Viitorul, septembrie 1927 (Anul 20, nr. 5855-5880)
1927-09-15 / nr. 5867
Anul al tretie-zecelea No. 5867 6 PAGINI 3LEI E2T. SeARA 6 LEI ex. în Martie Joi 15 Septembrie, 1927 Viitorul R E Bfî C T S Iii AEIURESIRJITIA ABONAMENTE IK TM?A in streitiăste Un an---------/00 lei Un an---------1400 Iei Șase luni-----— 350 „ Șase luni-----710 „ Trei Iun:---------200 » Trei luni — 1 400 „ BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. l Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303/11 | NONCILPI COMERCIALE Se primesc direct le Administraţia ziarului Mr. /cf.cemie 17 si lecete Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se cflstrui NIES. in sex. In Mulat? X ! CEI MAI INDIGNAŢI de m.. mzmm In clubul unui partid politic de mâna a treia şi de stânga. La masa mare din mijloc, înfăţată în postav verde, doi clubişti — în aşteptarea partenerilor de pocher — răsfoesc ziarele clubului. Nu se adânciseră bine în cetire, când unul izbucni revoltat : — Iarăşi fraudele!... Unde o s’ajungem cu hoţiile astea şi cu jaful în averea statului !... Poftim : după Manea, după fraudele dela Monitor, acum se anunţă alte jafuri !... — Care jafuri, dragă Iorguleț — se interesă tovarăşul său de club. — Banditismul şi jaful cu pădurile din Basarabia !... E vorba iarăşi de câteva zeci de milioane Iată pe mâna cui se dă averea statului... Pe când oamenii cinstiţi muncesc ca sclavii ca să poată trăi mai onorabil, hoţii de rând se joacă cu milioanele, cum ne-am juca noi cu fisele... Nu !... Nu mai merge !... Lumea trebuie să reacţioneze!.. Nu împotriva hoţilor, ci împotriva celor cari dau posturi de încredere tuturor pungaşilor... Vina e numai a guvernanţilor de astăzi!... De ce îi tolerează pe pungaşi!... Ar trebui ca toţi oamenii cinstiţi din ţara asta, să ne constituim într’o societate a cinstei... Datoria noastră este să deschidem ochiii poporului şi să-i arătăm cine sunt vinovaţii cei mari !... — Ai dreptate, lorgule, dar ce vrei să le faci ? Nu vezi că noi care suntem chemaţi să întronăm legalitatea, rămânem mereu în opoziţie !... — Cum mereu! — se indignă lorgu — Adecă crezi dumneata că răbdarea poporului n’are limită !... Fii sigur că ceasul dreptăţii va suna mai repede decât îţi închipui! N’avea grijă! Ne vine şi nouă rândul... Nu!... Nu se poate să lăsam pe acest popor blajin să fie jefuit ca în codrul Vlăsiei ! Şi poate, răzvrătitul ar mai fi avut de protestat împotriva hoţiei, dacă membrii clubului n’ar fi început să se adune şi dacă, mai ales, la o mesuţâ mai din umbra, n’ar fi rămas vacant un loc de partener mai serios, locul e în plină activitate. Transfigurat de emoţie, cu o uşoară tremurare a degetelor sale lungi, ca de pianist, Iorgul cel răzvrătit, n’avea deloc aerul că se gândeşte în clipa ceia la constituirea unei ligi a cinstei. Alte preocupări mai grave decât averea statului, îl munciau acum. Ţinea ochii pe jumătate închişi, pe când cărţile lucioase lunecau ca între degetele unui prestidigitator abil. Avea noroc şi în seara ceia. Dela un timp, unul din parteneri — un domn foarte respectat pentru situaţia lui materială — începu să admire prea mult mişcările prea repezite ale norocosului jucător. Iar într’un rând când Iorgu declară, victorios, o quinta regală, domnul cel respectat observă ironic: _ — Ai prea mare şansa, domnule ! lorgu răspunse și mai ironic: — Vă indispune norocul meu ! — Norocul dumitale ! — apăsă partenerul — îl au toţi acei cari.. greşesc când fac cartea... Aşi pune rămăşag că și acum ai luat, din greşeală, o carte în plus... lorgu se ridică drept şi aruncând cu mândrie cărţile din mână în grăbada celorlalte, îi înfruntă pe toţi cei de la masă : — Aşa !... Bine... foarte bine... Am ajuns acum să fiu şi bănuit! Bine... Eu nu zic nimic... Dar cu dumneavostră nu mai potjuca!.. Şi după ce îşi adună, cu o mână sigură; banii câştigaţi, traversă clubul cu capul sus şi se opri scurt lângă masa din mijloc. Apoi, ca să afecteze o nepăsare suverană faţă de bănuiala tovarăşului său de joc, îşi luă o gazetă din grămadă şi îşi ascunse privirea după foaia tipărită. Dar imediat făcu gazeta boţ şi o aruncă scârbit, deoparte: — Hoţii şi numai hoţii—... * Intr’o cafenea oarecare din capitală. N 1 ( Câţiva clienţi obişnuiţi discută fraudele din urmă... Vorbesc liniştiţi, fără gesturi. Deodată un domn dela altă masă, se amestecă în vorba lor. Cel nechemat, e un fost căpitan de intendenţă care a fost reformat din armată imediat după război. Vorbi cu glas repezit, de om indignat : — Auziţi!... Manea cu acareturi şi moşii! Şi eu sunt silit să dorm pe patul meu de ca-■»'paulo cu care am fost pe freate. Aşa îmi trebuie dacă n’am furat !... Cineva îl tachină: — Se vede că n’ai avut ocazie !... — Cum să n’am!... Câte ocazii n’am avut eu să mă îmbogăţesc!.. Aşa chiar înainte de război, am fost însărcinat să încasez dela Finanţe, un mandat de o sută de mii... Şi doar vă daţi seama cât însemna, înainte de război, o sută de mii!... Dacă n’aşi fi fost om cinstit, puteam foarte bine sa nu mai mă întorc la regiment, după încasare!... Dar vezi am fost un prost,... da am fost un prost, căci în ziua de azi numai un prost poate fi cinstit... Iarăşi îl râse cineva: — Asta ar fi însemnat o hoţie ordinară... Orice găinar putea comite un astfel de furt... Aşa să fugi ca un servitor cu banii stăpânului, e foarte uşor... — Foarte uşor zici ! — se necăji căpitanul cel reformat. — Aşa crezi dumneata!... Vezi dacă nu ştii cum a fost că aşa merg lucrurile la fic... Când m'am dus să banii, pe cine crezi că am găsit aşteptându-mă lângă ghișeul de la achitarea mandatelor ? — Pe cine ai găsit ? — Pe doi furieri dela regiment... Ii trimesese comandantul să-mi ajute la căratul banilor... Cum era să fug ?... spune !... Cei dela masă făcură haz. Căpitanul însă se supără de tot: — Vreți să spuneţi, poate, că dacă nu erau cei două furieri, fugeam cu banii ! Nu fugeam... Fiţi siguri !... Dacă nu eram un prost, adecă un om cinstit, azi eram bogat... Mai stete puţin, apoi gâfâind se scula şi plecă aşa de grăbit că uită să îşi plătească sfarţul!... Chelnerul, când constată dispariţia muşteriului, începu să şteargă, nervos, masa pe care rămnăsese numai o ceaşcă goală... Cu toată stima lui pentru obrazul clienților, nu se sfii să observe ea glas ridicat : — Și ori a plecat fără să-şi să-l mai ?... Crezi ! plătească sfartul ! L - a milita- servesc eu alt’dată.„ L încasezi . ------------------------- SUSPICIUNI NEDREPŢI PROBLEMA FUNCŢIONARILOR Fapte şi adevăruri O circulară recentă a ministerului de finanţe privitoare la condiţiunile în care urmează a se face recrutarea personalului în acel departament, a readus în diiscuţiune problema funcţionarilor publici în generalitatea ei şi cu toate aspectele sub care se presintă această chestiune. Se ridică obiecţiunea că problema funcţionarilor are un caracter cu mult mai general şi mai grav, pentru ca latura condiţiunilor morale în recrutarea funcţionarilor, să poată fi soluţionată prin recomandaţiunile date printr’o simplă circulară. Rostul circulărei ministerului de finanţe n’a fost de a contribui la soluţionarea cât de parţială a unei probleme, ci de a atrage odată mai mult atenţiunea asupra unor condiţiuni şi norme prevăzute în legile organice, pentru a evita greşeli care se pot comite printr’o insuficientă examinare a situaţiunei morale a persoanei ce se recomandă pentru îndeplinirea unui serviciu în manipularea banilor publici. Dar dacă aceasta este — şi nici nu poate fi altul —■ înţelesul, unei circulari ministeriale, desigur, că problema în sine se prezintă cu alt caracter şi cu alte proporţii decât acele în care ea este analizată şi discutată de unele ziare care se silesc să contribue la lămurirea şi soluţionarea ei. Pentru partidul naţional-liberal problema funcţionarilor publici nu s-a pus cu prilejul descoperirei fraudelor de astăzi sau de altădată. Această problemă s’a pus odată cu problema generală de organizare a statului nou, în care şi chestiunea funcţionarilor publici se prezenta în alte condiţiuni şi cu alte nevoi decât în viaţa statului dinainte de război. Cea dintâi preocupare a partidului national-liberal a fost alcătuirea şi votarea legei organice care trebuia să aşeze conditiunile de viaţă şi de desvoltare a corpului funcţionarilor publici în ţara nouă întregită. Această operă a fost îndeplinită prin votarea statutului functionarilor care, odată cu unificarea celor patru regimuri deosebite, fixa atât normele de recrutare şi de selecţionare a funcţionarilor, drepturile lor în avansare şi în stabilitate, cât şi răspunderile în exerciţiul funcţiunei ce li se încredinţează. Statutul a realizat, astfel, pentruprima dată, scoaterea, de fapt, a funcţionarilor publici de sub influenţa intereselor politice şi de partid. In ceea ce priveşte salarizarea, partidul naţional-liberal a legat de la început problema normalizăm salariilor de însăşi problema consolidărei financiare a statului, întru cât a înţeles că această normalizare nu se poate realiza şi chezeşui prin simple dispoziţiuni legislative — cum s’a încercat sub fostul guvern de aventură financiară ci numai printr’o continuă şi reală imbunătăţire a situaţiunei financiare generale a statului. In asemenea condiţiuni nimeni nu are dreptul ca în faţa descoperim unor fraude săvârşite de câţiva funcţionari, ori cât de superiori ar fi, să strige că nimeni nu s’a preocupat de problemă funcţionarilor şi că guvernul actual poartă vina amestecului intereselor politice în recrutarea personalului administraţiunilor publice. Dacă sub fostul guvern s’au putut săvârşi abuzuri prin numirea ca diurnişti a unor persoane ce nu erau chemate să ocupe funcţiunile ce li se încredinţaseră, fapt recunoscut de toată lumea este, că odată cu punerea în aplicare a statutului, s’a pus o stavilă puternică amestecului politicei în recrutarea personalului şi că corpul funcţionăresc resimte garanţiile ce le dă statutul pentru o mai bună selecţionare a funcţionarilor şi pentru o mai reală respectare a drepturilor lor. Dar pentru soluţionarea integrală a problemei mai este nevoe să se realizeze şi partea privitoare la organizarea serviciilor Statului, de care atârnă funcţionarea normală şi rodnică a administraţiei publice. Această operă a fost începută de partidul naţional-liberal în trecuta sa guvernare şi va fi complect realizată în cursul guvernări actuale. Până atunci cazurile izolate, care sunt reprimate cu toată energia, nu trebue să legitimeze o atmosferă de discredit şi de suspiciune generală pe care pe nedrept se încearcă unii să o creeze în jurul întregului corp al funcționarilor. Im Baie an km m ii Vi ivtfKffilgffHaEME RELAŢIILE dintre Jugoslavia $iGrecia In urma refuzului Parlamentului din Atena de a ratifica tratatul pentru zona liberă din Salonic In ultimul timp a intervenit în raporturile greco-jugoslave o răcire considerabilă, datorită respingerii de către parlamentul grecesc a ratificării convenţiilor referitoare la tratatul comercial şi zona liberă de la Salonic precum şi declaraţiilor ministrului de externe ,iugoslav în această chestiune. Intre sârbi si greci au avut loc din diferite pricini numeroase neînţelegeri, cu toate că timp de secole raporturile reciproce dintre aceste două popoare au fost vii. Serbia a fost legată de Grecia în special prin înfluenţa culturei grecobizantine, unitatea credinţei şi până la 1922 administraţia superioară bisericească şi alte relaţiuni culturale bisericeşti şi economice. In 1922 biserica sârbească obţine Independenţa în schimbul unei compensaţii de 4 milioane franci pentru Patriarhatul din Constantinopol. Ambele naţiuni au încheiat alianţe şi tratate de amiciţie, dintre care cel mai important a fost alianţa popoarelor balcanice, realizată de Pasici şi Venizelos. Obligaţiile Greciei Un punct însemnat al acestei alianţe a fost faptul, că Grecia s’a obligat, că în caz de victorie va pune Serbiei la dispoziţie o zonă liberă la Salonic, care este pentru Serbia şi în prezent pentru întreaga Iugoslavie ieşire la marea Egee şi ocupă un loc foarte important în comerţul Europei occidentale cu peninsula balcanică. In urma războiului balcanic, când graniţele Serbiei au ajuns în apropiere de Salonic, Grecia îşi îndeplineşte promisiunea, rămânând numai să se stabilească condiţiunile în care Serbia să se folosească de zona liberă. Stabilirea acestor condiţiuni a rămas mereu în suspensie. Războiul mondial a arătat apoi importanta ce o are portul Salonic pentru Serbia. Armata sârbă a primit prin acest port arme si diferite proviziuni. Prin Salonic a fost evacuată o parte a armatei sârbești și în interesul ei s’a creiat frontul dela Salonic. * După războiul cel mare După războiul mondial și după crearea Iugoslaviei, această țară are sute de porturi pe litoralul mării Adriatice, dar pentru Iugoslavia a fost foarte important de a-şi păstra şi zona liberă de la Salonic în special când Italia ar ameninţa transportul maritim pe Adriatica. In afară de aceasta portul Salonic este mult mai apropiat de regiunile orientale ale Iugoslaviei decât oricare port adriatic şi comercianţii din Scopli, Bitolia, Nis şi alte oraşe iugoslave cumpără în Salonic nu numai mărfuri greceşti, dar şi mărfuri streine, servindu-se în acelaş timp de acest oraş şi pentru exportul lor De aceia imediat după războiul mondial, Iugoslavia s’a străduit pentru un tratat comercial cu Grecia, care să rezolve definitiv și chestiunea zonei libere dela Salonic. Cauzele zădărnicirii tratal—ll III II MIDII IHM Iliim—— tivelor Insă desele schimbări a formei de guvernământ în Grecia si acesle schimbări de cabinet au împiedicat progresarea favorabilă în tratativele pentru acest tratat si în ■ afară de aceasta cercurile italo- file cari s’au format în Grecia au făcut toate posibilităţile pentru a I zădărnici tratativele, sugerând o-piniei publice grecești, că intere- sele Greciei si Iugoslaviei se ’des-' part și că prin acordarea unei zone libere Iugoslaviei intereselor Greciei sunt considerabil dăunate. Tratativele s-au încheiat sub guvernul Pangalos prin semnarea convenţiei cunoscute. Din declaraţiile făcute nu de mult de ministrul Marincovici reese, că după răsturnarea lui Pangalos, noul guvern grec a propus Iugoslaviei revizuirea acestei convenţii, învînuind în acelaş timp pe Papgalos, că prin încheerea convenţiei a călcat suveranitatea Greciei. Iugoslavia însă n’a admis această propunere, de oarece s’ar fi născut aparenţa, că suveranitatea Greciei a fost într'adevăr călcată. Astfel timp de 14 ani Iugoslavia a fost lipsită de avantagiile zonei libere de la Salonic, neputându-se în acest interval stabili regimul acestei zone. (Ceps).. . România apără civilizaţia Occidentului tszKBBssEaaiaiaKasj...MEBSEBajssiffiBSffisnBSS Un jurist francez, d. Georges Le Fevre, publică de câteva zile în „Le Journal“ impresiile pe cari le-a cules în cursul călătoriei ce a făcut-o în România. In ultimul număr sosit in București, ziaristul francez vorbeşte despre graniţa Nistrului„LA FRONTIERA A DOUA LUMI" — astfel îşi întitulează d-sa articolul din care spicuim următoarele rânduri caracteristice : In Europa centrală, două singure ţări, robuste, constitue un adevărat zid întreg. La Nord : Polonia ; la Sud , România. In şase ani, de la 1919 la1925, sunt descoperite în Basarabia o sută optsprezece organizaţii teroriste. Au de ţel pregătirea mişcărilor revoluţionare, aranjarea manifestaţiilor de propagandă sau de spionaj- Starea de război ! Nu. România nu e oficial în război cu U. R. S. S. ! La toate reclamaţiile guvernului român, autoritatea sovietică se mulţumeşte să răspundă : Mişcări individuale. Dezolaţi. Nu putem face nimic“. Soldaţii români, care sunt omorâţi în felul acesta în fiecare săptămână sau lună, loviţi şi asasinaţi pa la spate, nu sunt nici ei de vină. Familiile lor sunt şi ele dezolate şi nu pot acuza războiul“. In restul articolului se arată în mod foarte sugestiv care ar fi binefacerile cu cari regimul sovietic ar ferici omenirea Întreg articolul dă o justă impresie asupra situaţiei de la Nistru, relevându-se faptul de care nu toate ţările din Occident sunt perfect pătrunse: imensul zid de apărare al civilizaţiei apusene de loviturile furioase îndreptate de oameni lipsiţi ele orice scrupule ca conducătorii sovietici — împotriva acestei civilizaţii, — zid pe care-l formează România şi Polonia. Sacrificiile dureroase pe care ţara noastră le face de 10 ani, constituind acest zid, nu sunt preţuite la justa lor valoare. D-l Georges Le Fevre şi Le Journal fac o operă lăudabilă amintind Occidentului ce datoreşte României. --------------- 1.9------------- Aniversarea bajiHai dela MARNA Ca deosebită solemnitate s’a celebrat ori la Meaux, sub presidenţie d-lui Painleve, a 13-a aniversare a bătăliei dela Marna. D-l Painleve a ţinut un discurs arătând paritatea morală a acestei victorii. JJ-1 Painleve a reamintit că încă din 1825 Franţa a propus protocolul din Geneva, garantând arbitrajul internaţional obligatoriu, siguranţa şi dezarmarea, şi de atunci a încurajat statornic acordurile dintre naţiuni. (Rador). . . D-l PAINLEVE ZI CU ZI Oficiosul averesean „îndreptarea", se preface... naiv. Intr’un raport oficial în care se cercetează gestiunea financiară a fostului consiliu judeţean de Ilfov, se acuza, între altele, administraţia avereseană că a angajat prin bună învoială şi fără licitaţie, construcţiuni şi reparaţii de milioane. „Cum ! Ne învinuiţi că am construit şi reparat spitalel'’... exclamă „îndreptarea“. Dar nu e asta chsetia ci bunaînvoială, călcarea legei... * Acelaşi ziar lasă’ să se înţeleagă că pentru „consolidarea internaţională“ a României ar fi nevoie de o armonie internă care să meargă până la impunitatea tuturor abuzurilor și fraudelor politicianilor averescani. Nu găsește „îndreptarea“ că pretențiunea e cam mare ?... KOTE O anchetă târzie A făcut oarecare sgomot în opinia publică europeană chestiunea unei anchete pe care Germania ar dori-o acuma, în ceea ce priveşte rolul franctirorilor, adică al luptătorilor civili, în războiul cel mare Se ştie că Germanii au săvârşit cruzimi în Belgia, la începutul războiului, au ucis populaţie pacinică, bătrâni, femei şi copii, au incendiat sate şi oraşe. Toate aceste cruzimi la pun pe seama „represaliilor“, adică a unor măsuri ordonate spre a răspunde la acţiunea franc-tirorilor, a populaţiei civile care, după legile internaţionale n’are dreptul să lupte contra armatelor regulate. Ministrul de externe al Belgiei, socialistul Vandervelde, a acceptat la început ca o comisiune mixtă să facă o anchetă asupra chestiune! franc-tirorilor din timpul războiului. Dar imediat a fost învinuit că a angajat Belgia într’o afacere așa de importantă fără să se fi consultat în prealabil cu colegii săi din minister. In cele din urmă, se știe, Belgia a refuzat, cu drept cuvânt, această anchetă. Intr’adevăr, ancheta aceasta Belgia a cerut-o necontenit în cursul războiului. Episcopii belgieni, francmasoneria, şefii socialişti au cerut-o cu insistenţă. Dar la acea epocă, germanii au refuzat-o categoric. Bineînţeles, papalel cu chestiunea manctitorilor, era să se stabilească şi ceea ce Germanii făcuseră ca represalii. Acum, când Germania e dispusă să accepte această anchetă mulţi martori au dispărut, după 3 ani, iar urmele multor devastări au fost acoperite prin lucrările de restaurare ale ţarei. In răstimp, presa belgiană şi cea franceză publică documente semnate în această chestiune. De pildă, Viche de Paris publică o scrisoare a generalului Boelle, care a comandat la începutul războiului corpul 4 de armată-Ofiţerul declară pe cuvânt de onoare că nu s’a văzut în cursul luptelor la cari a luat parte, nici un franc-ţiror, dar că, în schimb, pentru a se răzbuna şi a teroriza populaţia, Germanii au masacrat populaţia, au împuşcat răniţii şi infirmierii. Noui născuţi, copii de un an, de trei, fete, femei, bătrâni, au fost ucişi fără milă. Ancheta cerută de Germania răscoleşte lucruri urâte. Ea e târzie şi iritantă, INT. w in intensificarea producţiei Criza activităţii INDUSTRIALE necesitatea reducerii ch@atM@3II©r neraîe $i regia ■VMlSMSx rrawETf muni i lin in III 1 dâ Ongâner Pftflâ Industria trece azi prin criză.,rări importante. In ceace pri-Iată ce se spune mereu și aproape pretutindeni. Este adevărat că această criză hu are peste tot proporţiunile pe care unii le afirmă şi nici cauze identice. Este pe alocuri criza de supraproducţie şi lipsă inevitabilă de desfacere, adică o criză pur economică care afectează desigur viaţa industrială; în alte părţi, este o criză de organizare, de capital sau altceva, insă oricare ar fi origina, intensitatea și durata ei, criza — sau cel putin jena industrială — există. In astfel de ocaziuni industriile puternice rezistă mai ușor decât cele mai mici sau mai noui, iar rezervele adunate în timpuri bune servesc tocmai la eșirea din impas. In afară de aceste măsuri pur financiare, criza pentru orice industrie mai constitue o obligaţiune de revizuire a diferitelor capitole cari constituesc preţurile fabricatelor. In fata unui viitor nu tocmai sigur — comercialmente vorbind — conducătorii cu răspundere ai industriei încep să privească mai de aproape şi mai în detaliu organizaţia întreprinderilor lor; astfel criza este un element care obligă la gândire şi reorganizare. Peşte materialul prim, eftinătatea sa depinde de abundenţa din ţară sau de contractele comerciale încheiate cu furnizorii; acest material prim hotărăşte mai ales alegerea locului şi naturei industriei, însă pentru o industrie existentă preţul său este stabilizat, astfel încât mai rar se va putea schimba ceva. Mâna de lucru se poate spune că cotează ferm, astfel că după tendinţa generală, să nu se conteze pe reducerea salariilor muncitorești. Ceiace ce trebue avut în vedere, este că instalatiunea industriala să permită întrebuințarea în total a capacităței muncitorului, pentru ca plata să reprezinte munca real efectuată. Randamentul muncitorului și asigurarea unui minim de salar nu se poate realiza decât prin ameliorarea sau modernizarea instalaţiunilor teehnice precumşi a metodelor de fabricaţiune. Aceste necesităţi de care depinde o bună producţiune, — singură capabilă să permită susţinerea cu succes a concurenţei, — se traduc prin importante investitiuni, împreună cu intretinerea, investitiiunile se fac în general cu totul insuficient şi aceasta desigur în detrimentul mersului general al exploatărilor. Ne-am închide într’un cerc viţios, dacă am susţine că lipsa fondurilor arhive lipsa de întreţinere şi perfecţionare a ins ta laţi u n i lo r. In realitate, credem că e vorba numai de o împărţire nelogică de fonduri, atunci când se trece uşor peste aceste consideraţiuni pentru a se afecta banii disponibili altor nevoi, ce numai în aparenţă sunt mai urgente. In fine ar mai fi de cercetat capitalul foarte important al selecţionărei personalului de orice natură. Selecţionarea personalului •mssaem WHNneimrmameammmmmm Când industria aparţine Statului, ea mai întâmpină anumite greutăţi specifice industriilor etatiste, prea cunoscute spre a mai insista. Numai o schimbare radicală de mentalitate prin înlocuirea a tot cea ce paralizează activitatea industriei de Stat, va putea pune în valoare bogăţiile ţarei noastre. In rezumat, însănătoşirea vieţei industriale, aiurea ca şi la noi, trebue bazată pe o serie de măsuri de constrângeri pe cari însăşi industria e bine sa i şi le aplice in interesul său minim. Statul şi anumite institutiuni, cete da credit de o pilda, sunt indicaţi a lucra în acelaş sens, în special pentru salvgardarea intereselor naţionale. Aceste măsuri tind la un control serios al capitolelor material, mână de lucru, regie, cheltueli generale, la modernizarea metodelor de fabricaţiune şi a instalaţiunilor cari trebue să, fie bine întreţinute, la selecţionarea personalului,la suprimarea piedicelor, formalismului administrativ, etc. Să începem cu cele ce ni se par mai urgente şi mai posibil de realizat azi, să începem deci a reduce cheltuelile generale şi regia. 4 Determinarea preţului curent de vânzare înainte de a recurge la măsuri cu totul radicale, precum încetarea lucrului (Şomajul), care prin concedierea muncitorilor ridicat o delicată problemă socială), este desigur oportun a se cerceta şi îndrepta anumite lacune foarte curente în exploatarea a oricărei industrii. Metoda de întrebuinţat este elementar de simplă ; ea consistă indisecarea, dacă se poate spune, a preţului de revenire şi examinare analitică la lupă sau microscop, dacă voiţi, a tuturor acestor elemente care prin sinteză determină preţul curent de vânzare. Cheluielile generale şi regla Pentru o primă aximaţie, lăsăm la o parte capitolele materialelor prime şi al manei de lucru. Deşi foarte importante, intrând cu o mare majoritate în alcătuirea preţului de cost, aceste 2 elemente depind oarecum de situaţiiaparticulară, mai mult sau mai puţin prielnică, în care se găseşte industria într-o anumită regiune. Dar ceace este comun în industrie şi depinde în mare măsură de o bună organizare, sunt elementele denumite cheltueli generale și regia; sub aceste denumiri se ascunde de obiceiu risipa ce se face în industrie, fie o risipă de capital propriu zis, fie o risipă de energie sau materiale, toate traducânduse în ultimul resort tot printr’o risirpă de bani şi care evident împovărează preţul de cost. Materialul prim şi mâna de lucru Cele două mari capitole de cari am amintit mai sus — materialul prim şi mâna de lucru — pot da în unele cazuri amelio