Viitorul, iulie 1927 (Anul 20, nr. 5802-5828)
1927-07-24 / nr. 5822
WOHL REBE IN JURUL " DINASTIEI Dinastia a fost pârghia pe care s’a sprijinit întreaga operă de întărire și de desvoltare a României dela închegarea statului român de ori până la întregirea acestui stat în hotarele lui firești de astăzi. Prin aducerea unui Domnitor dintr’o familie domnitoare din Europa, s’a împlinit ultimul punct din dorinţele rostite de poporul român în Divanurile ad-hoc, urmând ca prin aceasta să se pună capăt certurilor pentru domnie şi să se asigure statului român putinţa de a se întări şi propăşi în linişte. In timpul lungei şi rodnicei domnii a Regelui Carol, România s’a organizat şi a propăşit pe toate tărâmurile, pentruca în ceasul hotărâtor al istoriei, sub glorioasa Domnie a Marelui Rege Ferdinand, să poată păşi la înfăptuirea unităţei desăvârşite a neamului românesc. Dinastia a fost una din pietrele de temelie pe care s’a clădit, s’a înălţat şi s’a întregit statul român de astăzi. Prin Dinastie poporul român şi-a dobândit liniştea internă care singură i-a asigurat putinţa de a se organiza ca stat, de a’se întări şi a se desvolta. Prin Dinastie România şi-a putut stabili cele dintâi legături cu ţările puternice din Apus care au ajutat-o şi sprijinit-o în începuturile ei de stat f ..ii şi independent. Prin Dinastie s’a asigurat o continuitate în opera de organizare şi de conducere a ţării şi tot în Dinastie poporul român a avut cele mai strălucite pilde de patriotism şi de jertfă pentru ţară. Iată de ce poporul român se simte atât de profund legat prin toate fibrele sufletului şi ale existenţei lui, de Dinastia care i-a slujit de pavăză şi de îndrumătoare în tot cursul desvoltărei lui istorice de la 1866 până astăzi. Din aceste legături indestructibile şi din conştiinţa superioară a intereselor permanente pe care le reprezintă Dinastia în existenţa statului român, au isvorât dragostea plină de duioşie şi entusiasmul plin de încredere cu care Adunările Naţionale şi întreg poporul român au salutat pe Regele Mihai I — copilul nădejdilor de astăzi, bărbatul înfăptuirilor de mâine — chemat să continue destinele unei Dinastii glorioase şi să chezeşuiască viaţa liniştită şi rodnică a statului român în desvoltarea lui istorică. 3 LEI IX. in TAIA 8 LEI 6i. In strelPPtrfe s pmm REDACŢIA ADRiKISIRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGÁRT) QUINET No. 2 || STRADA’ ACADEMIEI No. 1T Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia ei Administraţia 349/23 si 303/11 IK TBEft I In stiein£tEle un sn-----------— 7C0 ei I Un er----------------1400 lei Şesemi — — — 3S0 • I Şese 'mni — — — 700 » trei Ieri — — — 700 » «Trei Iuti— — — 400 » ANUftgCiyRB COMER, AU? Se primesc direct la Administraţia ::'zr Academie 17 si la Koate Agenţiile d Manuscriptele nepublicate s ■ ft re»S al tfcffi-iecelea fio. 5822 MOMENTE ISTOMICI M. Sf Regele FerdSisîared I, Mareşalul Foch şi d. Ion I. O. SBrătianus preşedintele consiliului de miniştri la serbările Incorpeîăreî dela Alba Iksiia agresată d-loi I9N. I. C. BRATIâWP preşedintele consiliului de miniştri Un apel la togi buniimmâeai să ajute şi să Srelfcsraegstâ. BBHIKinBBSOBSSEBEBDEBI "" " cscaaorjia fsinssitta Eropftsigfr a t am Cu puţine zile înainte de a-şi da obştescul sfârşit, defunctul nostru Rege a trimis d-lui Ion I. C■ Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri, următoarea scrisoare: Ca creştin sunt totdeauna stăpânit de grija clipei când Mă voi înfăţişa în faţa Domnului; ca Român şi Rege Mă gândesc neîncetat la soarta Ţării, căreia am jertfit viaţa Mea pe pământ. Dragostea Mea nu Mă lasă să consider că datoria îmi încetează cu această viaţă şi nu pot să nu mă gândesc la ce va fi în urma ei. Dumnezeu a voit ca Coroana, de care e atât de indisolubil legată soarta Ţării, să treacă pe capul nepotului Meu nevârstnic Mihai. Rog Cerul să-l ocrotească şi să-i hărăzească binecuvântarea ca sub domnia lui să se întărească şi să sporească România clădită cu atâtea jertfe. Fac apel la toţi bunii şi cinstiţii cetăţeni ai Ţării să ajute din toate puterile lor ca să înlesnească liniştita propăşire a Statului. In fruntea lor, asupra scumpului Meu fiu Nicolae ca Regent împreună cu colegii Săi, cade cea mai grea răspundere în îndeplinirea Sfintelor datorii. Cu credinţa şi dragostea ce înaintaşii familiei Sale i-au dat pildă, fiul Meu va putea duce la bun sfârşit misiunea ce îi revine. Nu pot privi spre viitor fără să Mă gândesc cu inimă de părinte la scumpul Meu fiu Carol, căruia îi urez viaţă cinstită şi fericită în noua soartă pe care şi-a croit-o împotriva silinţelor Noastre. Nu Mă îndoesc că, ca orice Român iubitor de Ţară şi mai devotat ca oricare altul va stărui întru a înlesni prin tot ce atârnă încă de dânsul, ca România în timpul fiului său Mihai şi a urmaşilor Săi să se poată desvolta şi prepăşî în linişte şi cu snor. In ce Mă priveşte, cu hotărîre şi numai spre a nu turbura liniştea Ţării M’am oprit dela mulţumirea sufletească de a-1 revedea şi în acelaş sentiment cer ca sa nu se întoarcă în Ţară decât, precum s’a legat, când autorităţile legale îi vor îngădui. Trebue ca fiul Meu Carol să caute astfel să impună oricăror rătăcite respectul situaţiunei legale, create prin renunţarea sa la Tron, aşa precum îi poruncesc cele mai imperioase datorii de Român, de fiu şi de părinte, ca să respecte legământul încheiat din propria voinţă şi nesilit de nimeni. Primiţi, vă rog, scumpul Meu preşedinte al Consiliului, expresiunea simţimintelor Mele afectuoase. FERDINAND li -f REGELE FERDINAND şi ţărănimea română încă în 1911, ca Moştenitor al Tronului, Regele Ferdinand declarase la Iaşi cu o convingere absolută . ..Libertatea economică a ţăranului trebue câştigată numai astfel vom avea şi libertatea lui politică. El le merită pe amândouă ; e între noi cel bun; nimic din defectele lui nu vine dela dânsul. Această faptă aşi dori s’o fac. Aşi vrea să văd pe toţi adevăraţii patrioţi lângă Mine pentru aceasta. Cuza Vodă a ispăşit o lipsă care nu trebue să se mai repete“. Cuvintele acestea atât de clare şi hotărâte, ne arată îndeajuns cât de mult îi zăria la inimă Relgelui nostru îmbunătăţirea soartei ţărănimei româneşti, pe care o iubea şi cunoştea bine, din desele călătorii prin ţară, în toate durerile şi dorinţele ei legitime. Acelaş interes şi iubire pentru ţărani îl are şi Regina Maria, care împeună cu Principesele îmbracă adeseori, cu vădită plăcere şi mândie, prea rumosn'l nostru port naţional, căci ne spune : „M’an purtat printre cei umili. Am intrat în căsuţele lor, li-am pus întrebări, am prin în braţele mele pruncii lor-Li-am vorbit limba cu stângăcie, făcând multe greşeli, dar, deşi streină, nicăiri între ţărani, n’am întâmpinat neâncredere ori bănuială. Erau bucuroşi să-mi vorbească, bucuroşi să mă lase să intru în căsuţele lor şi în, deosebi, să-mi vorbească de necazurile lor. Totdeauna de necazurile lor au să ne povestească cei sărmani, dar aceasta o făceau cu o demnitate deosebită, vorbind de moarte şi de sărăcie cu o resignare stoică, numărând mormintelor copiilor lor aşa cum altcineva ar număra pomii sădiţi în jurul casei. Săraci sunt, neştiutori sunt ţăranii aceştia. Părăsiţi şi plini de eresuri, dar este o mare nobleţă în rasa lor. Sunt cumpătaţi la mâncare şi mulţumiţi cu puţin, puţine sunt nevoile lor, dorinţele lor sunt mărginite , dar un vis mare îl hrăneşte cu dragoste fiecare din ei în inima sa ; el doreşte să fie stăpân pe pământ, să aibă în seama sa ogorul pe care-l lucrează , doreşte să-l poată numi al său. Aceasta mi-a spus-o fiecare din ei şi ei toţi : era cântecul veşnic al tuturor cuvintelor lor“. Deci dorinţa supremă a ţăranilor era să li se dea pământ. Şi aceasta au comunicat-o şi Suveranilor. Am văzut mai sus că Regele, încă în Martie 1917 a spus pe front: „Vi se va da pământ- Eu Regele vostru, voi fi întâiul a da pildă ; vi se va da o largă participare la treburile Statului“. Hegele şi-a îndeplinit cuvântul dat ostaşilor ţărani- A cerut expres celor două partide de la guvern, ca pe baza unei înţelegeri reciproce să fixeze temeiul de expropriere a pământului pentru ţărani. In ajunul marei ofensive a eliberării ţării cotropite de duşmani (Iunie 190), după discuţii agitate în comisiile Corpurilor legiuitoare, pe cari Regele le urmărea de aproape cu o vie atenţiune, se hotărăşte ca să se exproprieze 2 milioane hectare pământ cultivabil pentru cauze de utilitate naţională şi să se dea vot universal, egal, direct şi secret. Aceste două hotărâri capitale priveau înainte de toate ţărănimea luptătoare, şi pentru siguranţă au fost introduse în Constituţia nouă(1917) art. 19 57. Astfel dorinţa ferbinte de aproape două decenii a Regelui lua acum de fapt o formă legală şi obligatoare pentru orice guvern, căci trebuia necondiţionat executată. împrejurările vrăjmaşe, pe care le-am cunoscut mai sus, au împiedecat ducerea la îndeplinire a acestor reforme radicale. Intr’o vreme, când soldaţii trebuiau demobilizaţi în urma unei „păci“ silite, Regele adresează către Administratorul Domeniilor Coroanei această scrisoare, care e oglinda fidelă a sufletului său bun şi mare (17/30 Martie 1918): „Astăzi, când vitejii noştri ostaşi, cari cu atâtea jertfe şi atâta sânge au apărat pământul strămoşesc, se întorc la căminele lor, voiesc ca pe Domniile Coroanei, ca şi pe proprietăţile Mele, el să se bucure fără întâziere de foloasele pe cari le asigură principiile sancţionate de Mine în Constituţie. In acest scop până ce noi legi s-ar putea permite împroprietărirea lor definitivă, doresc ca pe aceste Domenii ei să fie deja sub formă de obşte şi de arendă, puşi de îndată în folosinţa pământurilor ce li se vor cuveni. In aducerea la îndeplinire a acestei hotărîri a Mele se va ţine seamă în primul rând de luptătorii cari se întorc de sub drapel şi de familiile acelora cari şi-au istovit viaţa în serviciul Patriei. Veţi binevoi, potrivit cu aceasta, să alcătuiţi un proiect de organizare a obştiilor, astfel ca funcţionarea lor să poată începe imediat ce situaţia generală o va face cu putinţă“. Toamna, în 24 octombrie 1918, vesteşte astfel înfăptuirea reformelor prin o proclamaţie către Români: îndată ce viaţa de stat a devenit normală, prin consolidarea şi unirea provinciilor româneşti cu Patria-Mumă, Regele stăruie ca pământul cât mai repede să treacă In stăpânirea de drept a ţăranilor. In răspunsul la adresa Senatului (Dec. 1920), Regele cere ca, rezolvirea definitivă a reformei agrare, să se bazeze „pe pincipii de dreptate şi echitate“Peste un an la aceeaş adresă spune : „Frumoasa operă a reformei agrare “,5 a trecerii pământurilor expropriate în mâinile sătenilor, n’ar corespunde menirii ei economice, dacă tmi- ar lua totdeodată măsuri bine chibzuite tehnice şi culturale pentru ajutorarea şi îndrumarea noului regim al micii proprietăţi ţărănişti“. In cuvântarea frumoasă ţinută la congresul agronomilor (5 Dec. 1920) Regele arată rolul important al acestora în intensificarea producţiei agricole, dând pildă ţăranilor cum să-şi cultive mai raţional şi cu mai mult folos pământul lor propriu. Iată cum defineşte Suveranul datoriile agronomilor faţă de principala ocupaţie şi bogăţie a ţării: „Mulţumesc din inimă neutru calda primire ce am găsit în mijlocul domniilor voastre şi mărturisesc că am urmat cu mare plăcere invitaţiunii de a lua parte la Continuare în pat. Discursul Regelui Ferdinand la Academia lemâiai mosia .i^ileuM"''TeW60..Sf'at SCUMPI COLEGI, Cu deosebită bucurie şi recunoştinţă am ascultat cuvântările Domniilor-Voastre atât de înălţătoare ce Mi-le faceţi pentru a 60-a Mea aniversare. Ele îmi sunt o dovadă mai mult a sentimentelor de dragoste ce leagă pe membrii acesteiînalte instituţii de cultură a ţăriide Preşedintele ei de onoare, întărindu-Mă în dorinţa Mea de a lucra alături de Domniile-Voasitre pentru înălţarea sufletească a poporului nostru şi propăşirea sa prin cultură. MuSStimirea unui Suveran Luminoasa expunere ce aţi făcut asupra progreselor realizate de ţară în literatură, istorie şi ştiinţă în scurtul timp al domniei Mele Mi-a umplut inima de bucurie. Căci ce mulţumire mai mare poate fi pentru un Suveran decât să vadă cum acelaş popor, care pe câmpul de luptă a fost în stare, cu o vitejie fără seamăn, să aducă cele mai mari jertfe pentru desrobirea fraţilor săi şi unitatea sa naţională, ştie acum în timp de pace, cu aceaşi râvnă să-şi desfăşoare minunatele salecalităţi culturale, consolidând prin armele pacinice ale inteligenţei opera începută de înfrăţire şi progres. Aceasta constătue pentru Mine cea mai mare satisfacţie şi un statornic imbold de muncă întru îndeplinirea grelei sarcini pe care Pronia cerească Mi-a încredinţat-o. Soarta a vrut ca Eu să am nemărginita fericire de a conduce aposit popor în timpul evenimentelor istorice atât de însemnate pentru fiinţa şi persoana sa. Aceste evenimente nu ar fi putut însă duce la rezultatele la care am ajuns, dacă munca înaintaşilor noştri n’ar fi ştiut să dezvolte acele minunate comori sufleteşti ale sale, pregătindu-l din timp pentru a fi în stare să-şi afirme voinţa, atunci când ziua cea mare a vieţei sale va sosi. De aceea astăzi, când îmi evocaţi trecutul scurt al Domniei Mele cu zilele de fericire ce Mi-a fost dat să le trăesc, desfăşurându-Mi roadele muncii depuse cu atâta iubire, precum şi perspectivele unui viitor tot mai frumos pentru scumpul Meu popor; gândul Meu se îndreaptă înainte de toate, cu adâncă recunoştinţă, către toţi înaintaşii, cari în chin şi durere au pregătit venirea zilelor de fericire ce ne-a fost dat nouă să le trăim. Rolul ■BBHWBaBBIIUBLWMMrSiaBJMWMBaP Române Intre instituţiile neamului românesc, care au contribuit mai mult la această pregătire sufletească şi căreia întreaga naţiune îi datoreşte o nemărginită recunoştinţă, în locul întâia stă Academia Română. Aici s’au adunat încă din timpurile grele fruntaşii tuturor ţinuturilor româneşti, realizând încetul cu încetul unitatea culturală a întregului neam şi prin aceasta pregătind desăvârşirea unităţii sale politice. Sărbătorindu-mă dar astăzi pe Mine, sărbătorim împreună, în acelaş timp, pe toţi înaintaşii noştri din această Academie, care prin munca şi devotamentul lor au pregătit îndeplinirea visului nostru de veacuri. Intre aceşti înaintaşi stă în frunte neuitatul Meu Unchiu, Marele Rege Carol, care cucerind cu sabia pe câmpiile Bulgariei independenţa ţării, spre a face primul pas întru câştigarea independenţii întregului popor, a ştiut şi în timp de pace să îndrumeze prin cultură întreaga evoluţie a ţării spre desăvârşirea acelui scop final ca sa constituie fericirea generaţiei de azi. Punerea la cale a marelui dicţionar al graiului românesc şi asigurarea mijloacelor pentru desăvârşirea lui prin Academia Română, a fost întâia îndrumare ce a dat-o către acest fel- Statornica sa preocupare de bunul mers al acestei Academii, unde se fierbea unitatea limbii şi culturii româneşti ca pretutindeni, numeroasele-i discursuri şi conferinţe rostite aici vădeau marele său interes pentru acest aşezământ şi importanţa ce o acorda rolului său. Să-l slăvim dar în veci pentru marile sal© fapte, pe care numai viitorul le va putea pune în evidenţă în toată măreţia lor şi să urmăm înţeleptele sale îndrumări©înfiaţi celor «SSspSrut. Dar nu numai marelui Rege dispărut, ci şi tuturor acelor colaboratori ai săi din toate provinciile româneşti — cari au ilustrat această Academie şi dintre cari puţini au mai rămas printre noi, — se cuvine a le aduce astăzi prinosul nostru de recunoştinţă pentru ininda lor individuală şi colectivă, cu care au contribuit la realizarea idealului acestui popor. Dacă Academia Română are atât de mare drept la recunoştinţa tuturor pentru activitatea ei din trecut, apoi nu de mai puţină însemnătate este rolul său în viitor. Căci tot ce s’a câştigat prinentuziasm, şi jertfă de sânge nu poate fi consolidat decât prin cultură şi dus înainte prin ştiinţă. Dările de seamă atât de interesante pe care le-am ascultat astăzi cu privire la progresele realizate în scurtul timp al domniei Mele sunt o dovadă a nevoilor ce există şi a importanţei covârşitoare a Academiei în satisfacerea lor. Aceasta va cere însă unplan sistematic de activitate, o nouă precizare a problemelor, o alegere a metodelor şi o bine chibzuită organizare a acţiunii. Ceea ce bătrânii noştri înaintaşi puteau face numai din imboldul instinctului de conservare naţională, a sentimentului şi a bunului simţ, noi nu mai putem realiza astăzi decât prin munca organizată, întemeiată pe ştiinţei. Nevoia unei rapi- Nevoile noui culturale vor cere să ne gândim la o reorganizare a întregului aparat de acţiune în vederea satisfacerii ţelurilor ce ni se impun, o lărgire a cadrelor pentru a se face loc specialităţilor ce lipsesc şi a se putea astfel întinde o activitate metodică şi în alte direcţiuni decât acelea limitate prin actualele statute. Deoarece Academiile au a consacra oamenii de litere şi de ştiinţă şi a răspândi munca depusă în folosul culturii, ele mai trebue să Continuare în pag. 2-a Cultura române 'scă l Duminica 24 iunie. 1927