a relaţiunilor inter­naţionale cu China. Dar in realitate nu e vorba actualmente decât de a organi­za practic apărarea concesiunei interna­ţionale din Shangai pentru cazul când ar fi ameninţată de răsculaţii chinezi. Aceasta este adevăratul motiv al măsu­rilor britanice şi nici de­cum intenţia de a sprijini vre­una din părţile belige­rante chineze. Rămâne de văzut ce vor face forţele engleze în luptele dintre, monarhişti şi sudişti lupte ce vor trebui să decidă şi soarta oraşului Shangai. Un vot greșit —•••— Camera a votat luarea în consi­­derare a proectului de dezorgani­zare a căilor ferate după ce d. ge­neral Averescu, a venit în ajutorul d-l­’i Văleanu, a cărui cuvântare nu-i păruse destul de convingă­toare. Din nenorocire nici d. Averescu n’a putut aduce mai multe argu­mente ca d. ministru al comunica­ţiilor. Legea e prea slabă şi vomită din preocupări prea pătimaşe, pen­tru a putea fi susţinută în­căun mod onorabil. Pentru aceasta d-l general Averescu s’a ocupat foarte puţin de lege şi foarte mult de „distinsa“ personalitate a d-l­ui ge­neral M. Ionescu, — dovedind ast­fel adevăratul isvor al greşelii ce se face. Ca și d. Văleanu, d. prim-minis­­tru a socotit însă, necesar să afir­me cu o regretabilă ușurință, că modifică actuala lege a căilor fe­rate pentrucă n’a dat roade bune. — „La, început n’aveam de gând să modificăm legea, — a spus d-l­a g­neral Averescu. Am chemat pe directorul general si i-am spus ce doream de la C.F.R.: precisiune, confortul în vagoane (să aibă gea­muri, lumină, căldură), curățenie si ordine. Am asteptat rezultatele. Când am,_ văzut că nu apar. Lam chemat din nou si i-am repetat ce­rerea. Şi de data­ asta fără rezul­tate. Departe de mine gândul de-a aduce vreo acuzare directorului ge­neral. N’a făcut că n’a putut. Şi atunci ne-am­ dat seama că le­gea trebue modificată“. Regretăm că d. prim-mi­nistru nu Ştie că consiliul de administraţie a căilor ferate n’a funcţionat decât 3 luni, — restul de timp fiind îm­piedecat să lucreze tocmai de către, d-nii generali Ionescu şi Văleanu, cari luau singuri hotărâri având deci răspunderea tuturor greşeli­lor ce s’au făptuit şi a căror enu­merare­ am făcut-o la timp. Deci numai „capacitatea“ acestor domn­i, cari, voesc să aibă mână liberă, trebue făcută răspunzătoare de lip­surile şi greşelile săvârşite. D. A­­verescu n’a aşteptat ca legea să-şi dea roadele pentrucă d. Ionescu, creatorul „confortabilei,“ clase a IV-a, n’avea timp■ Mai mult, d. prim-ministru a tratat Consiliul de Administraţie în mod nedrept, dovedind o concepţie ce ar­ putea fi calificată foarte aspru. Rămâne deci stabilit­ că d. Ave­­rescu nu numai că n’a putut do­vedi că proechtul luat Sâmbătă în considerare este bun şi necesar dar nici cel puţin că legea, votată de trecutul parlament nu ar fi dat roa­de și că­i Ionescu ar fi o capaci­tate... Moartea rectorului ACADEMIEI PARIS La Paris a încetat din viaţă zi­lele trecute Paul Lapie, rectorul Academiei, funcţiune care o ocupa de la 15 Mai 1825. Paul Lapie a reprezintat una din cele mai de seamă personalităţi din învăţământul public al Franţei LAPIE ZI CU ZI Ziarul „Viitorul“ resminte cate­goric că s’au ţinut consfătuiri, şi s’au luat unde mari hotărâri. Presa anumită răspunde: „Gra­ba cu care se dau aceste desmin­­tiri, dovedeşte că întrunirile au fost !“ Cu sistemul acesta nici-odată presa anumită nu va anunţa decât purul adevăr* * Polemica dintre d-nii general A­­verescu și Maniu, relativ la ulti­mele „pertractări“ este plină de nostimate... Astfel în „România", d. Maniu pune să se scrie că unul din mo­tivele pentru care d. Maniu n’a con­simţit să continue tratativele au fost bazele precizate de generalul Averescu pe hârtie.„ . Ei, hârtia, e marea buclucaşei... T­. Maniu­ e în elementul său per­­tractant câtă vreme nu intră in funcţie hârtia şi scrisul. De îndată ce e vorba de precizări, d. Maniu nu mai vrea!... HOTE Civilizaţie^ instinct Reflecţiuni din cartea d-lui dr . I­I Relevăm sub titlul de „Erga ke Ime­re ‘ de xenolontică amintire, meritele, importanţa şi plăcerea ce-o procură ce­titorului nepretenţioasele note cotidiane ale d-lui dr. Vas vie Bianu, profesor la uni­versitatea din Cluj, asupra zilelor din războiul cel mare. Atunci aveam sub ochi tomul I. Acum a apărut şi tomul II de la Pacea din Bucureşti până la în­coronarea de la Alba Iulia, şi titlul vo­lumului este „însemnări din războiul României Mari“. Din această carte care presintă atâtea multe foloase, şi dă atât de preţioase cunoştinţe şi amintiri de Pe vremea muceniciei noastre, alegem la întâmpla­re unele informaţii cu privire la sălbă­­tiicia soldaţilor nemţi — adică al popu­­­laţiunei rurale sau periferice orăşeneşti germane : „In privinţa traiului lor (al soldaţilor nemţi din oraşul Buzău) să povestesc lucruri nemai­auzite ; mulţi din ei se serveau de anumite vase drept vase pen­tru alimente, tot astfel întrebuinţau şi lighianele, după ce le spălau in mod cat se poate de sumar. Se zice că unii sol­daţi îşi preparau ceaiul in cazanul servi­ciului cu urâta destinaţie al oraşului. Această notă de lipsă de educaţie sen­­sorială, de abrutizare este interesantă de a fi adausă la atrocităţile comise atunci Aci nu e vorba de cruzime, ci de lipsa a­­celei caracteristice , de curăţenie morală, care distinge în special pe români, nu­miţi atâta de neîntemeiat de „sălbateci valahi“. Aceşti sălbateci au pronunţat senti­mentul de repulsiune a ceea­ ce este spur­cat.Nu va fi prea curat poporul nostru, in sensul că nu cunoaşte usul băilor cor­porale, dar cine cunoaşte viaţa grea ce a dus-o ţărănimea noastră in decursul veacurilor, nu poate imputa Sărmanilor robi ai pământului, că n‘au băi ! Dar ceea ce distinge pe român, este desgustul ce el il are de lucru spurcat. Un vas care a avut o urâtă destinaţie, nu-l mai întrebuinţează ori­cât ar fi de spălat. Simţul lui oarecum estetic Îl o­­preşte de-a uita ceea ce a fost şi utilita­rismul la el nu se împacă cu grosolănia, cu lipsa de pudoare ori de neestetic. A­­ceastă noţiune de lucru spurcat nu o au­ toate popoarele, cari pentru a-şi satis­face nevoile zilei nu se uită la „bagate­lele“ acestea, pe care o delicateţă înăs­­cută şi instinctivă le ridică la rangul de credinţe. E şi aci o notă specifică a sufletului românesc : noţiunea de lucru spurcat, care e altceva decât lucru murdar. Igie­na poate să nu o cunoască prea bine po­porul nostru, dar cunoaşte nuanţele de suflet de la marginea esteticului cu a res­pectului de omenesc“... O psihologie în­treagă resumată intr’un gest. PETRONIUS In cursul acestui an se împlineşte jumătate veac dela războiul pentru independenta tării noastre, război de ale cărui victorii se leagă Întrea­ga aşezare a Statului românesc mo­dern. Credem interesant a aminti ca a­­cest prilej diferite episoade din răz­boiul dela 1877, cari mărturisesc des­pre patriotismul şi valoarea oame­nilor noştri de Stat din acele vre­muri cum şi jertfele ce s’au făcut de cîttre România de atunci pentru a asigura viitorul şi drepturile între­­gei naţiuni româneşti. Arătam într’un articol din zia­rul nostru cum, în urcuşul isto­riei noastre moderne, războiul de loi 1877 reprezintă prima mare treaptă prin care neamul romă­nesc a reuşit să se afirme în dru­mul lui spre libertate şi spre consolidare naţională. Acuma când, prin cel de-al doi­lea mare războiu, am renui să complectăm opera celui d’întâiu şi să înfăptuim idealul nostru na­ţional, este folositor pentru cu­noaşterea în sine a trecutului nos­tru, ca şi pentru orientările de viitor, ca să ne reamintim de a­­cele fapte semnificative şi repre­zentative, din timpul războiului de acum cincizeci de ani, în mă­sura în care o zi din 1927 ne rea­minteşte o zi mare a anului 1877. Oamenii altor generaţii In cursul lunei ianuarie a a­­nului 1877, în ziua de 21 Ianuarie, se întâmplă un fapt, care ne ara­tă înţelepciunea unor­a din oame­nii politici de atunci, spiritul lor de prevedere şi sentimentul de demnitate naţională de care erau animaţi. Astfel, în timp ce politica neu­tralităţii, dintre războiul Ruso- Turc, era combătută de Ion Bră­­tianu, care înţelese, chiar contra opiniei unora din membrii cabi­netului presidat de el, că Româ­nia nu poate fi neutră, într'un războiu ce se putea da pe terito­riul ei, în acest timp armatele ru­seşti se pregăteau a trece graniţa, fără asentimentul nostru. Cu ocaziunea trecerei arma­telor ruseşti Iată atunci cum se ia atitudini contra acestui plan, urmând po­vestirea cronologică din volumul închinat lui Ion Brătianu (vol. II Partea II): „Domnitorul, de acord cu pre­şedintele Camerei, C. A. Rosetti, şi guvernul, răspunde Marelui Duce Nicolae că România va pri­mi cu simpatie armatele ruseşti dacă va fi nevoie să treacă pent­­ru liberarea fraţilor creştini; a­­daugă însă că regularea oficială a raporturilor armatei imperiale cu autorităţile ţării va fi totdea­­una considerată ca un act politic, şi ca atare trebuie să facă obiec­tul unei înţelegeri de la guvern la guvern. Or, încheierea unei astfel de înţelegeri, înainte ca Rusia să fi notificat puterilor hotărîrea ei va fi considerată de acestea ca o violare a tratatelor prin care se garantează situaţia politică a Ro­mâniei. Chiar dacă actul oficial ar trebui iscălit în ajunul trece­­rei, armata rusă va găsi toate în­lesn­ irile­­­.„Pi. In fata „Colosului dela Nord“ într’un prim proiect se arată ca guvernul luase deja măsuri pen­tru apărarea Calafatului şi podu­lui dela Bărboşi, prin distruge­rea căruia s’ar tăia comunicaţia intre Moldova şi Muntenia“. Iată cum înţelegea a-şi apart drepturile mica ţară a Prime­ipa­telor Unite faţă de „Colosul de la Nord’, cum se numea atunci îm­păratul ţarist, trecut ZILELE MEMORABILE din RASBOIUL NEATÂRNARE! (1877) Mmaatz&XL, 1 REGELE CAROL ECOURI C­omunicaţia feroviară directă intre Riga şi Vladivostok, întreruptă mai bine de 10 ani, va fi în cu­rând restabilită din iniţiativa d-lui Dunis­pis de la căile ferate letone. O conven­ţie feroviară specială care reglemen­tează traficul între Rusia şi Letonia a fost de curând încheiată. Linia va fi parcursă in 12 zile* U­n congres comercial turc se va în­truni la Angora în cursul lunei Februar 1e, la care vor lua parte delegaţii camerilor de comerţ din Tur­cia, directorii comerciali ai difertelor, regiuni, drectorii comerţului maritim precum şi, reprezentanţii lucrătorilor*1' Congresul va fi inaugurat printr’un discurs al ministerului de comerţ turc in care va trata asupra situaţiei eco­nomice a Turcie’ v-„'" "yii*”* M­ulte sate din Cehoslovacia prd prezintă o caracteristică intere­santă. Sunt teatrele cercurilor de diletanți. In genere, te aştepţi să vezi la astfel de lucruri o scenă construită in grabă, recuzită teatrală de ocazie şi foarte multe lipsuri* Marea parte d­iisă a acestor teatre posedă o sală destul de bine amenajată, e mică dar frumoasă bibliotecă teatrală şi decor lucrat cu mare îngrijire* Astfel de teatre sunt în Cehoslovacia vit­o miek Spectacolele au loc aproape săptămâ­nal şi importanţa lor nu e de natură numai culturală prin dezvoltarea inte­resului pentru teatru, dar şi naţională* mai ales în regiunile unde influenţa străină şi deci pericolul asimilări ora mai marti* .­**»» _r *

Next