Viitorul, iunie 1927 (Anul 20, nr. 5777-5801)

1927-06-11 / nr. 5785

I Continuarem pag. 2-a !) O cronică, cunoscută greacă, scrisă în secolul al VÎX-lea şi citată de erudiţi sub numele de Actele Sfântului Dumitru, ne dă câteva ştiri despre români în evul mediu. Ele au fost utilizate de cei ce s’au ocupat de originile poporului românesc, fără însă a le da, cred eu, însemnătatea ce meritau. Iată în traducere exactă acest text important: „După cum ştiţi bine, iubitori ai Mântuitorului, am povestit în partea de mai înainte, ceia ce priveşte pe Slavi, pe şeful lor Chatzou şi pe Avari. Aceştia, după ce au pustiit întreaga prefectură a Illyricului şi provinciile sale, vreau să zic pe cele două Panonii, pe cele două Dacii: Dardaiba, Moesia, Prevala, Rhodope şi pe toate celelalte regiuni, deasemenea Tracia, marile ziduri ale Bizanţului, precum şi alte oraşe şi cetăţi, duseră tot poporul într’o regiune, aşezată în Panonia aproape de Dunăre, provincie care avea odinioară drept metropolă oraşul numit Sirmium”. „Acolo, repet, numitul Khagan aşeză tot poporul captiv, pentru ca să-i fie supus. Aceşti captivi, însă, de atunci amestecându-se cu Bulgarii, cu Avarii şi cu alte popoare şi având o progenitură din unirea lor, alcătuită un popor numeros şi imens (ca teritoriu de aşezare). Fiecare copil primide la tatăl său tradiţiile şi activitatea rasei sale, după moravurile romane. Familia creştinilor, prin legea ortodoxă şi sfântul şi dătătorul de viaţă Botez, se mări în acelaş fel cum se înmulţi în Egipt, sub faraon, rasa Evreilor”. „Urmaşii îşi comunicau unii altora amintirea vechei patrie a părinţilor lor şi aprindeau astfel în inimile lor dorinţa reîntoarcere, căci mai mult de şaizeci de ani aproximativ trecuseră de când părinţii lor suferiseră pustiirea barbarilor. In sfârşit (în acest moment), se născuse un alt popor tânăr. Cu timpul, în cea mai mare parte reprezentanţii săi deveniră liberi. Khaganul Avarilor, socotind că este un popor deosebit, puse, după obiceiul avar, în fruntea sa pe un şef, numit Cuber. Acesta, aflând prin câţiva din prietenii săi intimi, despre dorul ce cuprinsese poporul său de oraşele strămoşilor săi, se sfătui şi ieşi cu poporul roman (textul zice Romaion) exilat cu alte popoare păgâne — cum se zice în cartea lui Moise despre ieşirea Evreilor din Egipt— adică cu prozeliţii im cu ei, cu toate armel şi bagajele lor”. „El se răsvrăti şi se despărţi de Khagan, cum am zis. Acesta, aflând de cele ce se petreceau, urmări pe fugari. Dar după ce se încseră cu ei, în cinci sau şease bătălii, în care mereu fu bătut, fugi, în sfârşit, cu restul oştirii sale şi merse spre miazăzi, în regiunile cele mai retrase. După victorie, acest Curier, cu tot poporul amintit, care era cu dânsul, trecu fluviul Dunărea, citat mai sus, veni în regiunile noastre (autorul este un arhiepiescop al Salonicului) şi puse mâna pe câmpul Ceramesian. Aşezându-se aici, supuşii săi reclamară oraşele părinţilor, mai ales pentru că deveniseră creştini ortodoxi. Unii din ei cerură oraşul nostru, Salonicul, apărat de Martir, alţii cetatea prea fericită şi regină a cetăţilor (Constantinopolul), în sfârşit, alţii oraşele Traciei”. Din textul acesta reese, că Avarii în năvălirile lor în Tracia şi Macedonia, aveau obiceiu să facă prizonieri, pe cari îi aşezau la nordul Dunării. Cei pe care îi aduse aici, în veacul al Vll-lea (căci evenimentele care sunt în legătură cu ceia ce se povesteşte în textul tradus, sunt, după cum am dovedit în Thessalomieme des originea au XIV-e şieele, din această epocă), aparţin unei populaţiuni romanizate, pe care autorul o numeşte chiar Romani. Ei nu trebuesc confundaţi cu Grecii, numiţi adesea Rhemei, căci cronica vorbind de un şef al lor, spune clar, ca vorbea limba romană, alături de cea greacă şi de cea slavă. Textul amintit ne mai învaţă, că poporul, luat captiv şi aşezat la nordul Dunării, s’a înmulţit peste măsură, şi şi-a căpătat întrucâtva neatârnarea. De sigur că acest fenomen nu s’a putut produce în şaizeci de ani, dacă ar fi fost vorba numai de câteva mii de captivi, aduşi dela sud. Dacă aceştia au putut să demnă atât de numeroşi şi puternici şi să silească ■*© suveranul Avarilor r le dee dreptul de a fi de sine stătători, aceasta se datoreşte, desigur, faptului, că în locurile, unde au fost aduşi dincolo de Dunăre, ar dat peste alţi fraţi de-ai lor, cari i-au întărit, deşi se amestecară printre ei şi alte elemente. Câmpul Ceramesian, unde Românii, după ce scăpaseră de urmărirea Avarilor, veniră să se stabilească, corespundea după cum ne informează istoricul bizantin Pachymere, cu regiunea Ochridei, unde se ştie că elementul macedo-român este şi astăzi destul de numeros. . Cuber, şeful emigranţilor, a ceru de la împăratul bizantin îngăduinţa de a se aşeza definitiv pe teritoriul ocupat şi că populaţiunea vecină slavă a Dragobiţilor să 1© furnizeze deocamdată tot ce le trebuia, împăratul îi satisfăcu cererea. Doritor de a avea de partea lui pe aceşti Pseudo-Bulgari, cari în realitate aparţineau populaţunii cu limba şi tradiţiuni romane, ca să-i întrebuinţez© ia nevoie împotriva Avarilor, numi pe Cuber Patriciu. Acesta însă, intemeiându-se pe puterea tovarăşilor săi şi a poporului numeros pe care îl comanda, se gândi la un moment sa devină „autocrat a Macedoniei întregi“ şi chiar de a cuceri Constantinopolul şi a încinge coroana imperială. Pentru a putea realiza aceste planuri, pe cât de măreţe pe atât de nebuneşti, simţi nevoia să aibă o bază sigură, un oraş însemnat, de unde să facă mai uşor intrigi şi întreprinde chiar operaţiuni militare. Alese dar pentru aceastta oraşul Salonic. Mai mulţi dintre supuşii săi— ne informează cronica saloniciană — intraseră în legături cu Slavii, vecini cu Salonicul, şi se strecuraseră în oraş, unde se stabiliră. Guvernatorul acestuia pentru raţiuni politice, trimise pe mai mulţi dintre ei la Constantinopol, ceea ce nemulţumi pe Guber. Totuşi mai rămăseseră mulţi. Numărul lor deveni considerabil, ceea ce încurajă pe Cuber în unelţiril© sale. Trimise dar la Salonic pe imul din tovarăşii săi, „aparţinând — spune cronica — nobilimii poporului său, un ominteligent şi şiretu1, care vorbia mai multe limbi: greaca, slavona şi fontaim. Numele său, eră Mauros, ceea ce în greceşte însemnează Negrul. Eli trebuia să organizeze în Salonic un complot împotriva Bizantinilor. Aceştia îl primiseră bine. împăratul îl numi şeful imigranţilor dinSalonic, mai ales al celor veniţi din câmpul Ceramesian, şi-i acordă insigniile consulare. Negrul deveni, dar, în capitala Macedoniei, un personagiu important şi, la adăpostul sarcinei sale oficiale, putu să uneltească după dorinţă. Toate mijloacele — spun© cronica — îi erau bune. A mers până a suprima prin asasinare pe mulţii cetăţeni, aparţinând rasei greceşti. Totul era pregătit printro puternică organizare, pentru revoluţie, pentru războiul civil, care avea să facă pe Cuber şi pe Negrul stăpâni pe Salonic. Din nenorocire, planurile lor nu Din trecut Ştiri despre România SECOLUL al VII-lea tac ©. TAEF&ALE fl will ai doua»zecelea N©. 5785 3LEI 17. In TARA S LI!w. Ip strehiiitiie « in ABONAMENTE IN TARA I ir streinătate Un an — — — — 700 iei I Un an — — 1400 lei Şase luni — — — 250 » | Şase luni— — — 700 » Trei luni — --------200 » «Trei luni— — — 400 » 6 PftGSM, REDACTIA ADMINISTRATIA BUCURESTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303/11 ©NUNCIURI COMEP Se primesc direct la Adm Academie 17 si la toate Manuscriptele | IX te TARA ei. i siMUfsfe mpluta publică §i regimul averescan Pedeapsa greşelilor politice Guvernul presidat de d. general Averescu s’a retras, în condiţiunile cunoscute, opinia publică însoţind acest act public, cu sentimentul unei destinderi şi unei satisfacţii cum rare ori a fost resimţit în politica ţarei. Această retragere, în condiţiunile în care s’a făcut, pe lângă uşurarea ce-a produs-o în toate cercurile, ea a servit şi ca o ilustrare ce poateda exemplu şi altor regimuri politice ce ar voi să repete felul de a guverna al cabinetului trecut. De altfel ceeace s’a întâmplat apare ca o consecinţă firească şi căderea unui regim sub povara greşelilor sale, a fost prevăzută de noi, sfârşitul nefăcând decât să confirme întemeiatele noastre prognosticuri. Din primele momente când guvernul trecut a luat răspunderea situaţiei, a făcut dovada silniciei şi violenţei cu care înţelegea a guverna. Dacă alegerile uneori au putut fi criticabile prin abuzurile ce le-au dat naştere, niciodată însă, un alt guvern care a presidat opera electorală, nu şi-a îngăduit samavolniciile şi teroarea desfăşurată pentru a-şi fabrica majorităţile sale. Este inutil să refacem istoria alegerilor averescane. Dosarul lor e viu în mintea tutulor. E destul să spunem că s’au oprit candidaţii partidelor adverse de a se duce în judeţul unde candidau, şi s’au bătut şi torturat cei ce îşi îndeplineau o datorie cetăţenească în alegeri. Acesta a fost începutul. S-ar fi putut crede că pe temeiul unor majorităţi fabricate cu atâta lipsă de simţ al răspunderei, guvernul se va reculege şi va lucra de atunci încolo în limitele dictate de elementarele datorii ce incumbă unui guvern. Ştim, însă,, că din potrivă guvernul trecut a socotit că totul îi este îngăduit să facă, fără teama unei răspunderi, şi fără gândul de a fi de folos ţărei întregi. Cu o concepţie de armată de ocupaţie, guvernul trecut nu s’a gândit la cetăţenii ţărei, ci la partizanii săi, şi niciodată nu s’a văzut spectacolul ruşinos, ca un regim politic să nu facă nimic pentru ţară, ci sub orice act al său să se găsească numai un interes personal şi politic. Această concepţie politică, în care sentimentul răspunderei părea inexistent, era susţinută apoi printr’o sfidare a opiniei publice, care mergea până la dispreţul libertăţilor constituţionale, numai pentru ca astfel actele guvernanţilor să scape de sub controlul tărei. Intr’un timp când consolidarea tărei cerea o politică de economii, guvernul inaugura risipa miliardelor, pentru satisfacţia câtorva beneficiari politici; şi atunci când consolidarea ţarei cerea solidaritatea tuturor, guvernul se închidea în sfera îngustă a satisfacţiei partizanilor săi, cu dispreţul nevoilor generale ale ţărei ; şi nepregătit în toate direcţiile, era permanent animat numai de succesul „afacerilor de tot felul“. În faţa acestei guvernări, care aşa cum a fost nu putea fi de nimeni prevăzută, nici chiar de vrăjmaşii „partidului poporului“, noi am luat o atitudine precisă şi am arătat guvernului d-lui Averescu, povârnişul periculos în care a intrat. Nici criticii© noastre obiective, nici sfaturile noastre, dictate de conştiinţa nevoilor ţărei nu au fost ascultate, şi după cum există o beţie a vitezei la unii conducători de automobile care pricinuesc accidentele, mortale, tot asemenea guvernul trecut suferea de o beţie a puterei care îi întuneca conştiinţa răspunderilor. Risipa banului public din ultimele zile de guvernare, este astfel o tristă apoteosă, care încununează un regim ale cărui acte au fost identice cu procedeele armatelor de ocupaţie puse pe fugă. Iau ce pot şi cât pot ! Din sentimentul cu care întreaga opinie publică însoţeşte această cădere, este şi pedeapsa care poate servi ca exemplu oricărui alt regim care ar avea dorinţa tristă de a mai repeta felul de guvernare al cabinetului presidat de d. g-ral Averescu. Un regim care cade sub propriile lui păcate, şi care prin chiar aceasta arată cât de îndreptăţiţi erau aceia cari, în dorinţa de a servi ţara, îi arătau greşelile în care cădea şi care cu puţină dezinteresare şi iubire de ţară, puteau fi evitate, spre binele şi al cabinetului căzut şi al ţărei. Momente din trecut — Cum a fost tratata ţara în acea adunare Congresul de la Berlin a fost o „operă transacţională”, cum spunea însuşi Saint Valtier, delegatul Franţei, care a nedreptăţit însă, tocmai ţările cele mai interesate şi cari luaseră parte la lupta de emancipare împotriva secularului lor suzeran. Bismark, care cu o autoritate despotică aproape, a condus lucrările congresului, nu avea nici o simpatie pentru noi. Din potrivă. Părerea lui era, după cum afirmă Hohenlohe în memoriile sale, ca delegaţii noştri nici să nu fie ascultaţi. In acest sens a căutat să convingă pe Gorceacov şi pe Şuvarov, dar aceştia, fapt aproape inexplicabil, n’au primit sugestiunile lui Bismark. Era precedentul creiat pentru Grecia şi desigur că puţină omenie le impunea să aibă şi faţă de noi acelaşi tratament. „Când însă reprezentanţii României au apărut înaintea congresului, serie „Le Correspondant”., Bismarck îi priveşte ironic, cu fruntea ameninţătoare, încruntă sprincenele şi abia îi ascultă, îi intimidează şi îi încurcă după voia lui..’ Atitudinea principalilor delegaţi dEBBMMB—BBMBNBBBHHWBBBMMBBWMBBi Franţa îşi impusese o rezervă din care n’a vrut să iasă, deşi nu era într’o situaţie aşa de grea cum afirmau cei mai mulţi dintre oamenii ei politici. Italia a avut un rol şi mai şters, contele Corti nu era o personalitate care să se poată impune alături de ceilalţi plenipotenţiari. Disraeli şi Austria au tratat situaţia ţării noastre, aşi putea spune, dintr’un punct de vedere pur comercial. Până ce a intervenit acordul anglo-rus (80 Mai 1878) Disraeli evoca figura lordului Palmerston, despre care spunea că în 1856 contribuise să se facă dreptate Principatelor Române, restituindu-li-se Basarabia ; iar în timpul congresului n’au eşuat să afirme că prin retrocedarea Basarabiei se repară nedreptatea ce s’a făcut Rusiei în 1865. Iată omul! Tot acest diplomat „englez” stând la otelul Kaiserhof din Berlin, unde stăteau şi delegaţii noştri în tot timpul a căutat să-i evite, poate spre a nu roşi în faţa lor, de atitudinea lui ! Austria, înteodată deja politicei germane, caută să-şi asigure hegemonia în Marea Adriatică şi să-şi deschidă drum spre Salonic şi eventual spre Constantinopol, de aceia nu mai acordă acelaşi interes chestiunei Dunării, ca mai înainte. Izolarea noastră astfel ne-am găsit noi în deosebi, cu totul părăsiţi, în faţa unui vrăjmaş împotriva căruia nu aveam nici un mijloc de apărare. Elle doit étre a moi, dit-il, et la raison c’est que je m’appelle lion seria le Temps reproducând din cunoscuta fabulă răspunzând pretenţiei Ţarului Alexandru II, țara declara că consideră retrocedarea Basarabiei ca un punct de onoare pentru dânsul. Delegaţii României s-au achitat cu strălucire de mandatul lor şi au avut o atitudine din cele mai demne. In deosebi Ion Brătianu s-a distins prin căldura cu care a susţinut interesele ţării sale. Contele A.du Chastel care a fost la Berlin în timpul congresului şi a scris într-o broşură amintirile sale spune la pag. 65: „Brătianu, preşedintele consiliului din România ştiuse să merite bunăvoinţa tuturor prin aerul său sincer şi real; prinţul Ghica era însă sub impresia întrevederilor sale cu Gorceacov. Brătianu a pledat cu căldură chestia României, dar Bismark a spus că ,congresul va examina în mod conştiincios observaţiile prezentate de delegaţii români” şi i-a lăsat să se retragă fără nici un cuvânt de asigurare...” Situaţia era deja aranjată între puteri şi nimeni nu voia să mai revină. „Journal des Debats“ comentând hotrărîrea cu privire la Basarabia scrie că „nici o voce nu s’a ridicat împotriva acestei spolieri a României. Europa a subscris supusă acestui sic volosic jubeo al Rusiei înlăturând ultima urmă a tratatului din 1856... încă înainte de a începe, d. de Bismarck i-a avertizat destul de deschis şi cu tonu i, cunoscut, că dacă vor depăşi anumite limite ale libertăţii de cuvânt, va fi obligat să le retragă cuvântul şi să-i invite să se reîntoarcă acasă la ei. De altfel ce a fost acest congres, a explicat ziarul l’Univers : „o adunare care în aparenţă vrea să împedice loviturile prea brutale aduse ideiei de dreptate, de fapt însă aceşti areopagişti de speţă nouă nu se arată grăbiţi decât atunci când trebuie să înlăture reclamaţiunile cele mai bine întemeiate şi cu un dispreţ suveran, pentru acest mic popor care îşi permite să creadă că mai este loc sub Soare şi pentru proprietarii mici în virtutea aceluiaşi drept pe care îl au chiar cei mai puternici....“ Dreptatea însă trebuia să vină, mai curând sau mai târziu... Situaţia aranjată ticipaţie“ „cu an* Battonmiaer Reintegrarea unor nedreptăţiţi Fiecare zi aduce descoperirea unui nou abuz averescan şi totodată o nouă sforţare de restabilire a legalităţei. Eri am înregistrat extraordinarele fraude de la ministerul de război. jaful de la interne şi o transacţie frauduloasă de 300 milioane la ministerul comunicaţiilor. Tot eri însă am înregistrat la ministerul de Instrucţie o operă de reparaţiune a abuzurilor fostului regim. Anume, la acest minister s-a alcătuit o importantă decizie ministerială prin care se reintegrează toţi inspectorii şi revizorii şcolari care deşi fuseseră inamovibili au fost îndepărtaţi de la posturile lor sub guvernarea aperescana. Aceste reîntegrâri s-au făcut pe ziua de 7 iunie şi privesc toate gradele de învăţământ. Decizia prevede şi rechemarea la catedră a celor ce fuseseră delegaţi în aceste posturi. Se ştie că între nedreptăţile averescane, înlăturarea funcţionarilor de carieră, inamovibili, a fost una dintre cele mai mari. Se mai ştie că foştii miniştri ai instrucţiei sub regimul averescan, dar în special acel domn Petrovici, care a adus filosofia atât de departe încât a cumpărat cu 10 milioane imobile ce nu valorau nici cinci sute de mii de lei, aceşti miniştri spunem, s’au dovedit nişte politiciani de-o clasă atât de inferioară, încât au sacrificat intereselor de partid cele mai vitale interese ale şcoalei Astfel în locul inspectorilor şi revizorilor înlăturaţi, s-a numit drojdia cluburilor averescane, profesori şi suplinitori cu sentinţe penale, ce trebuiau scoşi din învăţământ. Aceştia au controlat activitatea culturală sub regimul averescan! Astăzi noul ministrude, Instrucţie face o operă de dreptate. De altfel justiţia se pronunţase asupra mai multor cazuri hotărând reintegrarea acelora ce se adresaseră ei. Nu ne îndoim însă că subtilul domn Petrovici ar fi găsit mijlocul să treacă peste aceste decizii. Noroc că, reîntors şi D-sa la catedră, se va ocupa de probleme mai puţin aride. Noul guvern D-l L. MRAZEC Fost director general al Institutului geologic, acum ministru al industriei şi comerţului ECOURI La expoziţia organiza® nu de mult de societatea artiştilor vienezi „Hagenbund“, şi-au expus şi operile lor, mai mulţi pictori tineri sloveni. Critica vieneză scrie că arta slovenă nu are trăsături specifice şi face impresia unor creaţii originale forţate. Criticii vienezi apreciază în special pe fr. Krale şi pe pictorul Goimir Kosa (Oeps). Republica Salvador, situată în istmul Americei centrale, e o protectoare a modei părului scurt la femei. Ca dovadă ea a emis de durând o serie de mărci poştale, înfăţişând în locul vignetei obişnuite o fi mos în costum modern, purtând părul scurt. Această siluetă e întovărăşită , de, două flori de cafea cu inscripţia în engleză şi spaniolă : „Cea mai bună cafea“. (Ceps). HOTE Ua nou musen De pe urma regretatului Toma Stelian, rămânând acea admirabilă clădire, care a fost lăsată statului, s-a luat măsura de a se înfiinţa un Muzeu. Trebue să constatăm că pe lângă frumuseţea clădirei, aşezarea ei este cu totul privilegiată, deoarece şoseaua rămâne una din cele mai frumoase părţi ale oraşului nostru. Mai ales acuma cu clădirile cari de cari mai frumoase ce s’au ridicat şi se ridică, avem în această parte a Bucureştilor un amestec fericit de urbanitate rafinată cu rusticitate înghită, care face din şoseaua atât de legată cu viaţa bucureşteană, o frumuseţe permanentă a Capitalei. Acolo, deci, instalarea unui Muzeu este cu deosebire interesantă, căci este totdeauna util de a aşeza un Muzeu într'o parte frecventată. Odată bine instalat, am dori ca într’o parte a lui să se expună tot ceea ce priveşte vechiul Bucureşti, pentru ca mai ales cei tineri şi cei noui veniţi în viaţa românească, să cunoască trecutul oraşului nostru. Un muzeu al Bucureştilor esteastfel o necesitate şi istorică, şi naţională. In afară că, el ar prezenta, şi un farmec deosebit, căci revenirea prin imaginaţie la timpurile de altă dată e o călătorie care distrează, şi inştrueşte, lărgeşte orizonturile gândirei şi măreşte cantitatea de viaţă a prea scurtului prezent în care vieţuim. Despre Bucureşti ştiu puţin cei tineri, iar din cele scrise trebue să menţionăm că „Istoria Bucureştilor“ a lui” Sion, este o raritate bibliografică. Cine mai posedă astăzi volumul acesta ? Ar fi, deci, nemerit a se edita din nou, o carte atât de luminoasă şi utilă. In bibliografia istorică a Bucureştilor, ar trebui să notăm de asemenea şi amănuntele ce ni le dă Ion Ghica, precum şi acele istorisiri naive ale lui Papazoglu, care pe vremuri avea şi un mic muzeu de colecţionator pasionat. In editura lui Luigi Cazzatvillan a apărut pe vremuri în fascicule ilustrate amănunte despre vechiul Bucureşti. Am dori mult să mai recităm acele istorisiri bătrâneşti. Ele au farmecul, şi utilitatea lor. Şi câţi din cei de azi ştim de pitorescul oraşului, când albia Dâmboviţei trecea printre strade întortodate, altele decât cele de azi ? Se naviga cu luntrile, şi mărginaşii treceau în aceste vehicule cu iuţeala Venezienilor, iar pentru ca aproprierea să fie mai frapantă boala lagunelor venezziane era înlocuită permanent cu frigurile palustre, cari pusese stăpânire pe toate trupurile generaţiei de atunci! Apa pentru a fi potabilă — căci era amestecată cu noroi — se filtra rudimentar cu piatră acră. Ce timpuri atât de depărtate, şi totuşi ca ani atât de apropiate ! Iată de ce un Muzeu al Bucureştilor, bine rânduit ar fi nu numai o plăcere a ochilor, dar şi o mare utilitate. ----------------------------------------PETRONIUS Sâmbătă 11 Iunie, 1927 Probleme Buffilee - FIERULUI ROMANESC Politica Boi fată de cea a petrolului D. Vintilă Brătianu inti*« conferintă ţinută la 15 Aprilie a. c. la Institutul Economic Românesc a arătat, într’un studiu complect, care trebue să fie politica de stat a petrolului îndrumată după Constituţie şi legea minelor. Opiniunile exprimate şi concluziunile trase de d-sa arată nu numai grija ce poartă unui produs atât de important precum este petrolul, dar constituesc un exemplu tipic pentru studii similare, deoarece chestiunea a fost privită în ansamblul ei de la înălţimea marilor interese româneşti. O problemă care ni se pare de asemenea importantă pentru economia noastră naţională este aceia a fierului şi credem că nu va întârzia mult ziua când îşi va primi o soluţie definitivă. Până atunci să remarcăm, că în cadrul trasat pentru industria petroliferă există unele puncte esenţiale cari se pot aplica şi fierului. Petrolul şi fierul au repercusiuni analoage pentru viaţa economică a ţării; aceste două produse însă diferă prin condiţiunile naturale în care se găsesc prin modul de exploatare, de desfacere, de transport, etc. Ambele aceste produse sunt indispensabile civilizaţiunei de azi; în timp de pace ele asigură progresul, în război apărarea şi victoria. Cea mai bună dovadă pentru importanţa ce o au este lupta continuă pentru monopolizarea lor. Petrolul şi fierul românesc Petrolul şi fierul românesc se găsesc însă în situaţiuni deosebite; primul în cantităţi mari sau cel puţin aşa se crede (după constatările făcute, celălalt se zice că ar avea rezerve limitate la un consum de câteva zeci de ani (nu se ştie nimic precis căci până în prezent studiiserioase lipsesc, aparatele moderne de prospecţiune nu s-au introdus decât în ultimii ani). Petrolul şi teehnica sa au o tradiţie bine meritată în România, ceia ce lipseşte fierului, industria lui fiind postbelică. Industria petroliferă are drept materie primă exclusiv petrolul care prin distilarea şi craking dă naştere la toţi produşi comerciali ; este drept că aparatele de prelucrat, de generat forţa motrice sau de transport aparţin industriei ferului, însă energia necesară activităţii şantierelor petrolifere şi rafineriilor este furnicată tot de derivatele petrolului. Industria ferului se bazează natural pe fer (găsit în minereuri sub formă de combinaţii naturale) dar nu e mai puţin adevărat că o atare industrie nu poate exista fără un combustibil sau altă formă de energie. Chiar de a părea paradoxal, această industrie depinde mai mult de combustibil decât de însăşi minereul de fer, căci în stabilirea preţului de cost combustibilul are o valoare mai mare decât materia primă. Petrolul românesc se produce în cantităţi care asigură nu numai consumul intern, dar el constitue unul din principalele noastre produse de export, fiind bine cunoscut pe piaţa mondială. Cu toată concurenţa din afară, produsele noastre se plasează şi nimeni nu poate aduce vre-o obiecţiune calităţei lor. Consumul intern Feral românesc se produce în cantităţi insuficiente chiar pentru nevoile interne, astfel că anual se importă pentru mai multe miliarde de lei. Produsele de fer fabricate în ţară sunt desigur de bună calitate ; cu toate acestea nu orice lucru se poate face la noi, chiar când acele obiecte nu prezintă dificultăţi technice de fabricaţiune şi sunt de un folos indiscutabil pentru desvoltarea unor activităţi economice caracteristic naţionale. Dar aceasta nu însemnează că geniul românesc nu va ajunge odată, să sperăm, cât mai curând, să stăpâneasca şi această minunată artă. Credem că în viitor chiar vom rămâne importatori de anumite produse de fer pentru o cantitate care aere, circu Vs din consumul nostru. In ceia ce priveşte transportul, care reprezintă un factor important, petrolul poate fi trimis uşor si eftin prin Pype-Lines pe când ferul ca orice marfă solidă şi grea costă destulde mult. Faţă de valoarea sa anumiţi economişti au indicat chiar că va veni timpul ca comerţul cu fontă brută sau oţel în baie să pară tot aşa de paradoxal cum ne pare azi traficul la distanţă a cărămiziei sau a ferului. Numai obiectele de manufactură delicată, produse de ţări cu mare industrie, vor mai putea fi transportate ladistanţă, căci piaţa ferului va deveni din ce în ce mai mult opiaţă naţională sau chiar regională. Un program de lucru Ţinând seamă de concluziunile D-lui Vintilă Brătianu relativ la petrol, putem trage următoarele pentru politica de Stat a ferului: 1) Independenţă şi naţionalizare reală a industriei române a ferului ca necesitate economică şi de apărare naţională. 2) O politică de exploatare intensă pentru a cunoaşte rezervele de materii prime. 3) O politică a combustibilului şi energiei metalurgice conform unui program general de energie. 4) Politica de exploatare să ţină seama de rezerve, să fabrice după metodele ştiinţifice moderne obiectele, cu precădere cele necesare pieţei interne şi în particular cele ce contribue la desvoltarea altor activităţi utile naţionale. Să ajute la consolidarea ţărei în timp de pace şi apărarea ei în caz de pericol. E foarte probabil că pe viitor noui instalaţiuni siderurgice vor fi necesare să se construiască în ţară. 5) O politică de import necesară complectărei necesităţilor interne, după ce în prealabil s’a stabilit un program metalurgic românesc ; dat fiind supraproducţia streină în fer, ne putem aştepta la oferte avantajoase cari ne pot servi în relaţiunile noastre internaţionale. 6) Politica transporturilor va trebui să ajute desvoltarea industriei ferului, creindu-se ca şi în streinătate de altfel tarifuri speciale pentru materiile prime şi semifabricate. Inginer DAN PERIEŢEANU