Viitorul, iulie 1927 (Anul 20, nr. 5802-5828)

1927-07-24 / nr. 5822

­ WOHL REBE IN JURUL " DINASTIEI Dinastia a fost pârghia pe care s’a sprijinit întreaga o­­peră de întărire și de desvol­­tare a României dela închega­rea statului român de ori până la întregirea acestui stat în hotarele lui firești de astăzi. Prin aducerea unui Domni­tor dintr’o familie domnitoa­re din Europa, s’a împlinit ul­timul punct din dorinţele ros­tite de poporul român în Di­­vanurile ad-hoc, urmând ca prin aceasta să se pună capăt certurilor pentru domnie şi să se asigure statului român putinţa de a se întări şi pro­­păşi în linişte. In timpul lungei şi rodni­cei domnii a Regelui Carol, România s’a organizat şi a propăşit pe toate tărâmurile, pentruca în ceasul hotărâtor al istoriei, sub glorioasa Dom­nie a Marelui Rege Ferdi­nand, să poată păşi la înfăp­tuirea unităţei desăvârşite a neamului românesc.­­ Dinastia a fost una din pietrele de temelie pe care s’a clădit, s’a înălţat şi s’a întregit statul român de as­tăzi. Prin Dinastie poporul ro­mân şi-a dobândit liniştea internă care singură i-a asi­gurat putinţa de a se organi­za ca stat, de a’se întări şi a se desvolta. Prin Dinastie România şi-a putut stabili cele dintâi legă­turi cu ţările puternice din Apus care au ajutat-o şi spri­jinit-o în începuturile ei de stat f ..ii şi independent. Prin Dinastie s’a asigurat o conti­nuitate în opera de organi­zare şi de conducere a ţării şi tot în Dinastie poporul român a avut cele mai strălucite pilde de patriotism şi de jertfă pentru ţară. Iată de ce poporul român se simte atât de profund legat prin toate fibrele sufletului şi ale existenţei lui, de Dinas­tia care i-a slujit de pavăză şi de îndrumătoare în tot­­ cursul desvoltărei lui istorice de la 1866 până astăzi. Din aceste legături indes­tructibile şi din conştiinţa su­perioară a intereselor perma­nente pe care le reprezintă Dinastia în existenţa statului român, au isvorât dragostea plină de duioşie şi entusias­­mul plin de încredere cu care Adunările Naţionale şi întreg poporul român au salutat pe Regele Mihai I — copilul nă­dejdilor de astăzi, bărbatul înfăptuirilor de mâine — che­mat să continue destinele u­­nei Dinastii glorioase şi să chezeşuiască viaţa liniştită şi rodnică a statului român în desvoltarea lui istorică. 3 LEI IX. in TAIA 8 LEI 6i. In strelPPtrfe s pmm REDACŢIA ADRiKISIRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGÁRT) QUINET No. 2 || STRADA’ ACADEMIEI No. 1T Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia ei Administraţia 349/23 si 303/11 IK TBEft I In stiein£tEle un sn-----------— 7C0 ei I Un er----------------1400 lei Şese­­mi — — — 3S0 • I Şese 'mni — — — 700 » trei Ieri — — — 700 » «Trei Iuti— — — 400 » ANUftgCiyRB COMER, AU? Se primesc direct la Administraţia ::'zr Academie 17 si la Koate Agenţiile d Manuscriptele nepublicate s ■ ft re»S al tfcffi-iecelea fio. 5822 MOMENTE ISTOMICI M. Sf Regele FerdSisîared­ I, Mareşalul Foch şi d. Ion I. O. SBrătianus pre­şedintele consiliului de miniştri la serbările Incorpeîăreî dela Alba Iksiia agresată d-loi I9N. I. C. BRATIâWP preşedintele consiliului de miniştri Un apel la togi buniimmâeai să ajute şi să Srelfcsraegstâ. BBHIKinBBSOBSSEBEBDEBI "" " cscaaorjia fsinss­itta Eropftsigfr a t am Cu puţine zile înainte de a-şi da obştescul sfârşit, defunctul nostru Rege a trimis d-lui Ion I. C■ Bră­­tianu, preşedintele consiliului de miniştri, următoarea scrisoare: Ca creştin sunt totdeauna stă­pânit de grija clipei când Mă voi înfăţişa în faţa Domnului; ca Român şi Rege Mă gândesc ne­încetat la soarta Ţării, căreia am jertfit viaţa Mea pe pământ. Dragostea Mea nu Mă lasă să consider că datoria îmi încetează cu această viaţă şi nu pot să nu mă gândesc la ce va fi în urma ei. Dumnezeu a voit ca Coroana, de care e atât de indisolubil le­gată soarta Ţării, să treacă pe capul nepotului Meu nevârstnic Mihai. Rog Cerul să-l ocrotească şi să­-i hărăzească binecuvânta­rea ca sub domnia lui să se în­tărească şi să sporească Româ­nia clădită cu atâtea jertfe. Fac apel la toţi bunii şi cinsti­ţii cetăţeni ai Ţării să ajute din toate puterile lor ca să înlesnea­scă liniştita propăşire a Statului. In fruntea lor, asupra scumpu­lui Meu fiu Nicolae ca Regent împreună cu colegii Săi, cade cea mai grea răspundere în îndepli­nirea Sfintelor­ datorii. Cu credin­ţa şi dragostea ce înaintaşii fa­miliei Sale i-au dat pildă, fiul Meu va putea duce la bun sfârşit misiunea ce îi revine. Nu pot privi spre viitor fără să Mă gândesc cu inimă de pă­rinte la scumpul Meu fiu Carol, căruia îi urez viaţă cinstită şi fe­ricită în noua soartă pe care şi-a croit-o împotriva silinţelor Noa­stre. Nu Mă îndoesc că, ca orice Român iubitor de Ţară şi mai de­votat ca oricare altul va stărui întru a înlesni prin tot ce atâr­nă încă de dânsul, ca România în timpul fiului său Mihai şi a ur­maşilor Săi să se poată desvolta şi prepăşî în linişte şi­ cu snor. In ce Mă priveşte, cu hotărîre şi numai spre a nu turbura li­niştea Ţării M’am oprit dela mul­ţumirea sufletească de a-1 reve­dea şi în acelaş sentiment cer ca sa nu se întoarcă în Ţară decât, precum s’a legat, când autorită­ţile legale îi vor îngădui. Trebue ca fiul Meu Carol să caute astfel să impună oricăror rătăcite respectul situaţiunei le­gale, create prin renunţarea sa la Tron, aşa precum îi poruncesc cele mai imperioase datorii de Ro­mân, de fiu şi de părinte, ca să respecte legământul încheiat din propria voinţă şi nesilit de ni­meni. Primiţi, vă rog, scumpul Meu preşedinte al Consiliului, expre­­siunea simţim­intelor Mele afec­tuoase. FERDINAND l­i -f REGELE FERDINAND şi ţărănimea română încă în 1911, ca Moştenitor al Tronului, Regele Ferdinand decla­rase la I­aşi cu o convingere abso­lută . ..Libertatea economică a ţăra­nului trebue câştigată numai astfel vom avea şi libertatea lui politică. El le merită pe amândouă ; e între noi cel bun; nimic din defectele lui nu vine dela dânsul. Această faptă aşi dori s’o fac. Aşi vrea să văd pe toţi adevăraţii patrioţi lângă Mine pentru aceasta. Cuza Vodă a ispăşit o lipsă care nu trebue să se mai repete“. Cuvintele acestea atât de clare şi hotărâte, ne arată în­deajuns cât de mult îi zăria la inimă Rel­gelui nostru îmbunătăţirea soar­­tei ţărănimei româneşti, pe care o iubea şi cunoştea bine, din desele călătorii prin ţară, în toate dure­rile şi dorinţele ei legitime. Ace­laş interes şi iubire pentru ţărani îl are şi Regina Maria, care îm­­peună cu Principesele îmbracă a­­deseori, cu vădită plăcere şi mân­­die, prea rumosn'l nostru port naţional, căci ne spune : „M’a­n purtat printre cei umili. Am intrat în căsuţele lor, li-am pus întrebări, am prin în braţele mele pruncii lor-Li-am vorbit limba cu stângă­cie, făcând multe greşeli, dar, deşi streină, nicăiri între ţărani, n’am întâmpinat neâncredere ori bănu­ială. Erau bucuroşi să-mi vor­bească, bucuroşi să mă­ lase să intru în căsuţele lor şi în, deosebi, să-mi vorbească de necazurile lor. Totdeauna de necazurile lor au să ne povestească cei sărmani, dar aceasta o făceau cu o demnitate deosebită, vorbind de moarte şi de sărăcie cu o resignare stoică, numărând mormintelor copiilor lor aşa cum altcineva ar număra pomii sădiţi în jurul casei. Săraci sunt, neştiutori sunt ţă­ranii aceştia. Părăsiţi şi plini de eresuri, dar este o mare nobleţă în rasa lor. Sunt cumpătaţi la mân­care şi mulţumiţi cu puţin, puţine sunt nevoile lor, dorinţele lor sunt mărginite , dar un vis mare îl hrăneşte cu dragoste fiecare din ei în inima sa ; el doreşte să fie stăpân pe pământ, să aibă în seama sa ogorul pe care-l lucrează , do­reşte să-l poată numi al său. A­­ceasta mi-a spus-o fiecare din ei şi ei toţi : era cântecul veşnic al tu­turor cuvintelor lor“. Deci dorinţa supremă a ţărani­lor era să li se dea pământ. Şi a­­ceasta au comunicat-o şi Suvera­nilor. Am văzut mai sus că Re­gele, încă în Martie 1917 a spus pe front: „Vi­ se va da pământ- Eu Regele vostru, voi fi întâiul a da pildă ; vi­ se va da o largă partici­pare la treburile Statului“. Hegele şi-a îndeplinit cuvântul dat osta­şilor ţărani- A cerut expres celor două partide de la guvern, ca pe baza unei înţelegeri reciproce să fixeze temeiul de expropriere a pă­mântului pentru ţărani. In ajunul marei ofensive a eliberării ţării cotropite de duşmani (Iunie 190), după discuţii agitate în comisiile Corpurilor legiuitoare, pe cari Re­gele le urmărea de aproape cu o vie atenţiune, se hotărăşte ca să se exproprieze 2 milioane hectare pământ cultivabil pentru cauze de utilitate naţională şi să se dea vot universal, egal, direct şi secret. A­­ceste două hotărâri capitale pri­veau înainte de toate ţărănimea luptătoare, şi pentru siguranţă au fost introduse în Constituţia nouă­­(1917) art. 19­ 57. Astfel dorinţa ferbinte de­­ aproape două decenii a Regelui lua acum de fapt o formă legală şi obligatoare pen­tru orice guvern, căci trebuia ne­condiţionat executată. împrejurările vrăjmaşe, pe care le-am cunoscut mai sus, au îm­pie­decat ducerea la îndeplinire a aces­tor reforme radicale. Intr’o vreme, când soldaţii trebuiau demobilizaţi în urma unei „păci“ silite, Regele adresează către Administratorul Do­meniilor Coroanei această scrisoare, care e oglinda fidelă a sufletului său bun şi mare (17/30 Martie 1918): „Astăzi, când vitejii noştri ostaşi, cari cu atâtea jertfe şi atâta sânge au apărat pământul strămoşesc, se întorc la căminele lor, voiesc ca pe Domniile Coroanei, ca şi pe proprie­tăţile Mele, el să se bucure fără în­­tâziere de foloasele pe cari le asigu­ră principiile sancţionate de Mine în Constituţie. In acest scop până ce noi legi s-ar putea permite împroprietărirea lor definitivă, doresc ca pe aceste Do­menii ei să fie deja sub formă de obşte şi de arendă, puşi de îndată în folosinţa pământurilor ce li se vor cuveni. In aducerea la îndeplinire a aces­tei hotărîri a Mele se va ţine seamă în primul rând de luptătorii cari se întorc de sub drapel şi de familiile acelora cari şi-au istovit viaţa în serviciul Patriei. Veţi binevoi, potrivit cu aceasta, să alcătuiţi un proiect de organizare a obştiilor, astfel ca funcţionarea lor să poată începe imediat ce situa­ţia generală o va face cu putinţă“. Toamna, în 24 octombrie 1918, vesteşte astfel înfăptuirea reforme­lor prin o proclamaţie către Ro­mâni: îndată ce viaţa de stat a devenit normală, prin­ consolidarea şi uni­rea provinciilor româneşti cu Pa­­tria-Mumă, Regele stăruie ca pă­mântul cât mai repede să treacă In stăpânirea de drept a ţăranilor. In răspunsul la adresa Senatului (Dec. 1920), Regele cere ca, rezolvi­­rea definitivă a reformei agrare, să se bazeze „pe pincipii de dreptate şi echitate“­Peste un an la aceeaş adresă spune : „Frumoasa operă a reformei a­­grare “,5 a trecerii pământurilor expropriate în mâinile sătenilor, n’ar corespunde menirii ei econo­mice, dacă tm­i- ar lua totdeodată măsuri bine chibzuite tehnice şi culturale pentru ajutorarea şi în­drumarea noului regim al micii proprietăţi ţărănişti“. In cuvântarea frumoasă ţinută la congresul agronomilor (5 Dec. 1920) Regele arată rolul important al acestora în intensificarea pro­ducţiei agricole, dând pildă ţăra­nilor cum să-şi cultive mai raţio­nal şi cu mai mult folos pământul lor propriu. Iată cum defineşte Suveranul datoriile agronomilor faţă de principala ocupaţie şi bo­găţie a ţării: „Mulţumesc din inimă neutru calda primire ce am găsit în mij­locul domniilor voastre şi mărtu­risesc că am urmat cu mare plă­cere invitaţiunii de a lua parte la Continuare în pat. Discursul Regelui Ferdinand la Academia lemâiai m­­osia .i^ileuM"''TeW60..Sf'at SCUMPI COLEGI, Cu deosebită bucurie şi recunoş­tinţă am ascultat cuvântările Dom­niilor-Voastre atât de înălţătoare ce Mi-le faceţi pentru a 60-a Mea aniversare. Ele îmi sunt o dovadă mai mult a sentimentelor de dra­goste ce leagă pe membrii acestei­­înalte instituţii de cultură a ţării­­de Preşedintele ei de onoare, întă­­rindu-Mă în dorinţa Mea de a lu­cra alături de Domniile-Voasitre pentru înălţarea sufletească a po­porului nostru şi propăşirea sa prin cultură. MuSStimirea unui Suveran Luminoasa expunere ce aţi fă­cut asupra progreselor realizate de ţară în literatură, istorie şi ştiinţă în scurtul timp al domniei Mele Mi-a umplut inima de bucurie. Căci ce mulţumire mai mare poate fi pentru un Suveran decât să vadă cum acelaş popor, care pe câmpul de luptă a fost în stare, cu o vite­jie fără seamăn, să aducă cele mai mari jertfe pentru desrobirea fra­ţilor săi şi unitatea sa naţională, ştie acum în timp de pace, cu a­­ceaşi râvnă să-şi desfăşoare mi­nunatele sale­­calităţi culturale, consolidând prin armele pacinice ale inteligenţei opera începută de înfrăţire şi progres. Aceasta constă­tue pentru Mine cea mai mare sa­tisfacţie şi un statornic imbold de muncă întru îndeplinirea grelei sarcini pe care Pronia cerească Mi-a încredinţat-o. Soarta a vrut ca Eu să am ne­mărginita fericire de a conduce a­­posit popor în timpul evenimentelor istorice atât de însemnate pentru fiinţa şi persoana sa. Aceste eve­nimente nu ar fi putut însă duce la rezultatele la care am ajuns, dacă munca înaintaşilor noştri n’ar fi ştiut să dezvolte acele minunate comori sufleteşti ale sale, pregătin­­du-l din timp pentru a fi în stare să-şi afirme voinţa, atunci când ziua cea mare a vieţei sale va sosi. De aceea astăzi, când îmi evocaţi trecutul scurt al Domniei Mele cu zilele de fericire ce Mi-a fost dat să le trăesc, desfăşurându-Mi roa­dele muncii depuse cu atâta iubire, precum şi perspectivele unui viitor tot mai frumos pentru scumpul Meu popor; gândul Meu se îndreap­tă înainte de toate, cu adâncă re­cunoştinţă, către toţi înaintaşii, cari în chin şi durere au pregătit venirea zilelor de fericire ce ne-a fost dat nouă să le trăim. Rolul ■BBHWBaBBIIUBLWMMrSiaBJMWMBaP Române Intre instituţiile neamului româ­nesc, care au contribuit mai mult la această pregătire sufletească şi căreia întreaga naţiune îi datoreşte o nemărginită recunoştinţă, în lo­cul întâia stă Academia Română. Aici s’au adunat încă din timpu­rile grele fruntaşii tuturor ţinutu­rilor româneşti, realizând încetul cu încetul unitatea culturală a în­tregului neam şi prin aceasta pre­gătind desăvârşirea unităţii sale politice. Sărbătorindu-mă dar as­tăzi pe Mine, sărbătorim împreună, în acelaş timp, pe toţi înaintaşii noştri din această Academie, care prin munca şi devotamentul lor au pregătit îndeplinirea visului nos­tru de veacuri. Intre aceşti înaintaşi stă în frun­te neuitatul Meu Unchiu, Marele Rege Carol, care cucerind cu sabia pe câmpiile Bulgariei indepen­denţa ţării, spre a face primul pas întru câştigarea independen­ţii întregului popor, a ştiut şi în timp de pace să îndrumeze prin­ cultură întreaga evoluţie a ţării spre desăvârşirea acelui scop final ca sa constituie fericirea generaţiei de azi. Punerea la cale a marelui dicţionar al graiului românesc şi asigurarea mijloacelor pentru de­săvârşirea lui prin Academia Ro­mână, a fost întâia îndrumare ce a dat-o către acest fel- Statornica sa preocupare de bunul mers al a­­cestei Academii, unde se fierbea unitatea limbii şi culturii româ­neşti ca pretutindeni, numeroase­le-i discursuri şi conferinţe rosti­te aici vădeau marele său interes pentru acest aşezământ şi impor­tanţa c­e o acorda rolului său. Să-l slăvim dar în veci pentru marile sal© fapte, pe care numai viitorul le va putea pune în evi­denţă în toată măreţia lor şi să urmăm înţeleptele sale îndrumări­©înfiaţi celor «SSspSrut. Dar nu numai marelui Rege dispărut, ci şi tuturor acelor co­laboratori ai săi din t­oate pro­vinciile româneşti — cari au ilus­trat această Academie şi dintre cari puţini au mai rămas printre noi, — se cuvine a le aduce as­tăzi prinosul nostru de recunoş­tinţă pentru in­­inda lor individu­ală şi colectivă, cu care au con­tribuit la realizarea idealului a­­cestui popor. Dacă Academia Română are atât de mare drept la recunoştinţa tutu­ror pentru activitatea ei din trecut, apoi nu de mai puţină însemnătate este rolul său în viitor. Căci tot ce s’a câştigat prin­­entuziasm, şi jert­fă de sânge nu poate fi consolidat decât prin cultură şi dus înainte prin ştiinţă. Dările de seamă atât de interesante pe care le-am ascul­tat astăzi cu privire la progresele realizate în scurtul timp al domniei Mele sunt o dovadă a­ nevoilor ce există şi a importanţei covârşitoare a Academiei în satisfacerea lor. A­­ceasta va cere însă un­­plan siste­matic de activitate, o nouă precizare a problemelor, o alegere a metodelor şi o bine chibzuită organizare a ac­ţiunii. Ceea ce bătrânii noştri înain­taşi puteau face numai din imbol­dul instinctului de conservare naţio­nală, a sentimentului şi a bunului simţ, noi nu mai putem realiza as­tăzi decât prin munca organizată, întemeiată pe ştiinţei. Nevoia unei rapi- Nevoile noui culturale vor cere să ne gândim la o reorganizare a în­tregului aparat de acţiune în vede­rea satisfacerii ţelurilor ce ni se im­pun, o lărgire a cadrelor pentru a se face loc specialităţilor ce lipsesc şi a se putea astfel întinde o activi­tate metodică şi în alte direcţiuni decât acelea limitate prin actualele statute. Deoarece Academiile au a consacra oamenii de litere şi de şti­inţă şi a răspândi munca depusă în folosul culturii, ele mai trebue să Continuare în pag. 2-a Cultura române 'scă l Duminica 24 iunie. 1927

Next